Contestaţie la executare

Decizia civilă nr. 101/09.02.2018

Prin sentinţa civilă nr. 488, pronunţată la data de 30.01.2017, de către Judecătoria Bacău a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. SA, invocată de aceasta.

A fost respinsă cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii D.S. şi D.L., în contradictoriu cu pârâta B. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii D.S. şi D.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.L.

 S-a constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute în art.5 punctul 5.2, art.4 pct. 4.6 şi art.8 pct. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr.789/19.09.2001.

Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

A fost obligată pe pârâta A.N.L. să achite reclamanţilor suma de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„La data de 19.09.2001, s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr.789, în temeiul Legii nr.152/1998 şi ale Legii nr.190/1999, între ANL, în calitate de împrumutător şi reclamanţii D.S., împrumutat şi D.L., coplătitor, prin care reclamanţilor li s-a acordat un împrumut pentru construirea unei locuinţe, în valoare de 33956 euro echivalent lei 845221382 lei calculat pe baza cursului de schimb al B. la data de 22.06.2001(24,892 lei/euro). Conform art.3, creditul se acordă pe o perioadă de 20 ani.

Clauzele defăimate de reclamanţi prin acţiunea formulată, astfel cum a fost precizată, sunt următoarele:

-art.5.1- „Nivelul dobânzii este de 9 % / an aplicabilă la valoarea în Euro a creditului plătibilă în lei, la cursul se schimb pentru vânzarea de valută, din data plăţii”;

-art.5.2- „Dobânda poate fi indexată în funcţie de evoluţia ratei dobânzii la Euro practicată pe piaţa financiară”;

-art.5.3- „În cazul împrumutatului cu vârsta sub 35 ani, dobânda de la art.5.1 se modifică automat în luna în care acesta împlineşte vârsta de 35 de ani, la un nivel de 9 % / an exprimată în Euro”;

-art.4.6- „Pentru plata cu întârziere a ratelor de credit banca va percepe o dobândă penalizatoare de 5 % peste nivelul dobânzii curente”;

-art.8.1- „Orice întârziere în rambursarea ratelor de credit sau a unor părţi din acestea atrage după sine obligaţia împrumutatului de a plăti o dobândă penalizatoare de 5 % peste nivelul dobânzii curente şi se aplică la sumele de credit restante”.

Clauza cuprinsă în art.9.2 din contract privind determinarea instanţei judecătoreşti competente nu a mai fost menţionată în precizările formulate de reclamanţi.

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum reiese din art.102 al Legii nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.

Raporturile contractuale stabilite între părţi şi deduse judecăţii intră sub incidenţa Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reclamanţii având calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice părţi la un contract încheiat în afara activităţilor lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, iar pârâta ANL având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activităţi comerciale autorizate.

În ceea ce priveşte pe pârâta B. SA, instanţa reţine că potrivit contractului de credit nr.789/19.09.2001, aceasta a participat la încheierea actului în calitate de derulator al creditelor acordate de ANL, în baza convenţiei speciale nr. II/1512/373/2.11.1999. Analizând conţinutul convenţiei speciale nr. II/1512/373/2.11.1999(filele 5-9 vol. II), rezultă că titular al drepturilor şi obligaţiilor derivate din contractele de credit este pârâta ANL, pârâta B. SA prestând activităţi de derulare, urmărire credite ipotecare acordate de ANL, recuperare creanţe prin executarea silită a debitorilor, în cazul neplăţii creditului şi a dobânzilor aferente. Neavând calitate de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr.193/2000 în cadrul contractului de credit nr. 789/19.09.2001, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. SA, invocată de aceasta, urmând a respinge cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii D.S. şi D.L. în contradictoriu cu pârâta B. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu pârâta ANL, la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanţa va avea în vedere Legea nr. 193/2000(forma în vigoare la data încheierii contractului), potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condiţiile de validitate ale acestuia şi cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenţiei).

Cu titlu preliminar, instanţa reţine că aspectele reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr.2084/1.04.2015 din dosar nr.14087/180/2012 al Judecătoriei Bacău, în sensul că instanţa nu are nici un temei legal de drept substanţial sau contractual să modifice clauzele din contractele de împrumut care reglementează plata ratelor şi valoarea dobânzii, în caz contrar depăşind atributele legale şi constituţionale, nu se opun cu putere de lucru judecat instanţei învestite cu prezentul dosar, întrucât acţiunea ce a stat la baza hotărârii menţionate anterior nu a fost formulată în baza Legii nr.193/2000, pe de o parte, iar pe de altă parte, în dosarul nr. 14087/180/2012 se solicita suspendarea ratelor la creditele ipotecare şi îngheţarea dobânzii până la momentul predării locuinţei, pe când acţiunea de faţă supune analizei instanţei caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în art.5.1, 5.2 şi 5.3, art. 4.6 şi art. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr.789/19.09.2001, fiind vorba aşadar de un obiect diferit şi de o cauză diferită.

Conform art.4 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. De asemenea, în baza aceluiaşi text de lege, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.

Din examinarea textului de lege citat, cât şi din jurisprudenţa CJUE în materie rezultă faptul că pentru a putea fi caracterizată drept clauză abuzivă trebuie întrunite trei elemente: clauza să nu fi fost negociată, clauza să determine un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, dezechilibrul să fie creat în contradicţie cu buna credinţă.

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanţa naţională trebuie să stabilească, ţinând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul 1 şi la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speţei, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă.

În speţă, contractul intervenit între părţi reprezintă un act juridic standard preformulat, clauzele contractuale fiind stabilite în mod unilateral de către profesionist, consumatorul fiind obligat să îşi exprime acordul cu privire la totalitatea clauzelor pentru a obţine dreptul de folosinţă a sumei de bani.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul îşi poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condiţiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) şi nici nu se limitează la ocazia oferită potenţialului client de a citi condiţiile contractuale oferite de profesionist, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influenţa efectiv conţinutul şi numărul clauzelor. Pârâta ANL nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din iniţiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamanţii au avut şi alte opţiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deşi sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000.

Caracterul negociat al unui contract de credit nu poate fi apreciat prin simpla semnare a contractului, deoarece, în cazul acestor contracte, împrumutătorul este un profesionist care se ocupă cu acordarea creditelor, iar reclamanţii sunt simple persoane care au avut ca singură posibilitate acceptarea clauzelor prestabilite.

Nici împrejurarea că împrumutaţii au achitat o parte din ratele de credit, conform graficului de rambursare, respectiv împrejurarea că ulterior formulării cererii de chemare în judecată au solicitat ANL aprobarea de a plăti lunar o rată de 500 euro/lună, urmând ca diferenţa să fie achitată integral în luna august 2017 nu constituie argumente în favoarea teoriei conform căreia acceptând clauzele contractuale consumatorii nu mai pot solicita instanţei verificarea caracterului abuziv al acestora, întrucât în ipoteza neachitării ratelor de credit la termenele stabilite, reclamanţii s-ar expune unei executări silite a întregului sold cu dobânzile aferente.

În concluzie, nici una dintre clauzele defăimate de reclamanţi nu întruneşte condiţia negocierii.

Clauza cuprinsă în art.5.1 se asociază cu definirea obiectului principal al contractului, fiind vorba de nivelul dobânzii aplicabile contractului de credit şi este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, nivelul dobânzii fiind expres consemnat, modalitatea de calcul fiind de asemenea clar exprimată. Tot astfel, clauza cuprinsă în art.5.3 referitoare la dobânda împrumutului în situaţia împrumutatului cu vârsta sub 35 de ani este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, neridicând probleme de interpretare. Nefiind contrare cerinţelor bunei-credinţe şi necreând în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ, clauzele cuprinse în art. 5.1 şi 5.3 din contract nu au caracter abuziv. În plus, în ceea ce priveşte cererea privind stabilirea ca rata dobânzii să fie compusă dintr-o parte fixă şi una variabilă, respectiv Euribor + 3,5 p.p., instanţa reţine că aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CJUE, articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opune unei reglementări naţionale care permite instanţei naţionale să modifice un contract de credit pentru consumatori prin înlocuirea unei clauze contractuale abuzive cu o altă clauză care nu poate fi calificată drept abuzivă (cauza Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino). Obligarea pârâtei la stabilirea unei anumite formule de calcul a dobânzii ar reprezenta o astfel de intervenţie în contract, nepermisă.

În ceea ce priveşte clauza cuprinsă în art.5.2, instanţa reţine că nu este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, consumatorul neavând, în mod real, posibilitatea de a-şi prefigura conduita de urmat prin asumarea unui credit cu o dobândă ce poate evolua într-o manieră imprevizibilă. Astfel, conform clauzei contractuale menţionate ,,Dobânda poate fi indexată în funcţie de evoluţia ratei dobânzii la Euro practicată pe piaţa financiară”. Nu se  prevede dacă indexarea înseamnă atât o creştere cât şi o scădere  a nivelului dobânzii, fiind doar la dispoziţia creditorului o eventuală majorare a nivelului dobânzii. Nu se menţionează elemente care să explice mecanismul evoluţiei ratei dobânzii pe piaţa financiară. Nu se prevede informarea consumatorului cu privire la indexarea dobânzii pentru ca în cunoştinţă de cauză să îşi exprime acordul sau dezacordul cu privire la indexarea dobânzii. Posibilitatea consumatorului de a rezilia contractul nu reprezintă un real mecanism de protecţie în cazul indexării unilaterale a dobânzii, întrucât manifestarea de voinţă în sensul rezilierii contractului atrage după sine rambursarea integrală şi deodată a sumelor împrumutate cu dobânzile aferente, situaţie disproporţionată în contextul în care consumatorul nu dispune de sume ridicate, aceasta fiind şi raţiunea pentru care a apelat la acordarea unui împrumut cu plata în rate.

Clauza cuprinsă în art.5.2 creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Condiţia referitoare la producerea unui dezechilibru semnificativ nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparaţie între valoarea totală a operaţiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, şi costurile puse în sarcina consumatorului printr-o anumită clauză, pe de altă parte, astfel cum s-a statuat de CJUE în cauza Constructora Principado SA împotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez(„existenţa unui „dezechilibru semnificativ” nu necesită în mod necesar ca costurile puse în sarcina consumatorului printr o clauză contractuală să aibă în privinţa acestuia o incidenţă economică semnificativă în raport cu valoarea operaţiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale; instanţa de trimitere trebuie, în scopul aprecierii existenţei eventuale a unui dezechilibru semnificativ, să ţină seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportându se la toate circumstanţele care au însoţit încheierea acestui contract, precum şi la toate celelalte clauze ale acestuia”).

Cu privire la cea de a treia condiţie (nerespectarea cerinţelor bunei-credinţe), îndeplinirea acestei cerinţe rezultă din comportamentul general al profesionistului. Astfel, inserarea acestei clauze abuzive, neclare, aplicate în defavoarea consumatorului, neacordarea de explicaţii şi informaţii suficiente astfel încât consumatorul să nu poată lua vreo decizie în deplină cunoştinţă de cauză. În ceea ce priveşte împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în contradicţie cu cerinţa de bună credinţă”, este important să se constate şi că, potrivit jurisprudenţei CJUE, instanţa naţională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acţionând în mod corect şi echitabil faţă de consumator, se putea aştepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (Cauza Mohamed Aziz).

Având în vedere aceste considerente, se constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute în art.5 punctul 5.2.

În ceea ce priveşte clauzele cuprinse în art.4 pct. 4.6 şi art.8 pct. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr.789/19.09.2001, instanţa reţine că stabilirea unui cuantum al dobânzii penalizatoare de 5 % peste nivelul dobânzii curente creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, potrivit precizărilor depuse de pârâta ANL la filele 195-197 vol. I în perioada februarie 2009-decembrie 2015 s-a aplicat o dobândă penalizatoare de 5 % peste nivelul dobânzii curente, calculată lunar la valoarea restanţelor în sold, astfel încât la data de 31.12.2015 soldul penalităţilor ajunsese la valoarea de 5961,4582 euro. Se observă din situaţia restanţe în sold depusă de pârâtă la filele 202-203 vol. I coroborată cu menţiunile pârâtei de la filele 195-197 vol. I că procentul de penalitate a fost aplicat la valoarea restanţelor în sold, care include nu doar ratele de credit restante, ci şi dobânda restantă. Or, art.8.1 din contract vorbeşte de aplicarea procentului dobânzii penalizatoare la sumele de credit restante, în timp ce art.4.6 vorbeşte despre plata cu întârziere a ratelor de credit. Conform graficului de rambursare aferent contractului, rata de credit este evidenţiată distinct de rata lunară de dobândă, iar în contract nu se defineşte noţiunea de „sume de credit restante”, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea faptului că procentul dobânzii penalizatoare se aplică suma restantă compusă din rată credit restantă şi rată dobândă restantă. În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art.4 pct. 4.6 şi art.8 pct. 8.1, instanţa va avea în vedere şi aprecierile referitoare la determinarea dezechilibrului semnificativ contrar cerinţelor bunei-credinţe evidenţiate în jurisprudenţa CJUE, aşa cum au fost anterior analizate.

Având în vedere aceste considerente, se constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art.4 pct. 4.6 şi art.8 pct. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr.789/19.09.2001.

În concluzie, instanţa va admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii D.S. şi D.L. în contradictoriu cu pârâta A.N.L., va constata ca fiind abuzive clauzele prevăzute în art.5 punctul 5.2, art.4 pct. 4.6 şi art.8 pct. 8.1 din contractul de credit ipotecar nr.789/19.09.2001 şi va respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

În temeiul art.453 alin.1 şi alin.2 C.p.c., va obliga pe pârâta A.N.L. să achite reclamanţilor suma de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat din totalul sumei de 1500 lei, conform chitanţei seria AVCNF nr.630 din 17.01.2017.”

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţi D.S. şi D.L. şi pârâta A.N.L..

Apelanţii-reclamanţi au criticat sentinţa sub aspectul cheltuielilor de judecată, susţinând că în mod greşit a fost redus onorariul avocatului, întrucât raportat la echivalentul valoric al clauzelor anulate, onorariul perceput a avut un caracter rezonabil.

Apelanta-pârâtă A.N.L. a criticat sentinţa susţinând că intimaţii au formulat cerere de acordare a creditului, au plătit o parte din rate, precum şi dobânda aferentă ratelor, contractul a fost semnat de aceştia, fiind în deplină cunoştinţă de cauză., iar invocarea unor clauze abuzive este o încercare de evitare sau de scutire de la plata creditului acordat; în cauză a avut loc o negociere a contractului, existând la dosar anexa contractului care cuprinde rubrica „ Încheierea fazei de negociere”, semnată de reclamanţi; faptul că nu a existat o iniţiativă din partea intimaţilor pentru negocierea unor clauze contractuale nu reprezintă un abuz şi nici nu poate fi interpretat ca un dezechilibru semnificativ; respectând regulile prevăzute de art. 14 din legea 190/1999, contractul reglementează un indice de inflaţie pentru o posibilă indexare, rata dobânzii la euro fiind un indice verificabil şi controlabil şi nu a fost niciodată aplicată până în prezent, deşi împrumutătorul avea dreptul să o facă; nu puteau fi apreciate ca abuzive clauzele accesorii, din moment ce clauza principală nu a fost declarată abuzivă; nu s-a făcut o analiză a caracterului clar/neclar şi inteligibil/neinteligibil, al clauzei; în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, aceasta nu este abuzivă, intimaţii au avut posibilitatea de a discuta  şi  lămuri termenii contractuali; este discutabil în ce măsură au fost respectate garanţiile contractuale având în vedere că prima instanţă nu a administrat proba cu interogatoriul reclamanţilor , pentru a-şi forma convingerea dacă pretinsele clauze sunt abuzive sau neinteligibile sau dacă au fost informaţi cu privire la indexarea dobânzii.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin raportare la motivele de apel invocate, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Apelanta A.N.L. a invocat ca prim motiv de apel faptul că în mod greşit a considerat prima instanţă că cele trei clauze constatate abuzive nu au fost negociate, întrucât s-a efectuat o simulare în scopul verificării solvabilităţii, în cadrul căreia au fost prezentate reclamanţilor valoarea ratei, dobânda şi restul condiţiilor de creditare, a fost emis un certificat de solvabilitate, care atestă disponibilitatea băncii de a negociere.

Tribunalul reţine că  dispoziţiile art. 4 alin.3 din legea 193/2000 instituie o prezumţie de nenegociere, astfel că dacă se invocă că o clauză a fost negociată în mod direct, profesionistul  trebuie să dovedească acest aspect, astfel că susţinerea că intimaţii nu au avut iniţiativa de a negocia clauzele este lipsită de relevanţă.

În cauză, apelanta nu a fost în măsură să prezinte dovezi în temeiul cărora să se poată reţine că a existat o negociere directă cu consumatorul în ceea ce priveşte conţinutul clauzelor referitoare la indexarea dobânzii contractuale şi la dobânda penalizatoare, chiar apelanta recunoscând că „a prezentat” intimaţilor valoarea ratei, dobânda şi restul condiţiilor de creditare, în faza de simulare pentru verificarea solvabilităţii, ceea ce înseamnă că nu a existat nicio negociere, intimaţii având doar posibilitatea de a accepta contractul, în forma propusă de bancă, sau să refuze încheierea.

Referitor la caracterul clar şi inteligibil al clauzei prevăzute de art. 5 pct.5.2 , tribunalul reţine că în mod judicios prima instanţă a constatat că aceasta nu are aceste caractere.

Această clauză prevede faptul că dobânda fixă, stabilită în cuantum fix, de 9%, poate avea caracter revizuibil, în funcţie de un element extrinsec voinţei băncii, respectiv rata dobânzii la moneda euro practicată pe piaţa financiară.

Clauza nu este inteligibilă, întrucât nu permite consumatorului să prefigureze urmările contractării unui împrumut a cărui dobândă este revizuibilă, în funcţie de un criteriu definit în mod lapidar, fără elemente care să explice mecanismul de funcţionare în mod transparent.

Contrar celor susţinute de apelantă, prima instanţă a expus pe larg argumentele pentru care a reţinut caracterul neclar şi neinteligibil al clauzei.

Cât priveşte clauzele referitoare la dobânda penalizatoare, tribunalul reţine că pentru existenţa caracterului abuziv nu are relevanţă faptul că perceperea unei dobânzi penalizatoare este permisă de lege şi că intimaţii au făcut acte de executare a contractului.

Prima instanţă a reţinut caracterul abuziv motivat de faptul că acestea nu sunt redactate într-o manieră clară şi inteligibilă, nefiind definită noţiunea de  „sume de credit restante”, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea faptului că procentul dobânzii penalizatoare se aplică la suma restantă compusă din rată credit restantă şi rată dobândă restantă, aspecte pe care apelanta nu le contestă, iar cât priveşte determinarea dezechilibrului semnificativ contrar cerinţelor bunei credinţe au fost avute în vedere argumentele instanţei făcute în analizarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute în art.5 punctul 5.2, care au deplină aplicabilitate şi pentru clauza referitoare la dobânda penalizatoare.

Cât priveşte critica apelantei referitoare la neadministrarea probei cu interogatoriul reclamanţilor, tribunalul reţine că pârâta nu a solicitat administrarea acestei probe, astfel că în apel nu poate critica omisiunea primei instanţe de a administra probe din oficiu, conform art. 254 alin.6 C.pr.civ.

Apelul reclamanţilor este neîntemeiat întrucât reducerea onorariului avocatului nu a avut loc în temeiul dispoziţiilor 451 alin.2 C.pr.civ., pe motiv că acesta ar fi disproporţionat, ci ca urmare a faptului că acţiunea a fost considerată întemeiată doar în parte, fiind pe deplin incidente dispoziţiile art. 453 alin.2 C.pr.civ., întrucât s-a reţinut caracterul abuziv doar pentru o parte din clauzele invocate, iar criteriul valoric este irelevant în raport de analiza caracterului abuziv al clauzelor.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelurile, ca nefondate.

Domenii speta

Spete similare