Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.pr.civ. raportat la efectele hotărârii judecătorești asupra terților potrivit art. 435 alin2.

Rezumat:

Încălcarea dreptului la apărare prin opunerea directă a puterii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreasti în care partea respectivă a fost străină de cauză, fără ca instanța să procedeze la a analiza în nici un fel probele şi susţinerile reclamantului, soluţia instanţei de apel fundamentându-se în mod greşit doar pe mijlocul de probă indicat de apelantul pârât, respectiv pe hotărârea judecătorească în care reclamantul nu a fost parte.

Hotărârea:

Prin sentinţa nr. 2100 din 25 mai 2018, Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea civilă având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. Asigurări S.A.; a obligat pârâta S.C. B. Asigurări S.A să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 18.590 lei, cu titlu de despăgubiri civile; a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.034 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 182 din 27 februarie 2019, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de către pârâta S.C. B. Asigurări S.A., împotriva sentinţei nr. 2100 din 25 mai 2018 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. ../285/2014, intimată fiind reclamanta S.C. A. S.R.L.; a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a respins cererile ambelor părţi, de acordare a cheltuielilor de judecată de la instanţa de fond; a admis cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată din apel şi a obligat intimata să plătească acesteia suma de 517,25 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului ori, în subsidiar, casarea cu reţinere spre rejudecare, cu consecinţa respingerii apelului şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Apreciază că, în principal, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului cauzei, admiţând, în mod greşit, apelul pârâtei S.C. B. Asigurări S.A. doar în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 341 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanţa de apel a invocat doar decizia nr. 1939/2015 a Tribunalului Districtual Atena şi a considerat că în cauză este dată culpa sa exclusivă la producerea accidentului de circulaţie, motiv pentru care a admis apelul B., fără a intra însă în soluţionarea fondului cauzei.

În aceste împrejurări, instanţa de apel face o analiză greşită a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 341 alin. 2 Cod procedură civilă şi soluţionează procesul, fără a mai intra în judecata fondului cauzei, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Suceava.

În loc să analizeze şi să stabilească cine a încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, prima instanţa găseşte de cuviinţă să stabilească culpa sa exclusivă doar prin prisma efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Astfel, deşi dosarul său de judecată a fost deschis în anul 2014, acum i se opune o hotărâre a instanţelor judecătoreşti din Grecia, ca urmare a unei acţiuni de judecată depusă de cetăţeanul grec tot în anul 2014 şi se dă preferinţă hotărârii judecătoreşti din Grecia, cetăţeanul grec având câştig de cauză doar datorită sistemului de justiţie mai rapid (şi, astfel, mai eficient) din Grecia faţă de cel din România.

Astfel, cetăţeanul grec a promovat acţiunea în Grecia în anul 2014, dar a finalizat procesul înaintea recurentei, deşi recurenta a depus acţiunea la Judecătoria Rădăuţi în anul 2014, recurenta având câştig de cauză în România, prin reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat, aceasta în ciuda faptului că recurenta nu a fost parte în procesul civil din Grecia. Prin urmare, nu i se poate reţine acest efect defavorabil obţinut de cetăţeanul grec doar prin prisma unei justiţii mai rapide în ţara sa, faţă de justiţia din România.

Casarea deciziei pentru cazul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă (respectiv când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În cauză, sunt incidenţa unor nulităţi procedurale determinate de încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv încălcarea principiului dreptului la apărare (art. 13 Cod procedură civilă) şi a contradictorialităţii (art. 14 Cod procedură civilă.

Instanţa de apel a soluţionat cauza în baza autorităţii de lucru judecat, mai exact efectul pozitiv al acestuia, dar nu a pus în discuţia părţilor acest aspect, fapt care a dus la încălcarea principiului dreptului la apărare, situaţie în care se impune casarea deciziei instanţei de apel.

Cazul de casare prevăzut la pct. 8 al alin. 1, art. 488 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În loc să analizeze şi să stabilească cine a încălcat normele legale în materia circulaţiei pe drumurile publice, prima instanţă găseşte de cuviinţă să stabilească culpa recurentei doar prin prisma efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Astfel, deşi dosarul recurentei de judecata a fost deschis în anul 2014, acum i se opune o hotărâre a instanţelor judecătoreşti din Grecia, ca urmare a unei acţiuni de judecată depusă de cetăţeanul grec tot în anul 2014 şi se dă preferinţă hotărârii judecătoreşti din Grecia, cetăţeanul grec având câştig de cauză doar datorită sistemului de justiţie mai rapid (şi, astfel, mai eficient) din Grecia faţă de cel din România.

Astfel, cetăţeanul grec a promovat acţiunea în Grecia în anul 2014, dar a finalizat procesul înaintea sa, deşi şi recurenta a depus acţiunea la Judecătoria Rădăuţi în anul 2014, societatea lui de asigurare având câştig de cauză prin reţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat, aceasta în ciuda faptului că recurenta nu a fost parte în procesul civil în Grecia. Prin urmare, nu i se poate reţine acest efect defavorabil obţinut de cetăţeanul grec doar prin prisma unei justiţii mai rapide în ţara sa, faţă de justiţia din România.

Este absolut evident faţă de normele de drept material aplicabile în materia circulaţiei pe drumurile publice ca şoferul grec care venea în spatele recurentei trebuia să adapteze viteza şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculul condus de recurentă, care aparţinea S.C. A. S.R.L. Şoferul grec a încălcat normele legale în materie prevăzute atât de Codul rutier din România şi din Grecia, cât şi normele europene în materia circulaţiei pe drumurile publice.

În speţă, conducătorul auto grec implicat în accidentul rutier a încălcat dispoziţiile Codului rutier din Grecia, în special a dispoziţiilor art. 19 pct. 1, pct. 2, pct. 3 şi pct. 7.

Dispoziţiile legale încălcate de şoferul grec sunt general obligatorii în U.E.

Instanţa de apel a soluţionat cauza cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a reţine culpa evidentă, exclusivă a şoferului grec, considerând că, în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat recurenta este cea vinovată şi nu şoferul grec. În realitate, accidentul rutier şi avarierea vehiculelor s-a produs din culpa evidentă şi exclusivă a şoferului grec, situaţie în care se atrage răspunderea asiguratorului acestuia, instanţa de apel soluţionând cauza cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Examinând recursul de faţă, Curtea constată următoarele:

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C.pr.civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii , incălcarea dreptului la apărare, etc.

Curtea reţine că instanţa de apel în soluţionarea apelului formulat în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L., a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care este, potrivit art. 431 alin. (2) NCPC raportat la decizia nr. 1939/2015 a Tribunalului Districtual Atena.

Curtea reţine însă că recurenta din prezenta cauză nu a fost parte în litigiul soluţionat prin decizia nr. 1939/2015 a Tribunalului Districtual Atena .

În acelaşi timp, Curtea reţine că art. 435 alin.1 C.pr.civ. prevede că hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora iar alin2. prevede expres că hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Este adevărat că efectul pozitiv sau normativ al autorităţii de lucru judecat valorifică, funcţia de prezumţie a lucrului judecat, în sensul că o hotărâre este prezumată a reflecta adevărul judiciar - res judicata pro veritate accipitur - şi, prin urmare, nu mai poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Producerea acestui efect nu presupune împiedicarea unui nou proces, ci dimpotrivă, trebuie să existe un alt litigiu în care cele stabilite definitiv anterior să se impună.Pentru producerea efectului pozitiv nu se mai cere condiţia existenţei triplei identităţi, aspectul pozitiv putând fi opus şi dacă identitatea de obiect şi de cauză este numai parţială. Condiţia este cea dată de lege, adică lucrul anterior judecat într-un alt litigiu să aibă legătură cu soluţionarea celui de-al doilea proces, astfel încât să se poată impune fără a mai fi rediscutat. De asemenea, pentru producerea efectului pozitiv cu forţă obligatorie este necesară identitatea de părţi, în sensul că cele statuate anterior printr-o hotărâre poate fi opus de partea care a câştigat, într-un nou proces, faţă de instanţă sau partea cu care s-a judecat în primul proces. În acest fel se produce efectul relativ al autorităţii de lucru judecat.

Dar raportat la prevederile art. 435 alin.2 C.pr.civ. faţă de un terţ, cele statuate anterior se impun ca o prezumţie relativă, acesta, în procesul subsecvent, putând face dovada contrară celor stabilite de prima instanţă. Astfel, autoritatea de lucru judecat cu efectul său pozitiv poate fi valorificată ca o apărare de fond într-un alt proces, facilitând sarcina probei, întrucât ceea ce s-a statuat anterior de o instanţă se va impune în noul proces dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, iar dacă noul proces se poartă cu un terţ, statuările instanţei anterioare au doar valoarea unor prezumţii relative, împotriva cărora se poate face dovada contrară. Legat de efectele substanţiale ale hotărârii judecătoreşti, conform art. 435 alin. (2) C. pr. civ., o hotărâre pronunţată între părţi se opune în procesul dintre un terţ şi o parte din primul litigiu ca un mijloc de probă împotriva căruia se poate face dovada contrară.

Or, instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1939/2015 a Tribunalului Districtual Atena faţă reclamant, deşi aceasta nu a fost parte în litigiul din Grecia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 435 alin.2 C.pr.civ. referitoare la efectele unei hotărâri judecătoreşti asupra unui terţ, fără a analiza în nici un fel probele şi susţinerile reclamantului, soluţia instanţei de apel fundamentându-se în mod greşit doar pe mijlocul de probă indicat de apelantul pârât (decizia nr. 1939/2005 a Tribunalului Districtual Atena).

Astfel, în maniera în care a procedat instanta de apel s-a produs o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei în apel, garantat de art. 24 din Constituţia României, hotărârea pronunţată în aceste condiţii fiind nulă, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 pct. 5 C.pr.civ.

Celelalte motive ale recurentei invocate prin raportare la dispoziţiile art. 488 pct.5 nu sunt date în cauză, respectiv cele privind faptul că nu s-ar fi pus în discuţia părţilor efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, raportat la faptul că decizia nr. 1939/2015 a Tribunalului Districtual Atena a fost depusă şi la dosarul de fond, iar în apel apărătorul apelantei a formulat concluzii orale în acest sens fiind prezent si apărătorul reclamantei care a avut posibilitatea de a formula concluzii pe această prezumţie.

Ceea ce s-a încălcat însă de către instanţa de apel, raportat la dreptul la apărare al reclamantei în apel, este reţinerea în mod singular ca motiv de admitere al apelului si de respingere a acţiunii reclamantei doar a prezumţiei de putere de lucru judecat dar cu nesocotirea dispoziţiilor art. 435 alin.2 C.pr.civ., respectiv omisiunea de a analiza susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă şi întâmpinarea la apel, respectiv omisiunea de a corobora probatoriul administrat de instanţele de fond pentru stabilirea situaţiei de fapt, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului de către instanţa de apel.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art.498 alin.2 C.pr.civ raportat la art. 488 pct.5 C.pr.civ. si 435 alin.2 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. SRL împotriva deciziei nr. 182 din 27 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă (dosar nr. .../285/2014), intimată fiind pârâta B. Asigurări S.A., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare