Contestaţie în anulare împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite. inadmisibilitate

Sentinţă civilă 1136 din 11.05.2010


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 585/740/2010 din 10.02.2010 contestatorul C.I.L: a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman şi Biroul Executorului Judecătoresc H.S.C., contestaţie în anulare împotriva încheierii nr. 89 C din 20.01.2010 a Judecătoriei Alexandria pronunţată în dosarul civil nr. 280/740/2010  şi a solicitat anularea încheierii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. 81/2009.

Contestatorul a invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. 2 din Codul de procedură civilă susţinând că Judecătoria Alexandria nu era competentă să suspende executarea silită, ci doar Curtea de Apel Bucureşti pe rolul căreia se află recursul împotriva sentinţei ce constituie titlu executoriu. A mai invocat şi că încheierea nr. 89C din 20.01.2010 a Judecătoriei Alexandria este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 8 din Codul de procedură civilă nefiind dată în şedinţă publică iar motivările sunt aberante.

S-a ataşat dosarul nr. 280/740/2010 în care s-a pronunţat încheierea nr. 89C din 20.01.2010.

Cu privire la admisibilitatea contestaţiei în anulare, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 317 alin. 1 din Codul de procedură civilă calea extraordinară a contestaţiei în anulare poate fi formulată împotriva hotărârilor irevocabile. Hotărârile irevocabile sunt enumerate în art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi anume: hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate, hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel, hotărârile date în apel nerecurate, hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii şi orice ale hotărâri, care potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

În cazul de faţă, contestaţia în anulare este formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea provizorie a unei executări silite în temeiul art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Potrivit acestui din urmă articol această încheiere nu este supusă nici unei căi de atac.

Prin urmare încheierea respectivă nefiind supusă vreunei căi de atac, nu este supusă nici  căii de atac a contestaţiei în anulare.

Cum art. 403 alin. 4 are caracterul unei dispoziţii specială faţă de art. 317 alin. 1 care are caracterul unei dispoziţii generale, se aplică dispoziţia specială, astfel că încheierea prin care se dispune suspendarea provizorie a executării silite în temeiul art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu poate fi atacată cu calea de atac a contestaţiei în anulare.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.L.I: împotriva încheierii nr. 89 C din 20.01.2010 a Judecătoriei Alexandria pronunţată în dosarul civil nr. 280/740/2010, ca inadmisibilă.