Procedura insolvenţei

ECLI:…

ROMANIA

TRIBUNALUL ARAD Operator 3207/2504

Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal, Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale

DOSAR NR. …

DECIZIA CIVILĂ NR. 98/A

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Preşedinte: ...

Judecător: ...

Grefier: ...

S-a luat în examinare, după repunerea pe rol, apelul declarat de petenta … SRL în contradictoriu cu intimatul …, împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. …, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie.

(…)

TRIBUNALUL

Constată că prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. …, a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de către petenta …. SRL în contradictoriu cu intimatul …, având ca obiect anularea proceselor verbale de contravenţie seria … şi nr. ….

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie seria …, petenta …. SRL a fost sancţionată cu avertisment, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, reţinându-se în sarcina sa că în data de 15.05.2016, în jurul orelor 01:22, în timpul unui eveniment ce a avut loc la sala de evenimente „….” din …, a fost tulburată liniştea publică a locuitorilor din zonă, prin muzica ascultată la intensitate ridicată, cu utilizarea de aparatură muzicală.

Totodată, prin procesul-verbal de contravenţie seria …, petenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de … lei, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, reţinându-se în sarcina sa că în data de 15.05.2016, în jurul orelor 02:10, în timpul unui eveniment ce a avut loc la sala de evenimente … din …  a fost tulburată liniştea publică a locuitorilor din vecinătatea sălii de eveniment, prin utilizarea de aparatură muzicală la intensitate ridicată.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 26 din Legea 61/1991, constituie contravenţie „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 şi 13,00 - 14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

În speţă, în ceea ce priveşte legalitatea procesului verbal de contravenţie, instanţa de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea menţiunilor obligatorii prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi adresa contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia, precum şi semnătura agentului constatator.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului non bis in idem invocat de către petentă, judecătoria a reţinut că în speţă nu s-a procedat la o dublă sancţionare a aceleiaşi fapte, fiind vorba despre două contravenţii distincte. În acest sens, chiar reţinând caracterul de contravenţie continuă a celei imputate, din natura elementului material al acţiunii reglementate reieşind acesta, s-a constatat că subsumarea întregii acţiuni unei unităţi naturale contravenţionale presupune prelungirea în timp a acţiunii, printr-un curs neîntrerupt al acesteia, fiind permise doar anumite discontinuităţi fireşti, specifice naturii faptei comise. În speţă însă, în cursul acţiunii din data de 15.05.2017 imputată petentei a intervenit un element exterior care a rupt unicitatea contravenţiei, respectiv constatarea şi reţinerea tulburării liniştii publice de către petentă prin încheierea primului act sancţionator. De la acel moment, fapta contravenţională consumată s-a epuizat, fiind realizată forma finală a activităţii reclamante ca ilicită. Faptul că, deşi sesizată şi sancţionată pentru încălcarea art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, după plecarea agenţilor constatatori, petenta a reluat activitatea şi a continuat să producă muzică la intensitate mare nu poate reprezenta decât o nouă faptă, de aceeaşi natură.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, acesta bucurându-se de o prezumţie relativă de validitate şi temeinicie.

În cauză, a observat judecătoria că procesele verbale contestate au fost întocmite pe baza sesizării martorilor ... şi ... şi a celor constatate personal de către agenţii care au răspuns apelurilor 112. Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor, aceştia au fost deranjaţi de muzica care se auzea de la sala de evenimente … casa lor fiind situată la aproximativ 200 de metri, respectiv. 500 metri  de sala de nunţi şi evenimente.

Potrivit martorului … şi restul vecinilor sunt deranjaţi de zgomot, fiind probleme cu intensitatea muzicii locaţiei în fiecare vară. Acesta a indicat că nu e vorba despre aceeaşi intensitate pe tot parcursul unei seri, observând o creştere după 12 noaptea, acesta apreciind că se datorează măririi volumului aparaturii folosite. Susţinerile acestuia sunt confirmate de către martorul …, care a arătat că acesta locuieşte la aproximativ 500 de metri de sala de evenimente, iar pe timpul verii zgomotul este perturbator, astfel încât este nevoit să plece de acasă. Martorul a susţinut că uneori muzica este la un nivel acceptabil, însă alteori a fost nevoit să sune la poliţie pentru a se reduce zgomotul şi intensitatea deranjantă a muzicii, indicând că, de fiecare dată când o făcea, aceasta revenea la limite rezonabile o perioadă.

Martorul … a confirmat şi el existenţa unui număr mare de locatari din zonă care se plâng de zgomot, precizând că doi dintre ei şi-au şi scos casa la vânzare din acest motiv. Acesta a declarat că s-a prezentat la un moment dat cineva pentru a face măsurători pentru nivelul de zgomot, vecinul său spunându-i însă că la acel moment muzica nu mergea la intensitatea pentru care se făceau sesizările. De asemenea, din coroborarea declaraţiei martorului cu concluziile raportului de încercare nr. …, ex ½ (f. …), reiese că sala de evenimente în cauză este una de tip cort, cu pereţi din geam termopan, fără proprietăţi semnificative de izolare acustică.

Conform acestui raport extrajudiciar depus de către petentă, în exteriorul cortului, înspre zona rezidenţială este construit un panou antifonic cu proprietăţi bune de izolare acustică, principalele surse de zgomot care se manifestă în perioada desfăşurării evenimentelor fiind reprezentate de boxele direcţionate în sens contrar celor de locuinţe, ca măsură de protecţie. Cu toate acestea raportul nu a descris tipul de activitate desfăşurat pe durata efectuării testului sau aparatura folosită, respectiv că s-a procedat la măsurarea nivelului maxim de zgomot ce putea fi produs de sursele aflate în funcţiune la locaţie în timpul unui eveniment privat specific.

În plus, deşi, potrivit raportului, zgomotului de la interiorul locaţiei i se adaugă şi alte surse adiţionale, produse de traficul rutier de pe DN.. care ar avea valori semnificative şi ar afecta în mod deosebit punctele situate la limita proprietăţii înspre artera de circulaţie, ambii martori audiaţi au arătat că nu sunt deranjaţi de zgomotul produs de traficul drumului public aflat în vecinătatea locuinţelor lor şi nici a circulaţiei trenurilor, fiind vorba despre un nivel de zgomot rezonabil acceptat. 

În ceea ce priveşte existenţa unei autorizaţii de mediu şi a autorizaţiei de funcţionare valabile pentru societatea petentă, instanţa de fond a constatat că aceasta nu a fost sancţionată prin actele mai sus menţionate pentru lipsa avizelor necesare funcţionării, ci pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, astfel că din punct de vedere al contravenţiei săvârşite, existenţa avizelor valabile nu este relevantă. Totodată, atât Buletinul determinării de zgomot nr. .. emis pentru verificare efectuată într-o zi de marţi, în timpul iernii, cât şi … emis pentru o zi de duminică, în timpul verii, au fost obţinute în alte zile decât cea reclamată şi în urma căreia s-au constatat contravenţiile, în niciunul dintre acte nefiind însă menţionată sursa de provenienţă a muzicii (aparatura utilizată) sau faptul că aceasta a reprezentat nivelul maxim de intensitate pe care-l permite aparatura muzicală pusă la dispoziţie de proprietarii sălii sau proprietatea formaţiei invitate să cânte la eveniment, martorii arătând că uneori zgomotul rămânea la limite rezonabile, iar alteori, după intervenţia agenţilor de poliţie, se reducea intensitatea muzicii. Astfel, cele două buletine de analiză nu exclud faptele imputate petentei, produse în data de 15.05.2017.

De asemenea, nici notele de constatare a Gărzii de Mediu din data de 04.08.2016, respectiv din data de 06.07.2012, nu sunt edificatoare sub aspectul modului în care s-a adus atingere ordinii şi liniştii publice, în condiţiile în care controlul s-a realizat tot în timpul săptămânii şi nu în timpul unui eveniment privat şi nu deţin detalii cu privire la aparatura muzicală folosită.

Astfel, s-a reţinut că documentele depuse de către petentă nu sunt de natură a infirma cele constatate personal la data de 15.05.2017 de către agenţii intimatului, respectarea nivelului de intensitate a zgomotului şi a limitelor legale admise (şi impuse pentru eliberarea avizelor de funcţionare) în alte zile şi la alte momente decât cele care fac obiectul actelor de sancţionare şi a prezentei plângeri contravenţionale, nefiind de natură a demonstra că faptele de tulburare a liniştii locatarilor nu au existat sau a exclude răspunderea petentei pentru acestea.

Conform declaraţiilor martorilor, a fişelor de intervenţie eveniment şi raportului agenţilor, s-au confirmat cele reclamante prin apelul la 112, respectiv intensitatea mare a muzicii produse la locaţie, fiind solicitat personalului societăţii să reducă zgomotul produs (lucru realizat pentru o perioadă de timp) şi transmisă administratorului invitaţia de a se prezenta la sediul intimatului pentru luarea măsurilor legale.

Prin urmare, din probele administrate în cauză rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute în sarcina petentei, zgomotul perturbator realizându-se în timpul petrecerilor private care au avut loc la sala de evenimente, aceasta fiind un spaţiu amenajat şi localizat în imediata apropiere a imobilelor cu destinaţie de locuinţă, zgomotul fiind de natură a tulbura liniştea locuitorilor din zonă.

Ţinând seama de faptul că prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost răsturnată, iar sancţiunile au fost aplicate gradual, cu respectarea exigenţei proporţionalităţii lor, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2 /2001 instanţa de fond a respins plângerea petentei ca neîntemeiată, menţinând astfel procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei ca fiind temeinic şi legal întocmit.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta … SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât se află în totală contradicţie cu probele de la dosar şi a solicitat admiterea acestuia, anularea proceselor verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria … şi seria …, ambele încheiate la data de 17 mai 2017 de …, postul ..., pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea apelului a arătat petenta apelantă că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă nu a anulat cel de ¬al doilea proces verbal de contravenţie, deşi acesta a fost încheiat cu încălcarea principiului non bis in idem consacrat de art. 5 alin. 7 din OG nr. 2/2001. Aşadar, în mod corect prima instanţă a reţinut continuitatea contravenţiei pentru care petenta a fost sancţionată, însă în mod netemeinic şi nelegal a apreciat că aceasta a fost întreruptă prin primul proces verbal de contravenţie, atâta timp cât acest prim proces verbal de contravenţie a fost încheiat la aceeaşi dată şi moment cu cel de-al doilea, ambele fiind încheiate şi comunicate părţii petente şi apelante la două zile după constatarea faptei, în data de 17 mai 2017, orele 09.30, singura diferenţă dintre cele două fiind numele agenţilor constatatori, fiecare membru al patrulei încheind câte un proces verbal de contravenţie.

Având în vedere definiţia contravenţiei continue, petenta apelantă a precizat că este evident că pretinsa tulburare a liniştii locuitorilor prin activitatea acesteia este o contravenţie continuă, care poate fi sancţionată doar o singură dată, în caz contrar, prin aplicarea mai multor sancţiuni contravenţionale principale unei singure contravenţii, comise în formă continuă, se înfrânge principiul non bis in idem consacrat de art. 5 alin. 7 din OG nr. 2/2001 modificată, ceea ce atrage nelegalitatea procesului-verbal de contravenţie nr. … şi se impune anularea acestuia.

Aşadar, a susţinut apelanta că în mod vădit nelegal a apreciat prima instanţă faptul că procesele verbale de contravenţie sunt legale, atâta timp cât intimatul nu era competent material în sancţionarea acesteia pentru o eventuală poluare fonică, iar latura obiectivă a art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 reţinută prin procesul verbal de contravenţie atacat, nu este realizată. Din probele de la dosar reiese că intimatul a încheiat procesul verbal de contravenţie la sesizarea numiţilor … şi … care domiciliază la circa 200, respectiv 500 m de sala societăţii petente şi apelante. Ori poluarea fonică percepută de la o distanţă de câteva sute de metri nu este de natură să realizeze elementul material al laturii obiective al contravenţiei pentru care apelanta a fost sancţionată. Dacă ar fi adevărat că muzica se auzea de la câteva sute de metri, aceasta, la o aşa mare distanţă, este poluare fonică, şi se suprapunea cu celelalte zgomote produse de calea ferată, linia de tramvai, circulaţia autoturismelor pe DN…, animalele de curte, etc, aplicându-se prevederile generale care protejează populaţia împotriva zgomotelor, la general, aceste zgomote trebuind să nu depăşească, în total, 45 de decibeli.

Prin urmare, a conchis petenta apelantă că atâta timp cât activitatea desfăşurată de aceasta este autorizată, deţinând toate avizele în termen de valabilitate, are dreptul să funcţioneze, deci să producă şi zgomot, cu condiţia ca acest zgomot să fie în sau sub limita legală de 45 de decibeli, măsuraţi în conformitate cu art. 16 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, la 3 m de zidul primei case şi la 1,5 m înălţime de sol. Specificul activităţii apelantei presupune producerea unui zgomot ambiental dar acesta trebuie să se încadreze în limitele impuse de legiuitor şi indicate mai sus, ori în cauză nu s-a dovedit că la momentul sesizării si constatării faptei societatea petentă şi apelantă ar fi depăşit această intensitate.

A precizat apelanta că fapta de care s-au plâns martorii este poluarea fonică a mediului de către aceasta, iar competentă în soluţionare este Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Arad, conf. art. 2 pct. 12, art. 75 lit. r) şi v), art. 93 din OUG nr. 195/2005 şi în niciun caz organele de poliţie. Intimata ar fi fost competentă material să aplice sancţiuni doar în situaţia în care localul nu ar fi deţinut autorizaţie de funcţionare ca local pentru nunţi sau dacă această autorizaţie ar fi fost grosolan încălcată, prin fapte evidente de încălcare a liniştii şi ordinii publice.

În opinia apelantei, sentinţa primei instanţe şi procesele verbale de contravenţie sunt şi neîntemeiate atâta timp cât zgomotul produs de funcţionarea localului este prea mare sau prea mic, el nu puţea fi stabilit de agenţii de poliţie cu propriile simţuri.

Depoziţiile testimoniale nu sunt o probă concludentă soluţionării cauzei, prin acestea neputându-se dovedi dacă zgomotul produs este sau nu în limita legală, acest lucru putându-se stabili doar cu aparatură omologată şi verificată metrologic de către persoane cu pregătire în domeniu, astfel că nu există la dosar nicio probă care să dovedească, măcar o dată, depăşirea limitei legale a zgomotului prin funcţionarea sălii societăţii apelante.

Mai mult, petenta apelantă a arătat că în faţa primei instanţe a depus raportul de încercare nr. … privind "Studiul câmpului acustic generat de sala de evenimente … - zgomot de noapte" întocmit de către (…), precum şi buletinele de determinări de zgomot … emise de (…), prin care s-a concluzionat că sunt respectate prevederile standardului SR 10009:2017 cu privire la limitele nivelului echivalent de zgomot, raportul fiind întocmit în condiţiile unui eveniment în care sala de nunţi a fost plină, pe timp de noapte, după orele 23, şi într-o noapte de sâmbătă spre duminică, însă acesta a fost înlăturat din ansamblul probator fără niciun fel de justificare obiectivă, pertinentă, privând-o astfel pe apelantă de dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO.

Acest raport, coroborat şi cu buletinele de determinări de zgomot nr. … şi nr. … emise de DSP … dovedesc fără putinţă de tăgadă netemeinicia proceselor verbale de contravenţie atacate atâta timp cât, conform măsurătorilor de zgomot efectuate, nu există depăşiri ale zgomotului admis în mod legal nici măcar la nivelul primei case de la sala de nunţi, deci cu atât mai puţin există depăşiri ale acestui nivel de zgomot la locuinţele petenţilor.

În concluzie, petenta apelantă a subliniat faptul că a epuizat toate posibilităţile probatorii în apărare, iar probele administrate de aceasta dovedesc fără tăgadă că, în nicio ocazie, zgomotul produs de sala de evenimente nu depăşeşte limita legală.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466-482 din Codul de procedură civilă, art. 15, 16, 17, 19, 31 - 36 din OG 2/2001.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la motivele de apel, intimatul …a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nefundamentat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind temeinică şi legală.

În opinia intimatului, procesul verbal atacat întruneşte toate condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din OG 2/2001, apelantului nefiindu-i pricinuită nicio vătămare care, potrivit art. 105 C.Pr.Civ., să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

A apreciat intimatul că prima instanţă a apreciat pe bună dreptate că prin dresarea celor două procese verbale de contravenţie nu s-a încălcat principiul non bis in idem, deoarece a fost vorba despre două contravenţii distincte, deoarece a intervenit un element exterior care a rupt unicitatea contravenţiei, respectiv constatarea şi reţinerea tulburării liniştii publice de către petentă prin încheierea primului act sancţionator.

A considerat intimatul că petenta se face vinovată de contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de către aceasta nefiind susţinute de către dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferite faţă de cea consemnată în procesul verbal.

În ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie, în situaţia faptelor contravenţionale constatate personal de agentul constatator, sarcina probei revine petentului pentru a dovedi o altă stare de fapt decât cea reţinută, astfel că, pe bună dreptate, prima instanţă a reţinut faptul că prezumţia de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept procesul verbal nu este contrară dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din CEDO, urmând a se analiza de la caz la caz dacă această prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele utilizate, mai ales în ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului. Nu se poate nega forţa probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenţii, acesta fiind un act întocmit de către un agent al statului, în exercitarea funcţiei încredinţate, însă, toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra, limită ce nu a fost depăşită.

În speţă, a apreciat intimatul că este rezonabilă prezumţia că cele consemnate în procesul-verbal corespund realităţii, întrucât agentul constatator a fost prezent la săvârşirea contravenţiei şi a consemnat ceea ce a văzut (situaţie asemănătoare cu procedura infracţiunii flagrante). Ar fi nerezonabil să se prezume contrariul, respectiv că agentul constatator ar fi consemnat în mod voit o situaţie falsă, urmărind sancţionarea nedreapta a petentului, ceea ce ar presupune săvârşirea mai multor infracţiuni de către agentul de poliţie.

Aşadar, în mod just a reţinut prima instanţă, potrivit jurisprudenţei CEDO, că în ceea ce o priveşte pe petentă, nu a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie întrucât în materie de circulaţie rutieră, Curtea a precizat că art. 6 paragraf 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumţie relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumţie fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulaţia rutieră (Stevens împotriva Belgiei, nr. 56936/00 decizia din 9 decembrie 2004 şi, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franţei, nr. 34595/97, decizia din 7 septembrie 1999 şi Adoud împotriva Franţei, nr. 35327/97, decizia din 7 septembrie 1999).

Dreptul la un mediu sănătos este socotit în societatea modernă ca un drept fundamental al omului şi este tratat ca atare. Propagarea sunetelor este influenţată de zona de zgomot, atmosfera, distanţa şi obstacolele întâlnite. Ele produc zgomote de diferite intensităţi şi pot fi| staţionare sau mobile. Atmosfera poluantă şi ceaţa le atenuează însă factori externi precum direcţia vântului produc modificări nedeterminate referitoare la propagarea sunetului. Totodată aceşti factori au loc datorită stării meteo care variază în funcţie de anotimpul în care au loc, astfel că măsurătorile efectuate au fost stabilite în alte zile decât cele în care au avut loc multiplele sesizări. De asemenea, şi pe parcursul anilor 2015, 2016, 2017 au avut loc sesizări şi constatări ale organelor de poliţie (Dosarele: …, etc).

Este de notoritate accentul pus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la sănătatea omului, la adulţi infrasunetele producând ameţeală, vomă, efecte cumulate, totodată ultrasunetele distrug globulele roşii din sânge şi apar migrene. Zgomotul acţionează asupra întregului organism deoarece senzaţia auditivă ajunge la sistemul nervos prin intermediul căruia influenţează alte organe, iar printre efectele resimţite se numără reducerea capacităţii de muncă, traumatisme.

Amenda aplicată, gradual, după aplicarea în primă fază a avertismentului, a fost justificată de către atingerea adusă valorii protejate de lege, adică asigurarea unui climat de linişte pentru locatarii imobilelor cu destinaţia de locuinţe (şi aceasta cu atât mai mult în timpul nopţii) pentru asigurarea odihnei acestora şi folosinţei netulburate a locuinţei în timpul orelor de somn.

Apelul la serviciul de urgenţă a fost determinat de o tulburare însemnată a liniştii şi care a creat întreruperea somnului locatarilor, cu consecinţe directe în ceea ce priveşte refacerea capacităţii de muncă a organismului, aceasta în condiţiile în care, aşa după cum rezultă şi din raportul agentului constatator, nu este prima dată când petenta a organizat evenimente în cadrul cărora s-au produs un nivel al zgomotului care deranja în mod efectiv locuitorii din zonă, existând intervenţii anterioare ale poliţiştilor în legătură cu sesizări de aceeaşi natură.

A subliniat intimatul că la momentul intervenţiei agentului constatator nivelul de zgomot era ridicat, un nivel ce deranja efectiv prin intensitatea sa, starea de fapt din sesizare confirmându-se, poziţia administratorului societăţii fiind aceea de a încerca să se disculpe prin faptul că îi este imposibil să controleze limita legală impusă, acesta relatând că în nenumărate rânduri s-a deplasat la sală în timpul desfăşurării unor evenimente pentru a le solicita beneficiarilor să reducă intensitatea aparatelor muzicale.

Analiza textului de lege este perfect încadrată de fapta săvârşită în raport cu competenţele organelor de poliţie, practic are loc tulburarea liniştii publice în afara intervalului admis, iar locaţia efectivă este un cort, chiar dacă unul îmbunătăţit, contrar argumentelor petentei.

A apreciat intimatul că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei si conduitei petentei, fapta acestuia denotând o atitudine de indiferenţă faţă de dispoziţiile legale care sunt menite a proteja valorile sociale prevăzute de lege, precum şi pe petentă cât şi pe ceilalţi participanţi Ia trafic supuşi unui factor de risc reprezentat de reclamantul din prezenta cauză. Astfel, a opinat intimatul că urmarea produsă de fapta petentei este producerea unui grad de pericol social, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De asemenea, aceste fapte contravenţionale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante cât mai ales la consecinţe mult mai grave precum pierderea vieţii participanţilor la trafic sau vătămarea integrităţii lor fizice.

Faţă de împrejurarea că petenta a fost sancţionată cu aplicarea unei amenzi în cuantum reprezentând minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, a considerat petenta că nu se pune problema reindividualizării sancţiunii aplicate, în condiţiile în care gradul concret de pericol social al faptei corespunde sancţiunii aplicate.

La termenul de judecată din data de 14.03.2018 petenta apelantă a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 pct. 26 şi pct. 27 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale spre soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor enunţate şi suspendarea prezentei pricini în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

De asemenea, la aceeaşi dată apelanta a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept noi, veritabile, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei pendinte, practic ele constituind cheia de boltă a prezentului litigiu, chintesenţa problematicilor juridice acum dezbătute, de soluţia care se va da acestora atârnând respingerea sau admiterea apelului, ele concretizându-se în următoarele probleme (în esenţă/principiu): modalităţi diferite de interpretare a unui text de lege, textul este incomplet, vag, evanescent, nu acoperă toate situaţiile de facto, conţine anumite sintagme de maximă generalitate şi lapidaritate, există sincope în corelarea cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.

Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 pct. 26 şi 27 din Legea nr. 61/1991, a solicitat intimatul … respingerea acesteia deoarece punctele descrise nu îngemănează acelaşi cadru ideatic, aşa cum se concluzionează în cererea depusă. Tocmai pentru că legea trebuie să respecte normele constituţionale atât în spiritul cât şi în litera lor, în lege trebuie să existe posibililatea sancţionării atât a aceluia care produce zgomote inclusiv folosindu-se un aparat radio, spre exemplu radio-ul maşinii aflate în faţa casei, în orele prevăzute de linişte, cât şi persoana care se află la o distanţă mai mare ascultă muzică, la o petrecere organizată sau nu şi provoacă zgomot în intervalul de linişte, însă pe fondul condiţiilor de noapte, vânt, sunetele se dispersează, afectându-se astfel liniştea locuitorilor.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în cauză, intimatul … a solicitat respingerea acesteia şi menţinerea sentinţei civile atacate cu motivarea că noţiunea de „dificultate serioasă” pe care petenta o consideră prin cererea formulată este susceptibilă de interpretări deoarece în lipsa unui criteriu calitativ este mai păgubitoare decât existenţa unui susceptibil de interpretări diferite. De asemenea numărul sesizărilor denotă utilizarea numai în cazuri excepţionale şi cu responsabilitatea utilizării acestui instrument, neajungându-se la o sufocare a instanţei supreme. A arătat intimatul faptul că sesizarea chestiunii de drept "noi" este total nefondată cât timp cadrul legal prevăzut în Legea 61/1991 art. 3 pct. 26 şi pct. 27 este clară şi redactată corespunzător. Totodată este ilogic de a se considera că fapta pentru care petenta a fost sancţionată, respectiv prev. de art. 3 pct. 26 se coroborează cu Ordinul 119/2014 cât timp aceasta este săvârşită de orice persoană prin producerea de zgomote, larmă şi abia apoi de aparate sau alte instrumente, astfel că este imposibil a se considera că larma poate fi măsurată în decibeli. În fapt Legea 61/1991 corespunde faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii, liniştii publice, având un caracter general pentru protejarea populaţiei fără intervenirea altor mijloace specializate.

Prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 11 aprilie 2018, Tribunalul Arad a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României având ca obiect neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 pct. 26 şi pct. 27 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fixând termen de judecată pentru data de 25 aprilie 2018.

Prin încheierea din data de 20 februarie 2019 s-a dispus suspendarea judecăţii apelului declarat în cauză până la pronunţarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată în dosarul nr. … al Tribunalului Arad.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate şi în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar şi din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din acelaşi Noul Cod, instanţa constată că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor evidenţia în cele ce urmează.

Astfel, prima instanţă a reţinut corect starea de fapt în raport cu probaţiunea administrată în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ca urmare a aprecierii corespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării judicioase a actului juridic dedus judecăţii şi aplicării corecte a dispoziţiilor legale în materie.

Acestea fiind spuse, reţine tribunalul că judecătorul primei instanţe a expus în hotărârea judecătorească pronunţată situaţia de fapt, pe care a reţinut-o pe baza probelor administrate, dar şi motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. 1) lit. b) din Noul Cod de procedură civilă.

În acest sens, just a stabilit înainte de toate judecătorul primei instanţe că procesele verbale de contravenţie contestate în faţa sa întrunesc cerinţele formale de la art. 16, 17 şi 19 din OG nr. 2/2001 şi că deci nu se relevă cazuri de nulitate privind actele juridice sancţionatoare, făcând finalmente o aplicare corectă inclusiv a prevederilor art. 175 din Noul Cod de procedură civilă chiar fără a aminti strict formal acest text procedural ce reglementează nulitatea condiţionată şi în conformitate cu care actul de procedură este lovit de nulitate numai atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată într-un alt mod decât prin desfiinţarea acestuia, ceea ce nu este cazul în speţă şi numai în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege vătămarea este prezumată partea interesată putând face dovada contrară, ceea ce iarăşi nu este cazul în procesul de faţă.

Dintr-un alt punct de vedere, cu privire la temeinicia aceloraşi acte juridice sancţionatoare, reţine tribunalul că instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în faţa sa, în concordanţă cu prevederile art. 264 din Noul Cod de procedură civilă ce reglementează aprecierea probelor şi în conformitate cu care este datoare instanţa să examineze probele administrate pe fiecare în parte, dar şi pe toate în ansamblul lor, iar în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare, în speţă fiind judicios aplicate aceste norme de drept procesual privind ansamblul probator de la dosar.

Mai mult decât atât, observă tribunalul că aprecierea probei cu martorii ascultaţi s-a făcut de către judecătorul primei instanţe în concordanţă cu prevederile art. 324 din Noul Cod de procedură civilă, în conformitate cu care în aprecierea probei testimoniale este îndatorată instanţa de judecată să ţină seama de sinceritatea persoanelor audiate şi de împrejurările în care a luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiilor respective.

Astfel, judecătorul primei instanţe a examinat actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate şi a probelor administrate în faţa sa şi a examinat procesul verbal de contravenţie în conformitate cu prevederile de la art. 34 alin. 1) din OG nr. 2/2001, a prezentat lămuritor situaţia de fapt ce a rezultat din probe şi a redat în mod adecvat şi punctual normele de drept aplicabile speţei de faţă, concluzionând cu deplin temei că petenta se face vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale ce i se impută, cu alte cuvinte că cele menţionate în actele juridice sancţionatoare cu privire la faptă şi autorul acesteia corespund realităţii.

Pe această linie de idei, analizând probele punctual, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, cu evaluarea relevanţei acestora şi motivând înlăturarea unora potrivit celor evidenţiate expres în considerentele sentinţei pronunţate, bine a subliniat judecătorul primei instanţe că raportul extrajudiciar depus de către petentă la dosarul cauzei nu prezintă relevanţa preconizată şi nu putea fi valorificat în sensul dorit de către aceasta şi care rezidă din chiar demersul judiciar iniţiat prin plângerea introductivă de instanţă, câtă vreme respectivul act juridic nu a descris tipul de activitate desfăşurat pe durata efectuării testului sau aparatura folosită, respectiv că s-a procedat la măsurarea nivelului maxim de zgomot ce putea fi produs de sursele aflate în funcţiune la locaţie în timpul unui eveniment privat specific şi, deşi potrivit raportului zgomotului de la interiorul locaţiei i se adaugă şi alte surse adiţionale, produse de traficul rutier de pe DN 7, ambii martori audiaţi au învederat într-o manieră care nu comportă niciun echivoc că de zgomotul produs de traficul drumului public aflat în vecinătatea locuinţelor lor nu sunt deranjaţi, după cum nici de circulaţia trenurilor, câtă vreme este vorba despre un nivel de zgomot acceptat rezonabil; nici autorizaţia de mediu/autorizaţia de funcţionare valabile pentru petentă nu sunt exoneratoare de răspundere contravenţională, cum pare că ar considera societatea petentă câtă vreme aceasta nu a fost sancţionată pentru lipsa avizelor necesare funcţionării, ci pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar înscrisurile – buletin de determinare zgomot, primul emis pentru o zi de marţi în timpul iernii, iar cel de al doilea dintr-un alt an, emis pe timp de vară, au fost obţinute în alte zile decât cea reclamată; nu sunt edificatoare nici notele de constatare ale gărzii de mediu de la datele redate punctual câtă vreme controlul s-a realizat în timpul săptămânii şi nu în timpul unui eveniment privat şi în orice caz nu deţin detalii cu privire la aparatura muzicală folosită; în concluzie documentele depuse în apărare de către petentă nu sunt de natură să infirme cele constatate la data indicată în actele juridice sancţionatoare, dimpotrivă, conform depoziţiilor martorilor, dar şi a fişelor de intervenţie eveniment şi raportului agenţilor, s-au confirmat cele reclamate prin apel la 112, respectiv intensitatea mare a muzicii produse la locaţie, fiind solicitat personalului societăţii să reducă zgomotul produs, fapt realizat pentru o perioadă de timp şi transmisă administratorului invitaţia de a se prezenta la sediul intimatului pentru luarea măsurilor legale.

Este de reamintit de către tribunal că, potrivit dispoziţiilor de drept procesual de la art. 479 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă ce reglementează dispoziţiile speciale privind judecata în apel, este îndatorată instanţa de apel să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în limitele cererii de apel, în care context şi faţă de cele deja reţinute pe parcursul considerentelor deciziei de faţă, conchide şi tribunalul, în acord cu judecătoria, că societatea petentă se face vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale ce i se impută, că deci sunt în acord cu realitatea cele menţionate în actele juridice sancţionatoare cu privire la faptă şi autorul acesteia, cele antemenţionate şi în condiţiile de la art. 476 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă ce reglementează efectul devolutiv al apelului, calea de atac ordinară exercitată în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

Astfel fiind, nu pot fi primite criticile pe care petenta le-a adus sentinţei în sensul preconizat de către aceasta şi care rezidă din chiar motivele căii de atac ordinare exercitate în cauză atâta timp cât partea intimată a justificat şi probat cu succes săvârşirea faptei contravenţionale de către petentă şi nu se pune problema, pe de altă parte, ca petentei să-i fi fost înfrântă prezumţia de nevinovăţie, dimpotrivă prin hotărârea judecătorească pronunţată s-a realizat justul echilibru ce trebuie să existe între aceasta şi prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenţie, în fine numai sancţiunea avertismentului nu ar fi fost suficientă pentru atingerea scopului educativ şi preventiv preconizat de către legiuitor cu prilejul edictării normelor de drept reţinute în mod corect a fi fost încălcate de către petentă.

De altfel, pentru asigurarea tuturor garanţiilor procesuale părţilor litigante şi în vederea aflării adevărului în cauză s-a administrat de către instanţa de apel, în completarea probatoriului deja administrat la prima instanţă, şi un interogatoriu în condiţiile de la art. 355 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă care dovadă administrată în condiţiile de la art. 237 alin. 1 şi alin. 2 pct. 7 teza finală şi art. 254 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă, raportate şi la art. 255 alin. 1 şi art. 258 alin. 1 ale legii de procedură, aplicabile şi în apel conform art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, se coroborează cu celelalte dovezi de la dosarul cauzei, dar şi cu prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul juridic sancţionator încheiat în cauză de către agenţi ai statului aflaţi în exerciţiul funcţiunii.

În contextul celor evidenţiate mai sus este de reamintit de către tribunal, dar nu în ultimul rând, şi că funcţia prezumţiei este eminamente probatorie, iar forţa dovezii pe care o impune rezidă în anumite nevoi/garanţii la rândul lor justificate de lege; desigur că folosirea prezumţiilor în proces trebuie făcută în mod rezonabil şi prezervând dreptul la apărare al părţilor după cum este adevărat şi că raţionamentul probabilistic trebuie să ţină seama de gravitatea consecinţelor acestuia însă nu trebuie ignorat nici că această atenţionare trebuie considerată în primul rând în cazul operării cu prezumţii simple, judiciare, ceea ce nu este cazul în speţă unde prezumţia de legalitate a procesului verbal de contravenţie este una legală chiar dacă nu absolută ci relativă şi derivă la rândul ei din prezumţia de veridicitate şi autenticitate de care se bucură acelaşi proces verbal mai înainte menţionat.

Sunt aşadar întemeiate apărările părţii intimate formulate prin întâmpinare la motivele de apel ale petentei, potrivit cu care există suficiente elemente probatorii la dosarul cauzei în defavoarea părţii petente şi apelante, asupra cărora nu planează nicio urmă de îndoială în contextul în care apelul la serviciul de urgenţă 112 a fost determinat de o tulburare semnificativă a liniştii publice, iar la momentul intervenţiei propriu-zise nivelul de zgomot era ridicat, un nivel ce deranja prin intensitatea sa, starea de fapt din sesizare confirmându-se, iar poziţia administratorului societăţii fiind aceea de a încerca să se disculpe prin faptul că îi este imposibil să controleze limita legală impusă, mai relatând acesta că în nenumărate rânduri s-a deplasat la sală în timpul desfăşurării unor evenimente spre a le solicita beneficiarilor să reducă intensitatea aparatelor muzicale.

Nu în ultimul rând, sub aspectul individualizării sancţiunii contravenţionale, nu se relevă elemente de nelegalitate sau netemeinicie, dimpotrivă au fost aplicate corect criteriile de individualizare de la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 atunci când a fost aplicată sancţiunea avertismentului prin procesul verbal de contravenţie seria … pentru încălcarea art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991, respectiv amendă în sumă de … lei prin procesul verbal seria … pentru nesocotirea aceloraşi dispoziţii legale, amenda fiind aşadar aplicată gradual, după aplicarea în prima fază a avertismentului şi în contextul în care nu a fost prima dată când petenta societate comercială cu răspundere limitată a organizat evenimente la sala … din …, în cadrul cărora s-a produs un nivel al zgomotului care a deranjat în mod efectiv locuitorii din zonă, existând şi intervenţii anterioare ale poliţiştilor în legătură cu sesizări de aceeaşi natură.

Nu este lipsit de importanţă a se observa şi aceea că prin Decizia nr. …, pronunţată în dosarul nr. …, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. … în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: în interpretarea art. 2 pct. 26 şi pct. 27 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aceste prevederi legale se coroborează/întregesc cu Ordinul nr. 119/2014 emis de Ministerul Sănătăţii pentru aprobarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei în ce priveşte limita de presiune acustică/nivel de zgomot; stabilirea zgomotului la „intensitate mare” în sensul art. 2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 sau la „intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor” în sensul art. 2 pct. 27 din Legea nr. 61/1991 trebuie să se facă în mod obiectiv, prin mijloace tehnice omologate sau nu, dosar al Tribunalului Arad care a pricinuit suspendarea judecăţii şi în dosarul de faţă până la dezlegarea în drept dată de către instanţa supremă.

Toate cele evidenţiate pe parcursul considerentelor deciziei de faţă au avut în vedere şi dispoziţiile de drept procesual de la art. 477 alin. 1) din Noul Cod de procedură civilă ce reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat ca şi pe cele de la art. 478 alin. 1) din acelaşi Nou Cod menţionat reglementând aceleaşi limite ale aceluiaşi efect determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă. 

Pe cale de consecinţă, pentru motivele arătate mai sus şi, întrucât prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat legea în mod corespunzător, nu se evidenţiază elemente care să justifice schimbarea hotărârii apelate şi nici nu se relevă  motive de ordine publică, care să poată fi reţinute din oficiu de către instanţă, văzând şi faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de petenta …, împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. ...

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 26 februarie 2020.

Preşedinte Judecător Grefier

Domenii speta

Spete similare