Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie tabel preliminar formulată de fidejusorul debitoarei prin care solicită să fie înscris la masa credală cu întreaga sumă garantată, creanţă neafectată de condiţie suspensivă, chiar dacă nu a plătit încă nici o sumă

LITIGII CU PROFESIONIŞTI

Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie tabel preliminar formulată de fidejusorul debitoarei prin care solicită să fie înscris la masa credală cu întreaga sumă garantată, creanţă neafectată de condiţie suspensivă, chiar dacă nu a plătit încă nici o sumă creditoarei. Interpretarea dispoziţiilor art. 2312 din Noul Cod civil

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 340 din 7 noiembrie 2017

- art. 2312 din Noul Cod civil

- art. 109 alin. 3 din Legea nr. 85/2014

Prin Sentinţa nr. 201/F/17.02.2017, Tribunalul (...) a respins contestaţia formulată de contestatoarea SC (C1) SRL, cu sediul în (...), str. (...), jud.(...), în contradictoriu cu intimata-administrator judiciar (...) FILIALA (...) SPRL, cu sediul în (...), (...), jud.(...), în reprezentarea debitoarei SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...), împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de contestatorul (C2) cu dom ales în (...), (...), jud. (...) în contradictoriu cu intimata-administrator judiciar (...) FILIALA (...) SPRL, cu sediul în (...), (...), jud.(...), în reprezentarea debitoarei SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...) împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de contestatoarea (C2) SA cu sediul în (...), (...), jud. (...) în contradictoriu cu intimata-administrator judiciar (...) FILIALA (...) SPRL, cu sediul în (...), (...), jud.(...), în reprezentarea debitoarei SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...) împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de contestatoarea (C3) cu dom ales în (...), (...), jud. (...) în contradictoriu cu intimata-administrator judiciar (...) FILIALA (...) SPRL, cu sediul în (...), (...), jud.(...), în reprezentarea debitoarei SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...) împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de contestatoarea SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...) în contradictoriu cu creditoarea (Cr1) SA cu sediul în (…) împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins contestaţia formulată de contestatoarea SC (D1) SRL, cu sediul în (...), (...), judeţul (...), înregistrată la ORC (...) sub nr. J(...)/1994, C.I.F. (...) în contradictoriu cu creditoarea (Cr2) SRL cu sediul în (...), (…), jud. (...) împotriva Tabelului preliminar de creanţe ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu (I1) în favoarea SC (D1) SRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte contestaţia la Tabelul preliminar de creanţe publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. (...).2016 formulată de către (C1) S.R.L. prin care se solicită admiterea contestaţiei şi înscrierea în tabelul de creanţe al debitorului (D1) S.R.L. cu o creanţă în cuantum de 109.927 lei, pe motiv că suma de 17.843,43 euro (echivalentul în leu 79.817 lei calculat la cursul BNR 4.4732 LEI din data de 18.08.2016) a fost înregistrată în mod eronat în situaţiile financiare ale societăţii, că acesta este neîntemeiată raportat la prevederile art. 280 Cod de procedură civilă în condiţiile în care din verificările în contabilitatea debitoarei, efectuate de către administratorul judiciar nu a reieşit că suma de 17.843,43 euro ar fi fost facturată de două ori, iar contestatoarea nu a solicitat nici o probă suplimentară în afară de înscrisurile depuse în probaţiune.

Chiar şi în ipoteza în care această sumă ar fi fost facturată de două ori de către (D1) S.R.L., (C1) S.R.L. nu a făcut dovada achitării sumei, şi implicit dovada dreptului de restituire sens în care instanţa a apreciat că a fost corect înscrisă în Tabelul preliminar al creanţelor S.C. (D1) S.R.L. cu această creanţă.

În ceea ce priveşte contestaţia la Tabelul preliminar de creanţe publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. (...).2016 formulată de către (C2) prin care se solicită modificarea în parte a Tabelului preliminar prin admiterea integrală a creanţei solicitate în cuantum de 22.328.637 lei pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin. 1 pct.3 din Legea 85/2014, instanţa a respins-o ca nefondată.

Instanţa a reţinut că înscrierea sub condiţie suspensivă a creanţei solicitate de către contestator s-a realizat datorită faptului că, deşi dreptul de creanţă al acestuia s-a născut la data semnării contractelor de credit în calitate de fidejusor, acest drept este afectat de o condiţie suspensivă. Condiţia suspensivă constă în executarea de către creditorii bancari a garanţiilor aduse de către contestator, în temeiul contractelor de credit mai-sus menţionate. Până la acel moment creanţa este afectată de condiţia suspensivă a executării garanţiei.

Art. 109 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 arată că fidejusorul va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului.

Potrivit art. 2312 din noul Cod civil:

– alin. (1) „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat”.

– alin. (2) „această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fidejusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fidejusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat”.

În raport de prevederile art. 2312 Cod civil, fidejusorul este îndreptăţit să se îndrepte împotriva debitorului pe care l-a garantat, cu privire la sumele datorate de acesta creditorului, nefiind obligat să facă mai întâi o plată către creditor pentru a putea acţiona împotriva debitorului.

În situaţia de faţă contestatorul (C2) nu a făcut dovada achitării vreunei sume de bani pentru a putea fi înscris în tabelul preliminar al creanţelor fără condiţie suspensivă.

De asemenea nu au făcut dovada că deţine vreo garanţie faţă de debitoare pentru a fii înscris în tabelul preliminar al creanţelor în categoria creditorilor garantaţi.

Dispoziţiile art. 2312 Cod civil trebuie interpretate în sensul că, fidejusorul care nu a plătit, dar care constată că debitorul în favoarea căruia a garantat este insolvabil, îl poate acţiona deja în justiţie pentru recunoaşterea anticipată a dreptului său de regres, dar nu va putea pretinde executarea efectivă a dreptului său numai în situaţiile în care acesta devine actual prin îndeplinirea condiţiei, adică din momentul în care fidejusorul plăteşte creditorului.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, atâta vreme cât fidejusorul nu a efectuat nici o plată către creditorul debitoarei, dreptul său de creanţă rămâne un drept sub condiţie suspensivă, fiind îndreptăţit la înscrierea sa în tabelul de creanţe cu această menţiune, de asemenea în condiţiile în care nu deţine nici o garanţie faţă de debitoare, acest creditor nu poate fi înscris în categoria creditorilor garantaţi.

Referitor la contestaţia formulată de către (C2) S.A., prin care se solicită modificarea în parte a Tabelului preliminar prin admiterea integrală a creanţei solicitate în cuantum de 24.853.993 lei pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin.1 pct.3 din Legea 85/2014, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Atâta vreme cât fidejusorul nu a efectuat nici o plată către creditorul debitoarei, dreptul său de creanţă rămâne un drept sub condiţie suspensivă, fiind îndreptăţit la înscrierea sa în tabelul de creanţe cu această menţiune, de asemenea în condiţiile în care nu deţine nici o garanţie faţă de debitoare, acest creditor nu poate fi înscris în categoria creditorilor garantaţi.

Prin contestaţia înregistrată la dosar, la data de 20.09.2016, contestatoarea (C3) a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună modificarea în parte a Tabelului de creanţe întocmit pentru debitoarea (D1) SRL prin admiterea integrala a creanţei solicitată, în cuantum de 24.853.993 lei, pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

Înscrierea sub condiţie suspensivă a creanţei solicitate de către contestatoare s-a realizat datorită faptului că, deşi dreptul de creanţă al acesteia s-a născut la data semnării contractelor de credit în calitate de fidejusor, acest drept este afectat de o condiţie suspensivă. Condiţia suspensivă constă în executarea de către creditorii bancari a garanţiilor aduse de către contestatoare, în temeiul contractelor de credit mai-sus menţionate. Până la acel moment creanţa este afectată de condiţia suspensivă a executării garanţiei.

Potrivit art. 1400 Cod civil „condiţia este suspensivă atunci când de îndeplinirea sa depinde eficacitatea obligaţiei", iar potrivit art.1407 alin. 3 Cod civil, "atunci când condiţia suspensivă produce efecte retroactive, în caz de îndeplinire, debitorul este obligat la executare ca şi cum obligaţia ar fi fost simplă. Actele încheiate de proprietarul sub condiţie suspensivă sunt valabile şi, în cazul îndeplinirii condiţiei, produc efecte de la data încheierii lor."

Astfel, însăşi creanţa se naşte la momentul îndeplinirii condiţiei suspensive, în acest caz în momentul începerii executării silite faţă de contestatoare care are calitatea de fidejusor. Pentru aceste considerente, în mod corect a fost înscrisă în tabelul preliminar sub condiţia suspensivă a executării silite de către creditorii bancari a garanţiilor aduse de aceasta, în temeiul contractelor de credit invocate, tabel care potrivit art. 5, pct.69 din Legea nr. 85/2014 „cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora."

Astfel Legea 85/2014 prevede posibilitatea înscrierii unei creanţe sub condiţie suspensivă. În plus art. 2306 alin. l invocat de către contestatoare se referă la ceea ce s-a plătit de către fidejusor, ori până la data formulării contestaţiei contestatoarea nu a făcut dovada că a plătit vreo sumă de bani dintre cele datorate de către debitoare în baza contractelor menţionate, sens în care aceasta nu deţine la acest moment o creanţă pură şi simplă faţă de debitoare.

În ceea ce priveşte solicitarea de înscriere a creanţei în grupa creanţelor garantate instanţa a reţinut că contestatoarea nu deţine nici o cauză de preferinţă asupra bunurilor debitoarei la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 pct. 15 din Legea 85/2014 creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă sunt acele creanţe care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau de un drept de ipotecă şi/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinţă. Or la data deschiderii procedurii de insolvenţă a S.C. (D1) S.R.L., contestatoarea nu beneficiază de nici un drept de preferinţă asupra patrimoniului debitoarei.

În mod corect, creanţa în cuantum de 2.571.862,48 lei reprezentând dividend a fost înscrisă în Tabelul preliminar, însă ca şi creanţă nescadentă raportat la faptul că anexat declaraţiei de creanţă au fost depuse acte adiţionale de prelungire a termenului de plată a acestora ulterior datei deschiderii procedurii.

Referitor la contestaţia înregistrată la dosar, la data de 20.09.2016, de contestatoarea (D1) SRL în contradictoriu cu intimata (CR1) SA, privind modificarea Tabelului de creanţe întocmit pentru debitoarea (D1) SRL prin diminuarea, până la concurenţa sumei de 2.320.561 lei a creanţei cu care a fost înscrisă în tabelul preliminar creditoarea (CR1), în temeiul contractelor de factoring încheiate cu debitoarea întrucât finanţarea s-a făcut doar în proporţie de 80%, instanţa a reţinut că în cadrul condiţiilor speciale prin care au fost acordate finanţările, în toate cele 6 contracte denumite condiţii speciale, se regăseşte art. XVI conform căruia: "derularea finanţării facturilor - se creditează contul curent al aderentului cu 80% din valoarea facturilor acceptate spre finanţare, la care se vor aplica şi se vor reţine costurile aferente, iar 20% din valoare facturi reprezintă rezerva, care se va elibera la încasarea integrală a facturilor."

De asemenea conform art. 8.1 din Contractul de factoring nr. (...)/12.01.2015- Condiţii generale: "După încasarea de către Factor a creanţelor cesionate, acesta va remite Aderentului rezerva deducând orice sume scadente datorate de către Aderent Factorului la momentul respectiv, conform procedurii stabilite în condiţiile speciale".

Având în vedere aceste clauze ce fac obiectul contractelor dintre părţi, precum şi faptul că facturile cesionate în baza contractului de factoring (condiţii speciale) nu au fost încasate de către creditorul (Cr1) S.A. până la data deschiderii procedurii de insolvenţă, instanţa a respins şi această contestaţie.

Referitor la contestaţia contestatoarei (D1) SRL cu privire la creanţa intimatei (CR2) SRL prin care s-a solicitat excluderea în totalitate a creanţei (CR2) SRL din Tabelul Preliminar de Creanţe întrucât suma solicitată şi admisă nu este datorată, instanţa a respins-o ca atare.

A reţinut că, creanţa în sumă de 760.533 lei solicitată de (Cr2) SRL este justificată prin facturile anexate declaraţiei de creanţă şi figurează în contabilitatea debitoarei, astfel cum reiese din situaţia privind soldurile din contabilitatea debitoarei la data de 04.07.2016, contestarea creanţei s-a formulat la modul formal fără a se aduce nici o probă în susţinerea acesteia. Instanţa a respins această contestaţie raportat la prevederile art. 280 Cod de procedură civilă, în condiţiile în care facturile în baza cărora s-a admis declaraţia de creanţă a acestei creditoare sunt înregistrate în contabilitatea contestatoarei. În condiţiile în care a respins această contestaţie, a respins şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu (I1) în favoarea SC (D1) SRL.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrate, au declarat apel apelanţii SC (D1) SRL prin adm. special (...), SC (C2) SA, (...) şi (...).

Prin apelul declarat în cauză, apelanta creditoare SC (C2) SA a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul modificării în parte a Tabelului de creanţe întocmit pentru debitoarea (D1) SRL prin admiterea integrală a creanţei solicitate în cuantum de 24.853.993 Lei, pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

În motivarea apelului, apelanta creditoare a arătat că a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 24.853.993 Lei, în categoria creanţelor beneficiind un drept de preferinţa, suma solicitată reprezentând valoarea totală a finanţărilor contractate de (D1) SRL şi garantate de ea, în calitate de fidejusor.

Administratorul judiciar al debitoarei în insolvenţă a înscris-o în Tabelul Preliminar de Creanţe cu suma de 24.853.993 lei, sub condiţia suspensivă a achitării debitelor datorate de către (D1) SRL. Mai mult, creanţa sa a fost trecută în Tabel în categoria creanţelor subordinate.

A considerat că înscrierea sub condiţie nu este justificată de niciun text de lege, creanţa sa impunându-se a fi înscrisă pur şi simplu, în categoria creanţelor garantate.

Astfel, dreptul său de a solicita înscrierea în Tabelul de Creanţe al debitoarei este justificat de calitatea de fidejusor al debitoarei în insolvenţă (D1) SRL în contractele prin care aceasta din urmă a obţinut diferite finanţări (linii de credit, plafoane de scontari, etc.) de la instituţii de credit în vederea susţinerii afacerii.

A menţionat contractele încheiate de debitorul principal (D1) SRL) şi în care deţine calitatea de fidejusor.

În temeiul art. 2306 alin. 1 din Codul Civil, fidejusorul are în patrimoniul său un drept de regres împotriva debitorului principal (D1) SRL, în cazul de faţă): „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi".

Mai mult, în temeiul art. 2312 alin. 1 din Codul civil, dreptul de regres se poate exercita şi anticipat în cazul în care debitorul principal este insolvabil: “ fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat".

A considerat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea în momentul în care a apreciat că, de fapt, art. 2312 Cod Civil prevede posibilitatea fidejusorului de a acţiona debitorul principal în vederea recunoaşterii anticipate a dreptului de regres.

Pe de o parte, dreptul de regres nu trebuie recunoscut printr-o procedură specială în acest sens. Dreptul de regres există în patrimoniul fidejusorului şi ia naştere la data la care aceasta din urmă este executată de creditor.

Pe de altă parte, chiar art. 2306 alin. 1 defineşte dreptul de regres, respectiv posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal „ceea ce a plătit".

Pe cale de consecinţă, regresul anticipat reprezintă posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal în avans ceea ce urmează a plăti creditorului garantat ca efect al fidejusiunii.

Oricum, regresul anticipat poate fi exercitat doar în anumite situaţii particulare, printre care şi starea de insolvabilitate a debitorului principal.

Interpretarea efectelor regresului anticipat în cazul insolvabilităţii debitorului principal este confirmată chiar de Legea nr. 85/2014 care cuprinde o reglementare specială cu privire la situaţia fidejusorului în caz de insolvenţă a debitorului principal.

Astfel, art. 109 alin. 3 prevede că „codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia o cauză de preferinţă, concură la masa credală pentru a face posibilă realizarea acestui drept, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se din suma ce este datorată".

Din coroborarea art. 109 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 cu art. 2306 şi art. 2312 din Codul civil, rezultă că la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului principal (D1) SRL) în patrimoniul său s-a născut un drept de a obţine garantarea recuperării sumei de la masa credală a debitoarei în cazul în care va fi nevoită să achite în parte sau în totalitate finanţările obţinute de către (D1) SRL.

Mai mult, niciun text de lege nu prevede că, într-un astfel de caz, înscrierea să se facă sub condiţie, în acest sens, atât administratorul judiciar, cât şi instanţa de fond au adăugat la lege, lucru nepermis şi care nu poate fi primit.

Cu privire la înscrierea creanţei în categoria creanţelor subordinate, a precizat că instanţa de fond nu a analizat contestaţia sa în totalitate, aspectul caracterului subordonat al creanţei scăpând din vedere.

Instanţa de fond a adus argumente în sensul lipsei naturii de creanţă garantată pe motiv de inexistenţă a vreunui drept de preferinţă al său faţă de (C1).

Astfel, în primul rând, a considerat că în mod eronat administratorul judiciar a înscris creanţa solicitată în categoria creanţelor subordonate, nefiind aplicabilă în cazul de faţă niciuna dintre condiţiile menţionate la art. 161 pct. 10 din Legea nr. 85/2014.

În al doilea rând, a considerat că în cazul de faţă primează natura creanţei pe care o garantează, respectiv creanţa garantată.

Astfel, natura creanţei garantate se imprimă în mod automat şi creanţei fidejusorului debitorului principal, întrucât acesta din urmă se subrogă în toate drepturile creditorului.

În acest sens, a fost prevăzut în Vechiul Cod civil, care la art. 1670 a prevăzut că „cauţionatorul ce a plătit datoria intră în dreptul ce avea creditorul contra datornicului".

Prevederea este reluată şi în Noul Cod civil care la art. 2305 prevede că „fidejusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului".

Aşadar, inclusiv dreptul de preferinţă al creditorului garantat se transferă fidejusorului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile 46, 102 şi art. 109 şi 111 din Legea nr. 85 / 2014, art. 2306 şi 2312 din Codul civil.

Prin apelul declarat în cauză, apelanta creditoare (...) a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul modificării în parte a Tabelului de creanţe întocmit pentru debitoarea (D1) SRL prin admiterea integrală a creanţei solicitată în cuantum de 24.853.993 lei, pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014; 2.571.862,48 lei în categoria creanţelor chirografare conform art. 161 alin. 1 pct. 9 din Legea nr. 85/2014.

În dezvoltarea motivelor de apel, în ceea ce priveşte suma de 24.853.993 lei (FINANŢĂRI GARANTATE), a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 24.853.993 lei, în categoria creanţelor beneficiind un drept de preferinţă, suma solicitată reprezentând valoarea totală a finanţărilor contractate de (D1) SRL şi garantate, în calitate de fidejusor. Analizând cererea sa de înscriere la masa credală, administratorul judiciar al debitoarei în insolvenţă a înscris-o în Tabelul Preliminar de Creanţe cu suma de 24.853.993 Lei, sub condiţia suspensivă a achitării debitelor (n.n. personal, de bună voie sau prin executare silită) datorate de către (D1) SRL.

Cu privire la înscrierea creanţei sub condiţie, a considerat că înscrierea sub condiţie nu este justificată de niciun text de lege, creanţa sa impunându-se a fi înscrisă pur şi simplu, în categoria creanţelor garantate.

Astfel, dreptul său de a solicita înscrierea în Tabelul de Creanţe al debitoarei este justificat de calitatea de fidejusor al debitoarei în insolvenţă (D1) SRL în contractele prin care aceasta din urmă a obţinut diferite finanţări (linii de credit, plafoane de scontări, etc.) de la instituţii de credit în vederea susţinerii afacerii.

A menţionat contractele încheiate de debitorul principal (D1) SRL) şi în care deţin calitatea de fidejusor.

În temeiul art. 2306 alin. 1 din Codul civil, fidejusorul are în patrimoniul său un drept de regres împotriva debitorului principal (D1) SRL, în cazul de faţă): „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi".

Mai mult, în temeiul art. 2312 alin. 1 din Codul civil, dreptul de regres se poate exercita şi anticipat în cazul în care debitorul principal este insolvabil: „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie intr-un anumit termen care a expirat".

A considerat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea în momentul în care a apreciat că, de fapt, art. 2312 Cod civil prevede posibilitatea fidejusorului de a acţiona debitorul principal în vederea recunoaşterii anticipate a dreptului de regres.

Pe de o parte, dreptul de regres nu trebuie recunoscut printr-o procedură specială în acest sens. Dreptul de regres există în patrimoniul fidejusorului şi ia naştere la data la care acesta din urmă este executată de creditor.

Pe de altă parte, chiar art. 2306 alin. 1 defineşte dreptul de regres, respectiv posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal „ceea ce a plătit".

Pe cale de consecinţă, regresul anticipat reprezintă posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal în avans ceea ce urmează a plăti creditorului garantat ca efect al fidejusiunii.

Oricum, regresul anticipat poate fi exercitat doar în anumite situaţii particulare, printre care şi starea de insolvabilitate a debitorului principal.

Interpretarea efectelor regresului anticipat în cazul insolvabilităţii debitorului principal este confirmată chiar Legea nr. 85/2014 care cuprinde o reglementare specială cu privire la situaţia fidejusorului în caz de insolvenţă a debitorului principal.

Astfel, art. 109 alin. 3 prevede că „codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia o cauză de preferinţă, concura la masa credală pentru a face posibilă realizarea acestui drept, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se din suma ce este datorată".

Din coroborarea art. 109 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 cu art. 2306 şi art. 2312 din Codul civil, rezultă că la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului principal (D1) SRL) în patrimoniul său s-a născut un drept de a obţine garantarea recuperării sumei de la masa credală a debitoarei în cazul în care va fi nevoită să achite în parte sau în totalitate finanţările obţinute de către (D1) SRL.

Mai mult, niciun text de lege nu prevede că, într-un astfel de caz, înscrierea să se facă sub condiţie. În acest sens, a considerat că atât administratorul judiciar, cat şi instanţa de fond a adăugat la lege, lucru nepermis şi care nu poate fi primit.

În ce priveşte înscrierea creanţei în categoria creanţelor subordinate, a precizat că instanţa de fond nu a analizat contestaţia sa în totalitate, aspectul caracterului subordonat al creanţei scăpând din vedere.

Instanţa de fond a adus argumente în sensul lipsei naturii de creanţă garantată pe motiv de inexistenţă a vreunui drept de preferinţă faţă de (C1).

Astfel, a considerat că în mod eronat Administratorul Judiciar a înscris creanţa solicitată în categoria creanţelor subordonate, nefiind aplicabilă în cazul de faţă niciuna dintre condiţiile menţionate la art. 161 pct. 10 din Legea nr. 85/2014.

În al doilea rând, a considerat că în cazul de faţă primează natura creanţei pe care o garantează, respectiv creanţa garantată.

Astfel, natura creanţei garantate se imprimă în mod automat şi creanţei fidejusorului debitorului principal, întrucât acesta din urmă se subrogă în toate drepturile creditorului.

În acest sens, a fost prevăzut în Vechiul Cod civil, care la art. 1670 a prevăzut că „cauţionatorul ce a plătit datoria intră în dreptul ce avea creditorul contra datornicului".

Prevederea este reluată şi în Noul Cod civil care la art. 2305 prevede că „fidejusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului". Aşadar, inclusiv dreptul de preferinţă al creditorului garantat se transferă fidejusorului.

În ceea ce priveşte suma de 2.571.862.48 lei (DIVIDENDE), a considerat că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia, apreciind că suma nu este încă scadentă.

A solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei şi cu suma de 2.571.862,48 lei în categoria creanţelor chirografare conform art. 161 din Legea nr. 85/2014 reprezentând contravaloarea dividendelor ce se cuvin în calitate de asociat unic al debitoarei, inclusiv dobânda penalizatoare calculată până la data deschiderii insolvenţei debitoarei.

Analizând cererea sa, administratorul judiciar a respins înscrierea pe motiv că suma ar fi nescadentă la data deschiderii procedurii.

A considerat că în mod eronat i s-a respins înscrierea întrucât potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale: "(1) Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecărui asociat constituie dividend. (2) Dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel."

În ceea ce priveşte momentul la care trebuiau plătite dividendele către acţionari, art. 67 alin. 2din Legea nr. 31/1990 prevede că "se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaţilor sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului financiar încheiat".

A învederat că a prezentat atât deciziile asociatului unic de aprobare a situaţiilor financiare, cât şi decizia asociatului unic de lichidare prin repartizarea şi distribuirea de dividende a profitului nerepartizat.

În ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, a precizat că aceasta a fost calculată conform art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.

În drept, a invocat dispoziţiile 46, 102 şi art. 109 şi 111 din Legea nr. 85 / 2014, art. 2306 şi 2312 din Codul civil.

Prin apelul declarat în cauză, apelanta creditoare (...) a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul modificării în parte a Tabelului de creanţe întocmit pentru debitoarea (D1) SRL prin admiterea integrală a creanţei solicitată în cuantum de 22.328.637 Lei, pur şi simplu, fără condiţie şi în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă conform art. 161 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

În motivarea apelului, apelanta creditoare a arătat că a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 22.328.637 lei, în categoria creanţelor beneficiind de un drept de preferinţă, suma solicitată reprezentând valoarea totală a finanţărilor contractate de (D1) SRL şi garantate în calitate de fidejusor.

Analizând cererea sa de înscriere la masa credală, administratorul judiciar al debitoarei în insolvenţă l-a înscris în Tabelul Preliminar de Creanţe cu suma de 22.328.637 Lei, sub condiţia suspensivă a achitării debitelor datorate de către (D1) SRL.

Cu privire la înscrierea creanţei sub condiţie, a considerat că înscrierea sub condiţie nu este justificată de niciun text de lege, creanţa sa impunându-se a fi înscrisă pur şi simplu, în categoria creanţelor garantate.

Astfel, dreptul său de a solicita înscrierea în Tabelul de Creanţe al debitoarei este justificat de calitatea de fidejusor al debitoarei în insolvenţă (D1) SRL în contractele prin care aceasta din urmă a obţinut diferite finanţări (linii de credit, plafoane de scontări, etc.) de la instituţii de credit în vederea susţinerii afacerii.

A menţionat contractele încheiate de debitorul principal (D1) SRL) şi în care deţin calitatea de fidejusor.

În temeiul art. 2306 alin. 1 din Codul Civil, fidejusorul are în patrimoniul său un drept de regres împotriva debitorului principal (D1) SRL, în cazul de faţă): „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului poate cere acestuia ceea ce a plătit, şi anume capitalul, dobânzile şi cheltuielile, precum şi daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria principală nu producea dobânzi".

Mai mult, în temeiul art. 2312 alin. 1 din Codul Civil, dreptul de regres se poate exercita şi anticipat în cazul în care debitorul principal este insolvabil: „fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat".

A considerat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit legea în momentul în care a apreciat că, de fapt, art. 2312 Cod civil prevede posibilitatea fidejusorului de a acţiona debitorul principal în vederea recunoaşterii anticipate a dreptului de regres.

Pe de o parte, dreptul de regres nu trebuie recunoscut printr-o procedură specială în acest sens. Dreptul de regres există în patrimoniul fidejusorului şi ia naştere la data la care aceasta din urmă este executată de creditor.

Pe de altă parte, chiar art. 2306 alin. 1 defineşte dreptul de regres, respectiv posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal „ceea ce a plătit".

Pe cale de consecinţă, regresul anticipat reprezintă posibilitatea fidejusorului de a cere debitorului principal în avans ceea ce urmează a plăti creditorului garantat ca efect al fidejusiunii. Oricum, regresul anticipat poate fi exercitat doar în anumite situaţii particulare, printre care şi starea de insolvabilitate a debitorului principal.

Interpretarea efectelor regresului anticipat în cazul insolvabilităţii debitorului principal este confirmată chiar Legea nr. 85/2014 care cuprinde o reglementare specială cu privire la situaţia fidejusorului în caz de insolvenţă a debitorului principal.

Astfel, art. 109 alin. 3 prevede că „codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia o cauză de preferinţă, concură la masa credală pentru a face posibilă realizarea acestui drept, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se din suma ce este datorată".

Din coroborarea art. 109 alin. 3 din Legea nr. 85/2014 cu art. 2306 şi art. 2312 din Codul civil, rezulta că la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului principal (D1) SRL) în patrimoniul său s-a născut un drept de a obţine garantarea recuperării sumei de la masa credală a debitoarei în cazul în care va fi nevoit să achite în parte sau în totalitate finanţările obţinute de către (D1) SRL.

Mai mult, niciun text de lege nu prevede ca, într-un astfel de caz, înscrierea să se facă sub condiţie. În acest sens, a considerat că atât administratorul judiciar, cât şi instanţa de fond a adăugat la lege, lucru nepermis şi care nu poate fi primit.

Cu privire la înscrierea creanţei în categoria creanţelor chirografare, a precizat că instanţa de fond nu a analizat contestaţia sa în totalitate, aspectul caracterului subordonat al creanţei scăpând din vedere.

Instanţa de fond a adus argumente în sensul lipsei naturii de creanţă garantată pe motiv de inexistenţă a vreunui drept de preferinţă faţă de (C1).

Astfel, în primul rând, a considerat că în mod eronat administratorul judiciar a înscris creanţa solicitată în categoria creanţelor subordonate, nefiind aplicabilă în cazul de faţă niciuna dintre condiţiile menţionate la art. 161 pct. 10 din Legea nr. 85/2014.

În al doilea rând, a considerat că în cazul de faţă primează natura creanţei pe care o garantează, respectiv creanţa garantată.

Astfel, natura creanţei garantate se imprimă în mod automat şi creanţei fidejusorului debitorului principal, întrucât acesta din urma se subrogă în toate drepturile creditorului.

În acest sens, a fost prevăzut în Vechiul Cod civil, care la art. 1670 a prevăzut că „cauţionatorul ce a plătit datoria intră în dreptul ce avea creditorul contra datornicului".

Prevederea este reluată şi în Noul Cod Civil care la art. 2305 prevede că „fidejusorul care a plătit datoria este de drept subrogat în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului".

În drept, a invocat dispoziţiile 46, 102 şi art. 109 şi 111 din Legea nr. 85 / 2014, art. 2306 şi 2312 din Codul civil.

Prin apelul declarat în cauză, apelanta debitoare SC (D1) SRL în contradictoriu cu intimata creditoare (Cr1) SA a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul modificării în parte a Tabelului de creanţe prin diminuarea până la concurenţa sumei de 2.320.561 lei, reprezentând valoarea reală a finanţării acordate.

În motivarea apelului, apelanta debitoare a arătat că suma de 2.320.561 lei reprezintă 80% din valoarea totală a plafonului aprobat. Restul de 20% reprezintă rezerva care nu a fost niciodată pusă la dispoziţia sa.

Astfel, conform art. XVI din Condiţiile Speciale „derularea finanţării facturilor - se creditează contul curent al aderentului cu 80% din valoarea facturilor acceptate spre finanţare, la care se vor aplica şi se vor reţine costurile aferente, iar 20% din valoarea facturilor reprezintă rezerva, care se va elibera la încasarea integrală a facturilor.

Mai mult, conform art. 8.1 din Contractul de factoring nr. (...)/12.01.2015 - Condiţii generale “după încasarea de către Factor a creanţelor cesionate, acesta va remite Aderentului rezerva deducând orice sumă datorată de către Aderent Factorului la momentul respectiv, conform procedurii stabilite în condiţiile speciale".

Mai mult, tot în Contractul de factoring nr. (...)/12.01.2015 - Condiţii generale rezerva este definită (pag. 2 din contract) ca fiind „suma calculată ca un anumit procent din Valoarea Nominală a facturilor finanţate (sau 100% din valoarea aprobată în limita de finanţare, în cazul în care factura nu intră în limita de finanţare la valoarea ei nominală). Rezerva se eliberează la închiderea creanţelor sau scoaterea din limita de finanţare. Numai în situaţia încasării creanţelor rezultă suma de virat în contul curent al clientului (...)".

A considerat că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia sa apreciind că facturile cesionate nu au fost încasate.

Or, tocmai neîncasarea în integralitate a facturilor a determinat banca (în conformitate cu prevederile contractuale) să nu elibereze şi 20% reprezentând rezerva.

În drept, a invocat dispoziţiile 46, 102 şi art. 109 şi 111 din Legea nr. 85/2014.

Prin apelul declarat în cauză, apelanta debitoare SC (D1) SRL în contradictoriu cu intimata creditoare (Cr2) SRL a solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a sentinţei apelate, în sensul modificării în parte a Tabelului de creanţe prin excluderea în totalitate a creanţei (Cr2) SRL din tabelul preliminar de creanţe, întrucât suma solicitată şi admisă nu este datorată.

În motivarea apelului, apelanta debitoare a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia sa, apreciind că aceasta a fost formulate formal, nefiind adusă nicio probă în susţinerea acesteia.

A menţionat că instanţa de fond nu i-a cerut să facă dovada unui fapt negativ, în al doilea rând faptul că facturile se regăsesc în contabilitate nu este suficient pentru a demonstra că sunt şi datorate, atât timp cât marfa a cărei contravaloare şi obligaţie de plată este constatată de facturile respective nu a fost livrată, iar în al treilea rând nu s-a făcut dovada livrării bunurilor, obligaţie esenţială a acesteia asumată în contractual de vânzare-cumpărare.

A menţionat că (Cr2) SRL a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 760.533 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise de către (Cr2) SRL.

Aşa cum a arătat, marfa în discuţie nu a fost livrată, (...) nefăcând dovada în acest sens.

Mai mult, nu s-a făcut dovada acceptării la plată a facturilor fiscale prin semnătura reprezentantului legal al său pe facturi.

De altfel, facturile nu au fost acceptate la plată tocmai din cauza refuzului constant al reprezentanţilor (...) de a livra marfa şi de a-i permite accesul la aceasta.

În drept, a invocat dispoziţiile 46,102 şi art. 109 şi 111 din Legea nr. 85/2014.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului s-au constatat următoarele:

I . Cu privire la apelurile formulate de apelanţii SC (C2) SA, (...) şi (...).

Una dintre criticile apelanţilor este legată de înscrierea creanţelor acestora faţă de debitoare sub condiţie, fără drept de vot, invocând în sprijinul susţinerilor lor prevederile art. 2312 din noul Cod civil, conform cărora: „Fidejusorul care s-a obligat cu acordul debitorului se poate îndrepta împotriva acestuia, chiar înainte de a plăti, atunci când este urmărit în justiţie pentru plată, când debitorul este insolvabil ori când s-a obligat a-l libera de garanţie într-un anumit termen care a expirat . Această regulă se aplică şi atunci când datoria a ajuns la termen, chiar dacă creditorul, fără consimţământul fidejusorului, i-a acordat debitorului un nou termen de plată sau când, din cauza pierderilor suferite de debitor ori a unei culpe a acestuia, fidejusorul suportă riscuri semnificativ mai mari decât în momentul în care s-a obligat” şi ale art. 109 alin.3 Cod procedură civilă care prevăd că „ codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia o cauză de preferinţă, concură la masa credală, pentru a face posibilă realizarea acestui drept, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se din suma ce este datorată”.

În aprecierea Curţii, interpretarea pe care o propun recurenţii textelor de lege invocate şi în temeiul căreia ar trebui să fie înscrisă la masa credală a debitoarei, cu întreaga sumă garantată, chiar dacă nu a plătit încă nici o sumă creditoarei, nu poate fi primită.

Desigur că, în raport de prevederile art. 2312 Cod civil, fidejusorul este îndreptăţit să se îndrepte împotriva debitorului pe care l-a garantat, cu privire la sumele datorate de acesta creditorului, în toate cele patru ipoteze enumerate de textul de lege, nefiind obligat să facă mai întâi o plată către creditor pentru a putea acţiona împotriva debitorului.

Aceste prevederi legale nu stabilesc însă dreptul fidejusorului de a încasa efectiv vreo sumă de bani de la debitor, anterior momentului în care fidejusorul însuşi nu face vreo plată către creditor.

Opţiunea legiuitorului este firească, deoarece, în principal, între debitor şi fidejusorul său nu se naşte un raport juridic principal în cadrul căruia să existe o obligaţie pură şi simplă de plată a debitorului în favoarea fidejusorului. Obligaţia principală este cea pe care debitorul o datorează creditorului său.

Obligaţia subsidiară a debitorului, aceea de a plăti fidejusorului său este o obligaţie subsidiară, corelativă dreptului subiectiv de regres pe care îl are fidejusorul care a realizat plata către creditor.

Numai într-o asemenea ipoteză, fidejusorul poate cere debitorului său plata, iar efectuarea unei plăţi, chiar şi parţiale, de către fidejusor înspre creditor, reprezintă condiţia care afectează atât naşterea dreptului de regres al acestuia cât şi obligaţia debitorului faţă de fidejusorul său.

 Aşa fiind, dispoziţiile art. 2312 Cod civil trebuie interpretate în sensul că, fidejusorul care nu a plătit, dar care constată că debitorul în favoarea căruia a garantat este insolvabil, îl poate acţiona deja în justiţie pentru recunoaşterea anticipată a dreptului său de regres, dar nu va putea pretinde executarea efectivă a dreptului său numai în situaţiile în care acesta devine actual prin îndeplinirea condiţiei, adică din momentul în care fidejusorul plăteşte creditorului.

Dispoziţiile art. 109 alin.3 din Legea nr. 85/2014 prevăd dreptul codebitorului sau a fidejusorului de a fi înscris la masa credală în ipoteza în care acesta are o cauză de preferinţă asupra bunurilor debitorului şi stabilesc că această cauză de preferinţă, consimţită de debitor sau garantată de lege, va fi subordonată distribuirilor prioritare către creditorul comun.

Prin urmare, o interpretare coroborată a prevederilor art. 2312 Cod civil şi art. 109 alin.3 din Legea nr. 85/2014 conduc la concluzia că fidejusorul unui debitor intrat în insolvenţă este pe deplin îndreptăţit să acţioneze civil, în sensul înscrierii sale în tabelul de creanţe al debitorului, însă creanţa, fiind condiţionată de efectuarea unei plăţi către creditor, va fi înscrisă ca atare în tabelul de creanţe.

Fidejusorul va fi titularul unui drept născut şi actual, corelativ unei obligaţii pure şi simple a debitorului de plată a unei sume de bani numai din momentul în care realizează o plată către creditor, iar creanţa creditorului urmează să fie redusă corelativ plăţii efectuate de fidejusor.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelanţilor, de a fi înscrişi în tabelul de creanţe cu o creanţă neafectată de condiţie suspensivă s-ar ajunge în situaţia ca aceeaşi creanţă să fie înscrisă la masa credală, ca o creanţă pură şi simplă, de mai multe ori, cu consecinţa majorării artificiale a pasivului debitoarei.

Având în vedere aceste considerente Curtea a constatat că, atâta vreme cât apelanţii nu au efectuat nici o plată către creditorii debitoarei, dreptul lor de creanţă rămâne un drept sub condiţie suspensivă, fiind îndreptăţiţi la înscrierea în tabelul de creanţe cu această menţiune, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Instanţa de apel a apreciat, însă ca fondată critica cu privire la rangul creanţelor cu care au fost înscrişi creditorii.

Astfel este adevărat că la momentul formulării declaraţiilor de creanţă apelanţii nu deţineau vreun drept de preferinţă asupra bunurilor debitoarei, însă în ipoteza în care ar efectua o plată către creditorul comun, în temeiul art. 2305 raportat la art. 1596 lit. c) Cod civil aceştia vor fi subrogaţi de drept, în drepturile creditorului, beneficiind de toate garanţiile ce însoţeau respectiva creanţă.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că în mod greşit, creanţele sub condiţie suspensivă ale celor trei creditori apelanţi au fost înscrise în categoria creanţelor subordonate şi nu în categoria creanţelor garantate.

Cât priveşte motivele de apel formulate de apelanta (...) cu privire la modul de înscriere a creanţei aferente dividendelor s-a constatat că acestea sunt nefondate, deoarece în mod corect au fost înscrise în tabelul de creanţe ca nefiind scadente la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Astfel, în ceea ce priveşte dividendele aferente anului 2006, termenul de plată a fost prelungit succesiv prin decizii ale asociatului unic, prin decizia din data de 29.12.2015 termenul de plată fiind prelungit până la data de 31.12.2018.

În mod similar, a fost prelungit şi termenul de plată al dividendelor aferente anului 2005, prin decizia din data de 16.12.2014 termenul de plată fiind prelungit până la data de 31.12.2017.

Cât priveşte dividendele aferente celorlalţi ani, acestea au fost repartizate şi distribuite prin decizia asociatului unic din data de 30.04.2016. Întrucât prin decizie nu s-a stabilit un termen de plată, devin incidente dispoziţiile art. 67 alin.2 din Legea nr. 31/1990 care prevăd un termen de plată de 6 luni de la data deciziei, termen ce nu era împlinit la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Referitor la dobânda penalizatoare, instanţa de apel a apreciat că în mod corect suma solicitată cu acest titlu nu a fost înscrisă în tabelul preliminar, apelanta nefiind îndreptăţită la dobândă penalizatoare în condiţiile în care termenul de plată al dividendelor stabilite prin decizia din data de 30.04.2016 nu a fost scadent la data deschiderii procedurii insolvenţei, iar termenul de plată pentru dividendele aferente anilor 2005-2006 au fost prelungite prin decizii ale apelantei.

Pentru considerentele expuse, apelurile au fost admise, iar sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul admiterii în parte a contestaţiilor şi s-a dispus înscrierea creditoarei SC (C2) SA în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, în grupa creanţelor garantate, cu o creanţă sub condiţie suspensivă în cuantum de 23.328.637 lei, s-a dispus înscrierea creditorului (...) în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, în grupa creanţelor garantate, cu o creanţă sub condiţie suspensivă în cuantum de 22.328.637 lei şi s-a dispus ca din totalul creanţei cu care a fost înscrisă creditoarea (...) în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei, creanţa în cuantum de 24.853.993 lei admisă sub condiţie suspensivă, să fie înscrisă în grupa creanţelor garantate sub condiţie suspensivă.

II. Cu privire la apelul formulat de debitoarea SC (D1) SRL cu privire la creanţa SC (...) SRL

Debitoarea a formulat contestaţie împotriva înscrierii acestei creditoare în tabelul de creanţe cu motivarea că mărfurile ce au făcut obiectul facturilor emise de către creditoare nu au nu au fost livrate. Curtea constată că intimata creditoare SC (...) SRL a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu suma 760.533 lei reprezentând contravaloarea a 6 facturi emise la data de 11.04.2016, în valoare totală de 899.102.47 lei.

Aceste facturi au fost emise în baza contractului de vânzare cumpărare nr. (...)/02.03.2015 şi a anexei nr. 8/08.04.2016 şi au fost comunicate debitoarei potrivit susţinerilor creditoarei atât poştal, cât şi prin email, fiind înregistrate în contabilitatea debitoarei, creditoarea figurând în contabilitatea debitoarei la solduri creditori din data de 04.07.2016, cu suma de 760 533 lei.

Atât din anexa 8, cât şi din facturile emise rezultă că livrarea urma să se facă EXW, adică la poarta vânzătorului, iar plata prin emiterea unor bilete la ordin.

La data de 22.04.2016 între părţi a fost încheiat un proces verbal de predare primire prin care debitoarea a predat creditoarei un număr de 7 bilete la ordin, seria (...) numerotate de la (...)14 până la (...)20.

Aşa cum rezultă din situaţia facturilor neîncasate depusă de creditoare aceste bilete la ordin figurează ca document de încasare.

Din aceeaşi situaţie rezultă că din facturile emise debitoarea a achitat suma de 138.549 lei, prin executarea parţială a unor bilete la ordin, astfel cum reiese din extrasele de cont depuse la dosar, rămânând un rest de plată de 760.553, 04 lei.

Instanţa de apel a constatat că suma înregistrată în contabilitatea debitoarei la solduri creditori este identică cu suma înregistrată în contabilitatea creditoarei cu titlu de facturi neîncasate.

 Raportat la cele arătate mai sus, chiar dacă la doar nu s-a depus un înscris din care să rezulte în mod expres livrarea mărfurilor, Curtea a apreciat că din probele administrate acestea, rezultă existenţa creanţei ce face obiectul prezentei contestaţii.

Astfel, instanţa de apel a avut în vedere că facturile au fost emise în baza unui contract încheiat între părţi şi a unei anexe la contract, că acestea au fost înregistrate în contabilitatea debitoarei şi au fost achitate parţial, astfel că acestea au valoare probatorie în condiţiile art. 277 alin.2 Cod procedură civilă chiar dacă nu au fost semnate de debitoare.

Existenţa creanţei rezultă chiar din contabilitatea debitoarei, unde creditoarea figurează cu o creanţă în cuantum de 760 533 lei, această înregistrare făcând dovada în contra debitoarei în conformitate cu prevederile art. 280 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că livrarea a fost EXW şi că pentru transportul mărfurilor nu era necesar întocmirea unui aviz de însoţire a mărfurilor, conform prevederilor OMEF nr. 2634/2015, în condiţiile în care era emisă factura.

De asemenea, s-a avut în vedere că pentru plata facturilor s-au emis bilete la ordin la 10 zile de la emiterea facturilor şi că o parte din aceste bilete au fost achitate parţial la sfârşitul lunii iunie 2016.

Or, este evident că dacă mărfurile nu ar fi fost livrate după emiterea facturilor, debitoarea nu ar fi înregistrat în contabilitate aceste facturi, nu ar fi acceptat să emită, ulterior, bilete la ordin în favoarea creditoarei şi să achite parţial aceste facturi.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, instanţa de apel a apreciat ca nefondată contestaţia formulată de către creditoare astfel că, în baza art. 480 Cod procedură civilă apelul a fost respins ca nefondat.

III. Cu privire la apelul formulat de debitoarea SC (D1) SRL cu privire la creanţa (Cr1) SA

Creditoarea (Cr1) SA a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe cu o creanţă în cuantum de 2.900.701,25 lei, rezultând din contracte de factoring, reprezentând echivalentul sumei de 400.0000 euro şi 1.094781, 25 lei.

Prin contestaţia formulată debitoarea a solicitat diminuarea creanţei cu care a fost înscrisă creditoarea la suma de 2.320.561 lei, cu motivarea că finanţarea a fost acordată în proporţie de 80%.

Ulterior formulării contestaţiei la tabelul de creanţe, creditoarea a depus la dosar la data de 19.01.2017 o cerere prin care şi-a precizat creanţa, rezultând din aceleaşi contracte de factoring, la suma de 329.943,1 euro şi 24.111, 92 lei.

În baza acestei precizări, tabelul preliminar de creanţe a fost actualizat de către administratorul judiciar, iar creditoarea (Cr1) SA a fost înscrisă cu o creanţă în cuantum de 1.513.739,01 lei.

Or, în condiţiile în care creditoarea intimată şi-a precizat creanţa la o sumă mai mică decât cea invocată de debitoare prin contestaţie, iar tabelul preliminar de creanţe a fost reactualizat în acest sens, instanţa de apel a apreciat contestaţia debitoarei ca rămasă lipsită de interes, astfel că apelul a fost respins, în baza art. 480 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată în apel, nefiind solicitate de părţi.

Domenii speta

Spete similare