Inlocuirea lichidatorului judiciar

Hotărâre 1 din 02.10.2019


Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petenţii S SA şi AFIR, creditor SC CG SRL, creditorii D.G.R.F.P. IAŞI – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IAŞI şi MCşi pe debitoarea SC K SRL, prin lichidator judiciar CR IPURL, având ca obiect înlocuirea lichidatorului judiciar.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 13.06.2019 sub nr. -/99/2014/a5 pe rolul Tribunalului Iaşi, creditorii S SA şi AFIR au formulat cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar CR IPURL cu practicianul în insolvenţă E SPRL.

În motivarea cererii, creditorii au arătat că, în calitate de creditori ai debitoarei SC K SRL, au procedat la convocarea Adunării Creditorilor pentru data de 19.04.2019, ora 14:00, având ca ordine de zi înlocuirea lichidatorului judiciar şi mandatarea creditorului S SA pentru formularea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, că hotărârea de înlocuire a fost luată cu un procent de 98,83% din totalul masei credale, că lichidatorul nu a înţeles să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite de lege în sarcina acestuia, că, prin toate demersurile efectuate de lichidatorul judiciar, drepturile creditorilor au fost grav afectate, iar, prin acţiunile întreprinse şi refuzul de a respecta prevederile Legii nr. 85/2014, lichidatorul judiciar a demonstrat o gravă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor ce-i revin, că, deşi procedura generală a insolvenţei a fost deschisă prin sentinţa civilă nr. 78923.04.2015, iar, prin sentinţa civilă nr. 512/17.03.2016 a fost deschisă procedura generală a falimentului, procedura se află în acelaşi stadiu incipient la peste 4 ani de la deschiderea acesteia din culpa exclusivă a lichidatorul judiciar care, ignorând obligaţiile legale şi mandatul acordat de creditori, tergiversează procedura având drept consecinţă degradarea activelor din patrimoniul companiei, majorarea cheltuielilor de procedură şi implicit diminuarea gradului de îndestulare al creditorilor, că procedura de selecţie a serviciilor de cadastru şi topografie a fost făcută discreţionar de către lichidatorul judiciar fără a ţine cont de opiniile exprimate de creditori, că adunarea creditorilor a respins oferta de servicii a PFA P considerând-o exagerat de mare raportat la volumul de lucrări şi a recomandat organizarea unei selecţii de oferte, că a fost convocată o nouă Adunare a creditorilor prin care a fost supusă aprobării doar oferta de servicii a PFA P fără a fi prezentate demersurile privind selecţia de oferte impusă de Adunarea Creditorilor, că a fost convocată a treia oară Adunarea Creditorilor supunând din nou spre aprobare oferta PFA P de aceeaşi valoare, singura deosebire fiind că lichidatorul judiciar ar fi suportat-o din resurse proprii şi nu ar fi avansat creditorii sume de bani, acesta recuperând ulterior sumele de bani după valorificarea activelor, că, urmare a identificării unei oferte cadastrale şi topografice în cuantum de 4.000 lei, lichidatorul judiciar a completat convocatorul pentru Adunarea Creditorilor din data de 11.04.2019 cu aprobarea acestei oferte, dar cu menţiunea că sumele de bani vor fi avansate de către creditori, aspect ce dovedeşte reaua credinţă a lichidatorului judiciar, că aceste demersuri conduc la blocarea procedurii, că, nici până în acest moment, nu au fost efectuate demersuri de selecţie a unui evaluator a activelor din patrimoniul societăţii debitoare, iar activele nu sunt suspuse procedurii de valorificare, nu sunt expuse în piaţă, datorită tergiversării nejustificate a etapelor anterioare a valorificării, că activitatea lichidatorului judiciar s-a rezumat la a depune rapoarte de activitate înainte de termenele de control fixate de instanţă şi să convoace în mod repetat Adunarea Creditorilor în vederea aprobării acestei oferte de servicii cadastrale respinsă de fiecare dată de către factorul decizional al procedurii, ajungând la grave neînţelegeri cu creditorii.

În drept, petenţii au invocat dispoziţiile art. 45 alin.1  lit. f) coroborat cu art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditoarei S România SA, iar, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că creditoarea nu a primit un mandat din partea Adunării Creditorilor în sensul formulării prezentei cereri astfel încât nu are calitatea de a introduce prezenta cerere, că procedura insolvenţei a fost deschisă la data de 23.04.2015 prin sentinţa nr. 789, iar, la acel moment, din resurse proprii, a efectuat notificările prevăzute de Legea nr. 85/2014 şi a efectuat primele demersuri pentru inventarierea patrimoniului societăţii, că nu a beneficiat de sprijinul administratorului special al societăţii care a refuzat să colaboreze şi să pună la dispoziţie informaţiile necesare identificării bunurilor societăţii debitoare, că a fost confirmată ca şi administrator judiciar , însă până la acest moment nu a încasat nici o sumă de bani pentru activitatea prestată şi nici nu i-au fost decontate cheltuielile avansate din surse proprii, că a încercat să colaboreze cu administratorul special al societăţii care, deşi nu a pus la dispoziţie vreun act al societăţii şi nici informaţii care ar putea sta la baza întocmirii unui plan de reorganizare, a contestat propunerea de intrare în faliment, invocând dorinţa sa de reorganizare a societăţii, că a primit de la OCPI Iaşi adresa prin care a luat cunoştinţă de existenţa unor bunuri imobile aflate în G, iar, după numeroase insistenţe, la data de 08.04.2016, s-a deplasat la spaţiile deţinute de debitoare în G unde a identificat imobilele şi a efectuat inventarul, că, din resurse proprii, a suportat costurile necesare pentru obţinerea de la OCPI a documentaţiei privitoare la imobilele aflate în patrimoniul debitoarei, lovindu-se de refuzul Primăriei G în acordarea vreunui sprijin, documente ce au fost obţinute la începutul lunii aprilie 2016, că a efectuat demersuri pentru identificarea unui evaluator, primind raportul de evaluare în februarie 2017, că a constatat că pentru construcţiile aflate în patrimoniul debitoarei nu există documente, acestea fiind obţinute de la AFIR în februarie 2018, că a solicitat oferte pentru întocmirea documentaţiei necesare întabulării construcţiilor de la experţii înscrişi pe lista experţilor judiciari, fiind identificată o singură persoană dispusă să efectueze această lucrare, respectiv PFA P, ce a comunicat o ofertă în valoare de 11.200 lei.

De asemenea, lichidatorul judiciar a mai arătat că petenţii au votat împotriva acestei oferte , refuzând să avanseze sumele necesare şi solicitând minim 3 oferte, că a revenit cu solicitarea de oferte, singurul răspuns fiind cel al PFA P, nici o altă persoană nemanifestând interesul pentru efectuarea acestei lucrări, că, din acest motiv, a convocat Adunarea Creditorilor pentru aprobarea aceleaşi oferte , precizând că este singura identificată, că, lovindu-se de refuzul de a aproba onorariul singurei persoane dispuse să efectueze lucrarea a convocat Adunarea Creditorilor cu propunerea de a avansa suma necesară achitării serviciilor ofertate de PFA P, că primind oferta de la creditoarea S, a completat convocatorul şi pentru aprobarea ofertei şi avansarea de către creditori a sumelor necesare achitării onorariului acestuia, însă, chiar S şi AFIR au solicitat prorogarea discutării acestei oferte, că durata îndelungată a procedurii nu se datorează culpei sale , ci unor circumstanţe obiective: lipsa colaborării reprezentantului debitoarei, a Primăriei G, reticenţa specialiştilor de a întocmi lucrările necesare pentru întabularea construcţiilor sau refuzul creditorilor de a avansa sumele necesare derulării procedurii.

În dovedire, lichidatorul judiciar a depus la dosar înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 12.09.2019, instanţa a pus în discuţia părţilor excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei S SA, invocată de lichidatorul judiciar prin întâmpinare, excepţie pe care instanţa o va o soluţiona cu prioritate, conform prevederilor art. 248 alin.1 C.proc.civ.:

Instanţa constată că, în prezenta cauză, a fost investită cu o cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor, conform art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014. Textul legal amintit face referire la o singură condiţie pentru sesizarea judecătorului cu o cerere de înlocuire a lichidatorului şi anume existenţa hotărârii adunării creditorilor de înlocuire a lichidatorului judiciar cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot. Dacă această condiţie este îndeplinită, oricare din creditori poate solicita judecătorului sindic înlocuirea lichidatorului judiciar fără a fi necesar un mandat expres pentru aceasta. În plus, este de observat că prezenta cerere este formulată de doi creditori a căror creanţe însumează 64,77% din totalul masei credale, astfel încât excepţia invocată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată şi instanţa urmează să o respingă ca atare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului în raport de prevederile legale incidente în cauză, reţine următoarele:

Prin hotărârea adunării creditorilor din data de 19.04.2019 – filele 15-16 - , s-a aprobat cu o pondere de 98,83% din totalul masei credale înlocuirea lichidatorului judiciar CR IPURL.

Petenţii din prezenta cauză au formulat prezenta cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar CR IPURL cu lichidatorul judiciar E SPRL invocând drept motive temeinice realizarea procedurii de selecţie a serviciilor de cadastru şi topografie în mod discreţionar, neefectuarea demersurilor de selecţie a unui evaluator a activelor din patrimoniul societăţii debitoare şi faptul că activele societăţii nu sunt supuse procedurii de valorificare.

Potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. 4 din Legea nr. 85/2014, în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot, îl poate înlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice.

În raport de aceste prevederi, instanţa reţine că din dispoziţiile menţionate,  rezultă că, pentru motive temeinice, administratorul/lichidatorul judiciar poate fi înlocuit în două modalităţi: de către judecătorul sindic, ca urmare a adoptării unei hotărâri a adunării creditorilor sau de către judecătorul sindic, atunci când se sesizează din oficiu.

Aprecierea sintagmei "motive temeinice" folosită de legiuitor pentru înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar rămâne în sarcina judecătorului sindic, cu menţiunea că trebuie să reprezinte încălcări flagrante ale atribuţiilor prevăzute de lege sau dispuse de judecătorul sindic. În contextul dat, se reţine că nu orice culpă sau omisiune a practicianului în insolvenţă poate constitui motiv temeinic de înlocuire, ci numai acele fapte sau omisiuni grave ale practicianului în insolvenţă, care prejudiciază sau pun în pericol grav interesele colective ale creditorilor.

Orice deficiență in activitatea administratorului/lichidatorului judiciar constituie un motiv temeinic de înlocuire numai in măsura in care s-au produs urmări dăunătoare serioase intereselor creditorilor si debitoarei, nu si atunci când desfășurarea procedurii a asigurat in ansamblu o evoluție normală, favorabilă satisfacerii creanțelor si intereselor legitime ale debitoarei.

Ca o chestiune prealabilă, este demn de menţionat faptul că adunarea creditorilor din data de 19.04.2019, deşi a decis înlocuirea lichidatorului judiciar, nu a stabilit şi lichidatorul judiciar ce îl va înlocui, propunere ce a fost făcută doar prin cererea adresată judecătorului sindic şi de care instanţa nu va ţine seama întrucât nu a fost aprobată de adunarea creditorilor. De asemenea, este de observat că motivele de înlocuire sunt expuse doar prin prezenta cerere, nerezultând dacă acestea au fost comunicate şi celorlalţi creditori.

Trecând peste aceste aspecte, instanţa reţine, referitor la primul motiv de înlocuire a lichidatorului judiciar şi anume modalitatea de realizare  a procedurii de selecţie a serviciilor de cadastru şi topografie, că principala nemulţumire este legată de faptul că lichidatorul judiciar a convocat Adunarea Creditorilor pentru a supune aprobării oferta formulată de PFA P, deşi aceasta  a fost respinsă de către creditori. O astfel de nemulţumire nu poate constitui prin sine un motiv temeinic de înlocuire atâta timp cât aceasta nu se coroborează şi cu alte împrejurări de natură a conduce la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile legale sau cele stabilite de judecătorul sindic. În condiţiile în care nu s-a probat că lichidatorul judiciar ar fi primit şi alte oferte pentru prestarea serviciilor de cadastru şi topografie şi, cu rea credinţă, a insistat asupra uneia singure, nu poate fi vorba de încălcarea dispoziţiilor legale cu atât mai mult cu cât legea insolvenţei nu îl obligă pe lichidatorul judiciar să realizeze o selecţie de oferte cum pretind petenţii ( art. 61 stabileşte că lichidatorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate în vederea îndeplinirii atribuţiilor, numirea şi nivelul remuneraţiei acestor persoane fiind supuse aprobării dacă acestea vor fi plătite din averea debitoarei). Referirile referitoare la rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar şi conţinutul acestora nu pot fi luate în considerare atâta timp cât acestea nu au fost contestate  în termenul stabilit de lege.

În ceea ce priveşte nedesemnarea unui evaluator şi neînceperea procedurii de valorificare a activelor societăţii, din înscrisurile depuse la dosar de către lichidatorul judiciar ( filele 43-54), instanţa constată că nu se poate reţine o culpă exclusivă a lichidatorului judiciar în condiţiile în care acesta a avut nevoie şi de colaborarea altor instituţii pentru a stabili situaţia juridică a terenurilor şi construcţiilor deţinute de societatea debitoare şi a căror existenţă a fost constatată prin procesul verbal din data de 08.04.2016 ( filele 41-42).

În fine, este de reţinut că petenţii nu au probat nici urmările dăunătoare serioase aduse creditorilor prin activitatea desfăşurată de către lichidatorul judiciar.

Prin urmare, în raport de aceste considerente şi având în vedere motivele invocate de către petenţi prin cererea formulată, instanţa urmează să respingă cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de creditorii S SA şi AFIR ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei S SA, invocată de lichidatorul judiciar prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de creditorii S SA şi AFIR,  ca neîntemeiată.

Executorie.