Plângere contravenţională referitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, soluţionată în mod legal şi temeinic de către instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2016 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../.../..., s-a respins plângerea contravenţională formulată de petentul A în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Politie al Judeţului Satu Mare şi intervenienţii forţaţi B, Societatea de Asigurare C şi SC D Asig. SA ..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen petentul A, solicitând tribunalului ca prin decizia ce o va pronunţa să dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii plângerii.

În motivare se arată că sentinţa civilă apelată este netemeinică şi nelegală din următoarele motive:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei 1 încheiat la data de ZZ.LL.2014, apelantul arată că a fost sancţionat cu 6 puncte-amendă în valoare totală de 540 lei pentru contravenţia prevăzută de art.120 alin.1 lit.i din ROUG 195/2002R, şi suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile în temeiul art.101 alin.3 lit.?, reţinându-se în sarcina sa faptul că în data de ZZ.LL.2014, ora 13,00 a condus autoturismul marca ... cu numărul de înmatriculare ... pe DN ... în loc. ... iar în dreptul imobilului cu nr.91 ar fi depăşit neregulamentar autoturismul ..., trecând peste marcajul continuu care desparte sensul de mers, şi un autocamion care circula în spatele autoturismului, intrând în coliziune cu acesta. În cauză, au fost administrate următoarele probe:

- proba cu înscrisuri: Raportul agentului constatator, declaraţiile: petentului A, a intervenientului forţat B, a martorului E şi autorizaţiile de reparaţie a celor două autovehicule implicate în evenimentul rutier - cele mai relevante pentru stabilirea mecanismului producerii evenimentului fiind autorizaţiile de reparaţie eliberate de organele de poliţie,

- proba cu interogatoriul intervenientului forţat - B - conducătorul autoutilitarei cu nr. ..., cu privire la care instanţa investită cu soluţionarea cauzei - la acel moment - a aplicat dispoziţiile art. 358 Cod.proc.civ., datorită faptului că intervenientul forţat, deşi a fost citat, nu s-a prezentat la dezbateri pentru luarea interogatoriului,

- proba testimonială: au fost audiaţi martorii oculari F şi E,

- proba cu expertiza tehnică auto.

Precizează faptul că din probele administrate, au rezultat următoarele:

- autorizaţia de reparaţie eliberată de organele de poliţie pentru petent relevă că - avariile autoturismului ... încep de la: aripa dreapta faţă, uşa dreapta faţă şi spate, aripa dreapta spate,

- autorizaţia de reparaţie eliberată de organele de poliţie pentru intervenientul forţat relevă că - avariile autoutilitarei ... încep de la: bara protecţie faţă stânga ruptă, far stânga faţă spart....,

- din declaraţia petentului, dată în faţa agentului constatator, rezultă că acesta se afla deja în depăşirea autoutilitarei condusă de intervenientul forţat cu nr. de înmatriculare ..., când acesta din urmă a virat brusc stânga fără să semnalizeze şi l-a acroşat pe petent,

- din interogatoriul intervenientului forţat - B, potrivit dispoziţiilor art.358 Cod.proc.civ. refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu poate fi socotit ca o mărturisire deplină în favoarea petentului,

- din declaraţia martorului E dată în faţa instanţei rezultă că petentul nu a încălcat linia continuă în momentul în care a depăşit, ca intervenientul forţat nu a semnalizat intenţia de a vira la stânga, că acesta a virat brusc la stânga, că a acroşat maşina petentului, că maşina petentului a depăşit cu aproape jumătate lungimea sa autoutilitară intervenientului forţat, iar autoutilitara a acroşat maşina petentului de la oglinda laterală stânga înspre spatele maşinii.

Precizează apelantul faptul că în legătură cu întrebarea instanţei privind locul „unde a intrat petentul"- acest „loc" se referea la locul unde s-a produs impactul - adică în dreptul imobilului unde era parcat un autoturism de culoare gri, pe un podeţ, nicidecum nu viza locul unde petentul a început manevra de depăşire, ceea ce ar fi ilogic în condiţiile în care anterior, petentul depăşise şi autocamionul din spatele autoutilitarei condusă de intervenientul forţat. Relevantă în acest sens este şi declaraţia martorei F care la aceeaşi întrebare a instanţei a răspuns că „şoferul autoutilitarei a virat stânga în locul unde se afla autoturismul de culoare gri".

- În ceea ce priveşte expertiza tehnică auto efectuată în cauză, astfel cum a susţinut în faţa instanţei de fond aceasta nu este relevantă în condiţiile în care a fost întocmită fără a se ţine cont de autorizaţiile de reaparaţii eliberate de organele de poliţie pentru cele două vehicule implicate în evenimentul rutier şi în condiţiile în care expertul şi-a depăşit atribuţiile. Mai mult, cuprinde aprecieri personale, subiective ale expertului care nu se coroborează cu alte mijloace de probă: ex. Expertul precizează că „petentul s-a înscris în depăşirea camionului din faţa sa în momentul în care intervenientul forţat era deja înscris în manevra de virare la stânga" (se întreabă cum a stabilit expertul acest fapt?), „petentul a venit cu viteza mare din spate, lansat.." (de asemenea nu ştie cum a stabilit expertul acest fapt?). Pe de altă parte, precizează faptul că dacă ar fi circulat cu viteza mare este evident că începerea manevrei de depăşire s-a efectuat cu mult înaintea zonei de 12-13 m în care era marcaj conţinu, porţiune pe care rula autocamionul în depăşirea căruia petentul intrase cu aproximativ 80-100 m anterior, în zona situată după indicatorul care semnifica ridicarea restricţiei de depăşire interzisă.

Totodată, cu ocazia declaraţiei dată în faţa instanţei, la termenul din ZZ.LL.2016, după depunerea autorizaţiilor de reparaţie la dosarul cauzei, expertul arată că îşi menţine concluziile expertizei făcând referire la „bara din partea stânga faţă” a autoutilitarei intervenientului forţat. Solicită apelantul a se avea în vedere că din autorizaţia de reparaţie emisă pe numele intervenientului forţat rezultă că primul element avariat este bara protecţie faţă stânga.

Raportat la probele administrate în cauză, apelantul precizează faptul că a susţinut în faţa instanţei de fond că, în opinia lui, concluziile Raportului de expertiză nu se coroborează cu celelalte probe şi nici cu starea de fapt reală, în condiţiile în care autoturismul pe care l-a condus nu are nicio avarie la partea frontală a acestuia.

Menţionează apelantul faptul că dacă impactul s-ar fi produs în condiţiile prezentate de expert, avariile autoturismului pe care l-a condus trebuiau să aibă punctul iniţial de impact în zona frontală a acestuia, nicidecum în spatele roţii dreapta faţă. Avariile sunt materializate în fotografiile depuse la dosarul cauzei şi evidenţiază ca loc iniţial de impact aripa dreaptă faţă, în spatele curburii roţii dreapta faţa, în zona oglinzii laterale dreapta.

Precizează apelantul că este evident faptul că în momentul în care autoutilitara condusă de intervenientul forţat a virat stânga, autoturismul pe care l-a condus depăşise cu partea frontală autoutilitara cu nr. de înmatriculare ..., ceea ce relevă faptul că intervenientul forţat a efectuat o manevra de schimbare a direcţiei de deplasare, fără să se asigure în prealabil, pentru că în caz contrar ar fi trebuit să vadă autoturismul pe care l-a condus, aflat în depăşirea autocamionului ce se află în spatele intervenientului forţat.

Învederează apelantul că prin sentinţa civilă apelată, instanţa de fond, i-a respins plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie 1 încheiat la data de ZZ.LL.2014, instanţa interpretând în mod eronat probatoriul administrat în cauză.

Astfel, arată faptul că în partea introductivă a hotărârii apelate instanţa de fond a reţinut în mod eronat că apărătorul ales ar fi susţinut că Autorizaţia de reparaţie emisă pe numele lui face referire la faptul că „maşina petentului.... a fost avariată în partea din faţă a acesteia". Arată că ceea ce a susţinut apărătorul lui ales, este faptul că întreaga expertiză întocmită în cauză s-a întemeiat pe premisa greşită că autoturismul pe care l-a condus ar fi fost avariat în partea frontală. De asemenea, arată că tot în partea introductivă a hotărârii apelate instanţa de fond a reţinut în mod eronat că apărătorul ales ar fi susţinut că: „în sarcina petentului se poate reţine o faptă asemenea celei reţinute în procesul-verbal". Avocatul lui ales a susţinut exact contrariul, respectiv că nu se poate reţine în sarcina lui o astfel de faptă.

Totodată, mai arată că în considerentele hotărârii apelate, instanţa de fond, interpretând greşit probatoriul administrat în cauză, a reţinut că, în dreptul imobilului cu nr.9l din localitatea ..., a depăşit neregulamentar autoturismul ..., trecând peste marcajul continuu care desparte sensul de mers (s-a dovedit prin probele de la dosar că în acea zonă marcajul este discontinuu). Mai mult, instanţa de fond apreciază că probele propuse de el susţin această situaţie de fapt reţinută de agentul constatator în PVC contestat. În acest sens, arată instanţa de fond că ar fi efectuat manevra de depăşire pe marcaj continuu, respectiv că această susţinere se coroborează cu declaraţia sa şi a martorilor.

În opinia sa, arată apelantul, sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, întrucât pe tot parcursul judecării cauzei, a susţinut că a început manevra de depăşire după indicatorul care ridică restricţia de depăşire şi pe un sector de drum cu marcaj discontinuu, cu mult înaintea locului situării imobilului cu nr.91.

Prin urmare, arată că este eronată interpretarea potrivit căreia ar fi început manevra de depăşire pe marcaj continuu şi totodată nu este susţinută de probe această afirmaţie. Martorii oculari au declarat că a început manevra de depăşire pe marcaj discontinuu.

Solicită a se avea în vedere că la pag. 7 a sentinţei apelate, instanţa de fond reţine că a solicitat martorilor să indice locul depăşirii. Astfel cum a precizat anterior martorii au arătat pe planşa foto de la fila 8 - locul impactului, nicidecum nu au indicat locul în care a început manevra de depăşire. Mai mult, în acel loc indicat de martori ca fiind locul impactului, drumul era prevăzut cu marcaj discontinuu, aşa cum a arătat anterior.

Totodată, arată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat şi dispoziţiile art. 45 alin.2 din OUG nr.195/2002: „Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circula în faţa sa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră".

Interpretarea corectă a acestei dispoziţii legale se poate face, în primul rând pornind de la stabilirea cu exactitate a primului vehicul care iniţiază o astfel de manevră.

Arată apelantul că este evident faptul că în speţa dedusă judecăţii, a fost primul care a iniţiat manevra de depăşire şi nu intervenientul forţat. Această stare de fapt rezultă din:

- 1. Declaraţia intervenientului forţat dată agentului constatator: "am semnalizat să intru în curte şi am fost accidentat.....din spatele camionului care era în urma mea a venit maşina Logan, care a venit cu viteza mare şi m-a accidentat...."

- 2. Declaraţia intervenientului forţat dată în faţa instanţei de fond: „în dreptul imobilului său a semnalizat întrucât în spate venea un camion, iar în momentul în care el a ajuns, nu a trecut roata maşinii pe linia discontinuă din faţa casei sale".

Precizează faptul că din cele două declaraţii ale intervenientului forţat rezultă că el ar fi iniţiat manevra de schimbare a direcţiei sale de mers în dreptul imobilului său, care s-a stabilit că este imobilul cu nr. 91 reţinut în procesul-verbal contestat.

Rezultă totodată că atunci când a semnalizat (deşi martorii susţin că intervenientul nu semnalizase intenţia sa) nu trecuse linia discontinuă. Mai menţionează intervenientul că din spatele camionului ce se afla în urma sa, ar fi venit cu viteza mare.

Arată apelantul că această afirmaţie denotă că în momentul în care intervenientul forţat a iniţiat manevra de virare la stânga, se afla deja în depăşirea camionului ce se afla în urma autoutilitarei condusă de intervenientul forţat.

Prin urmare, apelantul arată că a fost primul care a iniţiat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, respectiv manevra de depăşire, iar raportat la dispoziţiile art. 45 alin.2 din OUG nr. 195/2002, vehiculul care circula în fata lui trebuia să se asigure că vehiculul care circula în spatele său nu a iniţiat o astfel de manevră.

Învederează că impactul s-a produs pe sensul opus celui pe care rula intervenientul forţat. Drumul era prevăzut cu câte o bandă pe fiecare sens de circulaţie. Este aşadar evident, arată apelantul, că fiind deja angajat în depăşirea autocamionului ce rula în spatele intevenientului forţat, în momentul în care intervenientul a efectuat manevra de virare la stânga, trebuia să-l vadă, dacă s-ar fi asigurat corespunzător.

În consecinţă, apelantul arată că nu se poate reţine în sarcina sa culpa şi cu atât mai mult – exclusivă - în producerea evenimentului rutier.

Mai mult, apelantul arată că în momentul în care a iniţiat manevra de depăşire, nu a putut să se asigure decât faţă de camionul care rula în fata sa deoarece nu a văzut autoutilitara condusă de intervenientul forţat, decât în momentul în care deja se afla în depăşirea camionului, autoutilitara fiind acoperită de gabaritul mare al camionului în depăşirea căruia a intrat. Acest fapt este confirmat şi de declaraţia martorului E dată în faţa agentului constatator.

Aşadar, arată că instanţa de fond a interpretat greşit inclusiv dispoziţiile art.54 alin.1 din OUG nr. 195/2002, raportat la manevra executată de intervenientul forţat.

Nu în ultimul rând, consideră că sentinţa instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, prin prisma următorului motiv:

Din probatoriul administrat rezultă că a început manevra de depăşire a camionului ce rula în spatele autoutilitarei condusă de intervenientul forţat pe un sector de drum prevăzut cu linie discontinuă.

Arată că fapta de depăşire a fost începută cu respectarea dispoziţiilor legale: zona permitea efectuarea manevrei, nefiind nicio interdicţie, iar din sens opus nu există trafic rutier.

Faptul că, în timpul efectuării manevrei, între punctul de iniţiere a manevrei şi punctul de finalizare a manevrei de depăşire, s-a intercalat o porţiune foarte mică de drum prevăzut cu linie continuă (pe care nu a putut-o observa datorită gabaritului mare al autocamionului care circula chiar pe axul drumului), anterior căreia nu a putut reveni pe banda sa de circulaţie deoarece acea porţiune de drum era ocupată de camionul pe care tocmai îl depăşeam în acea zonă, nu poate determina, reţinerea în sarcina lui a contravenţiei constând în efectuarea unei depăşiri neregulamentare.

Mai mult decât atât, apelantul arată că nu avea cum să prevadă că în zona în care urma să deruleze manevra de depăşire va apărea o porţiune de drum marcat cu linie continuă, şi nici nu avea cum să prevăd că în faţa camionului pe care intenţiona să-l depăşească, rula un alt vehicul.

Învederează că potrivit art.1 din OG nr.2/2001: „Legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti."

O fapta contravenţionala presupune existenta mai multor elemente, în lipsa cărora aceasta se situează în afara sferei dreptului contravenţional şi nu poate constitui temei al răspunderii contravenţionale.

Precizează faptul că elementele concrete, indispensabile existenţei contravenţiei, sunt înscrise în normele contravenţionale care reglementează faptele ce constituie contravenţii. Elementele constitutive ale contravenţiei se referă la o faptă contravenţională concretă şi se caracterizează prin patru elemente: subiectul, obiectul, latura subiectivă (vinovăţia) şi latura obiectivă (fapta).

În speţa dedusă judecăţii se impune analizarea cu precădere a elementului constitutive al contravenţiei constând în latura subiectivă, iar prin latura subiectivă a contravenţiei se înţelege o anumită atitudine psihică a contravenientului faţă de faptă şi urmările ei.

Menţionează că atitudinea psihică este formată din stări afective, cum sunt: motivele sau mobilurile care determină comiterea faptei; stări intelective, cum este atitudinea cunoştinţei faţă de faptă, adică vinovăţia; stări volitive, cum este voinţa de a săvârşi fapta şi scopul. Aceste stări psihice determină hotărârea de comitere şi însoţesc fapta contravenţională şi urmărirea ei.

Ca element al laturii subiective, prin voinţa de a săvârşi contravenţia se înţelege că făptuitorul din iniţiativa sa proprie şi neconstrâns de nimeni a trecut la comiterea ei. Relevând legătura dintre om şi faptă, adică dacă fapta a fost voită şi aparţine făptuitorului, stabilirea acestei situaţii este deosebit de importantă întrucât atunci când fapta n-a fost voită, nu se mai poate pune nici problema vinovăţiei.

Mai mult, caracterul contravenţional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilităţii, beţiei involuntare complete, erorii de fapt, precum şi infirmităţii, daca are legătură cu fapta săvârşită.

Arată că elementul principal al laturii subiective este vinovăţia, care constă în poziţia contravenientului din punct de vedere al dorinţei şi voinţei sale cu privire la fapta săvârşită şi consecinţele acesteia.

De asemenea, vinovăţia presupune ca activitatea ilicită a persoanei să se bazeze pe convingerea acesteia şi libertatea sa de deliberare şi rezoluţie. Vinovăţia contravenientului consta în totalitatea condiţiilor cerute de lege referitoare la atitudinea psihică a făptuitorului, pentru ca acea faptă să constituie contravenţie.

Conţinutul contravenţiei nu este realizat decât, dacă, alături de aspectul obiectiv al contravenţiei, coexistă şi aspectul moral, latura subiectivă a faptei, adică laboratorul unde a fost concepută şi hotărâtă săvârşirea contravenţiei. Un făptuitor va fi considerat contravenient numai dacă a comis fapta având reprezentarea că face ceva negativ.

Precizează că în speţa dedusă judecăţii se impunea analizarea împrejurărilor concrete ce au determinat evenimentul rutier.

Aşa cum a arătat anterior, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia doar în baza concluziilor Raportului de expertiză întocmit în cauză - în lipsa autorizaţiilor de reparaţie de la dosarul cauzei, din care rezultă cu evidenta faptul că expertul şi-a depăşit atribuţiile.

În opinia apelantului este inexplicabilă motivarea instanţei de fond potrivit căreia: „...având în vedere că intervenientul nu circula în faţa petentului, acesta nu poate fi vinovat de evenimentul rutier".

Învederează apelantul că nu a avut posibilitatea materială de a solicita o contraexpertiză, însă a avut convingerea că raportat la celelalte probe administrate în cauză, instanţa va putea stabili starea de fapt reală, care este în totală contradicţie cu concluziile raportului de expertiză.

De asemenea, nu a avut nici ceea mai mică intenţie de a efectua manevra de depăşire „cu încălcarea dispoziţiilor legale„ şi nici nu a făcut acest lucru. Zona în care a început manevra de depăşire a autocamionului era prevăzută cu marcaj discontinuu (aspect relevat şi de martori). Camionul pe care intenţiona să-l depăşească avea un gabarit mare şi circula razan cu axul drumului. Nu putea să prevadă că la un moment dat marcajul discontinuu va fi întrerupt de o porţiune mică cu marcaj continuu şi nici nu putea să prevadă că în faţa autocamionului rula autoutilitara condusă de intervenientul forţat, care chiar în dreptul imobilului cu nr.91- unde s-a produs impactul - urma să efectueze o manevră de virare la stânga, fără o semnalizare anterioară.

Arată apelantul faptul că abia când se afla deja în depăşirea autocamionului a putut să vadă autoutilitara, s-a asigurat suplimentar prin claxonarea acelui conducător auto, care, ulterior a aflat că purta aparat auditiv. Intervenientul forţat nu a semnalizat manevra sa şi nici nu s-a asigurat că o poate executa fără să pună în pericol pe ceilalţi participanţi la trafic, chiar dacă în zonă unde a efectuat virajul era linie discontinuă.

Menţionează apelantul că acestea sunt împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, iar din autorizaţiile de reparaţie eliberate de agentul constatator rezultă cu evidenta că impactul s-a produs când deja depăşise cu partea frontală a maşinii sale, autoutilitară condusă de intervenientul forţat.

Mai mult decât atât, arată că a solicitat instanţei de fond să pună în vedere intervenientului forţat să precizeze dacă poartă aparat auditiv, dar această solicitare i-a fost respinsă, fiind apreciată ca neavând relevanţă. Cu toate acestea, arată că se poate observa că pe parcursul judecării cauzei, intervenientul forţat nu s-a prezentat la dezbateri, invocând diferite afecţiuni medicale şi vârsta înaintată a sa.

Pentru toate aceste considerente, apelantul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, să se constate că în cauză nu se poate reţine în sarcina lui săvârşirea contravenţiei prevăzută de art.120 alin.1 lit.i din HG tir.1391/2006 şi că singurul vinovat de producerea evenimentului rutier este intervenientul forţat B care nu a respectat dispoziţiile art.45 alin.2 din OUG nr.195/2002 şi art.54 alin.1 din OUG nr.195/2002, atunci când a efectuat manevra de viraj la stânga pentru a intra în curtea imobilului cu nr.91 din loc. ...

Mai mult, arată că agentul constatator i-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară în baza art. 101 alin.3 lit.? din OUG 195/2002R.

Astfel, citează art.l01, alin.3, lit.a din OUG 195/2002R, care prevede: ,,constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută de clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile - nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale".

Aşadar şi sancţiunea complementară ce i-a fost aplicată, constând în suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile este nelegală deoarece nu a săvârşit contravenţia de depăşire neregulamentară.

Menţionează apelantul faptul că, fiindu-i cauzată astfel o vătămare (constând în lipsirea sa de dreptul de a conduce un auto pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile) aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenţie contestat.

Prin urmare în cauză instanţa de fond a apreciat în mod eronat că PVC contestat este legal întocmit, în condiţiile în care, din probele administrate rezultă că nu a comis fapta contravenţionala imputată.

Pentru toate aceste considerente solicit admiterea apelului astfel cum a fost formulat

În drept, invocă art. 466- 483 Cod de procedură civilă.

Intimatul B a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârea primei instanţe ca temeinică şi legală.

În motivare intimatul arată sentinţa atacată este legală şi temeinică, este la adăpostul oricărei critici. Contrar celor susţinute de apelantă, arată că instanţa de fond în mod corect a analizat speţa sub toate aspectele, reţinând atât starea de fapt cât şi temeiul de drept.

Arată că apelanta în motivaţia dată nu a invocat niciun aspect nou faţă de cele invocate în faţa instanţei de fond, astfel încât instanţa a ţinut cont de toate prevederile normelor legale în vigoare, precum şi de toate împrejurările relevante în soluţionarea acestei speţe.

Răsturnând argumentele aduse de apelantă, intimatul învederează temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, care conform rolului său activ a analizat cu prioritate integritatea probatorului propus, cât şi starea de fapt, în măsură a respinge în mod corect prezenta cerere.

Se poate observa, arată intimatul, sarcina instanţei de fond care conform principiului egalităţii şi a respectării limitei proporţionalităţi între scopul urmărit de autorităţile statului şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional, a reţinut faptul că: "petentul în data de ZZ.LL.2014 ora 13, a condus autoturismul ... cu nr. de înmatriculare ..., pe DN ..., din loc. ..., în dreptul imobilului nr. 91, unde a depăşit neregulamentar autoturismul ..., trecând peste marcajul continuu care desparte sensul de mers, şi un autocamion care circula în spatele autoturismului, intrând în coliziune cu acesta.”

Învederează faptul că prezentul proces verbal este legal încheiat, cuprinzând constatările agentului constatator, are forţa probantă prin el însuşi şi constituie o dovadă suficientă a vinovăţiei contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrarie. Astfel, în acest sens, petentul nu a făcut dovada unei situaţii contrare celei reţinute în procesul verbal de contravenţie.

În drept, arată că instanţa de fond a apreciat în mod corect, prev.art.101 al.3 lit.d din OUG nr.195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prev. în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire. Art.120 al.1 lit.i din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006 prevede că se interzice depăşirea vehiculelor atunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţial de interzicere.

Sub aspectul temeiniciei, intimatul arată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a constatat: "constatările agentului de poliţie din cuprinsul procesului verbal, se bazează în mod direct şi corespund cu schiţele de traseu arătate în declaraţiile date de ambii conducători auto implicaţi în accident (filele 28-29), dar şi cu declaraţiile martorului ocular E (fila 30). Chiar şi în aceste împrejurări, constatările personale ale agentului constatator dau conţinut şi susţinere prezumţiei de legalitate şi temeinicie a procesului verbal, iar procesul verbal de contravenţie dă naştere unei prezumţii că fapta a fost săvârşită astfel cum a fost reţinută în procesul verbal."

Totodată, arată că instanţa apreciază că mijloacele de probă încuviinţate, contravenientul: "nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură procesul verbal. Mai mult probele administrate propuse de petent, vin în sprijinul situaţiei de fapt reţinute de agentul constatator. În concluziile raportului de expertiză la obiectivul nr. 1 propus de petent se arată că manevra de depăşire efectuată de petent este cauza producerii accidentului, petentul ignorând semnificaţia marcajului longitudinal de separare a sensurilor de deplasare şi a efectuat manevra de depăşire pe linie marcaj continuu care nu permitea efectuarea depăşirii. De asemenea, coroborându-se declaraţiile martorilor (filele 183-184), ale petentului (filele 127, 185), cu planşele fotografice depuse la dosar de către petent şi pentru care au fost interpelaţi de instanţă să arate locul depăşirii, instanţa reţine că alegaţiile petentului în sensul că a depăşit regulamentar, sunt vădit neîntemeiate. Astfel, potrivit acestora intervenientul a virat la stânga în dreptul imobilului în faţa căruia se afla o maşina gri la poartă (fila 8), iar în acest loc a avut loc evenimentul rutier. Petentul a intrat în depăşire în zona în care era linie continuă,.., totodată declaraţia expertului audiat nemijlocit de instanţă (fila 187) este în concordanţă cu prev.art.45 al.2 OUG 195/2002 conform cărora conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehicolul care circula în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră, neexistând o obligaţie a intervenientului de a se asigura de alte autovehicule decât cele din spatele lui."

Raportat la starea de fapt, intimatul menţionează că în data de ZZ.LL.2014 orele 10.00 a.m. se deplasa pe traseul de drum dinspre ... spre Satu Mare, cu autovehiculul proprietate personală cu nr. de înmatriculare ..., autovehicul încărcat cu nisip, când a fost lovit de vehicolul cu nr. de înmatriculare ... condus de numitului A, în momentul efectuării virajului spre stânga pentru a intra în curtea personală.

Deşi a fost acuzat de petent, încercând a influenţa agentul constatator în vederea şi analizarea producerii prezentului accident de circulaţie la faţa locului "ca fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, sau că, nu doreşte să se deplaseze la postul de politie", în urma verificării cu aparatul etilotest a Poliţiei locale ... s-a constatat ca nefiind "niciuna dintre părţi sub influenţa băuturilor alcoolice" (conf. Raportului din ZZ.LL.2015 întocmit de Ag.sef.Pr. G).

În acelaşi context, arată intimatul, fiind acuzat de petent, ca urmare a vârstei sale,  vinovat de producerea accidentului, precizează că până la această dată nu a fost implicat în niciun accident de circulaţie, deşi deţine şi foloseşte permisul de conducere de peste 50 de ani.

Arată intimatul că la momentul impactului, se afla deja înscris în virajul spre stânga, pentru a intra pe podul ce preconizează intrarea în curtea proprietăţii sale, când petentul s-a încadrat a efectua depăşirea neregulamentară, moment în care a acţionat sistemul de frânare, (tot datorită experienţei sale în condus), reducând astfel gravitatea impactului, (aşa cum de altfel expertul judiciar auto menţionează în Raportul de expertiză şi Răspunsul la obiecţiunile expertizei formulate de petent). Precizează intimatul că nu poate trece cu vederea peste avariile produse autovehiculului său de către petent, asupra cărora societatea de asigurare a petentului a dispus suspendarea dosarului de daună până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei, în prezentul dosar, fiind astfel nevoit a-şi remedia personal avariile existente.

Drept urmare, intimatul solicită instanţei a ţine cont de concluziile expertului judiciar în Completarea Raportului de expertiză tehnică conform cărora: "dacă autoutilitara ar fi început efectuarea manevrei de virare spre stânga doar în momentul în care autoturismul petentului era în dreptul autoutilitarei, atunci avariile existente pe autoturism trebuiau să fi fost de la mijlocul autoturismului spre spate sau chiar doar în partea din spate. Dar autoturismul având avarii din partea dreapta faţă până în partea din spate, reiese clar că în momentul în care petentul a ajuns în dreptul acestuia, acesta era deja virat spre stânga. Avariile celor două autovehicule converg spre acest fapt, virarea autoutilitarei înainte de a ajunge autoturismul în dreptul acesteia."

Conform celor precizate, intimatul solicită respingerea apelului formulat de petent ca nefondat şi în consecinţă menţinerea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă prev.art.205 Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare a solicitat respingerea apelului şi menţinerea hotărârea primei instanţe ca temeinică şi legală.

În motivare intimatul arată că prin apelul promovat, petentul - apelant a reiterat aspectele prezentate şi în faţa instanţei de fond respectiv „lipsa de relevanta a expertizei efectuate" şi nu recunoaşte săvârşirea faptei…

Arată că pe timpul judecării cauzei la instanţa de fond nu au fost constatate motive de nulitate a procesului verbal întocmit de agentul constatator.

Mai arată că din coroborarea probelor administrate în faţa instanţei de fond a rezultat că petentul se face vinovat de fapta pentru care a fost sancţionat, acesta neputând dovedi contrariul celor reţinute în procesul verbal de contravenţie .

Prin apelul formulat apelantul în încercarea de a se sustrage de la aplicarea sancţiunii contravenţionale sugerează faptul că nu a existat elementul principal al laturii subiective respectiv vinovăţia. Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 „instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite.....". Arată că acest articol stabileşte limitele competenţei instanţei investite cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

Raportat la solicitările acestuia referitoare la anularea procesului-verbal de contravenţie, la probele administrate în cauză, intimatul precizează că potrivit art.249 Cod.civ. cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Aşadar, arată că dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută în procesul-verbal cădea, în sarcina celui ce a făcut propunerea înaintea judecăţii, procesul-verbal bucurându-se de prezumţia de temeinicie şi legalitate, fiind întocmit de către un funcţionar public cu statut special aflat în exerciţiul atribuţiunilor stabilite prin lege. Având în vedere aceste aspecte apreciază că prima instanţă a pronunţat a pronunţa o hotărâre corectă şi legală, pe care solicită să fie menţinută, respingându-se apelul declarat de petent.

Pe considerentele expuse, intimatul solicită respingerea apelului şi menţinerea în vigoare a sentinţei instanţei de fond, apreciind că argumentele acestuia sunt lipsite de suport legal.

Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi a dispoziţiilor art. 479 Cod.pr.civ., instanţa a apreciat că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Plângerea la contravenţie formulată de petent a fost soluţionată în mod legal şi temeinic de către prima instanţă.

Petentul-apelant a fost sancţionat pentru nerespectarea dispoziţiilor art.120 alin.1 lit.i din HG nr.1391/2006, potrivit cărora se interzice depăşirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere.

Acesta a susţinut că a efectuat o depăşire regulamentară, într-o zonă cu marcaj discontinuu şi că vinovat de producerea accidentului rutier este conducătorul autovehiculului care a virat spre stânga, intervenientul – intimat B.

În baza probatoriului administrat, tribunalul apreciază că starea de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realităţii, apelantul efectuând o manevră de depăşire, trecând peste marcajul continuu care desparte sensurile de mers.

Tribunalul are în vedere raportul de expertiză întocmit de expertul H, astfel cum a fost completat, acesta făcând o analiză a dinamicii producerii accidentului în contextul indicatoarelor rutiere şi marcajelor existente în zona de efectuare a celor două manevre, respectiv de depăşire şi de schimbare a direcţiei de mers, de către conducătorii auto implicaţi în accidentul rutier.

Este de necontestat faptul că apelantul s-a angajat în depăşirea a două autovehicule şi că impactul cu autovehiculul condus de intervenient a avut loc pe un segment de drum cu marcaj discontinuu, însă, relevant în cauză este stabilirea locului unde apelantul a iniţiat manevra de depăşire, iar acest aspect a fost determinat de expertul H, ţinând seama de elemente obiective. Astfel, concluzia privind înscrierea apelantului în depăşirea autovehiculului din faţa sa prin încălcarea marcajului continuu a fost trasă având în vedere marcajele şi indicatoarele rutiere aflate în zonă, locul coliziunii, distanţa dintre repere şi lungimea autovehiculelor care circulau în faţa apelantului.

După cum a arătat expertul la răspunsul la obiectivul nr.6 şi, mai ales la răspunsul la obiecţiuni, în zona imediată producerii evenimentului rutier, cu circa 12-13 m înaintea locului impactului, există un marcaj de linie continuă, între sfârşitul liniei continue şi podul din dreptul imobilului nr.91 fiind o distanţă de 9,60 m. Acea distanţă de 9,60 m dintre pod şi sfârşitul marcajului continuu era ocupată de camionul aflat în faţa autovehiculului condus de petent. Ţinând cont de faptul că lungimea autoutilitarei este de circa 5 m, iar a camionului de circa 6 m, luând în considerare şi distanţa păstrată de apelant între autovehiculul pe care l-a condus şi cel care circula în faţa sa, se poate deduce că manevra de depăşire a fost iniţiată pe traseul de drum cu marcaj longitudinal continuu.

În ceea ce priveşte concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul Î, se constată că acestea sunt în contradicţie cu cele din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul H în ceea ce priveşte persoana vinovată de producerea accidentului, primul apreciind că acesta este intervenientul, care nu a respectat dispoziţiile legale privind schimbarea direcţiei de mers.

Tribunalul reţine faţă de această apreciere că, în speţă, chestiunea ce trebuie lămurită este temeinicia stării de fapt prezentate în procesul verbal, iar nu aspectul dacă celălalt conducător auto a încălcat sau nu regulile privind executarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers.

Şi în situaţia în care s-ar reţine culpa intervenientului în producerea accidentului de circulaţie, apelantul nu este exonerat de răspundere contravenţională pentru încălcarea regulilor privind depăşirea, iar faptul că a efectuat o depăşire neregulamentară rezultă, după cum s-a arătat mai sus, din raportul de expertiză întocmit de expertul H, inclusiv schiţa locului aflată la fila nr.165 a dosarului de fond.

Expertul I nu a oferit date privind marcajele şi indicatoarele amplasate în zona anterioară impactului, distanţa dintre acestea şi locul coliziunii, fără a explica cum a ajuns la concluzia că faza critică apare atunci când conducătorul auto A „ajuns la sfârşitul tuturor restricţiilor, se asigură semnalizează şi intră în depăşirea autobasculantei”. Nefiind prezentate elementele obiective avute în vedere pentru a emite această opinie, tribunalul nu va ţine seama de aceasta.

Nici răspunsul la obiecţiuni nu este mai lămuritor sub acest aspect, expertul mărginindu-se să constate că, indiferent dacă linia de separare a benzilor era continuă sau discontinuă la momentul accidentului, conducătorul auto B avea obligaţia de a se asigura la efectuarea manevrei de viraj stânga.

Referitor la celelalte probe administrate în cauză şi interpretarea propusă de apelant, tribunalul constată că neprezentarea intervenientului la interogatoriu nu poate fi socotită ca o mărturisire deplină în favoarea petentului sub aspectul respectării sau nu de către acesta a regulilor privind depăşirea, având în vedere şi faptul că punctele de întrebări nu priveau acest aspect.

 Referitor la valoarea probatorie a declaraţiei martorului E, la care face trimitere apelantul, se constată că acesta nu a fost audiat de către instanţa de fond, în încheierea din şedinţa publică din ZZ martie 2015 consemnându-se că reprezentanta petentului renunţă la audierea acestui martor.

Pe de altă parte, verificând declaraţia olografă a acestuia luată de agentul de poliţie, tribunalul constată că din cuprinsul său nu rezultă ce fel de marcaj era aplicat la locul depăşirii, astfel că declaraţia este nerelevantă sub acest aspect.

Argumentele apelantului privind avariile rezultate din impact nu sunt în măsură să justifice lipsa faptei contravenţionale pentru care a fost sancţionat.

Concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul H privind dinamica producerii accidentului nu s-ar corobora, în opinia apelantului, cu celelalte probe, în condiţiile în care maşina pe care a condus-o nu are nicio avarie frontală. În legătură cu acest aspect, tribunalul apreciază a fi lămuritoare declaraţia olografă dată de E, aflat în autovehiculul condus de petent, din care rezultă că petentul-apelant, pentru a evita impactul, a virat stânga, fiind acroşat pe partea dreaptă. Aşadar, acesta a oferit explicaţia pentru care avariile autovehiculului apelantului sunt poziţionate în partea dreaptă şi nu frontală.

Având în vedere considerentele expuse şi limitele judecăţii, astfel cum rezultă din prevederile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanţa sesizată cu plângerea verificând legalitatea şi temeinicia procesului verbal, fără a fi chemată să stabilească modul de respectare de către intervenient a obligaţiei prevăzute de art.54 din OUG nr.195/2002, tribunalul constată că starea de fapt descrisă în procesul verbal de contravenţie de către agentul constatator corespunde realităţii.

Prin urmare, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut temeinicia procesului verbal atacat cu plângere de petent.

Faţă de considerentele de mai sus, constatând că apelul este neîntemeiat, în temeiul art.480 alin.1, art.453 C.proc.civ., art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, tribunalul va respinge apelul declarat de petent.

Domenii speta

Spete similare