Contract de întreţinere încheiat în beneficiul unei terţe persoane. Aplicarea dispoziţiilor referitoare la stipulația pentru altul

- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep.: art. 1284 alin. (2), art. 1287, art. 2254

În cazul în care, prin contract, întreţinerea a fost constituită în favoarea unei terţ, această persoană are doar dreptul de a cerere executarea contractului nu şi pe acele de a cere rezoluţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor. În lipsa unei prevederi exprese în cuprinsul secţiunii care reglementează contract de întreţinere, sunt pe deplin aplicabile normele de drept comun care reglementează stipulaţia pentru altul iar acestea prevăd în mod clar că stipulantul este singurul care poate revoca stipulaţia [art. 1.287 alin. (1) C.civ.], beneficiarul având doar dreptul de a solicita executarea [art.1284 alin. (2) C.civ.].

(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 235 din 11 iunie 2020,

rezumată de judecător Oana Sanda Avramescu)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj, în data de 29.03.2017, reclamanții A... și B..., în contradictoriu cu pârâta C..., au solicitat instanţei să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. […]/18.07.2014 de Birou Individual Notarial D... și restabilirea situației anterioare prin radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului dat în schimbul întreţinerii.

Prin sentinţa civilă nr. 2996/07.11.2018 pronunţată în dosarul nr. […]/252/2017, Judecătoria Lugoj a luat act de renunţarea reclamantei B..., la judecarea acţiunii formulate de către reclamantul A..., renunţare formulată în calitate de moştenitoare a reclamantului, decedat în cursul procesului şi a respins acţiunea formulată de către reclamanta B... în nume personal.

Prin decizia civilă 1281/15.10.2019, pronunţată în dosarul nr. […]/30/2019, Tribunalul Timiş a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta B... şi pârâta C..., împotriva sentinţei civile nr. 2996/07.11.2018 pronunţate de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. […]/252/2017.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta B....

Astfel învestită, Curtea a reţinut că următoarele:

Ca stare de fapt instanţele au de fond au reţinut că la data de 18.07.2014 defunctul A... a încheiat cu intimata pârâtă C... contractul de întreţinere autentificat sub nr. […] de către Birou Individual Notarial D....

Că în temeiul acestui contract intimata pârâta a dobândit nuda proprietate asupra imobilului proprietatea defunctului, situat în localitatea […], jud. Timiş, asumându-şi obligaţia întreţinerii şi îngrijirii defunctului A... şi a soţiei sale, B..., pe toată durata vieţii acestora (asigurarea hranei, a menajului şi a îngrijirii medicale în caz de nevoie). În cadrul aceluiaşi înscris recurenta reclamantă B... a declarat că acceptă constituirea cu titlu gratuit de către soţul său, A..., a dreptului de a beneficia de întreţinere viageră din partea intimatei pârâte C....

Prin sentinţa pronunţată de către prima instanţă, acţiunea având ca obiect rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei de întreţinere, formulată de către recurenta reclamantă, a fost respinsă pe un fine de neprimire, instanţa reţinând că recurenta reclamantă a renunţat la cererea promovată în calitate de moştenitoare a defunctului A..., iar în nume propriu nu poate solicita decât executarea contractului nu şi rezoluţiunea.

Prima instanţă de control judiciar a respins apelul formulat de către recurenta reclamantă, menţinând în tot considerentele primei instanţe referitoare la dreptul recurentei reclamante de a solicita doar executarea contractului nu şi rezoluţiunea, dar a substituit motivarea primei instanţe referitoare la renunţarea recurentei reclamante la continuarea, în calitate de moştenitoare a defunctului A..., a procesului pendite.

Curtea a reţinut că criticile de nelegalitate care vizează soluţia de respingere a acţiunii formulate în nume propriu şi considerentele pentru care a fost respinsă, şi anume lipsa calităţii de creditor al întreţinerii şi lipsa dreptului de a cerere rezoluţiunea pentru neexecutarea obligaţiilor.

Faţă de aceste critici, Curtea a făcut următoarele precizări:

Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, contractul de întreţinere nu s-a bucurat de o reglementare legislativă proprie, nici în Codul civil de la 1864 şi nici în vreo lege specială. Cu toate acestea, a fost frecvent întâlnit în viaţa socială, fiind creaţia practicii judiciare şi a literaturii de specialitate, care i-au aplicat regulile din teoria generală a obligaţiilor civile, dacă părţile nu au prevăzut alte reguli.

Reglementarea expresă a contractului de întreţinere în noul cod civil este consecinţa firească nu doar a evoluţiei dreptului civil, ci şi a necesităţii de a crea un cadru legislativ propriu acestui tip de contract. Regulile generale aplicabile obligaţiilor civile nu erau în măsură să asigure respectarea într-o manieră satisfăcătoare a voinţei părţilor precum şi protejarea creditorilor întreţinerii, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, persoane în vârstă cu nevoi speciale iar aplicarea, prin asemănare, a regulilor contractului de rentă viageră, chiar permisă de ar fi fost în vechea reglementare, nu era nici ea aptă de a asigura atingerea acestor deziderate.

Ca urmare, noul Cod civil a legiferat contractul de întreţinere în Titlul IX (Diferite contracte speciale), Capitolul XVIII, la art. 2254-2263.

Astfel, dispoziţiile art. 2254 C.civ. au definit contractul de întreţinere ca fiind convenţia prin care „o parte se obligă să efectueze în folosul celeilalte părţi sau a unei terţe persoane prestaţiile necesare întreţinerii şi îngrijirii” pentru o anumită perioadă determinată sau pe durata vieţii creditorului sau creditorilor întreţinerii.

Prin această definiţie a fost inclusă în categoria contractelor numite atât convenţia prin care o parte se obligă să presteze întreţinerea către o altă parte, cât şi convenţia prin care o parte se obligă să presteze întreţinerea către o terţă persoană indicată de către cealaltă parte.

Evident că această din urmă categorie este un caz particular de stipulaţie pentru altul, însă prin reglementarea sa expresă, în cuprinsul secţiunii referitoare la contractul de întreţinere, i se aplică, în principal, regulile specifice contractului de întreţinere (împreună cu trimiterile pe care articolul 2.255 C.civ. la face la contractul de rentă viageră) şi doar, în subsidiar, cele ale stipulaţiei pentru altul.

Consecinţa este că, spre deosebire de dreptul comun, în cazul în care există mai mulţi întreţinuţi, indiferent că unii sunt părţi semnatare ale convenţie şi altele doar beneficiari ai unei stipulaţii, obligaţia de întreţinere este indivizibilă [art. 2256 alin. (2) C.civ.] şi încetează la data la care decedează ultima dintre aceste persoane (art. 2244 C. civ.).

Contractul în discuţie în speţa pendinte, fiind încheiat atât pentru asigurarea întreţinerii uneia dintre părţi cât şi în favoarea unei terţe persoane (reclamanta recurentă) se pliază întru totul pe definiţia cuprinsă în articolul 2.254 C.civ., fiind astfel neriguroase susţinerile instanţei de apel referitoare la caracterul de contract nenumit al contractului de întreţinere din speţă, precum şi cele referitoare la divizibilitatea întreţinerii şi lipsa calităţii de creditoare a întreţinerii a recurenţei reclamante în calitate de terţ beneficiar.

Sunt însă corecte argumentele pentru care instanţa de apel, însuşindu-şi considerentele primei instanţe, a decis că recurenta reclamantă, în calitate de terţ beneficiar al întreţinerii, are doar dreptul de a cerere executarea contractului nu şi pe cel de a cere rezoluţiunea.

Se impune, mai întâi, a se preciza că instanţei de recurs nu-i este permis a cenzura calificarea juridică pe care instanţele de fond au dat-o clauzei contractuale prin care a fost constituită întreţinerea în favoarea reclamantei recurente, deoarece aceasta ar presupune o analiză a stării de fapt.

Cu toate acestea, pentru a răspunde la toate criticile recurentei reclamante, curtea reţine că instanţele de fond au menţionat că, în cuprinsul convenţiei, reclamanta recurentă este denumită beneficiară a obligaţiei de întreţinere şi că, tot în această calitate, a și semnat înscrisul. Este real că acceptarea unei stipulaţii nu este o condiţie de valabilitate a contractului, însă este evident că, fiind vorba despre o obligaţie şi un drept corelativ „intuitu personae”, pentru a produce efecte juridice, clauza contractuală prin care a fost instituit dreptul la întreţinere în favoarea reclamantei recurente, trebuia acceptată, în mod expres, de către această. În aceste context prezenţa recurentei reclamante la momentul încheierii contractului şi semnarea lui nu apare ca inutilă ci, din contră, necesară pentru că înţelegerea dintre părţi să producă toate consecinţelor juridice ale unui contract de întreţinere cu pluralitate de creditori.

Cât priveşte dreptul reclamantei recurente de a solicita rezoluţiunea contractului, trebuie observat că dispoziţiile de drept comun în materia stipulaţiei pentru altul, menţionează, în mod expres, că stipulantul este sigurul îndreptăţit să solicite revocarea contractului pentru neexecutarea de către cealaltă parte a obligaţiei [art. 1.287 alin. (1) C.civ.], beneficiarul având doar dreptul de a solicita executarea [art. 1284 alin. (2) C.civ.].

Secţiunea referitoare la contractul de întreţinere nu cuprinde nici o dispoziţie expresă contrară, care să confere dreptul terţului beneficiar al obligaţiei de întreţinere să solicite rezoluţiunea contractului de întreţinere şi nici nu poate fi dedus un asemenea drept din specificul contractului de întreţinere.

Astfel devin pe deplin aplicabile normele de drept comun care reglementează stipulaţia pentru altul menţionate anterior.

Rezultă că beneficiarul unei stipulaţii pentru altul având ca obiect dreptul la întreţinere poate utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie orice creditor al întreţinerii pentru realizarea dreptului său, cu excepţia celor care pun în discuţie rezoluţiunea contractului chiar şi pentru neexecutarea obligaţiilor.

Aşadar, în speţă, recurenta reclamantă, în calitate de beneficiară a întreţinerii are dreptul de a solicita pârâtei reclamante executarea obligaţiei de întreţinere nu însă şi pe acela de a solicita instanţei rezoluţiunea contractului de întreţinere pentru acest motiv.

Pe lângă aceste argumente de text legal se poate reţine şi că un asemenea demers judiciar este lipsit de interes pentru beneficiarul stipulaţiei, deoarece rezoluţiunea convenţiei dintre promitent şi stipulant nu-i poate profita, în mod direct.

Acesta concluzie este confirmată și de faptul că recurenta reclamantă şi-a justificat interesul în promovarea acţiunii prin dorinţa de a redobândi proprietatea imobilului. Or, în condiţiile în care aceasta nu a avut calitatea de proprietară a imobilului la momentul încheierii contractului, repunerea părţilor în situaţia anterioară nu poate avea acest efect, întrucât nu i se poate consfinţi recurentei reclamante un drept pe proprietate pe care aceasta nu l-a deţinut la acel moment.

Calitatea de moştenitoare a părţii care a avut calitatea de stipulant la încheierea convenţie îi dă dreptul reclamantei recurente de a acţiona, însă strict în locul stipulantului şi nu în nume propriu.

De altfel reclamanta recurentă a solicitat rezoluţiunea contractului atât în nume propriu cât şi în calitate de moştenitoare, însă prima cerere a fost respinsă de către instanţa de apel pe motiv că nu a fost dezbătută succesiunea, soluţie necriticată în recurs.

Cele două acţiuni sunt distincte, iar instanţele de fond, în mod judicios, le-au analizat pe fiecare în parte.

În concluzie, faţă de considerentele reţinute anterior, curtea a respins ca neîntemeiat recursul formulat.

Domenii speta

Spete similare