Obligaţii accesorii calculate pentru neplata la scadenţă a unei obligaţii fiscale principale neindividualizate printr-un titlu de creanţă

Deliberând asupra recursului de faţă se constată că prin sentinţa civilă nr. x/23.10.2019 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/96/2018 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta N.R., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, şi în consecinţă:s-a dispus anularea deciziei nr. 1.833 din data de 30.08.2017 prin care pârâta a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. x din 06/07/2017 emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Harghita, prin Serviciul Fiscal Municipal Topliţa referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 50 lei în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV – PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE HARGHITA solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă modificarea în tot a sentinţei atacate, respectiv respingerea cererii reclamantei N.R., cu privire la anularea Deciziei nr. x/30.08.2017 emisă de DGRFP BV prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. x/06.07.2017 emisă de S.F.M. Topliţa şi exonerarea ei de la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele recursului pârâta învederat faptul că prima instanţă în mod eronat a soluţionat cauza, motiv pentru care, prin raportare la art. 488 pct. 8 din C.pr.civ.

Recurenta pârâtă a invocat cadrul legal pct. V din OUG nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003:

Art. V. - (1) începând cu data de 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IXA2 al Codului fiscal revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, susţinând competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de către aceste persoane, pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuţii sociale aferente anului 2012 şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţilor împotriva actelor administrative prin care ş-a făcut stabilirea, revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade.

Incepând cu data de 1 iulie 2012, casele de asigurări sociale au avut obligaţia de a preda organelor fiscale din subordinea A.N.A.F., în vederea colectării, creanţele reprezentând contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, stabilite şi neachitate până la 30 iunie 2012, predarea-preluarea efectuându-se pe baza protocolului de predare-primire.

Recurenta pârâtă se regăseşte în situaţia de a administra sumele transferate pe seama ei, potrivit dispoziţiilor legale amintite, neavând nicio competenţă de modificare a acelor contribuţii care provin anterior perioadei 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012. În acest sens a făcut trimitere la dispoziţiile mai sus indicate, unde se arată faptul că, pentru sumele care provin din perioada indicată competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea, revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade.

Cu toate aceste împrejurări, nici la acest moment reclamanta N.R. nu înţelege a se adresa instituţiei care poartă întreaga responsabilitate pentru toate sumele individualizate şi transferate în vederea colectării către organul fiscal.

În opinia recurentei pârâte singura în măsură a clarifica existenţa, cuantumul şi legitimitatea stabilirii contribuţiilor de asigurări sociale de stat este CNPP - CJP Harghita.

La pronunţarea hotărârii, instanţa de fond reţine faptul că în cuprinsul deciziei nr. x/06.07.2017 nu se precizează că suma calculată reprezentând accesorii s-ar raporta la debite restante din perioada 2011-2012 şi că potrivit titlului de creanţă respectiv declaraţia de asigurare nr. 7518/2010 suma datorată lunar cu titlu de contribuţie era 3 lei astfel pentru perioada indicată nu se putea ajunge la un debit principal de 2.591 lei plus de patru ori 232 lei. Considerentele instanţei de fond sunt eronate întrucât nu se sau în vedere o serie de aspecte, în primul rând faptul că, la data de 29.11.2011 N.R. depune la CJP Harghita declaraţia pe propria răspundere, potrivit căreia declară faptul că, pe anul 2011 nu realizează venitul minim prevăzut de lege de 8.088 lei, şi totodată se angajează pe propria răspundere a achita suma datorată în cazul depăşirii plafonului. Urmarea acestei declaraţii a fost suspendarea de către CJP a declaraţiei de asigurare începând cu data de 01.01.2011 demers întreprins potrivit prevederilor Legii 263/2010.

Recurenta pârâtă a subliniat faptul că potrivit declaraţiilor depuse la organul fiscal, în anul 2011 persoana în cauză a realizat un venit brut de 12489 lei, iar pentru anul 2012 a estimat un venit brut de 12297 lei. Cu toate acestea, contrar declaraţiei pe propria răspundere, N.R., în deplină cunoştinţă de cauză, nu declară veniturile realizate/estimate la CJP Harghita, această situaţie fiind identificată ca urmare a transferului de informaţii intervenit între instituţii.

Conform prevederilor art. 21 din HG nr. 257/2011 aceasta avea obligaţia legală de a anunţa CJP Harghita cu privire la depăşirea plafonului privind veniturile realizate, (art. 21 - Ori de câte ori intervin modificări ale elementelor care au stat la baza declaraţiei individuale de asigurare, asiguratul are obligaţia de a depune la casa teritorială de pensii o comunicare de modificare a declaraţiei).

In opinia recurentei pârâte reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative dar nici celor declarate în declaraţia pe propria răspundere nr. 47194729.11.2011, motiv pentru care CJP Harghita emite decizia nr. 54628/11.12.2012 prin care anulează suspendarea declaraţiei şi astfel rezultă suma de plată de 4.924 lei reprezentând: 4.044 lei contribuţii (CAS pentru anul 2011: 222 lei x 12 luni din care se scade suma de 11,5 lei achitată cu chitanţa din data de 26.01.2012 rămânând de plată 2652,50 lei; CAS ianuarie-iunie 2012:232 lei x 6 luni rezultând 1392 lei), 383 lei dobânzi, 497 penalităţi.

La data 10.07.2012 Casa Judeţeană de Pensii a predat la A.F.P. Topliţa debitele restante ale reclamantei în suma de 0 lei, suma transferată şi în sistemul de informatic al MFP, aceasta fiind situaţia la momentul respectiv (10.07.2012), dar având în vedere cele mai sus arătate (cuantumul veniturilor realizate în anii 2011,2012 şi anularea suspendării declaraţiei de asigurare), ulterior la data de 17.12.2012, deci după momentul emiterii deciziei de anulare a suspendării s-a modificat situaţia transferată către AFP Topliţa (actualmente S.F.M. Topliţa) prin majorarea sumelor restante de plata de la 0 lei la 4.044 lei debite, 383 lei dobânzi şi 497 lei penalităţi. Această decizie, a fost transmisă prin Act adiţional la AFP Topliţa în data de 17.12.2012 şi transferată în sistem informatic conform borderoului nr. 347.

Recurenta pârâtă a susţinut că, în al doilea rând, este important de remarcat faptul că, o dată cu anularea suspendării potrivit Deciziei nr. x/11.12.2012 a redevenit activă Declarata de asigurare nr. 7518 producând efecte juridice şi pentru perioada de suspendare, respectiv pentru anii 2011 şi 2012, astfel pentru aceşti ani reclamanta datorează retroactiv contribuţia de pensie minimă obligatorie. Deşi comunicată persoanei în cauză, Decizia de anulare a suspendării nr. x/11.12.2012, acesta nu a fost contestată, fiind acceptată tacit, iar actele ulterioare emise de SFM Topliţa, nu fac altceva decât sa urmeze principiul de drept potrivit căruia accesoriile urmează principalul.

Procedura efectivă de predare-primire a documentelor şi informaţiilor între instituţii s-a stabilit prin ordinul comun, pentru MFP având nr. x/06.06.2012, document depus în probaţiune la dosarul cauzei de către reclamant.

In opinia recurentei pârâte prin acest ordin comun s-a stabilit modelul şi conţinutul formularului reprezentând Borderou centralizator (art. 4 lit. c-g). Pe lângă documentaţia transmisă în format de hârtie, sumele au fost transferate în format electronic.

Transferul electronic de date la nivel naţional, a urmărit migrarea informaţiilor de la CNPP către ANAF, însă trebuie avut în vedere faptul că cele două aplicaţii informatice de lucru ale instituţiilor nu aveau aceeaşi structură de stocare şi algoritm de prelucrare şi gestionare a creanţelor. La momentul proiectării aplicaţiei informatice a CNPP nu se putea anticipa evoluţia legislativă, în sensul că la un moment dat contribuţiile de asigurări sociale de stat vor fi transferate cu scopul colectării în baza de date a ANAF, în temeiul legislaţiei fiscale.

Pe lângă formatul de hârtie, sumele au fost transferate către organul fiscal pe cale electronică, ceea ce determină împrejurarea faptului că nu avem competenţă de a interveni cu privire la aceste informaţii (documentul de individualizare, dată, sumă, natură creanţă etc.). Acest aspect este lesne de înţeles, prin raportare la dispoziţiile art. V al. 2 potrivit cărora pentru sumele gestionate de CJP până la momentul transferului această instituţie este răspunzătoare.

Prin completarea declaraţiei de asigurare potrivit Legii nr. 19/2000, persoana în cauză a fost luată în evidenţe şi identificată prin numărul atribut potrivit declaraţiei respectiv 7518.

Recurenta pârâtă a subliniat faptul că în fişa gestionată de CJP Harghita se poate observa faptul că, doar acest număr de document este evidenţiat. Rezultă că, gestionarea contribuţiilor de asigurări sociale în format electronic la nivelul CJP Harghita se efectua după declaraţia de asigurare.

Organul fiscal gestionează creanţe fiscale prin prisma titlurilor de creanţă. Astfel, titlul de creanţă, izvor al obligaţiei de natură fiscală, este declaraţia de asigurare nr. x/09.09.2010 semnată de persoana asigurată. Acest aspect, este în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 19/2000, potrivit căreia declaraţia de asigurare constituie titlu de creanţă şi devine titlu executoriu la data la care creanţa este scadentă conform legii.

In opinia recurentei pârâte înscrisurile care emană de la CJP Harghita (depuse la dosarul cauzei) trebuie coroborate cu situaţia analitică pe plătitor al contribuabilului pentru anul 2012 anul transferului, situaţie gestionată de organul fiscal.

Instanţa de fond face trimitere la titlul de creanţă, reprezentând declaraţia de asigurare nr. x/09,09.2010. potrivit căreia contribuţia de asigurări sociale era de 3 lei lunar, şi astfel pentru perioada 2011-2012 nu se putea acumula un debit principal de 4.044 lei.

Recurenta pârâtă a considerat această motivare ca fiind eronată, situaţia de fapt fiind interpretată fără a se corobora toate înscrisurile doveditoare existente la dosar. Astfel, recurenta pârâtă a solicitat a se avea în vedere faptul că:

- pentru perioada 2008-2010 contribuţia a fost de 3 lei lunar;

- pentru anul 2011 contribuţia lunară datorată a fost 222 lei;

- în perioada ianuarie 2012-iunie 2012 contribuţia lunară datorată a fost în sumă de 232 lei;

- pentru perioada 07.2007-12.2010 contribuabilul şi-a achitat obligaţiile fiscale cu întârziere fapt care a dus la calcularea de accesorii, iar începând cu luna ianuarie 2011 până la data transmiterii informatic a soldului neachitat către ANAF ( iunie 2012) aceasta nu a plătit CAS ca urmare a suspendării declaraţiei de asigurare;

- potrivit declaraţiilor depuse la organul fiscal, pentru anul 2011 reclamanta a realizat un venit brut de 12489 lei, iar pentru anul 2012 a estimat un venit de 12297; întrucât sumele declarate erau peste plafonul de 8088 lei a fost anulată suspendarea prin decizia nr. x/11.12.2012 emisă de CJP Harghita.

Ca atare doar în contextul reţinerii celor de mai sus se poate demonstra în mod evident faptul că într-adevăr pentru perioada 2011-2012 s-au acumulat datorii care chiar au atins nivelul reţinut de instanţă.

Decizia nr. x/11.12.2012 emisă de CJP Harghita privind anularea suspendării declaraţiei individuale de asigurare nr. 7518 pentru suma de 4.044 lei, reprezentând debite restante din anii 2011 şi 2012, nu a fost contestată de reclamantă niciodată, iar actele ulterioare emise de SFM Topliţa, nu fac altceva decât să urmeze principiul de drept potrivit căruia accesoriile urmează principalul.

Recurenta pârâtă a susţinut că, situaţia debitului transferat de CJP a fost tranşată pe calea contestaţiei la executare, de către instanţă în mod irevocabil, în dosarul nr. x/326/2013 al Judecătoriei Topliţa prin Sentinţa civilă nr. 623/07,05.2013 instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii contestaţiei formulate pentru suma de 4.044 lei dispoziţiile acesteia fiind definitive prin Decizia civilă nr. 120/R/19.03.2014.

In cadrul acestui dosar, instanţa a constat faptul că, N.R. a avut calitatea de asigurat obligatoriu al sistemului de pensii, astfel sumele calculate şi ulterior transferate de către CJP către organul fiscal sunt temeinice şi legale. Astfel, situaţia debitului a fost clarificată, în sensul menţinerii acestuia. In consecinţă, la acest debit în mod legal se calculează şi se vor calcula accesorii, până la momentul plătii integrale a acestuia.

In opinia recurentei pârâte la fel de eronată este şi împrejurarea reţinută de instanţă potrivit căreia cuprinsul deciziei de accesorii nu respectă dispoziţiile art. 97 şi pe cele ale art. 46 al. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015, în sensul că, în actul administrativ fiscal trebuie indicat obiectul actului administrativ fiscal, iar baza de calcul a penalităţilor şi implicit penalităţile menţionate în acest act nu sunt corect calculate, prin raportare la cuprinsul declaraţiei de asigurare înregistrată la CJP Harghita sub nr. x/09.09.2010.

Recurenta pârâtă nu putea achiesa la aceste reţineri ale instanţei de fond, tocmai prin prisma celor arătate mai sus, în condiţiile în care actele de individualizare a creanţelor emană de la alte instituţii.

Prin raportare la dispoziţiile art. 97 coroborate cu cele ale art. 46, recurenta pârâtă a arătat faptul că, actul administrativ fiscal cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Actele administrativ-fiscale sunt editate prin aplicaţia informatică gestionată şi elaborată la nivel naţional în concordanţă cu actele normative în vigoare (OPANAF nr. 63/2017, OPANAF nr. 967/2017) toate elementele existente în cuprinsul lor fiind generate automat.

In continuare recurenta pârâtă a susţinut că prin raportare la dispoziţiile legale, actul administrativ fiscal prevede: Tipul creanţei - obligaţii fiscale accesorii calculate pentru contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de persoanele care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică; Baza de impozitare - sumă obligaţie principală; Cuantumul creanţei fiscale - cuantumul dobânzilor, cuantumul penalităţilor de întârziere.

In opinia recurentei pârâte hotărârea instanţei poate crea un precedent periculos, urmând ca în situaţia menţinerii sentinţei criticate să se creeze un tratament discreţionar pentru reclamanta din prezenta cauză, în sensul că organul fiscal gestionează un debit stabilit de CJP şi menţinut de instanţa de judecată, pentru care tot instanţa desfiinţează accesoriile în mod netemeinic.

Raportat la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina recurentei pârâte, în contextul descris, organul fiscal nu deţine nicio culpă, în condiţiile în care toate demersurile întreprinse au fost în conformitate cu dispoziţiile legale, iar acţiunile întreprinse s-au raportat strict la informaţiile transferate. Faţă de aceste aspecte, recurenta pârâtă a considerat că obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată este totalmente nejustificată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 al. 1 C.pr.civ. Potrivit acestor prevederi partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor ocazionate de proces, însă prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală, sau prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli.

Ori în cazul de faţă, demersurile întreprinse de organul fiscal au respectat strict dispoziţiile legale.

La data de 23 decembrie 2019 reclamanta N.R. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate.

În considerentele întâmpinării reclamanta a învederat faptul că prin soluţiile pronunţate de către Tribunalul Harghita şi Curtea de Apel Tg. Mureş în care s-au admis acţiunile promovate fiind spete similare având în comun aceleaşi decizii de impunere necomunicate , Decizia de Impunere nr .x din 09/09/2010 prin care calculează dobânda pe perioada 07.04.2017-06.07.2017 pentru sumele debit. 2591,00;232,()0;232,00; 232,00; 232,00;lei, inexistând nici o referire la decizia nr. 54628 din 11.12.2012 emisa de Casa Judeţeană de Pensii Harghita şi nici nu poate fi raportata la sumele cuprinse în decizia nr. 54628 din 11.12.2012, în DEC. ACC. Nr. 1930359395205 din 06/07/2017, în cuantumul sumei datorate de 63,00 lei, prin prezenta nu exista nici o referire la decizia nr. 54628 din 11.12.2012 nu se regăseşte ca titlu de creanţa pe prezenta decizie accesorie, deoarece o asemenea împrejurare trebuie să rezulte chiar din decizia de stabilire a obligaţilor accesorii atacată, un fapt elocvent deoarece după data de 01.06.2012 emiterea sau stabilirea de contribuţii sociale conform OUG 125 din 2011 art.V. pct .(1) revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pârâta nu respectă Legea nr.207/2015 art.97 "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă, " şi nici pe cele ale art.46 al.2 lit. d potrivit căruia în conţinutul actului administrativ fiscal trebuie indicat obiectul actului administrativ fiscal, deoarece baza de calcul a penalităţilor şi implicit penalităţile menţionate în acest act nu sunt corect calculate, prin raportare la cuprinsul declaraţiei de asigurare înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Harghita sub nr.x din 09.09.2010, pârâta nu respecta respectiv Legea nr.207/2015 art.97. art.46 al.2 lit.d , precum nu exista nici o referire la decizia nr. x din 11.12.2012 nu se regăseşte ca titlu de creanţa pe prezenta decizie accesorie, deoarece o asemenea împrejurare trebuie să rezulte chiar din decizia de stabilire a obligaţilor accesorii atacată, pârâta nu respecta Legea nr.207/2015 art.97 "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă," şi nici pe cele ale art.46 al.2 lit. d potrivit căruia în conţinutul actului administrativ fiscal trebuie indicat obiectul actului administrativ fiscal, deoarece baza de calcul a penalităţilor şi implicit penalităţile menţionate în acest act nu sunt corect calculate, prin raportare la cuprinsul declaraţiei de asigurare înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Harghita sub nr.x din 09.09.2010. In baza declaraţiei de asigurare nr. x din 09.09.2010, venit asigurat, ultima sumă asigurată fiind de 3 lei pe lună, începând cu data de 01.01.2008, nu se pot calcula creanţe de xxx,00 lei asupra cărora calculează dobânzi de 63,00 lei prin prezenta DEC. ACC. Nr. x din 06/07/2017, prin decizia nr. 1833/30.08.2017, formulată de către pârâta D.G.R.F.P. –Braşov - A.N.D.F- Harghita menţionează că sumele reprezintă obligaţiile principale indicate în decizia nr. 1930359395205 din 06/07/2017, menţionează precum CJP Harghita emite decizia nr. 54628/11.12.2012 prin care anulează suspendarea declaraţiei şi astfel rezultă suma de plata de 4924 lei, reprezentând 4044 lei contribuţii, 383 lei dobânzi, 497 penalităţi, această împrejurare nu poate complini lipsurile arătate, deoarece aceste menţiuni trebuiau să rezulte chiar din decizia de stabilire a obligaţilor accesorii atacată, nefiind posibilă complectarea sa ulterioară prin precizările depuse în cursul procesului.

Aceste debite provin din perioada în care administrarea contribuţiilor respective revenea caselor de asigurări sociale şi potrivit propriilor susţineri a organelor fiscale astfel cum au fost consemnate în decizia de soluţionare a contestaţiei, la momentul predări către AFP Topliţa (10.07.2012), debitele restante ale reclamantei erau de 0 (zero ) lei, întrucât era suspendată declaraţia individuală de asigurare. Sumele restante de plată au fost evidenţiate ulterior, ca urmare a anularii suspendării declaraţiei de asigurare, prin modificarea şi transferarea de la CJP Harghita către AFP Topliţa în sistem informatic, intimata reclamantă a subliniat faptul că aceste informaţii sunt preluate din decizia de soluţionare a contestatiei, neexistând vreun act administrativ fiscal - titlu de creanţa care să individualizeze ca atare obligaţiile principale de plată, a contribuţiei restante pretins datorate de reclamantă. Prin decizia nr.x/11.12.2012 emisa de CJP Harghita se dispune doar anularea suspendării declaraţiei individuale de asigurare şi se face menţiunea ca "se modifică şi situaţia cu obligaţiile de plata la data de 30.06.2012 transmisă la ANAF".

In opinia intimatei reclamante obligaţiile accesorii de plată individualizate în decizia contestata în speţa nu sunt datorate  pentru neplata la termen a unor obligaţii fiscale principale individualizate prin vreuna din formele prevăzute de lege, legea nr. 207/2015 art. 97, art.46 al.2 lit.d.

Referirea la elementele extrinseci deciziei pentru a se stabili baza de calcul a accesoriilor este inadmisibilă atât timp cât textele legale invocate prevăd imperativ obligaţia înscrierii în cuprinsul deciziei a bazei de impunere asupra căreia au fost aplicate creanţele fiscale.

Intimata reclamantă a subliniat faptul că nici apărarea conform căreia actul administrativ a fost edictat automat "actele administrativ-fiscale sunt edictate prin aplicaţia informatică gestionată şi elaborată la nivel naţional în concordanţă cu actele normative în vigoare, toate elementele cuprinse în cuprinsul lor fiind generate automat" nu este una exoneratoare de răspundere pentru pârâta, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul, ca fiind neîntemeiat, menţinerea sentinţei civile nr. x/23.10.2019 ca temeinică şi legală.

Pârâta D.G.R.F.P.- Braşov- A.N.D.F- Harghita având statutul de singură autoritate care stabileşte creanţe fiscale la aprecierea reprezentanţilor unui serviciu administrativ, prin  emiterea unui act, autoritatea publică este obligată să respecte legea, atunci când legea nu este respectată, contribuabilul se adresează instanţei pentru ca actul autorităţii publice emis în regim de putere publică să fie anulat deoarece impune în mod obligatoriu o suma mai mare privind contribuţii sociale mai mari decât venitul, respectiv venitul net realizat în cadrul întreprinderi Familiare menţinând o stare de incertitudine juridică, asemenea reglementări discriminatorii, dintre stat şi contribuabili, în favoarea statului, săvârşite chiar prin lege, deliberat, cu bună ştiinţă, care sunt frecvente în activitatea practică, sunt inadmisibile într-un stat cu adevărat de drept. Statul român a urmărit să descurajeze contribuabilii de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul formulat, ca fiind neîntemeiat, menţinerea sentinţei  atacate ca temeinică şi legală.

Intimata reclamantă a susţinut că, potrivit Decizie nr. 257/2019 din 23 aprilie 2019, pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de R. N. în Dosarul nr. x/96/2017 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.249D/2017 (având în comun cu prezenta cauză, aceeaşi, Decizia de Impunere nr. 7518 din 09.09.2010 şi aceeaşi decizia nr. 54628 din 11.12.2012 emisa de Casa Judeţeană de Pensii Harghita) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. IV lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice emitent: Curtea Constituţională publicată în: Monitorul Oficial nr. 623 din 26 iulie 2019 la punctul 20 menţionează "textul de lege criticat stabileşte categoriile de persoane care sunt asigurate în mod obligatoriu în cadrul sistemului public de pensii, iar nu baza şi modalitatea de calcul ale contribuţiei de asigurări sociale, prevederi care sunt cuprinse în Codul fiscal" conform cu Legea nr.571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal, art. 296^22 baza de calcul, calculul contribuţiei sociale se realizează la venitul net, actual conform cu Legea nr.227/2015 privind codul Fiscal art. 148 pct. (8) Baza de calcul, calculul contribuţiei sociale se realizează la venitul net, pe anul 2011 venit realizat de 3991,00 lei, împărţit la 12 luni revine suma de 332,58 lei pe lună, fiind sub salariul minim brut pe anul 2011, care este de 670 lei pe lună, conform cu H.G. 1193/2010, pe anul 2012 venit realizat de 2711,00 lei, salariul minim brut pe anul 2012 fiind de 700 lei pe lună conform cu H.G. 1225/2011, 2711,00 lei împărţit la 12 luni revine suma de 225,91 lei pe lună pe anul 2012, suma care este mai mica decât contribuţiile sociale obligatorii de 232,00 lei pe lună, nu pot plăti o sumă mai mare decât venitul său, prin stresul provocat care este o boală fără tratament, doar adevărul fiind singura soluţie, consideră un atentat asupra dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică conform cu art.22 din Constituţia Românie, prin emiterea prezentului act administrativ emis de pârâta fără a respecta propriul cod fiscal, privind modul de constituire precum şi comunicarea actului fiscal lipsa decizi lor de impunere anuale, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul.

In opinia intimatei reclamante ceea ce nu rezulta din decizia contestată, precum şi nici din vreun alt înscris aflat la dosarul cauzei, existenta unui titlu de creanţă pentru obligaţiile fiscale principale pretins datorate de intimata reclamantă, prin raportare la cuprinsul declaraţiei de asigurare înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Harghita sub nr.x din 09.09.2010. In baza declaraţiei de asigurare nr. x din 09.09.2010, venit asigurat, ultima suma asigurată fiind de 3 lei pe luna, începând cu data de 01.01.2008, nu se pot calcula creanţe de xxxx,00 lei, asupra cărora calculează dobânzi de 63,00 lei prin prezenta DEC. ACC. Nr. xxx din 06.07.2017.De remarcat este faptul ca aceste debite provin din perioada în care administrarea contribuţiilor respective revenea caselor de asigurări sociale, la momentul predării către AFP Topliţa în data de 10.07.2012, debitele restante ale intimatei reclamante erau de 0 lei, întrucât era suspendată declaraţia individuală de asigurare. Sumele restante de plată au fost evidenţiate ulterior, ca urmare a suspendării declaraţiei de asigurare, prin modificarea şi transferarea de la CJP Harghita către AFP Topliţa în sistem informatic, neexistând vreun act administrativ fiscal - titlu de creanţă care să individualizeze ca atare obligaţiile principale de plată a contribuţiei restante pretins datorate de N.R.. Prin decizia nr. x din 11.12.2012 emisă de CJP Harghita se dispune doar anularea suspendării declaraţiei individuale de asigurare şi se face menţiunea că „se modifică situaţia cu obligaţiile de plată la data de 30.06.2012 transmisa de ANAF".

Obligaţiile accesorii de plata individualizate în decizia contestată în speţă nu sunt datorate pentru neplata la termen a unor obligaţii fiscale principale individualizate prin vreuna din formele prevăzute de lege, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul.

Prin recursul împotriva sentinţei civile nr. x/23.10.2019 promovat de recurenta pârâta atrage atenţia privind declaraţia pe proprie răspundere din data de 29.11.2011 prin care intimata reclamantă a menţionat că nu realizează venitul de 8088 lei însoţită de adeverinţa de venit estimativ pe anul 2011 estimat de 1022,00 lei emisă în data de 30.11.2012 număr de înregistrare operator cod x, ulterior în data de 20.01.2012 a depus declaraţia 200 şi a solicitat adeverinţa de venit cu venitul realizat pe anul 2011 de venit realizat de 1179,00 lei emisă în data de 30.01.2012 nr. înregistrare x, ulterior a depus declaraţie recalificativă în data de 12.03.2013 conform cu adeverinţa de venit pe anul 2011 de 3991,00 lei emis în data de 04.01.2018 nr. înregistrare x, asupra căruia Administraţia Fiscală impune impozitul de 639 lei, care a fost depusă la Casa Judeţeană de Pensii Harghita, ca dovadă precum venitul intimatei reclamante este sub suma de 8.088 lei, venitul de 3991 lei, venitul ei pe anul 2011 este cel mai mare realizat în ultimii 10 ani fapt real conform veniturilor sale evidenţiate prin Adeverinţa de Venit pe anul 2011 de 3991,00 lei emisă în data de 04.01.2018 nr. înregistrare x, prin declaraţia pe proprie răspundere şi adeverinţa de venit emisă de aceeaşi recurent pârâta, Declaraţie de Asigurare nr. 7518 din 09.09.2010 emisă în baza Legii nr. 19/2000 fiind suspendată în mod legal acest aspect nefiind contestat de recurent pârâtă, venit asigurat, ultima suma asigurata fiind de 3 lei pe lună, începând cu data de 01.01.2008, altă modificare de venit nu a semnat şi nici nu are cunoştinţă de existenta ei, prezenta declaraţie de asigurare ca fiind nulă odată cu modificările legislative nu poate produce nici un efect juridic, nu exista nici o bază legală prin care o declaraţie de asigurat emisa în baza Legii nr. 19/2000 prin care a contribuit şi a plătit contribuţii sociale incluzând anul 2010, odată cu modificările legislative începând cu anul 2011 prin emiterea noi Legii a Pensiei nr.263/2010 art. 6 alin. 1 pct.IV, lit. b) raportat la art. 11 (3), art. 27 (1), art. 31(3), art. 36 raportat la normele de aplicare a prezentei legi prim H.G. nr. 257/2011 art.23, începând cu anul 2011 prevederile respective s-o oblige să contribuie la asigurările sociale cu o suma mai mare decât venitul său dar care în art.26 din H.G. nr. 257/2011 prezintă modelul contractului cu nr. 5/2011, care trebuie să existe între părţi, pe care în mod normal trebuie semnat şi complectat personal de comun acord stabilind clauze contractuale reale, nu imaginare. Din acest motiv declaraţia de asigurare nr.7518 a fost suspendată legal în baza adeverinţelor de venit emise A.F.P. Topliţa care reprezintă Venitul Net, în temeiul art. 17 pct.(l), respectiv art. 17 din H.G. nr.257/2011, pct. (4), care menţionează că în perioada de suspendare prevăzută la alin. (1) nu se datorează contribuţia de asigurări sociale şi perioada respectivă nu constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, conform art. 17 din H.G. nr.257/2011, la art. 17 pct. (4), prin declaraţia pe proprie răspundere din data de 29.11.2011 prin care intimata reclamantă a declarat că nu realizează venitul de 8088 lei pe anul 2011 fapt real conform veniturilor sale evidenţiate prin Adeverinţa de Venit pe anul 2011 de 3991,00 lei emisă în data de 04.01.2018 nr. înregistrare 1930339324430, existentă la dosar. Prin declaraţia pe proprie răspundere şi adeverinţa de venit emisă de aceeaşi recurent pârâta nu exista nici o datorie, respectiv intimata reclamantă nu a avut cunoştinţa de existenta unei datorii pe perioada suspendări declaraţia individuală de asigurare nr.7518, nu se pot calcula creanţe în baza declaraţiei de asigurare nr.7518 care a fost suspendata legal, fiind emisă de Casa Judeţeană de Pensii Harghita conform legi nr. 19/2000 , ca dovadă în data de 18.12.2012 Casa Judeţeană de Pensii Harghita comunica Decizia de Anulare a Suspendării Declaraţiei Individuale de Asigurare cu nr. 54628 din 11.12.2012, ca dovadă ce atestă precum suspendarea a fost efectuată în mod legal, prin care recurenta pârâta se foloseşte de prezenta declaraţie atât ca şi contract cât şi ca Decizie de Impunere anuala inexistând o bază legală, ca dovada în data de 18.12.2012 Casa Judeţeană de Pensii Harghita comunica Decizia de Anulare a Suspendării Declaraţiei Individuale de Asigurare cu nr. 54628 din 11/12/2012, ca dovadă ce atesta precum suspendarea a fost efectuata în mod legal, în temeiul art. 17 pct.(l), respectiv art. 17 din H.G. nr.257/2011, pct. (4), declaraţia individuala de asigurare nr.7518 nu poate produce creanţe în baza Legii a Pensiei nr.263/2010 fără a exista contractul menţionat la art.26 din H.G.nr. 257/2011 sub acest aspect  intimata reclamantă a solicit să se respingă recursul.

In acelaşi timp privind practica judiciara a Curţii Europene, respectiv Hotărârea Curţii (Camera a treia) din 1 octombrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Cluj - România) - Sinaranda Bara şi alţii/Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF),(Cauza C-201/14), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât că persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii şi prelucrării între doua autorităţi ale administraţiei publice a unui stat membru trebuie să fie informate în prealabil, inexistând informarea persoanei intimatei reclamante prin folosirea datelor personale prin Ordinul comun nr. 934/06/06/2012 a MFPS (nr.806/06/06/2.012 a MFP), între Administraţia Fiscala şi Casa de Pensii Harghita, Decizia Curţii Europene vine după ce Curtea de Apel Cluj a solicitat o opinie într-un caz ce implica mai mulţi români ce desfăşoară o activitate independentă, această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanţe naţionale care sunt sesizate eu o problemă similară, respectiv prezenta cauza dosarului nr. 151/96/2018, practica judiciară a Curţii Europene Sinaranda Bara şi alţii Cauza C-201/14 - fiind aplicabilă în prezenta cauza prin folosirea unui protocol cadru de predare a datelor personale ale intimatei reclamante între Administraţia Fiscală şi Casa de Pensii Harghita fără acordul ei, fără a fi înştiinţată, presupune în mod impetuos conform practici Curţii Europene admiterea cereri de anulare a deciziei nr. x/30.08.2017 împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii cu nr. xxxx din 06.07.2017, în cuantumul sumei datorate de 63,00 lei, reprezintă un motiv temeinic prin care solicită menţinerea Sentinţei Civile nr. x/23.10.2019 ca temeinică şi legală.

In conformitate cu prevederile legale şi cu Protocolul cadru de predare - primire prevăzute în Anexa nr.l, între 1.07.2012 -30.09.2012, nu exista nici un dosar în faza de soluţionare, datoria intimatei reclamante fiind de 0 zero lei, recurenta pârâta D.G.R.F.P.-Braşov - A.N.D.F-Harghita Serviciul Fiscal Topliţa având rolul individualizări prezentelor creanţe deoarece nu avea cum să preia nici o creanţa de la Casa Judeţeană de Pensii Harghita conform cu Ordinul comun nr. 934/06/06/2012 a MFPS (nr. 806/06/06/2012 a MFP) conform cu art. 3 nu exista aplicabilitate în prezenta cauza, prezentul ordin fiind menţionat în instanţa de fond prin Decizia nr. 1833/30.08.2017 şi prin recurs, prin OUG 125 din 2011 art.V.  pct.(3), recurenta pârâta era obligată să efectueze o inspecţie fiscală pentru a stabili decizii de impunere pe anii 2011 şi 2012, reprezintă un motiv temeinic prin care intimata reclamantă solicită menţinerea sentinţei  atacate ca temeinică şi legală.

Intimata reclamantă a susţinut că dacă ar depune soluţii în care sa admis contestaţia sau soluţii de anulare a unor decizi pe cale administrativa prin D.G.R.F.P. - Braşov serviciul soluţionare contestaţii 2, nu înseamnă ca a anulat toate titlurile de creanţa emise abuziv de recurent pârâta care sunt debite constituite fără respectarea legi, şi a fost menţinută starea de incertitudine juridică în privinţa obligaţiilor sale financiare, stabilite în mod abuziv fără respectarea legi doar ordine interioare care nu pot fi mai presus decât legea recurent pârâta menţionează suma de baza de 4045 lei, a făcut obiectul dosarului nr. 115/326/2013 dosar de  executare nr. 2680908193788/19/30/3 /2012/193030018411365 nr. 193030022303988 din  28.12.2012, privind data este prescris, care nu are legătură cu prezenta cauza, nu avea cum să tranşeze instanţa debitul transferat de CJP Harghita, exista şi alte titluri executori câştigate de pârâta, deoarece nu au fost contestate în contencios administrativ fiscal deoarece intimata reclamantă nu a avut posibilităţi materiale, fiind fără venit pe ultimi 6 ani, ea neavând posibilitatea materială de a contesta titlurile executori anterioare, având venituri mici, fapt reprezentat şi de adeverinţele de venit depuse la dosar, în prezent beneficiară de ajutor social nu are posibilitatea de a angaja un avocat şi de a avea un proces echitabil, fiind fără venituri, în esenţa nu exista comunicarea Deciziilor de Impunere anuale nr. x din 09.09.2010 cu sumele xxxxxxxxxlei, cu suma accesorie în cuantumul sumei datorate de 63,00 lei, stabilită prin deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii cu nr. 1930359395205 din 06.07.2017, contestată pe cale administrativa şi soluţionata prin decizia nr. 1833/30.08.2017, în prezenta cauza nu se contestă un titlu executoriu se contestă o soluţie pe cale administrativa asupra unei decizi accesorii asimilată unei decizi de impunere, dacă ar depune soluţii în care sa admis contestaţia nu înseamnă ca a anulat toate titlurile de creanţa emise abuziv de pârâta care sunt debite constituite fără respectarea legi, care efectiv nu există şi a fost menţinută starea de incertitudine juridică în privinţa obligaţiilor sale financiare, stabilite în mod abuziv fără respectarea legi doar ordine interioare care nu pot fi mai presus de Legea nr.207/2015 art.97, art.46 al.2 lit.d, având rolul individualizării prezentelor creanţe, fără respectarea OUG 125 din 2011 art.V. " pct.(3), rol ascuns pentru a nu respecta legea lipsind cu desăvârşire obiectul actului administrativ fiscal, nu exista dovada comunicări Titlurilor de Creanţa evidenţiate în decizia nr. 1833/30.08.2017 prin deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii cu nr. 1930359395205 din 06/07/2017, stabilite în mod abuziv fără respectarea legi, doar ordine interioare care nu pot fi mai presus decât legea, nu reprezintă dovada comunicări Titlurilor de Creanţa evidenţiate în decizia nr. deciziei nr. 1833/30.08.2017, stabilite în mod abuziv fără respectarea Legii nr.207/2015 art.97, art.46 al.2 lit.d doar ordine interioare care nu pot fi mai presus decât legea, reprezintă motive temeinice privind admiterea prezentei cereri de anularea deciziei nr. 1833/30.08.2017, prezenta cerere de anularea fiind credibilă, legală şi admisibilă, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul.

In continuare intimata reclamantă a evidenţiat practica judiciară în materie, învederând spectrul soluţiilor pronunţate şi în care s-au admis acţiunile promovate fiind spete similare având în comun aceleaşi decizii de impunere necomunicate.

Intimata reclamantă a solicitat admiterea cereri de anularea în totalitate a actului administrativ emis de recurent pârâtă decizia nr. x/30.08.2017 împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii cu nr. x din 06/07/2017, în cuantumul sumei datorate de 63,00 lei, având în vedere lipsa Titlului de Creanţa, lipsa comunicări Deciziilor de Impunere Anuale care ar avea efect anularea prezentei creanţe respectiv decizia, nr. 1833/30.08.2017, precum şi desfiinţarea tuturor creanţelor, emise de către recurent pârâta D.G.R.F.P. –Braşov -A.N.D.F- Harghita S.F.M. Topliţa care nu poate achiesa la art.97 şi pe cele ale art.46 al.2 lit.d din Legea nr.207/2015 şi decizia nr. 54628 dinii.12.2012 nu se regăseşte ca titlu de creanţă pe prezenta decizie accesorie, deoarece o asemenea împrejurare trebuie să rezulte chiar din decizia de stabilire a obligaţilor accesorii atacată, nefiind posibilă complectarea sa ulterioară prin precizările depuse în cursul procesului, precum inexistenta contractului cu nr. 5/2011 prin care suma asigurată era de 232,00 lei pe luna, astfel declaraţia de asigurare nr. 7518 din 09.09.2010 suma asigurată de 3 lei pe lună nu se pot calcula creanţe cu suma totala de 3519,00 lei fapt menţionat prin sentinţa civila nr. x/23.10.2019, sub acest aspect a solicitat menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

A mai solicit intimata reclamantă respingerea apărărilor formulate prin recurs, ca inadmisibil şi nefondat fără a aduce argumente plauzibile o baza legala cu respectarea legi respectiv Legea nr.207/2015 art.97, art.46 al.2 lit.d, precum decizia nr. 54628 din 11.12.2012 nu se regăseşte ca titlu de creanţa pe prezenta decizie accesorie nr. 1930359395205 din 06.07.2017, în cuantumul sumei datorate de 63,00 lei, deoarece o asemenea împrejurare trebuie să rezulte chiar din decizia de stabilire a obligaţilor accesorii atacată, nefiind posibilă complectarea sa ulterioară prin precizările depuse în cursul procesului, nu respectă Legea nr.207/2015 art.97 şi nici pe cele ale art.46 al.2 lit. d potrivit căruia în conţinutul actului administrativ fiscal trebuie indicat obiectul actului administrativ fiscal, deoarece baza de calcul a penalităţilor şi implicit penalităţile menţionate în acest act nu sunt corect calculate, prin raportare la cuprinsul declaraţiei de asigurare înregistrată la Casa Judeţeană de Pensii Harghita sub nr.x din 09.09.2010. In baza declaraţiei de asigurare nr. x din 09.09.2010, venit asigurat, ultima sumă asigurata fiind de 3 lei pe lună începând cu data de 01.01.2008, alta modificare de venit nu a semnat şi nici nu are cunoştinţa de existenta ei, nu se pot calcula creanţe cu suma totala de 3519,00 lei, reprezintă motive temeinice să se respingă recursul.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, precum şi a dispoziţiilor art.488 C.proc.civ., instanţa constată următoarele:

Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita  a invocat motivul de recurs prevăzut  la art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ, susţinând faptul că instanţa de fond a interpretat eronat textele legale aplicabile, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Curtea observă, în primul rând, că, actul administrativ fiscal contestat de intimata N.R.  este decizia nr.x/30.08.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul soluţionare contestaţii 2 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.x/06.07.2017 - prin care au fost stabilite obligaţii fiscale accesorii aferente contribuţiei de asigurări sociale de stat  datorate de persoane care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică în cuantum de 63 lei.

În cuprinsul  acestui  din urmă act s-a mai menţionat faptul că detaliile referitoare la modul de calcul al sumelor reprezentând obligaţii fiscale accesorii aferente se află în anexă.

Analizând anexa la această decizie, curtea observă faptul că în calitate de document prin care s-a individualizat suma de plată a fost menţionat Documentul C.A.S. nr.x/09.09.2010. Acest document este, de fapt, Declaraţia reclamantei privind venitul asigurat în sistemul public de pensii conform Legii 19/2000, nr.7518/09.09.2010 (fila 83 dosar fond), iar perioada pentru care au fost calculate accesoriile de către Serviciul Fiscal Municipal Topliţa a fost 07.04.2017 – 06.07.2017. Ceea ce nu rezultă din decizia contestată, precum şi nici din vreun alt înscris aflat la dosarul cauzei, este existenţa unui titlu de creanţă pentru obligaţiile fiscale principale pretins datorate de reclamantă.

De remarcat este şi faptul că  debitele (2591 lei + 4x232 lei) provin din perioada în care administrarea contribuţiilor respective revenea caselor de asigurări sociale, iar (potrivit propriilor susţineri ale organelor fiscale astfel cum au fost consemnate în decizia de soluţionare a contestaţiei), la momentul predării către AFP Topliţa (10.07.2012), debitele restante ale reclamantei erau 0, întrucât era suspendată declaraţia individuală de asigurare.

Sumele restante de plată au fost evidenţiate ulterior, ca urmare a anulării suspendării declaraţiei de asigurare, prin modificarea şi transferarea de la C.J.P. Harghita către A.F.P. Topliţa în sistem informatic – curtea subliniază faptul că aceste informaţii sunt preluate din decizia de soluţionare a contestaţiei, neexistând vreun act administrativ fiscal - titlu de creanţă care să individualizeze ca atare obligaţiile principale de plată a contribuţiei restante pretins datorate de reclamant.

Prin Decizia nr.x/11.12.2012 emisă de C.J.P. Harghita se dispune doar anularea suspendării declaraţiei individuale de asigurare şi se face menţiunea că „se modifică şi situaţia cu privire la obligaţiile de plată la data de 30.06.2012 transmisă la A.N.A.F.” iar  în Decizia nr. 1930359395205 din data de 06.07.2017 nu există nicio referire la acest act şi în consecinţă,  nu se poate considera că accesoriile datorate de reclamantă au fost calculate prin raportare la sumele cuprinse în decizia menţionată.

Prin urmare, în acord cu opinia primei instanţe, Curtea reţine că, obligaţiile accesorii de plată individualizate în decizia contestată, calculate pentru neplata la termen a unor obligaţii fiscale principale care nu sunt individualizate prin vreuna din formele prevăzute de lege, nu sunt datorate, astfel că, în speţă, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.496 alin.1 C.proc.civ., curtea va respinge  recursul ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare