Solicitare de încadrarea în condiţii deosebite de muncă pentru activitate desfășurată în condiții de risc iii și iv radiologic pentru anumite intervale de timp. Neîndeplinire condiții. Spor de risc radiologic. Existența unor hotărâri jud anterioare.

Începând cu anul 2011, încadrarea în condiţii speciale se putea face, în cazul perioadei de incapacitatea temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă, în aceleaşi condiţii de desfăşurarea a activităţii pe întreaga durată a programului de lucru, cu singura deosebire că era suficient ca numai activitatea din ziua premergătoare concediului să se fi desfăşurat în aceste condiţii. Totodată, prevederea legală stabileşte că încadrarea se face pe baza documentelor şi evidenţelor din care rezulta activitatea asiguraţilor.

Nu este suficient  ca angajatul să lucreze în condiţii de risc radiologic IV şi III, ci este necesar ca locul de muncă al reclamanţilor să fie situat exclusiv în zona controlată iar activitatea desfăşurată să depăşească  50% din programul de lucru. Dacă însă reclamanţii îşi desfăşoară activitatea atât în zona controlată în mod intermitent, dar şi în zona de supraveghere, astfel cum aceste zone sunt definite în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică,  atunci încadrarea acestora are loc în zona a II-a de risc, aşa cum s-a realizat în speţă.

Constatarea acordării sporului de risc radiologic, precum şi situaţia includerii lui ulterioare în baza venitului de la care s-a pornit apoi negocierea salariului a fost constatată pe cale judiciară prin mai multe hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Principiul autorității de lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având aceleași părți, același obiect si aceeași cauza ci si contrazicerile dintre doua hotărâri judecătorești, in sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitiva sa nu fie contrazise printr-o alta hotărâre ulterioară. Tocmai de aceea, pendinte nu s-ar putea reţine o altă situaţie de fapt decât cea expusă în hotărârile amintite, pentru că acelaşi drept referitor la sporul de risc radiologic nu poate să subziste pentru unii dintre angajaţi iar pentru alţii nu, în condiţiile în care își desfăşoară activitatea în aceeaşi unitate angajatoare.

Legea nr. 226/2006, art.1

HG nr. 1025/2003

HG nr. 257/2011, art. 45

HG nr. 583/2001, art. 2

Împrejurările faptice ale speţei;

 Prin sentinţa civilă nr.3233/18.12.2019, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii [...] şi [...].

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele:

Astfel cum rezultă din rapoartele per salariat emise de către [...], adeverinţele privind datele necesare determinării stagiului de cotizare şi a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei, copiilor carnetelor de muncă aparţinând reclamanţilor, aceştia sunt angajaţi ai pârâtei.

Potrivit art.1 din Legea nr. 226/2006, rezultă că după 01.04.2001 sunt încadrate în condiții deosebite/speciale de muncă locurile de muncă ce îndeplinesc cumulativ două criterii: 1) să fie cuprinse în anexa 1 a legii; 2) locurile de muncă din anexa 1 să fie în cadrul acelor unități ce au obținut avizele conform H.G. nr. 1025/2003, respectiv în cadrul unităților cuprinse în anexa 2 din lege. Acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2011, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Încadrarea activităților în grupa I sau a II-a de muncă se face potrivit reglementărilor legale enunțate, după o analiză atentă a condițiilor de muncă de către sindicate și unitatea angajatoare; așadar diferența de tratament instituită între diversele categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri, raportat la activitățile concrete desfășurate de fiecare categorie de personal în parte. Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor revine unităților angajatoare. Odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în adeverința emisă de angajator ce trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege. Acest act este  întocmit pe baza evidențelor aparținând unității emitente, care poartă întreaga răspundere pentru exactitatea lui.

Făcând trimitere la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 226/2006, art. 1, 2 şi 3 din HG nr.1025/2003, instanţa reţine că menţiunile din carnetul de muncă ale reclamanţilor atestă faptul că aceştia sunt angajaţi ai [...], având meseria de operatori nucleari în perioada 2001 şi până în prezent. În cuprinsul raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că locurile de muncă din partea clasică a centralelor nuclearoelectrice se încadrează în categoria III de risc radiologic, iar locurile de muncă din partea nucleară a centralelor nuclearoelectrice se încadrează în categoria IV de risc radiologic.

Expertul judiciar a concluzionat că potrivit HG nr.1025/2003 poz.2, activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologie III şi IV din centrale nuclearoelectrice, altfel spus toate locurile de muncă din centralele nuclearoelectrice sunt încadrate în condiţii speciale de muncă. De asemenea, expertul a precizat că unitatea angajatoarea pârâtă a interpretate eronat prevederea conţinută de art.1 lit. a şi lit. b din HG nr.1025/2003, reducând perioada de încadrare dintr-o lună cu timpul consumat de către angajat în concediu de odihnă, chiar fracţionat, deşi în perioada de referinţă angajatul nu a activat în alt loc de muncă vreun procent din timpul de lucru, iar aplicarea acestei reduceri pe seama zilelor de concediu contravine legislaţiei muncii. S-au evidenţiat pentru fiecare reclamant în parte, perioadele în care aceştia au beneficiat sau nu de încadrarea în condiţii speciale şi motivul pentru care în anumite perioade, aceeaşi reclamanţi nu au beneficiat de încadrarea în condiţii speciale de muncă. Potrivit avizului nr.149/21.09.2005 emis de către Ministerul Muncii pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, rezultă că sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă pentru activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologie III şi IV din centrale nuclearoelectrice, din cadrul unităţii [...]. Locurile de muncă avizate a fi încadrate în condiţii speciale de muncă sunt acelea în care activitatea se desfăşoară în Clădirea reactorului, Turn D2O, Clădirea servicii auxiliare nucleare, Depozitul intermediar deşeuri radioactive, Depozitul intermediar combustibil ars. Acest aviz a fundamentat Hotărârea nr.56/21.01.2013 emisă de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale care a reţinut încadrarea în aceste condiţii a activităţilor din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologie III şi IV din centrale nuclearoelectrice din cadrul [...]. În considerarea acestora, expertul judiciar contabil a concluzionat că în perioada 2001 şi până în prezent, activitatea desfăşurată de către fiecare reclamant în parte se încadrează în condiţii speciale de muncă, potrivit dispoziţiilor cuprinse în HG nr.1025/2003.

S-a constatat că în cauză, unitatea angajatoare pârâta [...] a respectat procedura prevăzută de lege, criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale prevăzute în art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1025/2004 fiind îndeplinite.

Din documentele care atestă activitatea în muncă desfăşurată de către fiecare reclamant în parte şi condiţiile desfăşurării acestei activităţi, respectiv fişe de pontaj, foi colective de prezenţă lunară, contracte de muncă, contractul colectiv de muncă coroborate cu raportul de expertiză şi raportul de expertiză întocmit de expert …, rezultă că reclamanţii au fost şi sunt încadraţi, în funcţie de zona în care îşi desfăşurau activitatea şi de timpul efectiv de lucru, în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, potrivit normelor legale incidente: Legea nr. 19/2000, Legea nr. 261/2001, Legea nr. 226/2006, Legea nr. 263/2010, HG nr. 246/2007, HG nr. 583/2001, HG nr.1025/2003  şi avizelor emise în respectarea acestor dispoziţii legale respectiv avizul MMSSF nr.149/21.09.2005 reconfirmat prin Hotărârea nr. 56/21.02.2013 a Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale.

Instanţa a invocat Ordinul nr.572 din 24 iulie 2006 pentru aprobarea Normelor tehnice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006, reţinând că în mod judicios, în aplicarea dispoziţiilor cu caracter obligatoriu conţinute în OMMSSF nr.572/2006, unitatea angajatoare pârâtă a efectuat încadrarea angajaţilor săi reclamanţii, în condiţii speciale de muncă pentru fiecare lună în parte, ţinând seama de condiţiile efective de lucru în care a desfăşurat activitatea în muncă  fiecare reclamant. S-a reţinut că nu se justifică încadrarea reclamanţilor în condiţii speciale de muncă încă de la momentul încheierii contractului de muncă cu unitatea pârâtă, fără a se ţine seama de condiţiile efective de lucru şi de timpul de muncă efectiv în care activitatea în muncă desfăşurată de către fiecare reclamant în parte a avut loc într-unul dintre locurile de muncă avizate potrivit HG nr. 1284/2001 prin Hotărârea nr. 56/21.01.2013, emisă de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale,  prin care a fost menţinut avizul nr. 149/21.09.2005 de încadrare în condiţii speciale.

Deşi reclamanţii au invocat încălcarea legislaţiei muncii în referire la încadrarea parţială, fracţionat, pentru perioade de timp distincte, nu s-a arătat concret care sunt normele de drept încălcate. Cazurile în care angajatoarea pârâtă nu a acordat beneficiul încadrării activităţii desfăşurate în muncă în condiţii speciale, astfel cum au fost identificate în fişele de pontaj şi raportul de expertiză întocmit de expert …, sunt acelea în care angajaţii reclamanţi nu au prestat efectiv activitatea, fie au înregistrat concedii fără plată, absenţe nemotivate, concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă (pentru perioadele anterioare datei de 10.09.2003 când a intrat în vigoare HG nr. 1025/2003), concediu pentru îngrijirea copilului  minor.

În aplicarea dispoziţiilor conţinute de OMMSSF nr. 572/2006, activitatea desfăşurată de către fiecare reclamant putea fi încadrată în categoria condiţii speciale de muncă numai dacă avea loc  pe durata programului normal de lucru dintr-o lună numai în locurile de muncă specificate în aviz, în timp ce pentru perioada în care munca nu se desfăşura la locurile de muncă avizate în condiţii speciale, activitatea putea fi  încadrată în condiţii normale de muncă. S-a constatat că unitatea angajatoare, pârâta [...] a procedat întocmai, respectând dispoziţiile legii, încadrarea lunară în condiţii speciale de muncă a fiecărui reclamant realizându-se în temeiul foilor colective de prezenţă întocmite pe baza foilor individuale de prezenţă, semnate de către fiecare reclamant în calitate de angajat.

Astfel, s-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la  încadrarea în condiţii speciale de muncă, pentru perioadele solicitate de către fiecare reclamant în parte, deoarece pentru perioadele solicitate,  fiecare reclamant în parte, nu a desfăşurat efectiv activitatea în locurile de muncă specificate în aviz.

Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul [...] pentru anul 1999 unitatea angajatoare şi sindicatele reprezentative au convenit acordarea unui spor de risc profesional în cuantum de 10% ajungând până la 30% din salariul de bază lunar pentru personalul pârâtei. Prin actul adiţional la contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anul 1999, s-a convenit trecerea la o nouă grilă de salarizare începând cu anul 2000, iar prin trecerea la noua grilă de salarizare, sporul pentru risc profesional a fost inclus în salariul de bază, aspect care este constatat prin Protocolul încheiat la 05.07.2000 între reprezentanţii unităţii şi cei ai sindicatelor semnatare ale actului adiţional la contractul colectiv de muncă. Fiind inclus în salariul de bază lunar, acest spor nu a mai fost supus renegocierii în cadrul contractelor colective de muncă încheiate ulterior anului 2000, însă reclamanţii beneficiază de creşterea salarială corespunzătoare. În prezent, sistemul de salarizare aplicat în cadrul unităţii pârâte are la bază evaluarea şi ierarhizarea posturilor, iar limitele de salarizare aferente fiecărei meserii/funcţii din nomenclatorul anexă la Contractul colectiv de muncă includ în salariul de bază toate sporurile care ţin de condiţiile de muncă. Sporul  pentru condiţii periculoase (risc radiologic) în cuantum de 30% din salariul de bază a fost aşadar inclus în salariul de bază lunar şi a fost achitat către fiecare dintre salariaţii reclamanţi în momentul plăţii drepturilor salariale cuvenite lunar, astfel încât cererea de obligare a pârâtei să plătească fiecărui reclamant acest spor, va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a unui număr de 10 zile de concediu de odihnă suplimentar ca urmare a desfăşurării activităţii în zone cu risc radiologic, s-a constatat că este de asemenea neîntemeiată. Din verificarea datelor înscrise în contractele individuale de muncă ale fiecărui reclamant coroborate cu menţiunile prevăzute în contractul colectiv de muncă [...]/2015 rezultă că dispoziţiile art.147 din Codul Muncii au fost reluate în contractul colectiv de muncă stabilindu-se că reclamanţii beneficiază pe lângă perioada minimă a concediului anual de odihnă de 20 de zile lucrătoare, de încă 5 zile în plus (concediul de odihnă stabilit convenţional fiind de 25 de zile lucrătoare conform art.4.14 alin.2 din contractul colectiv de muncă) la care se adaugă între 1 zi şi 7 zile de concediu, în funcţie de vechimea în muncă a fiecăruia.

 Susţinerile părților din calea de atac;

 Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamanţii care au criticat hotărârea din perspectiva motivelor pe care le vom expune în continuare.

Apreciază ca fiind greșită motivația instanței de fond, care s-a bazat pe o interpretare eronată/trunchiata a prevederilor Ordinului MMSSF 572/2006, cat si a mențiunilor din Avizul nr 149/21.09.2005 emis de către comisia desemnata conform prevederilor art. 5 din HG 1025/2003. Conform acestui aviz, așa cum recunoaște si pârâta in întâmpinare, s-a decis încadrarea în condiții speciale a următoarelor locuri de munca de la … (clădire reactor, turn D20, clădire servicii auxiliare nucleare, depozit intermediar de deșeuri radioactive, depozit intermediar de combustibil ars), activitate din locurile de munca încadrate în categorii de risc radiologic III si IV din centralele nuclearoelectrice. După anul 2012, având în vedere apariția Legii 263/2010, parata a efectuat demersurile necesare în vederea reevaluării locurilor de munca încadrate în condiții speciale, iar Comisia pentru reevaluarea locurilor de munca a emis Hotărârea 52/2013 in care sunt menţionate aceleași prevederi ca cele înscrise în avizul inițial. Așadar este eronata afirmația instanţei de fond că activitatea desfășurată de fiecare reclamant putea fi încadrata in condiții speciale de munca, numai pentru locurile specificate in aviz, deoarece meseria de operator nuclear s-a desfăşurat numai in locurile de munca încadrate in categoria de risc radiologic III si IV. Această împrejurare este confirmată şi de raportul de expertiză tehnică efectuat in cauză care, pe baza aceloraşi acte normative (avize, autorizații, hotărâri), conchide ca reclamanții si-au desfășurat activitatea pentru lunile solicitate in precizările la acțiune tot în condiții speciale de munca. Mai mult, din fisele depuse pentru fiecare reclamant în parte privind acordarea grupei de munca condiţii speciale/deosebite pe perioada 2001-2018, rezulta foarte clar ca acest beneficiu a fost acordat ori cu încălcarea legii, ori discreționar fără nicio explicație logica. Așadar, aşa cum menționează si expertul tehnic, se observa ca majoritatea reclamanţilor au excluse mai multe luni pe an de la condiţii speciale, explicaţia angajatorului fiind “ore concediu de odihna, ore concediu medical, conform pontaj, norma incompleta, evenimente deosebite, conform lista de exploatare”.

Altfel spus, dacă un angajat a beneficiat de 64 de ore concediu medical, 40 ore concediu de odihnă sau norma incompleta minus o ora, angajatorul a considerat ca acea luna din an sa fie pontată la condiții deosebite. Acest mod de acordare este in totala contradicție cu dispozițiile art.10 pct. 1 si 2 din H.G. 1025/2003, precum si cu mențiunile emise de C.N.P.P. prin adresa 18818/2016, mențiuni/dispoziții conform cărora perioadele de timp in care un angajat se afla in concediu de odihna, incapacitate se considera timp in care activitatea s-a desfăşurat in condiţiile locului de munca in care a lucrat la data ivirii acestei situaţii. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din H.G. 261/2001, perioada în care un salariat care lucrează în locuri de muncă în condiţii deosebite a fost în concediu de odihnă sau în incapacitate de muncă se consideră timp în care activitatea s-a desfășurat în condițiile locului de muncă în care a lucrat la data ivirii acestei situații, reglementare ce a fost menținută si de art. 10 din HG 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

 Mai mult decât atât, tot din fişele încadrării în condiții speciale de lucru emise de angajator, se observă la fiecare reclamant perioade excluse de 1, 2, 3, 4 luni pe parcursul unui an, deși aceștia nu şi-au schimbat locul de muncă in lunile respective, au prestat aceeași activitate de operator nuclear, explicația angajatorului fiind “conform pontaj”, explicație pe care angajatorul nu a putut sa o justifice. Angajatorul in mod eronat, fără baza legala a exclus de la acordarea beneficiului grupei superioare de munca mai multe perioade, așa cum rezulta din precizările depuse de reclamanți si din conținutul raportului de expertiza. De altfel, aceasta acordare discreționară a grupei speciale de muncă a încetat odată cu anul 2017, dată la care reclamanţii au intentat acțiune in justiție, deși meseria/funcția, felul muncii, condițiile în care şi-au desfășurat activitatea, au rămas aceleași avize si hotărâri de încadrare, așa cum rezultă fără echivoc din fişele depuse de pârâtă pentru fiecare reclamant in parte.

 Referitor la respingerea petitului 2 al cererii de chemare în judecată, tribunalul a apreciat că sporul solicitat a fost inclus in salariul de bază lunar si a fost achitat către fiecare dintre salariații reclamanți, astfel ca acest capăt de cerere a fost respins ca nefondat. Reclamanţii şi-au întemeiat aceasta solicitare pe dispozițiile H.G. 655/1990. Tribunalul s-a rezumat la a prelua afirmațiile angajatorului regăsite in întâmpinare şi a concluzionat că prin actul adițional la contractul colectiv de muncă în vigoare pentru anul 1999 s-a convenit ca, începând cu anul 2000, acest spor sa fie introdus in salariul de baza, aspect care este constatat prin protocolul încheiat la 05.07.2008 între unitate şi sindicate. Ce nu observa tribunalul este ca din aceste afirmații ale angajatorului, în anul 2000 a fost inclus în salariul de bază sporul de risc profesional si nu sporul de risc radiologic, sporuri care de altfel sunt reglementate diferit. Acest petit a fost probat cu efectuarea unei expertize tehnice contabile care sa stabilească daca acest spor a fost introdus sau nu in salariu, expertiza ce a concluzionat ca ”din analiza documentelor puse la dispoziție reiese ca in perioada iunie 2014 si pana în prezent, cât şi in perioada anterioară, respectiv cu 01 iunie 2000 nu a fost acordat reclamanților un spor de risc prevăzut de H.G. 655/1990 şi Ordinul CNCAN 40/1990.” Se mai conchide ca, înainte de trecerea la noua grila de salarizare, reclamanții au avut acordat un spor de risc profesional, inclus de altfel in noua grilă, dar acest spor nu se identifica cu sporul de risc radiologic prevăzut de H.G. 655/1990.

Cu atât mai mult s-a impus efectuarea expertizei, având in vedere susținerea reclamanților că nu există nicio diferență de salarizare intre ei (care beneficiază de condiții speciale si de acest spor după susținerea paratei) si alţi colegi care lucrează in condiții deosebite şi nu beneficiază de sporul de risc radiologic, așa cum atesta înscrisurile anexate. Mai exact, reclamanții susțin că își desfășoară activitatea in zona nucleară a centralei de la … şi că beneficiază de același salariu de bază de încadrare ca alți colegi care deservesc alte zone.

 Referitor la capătul de cerere privind acordarea a 10 zile de concediu de odihnă suplimentar ca urmare a desfășurării activităţii in zone cu risc radiologic, apelanții arată ca îşi întemeiază aceasta solicitare pe dispoziţiile art. 147 din Codul Muncii, care prevede ca salariații care lucrează in condiții grele, periculoase sau vătămătoare beneficiază de un concediu de odihna suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. Iniţial, așa cum rezulta din contractele colective de munca la nivelul anilor 1998-1999, reclamanții aveau acordate un număr de 12 zile de concediu suplimentar, ulterior aceste zile au fost reduse la un număr de 3, restul de 9 zile fiind compensate in bani. În prezent reclamanţii beneficiază de doar 3 zile de concediu de odihnă suplimentar, conform contractului colectiv de munca, solicitarea fiind raportata la dispozițiile Codului muncii, precum si la numărul de zile de concediu de care beneficiază alți angajați din diverse ramuri de activitate, sănătate, metalurgie, chimie, aceștia beneficiind de un număr de 10 zile de concediu de odihna suplimentar.

 Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.

În etapa apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.

Aprecierile Curţii;

Apelul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.

Prin petitul principal reclamanţii solicită încadrarea în condiţii deosebite de muncă pentru intervalele specificate pentru fiecare dintre aceştia, în anexa la cererea de chemare în judecată, începând cu data anul 2001 (exemplu: reclamantul […] sau […]) şi până în 2017 (exemplu reclamantul […] sau […]).

O primă observaţie care se impune este acea că pentru unii dintre reclamanţi nu s-a precizat perioada sau intervalele de timp pentru care se solicită încadrarea în condiţiile speciale de muncă. În această situaţie se află [….]

În esenţă, reclamanţii au susținut că deşi au desfăşurat activităţi  în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale de muncă, pentru anumite intervale de timp această încadrare nu a fost efectuată de către angajator datorită interpretării eronate a prevederilor art. 2 pct. b din Hg nr. 1025/2003.

Cu alte cuvinte, în speţă nu s-a invocat împrejurarea că unitatea nu a parcurs procedura administrativă de încadrare a activităţii în condiţii speciale sau deosebite de muncă, ci faptul că, punctual, pentru anumite intervale indicate pentru o parte dintre reclamanţi, angajatorul a refuzat recunoaşterea activităţii în aceste condiţii. Acest refuz s-a întemeiat pe modul diferit de interpretarea a prevederilor legale referitoare la perioadele în care reclamanţii s-au aflat în incapacitate temporară de muncă.

La data de început a perioadei pentru care se cere recunoaşterea încadrării în condiţii speciale de muncă se afla în vigoare prevederile Legii nr. 19/2000 potrivit cărora ,,criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii”(art. 19alin.2).

Hotărârea privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale a fost adoptată sub nr. 1.025 la 28 august 2003. La art.2 din Hg. nr. 1025/2003 au fost enumerate criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale:  a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;  b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);  c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;  d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;  e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani. Totodată, s-a specificat că încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin. (1).

Art. 10 alin.1 din Hg. nr. 1025/2003 a stabilit şi că ,,perioadele de timp în care un asigurat care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă sunt asimilate stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă”.

Din aceste prevederi rezultă, în primul rând, că pentru încadrarea muncii în condiţii speciale, trebuia desfăşurată activitatea numai în locuri de muncă ca atare încadrate. Per a contrario, desfăşurarea activităţii, într-o lună şi în alte condiţii, conduce la concluzia neaplicării prevederii legale enunţate.

În al doilea rând, se realiza asimilarea stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă doar în cazul în care, angajatul care desfăşura activitatea numai în condiţiile prescrise pe întreaga durată a lunii, se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă. Per a contrario, dacă angajatul se afla în concediu fără plată, în perioadă de zile libere plătite, absenţe nemotivate, concediu de pregătire profesională, îngrijirea copilului bolnav, creșterea copilului sau concediu de maternitate, prevederile legale referitoare la încadrarea în condiţii speciale nu se aplică.

Aceste prevederi au fost reluate prin dispoziţiile art. 45 alin. 5 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu introducerea unei condiţionări în favoarea salariatului şi anume, aceea de a desfăşura activitate cel puţin în ziua premergătoare concediului în locuri de muncă încadrate în astfel de condiţii de muncă. Însă, alineatul 6 al aceluiaşi art. 45 stabileşte şi că ,,încadrarea asiguraţilor în locuri de muncă în activităţile speciale prevăzute în anexa nr. 2 la lege se face de către unităţile prevăzute în anexa nr. 3 la lege, pe baza documentelor şi evidenţelor acestora, întocmite potrivit legii, din care rezultă că activitatea asiguraţilor s-a desfăşurat numai în respectivele locuri de muncă, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă”.

Aşa fiind, Curtea constată că începând cu anul 2011, încadrarea în condiţii speciale se putea face, în cazul perioadei de incapacitatea temporară de muncă şi/sau în concediu de odihnă, în aceleaşi condiţii de desfăşurarea a activităţii pe întreaga durată a programului de lucru, cu singura deosebire că era suficient ca numai activitatea din ziua premergătoare concediului să se fi desfăşurat în aceste condiţii. Totodată, prevederea legală stabileşte că încadrarea se face pe baza documentelor şi evidenţelor din care rezulta activitatea asiguraţilor.

Cât priveşte activitatea efectivă a reclamanţilor, potrivit art. 30 alin.1 lit. b din Legea nr. 263/2010 ,,În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii”.

Art. 61 alin.2 din acelaşi act normativ stabileşte că ,,activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii sunt cele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii”.

Mai departe, art. 1 alin.1 şi 2 din H.G. nr. 583/2001 stabilesc că ,,zonele I şi II de expunere la radiaţii sunt definite astfel: a) zona I - locuri de muncă situate permanent în zona controlată; b) zona II - locuri de muncă în care se lucrează intermitent în zona controlată, restul activităţii desfăşurându-se în zona supravegheată; zonele controlate şi, respectiv, zonele supravegheate sunt cele definite în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 şi 404 bis din 29 august 2000.

De asemenea, alin.3 lit. e al aceluiaşi articol arată că ,,Locurile de muncă din zona I de expunere la radiaţii sunt locurile de muncă unde se execută lucrări de încărcare-descărcare, transport, recepţie, depozitare a materiilor prime nucleare şi a concentratelor acestora.”

Apoi, trebuie reţinut că potrivit art. 2 din H.G. nr. 583/2001 ,,încadrarea în zonele I şi II de expunere la radiaţii se face în funcţie de timpul efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, astfel: a) pentru zona I de expunere la radiaţii, cel puţin 50% din programul normal de lucru;  b) pentru zona II de expunere la radiaţii, cel puţin 70% din programul normal de lucru”.

Reclamanţii au susţinut în argumentarea cererii lor că toate locurile de muncă din cadrul unităţii pârâte se încadrează în categoriile de risc ce impun recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă, fără a se face nicio distincţie, prevăzându-se în acest sens chiar de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Înlăturând aceste considerente, Curtea constată că unitatea angajatoare a reclamanţilor a parcurs procedura de avizare pentru locurile  de muncă din condiţii speciale impusă de Hg. nr.1025/2003 şi a fost emis avizul nr. 149/21.09.2005 al Ministerului Muncii, Solidarităţii sociale şi familiei pentru locurile de muncă din: clădirea reactor, turn D2O, clădirea servicii auxiliare nucleare, depozitul intermediar de deşeuri radioactive, depozit intermediar de combustibil pentru activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice. Acest aviz a fost înnoit prin H.G. nr. 56/21.01.2013 pentru aceleaşi locuri de muncă, la care s-au adăugat unităţile de cercetare dezvoltare din domeniul nuclear, unităţile de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalații nucleare.

Reclamanţii din cauză au susţinut că sunt operatori nucleari, însă această funcţie nu este valabilă pentru toţi titularii sesizării instanţei, din documentaţia depusă la dosar rezultând contrariul. Spre exemplu reclamanta […[ este tehnician principal în cadrul Secţiei chimic, […] este dispecer tură la Secţia exploatare, […] este inginer în Secţia DPAP – SPGTP ş.a.

Din cuprinsul prevederilor anterior menţionate rezultă fără echivoc că în zona I de expunere la radiaţii, în care pretind reclamanţii că nu au fost nominalizați, se încadrează angajaţii  care lucrează în condiţii de risc radiologic IV şi III (art. 4 alin.1 din Hg. nr. 583/2001), cu condiţia  ca locul de muncă (zona I) să fie situat permanent în zona controlată (art. 1 alin.1 şi 2 din Hg. nr. 583/2001) iar expunerea la radiaţii să se realizeze pe o durată de cel puţin 50% din programul normal de lucru (art. 2 lit. a din Hg. nr. 583/2001).

Cu alte cuvinte, nu este suficient  ca angajatul să lucreze în condiţii de risc radiologic IV şi III, ci este necesar ca locul de muncă al reclamanţilor să fie situat exclusiv în zona controlată iar activitatea desfăşurată să depăşească  50% din programul de lucru. Dacă însă reclamanţii îşi desfăşoară activitatea atât în zona controlată în mod intermitent, dar şi în zona de supraveghere, astfel cum aceste zone sunt definite în anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică,  atunci încadrarea acestora are loc în zona a II-a de risc, aşa cum s-a realizat în speţă.

Curtea reţine că în speţă, faţă de condiţiile concrete apreciate de către angajator, acesta a făcut încadrarea activității reclamanţilor şi nicio probă contrară nu a fost produsă în sensul celor arătate. Mai precis, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada că activitatea lor se desfăşoară numai în zona controlată aşa cum este ea menţionată în cerinţele stabilite prin Norma fundamentală din 24 ianuarie 2000 de securitate radiologică (art.43-45) aprobată prin Ordinul nr. 14 din 24 ianuarie 2000 al Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, condiție cumulată cu cea a desfăşurării activităţii pe o durată de cel puţin 50% din programul normal de lucru.

Apoi, verificând documentația aflată la dosarul cauzei în volumele ataşate de la XVI-XIX, mai precis a fişelor de situaţia încadrării în condiţii specifice de lucru dublate de foile colective de prezenţă, Curtea observă că angajatorul a avut în vedere, atunci când a exclus anumite perioade de la valorificarea în condiţii speciale de muncă, perioadele în care reclamanţii s-au aflat în programul de pregătire generală şi practică la locul de muncă, perioadele în care s-au aflat în zile libere pentru recuperarea orelor suplimentare lucrate, zile libere pentru sărbătorile de 8 martie, ziua energeticianului, a 3-a zi de Paşte/Crăciun, 2 decembrie, învoiri, delegări şi concedii fără plată.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Curtea va reţine ca fiind temeinică soluţia instanţei de fond, motivele de critică referitoare la primul aspect al cererii reclamanţilor fiind întemeiat.

Referitor la plata sporului radiologic în temeiul prevederilor Hg nr. 655/1990, Curtea apreciază că sunt nefondate şi motivele de critică ale soluţiei instanţei de fond sub acest aspect.

Astfel, potrivit prevederilor acestui act normativ, personalul care își desfășoară activitatea în mediu cu surse de radiații sau generatori de radiații beneficiază de un spor pentru condiții periculoase de pana la 30% diferențiat pe categorii de risc radiologic astfel: 10% la categoria I, 15% la categoria a II-a, 20% la categoria a III-a, 30% la categoria a IV-a.

Prin contractul colectiv de muncă aferent anului 1999, părţile au negociat acordarea unui spor de risc profesional. Acest spor acoperea atât riscul rezultat din expunerea la radiaţii cât şi alte riscuri aferente activităţii cum ar fi: explozii, intoxicări, arsuri cu diverse substanţe, electrocutări, lucru la înălțime, contagiune. Sporul prevăzut de contractul colectiv de muncă prevedea 3 grade de risc profesional -  mare, mediu, mic.

Prin actul adiţional din 25.05.2000 la contractul de muncă, acest spor a fost redefinit ca ,,spor de risc profesional şi condiţii nocive (0-30%)”, menţinându-se ca atare, în timp ce celelalte sporuri din contract nu au mai fost prevăzute. Ulterior, printr-un nou protocol adiţional la contractul colectiv de muncă, sporul de risc profesional mare, mediu şi mic a fost inclus în salariul de bază, trecându-se la o nouă grilă de salarizare.

Reclamanţii au susţinut că acest spor inclus în salariu nu este același cu sporul de risc radiologic reglementat de Hg nr. 655/1990 şi, prin urmare, el nu a fost acordat de către angajator în acord cu prevederile legale.

Contrar celor susţinute de către reclamanţii apelanţi, Curtea observă că cu ocazia negocierilor din anul 1999 privind adăugarea unor sporuri la salariul negociat al lucrătorilor din cadrul pârâtei, s-a făcut trimitere chiar la prevederile Hg nr. 655/1990 (,,Având în vedere prevederile legale cu privire la acordarea sporurilor: H.G. nr. 655/1990, Ordinul CNACN nr.40/1990...). În acest sens stă procesul verbal încheiat la 28.10.1999 între sindicatele din cadrul Societăţii Naționale Nuclear Electrica SA şi conducerea unităţii. Prin urmare, chiar dacă sporul nu a fost acordat în procentul prevăzut de Hg 655/1990, după categoriile de risc prevăzute de lege, părţile au înţeles să includă în sporul negociat, intitulat generic spor de risc profesional, atât riscurile rezultate din expunerea la radiaţii, cât şi alte riscuri inerente activităţii desfăşurate de către lucrătorii pârâtei.

Mai mult decât atât, constatarea acordării acestui spor de către pârâta din prezenta cauză, precum şi situaţia includerii lui ulterioare în baza de salariu de la care s-a pornit apoi negocierea salariului a fost constatată pe cale judiciară prin mai multe hotărâri judecătoreşti, cum ar fi: decizia civilă nr. 1633/23.10.1997 a Curţii de Apel Bucureşti sau decizia nr. 446/CM/11.12.2019 a Curţii de Apel Constanţa, intrate în puterea lucrului judecat. Autoritatea de lucru judecat are la bază regula potrivit cu care o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a realiza o administrare uniformă a justiției. Deci, principiul autorității de lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având aceleași părți, același obiect şi aceeași cauză, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, in sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitiva să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară.

Tocmai de aceea, pendinte nu s-ar putea reţine o altă situaţie de fapt decât cea expusă în hotărârile amintite, pentru că acelaşi drept referitor la sporul de risc radiologic nu poate să subziste pentru unii dintre angajaţi, iar pentru alţii nu, în condiţiile în care își desfăşoară activitatea în aceeaşi unitate angajatoare.

În fine, referitor la obligarea pârâtei la acordarea unui concediu suplimentar de 10 zile lucrătoare, se reţine că reclamanţii sunt nemulțumiți pentru că perioada concediului suplimentar a fost redusă de-a lungul timpului, în prezent având doar 3 zile de astfel de concediu.

Potrivit art. 147 din Codul muncii ,,(1) Salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap şi tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.  (2) Numărul de zile lucrătoare aferent concediului de odihnă suplimentar pentru categoriile de salariaţi prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil şi va fi de cel puţin 3 zile lucrătoare”.

În acord cu aceste dispoziţii, se va reţine, pe de o parte, că reclamanţii beneficiază de concediul suplimentar minim de 3 zile, drepturile stabilite prin lege nefiindu-le încălcate, iar pe de altă parte, că acest drept este rezultatul negocierii prin contractul colectiv de muncă iar contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor (art. 229 alin. 4 din Codul muncii).

Pentru toate considerentele exprimate anterior, Curtea, găsind neîntemeiate motivele de critică aduse hotărârii de fond, va respinge ca nefondat apelul, cu consecinţa menţinerii soluţiei primei instanţe ca temeinică şi legală.

Domenii speta

Spete similare