Litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999). Egalizarea salarizării la nivel maxim în cazul polițiștilor

DREPT ADMINISTRATIV

Litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999). Egalizarea salarizării la nivel maxim în cazul polițiștilor

- art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014

- art. 3 ind. 1 din OUG nr. 57/2015

Reglementarea cuprinsă în art. 3 ind. 1 din OUG nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 20/2016, nu afectează aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, neexistând nicio justificare legală pentru o astfel de interpretare, în condițiile în care acest din urmă act normativ a reglementat principiul egalizării salarizării la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară, în scopul înlăturării inechităților salariale provocate de aplicarea legilor anterioare de salarizare.

Situația sumei compensatorii aferente salariului de merit este similară cu cea a sumei compensatorii aferentă sporului de fidelitate, a cărei acordare a fost recunoscută de legiuitor începând cu data de 31.01.2017, potrivit OUG nr. 75/2020.

În consecință, pentru perioada anterioară datei de 31.01.2017, dispozițiile art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile în cazul pretențiilor constând în asigurarea egalizării salarizării prin acordarea sumelor compensatorii aferente salariului de merit.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 304 din 27 aprilie 2022

1. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința nr. (...)/CA din 16.12.2021 Tribunalul (...) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții (R1) și (R2) în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de (...) și, în consecință, a obligat pârâta să acorde reclamanților sumele de bani reprezentând diferența dintre cuantumul maxim al drepturilor salariale aferente fostului spor de fidelitate acordat în cadrul instituției pârâte pentru aceeași funcție și grad profesional, treaptă, clasă și gradație, și sumele de bani care au fost plătite efectiv reclamanților cu acest titlu, pe perioada începând cu data de 14.03.2016 și până la data pensionării fiecărui reclamant, sume de bani care se actualizează cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data la care trebuiau plătite aceste drepturi salariale și până la data plății efective a acestora. A respins, în rest, ca nefondate celelalte pretenții formulate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește perioada începând cu data de 14.03.2016 și până la data pensionării fiecărui reclamant. Fără cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală de (...), solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, în ceea ce privește admiterea parțială a acțiunii formulare de către reclamanții (R1) și (R2).

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că înțelege să invoce motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, a arătat că în cadrul sentinței apare o contradicție evidentă între considerentele reținute pentru respingerea capătului de cerere privind acordarea sumelor compensatorii aferente fostului salariu de merit și cele reținute pentru admiterea în parte a capătului de cerere referitor la acordarea sumelor compensatorii corespunzătoare nivelului maxim al fostului spor de fidelitate, prin raportare la același temei de drept.

În acest sens, a precizat că, în prima situație instanța de fond a apreciat că „sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților privind plata diferențelor salariale care ar rezulta în urma egalizării salariale la nivel maxim, prin includerea în salariul de funcție, în perioada 14.03.2016 - decembrie 2016 (...) a salariului de merit în procent de 20% «procent maxim» (...)”, reținând faptul că „în speța pendinte nu sunt relevante prevederile O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, deoarece această ordonanță privește salarizarea aferentă anului 2015, or pentru perioada anterioară datei de 14.03.2016 a fost admisă în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune”.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în considerentele aferente petitului privind acordarea diferențelor salariale corespunzătoare fostului salariu de merit, norma menționată s-a aplicat salarizării personalului public strict în cursul anului 2015.

Ulterior instanța admite în parte capătul de cerere privind acordarea fostului spor de fidelitate, invocând prevederile art. 1 alin. (51) al OUG nr. 83/2014 (pag. 20, paragraful 4) prin raportare la anul 2016, reținând că „începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, a existat temei legal pentru egalizarea sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii-cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie înlăturat principiul egalității de tratament între angajați”.

Precizează că și acordarea sumei compensatorii corespunzătoare vechiului spor de fidelitate trebuia analizată de către instanță raportat la perioada 14.03.2016 - 15.12.2016/ 16.12.2016 (datele de pensionare ale celor 2 reclamanți), având în vedere admiterea în cauză a prescripției dreptului material la acțiunea pentru perioada anterioară datei de 14.03.2016. Ori, așa cum chiar instanța de fond a reținut în considerentele ce au condus la respingerea primului capăt de cerere, prevederile OUG nr. 83/2014 priveau salarizarea personalului public în cursul anului 2015, art. 1 alin (51) al ordonanței nefiind aplicabil perioadei de referință din cadrul cererii reclamanților.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, a menționat următoarele:

Instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea în mod greșit a normelor de drept material cuprinse de art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, respectiv ale art. 5.1 din OMAI nr. 1076/2005 și a omis reținerea prevederilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010 și ale art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În ceea ce privește aplicarea art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, a reiterat faptul că norma în cauză a vizat salarizarea personalului public în cursul anului 2015, nefiind aplicabilă perioadei pentru care reclamanții ar fi fost îndreptățiți să solicite eventuale drepturi salariate neacordate, respectiv 14.03.2016 - 15.12.2016/16.12.2016.

Chiar trecând peste eroarea referitoare la aplicarea în timp a normei, consideră că instanța de fond a aplicat în mod greșit art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014 prin raportare la art. 6 din OG nr. 38/2003, procedând în efect la o individualizare a sporului de fidelitate în cazul celor doi reclamanți (analizând îndeplinirea de către aceștia a condițiilor de acordare a acestui spor la nivelul anului 2016), în pofida faptului că salarizarea polițiștilor după anul 2010 nu mai prevedea existența sporului.

În ceea ce privește sporul de fidelitate, a precizat că, până în anul 2009, prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor statuau faptul că „pentru activitatea desfășurată în instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne”.

În anul 2010, odată cu trecerea la noul sistem de salarizare, pe baza reconstrucției salariale, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, singurul principiu care asigura stabilitate în întreg sistemul bugetar, convenit de altfel și cu partenerii sociali care au participat la elaborarea actului normativ respectiv, era cel conform căruia trecerea de la vechiul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare, de la salarizarea asigurată în baza unui legislații speciale Ea salarizarea unitară, să se facă astfel încât nicio persoană aflată în plată să nu înregistreze o diminuare a drepturilor salariale de care beneficia la data de 31.12.2009.

Principiul enunțat mai sus a fost preluat în cadrul legii-cadru la art. 7 alin. (2), prevederile alin. (5) al art. 30 din respectivul act normativ întărind de asemenea acest aspect.

Ulterior, la data de 27.01.2010, a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, act normativ care, la art. 5 alin. (1), stipula faptul că “începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, care se calculează după cum urmează:

a) la salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare corespunzătoare funcțiilor avute la data de 31 decembrie 2009 se adaugă cuantumul sporurilor și indemnizațiilor care se introduc în acesta/aceasta, prevăzute în notele la anexele la Legea-cadru nr. 330/2009, numai personalului care a beneficiat de acestea, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

b) sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 330/2009 care nu se introduc în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare se acordă în aceleași cuantumuri de la 31 decembrie 2009,

În concluzie, începând cu 01.01.2010, sporul de fidelitate nu a mai existat ca element salarial distinct, fiind cuprins, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1/2010 în suma compensatorie cu caracter tranzitoriu, care a fost inclusă în salariul funcției de bază, conform tezei a II-a a aceluiași articol. După data de 01.01.2010, sporul de fidelitate s-a regăsit în salariul de funcție care reprezintă în plan practic o sumă a cuantumurilor unor elemente salariale avute la data de 31.12.2019.

Prin urmare, solicitarea reclamanților cu privire la sporul de fidelitate nu poate fi primită de vreme ce normele legale care reglementau sporul de fidelitate și condițiile de acordare a acestuia au fost abrogate începând cu 01.01.2010.

În drept au invocat art.488 pct.6 și 8 Cod de procedură civilă.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs și recurenții-reclamanți (R2) și (R1), solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au arătat că temeiul legal pentru salariul de merit este chiar cel reținut de instanța de fond cu privire la sporul de fidelitate, respectiv Ordonanța de urgență a guvernului nr. 83/12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum și alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice.

Chiar instanța de fond, la pagina 18 alineatul 4 reține că „Din verificarea de către instanță a documentelor depuse de instituția pârâtă la Compartimentul „Documente Clasificate” al Tribunalului (...), a rezultat că o persoană având o funcție similară cu cea a reclamanților, cu condiții asemănătoare (dar nu identice) de vechime, beneficia în aceeași perioadă de includerea în salariu, în procent de 20%, a sumei compensatorii aferente fostului salariului de merit, ceea ce a determinat și o creștere aferentă a salariului total încasat de această persoană, raportat la cel încasat de reclamanți. Singura diferență era aceea că persoana respectivă încasa, la data de 31.12.2009, și salariu de merit.”

Totodată, la art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, prin care s-a stabilit că: „(...) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Și acest articol este un temei legal suficient pentru admiterea acțiunii formulate în ceea ce privește temeiul legal pentru cererea formulată de reclamanți, care vizează salariul de merit.

Consideră că, deși actele normative invocate de instanța de fond sunt corecte, interpretarea acestora, în ceea ce privește salariul de merit pentru ei s-a făcut în mod greșit.

În drept au invocat art.488 pct. 8 Cod de procedură civilă.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcția Generală de (...), prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea drepturilor salariale corespunzătoare fostului salariu de merit, în procent de 20%.

4. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Curtea a constatat că este nefondat.

În ceea ce privește susținerea recurentei-pârâte potrivit căreia hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea a înlăturat-o ca nefondată, reținând că soluția din dispozitivul sentinței nu se întemeiază pe considerente contradictorii, în analiza fiecărei pretenții nefiind reținute motive de fapt și de drept care să se excludă reciproc sau care să susțină atât caracterul întemeiat, cât și caracterul neîntemeiat al aceleiași pretenții, or, aceasta este ipoteza motivului de casare în discuție.

Analizând criticile invocate în susținerea incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că sunt nefondate.

Prin sentința pronunțată prima instanța a obligat pârâta să acorde reclamanților sumele de bani reprezentând diferența dintre cuantumul maxim al drepturilor salariale aferente fostului spor de fidelitate acordat în cadrul instituției pârâte pentru aceeași funcție și grad profesional, treaptă, clasă și gradație, și sumele de bani care au fost plătite efectiv reclamanților cu acest titlu, pe perioada începând cu data de 14.03.2016 și până la data pensionării fiecărui reclamant, sume de bani care se actualizează cu indicele de inflație și la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data la care trebuiau plătite aceste drepturi salariale și până la data plății efective a acestora,

Recurenta-pârâtă susține, în esență, că pentru perioada anterioară celei la care se referă OUG nr. 75/2020, respectiv perioada anterioară datei de 31.01.2017, acordarea sporului de fidelitate nu are temei legal, dispozițiile legale care reglementau acordarea acestui spor fiind abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Examinând aceste critici, Curtea a constatat că sunt nefondate, fiind corectă soluția primei instanțe, fundamentată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 71/2015 (în vigoare începând cu 09.04.2015).

Prin art. 1 alin. 51 introdus în O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015, s-a stabilit că „(…) personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

Prin Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat că sintagma “salarizat la același nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior, pentru a fi înlăturată orice divergență de interpretare a aplicării acestui text legal în privința categorii profesionale a polițiștilor, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 51/2019 prin care s-a statuat că termenul de “salariu de bază” prevăzut de art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează extensiv, în sensul că se referă și la “salariul funcției de bază” al polițiștilor.

Cu alte cuvinte, prin deciziile de interpretare pronunțate de Înalta Curte, s-a statuat că principiul egalizării salarizării la nivel maxim aflat în plată se aplică și în privința polițiștilor, interpretarea prevederilor Legii nr. 71/2015 impunându-se a se face în mod extensiv, pentru a se da astfel deplină eficiență intenției legiuitorului de asigurare a unei salarizări egale tuturor persoanelor care ocupă aceeași funcție, având aceeași vechime, grad, gradație.

Astfel, începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care s-a aprobat cu modificări OUG nr. 83/2014, a existat temei legal pentru egalizarea salariilor de bază și a sporurilor, astfel încât să fie înlăturate inechitățile salariale produse prin aplicarea legii cadru și a legilor anuale de salarizare începând cu anul 2010 și să fie respectat principiul egalității de tratament între angajați.

Apărările recurentei-pârâte, întemeiate pe OUG nr. 75/2020, sunt nefondate, deoarece emiterea acestui act normativ, prin care s-a urmărit să se dea eficiență în limita termenului de prescripție de trei ani și pentru viitor, efectelor Deciziei ICCJ nr. 51/2019, nu înlătură aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 71/2015 referitoare la egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată.

Pe cale de consecință, în mod corect au fost analizate de judecătorul fondului, prin raportare la prevederile Legii nr. 71/2015, aspectele invocate de reclamanți în susținerea temeiniciei cererii de acordare a sporului de fidelitate, și anume faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 au beneficiat de sporul de fidelitate, sub forma sumelor compensatorii, doar polițiștii care îl aveau în plată în decembrie 2009, deși condiții similare de vechime erau îndeplinite și de alți polițiști, care desfășurau aceeași activitate cu cei care primeau sporul, tratamentul fiind astfel unul discriminatoriu.

Dând eficiență principiului egalizării salariilor, consfințit prin Legea nr. 71/2015, prima instanța a admis, în mod corect, pretențiile reclamanților referitoare la sumele compensatorii aferente sporului de fidelitate.

În consecință, recursul declarat de recurenta-pârâtă se impune a fi respins ca nefondat.

Curtea, analizând recursul declarat de recurenții-reclamanți, prin care a fost criticată, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor constând în acordarea sumelor compensatorii aferente salariului de merit, începând cu data de 14.03.2016 și până la data pensionării reclamanților, constată că este fondat.

 În esență, prima instanță a stabilit că pretenția în discuție este nefondată întrucât prin art. 3 ind. 1 alin. 5 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin OUG nr. 20/2016, a fost reglementat modul de acordare a acestui drept salarial, dispozițiile Legii nr. 71/2015 nefiind relevante.

Raționamentul juridic al primei instanțe este eronat, întrucât reglementarea cuprinsă în art. 3 ind. 1 din OUG nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 20/2016, nu afectează aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, neexistând nicio justificare legală pentru o astfel de interpretare, în condițiile în care acest din urmă act normativ a reglementat principiul egalizării salarizării la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară, în scopul înlăturării inechităților salariale provocate de aplicarea legilor anterioare de salarizare.

Curtea a reținut că situația sumei compensatorii aferente salariului de merit este similară cu cea a sumei compensatorii aferentă sporului de fidelitate, a cărei acordare a fost recunoscută de legiuitor începând cu data de 31.01.2017, potrivit OUG nr. 75/2020, iar pentru perioada anterioară datei de 31.01.2017 prima instanță a stabilit că se impune admiterea pretențiilor reclamanților în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015.

În consecință, se impune concluzia că dispozițiile art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile în cazul pretențiilor constând în asigurarea egalizării salarizării prin acordarea sumelor compensatorii aferente salariului de merit.

Considerentele mai sus expuse cu privire la legalitatea soluției de admitere a pretențiilor constând în sumele compensatorii aferente sporului de fidelitate sunt pe deplin aplicabile și în cazul sumelor compensatorii aferente salariului de merit, având în vedere că începând cu data de 01.01.2010 și acesta a fost inclus în salariul de bază ca sumă compensatorie doar în cazul celor care îl aveau în plată în decembrie 2009.

Astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu 09.04.2015 egalizarea salariilor trebuie realizată și în raport cu suma compensatorie aferentă salariului de merit, inclusă în salariul de bază al acelora care îl aveau în plată anterior datei de 01.01.20210.

Având în vedere că potrivit adresei nr. (...)/10.09.2020 emisă de pârâtă (fila 74 din dosarul Tribunalului, primul ciclu procesual), recurenții-reclamanți au beneficiat, începând cu data de 01.08.2016, de sumele corespunzătoare fostului salariul de merit, în procent de 50% din cuantumul în plată la nivelul anului 2009, în conformitate cu art. 3 ind. 1 alin. 5 din O.U.G. nr. 57/2015, precum și faptul că în primul ciclu procesual a fost admisă excepția prescripției cu privire la pretențiile anterioare datei de 14.03.2016, Curtea a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sumei compensatorii reprezentând salariul de merit, cu începere din 14.03.2016 și până la 31.07.2016, iar începând cu data de 01.08.2016 și până la data pensionării, sunt îndreptățiți la acordarea a 50% din suma compensatorie.

În vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului cauzat prin neplata la termen a drepturilor salariale în discuție, în temeiul art. 1535 Cod civil, se impune actualizarea sumelor datorate reclamanților cu rata inflației și acordarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data la care aceste drepturi trebuiau plătite și până la data plății efective a lor.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă, a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți, a casat în parte sentința primei instanțe și, rejudecând fondul, a dispus obligarea pârâtei să acorde reclamanților suma compensatorie reprezentând salariul de merit, cu începere din 14.03.2016 până la 31.07.2016, respectiv 50% din suma compensatorie reprezentând salariul de merit cu începere din 01.08.2016 și până la data pensionării reclamanților, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare calculată de la data la care aceste drepturi trebuiau plătite și până la data plății efective a acestora.

A menținut în rest sentința.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată recurenților-reclamanți, care au câștigat procesul, întrucât nu au fost solicitate.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Mariana ILISIE)

Domenii speta

Spete similare