Apel. Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special pentru societate în insolvenţă

Decizie 393 din 11.03.2014


Apel.  Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special pentru societate în insolvenţă

 

Art. 18 alin. 2, 20 alin. 1 lit. l din legea 85/2006,  art. 87 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.

Conform atribuţiilor indicate de art. 18 alin. 2 din legea 85/2006, nu rezultă că administratorul special ar putea reprezenta persoana juridică în insolvenţă, în ceea ce priveşte acţiunile în justiţie, singurele acţiuni în care este reprezentantul debitorului în insolvenţă fiind cele în anularea actelor frauduloase (conform lit. b a aceluiaşi articol, aspect logic, din moment ce în acele acţiuni administratorul judiciar, are, de obicei, poziţia juridică contrară, de reclamant) şi contestaţiile din cadrul procedurii insolvenţei, pe care le-ar formula chiar acesta. Deci, cu excepţia acestor situaţii speciale, circumscrise legii 85/2006, nu apare ca legiuitorul să fi vrut să dea putere de reprezentare legală judiciară administratorului special, pentru ca el să poată mandata un reprezentant „convenţional”.

Decizia civilă nr. 393/11.03.2014 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă

Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T.B. – S. a VI-a C. la data de 04.08.2011, sub nr., reclamanta SC SRL în contradictoriu cu pârâtele A.D.S.şi SC V. SRL a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune prin atribuire directă nr., încheiat între pârâtele A. D. S. în calitate de concedent şi S.C. V. S.R.L. în calitate de concesionar, prin care a solicitat să se dispună admiterea cererii şi anularea actului atacat având în vedere următoarele motive de nulitate absolută: 1. obiectul ilicit al contractului; 2. lipsa consimţământului valabil exprimat de către concedenta-pârâtă A. D. S.; 3. capacitatea părţilor; nesocotirea limitelor autonomiei de voinţă prin încălcarea normelor imperative; lipsa autorizării administrative; 4. frauda la lege.

Reclamanta SC SRL a depus cerere precizatoare cu privire la evaluarea actului a cărui nulitate a solicitat-o, respectiv Contractul de concesiune atribuire directă nr., în vederea stabilirii timbrajului, prin care a precizat că valoarea actului a cărui nulitate o solicită este de 944.847 lei RON  (pentru perioada contractuala de la data semnării contractului si pana la data de 27 01 2012), dar, in ipoteza in care nu va fi reţinuta aceasta opinie, nu mai mult de 4.724.237 lei RON (primul an de zile calendaristic pentru care s-a achitat valoarea redevenţei)"

Pârâta SC V. SRL a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat: a) să se constate încetarea de drept a contractului de concesiune nr.10/05 august 2004 şi încheiat între ADS si S.C. SRL, ca şi consecinţa directa si imediată a încheierii contractului de concesiune prin atribuire nr. încheiat intre ADS si SC V. SRL;

b) să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de concesiune nr. încheiat între ADS si S.C. SRL cu privire la suprafaţa de 385,63 ha teren neagricol din care: construcţii si instalaţii zootehnice 131,18 ha, ape 25,96 ha, drumuri tehnologice si de exploatare, 72,61 ha si terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricola, 155,88 ha teren neagricol, proprietatea SC V. SRL la momentul încheierii acestui contract,

c) să se dispună obligarea pârâtei ADS la plata lipsei de folosinţa a acestor bunuri pe perioada cuprinsa intre 22 septembrie 2008 - 22 septembrie 2011;

3. să se dispună obligarea reclamantei şi pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

 

Prin încheierea din 26.01.2012 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art.244 pct.1 C.proc.civ. până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța în cauza ce formează obiectul dosarului nr.1281/2/2008 aflat pe rolul ÎCCJ. 

Prin decizia civilă nr.1040/10.05.2012 a C..A.B. S. a V a C., a fost modificată în tot încheierea din 26.01.2012 în sensul că a fost respinsă cererea de suspendare și a fost trimisă cauza spre continuarea judecății aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul T.B. S. a VI a C. la data de 01.06.2012.

La termenul din 20.09.2012 reclamanta a depus note scrise, prin care a invocat cu privire la cererea reconvențională : excepția prematurității, excepția lipsei de interes, excepția lipsei calității procesuale active.

Prin încheierea din 27.09.2012 aceste excepții au fost unite cu fondul.

La termenul din 16.05.2013 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată și note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității cu privire la cererea reconvențională.

 Prin sentinţa civilă nr. Tribunalul a luat act de renunţarea la judecata cererii principale, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă SC A&S I. 2000  SRL, în contradictoriu cu  pârâta A. D. S., şi cu pârâta-reclamantă SC V. SRL,; a admis  excepţia inadmisibilităţii cu privire la cererea pârâtei-reclamante SC V. SRL de constatare a încetării contractului de concesiune nr.10/2004; a respins excepţia inadmisibilităţii cu privire la cererea pârâtei-reclamante SC V. SRL de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr.10/2004 ca neîntemeiată; excepţia prematurităţii invocate de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvenţională ca rămasă fără obiect; excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active invocate de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvenţională ca neîntemeiate; a respins cererea de constatare a încetării contractului de concesiune nr.10/2004 formulată de pârâta-reclamantă SC V. SRL ca inadmisibilă şi cererea pârâtei-reclamante SC V. SRL de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr.10/2004 ca neîntemeiată. A respins cererea pârâtei-reclamante SC V. SRL de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut:”Cu privire la cererea principală

La termenul din 16.05.2013 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată cu privire la cererea principală.

Având în vedere aceasta și prevederile art.246 C.proc.civ., conform cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă, tribunalul va lua act de renunțarea la judecata cererii principale, astfel cum a fost precizată.

Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC V. SRL

În legătură cu cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC V. SRL , reclamanta a invocat excepția inadmisibilității, excepția prematurității, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active, asupra cărora tribunalul se va pronunța cu prioritate, conform art.137 C.proc.civ.

Cu privire la excepția inadmisibilității, se reține că aceasta a fost invocată în legătură cu ambele capete de cerere cu care tribunalul a rămas învestit, respectiv cererea pârâtei-reclamante de constatare a încetării contractului de concesiune nr. și cererea pârâtei-reclamante de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr., reclamanta invocând prevederile art.111 C.proc.civ..

Potrivit textului legal menționat, partea care interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Cererea pârâtei-reclamante de constatare a încetării contractului de concesiune nr. se încadrează în categoria cererilor prevăzute de art.111 C.proc.civ., astfel încât pârâta-reclamantă avea obligația dovedirii îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul legal menționat.

Prin acțiunile în constatare reclamantul solicită instanței să constate existența unui drept al său împotriva pârâtului sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa.

Pârâta-reclamantă nu a solicitat constatarea existenței unui drept al său împotriva pârâtului sau inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa, ci a solicitat să se constate încetarea unui contract, respectiv contractul de concesiune nr., în care nu este parte.

Motivele invocate de pârâta reclamantă prin cererea reconvențională astfel cum a fost precizată vizează în fapt rezilierea acestui contract prin aplicarea prevederilor art.2.5 din contractul de concesiune nr..  Aceste prevederi contractuale nu cuprind însă dispoziții privind rezilierea, ci reglementează condițiile în care se modifică respectivul contract cu privire la obiectul acestuia în cazul diminuării suprafeței de teren: în situația în care suprafața de teren, proprietate privată a S. ce face obiectul concesiunii, va fi diminuată ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului agricol, în temeiul unor acte normative sau în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și/sau a aplicării dispozițiilor Legii nr.249/2003-pentru cazul în care pe suprafața ce face obiectul prezentului contract există active ce implică necesitatea exploatării unui teren cu destinație agricolă, se va diminua în mod corespunzător suprafața de teren prevăzută în contract, redevența aferentă, precum și investițiile de realizat pentru dezvoltarea exploatației.

De altfel, din cuprinsul cererii reconvenționale (fila 216 vol.1) rezultă că pârâta reclamantă a solicitat constatarea încetării de drept a contractului de concesiune nr. doar în subsidiar, în cazul în care cererea principală nu va fi respinsă. Ori, în prezenta cauză s-a luat act de renunțarea la judecata cererii principale.

De asemenea, tribunalul reține că nu este îndeplinită nici condiția caracterului subsidiar al cererii în constatare, pârâta-reclamantă având la îndemână mijloace adecvate pentru realizarea dreptului pretins, art.111 C.proc.civ referindu-se la toate mijloacele de realizare a dreptului, și nu numai la acțiunea în realizare de drept comun.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul va respinge cererea de constatare a încetării contractului de concesiune nr.10/2004 ca inadmisibilă.

Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. tribunalul reține că acțiunea prin care reclamantul solicită instanței constatarea nulității unui contract nu este o acțiune în constatare, formulată în condițiile prevăzute de art.111 C.proc.civ., ci o acțiune în realizare, conform art.109 C.proc.civ., scopul material urmărit de reclamant fiind realizarea dreptului său prin repunerea părților în situația anterioară.

Pentru aceste motive excepția inadmisibilității invocată cu privire la cererea pârâtei-reclamante de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. va fi respinsă ca neîntemeiată.

Reclamanta a invocat excepţia prematurităţii cu privire la capătul din cererea reconvențională având ca obiect pretenții. Având în vedere soluția pronunțată cu privire la acest capăt de cerere, de a se lua act de renunțarea la judecata acestuia, tribunalul va respinge această excepție ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active invocate de reclamanta-pârâtă cu privire la cererea reconvenţională , tribunalul apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

Aceste excepții vor fi analizate doar în ceea ce privește cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr., întrucât în ceea ce privește cererea de constatare a încetării contractului de concesiune nr. tribunalul a apreciat că cererea este inadmisibilă, astfel încât nu se mai impune și analizarea celorlalte excepții invocate cu privire la această cerere.

Reclamanta a invocat în motivarea excepției lipsei calității procesuale active și excepției lipsei de interes împrejurarea că pârâta reclamantă nu are calitatea de parte în contractul a cărui nulitate se solicită a fi constatată și nu a invocat încălcarea unor dispoziții legale imperative care să sancționeze contractul cu nulitatea absolută.

Din  cuprinsul cererii reconvenționale rezultă că pârâta reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de concesiune nr., invocând motive de nulitate absolută și calitatea sa de persoană interesată, în raport de prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr.96/2004.

Împrejurarea că motivele invocate de pârâta-reclamantă se încadrează sau nu în cauze de nulitate absolută sau nulitate relativă nu constituie un aspect ce vizează excepția lipsei calității procesuale active, ci fondul cauzei.

Pentru aceste motive excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes vor fi respinse ca neîntemeiate.

Cu privire la fondul cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. tribunalul reține următoarele:

Terenul ce a fost concesionat prin contractul a cărui nulitate se solicită  a aparținut SC A. SA S.. Această  societate a intrat în faliment sub incidenţa Legii nr. 64/1995, iar în cadrul procedurii de faliment  judecătorul sindic a aprobat vânzarea bunurilor debitoarei, prin negociere directa.

La data de 30.01.2004 pârâta din prezenta cauză V. SRL a solicitat în contradictoriu cu A. D. S. obligarea acesteia la încheierea unui contract de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 8546 ha cu destinație agricolă, ce s-a aflat în exploatarea SC SA, prin atribuire directă.

Prin sentința civilă nr.7786/09.08.2004 pronunțată în dosarul nr. al Tribunalului București-Secția a  VI a Comercială a fost admisă cererea și a fost obligată A. D. S. la încheierea unui contract de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 8546 ha, ce s-a aflat în exploatarea SC A. SA S..

După mai multe cicluri procesuale, cauza a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.4729/28.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția a II a Civilă, prin care a fost obligată A. D. S. la încheierea unui contract de concesiune prin negociere directă cu SC V. SRL pentru suprafața de 150 ha teren agricol și pentru suprafața de teren aferentă zonei de protecție pentru lucrările de amenajări funciare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 96/15 martie 2004 pârâta V. SRL a dobândit de la SC A. SA Stelnica , prin lichidator, dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în comuna Stelnica, jud. Ialomiţa, compuse din următoarele construcții : construcțiile de la sediul central și fermele componente, inclusiv amenajările de terenuri, sistemul de irigații.

Prin contractul de concesiune nr., încheiat între reclamanta SC, în calitate de concesionar și pârâta A. D. S., în calitate de concedent, părțile au convenit transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 8546,21 ha și 385,63 ha teren neagricol, din care construcții și instalații zootehnice, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă și terenuri neproductive. Pentru terenul neagricol părțile au prevăzut că reclamanta nu datorează redevență. 

Prin actul adițional nr.1/05.06.2007 părțile acestui contract au convenit că și pentru terenul în suprafață de 385,63 ha se datorează redevență.

Prin acest act adițional părțile nu au inclus în contract terenul neagricol în suprafață de 385,63 ha, astfel cum susține pârâta reclamantă SC V. SRL, acest teren fiind inclus în contractul de concesiune nr. 10/05.08.2004, ci au convenit doar că și pentru acest teren reclamanta va plăti redevență.

Prin contractul de concesiune prin atribuire directa nr. încheiat intre A. D. S. si pârâta SC V. SRL s-a transmis dreptul si obligaţia de exploatare a terenului agricol in suprafaţa totala de 8402,1173 ha cu aplicarea Legii nr. 268/2001, Legii nr. 249/2003, H.G. nr. 354/2005 si a H.G. nr. 859/2009 în schimbul unei redevențe.

Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția a II a Civilă a dispus prin decizia civilă nr.4729/28.11.2012 repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de concesiune nr.11/27.05.2011, cu excepția suprafeței de 150 ha teren agricol și pentru suprafața de teren aferentă zonei de protecție pentru lucrările de amenajări funciare.

Prin cererea reconvențională din prezenta cauză pârâta-reclamantă SC V. SRL a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. 10/2004 încheiat între ADS şi S.C. SRL , invocând în esență că pârâta ADS a concesionat fără drept reclamantei parte din bunurile proprietatea pârâtei reclamante, respectiv 385,63 ha teren neagricol, din care construcții și instalații zootehnice, drumuri tehnologice și de exploatare agricolă și terenuri neproductive.

Pârâta reclamantă  a invocat cauza ilicită și imorală a contractului, susținând că  părţile contractante au urmărit, de comun acord, fraudarea intereselor pârâtei SC V. SRL, unicul proprietar al bunurilor concesionate.

Din analiza probelor administrate în cauză nu se poate reține însă nicio cauză ilicită și imorală a contractului, astfel cum susține pârâta-reclamantă.

Caracterul licit și moral al cauzei unui contract se prezumă, conform art.967 C.civil, iar cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei.

În cauză nu a fost dovedită conivența părților contractului de concesiune a cărui nulitate se solicită și nici intenția acestora  de fraudare a intereselor pârâtei-reclamante, în condițiile în care sarcina probei revenea pârâtei-reclamante, conform art.1169 C.civil și art.129 C.proc.civ.

Încheierea unui act juridic având ca obiect bunuri aparținând unei alte persoane, chiar reală de ar fi, nu constituie prin ea însăși dovada unei cauze ilicite și imorale a contractului.

Contractul de concesiune nr. a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.268/2001, în cauză nefiind contestată îndeplinirea condițiilor pentru încheierea contractului de concesiune.

În ceea ce privește notificările si comunicările invocate de pârâta reclamantă, se constată că anterior încheierii contractului de concesiune aceasta nu a transmis reclamantei nicio notificare sau comunicare cu privire la terenul ce a format obiectul contractului de concesiune.

Ori, pentru situaţia în care cumpărătorul (în cauza de față concesionarul) a fost în eroare, socotind că lucrul aparţine vânzătorului, doctrina şi practica admit că vânzarea (concesiunea) este anulabilă pentru eroare (viciu de consimţământ) asupra calităţii esenţiale a vânzătorului (concedentului), care a fost socotit de cumpărător (concesionar) proprietar al lucrului , acesta fiind motiv de nulitate relativă a vânzării (concesiunii), ce trebuia invocat în termenul de prescripție , și nu de nulitate absolută.

Faptul că pârâta-reclamantă nu a putut folosi bunurile nu constituie un motiv de nulitate a actului juridic, ci poate da naștere unei acțiuni în răspundere.

 În ceea ce privește susținerile legate de nevalabilitatea obiectului contractului de concesiune, tribunalul reține că acestea sunt vădit neîntemeiate. În fapt, în motivarea nevalabilității obiectului se reiau motive privind dreptul de proprietate asupra terenului.

Obiectul contractului de concesiune este în circuitul civil, exista la momentul încheierii contractului, era determinat, licit și posibil, astfel încât îndeplinea toate condițiile pentru valabilitatea acestuia.

 Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul va respinge cererea pârâtei-reclamante de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr. ca neîntemeiată.

Cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată  va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că până la închiderea dezbaterilor pârâta-reclamantă nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli cu privire la cererea principală, în condițiile prevăzute de art.274 și art.246 alin.3 C.proc.civ., iar cu privire la cererea reconvențională nu i se cuvin cheltuieli de judecată, pârâta-reclamantă fiind parte căzută în pretenții cu privire la această cerere.„

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta-reclamantă SC V. SRL solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei în sensul respingerii în totalitate a excepţiilor invocate de pârâta cu consecinţa admiterii cererii reconvenţionale astfel cum a fost precizată.

Apelul a fost formulat prin administrator special SP.(f.3 dosar apel)

În motivare s-a arătat că soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cu privire la cererea pârâtei-reclamante SC V. SRL de constatare a încetării contractului de concesiune nr.10/2004 este netemeinică şi nelegală  pentru că pârâta reclamantă a formulat o acţiune în constatarea unei situaţii de drept şi nu are la dispoziţie nicio acţiune în realizarea dreptului invocat pe calea prezentei acţiuni.

În subsidiar, pentru situaţia în care instanţa de apel va admite apelul şi va judeca procesul evocând fondul a solicitat admiterea capătului de cerere privind constatarea încetării de drept a contractului de concesiune nr.10/05 august 2004 şi încheiat între ADS si S.C. SRL, ca şi consecinţa directa si imediată a încheierii contractului de concesiune prin atribuire nr. încheiat intre ADS si SC V. SRL.

Sub acest aspect a susţinut, în esenţă,  că dispoziţiile art. 2.5 reprezintă acceptarea pe plan contractual a existenţei unor limitări legale în derularea contractului de concesiune, în considerarea drepturilor recunoscute unor terţe persoane îndreptăţite.

Este evident că de la momentul încheierii contractului de concesiune prin atribuire nr. pentru aceeaşi suprafaţă de teren de 8546,21 ha care face obiectul contractului de concesiune nr. acest din urmă contract a încetat de drept, potrivit dispoziţiilor din cuprinsul său.

A mai arătat că efectele decizia pronunţate de instanţa supremă în dosarul nr. 1281/2/2008 nu se pot întinde decât asupra contractului de concesiune nr.10/2004.

A mai criticat şi soluţia de respingere a cererii de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de concesiune nr..

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 282 şi urm. C.proc.civ.

Intimata pârâtă A. D. S. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

 Intimata S.C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii apelului pe capătul de cerere privind constatarea încetării parţiale de drept a contractului de concesiune nr. iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 22.04.2014 instanţa a acordat un termen de judecată pentru ca apărătorul apelantei pârâte să depună la dosarul cauzei o împuternicire din care să rezulte persoana care a împuternicit-o.(f. 101 dosar apel)

 La termenul din 20.05.2014 intimata S.C. SRL, prin reprezentant avocat, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru semnatarul cererii de apel, faţă de cererea de renunţare la apel formulată de administratorul judiciar al SC V. SRL.

 Deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată şi o va admite, pentru considerentele ce urmează:

Prin încheierea din data de 15.07.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. s-a deschis procedura debitoarei SC V. SRL.(f.31 dosar apel)

Prin încheierea civilă nr. 13/08.01.2014 a fost înlocuit administratorul judiciar iniţial numit cu D. IPURL.(f.29 dosar apel)

D.IPURL, administrator judiciar al SC V. SRL a arătat prin adresa înregistrată pe rolul Curţii de Apel în data de 22.04.2014 că nu îşi însuşeşte apelul formulat de administratorul special  P. S..(f.43 dosar apel)

Pârâta-reclamantă SC V. SRL a formulat apel prin administrator special Ş. P.(f.3 dosar apel) aspect confirmat şi de faptul că din împuternicirea avocaţială aflată la fila 105 dosar apel  rezultă că mandatul a fost dat de SC V. SRL., prin administrator special.

Exercitarea oricărui aspect al acţiunii civile (inclusiv calea de atac) poate fi făcută, în condiţiile legii, de parte prin reprezentant legal sau de un reprezentant convenţional al acesteia, neputându-se accepta ca un reprezentant convenţional al unei persoane fără calitate de a exercita respectiva cale de atac să o poată introduce şi susţine.

Conform atribuţiilor indicate de art. 18 alin. 2 din legea 85/2006, nu rezultă că administratorul special ar putea reprezenta persoana juridică în insolvenţă, în ceea ce priveşte acţiunile în justiţie, singurele acţiuni în care este reprezentantul debitorului în insolvenţă fiind cele în anularea actelor frauduloase (conform lit. b a aceluiaşi articol, aspect logic, din moment ce în acele acţiuni administratorul judiciar, are, de obicei, poziţia juridică contrară, de reclamant) şi contestaţiile din cadrul procedurii insolvenţei, pe care le-ar formula chiar acesta. Deci, cu excepţia acestor situaţii speciale, circumscrise legii 85/2006, nu apare ca legiuitorul să fi vrut să dea putere de reprezentare legală judiciară administratorului special, pentru ca el să poată mandata un reprezentant „convenţional”.

În schimb, conform art. 20 alin. 1 lit. l din aceeaşi lege, administratorul judiciar apare ca fiind reprezentantul legal judiciar al debitorului în insolvenţă în cereri introduse în afara procedurii ce se desfăşoară în faţa judecătorului sindic. Chiar dacă legea specială indică în respectivul text anumite tipuri de acţiuni, acesta este un prim indiciu în sensul că, cât priveşte reprezentarea în faţa instanţelor, în afara procedurii insolvenţei, cel îndrituit este administratorul judiciar. Acest text de lege specială se poate completa şi cu raţiunea instituţiei administratorului judiciar, dar mai ales cu art. 87 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., care arată că cei supuşi procedurii reorganizării judiciare vor fi citaţi prin administratorul judiciar. Deci, acesta este considerat de legiuitor reprezentantul lor legal, din moment ce toată enumerarea din articolul respectiv vizează citarea persoanelor, prin reprezentanţii lor legali.

Astfel,  fiind reprezentantul legal al apelantei  SC V. SRL, numai administratorul judiciar Dimofte IPURL putea acorda mandat valabil unui reprezentant convenţional,  dar acesta a arătat, la solicitarea instanţei că nu îşi însuşeşte apelul formulat de administratorul special. .(f.43 dosar apel)

 Prin urmare nu a înţeles să împuternicească apărătorul menţionat pe împuternicirea avocaţială de la fila 105 dosar apel pentru a susţine apelul formulat de administratorul special.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 161 alin. 2 C.proc.civ., Curtea va admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi va anula apelul formulat de apelanta pârâtă reclamant SC V. SRL prin administrator special SP. ca fiind formulat de o persoană fără calitate de reprezentant.