Nulitate contestație în anulare

Prin sentinţa civila nr. 182 din data de 13.07.2021, Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 1454/237/2020, a respins ca nefondate excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant şi prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul 6 din cerere, privind întoarcerea executării silite, precum şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte constatarea ca abuzive a clauzelor din Contractul de facilitate de credit şi garanţie reală mobiliară nr. 0623405/30.09.2008; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanţii X  şi Y  şi a  constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 5.1. lit.a) teza a II-a (partea finală) din contractul de facilitate de credit nr. 0618303 din 15.09.2008, privind caracterul revizuibil al dobânzii, anume mențiunea „fiind revizuibilă periodic” şi a dispus înlăturarea din contract a acestei mențiuni; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.1. din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008, privind menţiunea „ ... şi este revizuibilă periodic de către Banca pe toată perioada prezentului contract până la rambursarea integrală a datorii către Bancă, în funcţie de condiţiile dominante ale pieţei sau a modificărilor circumstanţelor în care aceasta a fost iniţial stabilită, precum şi în raport cu politicile de creditare ale băncii” şi  a dispus înlăturarea din contract a acestei menţiuni; a constatat  caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art. 4.4. din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008, privind comisionul de risc şi a dispus înlăturarea acestei clauze din contractul de credit; a dispus restituirea de către pârâta Banca S.A., reclamanţilor X şi Y a sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive prevăzute de art. 5.1. lit. a) teza a II-a (partea finală) din contractul de facilitate de credit nr. 0618303 din 15.09.2008, privind revizuirea dobânzii, art. 4.1., privind caracterul revizuibil al dobânzii şi art. 4.4., privind comisionul de risc, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plăţii sumelor actualizate cu rata inflaţiei şi până la data restituirii sumei către reclamanți; a respins, ca nefondate, restul capetelor de cerere, anume capetele de cerere nr. 2, 3, 4, 5 (în parte, cu privire la restituirea sumelor pentru capetele de cerere 2, 3 şi 4) şi 6 (în parte, în ceea ce priveşte întoarcerea executării silite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv prin desfiinţarea actelor de executare întocmite în temeiul contractului de credit nr. 0623405/30.09.2008 şi prin restituirea sumelor încasate de executorul judecătoresc); a obligat reclamanţii să plătească pârâtei suma de 215 lei cu titlu de cheltuielile de judecată;

Prin decizia civilă nr. 36 din data de 28.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. 1454/237/2020, instanţa a respins excepţia lipsei de interes, invocată de către apelanta-parata Banca SA și a respins apelurile formulate de reclamanţi și de parată.

Pe fondul apelului, prin prisma actelor şi lucrărilor  dosarului şi a prevederilor art.476-478 Cod procedură civilă care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, curtea a constatat că în cuprinsul memoriilor de apel, atât apelanții-reclamanți cât și apelanta-pârâtă au criticat soluția instanței de fond prin care s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. a teza a II-a din contractul de facilitate de credit nr. 0618303 din 15.09.2008, precum și la art. 4.1 din contractul de credit nr. 0623405/30.08.2008, privind caracterul revizuibil al dobânzii și s-a dispus înlăturarea acestor mențiuni.

În acest sens, curtea a reţinut că potrivit art. 5.1 lit. a) din contractul de facilitate de credit nr. 0618303/15.09.2008  :„dobânda este de 7,90% p.a. nerevizuibilă de către Bancă pe o perioadă de 12 luni de la data primei trageri. După expirarea celor 12 luni, Banca va percepe Dobânda compusă din Dobânda de bază a băncii care la data încheierii prezentului contract este de 8,25% p.a., plus marja de 2% p.a., fiind aplicabilă începând cu a 13 a lună a facilității de credit și până la plata integrală a datoriilor către bancă, fiind revizuibilă periodic.”

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 :„orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.”

Din analiza clauzei contractuale menționate, curtea a reţinut că în mod corect instanța de fond a apreciat că această clauză este exprimată într-un mod clar și inteligibil, fiind indicat în mod clar cuantumul dobânzii, atât în ce privește dobânda de bază cât și marja, după expirarea primelor 12 luni, fiind stabilit în procent de 8,25% pe an, respectiv 2% pe an.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 : „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Având în vedere că în speță clauza privind dobânda se circumscrie categoriei de clauze care definesc obiectul principal al contractului, respectiv prețul iar aceasta este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, curtea a reţinut că această clauză nu poate fi analizată sub aspectul caracterului abuziv, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 193/2000.

În ce privește caracterul revizuibil periodic al dobânzii, după primele 12 luni, curtea, în acord cu cele statuate de instanța de fond,  a reţinut că prin introducerea acestei clauze Banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, prin raportare la condițiile dominante ale pieței sau modificării circumstanțelor în care a fost stabilită.

Sintagmele „condiții dominante ale pieței”, respectiv modificării circumstanțelor în care a fost stabilită se încadrează, în mod clar, în prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucât aceste formulări nu surprind într-un limbaj clar și inteligibil mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lăsat la aprecierea unilaterală a băncii. Cu alte cuvinte, banca poate stabili, potrivit propriilor interese, ce înseamnă condiții dominante ale pieței sau modificări ale circumstanțelor în care a fost stabilită.

De asemenea, banca, după stabilirea cuantumului dobânzii comunică consumatorilor noua rată a dobânzii, fără ca aceștia să se poată opune sau negocia.

Curtea a constatat astfel și lipsa negocierii în stabilirea ratei dobânzii, devenind astfel incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 potrivit cărora această clauză va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Dezechilibrul creat astfel între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, este semnificativ întrucât lasă doar la aprecierea profesionistului stabilirea părții variabile din dobândă care, prin evoluția în timp, poate duce la mărirea semnificativă a costului împrumutului.

În considerarea celor ce preced, curtea a constatat că în mod judicios prima instanță a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1 lit. a teza a II-a (partea finală) din contractul de facilitate de credit nr. 0618303/15.09.2008, privind caracterul revizuibil al dobânzii, anume mențiunea fiind revizuibilă periodic  și a dispus înlăturarea din contract a acestei mențiuni.

Curtea a apreciat ca judicioasă soluția instanței de fond și în ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art. 4.1 din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008, mai precis mențiunea :„și este revizuibilă periodic de către bancă pe toată perioada prezentului contract până la rambursarea integrală a datoriei către Bancă, în funcție de condițiile dominante ale pieței sau a modificărilor circumstanțelor în care aceasta a fost inițial stabilită, precum și în raport cu politicile de creditare ale băncii.”

Sintagmele condiții dominante ale pieței, respectiv politicile de creditare ale băncii nu sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, pentru înțelegerea acestora fiind necesare cunoștințe de specialitate.

De asemenea, în timp ce banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral dobânda, consumatorul nu beneficiază de dreptul de a negocia noua dobânda, fapt ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Față de argumentele de fapt și de drept expuse, curtea a apreciat ca nefondate criticile apelanților referitoare la soluția instanței privind clauzele de la art. 5.1 lit. a din contractul de facilitate de credit nr. 0618303/15.09.2008, respectiv de la art. 4.1 din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008.

Prin memoriul de apel, apelanta-pârâtă a criticat și soluția instanței de fond în ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.4 din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008 privind comisionul de risc.

Analizând această clauză, curtea  a constatat că aceasta nu a fost redactată în mod clar și inteligibil, dezechilibrul semnificativ fiind creat în speță prin faptul că nu expune în mod transparent care este riscul acoperit. De altfel,  curtea a reţinut că nicio clauză a contractului nu prevede condițiile în care sumele plătite cu titlu de comision de risc pot fi reținute și nici ce se întâmplă cu aceste sume în situația în care riscul nu se produce până la ajungerea contractului la termen ori în cazul rambursării anticipate a creditului, ceea ce înseamnă că nu s-a prevăzut în contract o obligație corelativă a băncii. De asemenea, perceperea acestui comision de risc de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru consumator o obligație lipsită de cauză. Încercările apelantei-pârâte din cuprinsul memoriului de apel de a justifica perceperea comisionului de risc, considerându-l o garanție distinctă de cea constituită în speță asupra veniturilor împrumutaților sunt nefundamentate juridic, atât timp cât aceste justificări nu se regăsesc în contract.

În ce privește caracterul negociat invocat de către apelanta-pârâtă, curtea a reţinut că dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție a lipsei negocierii în cazul clauzelor preformulate, din lecturarea clauzei ce reglementează comisionul de risc rezultând că aceasta are un caracter preformulat, lipsa negocierii fiind așadar prezumată.

Deși este o prezumție relativă, pârâta nu a adus argumente pertinente în vederea răsturnării acesteia, iar împrejurarea că la momentul încheierii contractului de credit exista o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorilor, în funcție de varianta cea mai avantajoasă, nu echivalează cu negocierea clauzelor de către părți.

De asemenea, cunoașterea clauzei de către împrumutat la momentul încheierii contractului nu este suficientă pentru a înlătura lipsa negocierii, în condițiile în care aceștia, neavând posibilitatea de a influența conținutul respectivei clauze, avea doar posibilitatea de a refuza încheierea contractului.

Curtea a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond, că prin instituirea comisionului de risc s-a produs un dezechilibru economic semnificativ, acesta rezultând din valoarea totală a sumei ce ar urma să fie plătită cu acest titlu în raport cu valoarea creditului, producerea unui dezechilibru juridic, din contract nereieşind în mod clar care este contraprestația specifică acestui comision.

De asemenea, dezechilibrul semnificativ a fost creat în cauză și prin faptul că banca și-a rezervat dreptul de a modifica unilateral comisionul de risc, după criterii declare și necunoscute de consumator.

Pe cale de consecinţă, curtea a apreciat ca fiind legală și temeinică soluția instanței de fond prin care a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.4 din contractul de credit nr. 0623405/30.09.2008 și, în considerarea celor ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins apelurile formulate de reclamanți şi de pârâtă ca nefondate, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Prin cererea înregistrată, pe rolul Curţii de Apel Suceava, la data de 29.04.2022, sub nr. 257/39/2022, reclamanţii, prin reprezentant convenţional Z, au formulat contestaţie în anulare, împotriva deciziei nr.  36 din 28 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Suceava – a II-a civilă – secţia a II-a civilă (dosar nr. 1454/237/2020), întemeiată pe disp. art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă („3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţând u-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;"), coroborat cu art. 503 alin. 3  din Codul de procedură civilă (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică in mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. ").

Ţinând cont că instanţa de apel respingând apelul a omis să cerceteze o mare parte dintre motivele invocate de împrumutat cu respectarea legii în documentele formulate către instanţa de fond şi cea de apel pentru care în mod vădit se impunea admiterea apelului, dar şi deoarece hotărârea instanţei de apel nu poate fi atacată cu recurs în temeiul art. 483, alin. (2) din Codul de procedură civilă, atunci în ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată a apreciat că sunt incidente prevederile art. 503, alin. (2), pct. 3 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 503, alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Referitor la motivele pentru care se impune admiterea contestaţiei formulate au precizat,  aşa cum rezultă din conţinutul hotărârii atacate, că instanţa de apel a omis să cerceteze majoritatea motivelor invocate de contestatoare care justifică admiterea capetelor de cerere formulate.

Ţinând cont de obligaţia instanţei de apel stipulată la art. 124, alin. (1) din Codul de procedură civilă („Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe "), contestatorii au solicitat instanţei de apel să se pronunţe asupra fiecărei şi tuturor apărărilor acesteia din documentele formulate către instanţele de fond şi de apel pe care se întemeiază capetele de cerere formulate şi care justifică admiterea acestora, însă instanţa de apel a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra unui număr foarte mare de apărări, aspecte detaliate pe larg mai jos.

Având în vedere drepturile împrumutatului şi obligaţiile instanţei prevăzute atât la art. 124, alin. (1) din Codul de procedură civilă menţionate, cât şi la art. 264, alin. (l) din Codul de procedură civilă  potrivit căruia : „Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare in parte şi pe toate în ansamblul lor” şi la art. 211 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia : „Completul de judecată, constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare şi dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia”, împrumutatul a invocat în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel mai multe apărări care dovedesc fără dubii că se impune admiterea tuturor capetelor de cerere formulate, inclusiv a celor respinse de instanţa de fond şi cea de apel, şi a solicitat instanţei de apel ca, în vederea respectării drepturilor împrumutatului şi obligaţiilor împrumutătorului stipulate de clauzele contractului de credit şi de lege, să analizeze respectivele apărări şi să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală prin raportare la acestea.

Însă aşa cum reiese din hotărârea atacată, cu nerespectarea prevederilor legale mai sus menţionate, respectiv cu nerespectarea obligaţiilor instanţei şi a drepturilor împrumutatului ca instanţa să se pronunţa asupra apărărilor împrumutatului, ca instanţa să examineze apărările invocate de împrumutat şi să efectueze activitatea de cercetare a fondului procesului cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, în vederea soluţionării legale şi temeinice a acestuia, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra majorităţii apărărilor împrumutatului care justifică admiterea capetelor de cerere respinse de instanţele de fond şi de apel şi nu a efectuat activitatea de cercetare a fondului procesului cu respectarea tuturor principiilor şi garanţiilor procesuale, motiv pentru care se impune admiterea contestaţiei în anulare. În continuare, contestatorii au copiat întreg textul hotărârii atacate începând cu considerentele instanţei de apel care au stat la baza respingerii cererii de apel a împrumutatului şi a justificat faptul că acestea sunt greşite şi formulate prin omisiunea instanţei de apel de a cerceta motivele împrumutatului pe care este întemeiată cererea de apel. Au menționat în acest sens jurisprudenţa naţională, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Au subliniat faptul că din analiza hotărârii instanţei de apel se observă că aceasta nu s-a pronunţat asupra niciuneia dintre apărările împrumutatului invocate în documentele formulate către instanţa de fond şi cea de apel în susţinere capetelor de cerere 2, 3, 4 şi 4.1.

Contestatorii și-au întemeiat în drept susţinerile pe caracterul corect al apărărilor apelanţilor, pe prevederile legale menţionate în prezenta contestaţie în anulare şi în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel, solicitând instanţei de judecată să anuleze în parte  hotărârea atacată, respectiv în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel de respingere a cererii de apel formulată de împrumutat, să admită capetele de cerere respinse de instanţele de fond şi de apel, astfel cum acestea au fost formulate, să cerceteze apărările invocate de împrumutat în prezenta contestaţie, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, şi să se pronunţe în mod întemeiat asupra acestora, să cerceteze şi să se pronunţe în mod întemeiat asupra tuturor apărărilor invocate de împrumutat în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel şi reiterate în prezenta contestaţie pe care instanţa de apel a omis să le cerceteze şi asupra cărora a omis să se pronunţe, respectiv asupra apărărilor împrumutatului menţionate la lit. (A1)-(A31) să nu formuleze concluzii fără temei legal şi nejustificate din punct de vedere al raţiunii logico-juridice; să se pronunţe în mod întemeiat asupra fiecărei cereri formulate de împrumutat în prezenta contestaţie şi în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel, astfel cum acestea au fost justificate, prin raportare la fiecare şi la toate apărările formulate de împrumutat în documentele adresate instanţei de fond, să verifice incidenţa fiecărei şi tuturor prevederilor legale invocate de împrumutat în prezenta contestaţie şi în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel şi să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate de împrumutat prin raportare la acestea, iar dacă va fi cazul, să justifice în mod întemeiat şi logic, prin raportare la legislaţia în vigoare şi la apărările împrumutatului, că legislaţia naţională invocată de împrumutat nu ar fi incidentă, să respecte regulile de interpretare a legii,  să semneze hotărârea ce o va formula, să soluţioneze prezenta contestaţie şi cererea de apel în mod legal şi temeinic, prin cercetarea tuturor apărărilor invocate de împrumutat şi prin pronunţarea în mod întemeiat şi logic asupra caracterului corect sau greşit al respectivelor apărări, şi să formuleze o hotărâre temeinică şi legală, cu respectarea atât a art. 9, alin. (2), art. 22, alin. (6), art. 124, alin. (1), art. 211, art. 237, alin. (1) şi alin. (2), pct. 3, şi art. 264 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cât şi a celorlalte prevederi legale aplicabile cauzei.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat  excepţia nulităţii contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă anularea contestaţiei în conformitate cu art. 506 alin. (2) din Codul de procedură civilă; pe cale de excepţie, a invocat excepţia lipsei de interes a contestatorilor- reclamanţi şi, pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei în anulare, ca fiind lipsită de interes; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei instanţei de apel, ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de purtarea prezentului litigiu.

În drept, şi-a întemeiat apărările pe dispoziţiile art. 508 din Codul de procedură civilă,  precum şi pe celelalte prevederi la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţia nulității, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea celorlalte aspecte invocate în cadrul contestației în anulare, curtea a admis excepția pentru următoarele considerente:

Contestatorii critică prin prisma căii extraordinare de atac a contestației în anulare Decizia civilă nr. 36 din data de 28 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Suceava, respectiv din perspectiva art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborat cu art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Subsumat acestui motiv, contestatorii au invocat omisiunea de cercetare a motivelor pe care le-au invocat în cadrul apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 182 din data de 13.07.2021 a Judecătoriei Gura Humorului.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 Cod de procedură civilă:

„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”

Curtea a reținut și dispozițiile art. 506  alin.  (2) din Codul de procedură civilă: „Contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia.” 

Deşi textul legal citat nu prevede în mod expres, curtea a aprecia că indicarea unor motive care nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din Codul de procedură civilă echivalează cu nemotivarea contestaţiei în anulare, sancţiunea ce intervine fiind tot aceea a nulităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Contestatorii au invocat în mod formal dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 3 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă, aceştia nearătând însă în mod clar şi concret cărui motiv de apel nu a răspuns instanţa de apel.

Astfel, deşi foarte voluminos (45 de pagini), memoriul contestatorilor nu indică în mod clar care este motivul sau motivele de apel la care nu s-a răspuns, ci copiază pasaje ample din memoriul de apel şi din răspunsul la întâmpinarea prezentată în apel, din cererea de chemare în judecată şi din decizia atacată. Aceştia tind în realitate la o rejudecare în fond a apelului, respectiv la un „apel la apel”, care nu poate avea loc în prezentul cadru procesual, al unei căi extraordinare de atac.

Curtea a apreciat că trebuie făcută o distincţie între „motivele de apel”, în sensul art. 503 alin. 3 rap. la  alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, şi simplele susţineri ale părţilor, care pot fi grupate şi analizate împreună. Astfel, dacă motivele de recurs la care se referă art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt  expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. 1 pct. 1-8 din Codul de procedură civilă, în cazul motivelor de apel cărora li se aplică în mod corespunzător aceleaşi dispoziţii legale, în condiţiile art. 503 alin. 3 din Codul de procedură civilă, nu mai avem o astfel de enumerare, apelul fiind o cale devolutivă de atac. Cu toate acestea, spre deosebire de simplele susţineri, motivele de apel trebuie să se refere la argumente esenţiale din memoriul de apel, cu influenţă directă asupra soluţiei date apelului.

Or, după cum s-a arătat, în lipsa indicării în mod clar a motivului sau motivelor de apel la care nu s-a răspuns de către instanţa de apel, prezenta contestaţie în anulare apare ca nemotivată.

Pentru aceste motive, în baza art. 506 alin. 2 din Codul de procedură civilă, curtea a admis excepţia nemotivării şi a anulat ca nemotivată contestaţia în anulare formulată de contestatorii-reclamanți-apelanți; în baza art. 452 Cod procedură civilă, a respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare