Cuprins pe materii: Drept administrativ. Funcția publică.
Indice alfabetic: Funcționar public:
-abatere disciplinară
-sancțiune disciplinară
Temei de drept: OUG nr. 57/2019
Legea nr. 554/2004 art. 1 alin. 6
Curtea a constatat că urmarea imediată a anulării art. 1 și 2 din Dispoziția nr. yyy/13.05.2020 a Primarului comunei BB privind revocarea Dispoziției nr. xxx/31.03.2020, cu care recurenții sunt de acord, este că această din urmă dispoziție, prin care a fost adoptată sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale ale reclamantei cu 10% pe o perioadă de 6 luni, își recapătă valabilitatea, ca și cum nu ar fi fost niciodată anulată, producând, față de destinatarul său, neîntrerupt efecte juridice de la data comunicării sale indiferent de alți factori precum restituirea unor sume de bani către reclamantă. În aceste condiții este evident că, pentru aceeași abatere disciplinară, reclamantei-intimate i s-au aplicat două sancțiuni disciplinare, diminuarea drepturilor salariale ale reclamantei cu 10% pe o perioadă de 6 luni și destituirea din funcția deținută, ceea ce este inadmisibil.
Judecătoria Gura Humorului
Obligatia de a face
Tribunalul București
Anulare act administrativ
Curtea de Apel Iași
Cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, respinsă prin hotărâre a consiliului local, pe motiv de oportunitate. Nelegalitate
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Anulare proces verbal de control emis de I.T.M.
Curtea de Apel Iași
Limitele în care instanţa poate recunoaşte unei persoane calitatea de persecutat din motive etnice