CONTESTATIE LA EXECUTARE ÎN MATERIE CONTRAVENŢIONALĂ
Asupra contestaţiei la executare în materie contravenţională de faţă:
Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. 8/324/2011 Biroul Executări Contravenţionale din cadrul Judecătoriei Tecuci, a sesizat instanţa cu privire la incidentul privind executarea sancţiunii contravenţionale a obligării de a presta muncă în folosul comunităţii, pentru contravenientul I G, în prezent deţinut în Penitenciarul B (transferat din Penitenciarul G), solicitând ca în temeiul art.21 indice 1 alin.2 din OG 55/2002 să se constate că sancţiunea contravenţională aplicată prin sentinţa civilă nr.78/13.01.2010 a Judecătoriei Tecuci nu se mai execută.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:
În fapt se arată că prin sentinţa civilă nr. 78/13.01.2010 pronunţată în dosarul nr. 4922/324/2009 a Judecătoriei Tecuci, s-a dispus înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 200 lei aplicate contravenientului I G(FIUL LUI G ŞI GH, CNP) – domiciliat în comuna C judeţul Galaţi, în prezent arestat în Penitenciarul G prin procesul verbal de contravenţie seria AZ 0779124 din 24.01.2009 încheiat de Poliţia C - cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 ore, pe care nu a executat-o până la această dată.
Din adresa nr. 67485/23.12.2010 emisă de Penitenciarul G, s-a confirmat că la data de 23.12.2010 a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 328/2010/14.12.2010 emis de Judecătoria Tecuci , fiind încarcerat în Penitenciarul G la data de 23.12..2010 pentru executarea unei pedepse de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conform sentinţei penale nr. 264/27.05.2010 pronunţate în dosarul nr. 283/324/2010.
Art. 21 indice 1 alin. 2 din O.G.55/2002 , prevede că :
„ Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii sau dacă în timpul executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancţiunea contravenţională nu se mai execută.”
În susţinerea contestaţiei s-a depus la dosar copie de pe adresa nr. 67485/ 23.12.2010 emisă de Penitenciarul G.
S-a ataşat dosarul de fond nr. 4922/324/2009 al Judecătoriei Tecuci în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 78/13.01.2010.
Instanţa, examinând actele şi lucrările dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 78/13.01.2010 a Judecătoriei Tecuci, s-a dispus înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 200 lei aplicate contravenientului I G cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 10 de ore, sancţiune pe care nu a executat-o până în prezent.
Din adresa nr. 67485/23.12.2010 emisă de Penitenciarul Galaţi, s-a confirmat că I G a fost arestat la data de 23.12.2010 în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 328/2010/14.12.2010 emis de Judecătoria Tecuci, fiind încarcerat în Penitenciarul G la data de 23.12.2010, pentru executarea unei pedepsei de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conform sentinţei penale nr.264/27.05.2010.
În aceste condiţii, conform art. 21 indice 1 alin.2 din OG nr.55/2002, sancţiunea contravenţională nu se mai execută.
Ca atare, instanţa va admite contestaţia la executare şi va constata că sancţiunea contravenţională aplicată prin sentinţa civilă nr. 78/13.01.2010 a Judecătoriei Tecuci nu se mai execută.
Va dispune anularea mandatului de executare a sancţiunii contravenţionale cu obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii nr. 9/2010/17.02.2010.
Judecătoria Târgu Jiu
contestaţie la executare
Judecătoria Iași
Modificare pedepse. Recunoaşterea pe cale incidentală a hotararilor penale pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate. Aplicabilitatea dispoziţiilor art.449 alin.1 lit.b Cod procedură penală în cazul în care starea de recidivă priveşte i...
Judecătoria Mediaș
Excepţiile pe care le poate opune avaliatul creditorului în cadrul executarii silite
Tribunalul Olt
Recurs impotriva incheierii de suspendare
Judecătoria Bistrița
OPOZIŢIE LA EXECUTARE