1.Drept societar. Dizolvare şi lichidare societate prin decizia asociatului unic. Distribuire de active reprezentând terenuri către asociatul cetăţean străin.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată că prin  Sentinţa civilă nr. x din data de 5 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. xxx, s-a admis plângerea formulată de reclamanta SC M.L. SRL, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita, împotriva rezoluției nr. 696 din 6 februarie 2018; s-a anulat rezoluția nr. 696 din 6 februarie 2018 a Directorului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Harghita; s-a dispus înregistrarea mențiunilor privind radierea SC M.L. SRL; a fost obligat intimatul la eliberarea certificatului constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, potrivit art. 235 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei constând în taxa judiciară de timbru.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că astfel cum rezultă din certificatul de înregistrare de la fila 34, d-na S.A., cetățean maghiar, a dobândit dreptul de rezidență permanentă în România. Faptul că certificatul de înregistrare are valabilitate până în anul 2022 nu schimbă caracterul permanent al dreptului de rezidență.

Având în vedere că d-na S. este cetățean al unui stat membru, cu drept de rezidență în România, aceasta are dreptul de a dobândi terenuri în condițiile art. 3 din Legea nr. 312/2005, respectiv la fel ca cetățenii români. Sub acest aspect, rezoluția ORC de pe lângă Tribunalul Harghita care are în vedere autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1248 din 27 iunie 2017 a Tribunalului Harghita este neîntemeiată. Hotărârea judecătorească arătată are în vedere, în mod esențial, o stare de fapt diferită, respectiv împrejurarea că la data judecății respective d-na S. nu avea rezidență română, autoritatea de lucru judecat neacoperind noua realitate de fapt.

Tribunalul a constatat, de asemenea, că actele societății, respectiv decizia asociatului unic privind dizolvarea și lichidarea societății, actul adițional la actul constitutiv precum și celelalte documente întocmite în vederea dizolvării și lichidării în anul 2016 au rămas valabile. Acestea nu au fost revocate ulterior și nu au devenit nule prin trecerea timpului, astfel că pot fi avute în vedere la efectuarea operațiunilor de publicitate în registrul comerțului.

Potrivit art. 453 Cod procedură civilă, intimatul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, legea nefăcând vreo distincție între unitățile bugetare de interes public și alte subiecte de drept.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, reprezentat de director V.V., prin care a solicitat instanţei casarea Sentinţei civile nr. 491/05.04.2018 şi, pe cale de consecinţă, respingerea plângerii îndreptate împotriva Rezoluţiei nr. 696 a Persoanei Desemnate a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita şi anularea obligaţiei stabilite în sarcina instituţiei de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 lei, constând în taxa judiciară de timbru.

În motivarea apelului s-a arătat faptul că prin Sentinţa civilă nr. 491 din 05.04.2018, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 187/96/2018, a fost admisă plângerea formulată de petenta M.L. SRL, împotriva Rezoluţiei nr. 696 din 06.02.2018, pronunţată de Persoana Desemnată a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 116/2009 în soluţionarea cererii de înregistrare nr. 2455/05.02.2018, ce a avut ca obiect radierea societăţii.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în considerentele expuse că, la data soluţionării din 06.02.2018, cererea de înregistrare nr. 2455 din data de 05.02.2018, privind radierea societăţii M.L. SRL, avea acelaşi obiect ca şi obiectul cererii formulate în cursul anului 2017, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita sub nr. 3642/21.02.2017, la care a formulat plângere. Plângerea formulată de societatea M.L. SRL a fost respinsă, prin Sentinţa civilă nr. 1248/27.06.2017 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă şi irevocabilă prin neapelare, în dosarul nr. 708/96/2017, pe motiv că nu este admisibilă o cerere de radiere în urma căreia se realizează o distribuire de active constând în imobile, reprezentând terenuri, către asociaţi cetăţeni străini, nerezidenţi în România, motivat de faptul că, nu sunt respectate condiţiile prevăzute de art. 2 lit. c) şi art. 4 din Legea nr. 312/2015, OUG nr. 102/2005, modificată prin OUG nr. 30/2005, Tratatul de Aderare a României la U.E. şi art. l48 din Constituţia României, privind dobândirea drepturilor de proprietate asupra terenului de către persoane fizice nerezidente în România.

Apelantul a învederat că la data înregistrării în registrul comerţului a primei cereri, nr. 3642/21.02.2017, ce a avut ca obiect radierea societăţii, societatea deţinea în patrimoniu, activul compus din imobilul situat în xxx, format din teren imobiliar şi construcţii, care prin radierea firmei urmau să fie repartizate asociatului unic d-na S.A., de cetăţenie maghiară, domiciliată în Ungaria şi fără rezidenţă pe teritoriul României, aşa cum s-a făcut precizarea şi în Decizia asociatului unic nr. 1 din 24.06.2016, având ca obiect dizolvarea şi lichidarea societăţii în conformitate cu dispoziţiile art. 235 şi art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată cu modificările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, asociatul unic al societăţii, cetăţean al unui stat membru nerezident în România, cu domiciliul în Ungaria, putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului din xxx, pentru destinaţie de sediu secundar, până la data la care a fost adoptată decizia asociatului unic de dizolvare/lichidare din 24.06.2016 şi nu ulterior datei la care a fost respinsă prima cerere de radiere a firmei.

Rezultă că aplicarea în concret a Legii nr. 312/2005 presupune raportarea noţiunii de rezident la sensul dat prin Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, respectiv acela potrivit căruia dreptul de rezidenţă presupune prezenţa cetăţeanului străin sau apatridului pe teritoriul României, în mod legal.

Prin urmare, din interpretarea legii, care reglementează dreptul de dobândire a dreptului de proprietate a terenurilor de către cetăţenii străini care nu au drept de rezidenţă în România, s-a constat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile legale de atribuire către asociat a terenului, neexistând scopul de stabilire a reşedinţei. Este adevărat că starea de fapt s-a schimbat, iar pentru stabilirea dreptului de rezident persoană fizică, asociatul unic al societăţii, d-na S.A., de cetăţenie maghiară, domiciliată în Ungaria, a solicitat eliberarea Cărţii de rezidenţă, conform Certificatul de înregistrare sub numărul 109364 din 27.11.2017 emis de I.G.I Harghita, dar ulterior datei de 24.06.2016, dată la care asociatul unic nu avea încă reşedinţa în România.

Apelantul a mai arăta că potrivit actelor depuse în susţinerea cererilor de radiere nr. 2455 din data de 05.02.2018 şi nr. 3642/21.02.2017, cât şi în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrarea în registrul comerţului, soluţionarea cererilor de înregistrare se realizează pe bază de înscrisuri, iar din precizarea petentei s-a adus în vedere că a fost depusă copia cărţii de rezidenţă a asociatului unic, dar aceasta nu a fost luată în considerare la soluţionarea cererii din data de 05.02.2018, lucru ce nu este adevărat. Persoana Desemnată a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, a respins cererea de radiere nr. 2455/05.02.2018, pe motiv că mai existase o cerere depusă în anul 2017 cu acelaşi obiect, respectiv radierea societăţii, pentru care în urma plângerii formulate de societate, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă civilă, rămasă definitivă prin neapelare.

Drept urmare, având în vedere existenţa celor două dosare înregistrate la Tribunalul Harghita sub nr. 708/96/2017 şi 187/96/2018 având acelaşi obiect, plângere împotriva rezoluţiei, apelantul consideră că sunt incidente prevederile art. 430 Cod procedură civilă, potrivit cărora „hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.”

Astfel, apelantul a solicitat a se constata existenţa autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, admiterea acestei excepţii.

Pentru aceste motive, apelantul consideră că reţinerea în sarcina sa a vreunei culpe procesuale care să îl oblige la plata cheltuielilor de judecată este inadmisibilă. Potrivit art. 1 din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, prin derogare de la prevederile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare a cererilor de înregistrare în registrul comerţului, aparţine directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei desemnate sau persoanelor desemnate.

Totodată, având în vedere şi dispoziţiile art. 6 alin. (5), (6) din OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, potrivit căruia plângerile formulate împotriva rezoluţiei directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei desemnate, se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, în condiţiile dreptului comun, în cameră de consiliu, în procedură necontencioasă, apelantul a solicitat instanţe să observe asupra taxei judiciare de timbru în valoare de 100 de lei achitată de reclamantă, ca fiind nedatorată, aceasta nefiind încadrată în dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, motiv pentru care obligaţia de plată a acesteia nu poate fi pusă în sarcina instituţiei.

Având în vedere considerentele de mai sus, apelantul a arătat că Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita, prin rezoluţia pronunţată, nu a făcut decât să respecte legislaţia aplicabilă.

Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 15.6.2018, SC M.L. SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În cuprinsul întâmpinării s-a arătat faptul că, aşa cum s-a constatat de către prima instanţă, societatea intimată s-a mai adresat cu o cerere având ca obiect radiere societate, aceasta fiind înregistrată sub nr. 3642/21.02.2017 la ORC pe de lângă Tribunalul Harghita şi respinsă prin Rezoluţia nr. 1819/24.03.2017.

Împotriva Rezoluţiei de respingere intimata a formulat plângere, care a format obiectul dosarului nr. 708/96/2017, respinsă prin Sentinţa civilă nr. 1248/27.06.2017 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin neapelare.

Această primă plângere a fost respinsă pe motivul nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art. 2 lit. c) şi art. 4 din Legea nr. 312/2015, OUG nr. 102/2005, Tratatul de Aderare a României la UE şi art. 148 din Constituţia României, având în vedere că numita S.A., asociat unic al societăţii nu avea rezidenţă la data introducerii primei cereri, cu nr. 3642/21.02.2017 şi nici la data formulării plângerii împotriva rezoluţiei pronunţate.

Ulterior, aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă, S.A., cetăţean maghiar, a dobândit dreptul de rezidenţă permanentă în România, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare de la fila 34 din dosar.

Faptul că certificatul de înregistrare are valabilitate până în anul 2022 nu schimbă caracterul permanent al dreptului de rezidenţă, prevederile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 102/2005 privind reşedinţa temporară invocate de către apelant nefiind aplicabile în speţă.

Având în vedere că dna S.A., în calitate de asociat unic al societăţii intimate, are drept de rezidenţă permanentă în România, aceasta are dreptul de a dobândi terenuri în condiţiile art. 3 din Legea nr. 312/2005, în condiţii similare ca şi cetăţenii români.

Conform prevederilor arătate din Legea nr. 312/2005 coroborate cu art. 44 alin. (2) din Constituţia României, cetăţenii străini din statele membre ale Uniunii Europene, având un drept legal de rezidenţă în România, pot dobândi în proprietate terenuri, în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate. Art. 2 lit. c ) din Legea nr. 312/2005 defineşte noţiunea de „rezident” ca fiind străinul care are drept de rezidenţă pe teritoriul României sau, după caz, persoana juridică străină care are cel puţin un sediu secundar pe teritoriul României, în condiţiile legii.

Ca atare nu sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 312/2005 invocate de către apelant, prevederi care reglementează condiţiile dobândirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţeanul unui stat membru/apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, motiv pentru care nu se impune nici analiza condiţiilor prevăzute de articolul mai sus arătat.

În cauză, unica condiţie care se impune a se verifica în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în patrimoniul societăţii, situat în xxx identificat prin CF nr. 50010 a localităţii Lueta de către asociatul unic S.A., este calitatea de rezident în România al acesteia (aspect care a fost reţinut şi în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1248/27.06.2017 definitive).

Dispoziţiile Legii nr. 312/2005 privind cetăţenii rezidenţi nu prevăd analizarea unor condiţii suplimentare, cum ar fi prezenţa cetăţeanului pe teritoriul ţării, ori scopul de stabilire a reşedinţei, aşa cum susţine în mod neîntemeiat apelantul. Mai mult, chiar şi dacă legea ar impune asemenea condiţii, îndeplinirea acestora nu putea fi lăsată la aprecierea discreţionară a reprezentantului apelantului.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de apelant, intimata a arătat faptul că, conform art. 430 din Codul de procedură civilă „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.”

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate: de părţi, de obiect şi de cauză. În acest sens, art. 431 alin. (1) C.proc.civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat de două ori în judecată în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze, şi pentru acelaşi obiect.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal, cauza vizează fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat.

În ceea ce priveşte cauza acţiunii civile se impune a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu privire la acelaşi obiect pot exista mai multe acţiuni întemeiate pe cauze diferite.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, în dosarul nr. 708/96/2017, prin Sentinţa civilă nr. 1248/27.06.2017 a Tribunalului Harghita, rămasă definitivă prin neapelare, a fost respinsă plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 1819/24.03.2017, pentru motivele mai sus arătate.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că de la data judecăţii cauzei care a format obiectul dosarului nr. 708/96/2017, starea de fapt s-a schimbat, numita S.A. dobândind până la data formulării cererii de radiere înregistrată sub nr. 2455/05.02.2018 reşedinţa în ţară.

Prin sentinţa civilă s-a reţinut în mod corect că autoritatea de lucru judecat nu poate fi opusă unei cereri dacă faptele pe care se fondează şi cele pe bază căreia a fost pronunţată hotărârea precedentă sunt diferite. Aceasta, întrucât cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează practic în situaţia de fapt calificată juridic.

Intimata a mai arătat că sunt corecte constatările primei instanţe în sensul că actele societăţii, respectiv decizia asociatului unic privind dizolvarea şi lichidarea societăţii, actul adiţional la actul constitutiv, precum şi celelalte documente întocmite în vederea dizolvării şi lichidării au rămas valabile, acestea neputând fi revocate ulterior.

În drept au fost invocate prevederile art. 205, art. 430, art. 453, art. 471 alin. 5 Cod de procedură civilă, art. 3 din Legea nr. 312/2005, OUG nr. 116/2009, Legea 31/1990.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac prevăzută de art. 476-478 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 227 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990, legea societăţilor, societatea se dizolvă prin hotărârea adunării generale.

În speţă, prin Decizia asociatului unic nr. 1/24.06.2016 al societăţii M.L. S.R.L. s-a dispus dizolvarea şi lichidarea societăţii în conformitate cu prevederile art. 225 şi 227 din Legea nr. 31/1990.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 05.02.2018 la O.N.R.C., Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita,  d-na S.A., în calitate de  asociat unic al societăţii M.L. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de înregistrare în registrul comerţului a menţiunilor privind radierea societăţii.

Prin Rezoluţia nr. 696/06.02.2018 emisă de O.N.R.C., Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita s-a respins cererea pentru motivul că, prin sentinţa  civilă nr. 1248/27.06.2017, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 708/96/2017, irevocabilă, s-a dispus ca temeinică şi legală soluţia potrivit căreia nu este admisibilă o cerere de radiere în urma căreia se realizează o distribuire de active constând în imobile, reprezentând terenuri, către asociaţi străini, nerezidenţi în Români, motivat de faptul că, nu sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 2 lit. c şi art. 4 din Legea nr. 312/2015, O.U.G. nr. 102/2005, modificată prin O.U.G. nr. 30/2005, Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană şi art. 148 din Constituţia României, privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către persoanele nerezidente în România.

Împotriva Rezoluţiei de respingere intimata M.L. S.R.L. a formulat plângere, care a format obiectul prezentului dosar, admisă prin Sentinţa civilă nr. nr. 491/05.04.2018 a Tribunalului Harghita.

Curtea a constatat că, Tribunalul în mod corect a apreciat că plângerea formulată este întemeiată întrucât motivele reţinute în considerentele actului atacat nu sunt întemeiate.

În acest sens, trebuie reţinut în primul rând că, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 430 C.proc.civ., nu există identitate de obiect între cauzele dosarelor nr. 708/96/2017 şi acest dosar,  în prezentul dosar plângerea are ca obiect Rezoluţia nr. 696/06.02.2018  emisă de O.N.R.C., Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita iar în dosarul nr. 708/96/2017 plângerea a vizat Rezoluţia nr. 1819/24.03.2017 emisă de O.N.R.C., Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita.

De asemenea, trebuie reţinut că, situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea hotărârii în dosarul nr. 708/96/2017 s-a schimbat în sensul că, d-na S.A., cetățean maghiar, între timp a dobândit dreptul de rezidență permanentă în România.

Împrejurarea că, s-a solicitat eliberarea cărţii de rezidenţă, conform certificatului de înregistrare sub nr. 109364 din 27.11.2017 emis de I.G.I. Harghita ulterior datei adoptării Hotărârii de dizolvare şi lichidare a societăţii de către asociatul unic nu are relevanţă juridică întrucât potrivit prevederilor art. 235 alin. 3 din lege, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societăţii din registrul comerţului.

Aşadar, verificarea îndeplinirii condiţiei legale în cauză se face în raport de data radierii societăţii din registrul comerţului.

În aceste condiţii, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, d-na S. fiind cetățean al unui stat membru al U.E., cu drept de rezidență în România, la data radierii societăţii M.L. S.R.L. din registrul comerţului aceasta are dreptul de a dobândi terenuri în condițiile art. 3 din Legea nr. 312/2005, respectiv la fel ca cetățenii român iar actele societății și celelalte documente întocmite în vederea dizolvării și lichidării în anul 2016, nefiind anulate şi nici revocate, au rămas valabile.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat şi a menţinut soluţia primei instanţei ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte cererea intimatei M.L. S.R.L. de obligare a apelantului Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Harghita la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reţine că, intimata nu a făcut dovada existenţei şi întinderea unor asemenea cheltuieli conform dispoziţiilor art. 452 C.proc.civ. şi în consecinţă, cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare