Contestaţie la executare. Cheltuieli de executare. Incidenţa og nr. 22/2002 în cazul obligaţiilor de a face

Prin cererea depusă la data de 09.04.2019 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, contestatoarea COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABLIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IAŞI a formulat, în contradictoriu cu intimatul MC, contestaţie împotriva Somaţiei nr. 102 din 25.03.2019 şi a Încheierii nr. 102 din data de 25.03.2019 de stabilire a cheltuielilor de executare, emise în Dosarul de executare al BEJA.

Totodată, contestatoarea a solicitat reducerea cuantumului onorariului executorului, acesta fiind, în aprecierea contestatoarei, nejustificat de mare.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 7625 din 22.06.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi, rămasă definitivă, a  fost obligată să elibereze copia certificată a  hotărârii nr. 13/1991, iar în cazul în care nu se mai regăsește în fizic în arhiva Comisiei județene, să o reconstituie şi să o elibereze reclamantului.

Contestatoarea apreciază că, în cauză, creditorul nu a avut dovada refuzului de executare a obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească şi învederează instanţei că, potrivit HG nr. 131/1991, Comisia Judeţeană are ca atribuţii validarea sau invalidarea propunerilor Comisiilor comunale, fiind în imposibilitate de a  reconstitui Hotărârea 13/1991, cât timp nu primeşte de la Comisia locală referatul cu propunerile făcute ca urmare a analizării cererilor de reconstituire.

Pe de altă parte, contestatoarea precizează că Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 13/1991 este colectivă şi nu conţine numele persoanelor cărora le-a fost reconstituit sau constituit dreptul de proprietate.

În consecinţă, contestatoarea apreciază că executarea silită împotriva acesteia a fost demarată prematur şi nelegal, întrucât creanţa nu este exigibilă, dreptul creditorului nefiind actual.

Cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de 793,50 lei, contestatoarea susţine că, potrivit OG nr. 22/2002, de la data primirii somaţiei a început să curgă termenul de 6 luni în care era obligată să întreprinsă demersuri pentru îndeplinirea obligaţiei de plată.

Pe de altă parte, contestatoarea apreciază că onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 500 de lei este disproporţionat de mare în raport de împrejurările executării silite, solicitând reducerea acestuia la suma maximă de 200 de lei stabilită pentru executarea silită a obligaţiei de a face, iar în ceea ce priveşte cheltuielile pentru efectuarea acestor de executare, învederează instanţei că acestea sunt nelegale, având în vedere că pentru serviciul prestat executorul judecătoresc are dreptul la onorariu.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 340/2004, ale Legii nr. 188/2000, precum şi OG nr. 22/2002.

În probaţiune, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare prin care a arătat că, întrucât contestatoarea nu şi-a adus la îndeplinire obligaţiile stabilite prin titlul executoriu, a demarat executarea silită împotriva acesteia.

Mai mult, intimatul învederează că, nici până în prezent, obligaţia de eliberare a Hotărârii nr. 13/1991 nu a fost executată, iar în ceea ce priveşte prematuritatea, susţine că în cauză este incidentă o obligaţie de a face care nu poate fi executată decât de către contestatoare, ceea ce înseamnă că nici OG nr. 22/2002 nu este incidentă în cauză.

Contestatoarea nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză, în cadrul şedinţei de judecată din data de 19.06.2019, a fost invocată din oficiu excepţia inadmisibilității invocării pe calea contestaţiei la executare de motive privind fondul dreptului, prin raportare la dispoziţiile art. 713 alin. (1) C.proc.civ., ce a fost unită cu fondul şi a fost administrată proba cu înscrisuri, dispunându-se ataşarea Dosarului de executare silită al BEJA.

Din materialul probator administrat în cauză, instanță reține că, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul BEJA, la data de 25.02.2019, creditorul MC a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 7625 din 22.06.2018, rămasă definitivă prin respingerea apelului, împotriva debitoarei contestatore, pentru punerea în executare a obligaţiei acesteia de a elibera copia certificată a  Hotărârii nr. 13/1991, iar în cazul în care nu se mai regăsește în fizic în arhiva comisiei județene,  de a o  reconstitui şi  elibera creditorului.

Prin Încheierea nr. 3002 din 07.03.2019 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei contestatoare, iar prin Încheierea nr. 102 din 25.03.2019 a fost stabilită suma de 793,50 lei cu titlu de cheltuieli de executare, 500 de lei reprezentând onorariu executor, 150 de lei cheltuieli de executare, 20 de lei taxă judiciară de timbru şi 123,50 lei TVA de 19%.

La aceeaşi dată, respectiv la data de 25.03.2019, a fost emisă Somaţia nr. 102, prin care contestatoarea a fost somată să procedeze, în termen de 10 zile la eliberarea copiei certificate a  Hotărârii nr. 13/1991, iar în cazul în care nu se mai regăsește în fizic în arhiva comisiei județene,  la  reconstituirea şi  eliberarea creditorului, comunicată la data de 26.03.2019.

În drept, potrivit art. 712 alin. (1) C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar potrivit art. 715 alin. (4) dacă prin lege nu se prevede altfel, contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă în tot cursul executării silite, dar nu mai târziu de 15 zile de la efectuarea vânzării ori de la data predării silite a bunului.

Potrivit art. 622 C.proc.civ., obligaţia stabilită prin titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor sume acordate potrivit legii, prin titlu, precum şi a cheltuielilor de executare.

Potrivit art. 670 C.proc.civ., partea care solicită efectuarea unui act sau a unei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop, iar cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit.

De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după, caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

Alineatul al treilea al aceluiaşi articol include printre cheltuielile de executare taxele de timbru necesare declanşării executării silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită, cheltuielile de transport, precum şi alte cheltuieli necesare desfăşurării executării silite.

Potrivit art. 670 alin. (4), sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată potrivit legii. Aceste sume pot fi cenzurate de către instanţa de executare pe calea contestaţiei la executare formulată de partea interesată şi ţinând cont de probele administrare de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.

Deliberând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ. cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, instanţa reţine că, potrivit art. 713 alin. (1) C.proc.civ., daca executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, cum este cazul de faţă, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

În consecinţă, instanţa reţine că nu mai pot fi deduse judecăţii pe calea contestaţiei la executare motive de fapt şi de drept, cum ar fi competenţa debitoarei contestatoare de eliberare a Hotărârii respective sau caracterul colectiv sau nu al acesteia, motive pe care aceasta a avut posibilitatea să le invoce odată cu soluţionarea cauzei pe fond sau în apel, în caz contrar s-ar aduce atingerea autorităţii de lucru judecat de care se bucură, potrivit legii, hotărârile judecătoreşti definitive.

În consecinţă, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii, fără a se pronunţa cu privire la motivele astfel invocate.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a OG nr. 22/2002, instanţa reţine că executarea silită contestată priveşte o obligaţie de a face intuitu personae şi nu recuperarea unei creanţe împotriva unei autorităţi publice, astfel încât actul normativ nu este incident în cauză şi astfel nici termenul de 6 luni invocat de contestatoare.

Cu referire la apărările formulate în sensul inexistenţei unui refuz de punerea în executare a titlului exhibat, instanţa reţine că, între părţi, au existat litigii începând cu anul 2016, soluţionate definitiv, fără ca debitoarea contestatoare să facă dovada punerii în executare, nici măcar cu ocazia soluţionării prezentei cereri a obligaţiei stabilite de către instanţă. Or, dreptul creditorului la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă, pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, i s-ar cere acestuia îndeplinirea unor noi proceduri prealabile.

Sub aspectul cheltuielilor de executare, instanţa reţine că alineatul al treilea al art. 670 C.proc.civ. include printre cheltuielile de executare taxele de timbru necesare declanşării executării silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită, cheltuielile de transport, precum şi alte cheltuieli necesare desfăşurării executării silite, fiind astfel neîntemeiate apărările formulate de contestatoare în sens contrar.

Temeiul cheltuielilor de executare îl constituite fără îndoială culpa procesuală a debitorului care determină creditorul să recurgă la executare silită, având o natură juridică de despăgubire pentru creditor şi de sancţiune pentru debitor, în sensul că debitorul este obligat la plata cheltuielilor de executare către creditorul care a fost nevoit să avanseze cheltuielile de executare pentru realizarea creanţei sale.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, instanţa reţine cu titlu prealabil că acesta a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor legale, cuantumul său nedepăşind plafonul maximal prevăzut de lege.

Astfel, executarea unei obligaţii de a face nu se încadrează, în aprecierea instanţei în anexa I pct. 12 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2550/C/2006, ci la pct. 2, fiind vorba despre o executare silită directă, pentru care legea prevede un maxim în cuantum de 5.200 lei pentru debitor persoană juridică. În consecinţă, instanţa apreciază cu un onorariu al executorului judecătoresc în cuantum de 500 de lei are un caracter rezonabil, neimpunându-se cenzura instanţei de judecată.

Faţă de aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare