Decizie de concediere motivată printr-o necesitate a reorganizării unei asociații de drept privat de utilitate publică. Aplicare Cod administrativ. Reglementarea legală expresă a modului de reprezentare a Asociației. Neplata drepturilor salariale aferente

DREPT CIVIL

LITIGII DE MUNCĂ

Decizie de concediere motivată printr-o necesitate a reorganizării unei asociații de drept privat de utilitate publică. Aplicare Cod Administrativ. Reglementarea legală expresă a modului de reprezentare a Asociației. Neplata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat

- art. 65 alin. 2, art. 76 lit. a), art. 146, art. 148 alin. 2 și 3, art. 272 Codul muncii

- art. 5 lit. k) și art. 518 alin. 6 din Codul administrativ

- Decizia Curții Constituționale nr. 420 din 15 octombrie 2015

În ce privește critica apelantului contestator ce vizează lipsa motivării deciziei de concediere, respectiv neîndeplinirea art. 76 lit. a) Codul muncii și lipsa unei cauze reale și serioase prevăzute de art. 65 Codul muncii, curtea a constatat că din conținutul deciziei de concediere și a procesului verbal de ședință rezultă că decizia de concediere este amplu, clar și concret motivată printr-o necesitate a reorganizării aparatului tehnic al Asociației pentru ca aceasta să reducă costurile care au fost considerate mult prea mari în raport cu bugetul existent, desființarea posturilor care nu își justifică existența, în concret desființarea postului contestatorului apelant fiind justificată prin existența unor servicii externalizate de contabilitate și achiziții publice. Din actele dosarului rezultă că a existat o restructurare efectivă fundamentată pe o cauză reală și serioasă, decizia de concediere fiind motivată sub acest aspect.

În ceea ce privește necesitatea existenței unor criterii de departajare între salariați, Curtea a reținut că ele pot fi aplicate doar atunci când există mai multe persoane care ocupă același post și au aceleași atribuții, or în cadrul Asociației contestatorul era singurul angajat pe un post de economist, iar în urma reorganizării în organigramă nu se mai regăsește nici un post de economist.

Curtea a reținut și că nu era necesar un studiu detaliat de analiză a veniturilor și cheltuielilor pentru a putea fi respectate dispozițiile art. 65 alin. 2 și art. 76 lit. a) Codul muncii, fiind dovedit că o reducere drastică a numărului de posturi concomitent cu reorganizarea și eficientizarea atribuțiilor este în măsură să eficientizeze activitatea Asociației care va funcționa cu costuri mult mai reduse decât în trecut.

Dispozițiile art. 518 alin. 6 din Codul administrativ, care prevăd că reorganizarea activității autorității sau instituției publice are loc în situații temeinic justificate cel mult o dată într-un interval de 6 luni consecutive, cu excepția situației în care intervin modificări legislative care determină necesitatea reorganizării acestora, a fost de asemenea apreciată ca nefondată, întrucât în speță reorganizarea vizat o asociație de utilitate publică, dar de drept privat.

În privința excepției de nelegalitate a Hotărârii AGA, curtea a constatat că există o reglementare expresă a modului de reprezentare de drept a unităților administrativ teritoriale prin primari și a consiliului județean prin președintele consiliului județean, precum și o reglementare a organelor de conducere a asociației și a modului de funcționare, norme imperative ce se vor aplica cu prioritate în condițiile în care asociația a omis să actualizeze dispozițiile statutului în conformitate cu legea nouă. Astfel, Hotărârea AGA a fost în mod legal adoptată cu participarea membrilor reprezentanți de drept potrivit legii, iar calitatea de președinte al Asociației este conferită prin statut direct Președintelui Consiliului Județean (J) cu atribuții prevăzute de lege și Statut, astfel încât nu erau necesare, în cazul acestei asociații, alte formalități legale a căror neîndeplinire ar putea atrage nulitatea hotărârii atacate.

Pretențiile contestatorului vizând neplata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat, au fost apreciate ca întemeiate, impunându-se obligarea intimatei la plata către contestatorul (C) a drepturilor salariale restante..

Astfel, concediul aferent anului 2019 al apelantului putea fi executat în condițiile art. 146 alin. 2 Codul muncii în termen de 18 luni începând din anul 2020, concedierea intervenind în interiorul acestui interval la 04.01.2021.

În materia raporturilor din dreptul muncii legiuitorul a impus o inversare a sarcinii probei în condițiile art. 272 Codul muncii potrivit căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. Art. 148 alin. 2 și 3 Codul muncii impune foarte clar angajatorului obligația de a compensa în bani concediul de odihnă neefectuat de salariat, la data încetării contractului individual de muncă al acestuia, dacă se încadrează în termenul de 18 luni prevăzut de lege, iar simplul fapt necontestat că salariatul nu a beneficiat efectiv de concediul de odihnă pentru 24 de zile din anul 2019, creează o prezumție simplă relativă a faptului că acesta nu a fost efectuat din motive justificate, prezumție ce nu a fost răsturnată de angajator. O interpretare în sens contrar ar atrage o inversare a sarcinii probei nepermisă de art. 272 Codul muncii cu posibilitatea de a aduce atingere unui drept important al salariatului la concediu de odihnă.

Mai mult în cauză s-a dovedit că exista o practică constantă potrivit căreia concediul de odihnă aferent anului anterior era efectuat în mod sistematic de contestatorul apelant în anul următor, cu acordul lipsit de obiecțiuni al intimatei.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia civilă nr. 76 din 25 ianuarie 2022

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM/2021, din data de 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul (...), a fost respinsă excepția de nelegalitate a Hotărârii AGA nr. (...)/10.11.2020.

A fost respinsă contestația precizată formulată de contestatorul (C), în contradictoriu cu intimata Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabila a Județului (J).

În considerentele sentinței, Tribunalul (...), a reținut următoarele:

Între contestator în calitate de angajat și intimată în calitate de angajator au existat raporturi de muncă în baza contractului individual de muncă nr. (...)/30.09.2016, contestatorul având funcția de economist și atribuțiile menționate în Fișa postului, anexă la Contractul individual de muncă.

Prin Hotărârea AGA nr. (...)/10.11.2020 a fost aprobată o nouă organigramă a intimatei, în care postul reclamantului nu mai figurează, noua organigramă cuprinzând 5 posturi în loc de 12 câte erau anterior.

Prin notificarea nr. (...)/16.11.2020, reclamantului i s-a adus la cunoștință existența hotărârii AGA nr. (...)/10.11.2020 și i s-a acordat preavizul de 20 de zile lucrătoare, iar prin Decizia de concediere individuală nr. (...)/28.12.2020 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 4.01.2021.

În prezenta cauză instanța a fost investită cu contestația formulată împotriva Deciziei de concediere individuală și cu excepția de nelegalitate a Hotărârii AGA nr. (...)/10.11.2020, formulată în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 91 alin. 4 teza a doua din O.U.G. nr. 57/2019.

Analizând cu prioritate excepția de nelegalitate a Hotărârii AGA nr. (...)/10.11.2020, instanța a reținut următoarele:

Intimata este o asociație de dezvoltare intercomunitară, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, înființată în condițiile legii de unitățile administrativ-teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, potrivit art. 5 lit. i), art. 89 și urm. din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ și respectiv O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

Un prim motiv de nelegalitate a Hotărârii AGA nr. (...)/2020 invocat de contestator l-a constituit nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 518 alin. 6 din O.U.G. nr. 57/2019.

Acest motiv s-a impus a fi respins ca neîntemeiat, instanța reținând că acest text legal nu îi este aplicabil intimatei. Astfel, dispozițiile art. 518 din O.U.G. nr. 57/2019, intitulat „Reorganizarea autorității sau instituției publice”, deci și termenul de 6 luni pentru o nouă modificare a organigramei sunt aplicabile numai pentru autoritățile sau instituțiile publice, ori, potrivit disp. art. 5 lit. i) din O.U.G. nr. 57/2019, intimata este o asociație de dezvoltare intercomunitară, persoană juridică de drept privat dar de utilitate publică, deci nu o autoritate publică sau instituție publică așa cum sunt acestea definite la art. 5 lit. k) și w) din O.U.G. nr. 57/2019.

Al doilea motiv de nelegalitate invocat de contestator l-a constituit faptul că Hotărârea AGA nr. (...)/10.11.2020 ar fi fost adoptată și semnată de persoane care nu erau înregistrate în actele constitutive ale Asociației ca reprezentanți legali ai UAT-urilor și nici în registrul special al Asociațiilor și fundațiilor.

Sub acest aspect, instanța a reținut că asociația intimată, cu statut de utilitate publică, a fost înființată în anul 2015 prin asocierea dintre U.A.T. Județul (J), U.A.T. Municipiul (M1), U.A.T. Municipiul (M2), U.A.T. Municipiul (M3), U.A.T. Orașul (O1), U.A.T. Orașul (O2), U.A.T. Orașul (O3), U.A.T. Orașul (O4), U.A.T. Orașul (O5) și U.A.T. Orașul (O6), în condițiile prevăzute de O.G. nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile și ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală.

Ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care stabilește la art. 91 care sunt organele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, reglementarea anterioară din Legea nr. 215/2001 fiind abrogată. De asemenea, potrivit art. 132 și art. 175 din Codul administrativ, comunele, orașele și municipiile sunt reprezentate de drept în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și în adunările generale ale operatorilor regionali și locali de către primari, care pot delega această calitate, iar județul este reprezentat de drept în adunările generale de către președintele consiliului județean, care la rândul său are posibilitatea de a-și delega această calitate. Codul administrativ a stabilit prin art. 605 și un termen de 60 zile pentru revizuirea statutelor și actelor constitutive ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară constituite anterior în acord cu noile prevederi legale, fără a fi stabilită însă o sancțiune.

Asociația intimată nu și-a îndeplinit această obligație, însă instanța a reținut că în condițiile în care Codul administrativ reglementează în mod expres organizarea și funcționarea acestor asociații, dispozițiile acestuia se aplică cu prioritate, dispozițiile contrare din statutul și actul constitutiv întocmite conform legislației anterioare nemaiputând produce efecte după intrarea în vigoare a Codului, astfel că organele de conducere și reprezentanții legali ai acestora sunt cei prevăzuți de noul cod, ale cărui dispoziții sunt speciale și imperative, iar hotărârile luate de adunarea generală sunt asimilate actelor administrative.

Într-o interpretare contrară, ar însemna că activitatea angajatorului contestatorului ar trebui să se desfășoare cu vechile organe de conducere, în contra dispozițiilor legale, sau ar fi paralizată pentru lipsa unor organe de conducere, neputând fi încheiate niciun fel de acte care angajează asociația, nici măcar dispozițiile de plată a salariilor angajaților.

Instanța a mai reținut că deși este real că numele noilor reprezentanți legali ai membrilor Asociației nu a fost consemnat în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria (...), acest lucru nu poate afecta legalitatea hotărârilor luate în adunarea din 10.11.2020 pentru că relevant din punct de vedere al acestui registru este numele membrilor și nu al reprezentanților legali, care capătă calitatea de reprezentant în virtutea legii, ca urmare a alegerii în funcția de președinte de consiliu județean sau primar, așa cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, reprezentanții unităților administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociației sunt de drept persoanele care dețin funcțiile menționate în art. 132 și art. 175 din Codul administrativ, aceștia fiind cei care au participat la ședința adunării generale contestate în cauză, astfel că și acest motiv de nelegalitate invocat de contestator este neîntemeiat.

Conform procesului verbal al ședinței din 10.11.2020 la adunarea generală nu au participat și nu au votat decât reprezentanții legali ai unităților administrativ-teritoriale membre în asociație, Județul (J) fiind reprezentat doar de Președintele Consiliului Județean, nu și de numitul (Vp), vicepreședinte al Consiliului Județean (J), indicat de contestator ca fiind un al doilea reprezentant din partea Județului.

Susținerea contestatorului că Hotărârea AGA contestată este lovită de nulitate absolută, întrucât în structura organizatorică a intimatei nu există Consiliu de administrație, ci Consiliu Director și nici Președinte al Consiliului de administrație, aspect care a rezultat din actele constitutive ale Asociației, modificate în anul 2019 în conformitate cu disp. art. 91 din Codul administrativ este de asemenea neîntemeiată, impunându-se a fi înlăturată. Astfel, aspectele privind structura organizatorică a intimatei sunt irelevante pentru legalitatea Hotărârii atacate pentru că reorganizarea aparatului tehnic al asociației este atribuția adunării generale, așa cum rezultă din prevederile art. 28 lit. h) din statut. Iar în exercitarea acestei atribuții, adunarea generală formată din reprezentații legali ai membrilor asociației a adoptat Hotărârea nr. (...)/10.11.2020, prin care a aprobat reorganizarea aparatului său tehnic pe care l-a apreciat supradimensionat, față de nevoile sale efective, adoptând o nouă organigramă și un nou stat de funcții. Chestiunile privind Consiliul de administrație și Președintele Consiliului de administrație fac obiectul Hotărârii A.G.A. nr. (...)/10.11.2020 și nu a Hotărârii contestate.

Raportat la acestea, instanța a constatat că în cauză nu a existat niciun motiv întemeiat pentru a fi reținută nelegalitatea Hotărârii AGA nr. (...)/10.11.2020 și în consecință a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de contestator.

În ce privește decizia de concediere contestată, instanța a constatat următoarele:

Susținerea contestatorului privind existența unei concedieri colective și a nerespectării disp. art. 69 și art. 70 din Codul muncii este neîntemeiată, în condițiile în care raportat la numărul salariaților existenți anterior reorganizării (12) și numărul salariaților concediați (7) nu este incidentă niciuna din situațiile prevăzute la art. 68 Codul muncii, astfel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile privitoare la concedierea colectivă.

Un alt motiv de nulitate invocat de contestator a fost încălcarea prevederilor art. 76 lit. a) din Codul muncii, care impun cuprinderea în decizia de concediere a motivelor care determină concedierea.

Această susținere a fost nefondată, în condițiile în care atât în notificarea de acordare a preavizului, cât și în decizia contestată se menționează faptul că desfacerea contractului de muncă are loc ca urmare a desființării postului ocupat, fiind indicată Hotărârea AGA nr. (...)/10.11.2020 privind aprobarea noii Organigrame și Statului de funcții și se menționează necesitatea reorganizării în scopul gestionării eficiente a resurselor financiare și a reducerii cheltuielilor de personal, necesitatea utilizării resurselor la capacitate maximă și în condiții de eficiență. Ca urmare, angajatorul a demonstrat necesitatea măsurii pe care a luat-o, prin prezentarea argumentelor de fapt pe care le-a avut în vedere la reorganizare, nefiind vorba de o simplă și lapidară afirmație referitoare la „reorganizarea aparatului tehnic”, cum a susținut contestatorul.

Așa fiind, instanța a reținut că din punct de vedere formal, decizia de concediere atacată respectă prevederile art. 76 din Codul muncii, în cuprinsul acesteia fiind indicate clar și suficient motivele care determină concedierea.

Un alt motiv de nulitate invocat de contestator a fost încălcarea prevederilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, contestatorul susținând în esență că la baza acestei măsuri nu a existat niciun studiu și nici o analiză financiară din care să fi rezultat cuantumul cheltuielilor generate cu salariile, ponderea acestora în totalul costurilor, economia estimată generată de desființarea posturilor, etc., măsura fiind întemeiată în fapt pe apartenența politică a contestatorului.

Sub acest aspect, instanța a reținut că art. 65 alin. 2 Codul muncii, prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, în cauză impunându-se a se analiza dacă la baza luării măsurii concedierii a stat o cauză reală și serioasă.

Examinând excepția de neconstituționalitate a acestei dispoziții legale prin Decizia nr. 420/2013, Curtea Constituțională a reținut că prevederile de lege criticate stabilesc condițiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu îi sunt imputabile acestuia și că aceste condiții urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părți ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire la desființarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun - dificultăți economice, transformări tehnologice, reorganizarea activității etc., pe de o parte și nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.

S-a reținut prin aceeași decizie că pentru aceste rațiuni, legea prevede nu doar cerința ca desființarea locului de muncă să fie efectivă, ci și pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură și că sintagma „cauză reală și serioasă” evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăți tehnice, economice, de imperativul economic al creșterii productivității muncii, al adaptării la evoluțiile noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situația unității angajatorului este una gravă, amenințând evoluția sau chiar viabilitatea ei.

A constatat Curtea constituțională că, Codul muncii nu conține o enumerare a cauzelor reale și serioase care pot determina desființarea locului de muncă, ceea ce demonstrează intenția legiuitorului de a lăsa în competența instanțelor judecătorești interpretarea situațiilor concrete ce se încadrează în spiritul și litera legii, fără a analiza oportunitatea deciziei de restructurare internă a angajatorului și fără a cenzura măsurile luate în acest scop, putând doar să efectueze, potrivit competenței sale, controlul de legalitate prin care se asigură că această măsură corespunde unei nevoi obiective, reale și serioase a societății și nu ascunde o concediere abuzivă.

Decizia Curții Constituționale fixează limitele clare în care are loc controlul instanțelor asupra procedurii de reorganizare, control care nu poate intra în aspecte de oportunitate a deciziei interne de restructurare a angajatorului sau de cenzurare a măsurilor acestuia, ci trebuie să aibă în vedere verificarea legalității acestei proceduri precum și faptul ca ea să corespundă unei nevoi reale.

De altfel chiar și în aprecierea nevoii reale de restructurare trebuie recunoscut angajatorului marja de apreciere și dreptul de a lua decizii proprii fără interferența excesivă a instanței, însă ceea ce este esențial și trebuie în mod obligatoriu verificat este efectivitatea reorganizării.

Din probațiunea administrată în cauză instanța a reținut că în fapt a existat o reorganizare efectivă a întregului aparat tehnic al intimatei, al cărei scop a fost acela de a eficientiza activitatea, de a optimiza costurile de personal, aparatul tehnic fiind în opinia membrilor asociației supradimensionat.

Astfel, s-a constatat că aparatul tehnic al asociației avea, potrivit organigramei aferente Hotărârii AGA nr. (...)/31.07.2020, 12 angajați, dintre care 3 funcții erau de conducere și 9 de execuție, ultimele două posturi fiind adăugate în vara anului 2020, iar cheltuielile de personal sunt foarte mari pentru bugetul entității, raportat și la volumul de muncă, apreciindu-se ca fiind necesară reducerea cheltuielilor de personal, în condițiile în care alocațiile bugetare nu sunt suficiente pentru finalizarea investițiilor în curs.

Față de aceste constatări, reprezentanții legali ai membrilor asociației în adunare generală, în virtutea atribuției prevăzute de art. 28 lit. h) din statut, care conferă adunării generale atribuția de a stabili numărul de posturi și funcții necesare, la propunerea președintelui acesteia, au apreciat în unanimitate că este oportună reducerea aparatului tehnic mai sus arătat, stabilind prin Hotărârea nr. (...)/10.11.2020 și organigrama anexă, în sensul desființării a două posturi de conducere din 3 precum și a desființării unui număr de 5 posturi de execuție din 9, cu reducerea la ½ a programului a încă două posturi rămase, respectiv cel de consultant juridic și expert achiziții.

În aceste condiții a avut loc o reorganizare efectivă, prin reducerea drastică a personalului din aparatul tehnic, apreciat de membri ca fiind supradimensionat, efectul direct fiind acela al reducerii serioase a cheltuielilor de personal, raportat la activitățile specifice prevăzute în art. 15 din statutul asociației, orientate spre oferirea de servicii comunității și conlucrării între unitățile administrativ teritoriale.

Împrejurarea că anterior luării acestei hotărâri nu s-au realizat studiul și analiza financiară menționate de contestator nu poate duce la concluzia că la baza măsurii reorganizării nu a existat o cauză reală și serioasă, economia generată de desființarea a 7 posturi din 12 fiind considerabilă, iar angajatorul, prin organul său deliberativ adunarea generală, fiind singurul în măsură să aprecieze necesitatea și oportunitatea măsurii pentru realizarea scopului urmărit ca asociație cu scop nepatrimonial, nici o altă persoană fizică sau juridică neavând competența de a efectua o proprie evaluare a activității aparatului tehnic al intimatei sau de a stabili care ar fi cuantumul oportun de atins în ceea ce privește cheltuielile de personal, în condițiile în care membrii asociați au apreciat activitatea asociației ca fiind eficientă cu un aparat tehnic compus din 5 persoane.

În cauză nu s-a pus problema unei discriminări a contestatorului pe criterii politice, în condițiile în care desființarea postului ocupat de reclamant s-a întemeiat pe suprapunerea atribuțiilor acestui post cu servicii externalizate de contabilitate, cu un cost mai redus. De altfel hotărârea privind reorganizarea a fost luată prin votul unanim a 9 primari, cu apartenență politică diferită, respectiv PSD, PNL, UDMR și independent, astfel că nu se poate vorbi de o decizie subiectivă, de factură politică, ce l-a vizat în mod expres pe reclamant.

Faptul că propunerea de reorganizare prin reducerea posturilor unei asociații de utilitate publică a fost adusă la cunoștință publică anterior ședinței A.G.A. de către Președintele Consiliului Județean, nu înseamnă că hotărârea a fost luată anterior și că a fost bazată pe criterii politice și nu economice, aceasta fiind adoptată prin vot unanim în ședința A.G.A.

În ce privește susținerile reclamantului că acesta deține Certificatul de calificare pentru programul „Achiziții publice”, tribunalul a reținut că acestea sunt irelevante în cauză în condițiile în care contestatorul nu a fost încadrat pe acest post, și nu avea atribuții în legătură cu achizițiile publice, iar postul nu era vacant, fiind ocupat de un alt salariat.

Față de acestea, instanța a reținut că la nivelul intimatei reorganizarea a avut un caracter efectiv și a avut o cauză reală și serioasă, urmărindu-se și realizându-se dezideratul eficientizării activității și optimizării costurilor, prin reducerea semnificativă a cheltuielilor de personal, astfel că decizia de concediere atacată a fost emisă în mod legal și este întemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 65 Codul muncii coroborat cu art. 76 Codul muncii, instanța a respins ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul (C), în contradictoriu cu intimata Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabila a Județului (J) împotriva deciziei de concediere nr. (...)/28.12.2020 emisă de intimată, inclusiv în ce privește capetele de cerere accesorii, ca urmare a soluției pronunțate asupra cererii principale de anulare a deciziei de concediere.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, (C), prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, ca nelegală și neîntemeiată, cu consecința admiterii contestației împotriva deciziei de concediere individuală nr. (...)/28.12.2020.

În motivare s-a arătat că decizia de concediere emisă de intimată nu a îndeplinit cerințele de motivare prevăzute de articolul 76 litera a) din Codul muncii și nici nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, astfel cum prevede articolul 65 alineatul 2 din Codul muncii, fiind lovită de nulitate. Tot cu privire la acest aspect s-a mai arătat că motivarea acestei decizii a constat în enumerarea unor termeni generali, regăsiți frecvent în deciziile de concediere emise de către intimată, iar enumerarea acestora nu a echivalat cu o motivare a deciziei de concediere.

S-a apreciat că simpla și lapidara afirmație referitoare la „reorganizarea aparatului tehnic” nu poate fi considerată că întrunește cerința prevăzută de articolul 76 litera a), ea având natura unei susțineri și nu a unei motivări, a unei demonstrații sau argumentări.

S-a invocat faptul că intimata ar fi trebuit să precizeze în concret în ce au constat dificultățile de ordin economico-financiar care au făcut necesară reorganizarea aparatului tehnic și desființarea locului de muncă ocupat de apelant, precum și documentele de analiză financiară de unde au rezultat aceste aspecte, simpla dorință a unei persoane, manifestată public, nefiind suficientă și nici legală.

S-a susținut că decizia de concediere din motive ce nu au ținut de persoana apelantului ar fi trebuit să fi avut la bază o analiză financiară din care să fi rezultat necesitatea desființării postului apelantului, cuantumul reducerii costurilor ca urmare a acestei măsuri, precum și concluzia analistului/auditorului/cenzorului că doar astfel resursele financiare ale intimatei sunt gestionate eficient, ar fi trebuit motivat de ce funcția apelantului se desființează, care a fost criteriul de selecție a posturilor desființate, considerându-se că motivarea ulterioară a intimatei, prezentată doar în cadrul prezentului litigiu și anume că există un contract de prestări servicii contabile, încheiat cu o societate care implică un cost mai mic, a fost tardivă, această motivare ar fi trebuit menționată în cuprinsul deciziei de concediere, nu ulterior. De asemenea s-a precizat că intimata nu a dovedit că există acest contract de prestări servicii și care ar fi costul acestor servicii și mai ales în ce constau.

S-a învederat instanței că intimata a susținut că decizia desființării locului de muncă ocupat de apelant a avut la bază o analiză a situației faptice, însă apelantul a solicitat să i se explice de unde a rezultat această analiză și cine a realizat-o.

S-a precizat că angajatorul poate să decidă asupra necesității reducerii numărului de salariați, dar pentru asta trebuie să dovedească faptul că salariatul a fost concediat din motive obiective care nu au legătură cu persoana sa, motiv pentru care se impunea existența unor criterii de departajare care au determinat desființarea tocmai a postului deținut de salariatul concediat. Indicarea cel puțin a unui criteriu de departajare este singura modalitate prin care angajatorul ar putea susține faptul că decizia de concediere a salariatului nu are legătură cu persoana acestuia, mai ales în ipoteza în care aceleași atribuții au fost redistribuite sau sunt exercitate de alte persoane/entități. Astfel din perspectiva salariatului, în situația în care se dispune concedierea sa, angajatorul va trebui să arate dacă a existat vreun motiv anume pentru care a ales să fie concediat un anume salariat și nu altul.

S-a constatat că această opinie este în acord cu litera și spiritul legii, motivat de faptul că angajatorul dispune de dreptul de a decide asupra necesității reducerii numărului de personal, ca urmare a desființării unor posturi, însă în cazul în care, cu ocazia luării măsurii de reducere a numărului de posturi sunt vizați salariați ce îndeplinesc atribuții similare ori aceste atribuții au fost redirecționate altor salariați, angajatorul trebuie să fie în măsură să arate care au fost criteriile de departajare/selecție pentru a justifica alegerea unui salariat care urmează a fi concediat, în acest sens fiind invocat articolul 40 din Codul muncii.

S-a subliniat că reprezentanta convențională a intimatei a recunoscut, în fața primei instanțe, că nu a existat niciun studiu/analiză financiară anterioară desfacerii contractului de muncă a apelantului, din care să fi rezultat care sunt cheltuielile totale ale intimatei, care sunt veniturile totale, cum pot fi reduse toate cheltuielile, cum pot fi generate venituri suplimentare, care este ponderea cheltuielilor salariale, care este economia generată la buget prin reducerea locurilor de muncă, etc.

S-a constatat că în mod neîntemeiat a apreciat prima instanță că nu sunt aplicabile dispozițiile articolului 518 alineatul 6 din Codul administrativ, arătându-se că deși sunt entități formate prin asocierea unor persoane juridice de drept public, asociațiile de dezvoltare intercomunitară, au fost calificate în legislația specifică ca fiind „structuri de drept privat” ce au statut de utilitate publică, respectiv instituție de utilitate publică.

De asemenea s-a considerat că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile articolului 518 alineatul 6 din Codul administrativ, astfel că nici organigrama și nici statutul de funcții al intimatei nu puteau fi modificate mai devreme de 31 ianuarie 2021, întrucât ultima modificare a avut loc în data de 31 iulie 2020.

Cu privire la soluția primei instanțe privind cererea apelantului de obligare a intimatei la plata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat, s-a susținut că a fost nelegală, având în vedere că indiferent de soluția dată cu privire la decizia de concediere, apelantul avea dreptul la plata salariului aferent zilelor de concediu neefectuat. Tot apelantul a arătat că la momentul concedierii avea dreptul la 25 de zile de odihnă de care nu a mai beneficiat. Mai mult s-a invocat faptul că intimata nici nu a contestat aceste drepturi salariale, cunoscând faptul că apelantul avea dreptul la concediul de odihnă.

În drept, apelantul, a invocat articolele 5, 6, 8, 65, 69 - 70, 76, 281 și următoarele din Codul muncii, articolele 89, 91, 175, 605 din Codul administrativ, articolele 24 - 25, 27 și 29 din Statut și articolele 14, 16 și 19 alineatul 1 din Actul Constitutiv al Asociației.

Prin întâmpinare intimata pârâtă, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J), a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate.

În fapt s-a arătat că apelantul, (C) a avut calitatea de angajat al Agenției de Dezvoltare Durabilă (J), ocupând funcția de execuție de economist, însă în baza deciziei de concediere individuală nr. (...)/28.12.2020 raportul de muncă dintre părți a încetat începând cu data de 04.01.2021, ca urmare a reorganizării activității Agenției și desființării postului ocupat de salariat.

Cu privire la motivul de apel prin care s-a invocat nemotivarea deciziei de concediere, intimata a învederat instanței că în actul contestat au fost indicate cu claritate faptele care au dus la emiterea deciziei de concediere, fapte care au dovedit și au permis oricui să cunoască temeiurile măsurilor luate, motivele care au dus la emiterea deciziei au avut ca fundament Hotărârea A.G.A. nr. (...)/10.11.2020 și Procesul verbal din data de 10.11.2020 prin care s-a decis reorganizarea aparatului tehnic și aprobarea noii Organigrame și Statutului de Funcții.

Astfel s-a considerat că motivarea nu a făcut o referire generală care „să se potrivească” desființării oricărui post, ci a indicat precis aspectele care au dus la desființarea fiecărui post în parte din cele 7 posturi eliminate din noua structură, motiv pentru care ar fi fost lipsită de sens reiterarea de 7 ori a acelorași motive, respectiv numărul de personal supradimensionat în structura aparatului tehnic raportat la gradul de încărcare pe fiecare angajat și utilizarea resurselor de care dispune A.D.I. la capacitate maximă și în condiții de eficiență.

S-a mai subliniat că în speță, prin raportare la motivele indicate, au fost determinate în mod clar circumstanțele în care a avut loc concedierea: numărul mare de angajați prin raportare la volumul de muncă și necesitatea utilizării eficiente a resurselor de care dispune entitatea juridică, inclusiv a celor financiare, respectiv necesitatea reducerii cheltuielilor de personal.

S-a solicitat instanței să observe că decizia de concediere contestată de reclamant a fost un act subsecvent Hotărârii A.G.A. nr. (...)/2020 și a Procesului verbal din data de 10.11.2020, emis tocmai în baza deciziei de reorganizare. În Procesul verbal, parte integrantă a hotărârii A.G.A., au fost indicate concret motivele care au condus la reorganizarea aparatului tehnic și a postului de economist (printre care și faptul că există economist angajat în condițiile în care serviciile de contabilitate sunt externalizate). Deci, acest motiv a fost clar indicat în decizia de concediere și actele care au stat la baza deciziei și nu doar ulterior în fața instanței de judecată.

Tot cu privire la acest motiv de apel s-a pus în discuție faptul că apelantul nu indicat articolul de lege care ar fi fost încălcat de angajator prin conduita sa, pentru a permite instanței exercitarea controlului de legalitate asupra actului contestat și punerea la dispoziție a tuturor informațiilor necesare aflării adevărului în speța dedusă judecății.

Cauza serioasă a concedierii a fost determinată printre altele de supradimensionarea aparatului tehnic raportat la activitatea Agenției, necesitatea reducerii costurilor de personal, la nivelul acesteia, în scopul realizării în bune condiții a obiectivelor de investiții deja demarate de angajator, conform celor spuse de intimată. Apoi s-a menționat că apelantul avea nu număr de 16 atribuții, anvelopa salarială alocată acestui post fiind de cca. 8800 lei/lună, iar concomitent, la nivelul Agenției era încheiat contractul de prestări servicii financiar contabile nr. (...) din data de 23.06.2016 și făcându-se analiza comparată a atribuțiilor inserate în cele două înscrisuri s-a putut observa că un număr de 8 atribuții se suprapuneau, acestea fiind exercitate și de către executant prestator (S) S.R.L. la prețul de 500 lei/lună. Apreciindu-se că diferența de preț era semnificativă s-a stabilit ca aceste atribuții să fie exercitate doar de către executantul prestator (S) S.R.L. la prețul de 500 lei/lună.

S-a stipulat că pentru desfășurarea activității în bune condiții și reducerea cheltuielilor de personal, Adunarea Generală a Asociaților a decis că, raportat la necesitățile A.D.D. (J), Agenția nu are nevoie de atâția economiști, ci îi este suficient unul care să gestioneze problemele economice ale organizației, menținând serviciile persoanei care costă cel mai puțin, toate aceste motive fiind indicate clar în Procesul verbal de ședință al Adunării Generale a Asociaților din data de 10.11.2020.

Cu privire la susținerea apelantului conform căreia „nu s-a dovedit existența acestui contract, costul serviciilor și mai ales în ce constau” s-a susținut că odată cu întâmpinarea depusă la data de 16.03.2021 a fost anexat și materialul probator, respectiv contractul de prestări servicii financiar contabile nr. (...) din 23.06.2016, încheiat între A.D.D. (J) și (S) S.R.L., la articolul 1 din contract au fost indicate atribuțiile ce revin prestatorului, iar la articolul 3 costul serviciilor prestate, de asemenea a fost depus și actul adițional nr. (...) din data de 03.01.2019 încheiat între părți.

Cu privire la situația postului de expert achiziții s-a învederat că la data adoptării Hotărârii A.G.A. nr. (...)/2020 postul era ocupat de către doamna (...), conform contractului individual de muncă nr. (...) din 19.07.2019 și chiar dacă aceasta este angajată și în cadrul Consiliului Județean (J), legea nu îi interzice să presteze muncă și pentru A.D.D. (J).

În concret s-a constatat, pe baza analizei statului de plată aferent lunii octombrie 2020 și cel aferent lunii februarie 2021, că aceste cheltuieli au scăzut de la suma de cca. 77.031 lei/lunar la suma de aproximativ 41.241 lei/lunar. Diferența este de cca. 35.790 lei/luna, ceea ce într-un an reprezintă cca. 429.480 lei, aproximativ 100.000 Euro.

S-a apreciat că în ceea ce privește necesitatea reorganizării și a desființării postului de economist, angajatorul, prin organul său deliberativ A.G.A., este singurul în măsură a aprecia necesitatea și oportunitatea măsurii, nici o altă persoană fizică sau juridică nu poate efectua propria evaluare a activității aparatului tehnic al A.D.I., a discontinuităților existente, a suprapunerilor de atribuții, a gradului de încărcare sau al cuantumului oportun de atins în ceea ce privește cheltuielile de personal.

S-a mai subliniat că dintr-o analiză comparată a Organigramei și Statului de funcții aprobat prin Hotărârea A.G.A. nr. (...) din data de 31.07.2020 și deciziile aprobate prin Hotărârea A.G.A. nr. (...)/10.11.2020, s-a putut observa limpede că postul de director adjunct ocupat de reclamant a fost efectiv desființat prin eliminarea lui din structura organizatorică. Cât privește oportunitatea măsurilor luate cu privire la activitatea entității, la desființarea și la reducerea unor posturi, intimata a considerat că aceasta nu poate fi cenzurată de instanța de judecată, în condițiile în care riscurile unei reorganizări (eficiența reorganizării, atingerea sau nu a scopului avut în vedere la reorganizare) sunt suportate exclusiv de angajator.

S-a solicitat instanței să constate că au fost îndeplinite de către angajator prevederile articolului 65 alineatul 2 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii care impun două condiții de valabilitate necesare pentru a produce efectul concedierii, aceasta să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. S-a constatat pe de o parte că realitatea desființării locului de muncă a rezultat din verificarea statului de funcții și a organigramei A.D.D. (J) înainte și după momentul desființării acelui loc de muncă, precum și justificarea concedierii persoanei în cauză, justificare care s-a regăsit în elementele de motivare ale înscrisurilor contestate, iar pe de altă parte cauza serioasă a fost determinată printre altele de supradimensionarea aparatului tehnic raportat la activitatea Agenției, necesitatea reducerii costurilor de personal, la nivelul acesteia, în scopul realizării în bune condiții a obiectivelor de investiții deja demarate de angajator.

S-a arătat că apelantul a susținut că intimata ar fi afirmat în fața primei instanțe că: „nu există un studiu/analiză financiară”, însă intimata a indicat faptul că studiul/analiza financiară este dată de însăși motivarea corespunzătoare a Hotărârii A.G.A. nr. (...)/10.11.2020, neexistând niciun text de lege care să oblige angajatorul la îndeplinirea unui anumit tip de studiu sau care să prevadă o anumită formă a analizei financiare. Studiul/analiza netrebuind să îmbrace o formă scrisă, prealabilă adoptării hotărârii organului competent a decide, în Procesul verbal al ședinței A.G.A., organul de conducere a indicat clar rațiunea care l-a determinat să ia decizia reorganizării, conform celor spuse de intimată.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor articolului 518 alineatul 6 din Codul administrativ, la fel cum a reținut și Tribunalul (...), intimata a menționat că acest articol nu este incident în speța dedusă judecății.

S-a menționat că raportat la prevederile articolului 5 punctul 6 litera i) din O.U.G nr. 57/2019 coroborate cu cele ale O.G. nr. 26/2000, Agenția de Dezvoltare Durabilă (J) este o asociație de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat, fără scop patrimonial. Articolul 5 punctul 28 din O.U.G. nr. 57/2019 definește noțiunea de instituție publică, iar A.D.D. (J) nu se circumscrie noțiunii de autoritate sau instituție publică, în acest sens a fost redat și articolul 518 din Codul administrativ la fila 22 dosar apel. Astfel s-a concluzionat, cu privire la acest aspect, că A.D.D. (J) fiind o entitate juridică de drept privat și nu o autoritate sau instituție publică este evident că dispozițiile articolului 518 alineatul 6 din Codul administrativ nu îi sunt aplicabile.

Raportat la cererea reclamantului de plată a concediului de odihnă neefectuat s-a conchis că Tribunalul (...) în mod întemeiat a respins această cerere, la momentul lichidării apelantului fiindu-i achitate toate drepturile salariate cuvenite până la momentul încetării raportului de muncă, inclusiv plata concediului neefectuat.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța solicitând intimatei lămuriri în privința plății drepturilor salariale reprezentate de contravaloarea concediului de odihnă solicitate de contestatorul apelant, intimata depunând înscrisuri în acest sens, cât și note de ședință lămuritoare.

Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, în lumina articolelor 476-478 Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

În fapt apelantul contestator (C) a fost angajat al intimatei Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) (în continuare A.D.I.A.D.D.) în funcția de economist în baza contractului individual de muncă nr. (...) din 30.09.2016, atribuțiile acestuia fiind detaliate în fișa postului anexă la contract.

Prin decizia de concediere nr. (...) din 28.12.2020, ce face obiectul contestației, s-a decis încetarea contractului individual de muncă nr. (...) din 30.09.2016 al contestatorului apelant (C) cu începere din 04.01.2021 în baza art. 65 alin. 1 Codul muncii, ca urmare a unei reorganizări a A.D.I.A.D.D. care a dus la desființarea postului contestatorului.(decizia la filele 17 - 18 dosar de fond).

La baza acestei decizii a stat, așa cum rezultă și din conținutul acesteia, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. (...) din 10.11.2020 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții al aparatului tehnic al A.D.I.A.D.D., față de care contestatorul a invocat excepția de nelegalitate.

Totodată contestatorul a solicitat reintegrarea sa pe funcția deținută anterior și plata drepturilor salariale restante inclusiv plata aferentă concediului de odihnă neefectuat.

Atât excepția de nelegalitate a hotărârii AGA cât și contestația la decizia de concediere au fost respinse de instanța de fond, care a apreciat că atât motivele de nulitate procedurale cât și aspectele de fond de netemeinicie ale deciziei atacate sunt nefondate, în baza unei ample analize ce se regăsește în considerentele sentinței apelate, așa cum s-a expus în cele de mai sus.

Curtea analizând punctual motivele de apel a reținut următoarele:

O primă critică a apelantului contestator vizează lipsa motivării deciziei de concediere, respectiv neîndeplinirea art. 76 lit. a) Codul muncii și lipsa unei cauze reale și serioase prevăzute de art. 65 Codul muncii, apreciindu-se că motivarea prezintă o enumerare de termeni generali, ce se regăsește în toate deciziile similare, neexistând o motivare concretă, fundamentată pe o analiză financiară, motivarea ulterioară din cadrul litigiului fiind una tardivă.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 76 Codul muncii nu au fost încălcate, deoarece decizia de concediere a fost motivată suficient, rezultând din cuprinsul acesteia necesitatea reorganizării în scopul gestionării eficiente a resurselor financiare.

Curtea reține că dispozițiile art. 65 alin. 1 Codul muncii reglementează concedierea pentru motive ce nu țin de voința salariatului, respectiv încetarea contractului de muncă ca urmare a desființării locului de muncă ocupa de salariat, fără legătură cu persoana acestuia.

Așa cum prevede art. 65 alin. 2 din Codul muncii această desființare a locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Totodată această efectivitate a desființării locului de muncă pentru o cauză reală și serioasă trebuie să rezulte foarte clar din actul de concediere, care în acest caz particular al desființării postului ca efect al reorganizării activității asociației, poate fi completat cu alte acte extrinseci aparținând organelor de conducere ale acesteia, din care rezultă fără echivoc decizia de reorganizare a activității persoanei juridice, materializată printr-o hotărâre AGA, precum și alte înscrisuri probatorii pertinente care relevă reducerea efectivă a activității, ce a determinat nevoia reducerii unor posturi, precum și evaluarea în concret a tuturor criteriilor în baza cărora s-a decis că postul ocupat de contestatoare se impune a fi redus.

În concret în decizia de concediere se reține ca motiv al reducerii postului “necesitatea reorganizării aparatului tehnic al Agenției, în scopul gestionării eficiente a resurselor financiare ale Asociației și reducerii cheltuielilor de personal care în prezent presupun costuri ridicate, necesitatea utilizării resurselor la capacitate maximă și în condiții eficiente, pentru eficientizarea activității aparatului tehnic al Agenției”.

Rezultă din conținutul deciziei de concediere că scopul urmărit prin reorganizarea activității Asociației a fost acela de a gestiona eficient resursele financiare, de a reduce costurile ridicate cu personalul acesteia și de a utiliza la capacitate maximă și în condiții eficiente activitatea aparatului tehnic la Agenției.

În plus în cuprinsul Procesului verbal de ședință cu nr. (...) din 10.11.2020, în care sunt consemnate dezbaterile din Adunarea generală a Asociației A.D.D. (J) în care s-a decis reorganizarea și la care se face trimitere în decizia de concediere (filele 171-174 dosar de fond), la pct. 4 sunt redate în mod detaliat motivele pentru care s-a decis reducerea organigramei de la 12 posturi la 5 posturi, în cadrul Asociației fiind menținute următoarele posturi: 1) un post de conducere de director (cu desființarea funcțiilor de directori adjuncți); 2) expert tehnic; 3) manager proiect; 4) consultant juridic și 5) expert achiziții.

În concret se arată în motivarea necesității reorganizării că în prezent costurile Asociației sunt ridicate raportat la bugetul de care entitatea dispune și nu sunt suficiente alocații bugetare pentru finalizarea tuturor investițiilor. Totodată din analiza atribuțiilor fiecărui post se concluzionează că acestea se suprapun și sunt puține raportat la cât se cheltuie cu angajații, astfel încât atribuțiile pot fi redistribuite. Se mai arată că mulți angajați nu își justifică activitatea, în concret se reține că postul de economist nu este justificat în condițiile în care serviciile de contabilitate și achiziții publice sunt externalizate.

Rezultă altfel din conținutul deciziei de concediere și a procesului verbal de ședință cu nr. (...) din 10.11.2020 că decizia de concediere este amplu, clar și concret motivată printr-o necesitate a reorganizării aparatului tehnic al Asociației pentru ca aceasta să reducă costurile care au fost considerate mult prea mari în raport cu bugetul existent, desființarea posturilor care nu își justifică existența, în concret desființarea postului contestatorului apelant fiind justificată prin existența unor servicii externalizate de contabilitate și achiziții publice.

În consecință criticile de nelegalitate privind lipsa motivării deciziei de concediere, respectiv neîndeplinirea art. 76 lit. a) Codul muncii sunt nefondate fiind în mod legal respinse de instanța de fond.

În drept în privința existenței unei cauze reale și serioase a reorganizării, Curtea mai reține că deși aprecierea de oportunitate a reorganizării aparține Asociației și trebuie respectată, se impune justificarea unei cauze reale și serioase care să ducă la schimbarea de structură a personalului și mai ales la reducerea acestuia.

Așa cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 420 din 15 octombrie 2015 analizând constituționalitatea art. 65 alin. 2 din Codul muncii legea impune în cazul acestei dispoziții nu doar cerința desființării locului de muncă care să fie efectivă, ci și pe aceea de a fi justificată de o cauză reală și serioasă.

Sintagma „cauză reală” și „serioasă” evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordări subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăți tehnice, economice, de imperativul economic al creșterii productivității muncii, al adaptării la evoluția noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situația unității angajatorului este gravă amenințând evoluția sau chiar viabilitatea ei.

Totodată mai reține Curtea Constituțională în această decizie că „instanța de judecată nu va analiza oportunitatea deciziei interne de restructurare a angajatorului și nu cenzurează măsurile luate în acest scop ci efectuează potrivit competenței sale, controlul de legalitate prin care se asigură că această măsură corespunde unei nevoi obiective reale, serioase a societății și nu ascunde o concediere abuzivă.”

Privită din această perspectivă Curtea a reținut reține că din actele dosarului rezultă că s-a dovedit că a existat o restructurare efectivă fundamentată pe o cauză reală și serioasă, decizia de concediere fiind motivată sub acest aspect, cauza fiind reală și serioasă, deoarece reorganizarea a avut un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăți economice legate de costurile prea ridicate cu personalul, concomitent cu suprapunerea unor atribuții pe diferite posturi ce se impunea a fi redistribuite pentru ca resursele Asociației să fie folosite la capacitate maximă și în condiții eficiente, pentru eficientizarea activității aparatului tehnic al Agenției.

În concret, în ceea ce privește postul de economist al contestatorului apelant, reducerea acestuia s-a impus și pentru că atribuțiile acestuia se suprapuneau cu cele ale serviciilor deja externalizate în materie de contabilitate și achiziții publice.

Această motivare nu este una tardivă, așa cum susține contestatorul, deoarece ea este cuprinsă în procesul verbal al ședinței AGA în care s-a decis reorganizarea și reducerea organigramei, ședință ce a avut loc în 10.11.2021, mult anterior deciziei de concediere din 28.12.2020 și nu ulterior așa cum susține eronat apelantul.

În consecință în mod legal a reținut instanța de fond că art. 65 alin. 2 din Codul muncii nu a fost încălcat.

Totodată nu există nici un fel de dovezi la dosarul cauzei în sprijinul susținerilor apelantului în sensul că unele persoane au fost menținute pe posturi în mod discreționar, cumulând funcții din cadrul Consiliul Județean (J) cu cele din cadrul Asociației, că angajații rămași în urma reorganizării sunt toți membri sau simpatizanți ai UDMR și PNL și că reorganizarea a fost voința unui singur om, președintele Consiliului Județean, adusă la cunoștință publică cu o lună înainte de ședința AGA.

De altfel instanța a fost investită să analizeze doar legalitatea deciziei de concediere a contestatorului, neavând posibilitatea de a se pronunța cu privire la alte concedieri, eventuale alte argumente de ordin subiectiv putând fi analizate doar din perspectiva efectivității și realității reorganizării, însă deși s-a dovedit că reorganizarea a fost una drastică, organigrama Asociației ajungând de la 12 la 5 posturi, nu s-au adus dovezi pertinente care să formeze convingerea instanței că motivele obiective ce au stat la baza reorganizării, respectiv existența unui aparat supradimensionat, care presupune costuri prea ridicate, a unor posturi ce se suprapun și nu își mai justifică activitatea, nu ar fi reale.

În schimb existența unui demers discreționar și eminamente politic nu s-a dovedit în nici un mod, astfel încât nu a putut fi avut în vedere de instanța de apel.

Cât privește mediatizarea demersului reorganizării cu o lună înainte de luarea deciziei în AGA, această împrejurare în sine nu este de natură a dovedi că decizia aparține unui singur om, atâta timp cât s-a votat în unanimitate reorganizarea și nici faptul că scopul a fost unul politic și nu legat de eficientizarea activității Asociației.

Totodată nu trebuie uitat nici faptul că atunci când există o strategie de reorganizare și eficientizare a activității unor instituții publice sau a unor asociații care implică ca părți componente unele instituții publice, reorganizare care presupune și multe reduceri de posturi, este firesc ca acest demers să prezinte interes public și să fie adus la cunoștință publică.

Nu trebuie uitat faptul că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) este o asociație de drept privat dar de utilitate publică formată din unități administrativ teritoriale mai multe orașe din cadrul Județului (J) și implicit și județul (J) care sunt reprezentate de primari și respectiv președintele Consiliului Județean, al cărei scop prevăzut în Statut este acela de “facilita cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale membre pentru realizarea proiectelor de dezvoltare județeană de interes comun cu respectarea principiilor dezvoltării durabile.”

Or, din această perspectivă este firesc ca activitatea și organizarea unei Asociații care are drept scop realizarea unor proiecte care să ducă la dezvoltarea județului printr-o conlucrare eficientă și durabilă între unitățile administrativ teritoriale prin reprezentanții acestora, să fie de interes public și să fie aduse din timp la cunoștință publică, iar faptul că inițiativa reorganizării și mediatizarea inițiativei aparține unui singur om, nu poate duce la concluzia că nu a existat un acord al tuturor asociaților, atâta timp cât decizia reorganizării s-a luat cu vot unanim.

În ceea ce privește criticile privind necesitatea existenței unor criterii de departajare între salariați, Curtea a reținut că sunt nefondate, deoarece ele pot fi aplicate doar atunci când există mai multe persoane care ocupă același post și au aceleași atribuții, or în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) contestatorul era singurul angajat pe un post de economist, iar în urma reorganizării în organigramă nu se mai regăsește nici un post de economist (Organigrama nouă la fila 32 dosar de apel), astfel încât nu se mai pune problema aplicării unor criterii de departajare.

În dezacord cu susținerile apelantului Curtea a reținut că nu era necesar un studiu detaliat de analiză a veniturilor și cheltuielilor pentru a putea fi respectate dispozițiile art. 65 alin. 2 și art. 76 lit. a) Codul muncii, fiind dovedit că o reducere drastică a numărului de posturi concomitent cu reorganizarea și eficientizarea atribuțiilor este în măsură să eficientizeze activitatea Asociației care va funcționa cu costuri mult mai reduse decât în trecut.

Este de asemenea nefondată critica vizând incidența dispozițiilor art. 518 alin. 6 din Codul administrativ, care prevăd că: ”Reorganizarea activității autorității sau instituției publice are loc în situații temeinic justificate cel mult o dată într-un interval de 6 luni consecutive, cu excepția situației în care intervin modificări legislative care determină necesitatea reorganizării acestora. este de asemenea nefondată.”

Codul administrativ face trimitere fără echivoc la reorganizarea autorităților și instituțiilor publice care trebuie să se bucure în mod firesc de stabilitate însă în speță reorganizarea a vizat o asociație de drept privat dar de utilitate publică.

Faptul că în componența Asociației înființată în condițiile OG. 26/2000, intră în calitate de membri asociați, autorități publice, respectiv unități administrativ teritoriale nu înseamnă că o schimbare în organigrama asociației produce o schimbare organizarea autorităților publice care o compun.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) este o entitate juridică distinctă de drept privat și de utilitate publică, așa cum se arată foarte clar și în statut, existența ei nu se confundă însă cu existența membrilor asociației unități administrativ teritoriale, așa cum o modificare în structura asociației nu va produce modificări în organizarea autorităților publice care o compun.

În consecință în mod legal a reținut instanța de fond că art. 518 alin. 6 din Codul administrativ care se referă doar la reorganizarea activității autorității sau instituției publice, nu este incident în cauză.

Sunt nefondate susținerile apelantului că aceste entități sunt asimilate autorităților publice potrivit art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În speță se invocă aplicarea unui text de lege din O.U.G. 57/2019 - Codul administrativ, care conține o definiție legală proprie a autorității publice în art. 5 lit. k) la care instanța de fond, face trimitere în mod corect, și care definește autoritatea publică ca fiind organ de stat sau al unității administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public.

În consecință în aplicarea dispozițiilor Codului administrativ care conține o definiție legală proprie a autorității publice instanța trebuie să aibă în vedere definiția din legea specială aplicabilă fără a putea aplica prin analogie alte dispoziții din legea contenciosului administrativ, potrivit principiului specilia generalibus derogant, generalia specialibus non derogant.

Mai mult nu trebuie uitat că asimilarea la care face referire art. 2 alin. 1 lit. b) teza a doua din Legea nr. 554/2004, operează numai în sensul prezentei legi, adică în sensul legii contenciosului administrativ, textul de lege nefiind aplicabil în cadrul Codului administrativ care consacră o definiție legală proprie.

Totodată din conținutul art. 518 alin. 6 din Codul administrativ nu rezultă că acest text ar fi aplicabil și altor entități asimilate în baza dispozițiilor altor legi, textul făcând trimitere expresă doar la autorități publice, pe care le definește clar în corpul aceleiași legi, la art. 5 lit. k), așa cum legal și temeinic a reținut instanța de fond.

Apelantul critică de asemenea soluția de respingere a excepției de nelegalitate a Hotărârii AGA nr. (...) din 10.11.2020 susținând că își menține motivele de fond, fără a aduce o critică concretă hotărârii instanței de fond.

În privința excepției de nelegalitate, pe lângă incidența art. 518 alin. 6 din Codul administrativ, analizată deja de instanța de apel, contestatorul a mai invocat în fața instanței de fond ca motiv de nelegalitate faptul că Hotărârea AGA nr. (...) din 10.11.2020 a fost semnată de persoane care nu erau înregistrate în Actul Constitutiv al asociației ca reprezentanți legali ai UAT-urilor și nici în registrul special al Asociațiilor si Fundațiilor.

Așa cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) este o entitate juridică distinctă de drept privat și de utilitate publică, înființată în anul 2015 cu participarea în calitate de asociați a mai multor unități administrativ teritoriale, enumerate în actul constitutiv inclusiv Județul (J), reprezentanți de primarii de la acea dată ai acestora respectiv președintele Consiliului Județean de la data înființării ce s-a făcut cu respectarea dispozițiilor OG 26/2000.

Odată cu intrarea în vigoare OUG 57/2019 - Codul administrativ, dispozițiile art. 605 impuneau o revizuire, în termen de 60 de zile, a statutelor și actelor constitutive ale asociațiilor de dezvoltare intracomunitară, constituite anterior, în acord cu prevederile legale, obligație ce nu a fost îndeplinită de asociație, motive pentru care în mod firesc dispozițiile legale imperative au luat locul și au complinit prevederile Statutului, dispozițiile contrare legii din statut nemaiputând fi aplicate.

Astfel potrivit art. 91 din Codul administrativ:

Organizarea și funcționarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară

 (1) Organele asociațiilor de dezvoltare intercomunitară sunt: adunarea generală a asociației, consiliul director și comisia de cenzori;

 (2) Organizarea și modul de funcționare a organelor asociației de dezvoltare intercomunitară și a aparatului tehnic sunt stabilite prin actul de înființare și statutul asociației de dezvoltare intercomunitară, aprobate prin hotărârile consiliilor locale, respectiv județene asociate;

 (3) Adunarea generală este organul de conducere al asociației de dezvoltare intercomunitară, format din reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale asociate;

 (4) Adunarea generală adoptă hotărâri în conformitate cu statutul asociației. Hotărârile adunării generale sunt asimilate actelor administrative și intră sub incidența prevederilor legii contenciosului administrativ;

 (5) Adunarea generală alege dintre membrii săi președintele asociației de dezvoltare intercomunitară;

 (6) Consiliul director este organul executiv de conducere a asociației de dezvoltare intercomunitară și este format din președintele asociației de dezvoltare intercomunitară și încă cel puțin 4 membri aleși din rândul membrilor adunării generale a asociației. Prin statut, asociații pot să prevadă și un număr mai mare de membri, cu condiția ca numărul total de membri în consiliul director, inclusiv președintele, să fie impar;

 (7) Pentru realizarea obiectivelor proprii, consiliul director poate propune adunării generale înființarea unui aparat tehnic, finanțat din resursele asociației de dezvoltare intercomunitară;

 (8) Dispozițiile prezentului cod privind asociațiile de dezvoltare intercomunitară se completează cu prevederile de drept comun privind asociațiile și fundațiile.

De asemenea art. 132 din același act normativ: Comunele, orașele și municipiile sunt reprezentate de drept în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și în adunările generale ale operatorilor regionali și locali de către primari. Primarii pot delega calitatea lor de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale în adunările generale viceprimarilor, administratorilor publici, precum și oricăror alte persoane din aparatul de specialitate al primarului sau din cadrul unei instituții publice de interes local.

Totodată în baza art. 175 din Codul administrativ: ”Județul este reprezentat de drept în adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și în adunările generale ale operatorilor regionali și locali de servicii comunitare de utilități publice de către președintele consiliului județean. Președintele consiliului județean poate delega calitatea sa de reprezentant de drept în adunările generale unuia dintre vicepreședinții consiliului județean, secretarului general al județului, administratorului public, precum și oricăror alte persoane din cadrul aparatului de specialitate propriu sau din cadrul unei instituții publice de interes județean.”

Rezultă deci că există o reglementare expresă a modului de reprezentare de drept a unităților administrativ teritoriale prin primari și a consiliului județean prin președintele consiliului județean, precum și o reglementare a organelor de conducere a asociației și a modului de funcționare, norme imperative ce se vor aplica cu prioritate în condițiile în care asociația a omis să actualizeze dispozițiile statutului în conformitate cu legea nouă.

De altfel așa cum corect a reținut instanța de fond calitatea de membri ai asociației revine unităților administrativ teritoriale și nu reprezentanților, care în mod evident pot fi schimbați cu fiecare scrutin electoral, iar cei care au participat la AGA sunt membri de drept, așa cum reglementează art. 132 și 175 din Codul administrativ precitat.

Raționamentul este similar și în privința organelor de conducere, care sunt cele expres și limitativ prevăzute de art. 91 din Codul administrativ.

Totodată potrivit art. 27 din Statutul Asociației Președintele Asociației este Președintele Consiliului Județean (J) care are atribuțiile prevăzute în statutul Asociației și care reprezintă Asociația în raporturile cu terții, cu excepția situațiilor în care se prevede expres altfel.

În consecință Hotărârea AGA nr. (...) din 10.11.2020 a fost în mod legal adoptată cu participarea membrilor reprezentanți de drept potrivit legii, iar calitatea de președinte al Asociației este conferită prin statut direct Președintelui Consiliului Județean (J) cu atribuții prevăzute de lege și Statut, astfel încât nu erau necesare, în cazul acestei asociații, alte formalități legale a căror neîndeplinire ar putea atrage nulitatea hotărârii atacate.

O ultimă critică a apelantului a vizat neplata drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat.

Cu privire la acest petit de cerere instanța de fond a omis să se pronunțe. Este adevărat că nici contestatorul nu a fost foarte explicit în privința individualizării perioadei.

În urma înscrisurilor și lămuririlor solicitate de instanța de apel, părțile au fost de acord asupra faptului că intimata angajatoare a făcut dovada plății concediului de odihnă neefectuat de apelant pe anul 2020 în integrale pentru 25 de zile, în sumă de 9833 lei, așa cum rezultă și din statul de plată din luna decembrie (fila 46 dosar de apel), însă pentru concediul aferent anului 2019 apelantul a beneficiat de o singură zi de concediu, rămânând neachitat concediul pentru restul de 24 de zile aferente acestui an.

În consecință solicitarea de plată a drepturilor salariale aferente concediului de odihnă neefectuat vizează în concret cele 24 de zile aferente anului 2019.

Cu privire la aceste drepturi intimata recunoaște că nu au fost achitate, susținând în esență că ele nu trebuie achitate deoarece nu există un înscris prin care angajatul să fi solicitat reprogramarea concediului în următoarele 18 luni, cu indicarea motivelor obiective care l-au împiedicat să îl efectueze, situația de excepție a efectuării concediului de odihnă în anul calendaristic următor putând avea loc doar pe baza unei programări aprobate a Președintelui de atunci al Asociației, ceea ce însă nu s-a dovedit, invocându-se în acest sens art. 146 și art. 144 Codul muncii.

Curtea a reținut că potrivit art. 146 Codul muncii:

(1) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an.

(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Într-adevăr regula prevăzută de lege este aceea că salariatul beneficiază de concediu de odihnă aferent anului în curs și dacă din motive obiective acesta nu poate fi efectuat, dreptul poate fi exercitat în termen de 18 luni începând din anul calendaristic următor celui în care s-a născut dreptul.

În concret concediul aferent anului 2019 al apelantului putea fi executat în condițiile art. 146 alin. 2 Codul muncii în termen de 18 luni începând din anul 2020, concedierea intervenind în interiorul acestui interval la 04.01.2021.

În materia raporturilor din dreptul muncii legiuitorul a impus o inversare a sarcinii probei în condițiile art. 272 Codul muncii potrivit căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.

Or, ceea ce susține angajatorul și se impune a fi dovedit, fără urmă de tăgadă, este faptul că neefectuarea concediului de odihnă de către contestator în anul 2019 se datorează exclusiv culpei acestuia și atâta timp cât nu a solicitat expres și în scris reprogramarea concediului prin acordul conducerii, nu mai poate beneficia de plată.

În realitate însă stabilirea concediului de odihnă pe fiecare an calendaristic se face în baza unei programări pe care o face în primul rând angajatorul după consultarea angajatului, existând suficiente mijloace la îndemâna angajatorului să stabilească în concret efectuarea concediului de odihnă pentru salariați în anul în curs dacă se dorește, neputându-se susține în mod credibil că efectuarea concediului în anul în curs a depins exclusiv de voința angajatului.

Mai mult din toate cererile de concediu care au fost depuse la dosar rezultă clar că de fapt era o practică ca angajatul să beneficieze de concediu aferent anului anterior în anul următor, toate cererile fiind aprobate fără obiecțiuni și fără reprogramări aprobate de președintele Asociației, așa cum se susține.

În concret din cererile de concediu depuse la dosar de intimată rezultă că în 30 mai 2017, în 20.07.2017 contestatorul a solicitat concediu aferent anului 2016 și s-a aprobat, situația perpetuându-se în același mod pe parcursul anilor 2018 și 2019, astfel încât în 19.09.2019 contestatorului i s-a aprobat, fără nici un fel de obiecțiuni sau reprogramări, concediul de odihnă aferent anului 2018 astfel încât în mod firesc nu mai putea efectua și concediul aferent anului 2019 în același an.

În realitate, faptul că în anul 2020 contestatorul mai beneficia de zile de concediu aferente anului 2019 este efectul firesc al unei practici tolerate și acceptate fără obiecțiuni de Asociația intimată potrivită căreia începând din anul 2017 contestatorul beneficia sistematic de zilele de concediu de pe anul anterior deși în mod evident cel care putea impune respectarea regulii de efectuare a concediului de odihnă în anul în curs era angajatorul și nu salariatul.

Pe de altă parte art. 148 alin. 2 și 3 Codul muncii impune foarte clar angajatorului obligația de a compensa în bani concediul de odihnă neefectuat de salariat, la data încetării contractului individual de muncă al acestuia, dacă se încadrează în termenul de 18 luni prevăzut de lege, iar simplul fapt necontestat că salariatul nu a beneficiat efectiv de concediul de odihnă pentru 24 de zile din anul 2019, creează o prezumție simplă relativă a faptului că acesta nu a fost efectuat din motive justificate, prezumție ce nu a fost răsturnată de angajator. O interpretare în sens contrar ar atrage o inversare a sarcinii probei nepermisă de art. 272 Codul muncii cu posibilitatea de a aduce atingere unui drept important al salariatului la concediu de odihnă anual în condițiile art.  art. 148 alin. 2 și 3 Codul muncii.

Mai mult în prezenta cauză s-a dovedit că exista o practică de ani de zile cu începere din anul 2017 potrivit căreia concediul de odihnă aferent anului anterior era efectuat în mod sistematic de contestatorul apelant în anul următor, cu acordul lipsit de obiecțiuni al intimatei.

În consecință văzând dispozițiile art. 148 alin. 2 și 3 Codul muncii, Curtea a reținut că pretențiile privind plata drepturilor aferente concediului de odihnă neefectuat sunt întemeiate și se impune obligarea intimatei la plata către contestatorul (C) a drepturilor salariale restante reprezentate de contravaloarea concediului de odihnă neefectuat aferent anului 2019, în concret pentru 24 de zile.

Pentru toate aceste motive de fapt și de drept Curtea în baza art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă a admis, ca fondat, apelul civil declarat de către apelantul contestator (C) CNP (...), în contradictoriu cu intimata Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului (J) împotriva Sentinței civile nr.  (...)/LM/2021 din data de 23 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea contestatorului în contradictoriu cu intimata și în consecință a obligat intimata la plata către contestatorul (C) a drepturilor salariale restante reprezentate de contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2019.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Loreley-Emese MIREA-GAJDO)

Domenii speta

Spete similare