Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Fapta nu este prevăzută de legea penală.

. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Fapta nu este prevăzută de legea penală.

- Codul penal, art. 338

- Codul de procedură penală, art. 16 alin. (1) lit. b) teza I

Pentru tragerea la răspundere penală a persoanei implicate într-un accident de circulaţie ce a avut ca urmare decesul ori rănirea unei sau unor persoane se impune ca respectiva persoană ce părăseşte locul producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei să aibă cunoştinţă, fie din împrejurările producerii evenimentului, fie prin propria percepţie, că respectivul accident a avut vreuna dintre urmările menționate, iar, în aceste condiţii, să decidă totuşi să plece de la faţa locului, fără încuviinţarea organelor indicate în textul legal.

Pe cale de consecinţă, ori de câte ori din circumstanţele concrete ale producerii accidentului şi din evenimentele subsecvente nu rezultă dincolo de orice dubiu că autorul a conştientizat că în urma accidentului rutier a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, acesta nu va putea fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fapta sa nefiind prevăzută de legea penală.

(Secţia a II-a Penală, decizia penală nr. 205/A din data de 11 martie 2020)

Prin sentinţa penală nr. 842/01.12.2019, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen., a condamnat-o pe inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 08.06.2018).

În baza art. 91 alin. (1) C.pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C.pen., ce s-a dispus a se calcula de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C.pen., a impus inculpatei respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune București, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 sau al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6, pe o durată de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C.pr.pen., a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C.pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse ori stabilite în sarcina sa sau al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1 200 lei, din care suma de 800 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin actul de sesizare a instanţei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul X din data de 10.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C.pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reţinut, în fapt, că la data de 08.06.2018, inculpata a fost implicată, în calitatea de conducător al autoturismului, într-un accident rutier soldat cu vătămarea unei persoane care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale și a părăsit locul incidentului fără să anunţe autorităţile.

Organele de urmărire penală au reţinut situaţia de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de verificare conducători auto, declaraţie de suspectă/inculpată, declaraţie martor P.M.-I., declaraţie persoana vătămată I.G., bilet de trimitere, raport de expertiză medico-legală, schiţa accidentului şi proces-verbal testare etilotest.

La dosarul cauzei a fost ataşată fişa de cazier judiciar al inculpatei (f. 17 d.i.).

Prin încheierea din data de 15.05.2019, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. X din data de 10.12.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând, prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu la aceeași dată, începerea judecăţii cauzei, conform art. 346 alin. (1) C.pr.pen.

La termenul de judecată din data de 11.09.2019, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatei P.V. dispoziţiile art. 374 alin. (4) C.pr.pen. conform cărora poate solicita ca judecata cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse de părți, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, situaţie în care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii, conform dispozițiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen.

Instanţa, în raport cu poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că nu recunoaşte săvârşirea faptei, a încuviinţat readministrarea probei testimoniale cu martorul din rechizitoriu, respectiv P.M.-I., precum şi proba testimonială cu martorul I.G..

La termenul de judecată din data de 11.09.2019, instanţa a procedat la audierea inculpatei, declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (fila 33 d. i.).

La termenul de judecată din data de 23.10.2019, instanţa a procedat la audierea martorilor P.M.-I. şi I.G., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (filele 40, 41 d.i.).

Analizând în mod coroborat mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 08.06.2018, în jurul orei 11:30, la intersecţia str. J. L. Calderon cu strada C. A. Rosetti, inculpata P.V., în calitate de conducător al autoturismului marca Toyota cu numărul de înmatriculare Y, a fost implicată într-un accident rutier cu bicicleta condusă de numitul I.G., în urma căruia acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

Din declaraţia numitului I.G., audiat în calitate de persoană vătămată în cursul urmăririi penale (filele 25-26 d.u.p.) a rezultat că, în data de 08.06.2018, în jurul orei 11:30, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe str. Jean Louis Calderon, din direcţia str. Dimitrie Gerota către str. C. A. Rosetti, a oprit la culoarea roşie a semaforului poziţionat la intersecţia cu str. C. A. Rosetti, paralel cu autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare Y, condus de inculpata P.V.. În momentul în care semaforul a indicat culoarea verde, ambele vehicule s-au pus în mişcare, iar autoturismul a virat brusc la dreapta, acroşând bicicleta cu portiera dreapta faţă, iar în urma impactului el a fost proiectat pe partea carosabilă. A mai arătat că inculpata l-a întrebat dacă doreşte să fie dus la spital, întrucât avea o contuzie vizibilă, însă el i-a învederat că trebuie să ajungă la birou pentru a preda nişte documente, după care urmează să stabilească la telefon unde să se prezinte pentru consultaţie. Ulterior, a făcut schimb de numere de telefon cu soţul inculpatei şi a plecat către zona Romană. Cu ocazia declaraţiei date în calitate de martor în cursul cercetării judecătoreşti (fila 41 d.i.), numitul I.G. a reiterat, în esenţă, aceleaşi aspecte prezentate în cursul urmăririi penale.

Situaţia de fapt prezentată de martorul I.G. s-a coroborat parţial cu declaraţiile inculpatei P.V. şi a martorului P.M.-I. (fila 40 d.i.), şi din cuprinsul acestora rezultând faptul că în urma accidentului, numitul I.G. s-a dezechilibrat şi a căzut de pe bicicletă, a fost întrebat dacă doreşte să fie transportat la o unitate sanitară, însă a refuzat pe motiv că trebuie să îşi continue drumul către locul de muncă şi a plecat de la locul accidentului, după care au plecat şi ei.

Împrejurarea că versiunile cu privire la modalitatea producerii accidentului sunt diferite (inculpata şi martorul P.M.-I. arătând că biciclistul a încercat să îşi facă loc între autoturismul condus de inculpată şi maşinile staţionate pe partea dreaptă şi, neavând suficient spaţiu, a lovit cu ghidonul oglinda din dreapta a autoturismului care se deplasa pe direcţia înainte), nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, având în vedere că pentru infracţiunea dedusă judecăţii nu este necesar să se stabilească persoana vinovată de producerea accidentului.

Aşadar, pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond a reţinut că autoturismul marca Toyota cu numărul de înmatriculare Y, condus de inculpata şi bicicleta condusă de martorul I.G. au fost implicate într-un accident de circulaţie, persoana care se deplasa pe bicicletă s-a dezechilibrat şi a căzut, iar în urma refuzului acesteia de a fi transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale, ambii conducători ai vehiculelor între care a avut loc evenimentul rutier au părăsit locul producerii accidentului, fără a fi anunţate organele de poliţie.

Astfel cum a rezultat din Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6892/2018 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” (filele 28-29 d.u.p.), numitul I.G. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corp/plan dur şi forţarea mişcărilor în articulaţia umărului stâng, în circumstanţele unui accident rutier cu victima în calitate de biciclist, care pot data din 08.06.2018 şi care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Faţă de considerentele expuse, s-a observat că situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatei, astfel cum a fost prezentată mai sus, a rezultat dincolo de orice dubiu rezonabil din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatei, care la data de 08.06.2018, în jurul orei 11:30, la intersecţia str. J. L. Calderon cu str. C. A. Rosetti, în calitate de conducător al autoturismului marca Toyota cu numărul de înmatriculare Y, a fost implicată într-un accident rutier cu bicicleta condusă de numitul I.G., în urma căruia acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C.pen.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii a constat în acţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție de către conducătorul unui vehicul implicat într-un accident rutier. Instanţa de fond a reţinut că inculpata a plecat de la locul producerii accidentului înainte de a fi chemate organele de cercetare, independent de atitudinea ori starea persoanei accidentate. În acest sens, instanţa de fond a reţinut şi faptul că din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 338 alin. (3) lit. d) C.pen. (“nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie”) a rezultat că inculpata avea obligaţia de a anunţa evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie chiar şi în situaţia în care victima a părăsit locul faptei.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 338 alin. (3) lit. a) C.pen. (“nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale”), având în vedere faptul că în urma accidentului rutier persoana care se deplasa pe bicicletă a căzut pe carosabil, din chiar declaraţia inculpatei (fila 33 d.i.) rezultând că faptul că numitul I.G. a acuzat o uşoară durere la cot. De altfel, aceeaşi concluzie a rezultat şi din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6892/2018 care atestă faptul că numitul I.G. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale.

Infracţiunea incriminată fiind una de pericol, urmarea imediată a faptei săvârşite de către inculpată a constat în punerea în pericol a siguranţei traficului rutier şi a celorlalţi participanţi la trafic, iar legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea socialmente periculoasă a rezultat din chiar săvârșirea faptei (ex re), starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite fiind produsă prin însăşi săvârşirea acţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, s-a reţinut că poziţia apărării se circumscrie, în esenţă, susţinerii că în contextul în care numitul I.G. nu prezenta urme de vătămare sau leziuni, inculpata nu a avut posibilitatea să prevadă că acesta a suferit leziuni corporale în urma accidentului. Instanţa de fond a reţinut că dinamica şi urmăririle imediate ale accidentului rutier (faptul că accidentul s-a produs între un autoturism şi o bicicletă, căderea numitului I.G. de pe bicicletă pe carosabil) reprezintă împrejurări pe baza cărora inculpata a prevăzut posibilitatea ca biciclistul să fi suferit vătămări, chiar şi minore, cu atât mai mult cu cât acesta a şi acuzat o uşoară durere la cot. Prin urmare, plecarea inculpatei de la locul producerii evenimentului rutier s-a grefat pe o atitudine psihică specifică intenţiei indirecte, iar nu culpei, inculpata acceptând posibilitatea producerii unei stări de pericol prin părăsirea locului accidentului fără încunoştinţarea organelor competente, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a apreciat că solicitarea de achitare a inculpatei pe temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen. (fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) nu este întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 396 alin. (2) C.pr.pen., constatând că sunt întrunite condițiile răspunderii penale a inculpatei și că fapta reţinută în sarcina sa constituie infracțiune, prima instanţă a dispus condamnarea acesteia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcţie de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială.

Instanţa de fond a reţinut că gradul de pericol social concret al faptei, prin raportare la vătămările produse numitului I.G. (7-9 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală nr. A1/6892/2018), este relativ scăzut. Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut și faptul că în accident au fost implicate autoturismul condus de inculpată şi o persoană care se deplasa pe bicicletă, de unde a rezultat faptul că urmările ar fi putut fi mult mai grave, ceea ce reclama atenţie sporită din partea inculpatei în ceea ce priveşte integritatea corporală a persoanei accidentate şi lămurirea împrejurărilor producerii accidentului prin încunoştinţarea organelor de poliţie.

Instanța a avut în vedere și conduita procesuală a inculpatei, care nu a recunoscut comiterea faptei sub aspectul laturii subiective, precum şi circumstanţele personale ale acesteia, în vârstă de 29 de ani, cu un loc de muncă stabil, fără antecedente penale şi care se dovedeşte a fi o persoană bine integrată în societate, astfel cum a rezultat din caracterizarea depusă în circumstanţiere.

În considerarea celor expuse anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. (1) C.pen., instanța a dispus condamnarea inculpatei P.V. la pedeapsa de 2 ani închisoare (între limitele de pedeapsă de la 2 la 7 ani închisoare, prevăzută de art. 338 C.pen.).

Analizând solicitarea reprezentantului Ministerului Public, de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C.pen., instanța a apreciat că, faţă de persoana inculpatei, această pedeapsă nu este necesară la acest moment, represiunea rezultată din aplicarea pedepsei principale fiind suficientă pentru ca inculpata să înţeleagă consecinţele comportamentului său antisocial.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, în funcție de criteriile de individualizare a pedepsei anterior menţionate, în special faţă de natura faptei (o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, care nu a produs consecinţe mai grave, având în vedere că persoana accidentată a suferit leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată la 7-9 zile de îngrijiri medicale), împrejurările comiterii acesteia (inculpata a întrebat victima dacă doreşte să fie transportată la o unitate sanitară, aceasta a refuzat şi a plecat de la locul producerii accidentului, după care inculpata a plecat şi ea, fără să fie anunţate organele de poliţie) şi circumstanţele personale ale inculpatei, ținând cont și de acordul acesteia de a presta muncă în folosul comunității, potrivit art. 91 alin. (1) lit. c) C.pen., instanţa de fond a reţinut că funcția pedepsei penale de mijloc de reeducare a persoanei condamnate și, de asemenea, scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni vor putea fi atinse chiar și fără privarea de libertate a inculpatei, cu atât mai mult cu cât nesocotirea valorilor sociale protejate de legea penală s-a dovedit a fi până în prezent un incident izolat în ceea ce o priveşte pe inculpată.

Pentru aceste motive, în baza art. 91 alin. (1) C.pen., instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 92 alin. (1) C.pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C.pen., a impus inculpatei respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei și orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 sau al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6, pe o durată de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C.pr.pen., instanţa a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) C.pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse ori stabilite în sarcina sa sau al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., instanţa a obligat-o pe inculpată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1 200 lei, din care suma de 800 lei reprezintă cheltuieli stabilite prin actul de sesizare a instanţei.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, inculpata, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, la data de 26.11.2019.

Motivele formulate în scris şi susţinute oral, cu ocazia dezbaterilor, de către apelanta inculpată prin apărător ales au vizat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei penale atacate.

Cu privire la netemeinicie, a arătat că, chiar dacă, în mod corect, instanţa a reţinut că în această cauză, modalitatea de producere a accidentului nu prezintă relevanţă nefiind necesar să se stabilească persoana vinovată de producerea accidentului, apelanta a considerat că celelalte împrejurări ulterioare accidentului şi care prezintă interes pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa nu au fost în totalitate lămurite.

Astfel, a observat, în primul rând, că situaţia de fapt reţinută de instanţă se întemeiază aşa cum s-a arătat în mod explicit pe declaraţiile părţilor implicate respectiv declaraţiile sale precum şi cele ale numiţilor I.G. şi martorului P.M. În al doilea rând, a solicitat să se constate că instanţa a dat o eficienţă sporită numai declaraţiilor numitului I.G., ignorând aproape în totalitate declaraţiile sale şi ale martorului P.M..

Aşa cum a arătat şi în declaraţiile date în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de judecată, după producerea accidentului împreună cu martorul P.V., au coborât din maşină şi s-au îndreptat spre biciclist pentru a vedea ce s-a întâmplat. Acesta se ridicase de pe carosabil şi l-a întrebat dacă a păţit ceva şi dacă doreşte sprijin medical. Biciclistul le-a spus că se simte bine, motiv pentru care a afirmat că nu doreşte să meargă la spital, întrucât a simţit numai o jenă a braţul stâng. Era preocupat să meargă la serviciu pentru a depune o sumă mare de bani pe care o avea la el şi de starea bicicletei. Între biciclist şi martorul P.M. a avut loc un schimb de numere de telefon pentru o eventuală despăgubire a daunelor pe care le-ar fi suferit bicicleta, după care acesta a plecat spre locul de muncă. În acest context, ea şi soţul său şi-au continuat drumul, convinşi fiind că nu s-a întâmplat nimic şi că, de fapt, biciclistului nu a avut de suferit.

Apelanta inculpată a arătat că a mers la serviciu, iar seara, în jurul orelor 22, când s-au întors acasă, soţul i-a arătat nişte mesaje primite de la numitul I.G. pe care le-a depus la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta are o ruptură musculară, că mâna la care spunea că are o jenă este imobilizată în ghips, iar bicicleta este făcută „zob”.

În aceste condiţii, gândindu-se că este posibil ca biciclistul să încerce să obţină anumite avantaje de pe urma acestui accident, în dimineaţa zilei de 09.06.2019, în jurul orei 6, s-au deplasat împreună la Brigada de accidente uşoare pentru a sesiza cele întâmplate şi a solicita să se efectueze verificări. De aici, au fost îndrumaţi la Brigada Rutieră, deoarece poliţistul a apreciat că, în incident au fost victime şi nu este competent de a soluţiona un asemenea caz.

Astfel, a arătat că, aşa cum rezultă din declaraţia pe care a dat-o la Brigada de poliţie rutieră - biroul de accidente, în jurul orei 7 dimineaţa, şi pe care a depus-o la dosarul cauzei, a relatat toate datele şi împrejurările în care a avut loc incidentul.

Raportat la aspectele prezentate, instanţa de fond a ignorat situaţia prezentată de aceasta şi de martor, reţinând în principal aspectul că numitul I.G. a prezentat la momentul producerii accidentului o contuzie vizibilă conform declaraţiei sale din faţa instanţei şi a concluziei raportului de expertiză medico - legală şi că urma să se deplaseze mai târziu la consultaţie medicală.

Dacă situaţia prezentată corespundea cu adevărul obiectiv, instanţa trebuia să clarifice de ce şi în ce scop numitul I.G. le-a prezentat anterior declaraţiilor sale prin mesajele transmise o cu totul altă situaţie.

A observat că, în motivarea instanţei, nu se face nicio referire şi nicio apreciere la mesajele transmise în aceiaşi zi după aproape 6-7 ore de la producerea accidentului şi în care acesta arată că are mâna imobilizată în gips, fisură la cot, ruptură musculară, că bicicleta are toate componentele rupte este făcută zob, dar mai ales şi faptul că a fost la poliţie, unde a dat declaraţie cu privire la cele întâmplate şi s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală cu intenţie de ucidere din culpă.

În opinia sa, există un dubiu evident cu privire la împrejurările ce au precedat părăsirea locului faptei de către aceasta, astfel încât în cauză trebuie să fie aplicat principiul „in dubio pro reo” prevăzut de art. 4 C.pr.pen..

În legătură cu existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, daca sub aspectul laturii obiective a apreciat că raţionamentul instanţei de fond este relativ corect, în schimb, în ceea ce priveşte existenţa laturii subiective, poziţia sa este că fapta a fost comisă fără vinovăţia prevăzută de lege.

Având în vedere situaţia de fapt prezentată şi care rezultă din probele administrate, a solicitat să se constate că părăsirea locului faptei s-a datorat acelei aparente stări de sănătate a victimei pe care a descris-o şi în nicio împrejurare nu a dorit să ascundă acest accident. De altfel, a arătat că, dacă ar fi dorit acest lucru ar fi ajuns la o înţelegere cu victima şi în acest fel s-ar fi stins raportul juridic de conflict. A mai arătat că, aşa cum rezultă din actele din dosar, vătămările suferite de victima nu pot constitui nici elemente pentru existenta infracţiunii de vătămare corporală din culpa, întrucât numărul de 7-9 zile de îngrijiri medicale nu este suficient pentru încadrarea faptei ca infracţiune.

Într-o atare situaţie, în opinia sa, o simplă sesizare la poliţie la acel moment era suficientă pentru soluţionarea acestei spete, fără a se ajunge la a fi incriminată de comiterea acestei fapte. Mai mult, a reiterat faptul că, odată ce victima a trimis acele mesaje, chiar dacă ele erau făcute în alt scop, s-a prezentat la organele de poliţie pentru a sesiza accidentul înaintea victimei, care s-a prezentat la medic a doua zi, în jurul orei 9 dimineaţa.

Prin urmare, apelanta inculpată a apreciat că faptei care i se impută îi lipseşte latura subiectivă pentru a fi infracţiune, întrucât părăsirea locului faptei nu a fost făcută cu intenţie chiar indirectă aşa cum a apreciat prima instanţa, ci din culpă fără a conştientiza că, în fapt numitul Ilie Gheorghe a suferit acele vătămări descrise în actul medical existent.

De aceea, a solicitat, în mod respectuos, că, în temeiul art. 421 alin. (2), lit. a), coroborat cu art. 16 lit. b) teza a II-a C.pr.pen., să se dispună achitarea sa.

În faţa instanţei de apel, la termenul de judecată din 25.02.2020, întrebată fiind, apelanta inculpată P.V. a arătat că îşi menține declarațiile date în cauză și că nu dorește să dea declarații suplimentare.

Curtea, analizând apelul declarat în cauză în raport de criticile formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., a constatat următoarele:

În fapt, în esenţă, s-a reţinut atât prin actul de sesizare cât şi prin sentinţa atacată că  la data de 08.06.2018, în jurul orei 11:30, la intersecţia str. J. L. Calderon cu str. C. A. Rosetti, inculpata P.V., în calitate de conducător al autoturismului marca Toyota cu numărul de înmatriculare Y, a fost implicată într-un accident rutier cu bicicleta condusă de numitul I.G., în urma căruia acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Instanţa de fond a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, respectiv proces-verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de verificare conducători auto, declaraţii suspectă/inculpată, declaraţii martor P.M.-I., declaraţii martor I.G., bilet de trimitere, raport de expertiză medico-legală, schiţa accidentului şi proces-verbal testare etilotest.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea a constatat că fapta dedusă judecăţii nu este prevăzută de legea penală, fiind fondat apelul inculpatei P.V..

Astfel, s-a arătat, potrivit art. 338 alin. (1) C.pen., constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie.

Conform alineatului (3) lit. a) şi d) ale aceluiaşi articol, nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, ori când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

Prin urmare, situaţia premisă pentru a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 338 C.pen. este ca autorul să fie implicat într-un accident de circulaţie, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 75 din O.U.G. nr. 175/2002.

Totodată, este necesar ca accidentul de circulaţie să aibă ca urmare decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane, noţiunea de rănire a unei persoane fiind lămurită prin decizia completului privind dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5/2018, în sensul că reprezintă leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal.

Împrejurarea că pentru reţinerea infracţiunii este necesar ca accidentul de circulaţie să aibă ca urmare decesul sau rănirea cel puţin a unei persoane rezultă şi din dispoziţiile art. 77 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat sa ia masuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Pentru tragerea la răspundere penală a persoanei implicate într-un accident de circulaţie ce a avut ca urmare decesul ori rănirea unei sau unor persoane se impune, aşadar, ca respectiva persoană ce părăseşte locul producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei să aibă cunoştinţă, fie din împrejurările producerii evenimentului, fie prin propria percepţie, că respectivul accident a avut vreuna dintre urmările arătate mai sus, iar în aceste condiţii să decidă totuşi să plece de la faţa locului, fără încuviinţarea organelor indicate în textul legal.

Sub acest aspect, se impune menţionat că deşi obiectul juridic principal a infracţiunii prevăzute de art. 338 C.pen. îl constituie relaţiile sociale ce vizează siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice, obiectul juridic subsidiar, care de fapt este şi raţiunea incriminării, îl constituie activitatea de înfăptuire a justiţiei. În esenţă, fapta de părăsire a locului accidentului rutier urmat de decesul sau rănirea unei sau mai multor persoane este incriminată întrucât zădărniceşte sau îngreunează cercetarea unor infracţiuni cum ar fi ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a autovehiculului având o îmbibaţie legală peste limita prevăzută de lege etc.

Pe cale de consecinţă, ori de câte ori din circumstanţele concrete ale producerii accidentului şi din evenimentele subsecvente nu rezultă dincolo de orice dubiu că autorul a conştientizat că în urma accidentului rutier a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, acesta nu va putea fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fapta sa nefiind prevăzută de legea penală.

În speţă, ţinând seama de declaraţiile inculpatei P.V. şi cele ale martorilor P.M.-I. şi I.G., rezultă că la data de 08.06.2018, în jurul orei 11:30, la intersecţia str. J. L. Calderon cu str. C. A. Rosetti, s-a produs un accident de circulaţie în care au fost implicate autovehiculul condus de inculpată şi bicicleta condusă de martorul I.G..

În urma producerii unui impact între cele două vehicule (neavând relevanţă cui aparţine culpa în producerea accidentului) martorul I.G. s-a dezechilibrat şi s-a precipitat pe sol, în acelaşi timp cu bicicleta.

În privinţa evenimentelor ce s-au desfăşurat în continuare, relatările persoanelor sus-menţionate sunt uşor diferite.

Totuşi, ce rezultă cu certitudine este că inculpata nu a plecat de la faţa locului, ci a oprit autoturismul, a coborât şi a discutat cu martorul I.G., care s-a ridicat imediat de la sol, fără a-şi pierde cunoştinţa.

În urma discuţiilor, martorul a arătat că nu poate să se deplaseze la spital sau în oricare altă parte la acel moment, întrucât trebuia să ajungă la locul de muncă.

Cu toate că martorul I.G. a declarat că ar fi avut o contuzie vizibilă, acest aspect nu rezultă din nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, astfel încât Curtea nu  a putut avea în vedere o atare împrejurare.

În privinţa declaraţiei inculpatei în sensul că martorul I.G. ar fi acuzat o uşoară durere în zona cotului, Curtea a constatat că din această împrejurare nu se poate reţine că acuzata a conştientizat că martorul a fost rănit în sensul legii penale, astfel încât să aibă obligaţia de a anunţa imediat organele de poliţie despre producerea accidentului; mai mult, raportul de expertiză medico-legală atestă producerea unor leziuni în zona umărului martorului, iar nu a cotului acestuia.

Sub acest aspect, este relevant şi că între persoanele implicate a avut loc un schimb de numere de telefon, urmând să ia legătura ulterior pentru rezolvarea oricăror probleme, precum şi că martorul I.G. a plecat către locul de destinaţie.

Mai mult, din mijloacele de probă administrate rezultă că martorul s-a prezentat la o unitate spitalicească abia a doua zi, neavând deci nevoie de îngrijiri medicale imediate.

Totodată, în urma unor mesaje telefonice trimise de martor în ziua producerii incidentului, inculpata s-a deplasat a doua zi dimineaţă la o secţie de poliţie unde a anunţat despre producerea accidentului.

Astfel, în lumina celor arătate mai sus, Curtea a apreciat că inculpata P.V. nu a conştientizat că în urma accidentului rutier s-a produs rănirea martorului I.G., iar acţiunile acesteia au fost de bună-credinţă, neavând scopul să zădărnicească sau să îngreuneze în vreun mod cercetarea locului faptei. Sub acest aspect, este cert din probele administrate că inculpata s-a oprit după producerea evenimentului, a discutat cu martorul, s-a interesat despre starea acestuia de sănătate, au schimbat numere de telefon şi au stabilit să discute ulterior, iar după momentul la care martorul a arătat că ar fi suferit diverse leziuni corporale s-a prezentat la organele de poliţie.

În aceste condiţii, fapta inculpatei care a părăsit locul accidentului fără a avea cunoştinţă că martorul a suferit leziuni corporale (de altfel, la momentul respectiv nici martorul nu a conştientizat că a suferit astfel de leziuni, prezentându-se la spital abia a doua zi), nu este prevăzută de legea penală, instanţa de control judiciar dispunând achitarea acesteia în baza art.16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen..

Domenii speta

Spete similare