Contestaţie formulată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare. Casa Judeţeană de Pensii trebuie să valorifice încadrările efectuate în grupa superioară de muncă efectuate de angajator şi înscrise în carnetul de muncă al acestuia, inclusiv

Contestaţie formulată împotriva deciziei de respingere a cererii de pensionare. Casa Judeţeană de Pensii trebuie să valorifice încadrările efectuate în grupa superioară de muncă efectuate de angajator şi înscrise în carnetul de muncă al acestuia, inclusiv pentru perioada în care angajatul a prestat această activitate cât a fost minor.

-art. 161 alin. 1 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972), pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990, Decretul nr. 92/1976

Casa Judeţeană de Pensii are obligaţia valorificării grupei superioare de muncă în ipoteza în care contestatorul era minor la data prestării muncii în grupa I de muncă dintr-o dublă perspectivă: C.J.P. nu este îndreptăţită să cenzureze menţiunile din carnetul de muncă al contestatorului, neexistând niciun temei legal în acest sens în cuprinsul Legii nr. 263/2010 sau al Ordinului nr. 50/1990 iar dispoziţiile art. 161 alin. 1 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972), aflat în vigoare la data efectuării încadrării contestatorului în grupa superioară de muncă, reprezentau o normă de protecţie a salariaţilor minori, în sensul instituirii interdicţiei repartizării acestora în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, precum şi la munca în timpul nopţii, raţionamentul legiuitorului fiind lesne de înţeles.

Or, atâta vreme cât fostul angajator, în mod evident, nu a respectat această normă de protecţie a contestatorului, în perioada supusă analizei în speţa de faţă, din moment ce a procedat la încadrarea sa în grupa superioară de muncă solicitată, acest fapt nu îi poate fi imputat. Dacă s-ar da relevanţă juridică criticii apelantei, s-ar ajunge la situaţia profund inechitabilă în care, deşi contestatorul a lucrat în condiţiile interzise de norma în vigoare la momentul respectiv, totuşi nu poate beneficia de avantajele oferite de această muncă, fiind astfel prejudiciat sub un dublu aspect. S-ar ajunge, astfel, la o sancţionare a sa pentru fapta fostului angajator.

Prin sentința civilă nr. 371/MAS/17.03.2021 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. xxx/62/2021 s-a admis cererea formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B. şi, în consecinţă, s-a anulat decizia nr. [...]/17.12.2020 emisă de intimată, a fost obligată intimata să emită pe numele contestatorului o decizie de pensionare prin care să valorifice, începând cu data de 6.11.2020, perioada 25.11.1982 – 06.05.1983 lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, conform menţiunilor de la poz. 15 din carnetul de muncă [...].

Intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. [...]/17.12.2020 Casa Teritorială de Pensii B. a respins cererea de pensionare formulată de contestator la data de 6.11.2020, întrucât vârsta la data solicitării este mai mică decât vârsta standard redusă datorită stagiului realizat în condiţii speciale. Casa de pensii a precizat că doar pentru perioadele ulterioare datei de 10.09.2003 concediul medical constituie stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale.

Din anexa la decizie rezultă că intimata a avut în vedere activitatea desfășurată de contestator în condiţii speciale de muncă pentru 18 ani, 10 luni și 219 zile.

Intimata nu a valorificat la determinarea îndreptățirii contestatorului la drepturile de asigurări sociale acea perioadă lucrată în grupă superioară de muncă din timpul minorității sale, respectiv 25.11.1982 – 06.05.1983.

Instanța a reținut că, încă de la data angajării sale în funcția de turnător – formator, contestatorului i s-a stabilit locul de muncă în condiții deosebite, în carnetul de muncă fiind consemnat la poz. 15 că în perioada 25.11.1982 – 7.12.1982 a lucrat la locul de muncă prevăzut la pct. 25 anexa I din Ordinul 50/90, în total 2 ani, 6 zile, în procent de 100% din timpul de lucru.

Instanţa a reţinut că la data încadrării sale în grupa superioară de muncă, partea contestatoare, născută la data de 06.05.1965, era minoră, astfel încât angajatorul a realizat o astfel de repartizare cu încălcarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 10/1972 – Codul muncii de la acea dată:

(1) Pentru protecţia sănătăţii lor, tinerii sub vârsta de 18 ani, încadraţi în muncă, nu pot fi repartizaţi la locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase şi nu pot fi folosiţi la muncă în timpul nopţii.

(2) De asemenea, tinerii încadraţi în muncă, în vârstă de până la 18 ani, nu pot fi folosiţi în muncă peste durata legală a zilei de lucru, decât în cazurile prevăzute la art. 112 alin. 2 şi art. 118.

Încălcarea obligaţiilor legale de către fostul angajator nu îl poate însă lipsi pe contestator de drepturile sale la stabilirea pensiei prin valorificarea înscrierii din carnetul de muncă evocată anterior. Astfel, ar însemna ca partea contestatoare, deşi a fost desemnată în mod nelegal în timpul minorităţii să desfăşoare activitatea într-un loc de muncă nociv, periculos, vătămător pentru sănătate, să nu poată să beneficieze de drepturile de asigurări sociale aferente unui asemenea situaţii. De vreme ce activitatea sa s-a desfăşurat în condiţii de grupă superioară de muncă, contestatorul este îndreptăţit la recunoaşterea acestei situaţii la stabilirea dreptului la pensie. Încălcarea legii de către angajator trebuie suportată doar de către acesta, contestatorul nefiind în situaţia de a răspunde pentru faptele societăţii la care era angajat.

Conform pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile concrete în care şi-au desfăşurat activitatea persoanele respective.

În temeiul pct. 15 din acelaşi ordin, dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.

Prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 s-au abrogat actele normative (inclusiv Ordinul nr. 50/1990) care reglementau încadrarea în fostele grupe I şi II de muncă.

După această dată nu mai exista baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă în grupe superioare de muncă. Foştii angajatori au posibilitatea eliberării adeverinţelor privind atestarea faptului că, în anumite perioade anterioare datei de 1.04.2001, o persoană şi-a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I şi II de muncă, şi numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme, verificabile, aflate în evidenţa angajatorilor sau deţinătorilor de arhive (proces-verbal, decizie, tabele, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontaje lunare etc.).

În prezent angajatorii şi deţinătorii de arhive nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activităţi desfăşurate anterior datei de 01.04.2001, în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior date de 01.04.2001 prin adeverinţe eliberate conform Ordinului MMFES nr. 590 /2008, ori prin înscrieri în carnetul de muncă, conform Decretului nr.  92/1976.

După data intrării în vigoare a Ordinului nr. 590/2008, respectiv după data de 24.09.2008, angajatorii sau deţinătorii de arhive întocmesc şi eliberează adeverinţe conform modelului prevăzut în Anexa la Ordin, numai în baza documentelor verificabile, aflate în evidenţele acestora.

Activitatea desfăşurată de contestator a fost legal încadrată în grupa I de muncă, în procentul maxim de 100%, neexistând niciun motiv care să înlăture menţiunile făcute de fostul angajator privind locul de muncă, activitatea prestată şi condiţiile de muncă. Este suficient faptul că angajatorul a certificat împrejurarea că funcţia exercitată de contestator s-a încadrat în prevederile Ordinului nr. 50/1990, fiind menţiuni oficiale ce emană de la societate, iar angajatorul răspunde pentru legalitatea şi veridicitatea acestora, iar până la înscrierea în fals acestea îşi păstrează valabilitatea şi produc efecte juridice.

În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. Doar în situaţia în care, ca urmare a verificărilor de mai sus, se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă. Or, intimata nu a solicitat aceste documente, nefiind realizate niciun fel de verificări prealabile emiterii deciziei.

Prin adăugarea celor aproximativ 5 luni de activitate desfășurată în grupa I de muncă, partea contestatoare este îndreptățită la reducerea vârstei de pensionare cu 9 ani și 6 luni, conform art. 55 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 263/2010, astfel încât îndeplineşte cerinţa vizând vârsta standard redusă pentru stagiul realizat în condiţii speciale.

Ca urmare, s-a impus anularea deciziei atacate şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să valorifice ca fiind lucrată în grupa I de muncă și perioada 25.11.1982 – 06.05.1983, în procent de 100%, așa cum reiese din cartea de muncă a contestatorului, începând cu data de 6.11.2020, conform art. 104 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.

Prin contestaţie s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.  Având în vedere faptul că intimata se află în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a obligat-o să plătească contestatorului suma de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocaţial conform chitanţei nr. 2137/14.01.2021 – fila 2.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Casa Județeană de Pensii B., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii contestației formulate de către contestatorul A..

În motivarea apelului se arată că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile legale în materie, respectiv datele existente în înscrisurile aflate la dosar.

Prin decizia nr. 51729/17.12.2020 s-a respins cererea contestatorului privind înscrierea la pensie pentru limita de vârstă, conform Legii nr. 263/2010, deoarece la data solicitării pensiei, reclamantul nu a îndeplinit condiția privind vârsta standard de pensionare redusă conform legii.

Grupa superioară de muncă s-a acordat începând cu data de 06.05.1983, întrucât de la acea dată contestatorul a împlinit vârsta majoratului.

Potrivit art. 161 din Legea nr. 10/1972:

„(1) Pentru protecția sănătății lor, tinerii sub vârsta de 18 ani, încadrați în muncă, nu pot fi repartizați la locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase și nu pot fi folosiți la munca în timpul nopții.

(2) De asemenea, tinerii încadrați în muncă de până la 18 ani, nu pot fi folosiți în muncă peste durata legală a zilei de lucru, decât în cazurile prevăzute la art. 112 alin. 2 și art. 118.”

Potrivit prev. art. 161 alin. 1 din Codul muncii, contestatorul nu putea fi încadrat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani în locuri de muncă cu condiții vătămătoare, grele sau periculoase.

Cu privire la cheltuielile de judecată la plata cărora apelanta a fost obligată prin sentința atacată, în cuantum de 800 lei, se solicită înlăturarea acestora iar în privința cheltuielilor de judecată solicitate în apel se solicită reducerea lor, în temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 11 a dosarului, intimatul contestator A. a solicitat respingerea apelului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, arătând că norma prevăzută de art. 161 din vechiul Cod al muncii era una in favorem, pentru protecția sănătății minorilor. Prin urmare, nu poate fi interpretată  în defavoarea persoanei protejate, aflată în ipoteza normei juridice. Onorariul pretins în apel, în cuantum de 700 lei, nu este unul exagerat, față de contribuțiile și taxele plătite din acesta (10% impozit, 11% barou, 10% sănătate, 110 lei/lună programul de legislaţie, etc.).

În apel nu s-au administrat probe noi.

Verificând, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, văzând că nu există motive de apel de ordine publică, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă Curtea constată următoarele:

În mod nelegal apelanta pârâtă nu a valorificat în grupa I de muncă începând cu data de 25.11.1982  când contestatorul era minor deși aceasta era menționată în carnetul de muncă.

Angajatorul a efectuat înscrierea grupei superioare de muncă în carnetul de muncă al contestatorului, la momentul contemporan desfăşurării activităţii de către aceasta în cadrul societăţii angajatoare, după cum rezultă din menţiunile existente în carnetul de muncă al acestuia, iar nu la momentul închiderii carnetului de muncă sau ulterior încetării raportului de muncă, în baza unor evidenţe din arhiva societăţii.

Prin urmare, în acest context, intimata nu este îndreptăţită să cenzureze menţiunile din carnetul de muncă al contestatorului, neexistând niciun temei legal în acest sens în cuprinsul Legii nr. 263/2010 sau al Ordinului nr. 50/1990. Este suficient faptul că angajatorul a certificat împrejurarea că funcţiile exercitate de contestator și perioada de muncă s-au încadrat în prevederile Ordinului nr. 50/1990 şi a efectuat înscrierea corespunzătoare în carnetul de muncă.

Pe de altă parte, se reţine că, din analiza dispoziţiilor art. 161 alin. 1 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972), aflat în vigoare la data efectuării încadrării intimatului în grupa superioară de muncă, invocate de apelantă în susţinerea apelului de faţă, rezultă că acest text de lege reprezenta o normă de protecţie a salariaţilor minori, în sensul instituirii interdicţiei repartizării acestora în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, precum şi la munca în timpul nopţii, raţionamentul legiuitorului fiind lesne de înţeles.

Or, în cauză, atâta vreme cât fostul angajator, în mod evident, nu a respectat această normă de protecţie a intimatului contestator, în perioada supusă analizei în speţa de faţă, din moment ce a procedat la încadrarea sa în grupa superioară de muncă solicitată, acest fapt nu îi poate fi imputat. Dacă s-ar da relevanţă juridică criticii apelantei, s-ar ajunge la situaţia profund inechitabilă în care, deşi intimatul a lucrat în condiţiile interzise de norma în vigoare la momentul respectiv, totuşi nu poate beneficia de avantajele oferite de această muncă, fiind astfel prejudiciat sub un dublu aspect. S-ar ajunge, astfel, la o sancţionare a sa pentru fapta fostului angajator, ceea ce nu poate fi admis.

Potrivit pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990, „Dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale.”

Potrivit art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.

Înscrierile din carnetul de muncă sunt menţiuni oficiale ce emană de la angajator iar angajatorul răspunde pentru legalitatea şi veridicitatea acestora, potrivit art. 11, 20, 21 şi 22 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, iar până la înscrierea în fals sau rectificarea cu privire la înscrierile de la poziţia menţionată, acestea îşi păstrează valabilitatea şi produc efecte juridice.

Sentința civilă fiind legală și temeinică, din moment ce apelanta C.J.P. B. a căzut în pretenții, cheltuielile de judecată pretinse de contestator în primă instanță nu pot fi înlăturate.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă apelul declarat de apelanta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii B., împotriva sentinţei civile nr. 371/MAS/17.03.2021  pronunţată de Tribunalul Braşov va fi respins ca nefondat.

Potrivit aceluiași principiu, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, apelanta va fi obligată să plătească intimatului contestator suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, probate cu chitanța depusă la fila nr. 9 a dosarului. Curtea reţine că nu se impune reducerea acestora, cu atât mai mult cu cât însăşi apelanta recunoaşte că acest gen de speţe au caracter repetitiv şi că s-a conturat o practică a instanţelor cu privire la valorificarea grupei superioare de muncă. Durata de soluţionare a contestaţiei la instanţa de fond a fost de 3 luni de la înregistrarea contestaţiei iar munca avocatului ales de contestator pentru care s-a perceput onorariul de 800 lei, nu poate fi neglijată, deoarece nu s-a limitat doar la redactarea contestaţiei şi asistarea contestatoarei ci şi la strângerea de probe, dovezi în justificarea pretenţiilor, inclusiv analiza acestora. În consecinţă, nu se impune aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură  civilă, privind reducerea cheltuielilor de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare