Carnet de evacuat .Singur , nu constituie dovada dreptului de proprietate asupra bunului pentru care se solicită despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.

Carnet de evacuat.Singur, nu  constituie dovada  dreptului de  proprietate  asupra bunului pentru care  se solicită despăgubiri în baza Legii nr.290/2003.

Secția  de  contencios administrativ și fiscal - Decizia  nr. 4145/07 noiembrie 2018

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 3.10.2017 sub nr…/85/2017 reclamanta T.A. a solicitat, în contradictoriu  cu pârâta A.N.R.P., anularea deciziei nr…/31.08.2017  prin care pârâta  a invalidat  Hotărârea nr. …/30.09.2015 emisă de Comisia judeţeană S. pentru Aplicarea Legii nr…/2003.

În drept au fost invocate Constituţia României, Legea  nr.290/2003, Legea  nr. 164/2014, Legea  nr.554/2004, Codul civil, Codul de procedură civilă, H.G. nr.1120/2006, Convenţia Europeană a drepturilor Omului.

Prin sentinţa nr. 246/CA/2018  Tribunalul Sibiu a  admis acţiunea reclamantei T.A.  în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi în consecinţă:

A anulat  Decizia de invalidare nr…/31.08.2017 emisă de ANRP.

A obligat  pârâta  ANRP  să emită o decizie de validare a Hotărârii nr… /30.09.2015 emisă de Comisia Judeţeană S.  pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care a solicitat casarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantei.

În expunerea de motive, recurenta a arătat că instanţa de fond în mod eronat a dispus anularea Deciziei de invalidare nr…  din 31.08.2017, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr.290/2003  şi  art. 1 alin.(2) din Legea nr.164/2014, în conformitate cu care sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română. Pentru a beneficia de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, solicitanţii trebuie să facă dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită despăgubiri, care trebuie obligatoriu coroborată cu dovada refugiului, a părăsirii forţate şi definitive a teritoriilor de către toţi membrii familiei, astfel încât să nu fi existat alţi membri ai familiei care locuind în continuare în teritoriul ocupat să se fi bucurat  de prerogativele dreptului de proprietate asupra acestor bunuri.

În plus, subliniază faptul că Legea nr. 290/2003 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii doar pentru anumiţi moştenitori legali ai autorilor deposedaţi în Basarabia, Bucovina de Nord  sau Ţinutul Herţa, în condiţiile în care există alţi moştenitori care ar putea pretinde sau chiar beneficia de măsuri reparatorii acordate de statele pe teritoriul cărora se află în prezent bunurile respective.

În ceea ce priveşte dovada refugiului autorilor, la dosar au fost depuse buletin de evacuare nr…  eliberat domnului L.G., care este evacuat în martie 1944 împreună cu soţia, E., şi fiii, P. şi T. şi carnetul de evacuat nr…/19.01.1945 eliberat autorului L.G., care este evacuat împreună cu soţia E. şi fiica T. Prin documentele menţionate  nu se face dovada refugiului pentru ceilalţi membri ai familiei, adică R.M. şi D.N., fiicele autorilor.

În cererea de chemare în judecată, reclamanta susţine că fiica R.M.  era în România căsătorită din anul 1943, iar fiica D.N., deşi nu este trecută în actele de evacuare ale bunicilor, fiind majoră a părăsit Basarabia împreună cu aceştia.

Dar, fiica R.M. s-a căsătorit în anul 1943, în localitatea V., iar din documentele anexate la dosar nu reies împrejurările prin care aceasta s-a stabilit în România înainte de 1944. De asemenea, în ceea ce o priveşte pe fiica D.N., având în vedere că aceasta era majoră la momentul 1944, trebuia dovedit refugiul acesteia. Altfel, se poate presupune că a rămas în continuare pe teritoriul ocupat, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri.

În lipsa documentelor care să facă dovada refugiului fiicelor autorilor, era necesar să se facă dovada faptului că bunurile abandonate în teritoriul cedat au fost confiscate de regimul sovietic după momentul refugiului.

În caz contrar rezultă că solicitanţii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege întrucât unii din membrii familiei, respectiv fiicele autorilor R.M. şi D.N. nu s-au refugiat odată cu aceştia, ci, din propria iniţiativă şi pe proprie răspundere au rămas în teritoriul cedat, ignorând astfel ordinele de evacuare generală din anul 1944, bucurându-se de prerogativele dreptului de proprietate.

Recurenta menţionează  că  refugiul nu poate fi dovedit cu acte de stare civilă. Actele de stare civilă prin care se indică locul de naştere al autorilor pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei de Nord sau Ţinutului Herţa, precum şi decesul acestora pe teritoriul României, nu sunt suficiente în dovedirea refugiului. Actele de stare civilă sunt înscrisuri doveditoare ale stării civile, în sensul de atribut de identificare al persoanei fizice. Pe de altă parte, atât naşterea, cât şi moartea sunt evenimente în condiţiile legii civile şi nu acte juridice. Ele se produc independent de voinţa omului şi nu sunt în măsură a produce alte efecte juridice decât cele atribuite în mod expres de legea civilă.

 Pentru dovada dreptului de proprietate, solicitanţii au depus la dosar următoarele documente:  carnetul de evacuat nr…/19.01.1945 eliberat de către Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor pe numele autorului L.G., declaraţiile solicitanţilor T.A., S.N., S.T.M. şi S.I.T., declaraţia martorului C.P., adeverinţa nr…/28.03.2017  eliberată de Arhiva Naţională a Republicii M., în care se menţionează că în fondul arhivistic al Prefecturii judeţului O.şi primăriilor subordonate ei, (...) informaţii cu privire la proprietăţile deţinute de către L.G.V. şi L.E.I.  în localitatea V., judeţul O., nu s-au depistat, adeverinţa nr…/09.01.2003, eliberată de Arhiva Naţională a Republicii M., în care se menţionează că în fondul  arhivistic  de  Stat predat spre păstrare Arhivei Naţionale a Republicii M., nu s-au depistat informaţii care ar confirma averea defunctului L.G. până în anul 1944, în comuna V., judeţul O., adeverinţa nr…/19.11.2004 eliberată de Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice a Arhivelor Naţionale, în care se menţionează că nu deţin documente referitoare la proprietăţile pe care le-au deţinut persoanele evacuate/refugiate din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Din analiza documentelor menţionate se poate constata că solicitanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, în condiţiile prevăzute de art.4 din Legea nr.164/2014, respectiv cu acte care să ateste existenta dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente.

Astfel, reprezentă o dovadă scrisă de recunoaştere a unui drept un înscris care este emis de organul/instituţia care a instituit acel drept în favoarea solicitantului şi doar în situaţia în care dreptul solicitantului îşi are izvorul dintr-o normă legală ale cărei efecte se manifestă de drept şi pentru care nu este necesară existenţa unui alt act, subsecvent, care să confere, prin individualizare şi indicare, întinderea şi existenţa dreptului în beneficiul unei persoane.

În mod eronat instanţa de fond a apreciat că cererile formulate de reclamanta T.A.  şi petenta  P.A.L. au fost soluţionate de o comisie competentă, respectiv Comisia Judeţeană Sibiu pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.171/2006 „Dacă pentru bunurile aceluiaşi proprietar sunt mai mulţi moştenitori, fiecare dintre aceştia este obligat sa îi menţioneze pe ceilalţi în cererea formulată. Dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile la Comisia municipiului B. pentru aplicarea Lecţii nr. 290/2003”.

Conform principiul aplicării imediate a legii noi, prevăzută de art. 6 alin. (2) din Codul civil, legea noua se aplică, tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate.

De asemenea, din formula legii rezultă foarte clar că dispoziţia menţionată este una imperativă, nu supletivă, nu se lasă nici la latitudinea părţilor unde să reunească solicitările şi nici chiar autorităţile publice cărora li s-a transmis solicitările nu pot să decidă asupra competenţei alegând una sau alta dintre comisiile ce-ar putea fi apte să soluţioneze cererile luate în mod individual, după criteriul  de teritorialitate.

Având în vedere că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 171/2006, Comisia Judeţeană S.  pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu soluţionase cererile solicitantelor prin emiterea unei hotărâri, cererea acestora urma să fie soluţionată conform noilor reglementări în vigoare.

Astfel, având în vedere că moştenitorii autorilor domiciliază în judeţe diferite, respectiv S. şi M. , în conformitate cu textele de lege menţionate, competentă în soluţionarea cererilor depuse este Instituţia Prefectului Municipiului B. - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Legea nr. nr.290/2003 modificată şi completată prin Legea nr.164/2014.

Intimata reclamantă  T.A. a depus la dosar întâmpinare  prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

În expunerea de motive, intimata a arătat că  recurenta reia aceeaşi argumentaţie pe care a avut-o şi în faţa instanţei de fond, fără a "produce” un raţionament logico - juridic prin care să răspundă nu doar criticilor noastre, dar nici acelora ale instanţei de judecată şi mai mult, „omite” a avea în vedere probele administrate. În ceea ce priveşte dovada refugiului autorilor, a arătat că această dovadă rezultă din  înscrisul din 2 decembrie 1944, prin care R.M., fiica autorilor săi şi mătuşa sa, domiciliată în comuna F.D., judeţul M., declara „sunt fiica lui G. şi E.L., şi îi întreţin în prezent pe părinţii mei cu cele necesare, cum şi pe un frate şi o soră a mea veniţi din judeţul O.”.

În buletin nominal de evacuare L.G. (nr…/21 martie 1944, eliberat de Guvernământul Provinciei Basarabia, Directoratul Afacerilor Administrative) se preciza că la evacuare din Basarabia (punct plecare Chişnău, punct terminus Caransebeş) pe titular îl însoţesc soţia, L.E., fiul P. în vârstă de 17 ani şi fiica T. de 12 ani.

De asemenea, în carnetul de evacuat al bunicului său, L.G.  nr…, seria …, emis de Ministerul Afacerilor Străine, Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor la 19 ianuarie 1945 se menţionează că acesta s-a prezentat cu buletinul de populaţie nr… eliberat de comuna V., judeţul O. împreună cu soţia L.E. şi fiica L.T.

Au fost  depuse  certificatele de deces al tuturor persoanelor decedate din arborele genealogic, inclusiv ale numitelor D.N. şi R.M., documente din care rezultă starea succesiunii celor două, inclusiv faptul că nu au deţinut, respectiv transmis prin deces proprietatea bunurilor în cauză pe care le-ar fi deţinut şi recuperat în varianta suspectată de pârâtă.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate, intimata reclamantă arată că  prin conţinutul carnetului de refugiat se probează nu doar calitatea de refugiat, ci, în corelaţie cu celelalte probe, acest document probează şi proprietatea bunurilor despre care face vorbire, în condiţiile legii speciale. Proba bunurilor deţinute în proprietate poartă în speţă pecetea specificităţii cadrului normativ incident, mai exact, legiuitorul, în considerarea particularităţilor situaţiei refugiaţilor şi evacuaţilor a statuat prin lege speciale condiţii derogatorii de la dreptul comun pentru probarea proprietăţii bunurilor. 

Probele directe administrate includ înscrisuri precum buletin nominal de evacuare  L.G. (nr…/21 martie 1944, eliberat de Guvernământul Provinciei Basarabia, Directoratul Afacerilor Administrative), carnetul de evacuat al bunicului, L.G. (nr…, seria …, Ministerul Afacerilor Străine, Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor, 19 ianuarie 1945), declaraţii de avere autentificate şi legalizate (T.A., C.P., S.V.). Probele indirecte constând în înscrisuri includ declaraţia R.M. din 2 decembrie 1944, adresa nr…/28.03.2017 a Arhivei Naţionale a Republicii M.

Mai mult, administrarea unui probatoriu are drept scop interpretarea coroborată a unor probe. Nu există în speţă o probă unică şi imperativă, tocmai în considerarea condiţiilor speciale ale autorilor avute în vedere de legiuitor; astfel, prezumţii legale şi judiciare completează probatoriu. Prezumţia de bună credinţă cu privire la situaţia de fapt şi de drept, necombătută prin administrarea unei probe contrare, reţinută prin carnetul şi buletinul de evacuare, documente emise de autorităţi diferite, la momente diferite, respectiv declaraţiile martorilor este dublată de prezumţia legiuitorului că în situaţii limită precum acelea ale refugiaţilor şi evacuaţilor proprietarii nu au mai avut posibilitatea să îşi ia şi păstreze actele de proprietate, iar arhivele  statelor în care s-au aflat bunurile lor nu au păstrat respectivele documente.

În ceea ce  priveşte dovada refugiului tuturor membrilor familiei, se arată că  intenţia, scopul legiuitorului de a „compensa” proprietarii refugiaţi din alte teritorii în România este grav denaturat de recurentă care încearcă să instituie o nelegală „probatio diabolica” în vederea probării dreptului de proprietate, respectiv dreptului la reconstituire.

Tocmai prin aceea că în cauză au mai fost moştenitori ai autorilor săi  întăreşte proba că este îndrituită în prezenta acţiune. Din considerente de fond sau formă care exced aprecierilor sale şi pe care doar dumnealor, respectiv instanţele sunt în măsură să le aprecieze, aceşti moştenitori nu au promovat în prezent alte acţiuni sau căi de atac. Nu are cum să anticipeze şi nici nu este în măsură să aprecieze dacă aceştia sunt îndrituiţi şi dacă vor dori să încerce o valorificare a drepturilor lor. Pe de altă parte, a probat refugiul gradual al familiei autorilor săi, în integralitatea sa.

Sub aspectul necompetenţei Comisiei Judeţene S. arată că nici prevederea din Legea nr. 290/2003 şi nici aceea introdusă prin modificarea Legii nr.290/2003 - Legea nr.171/2006, cu privire la moştenitorii legali aflaţi în judeţe diferite nu este incidenţă deoarece moştenitorii din M. nu au depus cerere în judeţul M.  A învederat instanţei că în  2007, prin adresa nr… din 16.07.2007, Prefectura M.  confirma că fiica autorilor săi stabilită acolo, R.M., nu are cerere în baza Legii nr. 290/2003 pentru a solicita despăgubiri pentru bunurile părinţilor L.G.  şi E.  refugiaţi din republica M.

Deci nu existau cereri de restituire ale unor moştenitori legali ai autorilor săi din alte judeţe decât judeţul Sibiu şi deci, competentă era Comisia Judeţeană S. Or, aceasta a fost intenţia legiuitorului, de a centraliza cereri formulate în judeţe diferite, însă în speţă nu era cazul. Nu  operau deci prevederile art. 5 al. 2 din Legea nr.290/2003, nici cele ale Legii nr.171 din 2006 de modificare, în sensul că rămânea competentă Comisia Judeţeană Sibiu, ca unică Comisie solicitată a se pronunţa în termenul legal. Doar în măsura în care s-ar fi înregistrat şi alte cereri valide, ale unor succesibili cu domiciliu în afara S. s-ar fi pus problema competenţei Comisiei din B.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. 1  Cod de procedură civilă  casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate în mod limitativ la pct. 1-8, iar recurenta a înţeles să invoce motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept.

Textul se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. Tot în acest motiv de nelegalitate poate fi încadrată şi ignorarea unei norme legale incidente în cauză, aplicarea unei norme generale, deşi se impunea aplicarea unei norme speciale sau invers.

Recurenta susţine că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii 164/2014.

În ceea ce priveşte dovada refugiului autorilor reclamantei, recursul pârâtei este nefondat, reclamanta T.A.  formulând acţiunea în calitate de moştenitor legal al bunicilor ei,  L.G. şi E. Or, refugiul acestora este dovedit  incontestabil prin  buletinul  de evacuare nr. …/1944 eliberat domnului L.G. şi prin carnetul  de evacuat nr…/19.01.1945 eliberat autorului L.G., care este evacuat împreună cu soţia E. şi fiii, P. şi T.

Susţinerea recurentei că reclamanta trebuia să facă dovada refugiului pentru toţi membrii familiei, astfel încât să nu existe alţi membri care să fi rămas pe teritoriul statului  unde  se află bunurile pentru care se solicită măsuri reparatorii, nu poate fi primită de instanţă, întrucât  o astfel de condiţie nu este cerută de legiuitor.

Pe de altă parte, la data de 2.12.1944 fiica lui L.G. şi E.  dă o declaraţie din care rezultă că la acel moment  îi întreţinea pe părinţii săi, pe un frate şi o soră veniţi din judeţul O. . La momentul evacuării, fiica majoră  R.M. se afla în România, fiind căsătorită aici din 1943.

Potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr.164/2014, sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, dacă aveau, la data depunerii cererii de acordare a despăgubirilor, cetăţenia română.

Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificat de moştenitor, prin certificat de calitate de moştenitor sau prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă această calitate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (2) teza finală din Legea nr. 164/2014.

 În susţinerea dovedirii calităţii de moştenitor faţă de autorii L.G. şi E., reclamanta a depus certificatul  de moştenitor nr…/21.12.1988 după autoarea L.E., prin care s-a stabilit că unică moştenitoare legală a acesteia este D.N., în calitate de  fiică.  De asemenea,  prin  certificatul  de moştenitor nr…/17.04.2003 s-a stabilit că de pe urma defunctei D.N. au rămas ca moştenitori D.N., T.A., P.A.L. Potrivit aceluiaşi  certificat de moştenitor,  de pe urma defunctului D.N. sunt menţionaţi ca moştenitori  D.N.D., T.A. şi P.A.L. În fine, prin certificatul  de moştenitor nr…/12.04.2012 s-a stabilit că de pe urma defunctului D.N.D.  au rămas  ca moştenitori pe D.M., B.C.D., D.N.D. jr.  şi P.M.

Contrar opiniei recurentei, instanţa apreciază că prin certificatele de moştenitor enumerate mai sus, reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri, în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr.290/2003, în calitate de moştenitor legal al autorilor  L.G. şi E., evacuaţi  din Basarabia conform buletinului nominal de evacuare nr…/21.03.1944.

Recursul pârâtei este nefondat şi în ceea ce priveşte competenţa Comisiei judeţene S.  de a soluţiona cererile înregistrate pe rolul Prefecturii judeţului S. sub nr…/2004 şi …/2004, cereri finalizate prin emiterea Hotărârii nr…/2015.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr.290/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.171/2006 dacă moştenitorii domiciliază în judeţe diferite, aceştia vor trimite cererile  la Comisia Municipiului B. Aceasta presupune să existe mai multe cereri înregistrate  în judeţe diferite, ceea ce nu este cazul întrucât nu existau cereri de restituire ale unor moştenitori legali ai autorilor din alte judeţe decât judeţul S.  şi deci, competentă era Comisia Judeţeană S. Intenţia legiuitorului a fost aceea  de a centraliza cereri formulate în judeţe diferite, însă în speţă nu era cazul, întrucât singura Comisie sesizată era Comisia Judeţeană S., competentă  să se pronunţe asupra cererilor înregistrate pe rolul său.

În ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate însă, recursul pârâtei este fondat. 

Potrivit art. 4 din Legea nr.164/2014 cererile aflate în curs de soluţionare la comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se analizează şi se soluţionează pe baza actelor care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificate de autorităţile competente, acte care pot fi completate cu declaraţii ale martorilor, autentificate.

Aşadar, pot fi considerate acte care atestă  existenţa dreptului la despăgubiri acte de vânzare-cumpărare,  acte dotale,  cărţi ale imobilelor,  extrase din registrul agricol, chitanţe de plată a impozitelor,  planuri şi autorizaţii de construcţii, etc.

Comisia Judeţeană  S. a considerat că a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care au fost solicitate despăgubiri cu carnetul de evacuat nr. …/19.01.1945 eliberat de către Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor, conform menţiunilor de la punctul 10 din acest act .

Instanţa de recurs apreciază că acest înscris nu poate fi considerat un act  care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, certificat de autoritatea competentă, în sensul art. 4 din Legea nr.164/2014. Aceasta deoarece, autoritatea emitentă a actului – Comisariatul General al Refugiaţilor  şi  Evacuaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Străine – nu este o autoritate competentă  să ateste existenţa dreptului de proprietate asupra unor bunuri situate pe teritoriul altui stat. 

Carnetul de evacuat nr…/1945  este un act emis în România prin care a fost luat în evidenţă  numitul  L.G., cetăţean  evacuat din localitatea N., judeţul O., autoritatea emitentă fiind competentă să constate doar acest aspect, al evacuării, data evacuării, situaţia familială a evacuatului. Cu privire la starea materială avută în teritoriul evacuat, este evident că aceste aspecte sunt menţionate ca urmare a declaraţiei persoanei evacuate, însă nu sunt suficiente, prin ele însele, să facă dovada asupra bunurilor enumerate, întrucât actul nu este emis de o autoritate competentă în acest sens.

Sub acest aspect, sunt reale susţinerile recurentei în sensul că aceste menţiuni trebuiau însoţite de dovezi scrise emise  de organul/instituţia  care a instituit acel drept în favoarea solicitantului, respectiv  extrase de carte funciară, extrase din registrul agricol, acte de vânzare – cumpărare, înscrisuri care să respecte condiţii de validitate şi probaţiune.

Astfel, conform art. 2 alin. 1 din HG  nr.1120/2006 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii, iar cererile trebuie  însoţite de acte doveditoare certificate de autorităţi şi, în situaţia imposibilităţii dovedite de a procura aceste acte, cererea se completează cu declaraţia autentică a petentului, însoţită de declaraţiile a cel puţin 2 martori, de asemenea autentificate.

Aşa fiind, Carnetul de evacuat nr…/1945 emis de Comisariatul General al Refugiaţilor  şi Evacuaţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Străine şi buletinul nominal de evacuare nr. …/1944 emis de Guvernământul Provinciei Basarabia  nu constituie dovadă a dreptului de proprietate, iar declaraţiile pe proprie răspundere sau cele ale martorilor nu pot face dovada acestui drept, ci pot doar completa actele care atestă existenţa dreptului de proprietate.

În ceea ce priveşte imposibilitatea dovedită de a procura aceste acte, în sensul art. 2 alin. 5 din H.G. nr.1120/2006, Curtea apreciază că adeverinţele depuse reclamantă la dosar nu îndeplinesc condiţia prevăzută de lege, întrucât imposibilitatea de a procura actele înseamnă că ele există, proprietatea este dovedită, dar actele nu pot fi procurate.

Or, în speţă în adeverinţa nr…/28.03.2017 eliberată de Arhiva Naţională a Republicii Moldova, se menţionează că în fondul arhivistic al Prefecturii judeţului O. şi primăriilor subordonate ei, (...) nu s-au depistat  informaţii cu privire la proprietăţile deţinute de către L.G.V. şi L.E.I.  în localitatea V., judeţul O.

De asemenea, în adeverinţa nr…/09.01.2003 eliberată de Arhiva Naţională a Republicii Moldova, se menţionează că în fondul arhivistic de Stat predat spre păstrare Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, nu s-au depistat informaţii care ar confirma averea dlui L.G. până în anul 1944, în comuna V., judeţul O., ceea ce înseamnă că nu există astfel de informaţii. În acelaşi sens este şi adeverinţa nr…/19.11.2004  eliberată de Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice.

Mai mult, în carnetul de evacuat este trecut 1 ha de păduri, or pentru terenurile  forestiere este admisă „numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, extrase de carte funciară, cadastru, registre şi alte evidenţe ale amenajamentelor silvice etc., cu dată certă, din perioada respectivă”, conform art. 5 alin. 6 din Legea nr.290/2003. Deci, pentru păduri nu este admisibilă dovedirea acestora conform art. 2 alin. 1 teza finală din H.G. nr.1120/2006, respectiv declaraţii autentice ale petentului şi ale martorilor. 

Faţă de cele mai sus arătate, se constată că la dosarul administrativ al Comisiei judeţene S. nu există  acte doveditoare ale dreptului de proprietate  asupra bunurilor abandonate, pentru care se solicită despăgubiri;  singurul înscris în care sunt menţionate astfel de bunuri este carnetul de evacuat nr…/19.01.1945 eliberat de către Comisariatul general al refugiaţilor şi evacuaţilor pe numele autorului L.G., însă acest act face  numai dovada refugiului, nu şi dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, autoritatea care l-a emis fiind o autoritate  cu o competenţă limitată la acest aspect, al dovedirii refugiului. Este de necontestat că informaţiile privind starea materială avută în teritoriul evacuat a autorului  a fost trecute în urma declaraţiei acestuia şi nu în baza unor acte certificate de autorităţi competente.

Prin urmare, Hotărârea nr…/2015 emisă de Comisia Judeţeană S.  pentru aplicarea Legii nr.290/2003 este nelegală şi în mod corect a fost invalidată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin Decizia  de invalidare nr…/31.08.2017.

Reținând că dispozițiile incidente  supuse analizei, au fost greșit interpretate, Curtea constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă  este incident și ca atare, recursul declarat de pârâtă urmează a fi admis potrivit art. 496 alin. 2 din același act normativ, sentința casată și acțiunea respinsă.

Domenii speta

Spete similare