Anulare act

Cod ECLIECLI:RO:JDBRLD:2020:001.002523

Dosar nr. X

R O M A N I A

JUDECATORIA BARLAD

JUDB

SENTINTACIVILANr. 2523/2020

Sedinta publica de la 16 Noiembrie 2020

JUDECATORIA

Deliberand asupra cererii de fata, constataurmatoarele:

La data de 14.10.2020 s-a inregistrat pe rolul Judecatoriei Barlad, sub nr. X, cererea formulata de reclamantul X, contradictoriu cu paratele X, Xsi Xsolicitand instantei anularea partiala a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. Xdin 01.08.2008, incheiat cu Xin ce priveste caracterul abuziv al clauzei privind dobanda curenta revizuibila semestrial prevazuta la art. 4, pct. 3 al contractului de credit, precum si caracterul abuziv al comisionului de acordare credit prevazut la art. 5.1 lit. b si al comisionului de administrare prevazut la art. 5.1 lit. c., precizand ca, valoarea acestui capat de cerere este :

- dobanda variabila: 4.145,53 euro x 4,7479 = 19.682,56 lei;

- comision acordare credit: 195 euro x 4,7479 = 925,84 lei

- comision administrare: 1.184,44 euro x 4,7479 = 5.623,6 lei

Cost total = 26.232 lei, avand in vedere Cursul BNR EURO / LEI din data de 09.10.2019.

Deasemenea,, reclamantul a solicitat obligarea paratei la recalcularea debitului, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

CHESTIUNI PREALABILE

Cu privire la taxa judiciara de timbru, solicita a se avea in vedere caeste scutit, prevederea relevanta fiind art. 29 din OUG/ 80/2013 : f) protectia drepturilor consumatorilor, atunci cand persoanele fizice si asociatiile pentru protectia consumatorilor au calitatea de reclamant impotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile si interesele legitime ale consumatorilor;

In prezent, intimata exercita actiunea civila in dosarul de executare civila nr. 670/2016 din 11 noiembrie 2016 aflat la B.E.J. X, astfel aceasta entitate - X ,cu sediul procesual ales la XS.R.L. detine in exclusivitate interesul procesual si calitatea procesual pasiva.

Privind calitatea procesual pasiva exclusiva a intimatei in ce priveste anularea clauzelor abuzive, reclamantul invoca dispozitia art. 1582 din Codul Civil potrivit careia debitorul poate sa opuna cesionarului toate mijloacele de aparare pe care le-ar fi putut invoca impotriva cedentului. Norma din legislatia financiara reia teza din dreptul comun - 70 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori - in cazurile in care contractul de credit insusi ori numai creantele rezultate dintr-un contract de credit se cesioneaza, consumatorul are dreptul sa invoce impotriva cesionarului, orice mijloc de aparare la care putea recurge impotriva cedentului initial, inclusiv dreptul la despagubire

In fapt, reclamantul arata ca, la data de 01.08.2008 a incheiat contractul de credit pentru nevoi personale cu X

Obiectul contractului l-a reprezentat acordarea unui imprumut consumatorului X.

Subliniaza ca debitorul- reclamant reprezinta un ”consumator” in raport cu legislatia formata din norme de ordine publica.

Insa importanta activitatii de creditare trebuie protejata in aceeasi pondere precum interesele consumatorilor. Acestia trebuie sprijiniti si ocrotiti de clauzele abuzive, scopul unui contract cu clauze clare si previzibile fiind tocmai promovarea si atragerea consumatorilor spre contractarea altor credite. Sistemul socio-politic actual se bazeaza pe credit, de aceea orice abuz trebuie sanctionat altor credite. Sistemul socio-politic actual se bazeaza pe credit, de aceea orice abuz trebuie sanctionat pentru conturarea unei previzibilitati in respectarea contractului de credit de catre debitorii consumatori.

In cuprinsul contractului de credit mentionat clauza privind dobanda curenta revizuibila semestrial se regaseste la art. 4.3 al contractului de credit, clauza privind comisionul de acordare este prevazuta la art. 5.1 lit. b, cea cu privire la comisionul de administrare la art. 5.1 lit. c.

Referitor la clauza privind DAE, contractul stipuleaza faptul ca aceasta este de 13.16% pe an, iar in componenta acesteia intra dobanda revizuibila semestrial, care se afiseaza la sediile X(ROMANIA) S.A. sau pe site-ul -Bancii. Solicita a se observa ca, mecanismul de variatie al dobanzii nu a fost prevazut in contract.

In ceea ce priveste cuantumul dobanzii de referinta care se afiseaza la sediile bancii considera ca acesta este, practic, lasat la discretia institutei si ii permite acesteia sa modifice dobanda in mod arbitrar. Aceasta clauza, care permite bancii calculul dobanzii in functie de dobanda de referinta afisata, asemanator clauzei care permite bancii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor contin o conditie pur potestativa pentru banca, in calitatea sa de debitor al obligatiei de a calcula corect si transparent cuantumul dobanzii.

Evidentiaza faptul ca prevederile legale in vigoare prezuma absolut caracterul abuziv al clauzelor de acest tip. Analizand acest tip de clauza cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C. Civ. 1864 (corespondente art. 1179 alin. 1 pct. 3 si art. 1226 C. Civ.). Conform acestor texte legale, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic / contractului (in cazul de fata, dobanda) trebuie sa fie determinat sau determinabil. Acest caracter presupune ca partile angrenate in contract sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia. Reaua-credinta a bancii este demonstrata, in primul rand, prin faptul ca aceasta a convins consumatorul sa incheie contractul de credit prin acordarea unei dobanzi fixe (aparent atractive) promotionale, pe o perioada scurta, urmand ca, dupa aceasta perioada, dobanda sa devina variabila.

Acest tip de dobanda a facut obiectul analizei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, instanta europeana statuand, in 2 spete de referinta, urmatoarele:

CJUE (cauza INVITEL- 26 aprilie 2012)

”In ceea ce priveste, in primul rand, clauzele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara, chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical."'

”Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 (corespondent art. 4 alin. (6) din Legea 193/2010) trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii ”obiectul contractului” si ”caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate, pe de alta parte” nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, dar ca revine instantei de trimitere sarcina sa verifice acesta calificare a clauzelor contractuale mentionate, avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea.";

”In ceea ce priveste o clauza contractuala care prevede o modificare a costului total al serviciului care trebuie furnizat consumatorului, este necesar sa se sublinieze ca, in raport cu pct. 1 lit.j). si l). si cu pct. 2 lit. b). si d). din Anexa la Directiva, trebuie in special sa fie indicata metoda in conformitate cu care variaza respectivul cost sau motivul acestei variatii, consumatorul avand dreptul sa puna capat contractului.”

CJUE (cauza RWE VERTRIEB - 21 martie 2013)

”Aceste cerinte stricte cu privire la obligatia de informare a consumatorului, atat in stadiul incheierii unui contract, cat si in timpul executarii acestuia, in ceeea ce priveste dreptul vanzatorului sau furnizorului de a modifica unilateral conditiile acestuia, corespund unei echilibrari a intereselor celor doua parti. Interesului legitim al vanzatorului sau furnizorului de a-si lua masuri de precautie impotriva unei schimbari a impreurarilor ii corespunde interesul la fel de legitim al consumatorului, pe de o parte, de a cunoaste si, asadar, de a putea sa prevada consecintele pe care o astfel de schimbare le-ar putea avea in viitor in privinta sa si, pe de alta parte, de a dispune, intr-o astfel de ipoteza, de informatii care sa ii permita sa reactioneze in modul cel mai adecvat la noua situatie.”

Referitor la clauzele prevazute la art. 5.1 lit. b si lit c respectiv cea referitoare la comisionul de acordare si comisionul de administrare, reclamantul arata ca, in ce privestecuantumul acestora, apare ca disproportionat si nejustificat in comparatie cu prestatia efectuata de institutia bancara, consumatorul datorand, conform graficului de rambursare, un comision de acordare in cuantum total de 195 euro - 925,84 lei si un comision de administrare credit in cuantum de 5.623,6 lei.

In ceea ce priveste comisionul de administrare, considera ca acestuia nu ii corespunde o contraprestatie a bancii, astfel ca el reprezinta o dobanda mascata. In plus, comisionul este calculat prin raportare la valoarea intregului credit, si nu la valoarea soldului (unde este cazul), astfel incat, intervine situatia in care pe parcursul derularii contractului, valoarea comisionului de administrare a creditului poate depasi valoarea dobanzii, situatie care il pozitioneaza, in mod cert, pe consumator intr-o pozitie vulnerabila raportat la institutia de credit.

Cu scopul de a ne motiva pozitia vehementa impotriva abuzului la care institutia de credit il supune pe consumator, reclamantulconsidera de cuviinta sa invedereze instantei si argumente utilizate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in cauze de referinta in domeniu, astfel : CJUE (cauza KASLER 30 aprilie 2014).

Totodata, din faptul ca art. 4.3 stipuleaza ca dobanda de referinta revizuibila semestrial afiseaza la sediile S.C. XS.A., neexistand un alt mod in care debitorului sa ii fie adus la cunostinta observandca institutia bancara nu considera necesar a intocmi un act aditional la contractul initial in situatia in care modifica clemente esentiale ale acestuia, ba mai mult, nici nu solicita consimtamantul clientului pentru a opera modificari in ceea ce priveste continutul contractului ci, pur si simplu, se limiteaza la a plasa in sarcina clientului obligatia de a suporta, nu doar consecintele pecuniare ale modificarile pe care le opereaza in mod unilateral, ci si obligatia de a urmari modul in care variaza dobanda in functie de manisfestarea unilaterala de vointa a institutiei financiare. Probabil in scopul de a-si motiva conduita contrara bunei-credinta, banca motiveaza inserarea acestei obligatii prin aceea ca, in ceea priveste cotatia dobanzii de referinta revizuibila semestrial este cea de la 30 septembrie din fiecare an si u se aplica de la 1 octombrie pana la 31 martie anul urmator, respectiv cea de la 31 martie din fiecare an se aplica de la 1 aprilie pana la 30 septembrie acelasi an.

Cu privire la comisionul de acordare credit stipulat la art. 5.1 lit b din contract, reclamantul invedereaza faptul ca acesta este vadit disproportionat si nejustificat fata de cheltuielile pe care pregatirea documentatiei in vederea incheierii contractului le-a ocazionat, cuantumul acestuia fiind de 195 euro925,84 lei, reprezentand un procent de 3.00% aplicat la suma solicitata.

Referitor la clauza ce priveste comisionul de administrare stipulata la art. 5.1 lit c. din contract, reclamantul evidentiazafaptul ca aceasta este, in mod vadit, disproportionata in raport cu valoarea totala a contractului, reprezentand un procent de 0.25% anual aplicat la valoarea soldului creditului, prevazut in Contractului de credit, rezultand situatia in care debitorul datora, cu titlu de comision de administrare suma de 1.184,44 euro, echivalentul in lei fiind reprezentat de suma de 5623,6 lei.

Totodata, analizand contractul de credit , arata ca se poate observa cu usurinta, faptul ca acesta este redactat folosindu-se litere / caractere extrem de mici, iar spatierea cuvintelor si a randurilor este extrem de limitata. Considera ca aceasta practica este una contrara exigentelor impuse de buna credinta intrucat nu poate produce niciun efect benefic asupra consumatorului, ba din contra. In sustinerea punctului sau de vedere,reclamantulinvedereaza instantei solicita a se avea in vedere dispozitiileart. 91, lit. a din O.G. 21/1992 - privind protectia consumatorilor.

Mentioneazaca, in cuprinsul contractului de credit mentionat clauzele privind dobanda variabila, comisionul de acordare, comisionul de administrare si comisionul de gestionare riscuri indeplinesc toate conditiile mentionate in dispozitiile art. 4 alin 1 si 2 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, si anume:

(1)O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partiloy:

(2)O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociaia direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Tinand cont de cele enuntate mai sus, clauzele abuzive din contractul de credit genereaza necesitatea unei solutii de anulare a respectivelor prevederi.

Conform art. 1 alin. 3) din Legea 193/2000, aplicabil si in materia contractelor de credit, se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. O clauza contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind abuziva daca provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

In cazul contractelor in care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului in scris, acestea trebuie intotdeauna redactate intr-un limbaj clar si inteligibil.

Limbajul ce nu e clar si inteligibil va putea genera o clauza abuziva in masura in care acest aspect genereaza un dezechilibru semnificativ intre banca si imprumutat.

Considera ca, contractul de credit, incheiat de reclamant pentru pentru nevoile personale ale imprumutatului, a fost incheiat cu incalcarea prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza invederata fiind abuziva deoarece reclamantul nu a avut posibilitatea reala de a negocia continutul acesteia, fiind constrans prin natura redactarii contractului de credit.

La acceptarea continutului acestuia nu s-a avut in vedere criteriul echivalentei prestatiilor privind existenta unei proportionalitati intre drepturile si obligatiile asumate de parti, aceste clauze materializandu-se in obtinerea de catre banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului si conferirea bancii a unui avantaj economic, vadit disproportionat.

Articolul 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca o clauza contractuala ce nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produselor sau serviciului respectiv. Sablonul contractului, pe care va solicitam a-l anula partial, a fost folosit in mii sau zeci de mii de cazuri de creditare a consumatorilor

Reclamanta a aderat la prevederile contractului complet redactat de catre banca, inclusiv sub aspectul definitiiilor termenilor contractuali. Acest fapt rezulta din insasi redactarea conventiei ce cuprinde conditii generale si speciale in care se regasesc dispozitii ce nu sunt aplicabile intelegerii partii reclamante.

Reclamantul precizeaza ca, solicitarea sa se intemeiaza pe art. 1 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului.

In speta, contractul de credit incheiat de reclamanti este unul de tipul contract de adeziune, intre un comerciant cu o mare forta financiara, respectiv o banca si o persoana fizica. Intr-un asemenea contract, clauzele sunt stabilite in mod unilateral de catre banca, posibilitatile de negociere fiind extrem de reduse sau lipsind cu desavarsire, singura posibilitate pe care o are clientul fiind de a semna sau nu contractul.

Chiar daca contractul de credit amintit este unul cu executare succesiva, considera ca acesta trebuie sa respecte si noile reglementari intrucat, in caz contrar, se incalca dispozitiile legislatiei civile, in speta, ale Codului Civil, in sensul ca nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, cum este dreptul consumatorului.

Acest aspect rezulta fara echivoc din dispozitiile art. 1 din O.G. nr. 21/1992 atat inainte de O.U.G. nr 17/2008 cat si dupa.

Considera ca, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusa in legislatia nationala prin Legea nr 193/2000, legiuitorul national si cel european au urmarit in anumite ipoteze atenuarea principiului Pacta sunt servanda, dand instantei posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-i anula in masura in care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive.

Interpretand aceasta directiva, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit in cauza Oceano Grupo Editorial sa versus Rocio Murciano Quintero (C- 240/98) ca protectia acestui act normativ confera judecatorului national posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale in masura in care este investit cu formularea unei cereri intemeiate pe aceasta.

In ce priveste clauza, un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat trebuie sa poata sa evalueze consecintele economice ale unei astfel de clauze asupra obligatiilor sale. Este de competenta instantei nationale sa efectueze verificarile necesare in aceasta privinta.

Curtea a declarat ca articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca aprecierea caracterului abuziv al unei clauze contractuale trebuie efectuata in raport cu momentul incheierii contractului respectiv, tinand seama de ansamblul imprejurarilor de care profesionistul putea avea cunostinta la momentul respectiv si care erau de natura sa influenteze executarea ulterioara a contractului respectiv. Revine instantei de trimitere sarcina sa evalueze, avand in vedere ansamblul circumstantelor din cauza principala si tinand seama in special de expertiza si de cunostintele profesionistului, in speta ale bancii, in ceea ce priveste posibilele variatii ale cursurilor de schimb valutar si riscurile inerente contractarii unui imprumut in moneda straina, existenta unui eventual dezechilibru, in sensul dispozitiei mentionate.

Pentru a fi pe deplini edificatori cu privire la caracterul abuziv al clauzelor mentionate in petitul cererii, reclamantul prezintaclauza in discutie relevand caracterul abuziv al acesteia, dupa cum urmeaza:

In privinta contractului de credit nr. Xdin 01.08.2008:

Prevederile cu privire la dobanda curenta revizuibila semestrial se regaseste la art. 4.3 al contractului de credit, clauza privind comisionul de acordare este prevazuta la art. 5.1 lit. b, cea cu privire la comisionul de administrare la art. 5.1 lit. c.

Din probele ce se vor administra, precum inscrisurile atasate prezentei, va rezulta ca parata nu a negociat, contrar sarcinii ce ii incumba conform art. 4 alin. 3) din Legea 193/2000, clauza a carei anulare o solicita, aceasta fiind inclusa, in mod automat, in contractul de credit, consecinta a caracterului stadard al acestuia.

Caracterul negociat al unei clauze contractuale nu este dat de faptul cunoasterii existentei acestei clauze contractuale, sau mai precis de politica institutiei financiare cu privire la clauza respectiva, ci de posibilitatile consumatorului de a negocia efectiv elementele clauzelor, avand toate informatiile necesare pentru a cunoaste intinderea obligatiilor ce ii vor reveni in baza clauzelor contractuale respective.

Negocierea nu poate consta in posibilitatea reclamantului de a alege intre mai multe oferte ale bancii, ci trebuia probata negocierea efectiva a clauzelor contractuale.

Potrivit jurisprudentei constante a CJUE, sistemul pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de catre vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (pct. 37 din Hotararea Curtii de Justitie in cauza G76/10).

Pentru a indeplini caracterul transparentei, se impune ca orice clauza inclusa intr-un contract sa fie redactata intr-o maniera clara si neechivoca, iar pentru intelegerea acesteia sa nu fie necesara cunostinte de specialitate, dupa cum se specifica chiar la art. 1 din legea nr 193/2000. In evaluarea caracterului clar si neechivoc se are in vedere un criteriu obiectiv, la tipul consumatorului cu educatie si grad de cunoastere mediu, intrucat se impune ca orice consumator sa aiba posibilitatea de a-si forma un punct de vedere corect cu privire la existenta si continutul unei clauze.

Avand in vedere ca prin prevederile contractuale iterate mai sus, practic, vointa consumatorului este neantizata, si scopul manifest il reprezinta pagubirea acestuia, solicita instantei constatarea nulitatii absolute a acestor prevederi amintite in petit, in conformitate cu prevederile Legii 193/2000, deoarece creenza in detrimentul consumatorului, si contrar bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor aspect care se reflecta si in concreto in cazul de fata, dupa cum a relevat, si nu doar in abstracto,

In concluzie, avand in vedere cele evidentiate anterior, solicitaadmitereaactiunii, anularea partiala a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. Xdin 01.08.2008, incheiat cu Xin ce priveste caracterul abuziv al clauzei privind dobanda curenta revizuibila semestrial prevazuta la art. 4, pct. 3 al contractului de credit, precum si caracterul abuziv al comisionului de acordare credit prevazut la art. 5.1 lit. b si al comisionului de administrare prevazut la art. 5.1 lit. c. si obligarea paratei la recalcularea debitului, cu cheltuieli de judecata pe cale separata.

Insustinereacererii, solicita administrarea probei cu inscrisuri

In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiileart. 14dinLg. 193/2000.

La data de 29.01.2020 parata Xa depus ladosar intampinare prin care a solicitatinstanteirespingerea cererii de chemare in judecata, pe cale de exceptie ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, pe fondul cauzei ca fiind nefondata.

Parataainvocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Xcu privire la capatul de cerere privind nulitatea presupuselor clauzele ca fiind abuzive.

Arata ca, exceptia lipsei calitatii procesuale este o exceptie absoluta, intrucat vizeaza lipsa unei conditii de fond a exercitiului dreptului la actiune.

Calitatea procesuala pasiva se analizeaza in cerinta existentei unei identitati intre persoana paratului si persoana celui obligat in raportul juridic dintre parti, fondat pe un act sau fapt juridic, justificandu-se astfel rolul sau de parte in proces.

Drept urmare, in raport cu obiectul prezentei actiuni, invedereaza faptul ca X nu are calitate procesuala pasiva, pentru urmatoarele considerente:

Actiunea formulata de reclamant are ca obiect constatarea clauzelor abuzive prevazute de contractul de credit nr. Xdin data de 01.08.2008, incheiat intre X(Romania) SA, in calitate de creditor si d.nul. X, in calitate de imprumutat.

Astfel, solicita aseobserva faptul ca acest contract de credit a fost incheiat de catre reclamant cu X(ROMANIA) S.A.. si nu cu intimata X, paratei X fiindu-i transmisa doar o creanta derivata din contractul de credit.

Intrucat X nu a avut calitatea de creditor la momentul incheierii contractului de credit nr. Xdin data de 01.08.2008, dintre X(ROMANIA) S.A., in calitate de creditor si X, in calitate de imprumutat, considera ca, X, nu are calitate procesuala in prezentul proces.

In concluzie, fata de cele de mai sus, solicita respingerea cererea de chemare in judecata ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.

Parata maiinvoca exceptia inadmisibilitatii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse in Conventia de credit ulterior declararii scadentei anticipate.

Invedereaza faptul ca, in cadrul cererii introductive s-au invocat aspecte ce privesc caracterul abuziv al unor clauze cuprinse in contractul de credit incheiat intre reclamant si X(Romania) SA.

Astfel, coroborand prevederile art. 6, art. 7 si art. 13 din Legea 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, rezulta faptul ca invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale se poate face cat timp contractul de credit, in care sunt stipulate aceste clauze, este in fiinta.

Or, in masura in care a fost deja declarata executarea silita si s-a inceput recuperarea debitului datorat ca urmare a neexecutarii culpabile a obligatiilor asumate prin incheierea contractului de credit, este evident faptul ca acordul de credit nu mai este in fiinta, fiind necesara declararea scadentei anticipate in vederea inceperii procedurii de executare silita.

In acest sens s-a pronuntat si Sectia de Contencios-Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Oradea, prin Decizia civila nr. 29/10.03.2009.

Pe fondul cauzei, arata urmatoarele:

In fapt, in data de 01.08.2008, intre X(Romania) SA, in calitate de creditor si X, in calitate de imprumutat, a fost incheiat contractul de credit si de garantie nr. Xprivind acordarea unei facilitati de credit de catre X(Romania) SA, debitorului fiindu-i acordat un credit in cuantum de 6,695.00 EUR, pentru o perioada de 120 de luni.

Ulterior, prin Contractul Cadru de Cesiune din data de 12.08.2009 s-au stabilit conditiile in care urmau sa se cesioneze anumite creante detinute de X(ROMANIA) SA catre societatea cesionara X, reprezentata pe teritoriul Romaniei de catre S.C. XSRL, in calitate de agent de colectare. Cu alte cuvinte, prin acest contract a fost stabilit doar cadrul general in care urmau sa fie incheiate contractele de cesiune de creante ulterioare.

La aceeasi data, intre S.C. XSRL (in calitate de mandatar) si X (in calitate de mandant) a fost semnat contractul de colectare, in temeiul caruia mandatarul era imputernicit sa reprezinte interesele mandantului pe teritoriul Romaniei, in legatura cu toate creantele cesionate in baza Contractului cadru de cesiune.

Aceleasi prerogative (inclusiv dreptul de reprezentare in instanta) i-au fost acordate agentului de colectare si prin intermediul Procurii autentificate sub nr. 03 din data de 04.01.2012 de X.

Prin contractul de cesiune nr. 14 din 28.06.2012, incheiat in baza Contractului cadru de cesiune din data de 12.08.2009, X(Romania) SA in calitate de cedent, a cesionat mai multe creante identificate in Appendixul nr. 1 ( Lista Creantelor Cesionate) catre societatea cesionara X., printre care si creanta in discutie, astfel incat, de la acea data si pana la data de 30.07.2019 societatea parata avea calitatea de creditor a reclamantului.

Conform art. 2 din Contractul cadru de cesiune din data de 12.08.2009, obiectul acestui contract il reprezinta creantele pe care banca cedenta le detine in baza contractelor de credit incheiate.

Arata ca, prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat constatarea nulitatii absolutea clauzelor abuzive prevazute in art. 4, 4,3, art. 5.1 lit.b), 5.1 lit.c, din contractul de credit nr. Xdin 01.08.2008, incheiat cu X(Romania) S.A., cu consecinta anularii respectivelor clauze.

In motivarea cererii de chemare in judecata, respectiv in sustinerile pretentiilor formulate, reclamantul a invocat dispozitiile Legii 193/2000.

Or, asa cum rezulta din cele ce preced, contractul de credit a fost incheiat de catre reclamant cu X(ROMANIA) S.A.. nu cu intimata X, noua fiindu-ne transmisa doar o creanta derivata din contractul de credit, astfel ca, in aceste circumstante, fata de dispozitiile legale anterior mentionate si avand in vedere faptul ca paratei i s-a cesionat doar creanta derivata din acest contract de credit, nu insusi contractul, paratei Xnu ii pot fi imputate aceste clauze, motiv pentru care solicita ca, fata de X, instanta sa respinga cererea cu privire la obligarea paratei X la plata dobanzii legale aferente sumelor achitate in plus, in baza clauzelor abuzive si acapatuluide cerere referitor la obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea acestui proces.

In alta ordine de idei, daca instanta nu va considera intemeiate apararile sale, in calitate de cesionar al creantei izvorate din contractul de credit nr. Xdin 02.10.2007, invedereaza ca, obligatia de a nu stipula clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii este prevazuta in art. 1 si art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Aceste doua texte stabilesc in mod cumulativ conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o clauza pentru a fi considerata abuziva.

Astfel, arata ca, potrivit art. 4, „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.”

Textele mai sus citate stabilesc criteriile generale in conformitate cu care instanta este obligata sa cerceteze caracterul abuziv al clauzelor contractuale mentionate in cererea de chemare in judecata. Astfel, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cumulativ o clauza pentru a fi considerata abuziva sunt: sa nu se refere la obiectul principal al contractului (art. 4 pct. 6 din Legea 193/2000); sa nu fi fost negociata; sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a lipsei de negociere;dezechilibrul creat sa fie contrar bunei-credinte.

Prin urmare, Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauza, ci prevede criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca o clauza pentru a nu produce efecte abuzive. Nu se interzice un anumit continut, ci o anumita modalitate de stabilire a acelui continut.

In completarea criteriilor, legea cuprinde, dupa modelul ad literam al Directivei 93/13 0 „lista gri", continand clauze care pot fi considerate abuzive, dar in aprecierea cazului concret pot sa apara si ca nefiind abuzive .

Singura consecinta pe care aceste norme o acorda caracterului preformulat al unor clauze este pe taram probator, creandu-se o prezumtie relativa a lipsei negocierii in cazul contractelor preformulate. Ratiunea ambelor acte este aceea de a preveni o atitudine a comerciantilor care ar putea profita de preformulari contractuale pentru a obtine avantaje dezechilibrate, prin oferirea posibilitatii consumatorilor sa conteste modul in care au fost introduse unele clauze in cuprinsul contractelor, si eventualele efecte abuzive ale acestora asupra lor.

In plus, faptul ca o clauza care nu a fost negociata, consideraca nu atrage in mod automat caracterul abuziv al acesteia. Din contra. chiar daca ii este impus consumatorului continutul unei clauze, clauza respectiva poate fi conforma cu legea sau poate chiar sa contribuie la apararea intereselor consumatorului.

Rezulta ca, pentru aprecierea caracterului abuziv al unor clauze si pentru sanctionarea comerciantilor ca urmare a stipularii de astfel de clauze in contractele incheiate cu consumatorii, instanta de judecata trebuie sa constate indeplinirea cumulativa a conditiilor mai sus - mentionate.

Solicita a seobservacaart. IV -V din Contract, ce reglementeaza costurile aplicabile creditului, nu indeplinesc niciuna dintre cele patru conditii cumulative enumerate.

In primul rand, comisioanele aplicabile creditului, ca si dobanda, fac parte din pretul contractului de credit, contraprestatia consumatorilor neputand face obiectul analizei eventualului caracter abuziv, in subsidiar, daca instanta ar considera ca pretul contractului poate fi analizat din punct de vedere al caracterului abuziv al stabilirii lui, se va observa ca aceasta clauza a fost negociata si nu creeaza un dezechilibru semnificativ contrar bunei-credinte.

In opinia paratei, comisioanele aplicabile creditului sunt parte a pretului contractului, pentru urmatoarele motive:

Plecand de la dispozitiile art. 4, pct. 2 din Directiva 93/13, Legea 193/2000 a prevazut ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.”

Aceasta prevedere reprezinta transpunerea art. 4 al Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin. (2) clauzele privind obiectul si pretul contractului de la controlul caracterului abuziv, dupa cum urmeaza:

„Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil” .

Arata ca, acest articol a fost detaliat de Considerentul 19 al Directivei 93/13, in sensul care specifica: „...in sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate;...acestea pot fi insa luate in calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze...".

Conform art. 3 litera g) si i) din Directiva 2008/48, Dobanda anuala efectiva („DAE”) reprezinta costul total al creditului, care este format din „toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de creditor...".

Prin urmare, clauzele referitoare la dobanda, la comisioane sau la costuri, fie ca acestea din urma sunt percepute ta termen sau anticipat, sunt elemente care formeaza costul total al creditului. Acest cost, impreuna cu marja de profit (reliefata de o fractiune din rata dobanzii) a Bancii, formeaza pretul contractului de credit, acesta din urma reprezentand componenta esentiala a obiectului contractului de credit2.

Concluzionand ca rata dobanzii impreuna cu comisioanele si celelalte costuri aferente sunt elemente ale obiectului principal al Contractelor, instanta de judecata va aplica prevederile Legii 193/2000, si va elimina din cadrul controlului unui eventual caracter abuziv, acele clauze care se refera la componente sau caracteristici ale DAE.

Ori, daca obiectul principal al contractului poate fi luat in considerare pentru aprecierea caracterului abuziv al altor clauze, aceste alte clauze privesc, in mod natural, orice alt aspect in afara de obiectul contractului. Prin urmare, daca obiectul contractului este impartit in mai multe componente, precum in prezenta cauza, atunci nu se poate aprecia caracterul abuziv al unei componente a obiectului contractului prin prisma unei alte componente ale aceluiasi obiect.

Invedereaza faptul ca Legea nr. 193/2000 se aplica clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii fiind stabilite ”fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura lor, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti” .

In plus fata de cele anterior, mentionate apreciaza ca reclamantul nu a fost in niciun fel constrans de X(Romania) SA, sa semneze Contractul, acesta alegand dintr-o gama foarte ampla si variata produsul despre care a considerat ca ii va aduce maximul de avantaje.

Invocadispozitiile art. 7.2 din Contract stipuleaza ca : „ Prin semnarea prezentului contract, imprumutatul si codebitorul (daca este cazul) recunoaste/recunosc si declara ca inaintea semnarii contractului a/au avut un termen rezonabil de reflectare asupra produselor bancii, a tuturor conditiilor de creditare prevazute in prezentul contract, inclusiv asupra costurilor creditului si a garantiilor constituite, acestea fiind negociate si agreate de parti”.

O alta conditie impusa de lege, pentru ca o clauza contractuala sa poata fi considerata abuziva, este aceea ca respectiva clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ, contrar bunei. credinte, intre drepturile si obligatiile partilor.

Contestatorul, este beneficiarul unei sume importante ce urmeaza a fi rambursata intr-un interval foarte lung de timp, nu a facut dovada modului in care se manifesta acest dezechilibru semnificativ si a modului in care acesta ar fi contrar bunei-credinte.

Din contra, considera ca, prin comportamentul sau reclamantul a dat dovada de rea credinta, acesta refuzand sa isi indeplineasca de bunavoie obligatia contractuala de achitare a ratelor lunare aferente creditului.

Creditoarea a achitat reclamantului cu titlu de credit o suma importanta de bani, pe care spera sa o recupereze intr-un interval indelungat de timp. Din partea reclamantului nu mai exista vreun risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, din partea paratei insa subzista riscul evident de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.

Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere Ia dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate de aceasta suma. Debitorii bancii, suportand pretul creditului sunt datori in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv dobanda si comisioanele.

Referitor la conditia existentei relei-credinte a paratei considera ca nu este indeplinita nici aceasta ultima conditie. Se poate constata ca, toate costurile contestate de reclamant, au fost stabilite inca de la data incheierii contractului, clar precizate, sunt dimensionate in functie de o valoare concreta-soldul creditului, a stabilit scadenta si sunt trecute in planul de rambursare - anexa a contractului de credit.

Totodata, in sprijinul celor de mai sus, invederam onoratei instante faptul ca, atat dobanda, comisionul de acordare, comisionul de administrare cat si comisionul de gestionare a riscului, au fost distinct individualizate si cuantificate, prin clauze exprimate, in chiar prima pagina a contractului, intr-un limbaj clar, inteligibil, accesibil orcarui consumator diligent.

Fiecare institutie de credit isi stabileste individual normele aferente produselor bancare comercializate, inclusiv costurile aferente si cuantumurile lor, clientii putand opta pentru oferta cea mai convenabila lor din acest punct de vedere.

In acest sens, subliniaza faptul ca, dupa studierea in prealabil a documentelor contractuale, contestatorul dintr-o oferta foarte ampla si variata, a ales produsul care a considerat ca ii va aduce cele mai multe avantaje.

De asemenea, aduce la cunostinta instantei faptul ca in conformitate cu art. 969 din vechiul Cod civil, respectiv, art. 1270 din actualul Cod civil, manifestarea de vointa a partilor, concretizata prin semnarea contractului de credit, „are putere de lege intre partile contractante” cum de altfel este statuat si de principiul de drept roman „Lex contractus” ( adica ceea ce hotarasc partile contractante are valoare de lege intre acestea), astfel cum este mentionat in „Adagii juridice latinesti” traduse si comentate de Prof. Dr. Doc. Vladimir Hanga.

De asemenea, invederam onoratei instante faptul ca, in data de 30.07.2019, printr-un nou Contract de cesiune, X a cesionat un portofoliu de creante catre X, printre care si creanta rezultata din contractul de credit nr. X/01.08.2008, astfel incat, considerain acest moment X„ detine calitatea de creditor.

Astfel, in urma incheierii acestui din urma contract de cesiune de creanta, cesionarul X, dobandeste intocmai aceleasi drepturi si obligatii fata de debitorul cedat, care ii reveneau cedentului in temeiul contractului de credit.

Totodata, solicita respingerea capatului de cerere prinvid obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Pentru aceste considerente, fata de subscrisa X, va solicitarespingerea cererii, pe cale de exceptie ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar pe fondul cauzei ca fiind, nefondata.

Indrept si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art. 205 C. proc. civ., precum si pe celelalte dispozitii legale invocate in prezenta intampinare.

Insustinerea intampinarii, asolicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

Ladatade 10.02.2020afostinregistrataladosarcererea reclamantuluiX, prin care a solicitat introducerea in cauzaa entitatii XSA , institutie bancaracucareaincheiat contractul de credit.

Ladatade 11.02.2020afostinregistrata ladosarintampinareaformulatade X, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, pentru urmatoarelemotive:

In fapt, arata ca a fost incheiat contractul de credit din prezenta cauza prin bancara i-a acordat un credit debitorului semnatar al contractului decredit, X.

Mentioneazafaptul ca, la data de 30.07.2019 a intervenit cesiunea de creanta intre X si X, potrivit inscrisurilor atasate.

Intrucat reclamantul a incetat sa mai achite ratele, institutia financiar bancara a declarat sumele datorate scadente anticipat si ulterior, a cesionat intreaga creanta. Totodata, au fost efectuate formalitatile de inscriere a Contractului de cesiune creante in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare in conformitate cu dispozitiile legale sub avizul nr. 2019-X.

Incercarile subscrisei de a oferi consiliere si posibilitatea rambursarii creantei in maimulte rate avantajoase au fost ignorate de catre reclamant, motiv pentru car 21.11.2016 a inceput formalitatile de executare silita prin intermediul BEJ X.

In paralel cu desfasurarea executarii silite pornite si in speranta sustragerii in continuare de la plata silita, reclamantul solicita constatarea ca abuzive si inconsecinta anularea mai multor dispozitii contractuale.

Toate cererile si sustinerile reclamantului sunt insa neintemeiate, cuconsecintarespingerii in totalitate a cererii sale, dupa cum intelegesademonstreze in continuare.

Pe cale de exceptie, paratainvocaexceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata.

Inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata rezulta din analizaart. 7 Legea 193/2000, careprevede ca , in cazul in care contractul nu isi mai poate produceefectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive consumatorul poate solicita dauneinterese. Or la data promovarii prezenteiactiuni, contractulestereziliat ca urmareaneindeplinirii decatre reclamant a obligatiilor de plata stabilite incadrul contractului, aspectrecunoscut chiardecatredebitor prin cererea dechemare in judecata .

Situatia premisa a introducerii cererii de chemare in judecata in vederea constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale il constituie existenta unui contract valabil, care isi produce efectele intre parti. In cazul de fata insa contractul a fost desfiintat, iar paratei i s-a cesionat creanta rezultata.

In acest context, reclamantul tinde la inlaturarea sau modificarea unor clauze dintr-un contract ale carui efecte au incetat. Astfel, orice decizie a instantei de judecata devine imposibil de aplicat, tinand cont de faptul ca se va referi la un contract ale carui dispozitii nu mai pot fi modificate, motiv pentru care cererea debitorului este inadmisibil .

In cazul in care instanta va considera exceptia ca fiind o exceptie de fond, paratasolicita a se constatanetemeinicia cererii de chemare in judecata si respingereaacesteiaca atare, avand in vedere considerentele pe care le va mentiona odata cu analizarea fondului ca zei.

Parata, invoca exceptia prescriptiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract:

Arata ca, astfel cum s-a statuat in doctrina, nulitatea ce intervine in cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativa, avand la baza viciile de consimtamant care sunt invocate de catre clientii bancii, considerate a fi existente in momentul incheierii Contractelor sau a actelor aditionale, si care ”Pornind de la cele aratate, nulitatea in acest domeniu ar trebui sa fie relativa, intrucat vizeaza in principal protectia intereselor economice ale consumatorului, in mod indirect asigurandu-se un climat de concurenta corecta. Aceasta nulitate relativa prezinta particularitatea de a putea fi invocata si de judecator din oficiu. Desi legea nu enunta in mod expres aceasta putere a judecatorutui, din textele art. 6 si 15 rezulta aceasta concluzie, care de altfel coincide si cu pozitia Curtii Europeane de Justitie" - Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum".

In motivarea acestei exceptii, invedereaza canormele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat in situatia in care, in mod cumulativ: nu a putut negocia clauzele contractului incheiat cu profesionistul;contractul astfel incheiat a fost inca de la inceput dezechilibrat in ceea ce priveste drepturile si obligatiile partilor;profesionistul a actionat cu rea-credinta la momentul incheierii contractului.

Toate aceste conditii se evalueaza exclusiv prin raportare la un consum tor dat, inconcreto, iar nu la consumatorul general si abstract, fiind evident ca interesul ocrotit este unul privat.

Nici instanta din oficiu si nici o alta persoana nu ar putea sa invoce din oficiu nulitatea clauzelor contractuale, ci numai persoana interesata, respectiv consumatorul care reclama un prejudiciu, asa cum in mod specific se intampla in cazul nulitatii relative. Altfel s-ar ajunge la situatia ridicola in care un tert ar avea posibilitatea sa se substituie unei parti la contract in aprecierea echilibrului si utilitatii contractului.

Aceste aspecte au fost retinute inclusiv in doctrina juridica.

Prin urmare, perioada in care o astfel de actiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimarii consimtamantului din momentul incheierii contractului, poate fi initiata, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 Decretul nr. 167/1958 (cu precizarea ca potrivit art. 6 alin. 4 Codul Civil actual, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi).

Considera ca, sanctiunea prescriptiei dreptului material la actiune este intru totul aplicabila in prezenta cauza, avand in vedere ca de la data semnarii Contractului si pana la data introducerii actiunii au trecut mai bine de 12 ani, fara ca reclamantul sa ridice obiectiuni, in tot acest timp, cu privire la valabilitatea sau corectitudinea clauzelor contractuale.

Deasemenea, parata invoca exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare si comisionul de administrare, comision gestionare riscuri:

Potrivit dispozitiilor art. 713 alin. 2 NCPC.: „ in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legotura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui. ”

In speta, contestatorul invoca, in cadrul actiunii, un pretins caracter abuziv al anumitor clauze din contractul de credit, ce constituie titlu executoriu, solicitand anularea acestora si restituirea sumelor achitatein baza lor.

Aceste cereri nu pot fi insa deduse judecatii decat pe calea actiunii special prevazute de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.

Conform art. 12 alin. 4 si art. 14 Legea 193/2000, consumatorii care se considera prejudiciati prin contracte ce contin clauze abuzive pot introduce actiuni speciale, privind constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, intemeiate pe prevederile Legii 93/2000.

Aceste actiuni au un caracter special, dat de obiectul lor si de cadrul legal care le reglementeaza, respectiv Legea 193/2000. Ele atrag si o competenta speciala, anume aceea a tribunalului, conform art. 12 alin. 4 coroborat cu art. 12 alin. 1 Legea 193/2000 Hotararile pronuntate intr-o astfel de actiune speciala sunt supuse apelului, care se formuleaza in termenul comun de 30 de zile, prevazut de art. 468 NCPC si ulterior, recursului (in functie de valoare).

Prin urmare Legea 193/ 2000 prevede o cale procesuala speciala pentru reclamarea de catre consumatori a clauzelor abuzive din contractele si anularea lor, cale procesualace presupune anumite conditii pentru o astfel de actiune o anumita competenta a instantelor de judecata si anumite cai de atac.

Din moment ce exista aceasta cale procesuala specifica pentru desfiintarea titlurilor executorii constand in contractele de credit, contestatorul nu poate invoca, in cadrul contestatiei la executa de, motive de fapt si de drept privind fondul dreptului cuprins in titlul executoriu.

Fata de aceste aspecte, solicita admiterea exceptiei, astfel cum a fost formulata simotivata.

Pe fondul cauzei, cu privire la recalcularea debitului, arata ca, avand in vedere faptul ca cererea reclamantului privind o eventuala calculare a sumelor percepute de la debitor cu titlu de dobanzi si comisioane percepute pana la aceasta data nu poate fi realizata de catre XLTD, intrucat aceasta nu a detinut calitatea de creditor anterior cesiunii de creanta a debitului, fapt pentru care va trebui sa se adreseze creditorului initial pentru aceasta, respectiv X. Totodata, in vederea justei solutionari a cauzei, exista posibilitatea sa fie solicitate si inscrisuri sau situatii/extrase de cont pe care XLTD nu le detine si nu le poate prezenta.

Considera ca astfel se vor evita orice eventuale tergiversari ale recuperarii creantei la care reclamantul poate apela cu rea-credinta, prin declansarea ulterioara a unui proces distinct impotriva institutiei financiar bancare.

In ceea ce priveste constatarea ca abuziva a acelor cauze care se refera la comisioanele prevazute in contrafacem urmatoarele precizari:

Pentru capetele de cerere invocate de catre reclamant privind constatarea clauzelor abuzive si anularea acestora, solicita ca reclamatul sa-si precizeze cererea introductiva in sensul mentionarii sumelor ce trebuie restituie, ca urmare a anularii clauzelor presupus abuzive.

In conformitate cu dispozitiile art. 194 lit. c) NCPC, acesta are obligatia de a indica obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand acesta este evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare.

In prezenta cauza, avand in vedere faptul ca reclamantul invoca constatarea si anularea anumitor clauze din contract pretins abuzive, clauze in baza carora institutia financiar bancara ar fi retinut abuziv anumite sume de bani, considera ca ne aflam astfel in prezenta unei cereri evaluabile in bani, ori articolul mentionat mai sus impune reclamantului in aceasta situatie sa precizeze sumele de bani care sa ii fie restituite.

In cazul in care, pana la primul termen de judecata, reclamntul nu intelege sa isi precizeze cererea astfel cum i-a fost solicitat de catre instanta de judecata cu sumele ce artrebui restituite, sanctiunea aplicabila este anularea, conform dispozitiilor art. 20 alin. 2 si 3 NCPC.

In concluzie, in baza rolului activ al judecatorului si al dispozitiilor obligatorii ale art. 194 si art. 200 NCPC, solicita instantei de judecata sa puna in vederea reclamantului precizarea cererii in sensul indicarii sumelor care ar trebui restituite in cazul anularii dispozitiilor contractuale cu privire la clauzele presupus abuzive.

In subsidiar, in cazul in care intanta va respinge solicitarea de mai sus, iar reclamantul nu intelege sa isi precizeze cererea introductiva, solicitaca in cazul in care va intelege sa admita aceste capate de cerere, sa le constate abuzive si sa dispuna anularea lor pe cale de consecinta, sa indice atat in considerentele hotararii cat si in dispozitivul acesteia, cuantumul sumelor calculate in baza clauzelor pe care le-a anulat.

Deasemenea, supune atentiei instantei principalele dispozitiile legale incidente in speta si care urmeaza a fi avute in vedre in acest dosar, respectiv art. 4 alin. 1 Legea 193/2000, care prevad ca, pentru a fi considerate a aveacaracterabuziv, clauzele contractuale trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

-safieparteintegranta dintr-uncontract de a deziune sisa nufifost negociata dinculpa comerciantului/profesionistului;

- safie excesiva ( sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor);

- institutiafinanciar bancara sa nu fi actionat cu buna crdinta.

Deasemenea, invoca dispozitiileart. 4alin. (2) Legea 193/2000siart.4 alin. (6) Legea 193/2000.

Inceprivesteclauzele referitoare la comisioane, arataca, inaintede a trece la analiza concreta a dispozitiilor contractuale referitoare la plata comisioanelor, observatiile paratei aduse la cunostinta instantei cu privire la perceperea dobanzilor raman in continuare valabile : reclamantul solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioane in conditiile in carenu a adresat nicio cerere institutiei financiar bancare cu privire la negocierea sau lamurirea intelesului unor astfel de obligatii contractuale. In acest sens, sunt imposibil de retinut solicitarile sale cu privire la caracterul abuziv al acestor clauze, cat timp el insusi nu a avut nicio intiativa in sensul unor tratative cu institutia financiar bancara in sensul in serarii unor alte dispozitii referitoare la obligatiile sale de plata. Cu alte cuvinte, reclamantul nu se poate prevala de o dispozitie legala care reglementeaza clauzele abuzive ca fiind cel ce nu sunt negociate cu consumatorii, cat timp el nu a avut nicio intiativa in acest sens rezumat si strict la a semna varianta de contract propusa de institutia financiar bancara.

Mai mult, , la fel ca si in cazul modalitatii de stabilire a dobanzilor percepute reclamantul nu a reusit sa faca dovada presupusului dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor,aceste comisioanefiind echivalentul unor servicii pretate de institutia financiar bancara, accesorii acordarii creditului ,deci nusunt costuri suportate de debitor fara un contraserviciu acordat deinstitutia financiar bancara.

De asemenea reclamantul nici nu a invocat si nicl nu a facut vreo dovada ca ar fi solicitat institutiei financiar bancare, la incheierea contractului sau ulterior acestui moment lamuriri sau explicatii suplimentare cu privire la intelesul clauzelor contractuale si ca institutia financiar bancara a fost de rea credinta refuzand oferirea unor astfel de raspunsuri. Asadar, nciuna dintre conditiile stabilite de art. 4 alin. 1 Legea 19 12000, care prevad conditiile ce trebuie indeplinite de o clauza pentru a fi considerata abuziva, nu este indeplinita.

In plus, modalitatile si conditiile in care sunt percepute comisionele sunt exprimate intr-un limbaj clar si inteligibil, care nu poate da nastere la interpretari, toate sumele percepute fiind exprimate in procente si prevazute in graficul de rambursare.

Dincolo de aceste aspecte, care exclud ab initio orice analiza a dispozitiilor contractuale referitoare la comisioane, parata arata ca intelege sa mai aducem si urmatoarel precizari:

Referitor la comisionul de acordare credit stabilit prin contract, precizeazaca acesta afost perceput o singura data de catre institutia financiar bancara , la data tragerii creditlui, in conformitate cu legislatia in vigoare , la data incheierii contractului de credit, care nu limita sau interzicea institutiei financiar bancaresa solicite la plata un astfel de comision. Acest tip de comision a fost pe deplin justificat, intrucat lamomentul depunerii cererii, institutia financiar bancara angreneaza atat personalul sau specializat cat si alte resurse pentru analiza documentatiei aferenta contractului ce urmeaza a fi incheiat.Mai mult decat atat , legalitatea perceperii unui astfel se comision este dat de OUG 50/2010 art. 36 teza I, motiv pentru care parata solicita ca instanta sa constatenetemeinicia solicitarii de constatare ca abuziva a dispozitiilor contractuale referitoare la comisionul de procesare.

Pe de alta parte reclamantul, parata considera ca nu a facut dovada dezechilibrului major rovocat de perceperea comisionului de procesare, intrucat acest comision se incaseaza o singura data la incheierea contractului, fapt pentru care daca debitorul a avut indoieli cu privire la legalitatea acestui comision, ar fi trebuit sa se sesizeze inca de la momentul respectiv si nu dupa atat de multi ani.

Sustine ca, legalitatea perceperii acestui tip de comision a fost recent statutata si in practica judiciara ( Sentinta civila nr. 5253 din data de 19.03.2015 pronuntata de Judecatoria sectorului I Bucuresti)

Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiil partilor ar trebui sa lipseasca ori sa fie extrem de redusa, contraprestatia pentru dreptul corelativ al uneia dintre parti. Instanta a retinut ca, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventii, exista si o serie intreaga de obligatii pe care institutia financiar bancar le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie, institutia financiar bancara este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la o alta institutie financiar bancara mai importanta, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.

Tinand cont de toate aceste aspecte, la care se adauga si faptul ca prevederea inserata in contract cu privire la modalitatea de calcul si plata a acestui tip de comision este redactata de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare, se ajunge usor la concluzia ca dispozitiile contractuale referitoare la comisionul de acordare a creditului nu sunt abuzive.

Comisionul de administrare cont, stipulat de OUG 50/2010 la art. 36 alin 3 si art. 14 lit. k, prevede ca acest tip de comision se percepe in cazul "unuia sau mai multor conturi care inregistreaza atat operatiuni de plata, cat si trageri din credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este optionala, impreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultand din contractul, precum si conditiile in care aceste costuri pot fi modificate”, astfel incat existenta lui in cadrul contractului arata ca nu se poate invoca existenta unei clauze abuzive in acest sens.

Pentru institutii financiar bancare, activitatea de creditare presupune punerea in miscare a unui mecanism complex, care da nastere unor costuri de natura extrem de variata, depinzand atat de factori interni, cat si de o serie de factori externi. Pentru a-si asigura resursele financiare necesare, institutiile instituie o serie de comisioane menite a compensa o parte din costurile activitatii de creditare, precum costurile de administrare creditelor acordate.

Comisioanele sunt recunoscute, legal, a face parte din costul total al creditului, reprezentand un element al pretului contractului, prevazut atat de legislatia interna (inclusiv de OUG 50/2010), cat si de cea europeana, si care cad in mod uzual in sarcina imprumutatului.

In ceea ce priveste cuantumul comisioanelor, parata arata ca si acesta se stabileste pe baza conventiei partilor, in functie de aprecierea acestora. Prin semnarea contractului si prin lipsa oricarei initative din partea sa in sensul negocierii a inserarii unor clauze diferite, reclamantul si-a asumat obligatia de a suporta si comisioanele contractuale, in cuantumul brevazut in contract, neexistand nicio dispozitie legala care sa interzica perceperea acestor comisioane sau care sa permita instantei sa modifice cuantumul lor.

Valabilitatea si legalitatea clauzelor contractuale care prevad percepere, de catre institutii financiar bancare, a unui comision de administrare credit, precum s caracterul justificat al acestui comision a fost in mod constant consacrat de jurisprudenta. Astfel, ICCJ a retinut in Decizia nr. 288/2012 urmatoarele: „comisionul de administrare si de acordare a creditului nu incalca nicio norma de ordine publica". Aceeasi instanta s-a pronuntat prin Decizia nr. 2186/2014 ca acest comision de administrare nu este abuziv, tinand cont de scopul institutirii sale (monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiunin scopul utilizarii/rambursarii creditului acordart). In acelasi sens, Curtea de Apel Timisoara, prin Decizia nr. 699/A/2014 a stabilit ca acest tip de comision nu are caracter abuziv s pe cale de consecinta nu se poate dispune anularea lui.

Referitor la comisionul de urmarire riscuri prevazut in contract si perceput de institutła financiar bancara, parata arata ca are drept scop asigurarea impotriva riscului de neplata la scadenta a ratelor convenite, risc care s-a si produs intrucat creditul a fost declarat scadent anticipat ca urmare a neachitarii la scadenta a ratelor. Scopul perceperii unui astfel de comision este cu atat mai justificat cu cat creditul contractat nu a fost garantat cu nicio garantie personala si/sau reala, singura garantie fiind reprezentata de stipularea acestui tip de comision.

Comisionul de urmarire riscuri este stabilit in cuantum lunar matematic exprimat in mod clar, clauzele contractuale fiind sub acest aspect cat se poate de clare.

Ratiunea economica care justifica solicitarea comisionului de risc este existenta riscului creditului, un element de care institutia financiar bancara este obligata sa tina cont si sa incerce sa il acopere. Prin dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. g) Normele Bancii Nationale Romane (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul este definit ca fiind „riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costuriloraferente acestuia".

Riscul este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului si a soliditatii garantiilor - reale sau personale - pe care acesta le prezinta. In momentul in care se acorda un credit, o institutie financiar bancara este nevoita sa analizeze riscurile pe care Ie poate avea prin acordarea acestuia.

Astfel, principala activitate pe care o are o institutie financiar bancara, in momentul si ulterior acordarii unui imprumut, este aceea de a administra posibilele riscuri p care le-ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate. De asemenea, in tot acest timp, institutia financiar bancara are obligatia raportarii periodice a situatiei creditului la Centrala Riscului de Credit, in functie de gradul de risc in care se incadreaza acest credit la fiecare moment de raportare. In consecinta, perceperea acestui comision se face pentru acoperirea acestor servicii prestate de institutia financiar bancara.Asa fiind, justetea perceperii acestui comision nu poate fi contestata, ea fiind de altfel recunoscuta inclusiv de ANPC.

Cu privire laclauzele referitoare la dobanda contractuala, parata arata ca, dispozitiileart. 4 alin. (6) Legea 193/2000 se opun prevederilor contractuale referitoare la pretul contractului, care intr-un contract bancar este insasi dobanda.

Mentioneaza ca, acest aspect se regaseste si in cuprinsul art. 4 al Directivei 1993/13 CEE ( pentru transpunerea careia a fost adoptata Legea 193/2000) si a fost detaliat in Considerentul 19, astfel: in sensul prezentei directive aprecierea caracterului abuziv nu se efectueazaasupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate. Aplicarea prioritara a normelor comunitare fata denormele de drept interne este prevazuta in mod expres in art. 148 ConstitutiaRomaniei si face obiectul unei jurisprudente bogate a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

In cazul in care instanta de judecata va proceda totusi la analiza acestor aspecte ale contractului, face urmatoarele precizari: rata dobanzii contractului reprezinta pretul acestuia si este contraprestatia datorata de clientii institutiei financiar bancare pentru serviciile sale, iar pretul contractului nu se rezuma numai la dobanda, ci cuprinde toate costurile contractuale percepute clientului ca urmare a serviciilor prestate de catre institutia financiar bancara.

Arata ca, articolele invocate de reclamant sunt in realitate redactate intr-un mod clar si inteligiibil cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la clauzele abuzive, imprumutatul, reclamantul din prezenta cauza neavand nevoie de cunostinte de specialitate pentru a intelege intinderea obligatiilor sale.

Pe de alta parte, parata arata ca nicio lege nu prevede obligatia comerciantilor de a le explica clientilor sai ratiunile economice sau tehnice pentru care se stabileste un anumit pret, ci impun ca modul in care este prevazut pretul sa fie inteligibil, clar, usor de inteles si care sa nu dea nastere la interpretari, pentru ca acestia din urma sa cunoasca existenta si intinderea obligatiei pe care si-o asuma.

Astfel, institutia financiar bancara a fost de buna credinta si a precizat in contract toate elementele pe care le cunostea la data acordarii imprumutului, reclamantul acceptand faptul ca elementele din care este alcatuita dobanda pot varia in functie de evolutia pietei financiare, independent de vointa sau posibilitatea de influentare a institutiei financiar bancare a unor astfel de variantii.

Precizeaza ca, la baza stabilirii ratei dobanzii exista factori obiectivi, cum ar fi indicele de referinta ROBOR/DAE, costul cu rezerva minima obligatorie si costurile de lichiditate, motiv pentru care dobanda curenta nu variaza in mod discretionar, in functie de vointa institutiei financiar bancare, ci in mod obiectiv de factori precum cei aratati anterior, care sunt in acord cu principiul bunei credinte.

Dincolo de orice dubiu, arata ca este faptul ca reclamantul a acceptat ca nivel minim si obligatoriu de pornire al dobanzii cuantumul prevazut initial in contract, cunoscad totodata ca exista posibilitatea ca pe perioada derularii contractului dobanda de referinta administrata sa sufere modificari cauzate de factori obiectivi legati de evolutia pietei financiar , imposibili de identificat si precizati in contract, dupa cum solicita reclamantul.

Toate clauzele contractuale au fost acceptate si asumate de catre reclamant, care a avut posibilitatea efectiva nu doar de a studia clauzele contractuale, ci si de a solicita modificarea sau negocierea clauzelor propuse de institutia financiar bancara. Reclamantul nu a solicitat insa negocierea dispozitiilor contractuale si a semnat varianta initiala de contract propusa de institutia financiar bancara, fara macar sa ceara explicatii sau lamuriri suplimentare cu privire la continutul acestuia, ceea ce a echivalat cu acordul sa expres cu privire la toate prevederile incluse in conventie, inclusiv cele referitoare la moralitatea de calcul a dobanzii.

Considera ca,reclamantul nu poate invoca lipsa de negociere a contractului cat timp el insusi nu a facut niciun demers in sensul acesta, semnand varianta de contract astfel cum a fost propusa de institutia financiar bancara. In cererea de chemare in judecata, reclamantul se prevaleaza astfel de propria sa culpa atunci cand afirma ca dobanda nu a fost negociata, cat timp el insusi s-a aflat intr-o permanenta pasivitate si nu a initiat niciun demers in sensul negocierii clauzelor contractuale.

In completarea celor de mai sus, parata arata ca reclamantul nu a inteles nici sa faca dovada concreta a existentei dezechilibrului intre drepturile si obligatiile contractuale, astfel incat instanta sa fie in masura sa aprecieze caracterul abuziv al clauzelor referitoare la modalitatea de stabilire a dobanzii prevazuta in contract .

Dimpotriva, o decizie de eliminare a acestor dispozitii contractuale ar determina un dezechilibru in defavoarea institutiei financiar bancare, din moment ce duce la acordarea unui imprumut cu un alt pret, in defavoarea persoanei care imprumuta.

Ca atare, in lipsa indicarii unei surse reale a dezechilibrului contractual invocat, arata instantei faptul ca atat dobanda, cat si comisioanele au fost stipulate in deplina concordanta cu dispozitiile legale in vigoare la momentul incheierii contractului, asa cum de altfel este si firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile in timp.

Pentru a retine un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei obligatii/prestatii a institutiei financiar bancare fata de obligatia reclamantului de a achita dobanda si comisioanele aferente sumei imprumutate ori o astfel de sustinere nu poate fi primita intrucat dobanzile si comisioanele reprezinta contraprestatia datorata de imprumutat pentru suma avansata de imprumutator, reprezentand asadar insusipretul contractului, unul dintre elementele esentiale ale oricarui contract oneros. Eliminareadispozitiilor referitoare la aceste aspecte, cu atat mai mult cu cat in cazul exprimate in mod clar, transparent si inteligibil, schimba insusi obiectul contractului si il transforma intr-un contract cu titlu gratuit, de natura a crea un dezechilibru semnificativ in defavoarea institutiei financiar bancare si de a obliga o astfel de entitate juridica sa realizezeo activitate cu titlu gratuit, contrar obiectului sau de activitate.

Invedereaza ca, ultima conditie pe care o clauza trebuie sa o indeplineasca pentru a fi catalogata drept „abuziva", respectiv reaua credinta a institutiei financiar bancare, nu poate la randul ei retinuta; pornind de la prevederile Codului Civil, buna credinta a fost conturata in doctrina ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumata de lege, pe care cocontractantul trebuie sa o aiba la momentulincheierii si pe parcursul executarii contractului, iar notiunea a fost clarificata prin dispozitiileLg. 363/2007.

In mod traditional si necontestat, pentru institutia financiar bancara, cauza unui contract este aceea de a obtine un profit ca urmare a desfasurarii activitatii economice de creditare. Prin punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, institutia financiar bancara nu urmareste, si nici nu ar putea urmari o cauza ilicita, fiind tinuta atat de specificul contractului, cat si de specialitatea de folosinta a persoanelor juridice, care nu pot incheia acte cu titlu gratuit.

Mai mult, de la data semnarii contractului, in cursul anului 2008 si pana in prezent, reclamantul nu a adresat institutiei financiar bancare nicio cerere, prin care sa solicite negocierea, anularea sau macar explicatii suplimentare cu privire la clauzele pe care le contesta. Cu alte cuvinte, institutia financiar bancara s-a achitat integral de obligtiile sale de informare completa si corecta a clientului sau si nu ii poate fi imputata pasivitaa sau lipsa acestuia de diligenta.

Concluzionand, parata arata ca dispozitiile din contract referitoare la modalitatea de stabilire a dobanzii sunt legale si ca atare se impune mentinerea lor.

Avand in vedere cele expuse mai sus, solicita sa seconstate netemeinicia solicitarii de constatare ca abuziva a clauzelor referitoare la dobanzile percepute de institutia financiar bancara si, pe cale de consecinta, sa se dispuna respingerea acestui capat de cerere.

Prin cererile sale, reclamantul mentioneaza ca institutia financiar bancar ar fi stabilit in mod unilateral si abuziv nivelul dobanzii si modul de stabilire al acesteia.

De asemenea, reclamantul intelege sa conteste si dispozitiile contractual referitoare la dobanda majorata, datorata pentru sumele datorate si neplatite la scade, ta. Cu alte cuvinte, reclamantul solicita practic instantei de judecata sa elimine orice prevedere care i-ar impune plata unor penalitati de interziere pentru neachitarea la timp o propriilor ale obligatii contractuale. Acest lucru contravine dispozitiilor art. 1.531 NCC, care prevad ca, in cazul neexecutarii obligatiilor debitorului sau, creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit, prejudiciu ce cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

Cu referire la obligatii in general, indiferent de izvorul lor, asadar si la cele asumate prin semnarea unui contract, art. 1516 alin. (1) NCC ofera dreptul creditorului „la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiilor", iar art. 1350 acelasi act normativ stabileste in alin. (1) ca „orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe care le-a contractat".

Dreptul institutii financiar bancare de a percepe dobanzi penalizatoqre in cazul sumelor datorate si neplatite la scadenta este prevazut si in art. 36 alin. (1) O G 50/2010, care stabilesc ca, pentru sumele care ii sunt datorate, creditorul poate percepe dobanda penalizatoare.

Considera ca exonerarea debitorului de la plata acestor despagubiri nu poate fi primita, cu atat mai mult in cazul de fata in care debitorul chiar s-a dovedit a fi de rea-credinta intelegand sa se sustraga de la plata de buna voie a propriilor sale obligatii, fiind in prezent in plin proces de executare silita. Acest lucru justifica perceperea unei dobanzi majorate, menit sa acopere toate prejudiciile suferite de creditor prin faptul neexecutarii la timp a obligatiilor sale de plata.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamant, mentioneaza ca, reclamantul nu a specificat cuantumul acestora si nici nu a probat achitarea si necesitatea achitarii acestora prin documente justificatoare, prin cererea introductiva, specificand faptul ca le va solicita pe cale separata.

Astfel, parata invedereaza instantei, ca in cazul in care va aprecia ca intemeiataactiunea formulata de reclamant, cu privire la o eventuala actiune in pretentii cu privire la cheltuielile de judecata, urmatoarele aspecte:

Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat si faptul ca, in conformitate cu ju isprudenta nationala, cat si cu jurisprudenta CEDO, dispozitiile art. 274 CPC (art. 453 CPC) sunt aplicabile in raport de culpa procesuala a partii care a pierdut procesul, impunanau-se insasi cerinta ca in analiza culpei sa se aiba in vedere preiudiciul real creat partii care a achitat cheltuielile de judecata precum si faptul ca aceste cheltuieli urmeaza a fi recuperate numai in masura in care sunt dovedite si constituie cheltuieli necesare care au fost facute in mod real in limita unui cuantum rezonabil.

In privinta taxei judiciare de timbru, pentru care instanta poate dispun restituirea prin hotarare ce urmeaza a fi pronuntata, precizeazafaptul ca aceasta nu se va achita de catre intimata, ci in temeiul dispozitiilor art. 45 alin. (I) pct. f) din OUG nr. 80 013, cand contestatia la executare a fost admisa, iar hotararea a ramas definitiva, trebuie adresata o cerere de restituire instantei judecatoresti la care s-a introdus actiunea sau cererea.

Dreptul de a solicita restituirea sumelor poate fi exercitat in maximum un an de la data nasterii acestuia.

De asemenea, solicita a se avea in vedere dispozitiile art.451 NCPC.

Avand in vedere toate aceste considerente , solicita respingerea cererii de chemare in judecata in bazaexceptiilor invocatesau, daca se va proceda la judecata fondului, sa se dispunarespingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

Ladatade02.03.2020, a fost inregistrat la dosarraspunsul la intampinareformulatde Xincontradictoriu cu paratele X(persoana juridica), X(ROMANIA) SA, prin care a solicitat sa dispuna respingerea exceptiilor si apararilor formulatede parate pentru urmatoarele considerente:

Cuprivirela exceptia prescriptieidreptului de a solicita constatarea caracteruluiabuziv alclauzelor dincontractulde credit si restituirea sumelorachitate in bazacontractului, reclamantularata ca, actiunea princare sesolicita constatarea caracterului abuziv alunei clauze este imprescriptibila, asa cum rezulta din art. 2502, alin. (2) pct. 3 Cod Civil si cum rezulta, in reglementarea anterioara, din art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Cuprivire la exceptia inadmisibilitatii cererii de anulare a clauzelor pretins abuzive, avand in vedere ca nu este un credit in derulare, arata ca dispozitiile art. 6 si art. 7 din Legea 193/2000 nu reprezinta un impediment in analizarea caracterului abuziv al unor clauze, chiar daca efectele contractului sunt epuizate la momentul sesizarii instantei. Ba mai mult, conform dispozitiilor legale in vigoare, nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, chiar si dupa trecerea unui timp indelungat de la epuizarea efectelor contractului.

In ceea ce priveste aprecierile asupra caracterului abuziv al unei clauze contractuale, reclamantul face trimitere la dispozitile Legii 193/2000 care a transpus in legislatia nationala dispozitiile Directivei 93/13/CEE. In primul rand, conform art. 1 alin. 3) din Legea 193/2000, aplicabil si in materia contractelor de credit, se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, O clauza contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind abuziva daca provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. In legatura cu analiza pe fond a caracterului abuziv al unei clauze, C.J.U.E., arata ca , pentru a sti daca o clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg dintr-un contract, trebuie sa se tina seama in special de normele aplicabile in dreptul national, in lipsa unui acord intre parti in acest sens si ca instanta nationala va putea evalua, prin intermediul unei asemenea analize comparative, daca si, eventual, in ce masura contractul il plaseaza pe consumator intr-o situatie juridica mai putin favorabila in raport cu cea pevazuta de dreptul national in vigoare. Art. 4, alin. (2) din Legea 193/2000 arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata cu consumatorul daca aceastaa fost stabilita fara a da posibilitatea acestuia sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsulu sau serviciului respective, in timp ce in alin. (3) se prevede faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Inspetadefata , desi parata pretinde faptul ca dl X a semnat contractul de credit si, astfel, si-a exprimat consimtamantul cu privire la toate aspectele inserate in acesta, reclamantul evidentiazafaptul ca respectivul contract de credit este un contract de adeziune, cu un continut prestabilit, in intregime, de catre institutia bancara, fara a i se da consumatorului posibilitatea de negociere, acesta putandu-si manifesta vointa in sensul de a incheia sau nu respectivul contract.

Avand in vedere cele expuse anterior, solicita a se retine urmatoarele: la momentul incheierii contractului, consumatorul X nu a avut posibilitate de a influenta continutul niciunei clauze, fiind pus in situatia de a accepta contractul in intregul sau sau de a nu mai obtine imprumutul, nu s-a pus problema sa i se ofere sansa de a face o contrapropunere si, oricum, timpul oferit nu era suficient nici pentru citirea cu atentie a contractului. De asemenea, considera fara echivoc, ca formularea standardizata intareste prezumtia de nenegociere, iar faptul ca i-a fost oferit un exemplar al contractului de credit si consumatorului, nu echivaleaza in niciun caz cu o negociere, aceasta fiind o obligatie a profesionistului.

In sensul celor de mai sus,reclamantulinvoca Decizia I.C.C.J. nr. 2896/2014 si Decizia Curtii de Apel Bucuresti nr. 457/2013

Referitor la sustinerile paratei cu privire la faptul ca nu sunt indeplinite conditiile cumulative prevazute de art. 4, alin. (l) din Legea nr. 193/2000, reclamantul invedereaza instantei pozitia sa conform careia respectivele clauze nu au putut fi negociate. Simpla prevedere la pct. 12 din contractul de credit a faptuluica, prin acte aditionale, clauzele contractuale pot fi modificate si/sau completate cu acordul ambelor parti nu echivaleaza cu o veritabila negociere. De asemenea, prin incheierea de acte aditionale se modifica un contract existent, aflat deja in derulare, iar astfel ca trebuie avut in vedere momentul la care s-a incheiat contractual.

Invedereaza faptul ca, negocierea unui contract este o etapa ce succede obligatiei de informare, obligatie care trebuie sa existe atat in faza precontractuala, cat si in faza executarii unui contract. Or, reclamantul a sustinut faptul ca nu i s-a dat posibilitatea negocierii respectivului contract de credit in sensul de a avea posibilitatea de a influenta continutul originar al acestuia, in scopul satisfacerii propriului interes legitim. In speta, la momentul la care a fost incheiat contractul, reclamantului i s-a inaintat un exemplar preformulat si a fost pus in situatia de a-l semna sau nu, astfel cum a fost edictat de catre Banca. Aflandu-se intr-o stare de nevoie, reclamantul consumator a acceptat clauzele preformulate de cealalta parte, desi nu fusese informat cu privire la intelesul acestora si consecintele pe care respectivele clauze le vor avea asupra situatiei sale patrimoniale. In acest sens, invedereaza Instantei cele statuate de Curtea de Justitie a Uniunii Eurqpene in cauza RWE Vertrieb (Hotararea din 21 martie 2013), din care reiese, fara indoiala, importanta negocierii unui contract si a caracterului transparent al acestei obligatii: ”Pentru un consumator, informarea, inaintea incheierii unui contract, cu privire la conditiile contractuale si la consecintele respectivei incheieri este de o importanta fundamentala. Acesta din urma decide, in special pe baza respectivei informari, daca doreste sa se oblige potrivit conditiilor redactate in prealabil de catre vanzator sau furnizor.

Clauzele inserate sunt contrare exigentelor impuse de buna-credinta, in acest sens, asa cum a aratat si doctrinade specialitate, verificarea caracterului abuziv al unei clauze presupune existenta unui contract semnat de parti, deci insasi incheierea contractului nu are cum, in acelasi timp, sa excluda aplicabilitatea normelor de protectie a consumatorului. Desi parata a invocat faptul ca, in primii ani dupa incheierea contractului de credit, reclamantul-consumator nu a considerat ca acesta contine clauze abuzive si ca a inteles foarte bine obligatiile pe care le are de executat, arata ca, tine de liberul acces la justitie, garantat de art. 21 din Constitutia Romaniei, alegerea momentului declansarii unui litigiu, reclamantul fiind tinut, daca e cazul doar de limitarile legale ale acestui drept, cum ar fi prescriptia, insa, actiunea in constatarea nulitatii unor clauze abuzive este imprescriptibila extinctiv. Totodata, resorturile interne pentru care o persoana hotaraste sa se adreseze instantei nu au relevanta.

De asemenea, arata ca alin. (3) al art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumtie a lipsei negocierii i cazul clauzelor standard, preformulate si nu rezulta, nici din acest act normativ si nici din alt le ca prezumtia lipsei negocierii poate fi inlaturata numai prin dovada scrisa. Finalitatea legislatiei privind protectia consumatorului este sa il apere pe acesta de vulnerabilitati sau, mai degraba, sa sanctioneze fapta Bancii de a profita de vulnerabilitati, actiune ce este lipsita de onestitate.

Clauzele considerate a fi abuzive creeaza, in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, in situatia in care, institutia bancara a inserat in cadrul contractului incheiat cu consumatorul X o serie de clauze cu privire la dobanda variabila, consecinta acestora fiind impovarare consumatorului cu niste sume de bani suplimentare, care nu au niciun fel de contraprestatie din partea Bancii, este mai mult decat evident, dezechilibrul care s-a creat in patrimoniul consumatorului, acesta datorand ca urmare a clauzelor amintite mai sus suma de 26.232 lei.

Considera ca, simplul fapt ca respectivele clauze au fost evidentiate in cuprinsul contractului de credit si in graficul de rambursare, asa cum a retinut in mod gresit instanta de fond, nu echivaleaza cu inexistenta dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ba mai mult, intrucat una dintre clauze se refera la caracterul variabil al dobanzii, implica faptul ca, la momentul incheierii contractului, consumatorul nici nu avea posibilitatea de a cunoaste valoarea la care ar putea ajunge cuantumul dobanzii pe durata executarii contractului. Or, o clauza contractuala trebuie sa satisfaca si exigentele impuse de previzibilitate, astfel incat, consumatorul sa stie ca, daca o anumita situatie se va produce, o anumita consecinta va decurge din aceasta.

La data de 16.03.2020a fost inregistrata la dosar cererea formulata de reclamant deintroducere in cauza a X.

PrinIncheierea din data de 08.07.2020 instanta a luat act de precizarile facute de reclamant pe parcursul procedurii prealabile si a dispusintroducerea in cauza a paratelor XSAsi X .

La data de31.07.2020a fost inregistrata la dosarintampinareaformulata deX(Romania) SAprin care invocat exceptia lipsei de interesa solicitarii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind dobanda contractuala ( art. 4.3) siexceptia puterii de lucru judecatpe aspectele privind comisionul de administrare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

In motivare a aratat ca,reclamantul isi intemeiaza cererea prin raportare la contractul de facilitate de credit si de garantie nr. X/01.08.2008, ce are ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale, in valoare de 6.695 Euro.

Dobonda contractuala a fost stabilita ca fiind 10.5% p.a. in primul an; EURIBOR la 6 luni + 4.5% p.u. in perioada urmatoare.

Sustine ca, dobanda ulterioara primului an de creditare nu a depasit niciodata dobanda din primul an de creditare;

2)Comisionul de acordare achitat - 195.00 EUR;

3)Comisionul de administrare achitat pana Ia data cesiunii (28.06.2012) —405.37 EUR.

Referitor la exceptia lipsei de interes a solicitarii de constatare o caracterului abuziv al clauzei privind dobanda contractuala (art. 4.3)arataca, potrivit art. 32 alin. 1 lit. d NCPC, interesul este una dintre conditiile de exercitare a oricarei forme de manifestare a actiunii civile

Conform art. 33 NCPC, interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual. In practica judiciara si in doctrina s-a aratat ca prin interes se intelege folosul practic urmnrit de catre cel care a pus in miscare actiunea civila, respectiv oricare dintre formele concrete de manifestare a acesteia.

Aspectele privind dobanda contractuala - clauza prevnzuta la art. 4.3 din Contractul de credit, clauzacare conferadreptul creditorului de a revizui nivelul dobanzii contractuale in functie de evolutiapiatei sau de acordurile incheiate cu parteneri externi si societati de intermediere.

Reclamantul pretinde ca art. 4.3 din contract reprezinta o clauza abuziva intrucat mecanismul de revizuire a dobanzii nu a fost prevazut in contract.

Astfel cum a maiaratatanterior, dobanda contractuala a fost stabilita ca fiind 10.5% p.a. in primul an, iar ulterior a fost calculata dupa formula: EURIBOR la 6 luni + 4.5% p.a. In contextul in care, dobanda ulterioara primului an de creditare nu a depasit niciodata dobanda din primul an de creditare, rezulta ca reclamantul nu are niciun interes in a solicita constataren caractenilui abuziv al clauzei in discutie.

Asadar, clauza contestata prevazutn la art. 4.3 din Contract nici nu si-a produs efecte care sa prejudicieze reclamantul, intrucat dobanda a fost descrescatogre si nici nu mai poate produce efecte, deoarece n fost eliminata din Contract .

Parata arata ca invoca puterea de lucru judecat t de care se bucura o hotarare judecatoreasca fata de solutia pronuntata in dos. Xde catre Curtea de Apel Bucuresti intr-un dosar avand ca obiect actiune in incetare cu efect pe portofoliu. in care instanta a transat presupusul caracter abuziv al clauzelor prin care au fost reglementate costurile privind, printre altele, comisionul de administrare.

In Noul Cod de procedura civila este prevazuta si exceptia lucrului judecat ca prezumtie, aratandu-se in continutul art. 431 alin, (2) ca „oricare dintre parti poate opune lucrul anterior.iudecat intr•un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.”

Dispozitiile art. 431 alin. (2) din CPC se refera la efectul pozitiv al lucrului judecat sau natura lui probatorie si reglementeaza prezumtia legala de lucru judecat, care reprezinta manifestarea pozitiva a autoritatii de lucru judecat; ea este la indemana oricareia dintre partile unui litigiu, in sensul ca fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, intr-un alt litigiu, daca are legatura cu solutionarea acestuia din urma.

Avand in vedere ca in dosarul nr. Xinstantele au verificat clauzele privind comisionul de administrare si au decis ca nu intra sub incidenta clauzelor abuzive, iar in prezentul dosar se invoca tocmai constatarea ca fiind abuziva a a acestei clauze, solicita instantei sa respinga acest capat de cerere ca fiind intrat in puterea lucrului judecat.

Pe fondul cauzei, arata ca in conformitate cu dispozitiile art. 4 alin. (l) din Legea nr.193/2000,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creaza, indetrimentulconsumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor .

Prevederea nationala, in acord cu cea comunitara, stabileste anumite conditii a caror indeplinire cumulativa releva caracterul abuziv al unei clauze incluse intr-un contract incheiat cu consumatorii:

Anterior prezentarii argumentelor care privesc posibilitatea instantei de a constata caracterul abuziv al unei clauze care face parte din obiectul principal al contractului, in conditiile in care clauza a fost redactata in termeni , paratasolicita a se avea in vedere : art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE ;art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000; art. 4 alin. 1 din L.egea nr. 193/2000; cauza C C-484/08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid.

In ceea ce priveste caracterul clar si inteligibil, CJUE a retinut ca aceasta sintagma presupune ca ”acest consumator sa fie in masura sa evalueze, pe baza unor criterii precisesi inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta in ceea ce il priveste” .

Daca instanta vatrece peste cele mentionate mai sus, in sensul ca respectiva clauza contestata priveste pretul serviciului si nu este clar si inteligibil exprimata, analiza acesteia poate intra pe fondul cauzei, (i) in primul rand, pentru a stabili daca respectivele clauze au fost negociate, iar (ii) in al doilea rand, in situatia in care este indeplinita conditia lipsei de negociere, pentru a verifica indeplinirea cumulativa a conditiilor privind existenta dezechilibrului semnificativ in sarcina consumatorului si a relei-credinte a bancii in a insera respectivele clauze.

Arataca celedouaconditiice trebuieindeplinite cumulativ pentru a fi pe taramul exceptiei de la art. 4 alin. 6dinLegea 193/2000, sunt : clauza sa faca parte din obiectul principal al contractului sau sa se refere la pretul serviciilor si clauza sa fie redactata in termeni clari si inteligibili de un consumator mediu suficient de atent si de avizat.

Invedereaza ca, o clauza contractuala este exclusa din domeniul de control al caracterului abuziv daca aceasta priveste pretul serviciului (caracterul adecvat al serviciului) si este clar si inteligibil exprimata/redactata.

In deplina concordanta cu jurisprudenta CJUE, mentioneaza ca art. 5.1 lit. b (comision dc acordare), art. 5.1. lit. c (comisionul de administrare) reglementeaza aspecte ce privesc pretul contractului, comisioanele fiind aferent serviciilor prestate anterior incheierii contractului si in perioada derularii contractului.

Clauzele privind comisioanele in discutie stabileste prestatii esentiale si specifice conventiei de imprnmut bancar (astfel cum rezulta inclusiv din prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010), presupunand desfasurarea unui ansamblu complex de operatiuni si de servicii pentru acordarea finantarii si pentru monitorizarea creditelor.

Prin urmare, clauzele pretins abuzive potrivit hotararii recurate, se incadreaza, in conformitate cu criteriul obiectiv consacrat si utilizat de catre C.J.U.E., in obiectul principal al contractului de credit, in considerarea faptului ca acestea fac parte, in mod necesar si intrinsec, din categoria prestatiilor care definesc conventia.

In concret, in lipsa acestora, contractului de credit si-ar pierde caracteristicile fundamentale, care disting subclasa conventiilor de credit bancar de imprumuturile civile.

Pe cale de consecinta, comisioanele criticate sunt excluse de la analiza caracterului abuziv, intrucat acesta este perceput in contrapartida unor servicii reale efectuate de catre parata, platile realizate cu acest titlu avand caracterul unor ”renumeratii" pentru serviciile prestate, astfel cum s-a demonstrat.

Astfel, din moment ce clauzele privind comisioanele stabilesc prestatii esentiale in temeiul contractului de credit, reglementand remuneratii pentru servicii determinate prestate de catre banca, este evident ca, din perspectiva jurisprudentei recente C.J.U.E., acestea se asociaza cu obiectul cercetarii caracterului abuziv de catre instnnta de judecata.

Referitor la aspectele privind neindeplinirea conditiei privind negocierea, parata a rata ca potrivitart. 4 alin, 2 din L.egea nr. 193/2000, ”O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Din cuprinsul acestor dispozitii legale, rezulta ca lipsa caracterului negociat ar fi putut fi constatat doar in situatii in care reclamantul ar fi dovedit ca, in calitate de receptori ai ofertei au incercat/intentionat negocierea, iar parata le-a fi refuzat negocierea, respectiv ca ar fi fost anuntati din start ca nu exista posibilitatea de a negocia o anumita clauza. Or, in cauza de fata , nu s-a facut o astfel dc dovada.

Referitor la aspectele privind buna-credinta a paratei (prezumtia de buna-credinta) si echilibrul contractual, parataarata ca in aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinata atitudinea subiectiva a comerciantului, respectiv daca inserarea clauzei are la baza intentia acestuia de a-si crea un avantaj ca urmare a unei pozitii speciale in care s-ar fi aflat la momentul incheierii contractului.

Prin urmare, atitudinea subiectiva a bunei/relei credinte a paratei trebuie evaluata in stransa legatura cu crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.

Avand in vedere ca nu orice dezechilibru releva o clauza abuziva, caracterul semnificativ care ar justifica retinerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia in functie de natura prestatiei, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi si obligatii, in contextul interpretarii sistematice a contractului. Aceasta inseamna ca notiunea de „dezechilibru semnificativ” depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care detine pozitia de superioritate la incheierea contractului.

Considera ca, buna-credinta, trebuie analizata in prezenta cauza prin raportare la dispozitiile legale si practicile comercial-bancare in vigoare in Romania, in perioada de timp in care a fost incheiat contractul.

Pentru a fi in prezenta unui comportament abuziv al comerciantului este necesar a se constata existenta intentiei acestuia in crearea unui dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului si contrar principiilor bunei-credinte, conditie neindeplinita in cauza.

In ce priveste legalitatea perceperii comisionului de acordare, parata arata ca , la momentul incheierii contractului nu exista niciun text legal prin care sa se interzica bancii dreptul de a percepe comision de acordare sau prin care sa se impuna un anumit mod de calcul al acestui comision.

Solicita a se avea invedere ca, pentru comisionul de acordare perceput a existat o contraprestatie din partea bancii. Astfel, acest comision a fost perceput pentru toate activitatile pe care banca le intreprinde in legatura cu implementarea in sistem si punerea la dispozitia clientului a sumelor acordate prin facilitatile de credit aprobate.

Cu privire la legalitateš perceperii comisionului de administrare,parata arata ca, la momentul incheierii contractului nu exista niciun text legal prin care sa se interzica dreptul de a percepe comision de administrare sau prin care sa se impuna un anumit mod de calcul al acestui comision sau o anumita baza de calcul.

Mai mult decat atat, prin adoptarea OUG nr. 50/2010 legiuitorul a instituit o prezumtie de legalitate cu privire la comisionul de administrare, recunoscand explicit legalitatea perceperii acestui comision, legalitate care nu este conditionata de justificarea ratiunilor economice care au determinat perceperea acestui comision.

Comisionul de administrare se reflecta in toate acele operatiuni necesare si derulate pe parcursul intregii perioade de rambursare, precum operatiuni pe cont, notificari, adrese, comunitari, actualizari ale creditului si ale graficului de rambursnre, emiterea adreselor de cont etc., pentru care banca este indreptatita sa pretinda si sa obtina un comision, intrucat toate aceste operatiuni necesita resurse umane, materiale pentru care este firesc sa se plateasca un cost, distinct de dobanda ca pret al creditului imprumutat.

In ceea ce priveste sustinerea referitoare la redactarea contractului, in sensul ca ar fi fost folosite litere/caractere extrem de mici, invocand OG 21/1992 privind protectia consumatorului, face precizarea ca la momentul incheierii contractului aceasta dispozitie nu era in vigoare, prin urmare nu exista o obligatie in acest sens din partea Bancii.

Pentru toate aceste motive, paratasolicita admiterea exceptiilor invocate, iar pe fondul cauzei vu solicitam respingerea actiunii ca neintemeiata.

In drept isi intemeiaza intampinarea pe dispozitiile art. 205 Cod procedura civila.

In sustinerea intampinariiasolicitat proba cu inscrisuri.

La data de 18.08.2020 a fost inregistrata la dosar intampinarea formulata deX,prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamant ca neintemeiata.

In motivare, arata caa fost incheiat contractul de credit din prezenta cauza prin care institutia financiar bancara i-a acordat un credit debitorului semnatar al contractului de credit X.

Sustine ca, la data de 30.07.2019 a intervenit cesiunea de creanta intre X si ( X).

Intrucat reclamantul a incetat sa mai achite ratele, institutia financiar bancara a declarat sumele datorate scadente anticipat si ulterior, a cesionat intreaga creanta subscrisei. Totodata, au fost efectuate formalitatile de inscriere a Contractului de cesiune creante in Arhiva Electronic de Garantii Reale Mobiliare in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2019-X.

Incercarile subscrisei de a oferi consiliere si posibilitatea rambursarii creantei in mai multe rate avantajoase au fost ignorate de catre reclamant, motiv pentru care la data de 21.11.2016 a inceput formalitatile de executare silita prin intermediul BEJ X, care la data emiterii prezenta a incetat executarea potrivit art. 703 alin.l pct. 2 NCPC.

In paralel cu desfasurarea executarii silite pornite si in speranta sustragerii in continuare de la plata silita, reclamantul solicita constatarea ca abuzive si in consecinta anularea mai multor dispozitii contractuale, dupa cum a indicat mai sus.

Toate cererile si sustinerile reclamantului sunt insa neintemeiate, cu consecinta respingerii in totalitate a cererii sale.

Pe cale de exceptie a invocat exceptiainadmisibilitatii cererii de chemare in judecata rezulta din analiza, art. 7 Legea 193/2000, care prevede ca in cazul in care contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul poate solicita daune-interese. Or la data promovarii prezentei actiuni, contractul este reziliat ca urmare a neindeplinirii de catre reclamant a obligatiilor de plata stabilite in cadrul contractului, aspect recunoscut chiar de catre debitor prin cererea de chemare in judecata.

Imprumutatul a dat dovada de rea credinta pe parcursul derularii contractului, intrucat acesta nu si-a achitat obligatiile de plata prevazute prin contract.

Situatia premisa a introducerii cererii de chemare in judecata in vederea constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale il constituie existenta unui contract valabil, care isi produce efectele intre parti. In cazul de fata insa contractul a fost desfiintat, iar subscrisei i s-a cesionat creanta rezultata.

In acest context, reclamantul tinde la inlaturarea sau modificarea unor clauze dintr-un contract ale carui efecte au incetat. Astfel, orice decizie a instantei de judecata devine imposibil de aplicat, tinand cont de faptul ca se va referi la un contract ale carui dispozitii nu mai pot fi modificate, motiv pentru care cererea debitorului este inadmisibila.

In cazul in care se vaconsidera exceptia ca fiind o exceptie de fond, solicita sa seconstate netemeinicia cererii de chemare in judecata si sa fierespinsa ca atare.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contract:

Astfel cum s-a statuat in doctrina, nulitatea ce intervine in cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativa, avand la baza viciile de consimtamant care sunt invocate de catre clientii bancii, considerate a fi existente in momentul incheierii Contractelor sau a actelor aditionale, si care "Pornind de la cele aratate, nulitatea in acest domeniu ar trebui sa fie relativa, intrucat vizeaza in principal protectia intereselor economice ale consumatorului, in mod indirect asigurandu-se un climat de concurenta corecta. Aceasta nulitate relativa prezinta particularitatea de a putea fi invocata si de judecator din oficiu. Desi legea nu enunta in mod expres aceasta putere a judecatorului, din textele art. 6 si 15 rezulta aceasta concluzie, care de altfel coincide si cu pozitia Curtii Europeane de Justitie" - 'Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum", Tekla Tibad, Revista Romana de Drept al Afacerilor nr. 4/2005.

In motivarea acestei exceptii, arata cacnormele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat in situatia in care, in mod cumulativ:

- nu a putut negocia clauzele contractului incheiat cu profesionistul;

-contractul astfel incheiat a fost inca de la inceput dezechilibrat in ceea ce priveste drepturile si obligatiile partilor;

-profesionistul a actionat cu rea-credinta la momentul incheierii contractului.

Toate aceste conditii se evalueaza exclusiv prin raportare la un consumator dat, in concreto, iar nu la consumatorul general si abstract, fiind evident ca interesul ocrotit este unul privat.

Nici instanta din oficiu si nici o alta persoana nu ar putea sa invoce din oficiu nulitatea clauzelor contractuale, ci numai persoana interesata, respectiv consumatorul care reclama un prejudiciu, asa cum in mod specific se intampla in cazul nulitatii relative. Altfel s-ar ajunge la situatia ridicola in care un tert ar avea posibilitatea sa se substituie unei parti la contract in aprecierea echilibrului si utilitatii contractului.

Printr-un rationament similar, un alt autor considera ca in viziunea Legii nr. 193/2000 absenta grava a echivalentei intre contraprestatii, datorata relei-credinte a profesionistului este o aplicatie a leziunii, derogatorie de la vechiul drept civil in care leziunea privea numai minorii, constituind un vehicul legal pentru ineficacitatea contractului inca inainte de intrarea in vigoare a NCC. Or, si in aceasta conceptie, sanctiunea aplicabila ar fi nulitatea relativa a clauzelor lezionare, prescriptibila in termen de 3 ani.

Prin urmare, perioada in care o astfel de actiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimarii consimtamantului din momentul incheierii contractului, poate fi initiata, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 Decretul nr. 167/1958 (facem precizarea ca potrivit art. 6 alin, 4 Codul Civil actual,

prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi).

Sanctiunea prescriptiei dreptului material la actiune este intru totul aplicabila in prezenta cauza, avand in vedere ca de la data semnarii Contractului si pana la data introducerii actiunii au trecut mai bine de 12 ani, fara ca reclamantul sa ridice obiectiuni, in tot acest timp, cu privire la valabilitatea sau corectitudinea clauzelor contractuale.

In ceea ce privesteexceptia inadmis1bilitatii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare si comisionul de administrare, comision gestionare riscuri arata ca:

Potrivit dispozitiilor art. 713 alin. 2 NCPC: "in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decat o hotarare judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legatura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui."

In speta, contestatorul invoca, in cadrul actiunii, un pretins caracter abuziv al anumitor clauze din contractul de credit, ce constituie titlu executoriu, solicitand anularea acestora si restituirea sumelor achitate in baza lor.

Aceste cereri nu pot fi insa deduse judecatii decat pe calea actiunii speciale prevazute de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.

Conform art. 12 alin. 4 si art. 14 Legea 193/2000, consumatorii care se considera prejudiciati prin contracte ce contin clauze abuzive pot introduce actiuni speciale, privind constatarea caracterului abuziv al acestor clauze, intemeiate pe prevederile Legii 193/2000.

Aceste actiuni au un caracter special, dat de obiectul lor si de cadrul legal care le reglementeaza, respectiv Legea 193/2000. Ele atrag si o competenta speciala, anume aceea a tribunalului, conform art. 12 alin. 4 coroborat cu art. 12 alin. 1 Legea 193/2000. Hotararile pronuntate intr-o astfel de actiune speciala sunt supuse apelului, care se formuleaza in termenul comun de 30 de zile, prevazut de art. 468 NCPC si ulterior, recursului (in functie de valoare).

Prin urmare, Legea 193/2000 prevede o cale procesuala speciala pentru reclamarea, de catre consumatori, a clauzelor abuzive din contractele si anularea lor, cale procesuala ce presupune anumite conditii pentru o astfel de actiune, o anumita competenta a instantelor de judecata si anumite cai de atac.

Din moment ce exista aceasta cale procesuala specifica pentru desfiintareatitlurilor executoriiconstandincontracteledecredit, contestatorul nu poate invoca, in cadrul contestatiei la executare, motive de fapt si de drept privind fondul dreptului cuprins in titlul executoriu.

Fata de aceste aspecte, solicita admiterea prezentei exceptii, astfel cum a fost formulata si motivata.

Pe fondul cauzei, cu privire la recalcularea debitului, arata ca,avand in vedere faptul ca cererea reclamantului privind o eventuala recalculare a sumelor percepute de la debitor cu titlu de dobanzi si comisioane percepute pana la aceasta data nu poate fi realizata de catre subscrisa intrucat ca aceasta nu a detinut calitatea de creditor anterior cesiunii de creanta a debitului, fapt pentru care va trebui sa se adreseze creditorului initial pentru aceasta, respectiv X. Totodata, in vederea justei solutionari a cauzei, exista posibilitatea sa fie solicitate si inscrisuri sau situatii / extrase de cont pe care subscrisa nu le detine si nu le poate prezenta.

De asemenea, considera ca astfel se vor evita orice eventuale tergiversari ale recuperarii creantei la care reclamantul poate apela cu rea-credinta, prin declansarea ulterioara a unui proces distinct impotriva institutiei financiar bancare.

In ceea ce priveste constatarea ca abuziva a acelor clauze care se refera la comisioanele prevazute in contract, a sustinut ca, pentru capetele de cerere invocate de catre reclamant privind constatarea clauzelor abuzive si anularea acestora, solicita careclamantul sa isi precizeze cererea introductiva in sensul mentionarii sumelor ce trebuie restituite, ca urmare a anularii clauzelor presupus abuzive.

In conformitate cu dispozitiile art. 194 lit. c) NCPC, acesta are obligatia de a indica obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand acesta este evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare.

In prezenta cauza, avand in vedere faptul ca reclamantul invoca constatarea si anularea anumitor clauze din contract pretins abuzive, clauze in baza carora institutia financiar bancara ar fi retinut abuziv anumite sume de bani, ne aflam astfel in prezenta unei cereri evaluabile in bani, ori articolul mentionat mai sus impune reclamantului in aceasta situatie sa precizeze sumele de bani care sa ii fie restituite.

In cazul in care, pana la primul termen de judecata, reclamantul nu intelege sa isi precizeze cererea astfel cum i-a fost solicitat de catre instanta de judecata cu sumele ce ar trebui restituite, sanctiunea aplicabila este anularea, conform dispozitiilor art. 200 alin. 2 si 3 NCPC.

In subsidiar, solicita ca in cazul in care vor fiadmiseaceste capate de cerere, sa le constate ca abuzive si sa dispuna anularea lor pe cale de consecinta, sa indice atat in considerentele hotararii cat si in dispozitivul acesteia, cuantumul sumelor calculate in baza clauzelor pe care le-a anulat.

Sustine ca, dispozitiile legale incidente in speta si care urmeaza a fi avute in vedere in acest dosar, respectiv art. 4 alin. 1 Legea 193/2000, care prevad ca, pentru a fi considerate a avea caracter abuziv, clauzele contractuale trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

1.sa fie parte integranta dintr-un contract de adeziune si sa nu fi fost negociata din culpa comerciantului/profesionistului;

2. sa fie excesiva (sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor);

3.Institutia financiar bancara sa nu fi actionat, cu buna-credinta.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 4 alin (2) Legea 193/2000 „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv".

Nu in ultimul rand, art. 4 alin. (6) Legea 193/2000 exclud din sfera analizei clauzelor

abuzive dispozitiile referitoare la obiectul si pretul contractului incheiat cu consumatorul.

Potrivit art. 2 pct. 24 OG 21/1992, costul total al creditului pentru consumator este format

din „roate costurile, Inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice tip de costuri pe care

trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul (...)".

Cu privire la clauzele referitoare la comisioane, mentioneazaca reclamantul solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisioane, in conditiile in care nu a adresat nicio cerere institutiei financiar bancare cu privire la negocierea sau lamurirea intelesului unor astfel de obligatii contractuale. In acest sens, sunt imposibil de retinut solicitarile sale cu privire la caracterul abuziv al acestor clauze, cat timp el insusi nu a avut nici oinitiativa in sensul unor tratative cu institutia financiar bancara in sensul inserarii unor altor dispozitii referitoare la obligatiile sale de plata. Cu alte cuvinte, reclamantul nu se poate prevala de o dispozitie legala care reglementeaza clauzele abuzive ca fiind cele ce nu sunt negociate cu consumatorii, cat timp el nu a avut nicio intiativa in acest sens si s-a rezumat strict la a semna varianta de contract propusa de institutia financiar bancara.

Mai mult, la fel ca si in cazul modalitatii de stabilire a dobanzilor percepute, reclamantul nu a reusit sa faca dovada presupusului dezechilibrului contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, aceste comisioane fiind echivalentul unor servicii prestate de institutia financiar bancara accesorii acordarii creditului, deci nu sunt costuri suportate de debitor tara un contraserviciu acordat de institutia financiara bancara.

De asemenea, reclamantul nici nu a invocat si nici nu a facut vreo dovada ca ar fi solicitat institutiei financiar bancare, la incheierea contractului sau ulterior acestui moment, lamuriri sau explicatii suplimentare cu privire la intelesul clauzelor contractuale si ca institutia financiar bancara a fost de rea credinta, refuzand oferirea unor astfel de raspunsuri. Asadar, nciuna dintre conditiile stabilite de art. 4 alin. 1 Legea 193/2000, care prevad conditiile ce trebuie indeplinite de o clauza pentru a fi considerata abuziva, nu este indeplinita.

In plus, modalitatile si conditiile in care sunt percepute comisioanele surit exprimate intr-un limbaj clar si inteligibil, care nu poate da nastere la Interpretari, toate sumele percepute fiind exprimate in procente si prevazute in graficul de rambursare.

Dincolo de aceste aspecte, care exclud ab initio orice analiza a dispozitiilor contractuale referitoare la comisioane precizeaza ca referitor la comisionul de acordare credit stabilit prin contract, precizam ca acesta o fost perceput o singura data de catre institutia financiar bancara, la data tragerii creditului, in conformitate cu legislatia in vigoare la data incheierii contractului de credit, care nu limita sau interzicea institutiei financiar bancare sa solicite la plata un astfel de comision. Acest tip de comision a fost pe deplin justificat, Intrucat la momentul depunerii cererii, institutia financiar bancara angreneaza atat personalul sau specializat cat si alte resurse pentru analiza documentatiei aferenta contractului ce urmeaza a fi incheiat. Mai mult decat atat, legalitatea perceperii unui astfel de comision este data OUG 50/2010 art. 36 teza I, astfel incat solicita sa se constate netemeinicia solicitarii de constatare ca abuziva a dispozitiilor contractuale referitoare la comisionul de procesare.

Comisionul de acordare credit se percepe pentru activitati de punere la dispozitia clientului a creditului, aspect care reiese din insasi denumirea elementului de cost. in concret, comisionul de acordare cuprinde costurile Bancii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispozitia clientului In contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispozitia clientului a graficului de rambursare, toate acestea presupunand intrebuintarea resurselor umane, materiale si informatice ale subscrisei. Cu alte cuvinte, caracterul efectiv al contraprestatiilor reiese din insasi acordarea imprumutului.

Mai mult, precizeaza ca acest comision este perceput o singura data, la prima tragere a creditului. Asadar, comisionul de acordare este un cost justificat, pe care subscrisa l-a invederat imprumutatului de la momentul solicitarii creditului, deci inainte de semnarea Contractului de credit, acesta fiind reluat si mentionat clar si inteligibil. Comisionul nu este perceput pentru activitati derulate anterior acordarii creditului, ci tocmai pentru aceasta operatiune: de acordare a creditului. Perceperea lui separata cu evidentierea clara a acestui aspect era posibila, tocmai in virtutea prevederilor Legii nr. 289/2004.

Pe de alta parte reclamantul nu a facut dovada dezechilibrului major provocat de perceperea comisionului de procesare, intrucat acest comision se incaseaza o singura data la incheierea contractului, fapt pentru care daca debitorul a avut indoieli cu privire la legalitatea acestui comision, ar fi trebuit sa se sesizeze inca de la momentul respectiv si nu dupa atat de multi ani.

Astfel, arataca,inca de la inceput, relevanta si aplicabilitatea celei mai recente hotarari OUE, respectiv Hotararea din data de 03.10.2019 pronuntata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in Cauza C-621/17 (Gyula Klss/CIB Bank Zrt. si altii).

Hotararea pronuntata in cauza Kiss are in vedere pe de-o parte, interpretarea notiunii de caracter „clar si inteligibil" al clauzelor referitoare la comisionul de acordare (comision similar cu cel de intocmire dosar / analiza din prezenta cauza) precum si la comisionul de administrare a creditului, iar, pe de alta parte, relevanta indicarii concrete a serviciilor furnizate de catre Banca in schimbul acestora, in ceea ce priveste analiza conditiei dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, contrar cerintei bunei-credinte.

In concret, cererea de pronuntare a unei decizii preliminare a avut ca premisa interpretarea diferita care sa dat notiunii de „clar si inteligibil" in jurisprudenta maghiara, situatie premisa regasita inclusiv in jurisprudenta nationala.

Considera ca solutionarea intrebarilor preliminare are relevanta in prezenta cauza, avand in vedere ca reclamantul critica, in mod special, clauzele referitoare la comisioane din perspectiva lipsei caracterului clar si inteligibil, ca urmare a faptului ca nu sunt prezentate motivele pentru care sunt percepute comisioanele, aspecte care constituie obiectul principal al deciziei preliminare.

Astfel, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a dispus dupa cum urmeaza:

„Articolul 4 alineatul (2) sl articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata in mod clar si inteligibil NU impune ca acele clauze contractuale care nu au facut obiectul unei negocieri individuale cuprinse intr un contract de imprumut incheiat cu consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care stabilesc in mod precis cuantumul costurilor de administrare $i al unui comision de acordare care urmeaza sa fie suportate de consumator, metoda lor de calcul si data de exigibilitate a acestora, trebuie sa detalieze de asemenea toate serviciile furnizate in schimbul sumelor in cauza.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul\ca o clauza contractuala precum cea in discutie in litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de imprumut, care nu permite identificarea fara ambiguitate \a serviciilor concrete furnizate in schimbul acestora, NU creeaza, in principiu, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract In detrimentul consumatorului, In contradictie cu cerinta de buna credinta."

In consecinta, raportat la considerentele CJUE, pentru ca o clauza sa fie redactata intr-un limbaj „clar si inteligibil", nu este necesar ca Banca sa detalieze toate serviciile furnizate in schimbul sumelor percepute, atata timp cat in contract sunt prevazute: ti) cuantumul comisionului; (ii) metoda de calcul si (iii) data exigibilitatii, conditii indeplinite in prezenta cauza, astfel cum vom demonstra subsecvent.

In speta data, se poate observa ca obligatia de transparenta, vizand reglementarea de clauze contractuale clare, a fost indeplinita. In documentatia aferenta creditului care face obiectul analizei in prezentul dosar, obligatia de plata a comisioanelor a fost in mod clar si transparent exprimata. Astfel, optiunea reclamantului de a contracta a fost libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna, din moment ce au fost indeplinite cumulativ cerintele prevazute In Cauza C-621/17 (Gyula Kiss/CIB Bank Zrt. si altii), respectiv:

i)comision de administrare a creditului;

ii) data exigibilitatii: comision de administrare a creditului - lunar, la data exigibilitatii fiecarei rate.

In acest sens, arata ca banca nu a recurs la termeni echivoci, ambivalenti sau tehnici pentru intelegerea carora ar fi fost necesare cunostinte de specialitate. Mai mult, clauzele cuprind cifre si procente exprimate matematic in modul cel mai simplu si concis.

Asadar, modul de formulare al costurilor contestate permite evaluarea consecintelor economice ale perceperii acestora, fiind indicate clar si transparent, atat in oferta inaintata clientilor, cat si contractul propriu-zis si graficul de rambursare, fiind precizate inclusiv valorile efective atat lunare, cat si totale ale comisioanelor cu respectarea exigentelor Impuse de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, care prin cauza C-26/13, Arpad Kasler si Hajnalka Kaslerne Rabai impotriva OTP Jelzalogbank Zrt, subliniaza ca o clauza privind un cost trebuie stipulata „astfel incat consumatorul sa poata sa evalueze, pe baza unor criterii clare si Inteligibile, consecintele economice care rezulta din aceasta, in ceea ce -l priveste".

Legalitatea perceperii acestui tip de comision a fost recent statuata si in practica judiciara. Astfel, OUE a pronuntat o hotarare extrem de recenta prin care a interpretat prevederile art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE prin raportare la o situatie de fapt similara cu cea dedusa judecatii: instituirea unui comision de acordare credit si a unui comision de administrare in cadrul unui contract de credit, cu indicarea cuantumurilor acestora, fara indicarea contraprestatiilor institutiei de credit, aferente acestor costuri. Instanta europeana a retinut ca, prin astfel de clauze nu se creeaza un dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului:„clauza care nu permite identificarea fara ambiguitate a serviciilor concrete furnizate in schimbul acestora, nu creeaza, in principiu, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract in detrimentul consumatorului, in contradictie cu buna-credinta".

De altfel, sub acest aspect trebuie analizat eventualul dezechilibru juridic creat printr-o clauza contractuala. Atat timp cat ea este clara si inteligibila, intr-un cuantum fix, cu indicarea precisa a momentului platii, este dincolo de orice indoiala ca nu se poate pune problema unui dezechilibru contractual. In conditiile in care insasi denumirea comisionului indica scopul perceperii sale, este cu atat mai dificila sustinerea tezei contrare.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, intr-o speta similara, a stabilit ca: „acordarea creditului se face in baza analizei documentelor puse la dispozitie de client, analiza ce presupune existenta unor costuri in legatura cu verificarile impuse de respect/va situatie. In consecinta, nu exista un dezechilibru semnificativ intre drepturi si obligatii, deoarece este la latitudinea bancii stabilirea comisionului de acordare a creditului dintr-o anumita forma, respectiv un procent din valoarea creditului sau o suma fixa".

In lumina celor prezentate mai sus, perceperea acestui comision nu poate fi contestata prin prisma lipsei contraprestatiei, pentru ca banca a suportat aceste costuri, la randul sau.

Tinand cont de toate aceste aspecte, la care se adauga si faptul ca prevederea inserata in contract cu privire la modalitatea de calcul si plata a acestui tip de comision este redactata de o maniera clara, neechivoca, care nu pune probleme de interpretare, se ajunge usor la concluzia ca dispozitiile contractuale referitoare la comisionul de acordare a creditului nu sunt abuzive.

Comisionul de administrare cont, stipulat de OUG 50/2010 la art. 36 alin. 3 si art. 14 lit. k, prevede ca acest tip de comision se percepe in cazul "unuia sau mai multor conturi care inregistreaza atat operatiuni de plata, cat si trageri din credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este optionala, impreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultand din contractul, precum si conditiile in care aceste costuri pot fi modificate", astfel incat existenta lui in cadrul contractului arata ca nu se poate invoca existenta unei clauze abuzive in acest sens.

Contraprestatiile bancii care justifica perceperea comisionului de administrare sunt urmatoarele: intretinerea aplicatiilor informatice de gestiune a creditului;informari client cu privire la modificarile costurilor creditului atat la initiativa bancii, cat si impuse de legislatia romaneasca;inchidere cont de credit si informare client; informari client cu privire la inregistrarea de credite restante.

Demersurile efectuate de Banca nu scad in intensitate pe parcursul executarii contractului, aspect care justifica raportarea lui la valoarea initiala a creditului. Cu alte cuvinte, diligentele cu care Banca se ingrijeste ca rambursarea creditului sa aiba ioc in mod corect (ratele sa fie calculate corect, scadentele sa fie respectate, notificarile si raportarile catre cei abilitati si catre institutiile de reglementare competente in domeniu sa fie facute la timp) sunt constante si presupun aceleasi operatiuni, indiferent de valoarea sumei ramase de rambursat.

Asa cum este si firesc, costurile activitatii de creditare, ca activitate financiar-bancara cu un caracter complex si care seprelungeste pe o perioada de timp indelungata, cuprinde si alte elemente in afara de dobanda (aceasta reprezentand numai echivalentul lipsei de folosinta a capitalului).

Pentru institutii financiar bancare, activitatea de creditare presupune punerea in miscare a unui mecanism complex, care da nastere unor costuri de natura extrem de variata, depinzand atat de factori interni, cat si de o serie de factori externi. Pentru a-si asigura resursele financiare necesare, institutiile instituie o serie de comisioane menite a compensa o parte din costurile activitatii de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate.

Comisioanele sunt recunoscute, legal, a face parte din costul total al creditului, reprezentand un element al pretului contractului, prevazut atat de legislatia interna (inclusiv de OUG 50/2010), cat si de cea europeana, si care cad in mod uzual in sarcina imprumutatului.

In ceea ce priveste cuantumul comisioanelor, si acesta se stabileste pe baza conventiei partilor, in functie de aprecierea acestora. Prin semnarea contractului si prin lipsa oricarei initative din partea sa in sensul negocierii ai inserarii unor clauze diferite, reclamantul si-a asumat obligatia de a suporta si comisioanele contractuale, in cuantumul prevazut in contract, neexistand nicio dispozitie legala care sa interzica perceperea acestor comisioane sau care sa permita instantei sa modifice cuantumul lor.

De altfel, reamintim ca insasi instanta europeana a stabilit ca, in lipsa unei dispozitii legale in acest sens, Banca nu era obligata sa detalieze contraprestatiile aferente acestui element de cost.

Valabilitatea si legalitatea clauzelor contractuale care prevad percepere, de catre institutii financiar bancare, a unui comision de administrare credit, precum; si caracterul justificat al acestui comision a fost in mod constant consacrat de jurisprudenta.

In concret, cererea de pronuntare a unei decizii preliminare a avut ca premisa interpretarea diferita care s-a dat notiunii de „clar si inteligibil" in jurisprudenta' maghiara, situatie premisa regasita inclusiv in jurisprudenta nationala.

Consideram ca solutionarea intrebarilor preliminare are relevanta in prezenta cauza, avand in vedere ca reclamantul critica, In mod special, clauzele referitoare la comisioane din perspectiva lipsei caracterului clar si inteligibil, ca urmare a faptului ca nu sunt .prezentate motivele pentru care sunt percepute comisioanele, aspecte care constituie obiectul principal al deciziei preliminare.

Astfel, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a dispus dupa cum urmeaza:

„Articolul 4 alineatul (2) si articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca cerinta potrivit careia o clauza contractuala trebuie exprimata In mod clar si inteligibil NU impune ca acele clauze contractuale care nu au facut obiectul unei negocieri individuale cuprinse intr- un contract de imprumut incheiat cu consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care stabilesc in mod precis cuantumul costurilor de administrare si al unui comision de acordare care urmeaza sa fie suportate de consumator, metoda lor de calcul si data de exigibilitate a acestora, trebuie sa detalieze de asemenea toate serviciile furnizate in schimbul sumelor in cauza.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca o clauza contractuala precum cea in discutie In litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de imprumut, care nu permite identificarea fara ambiguitatea serviciilor concrete furnizate In schimbul acestora, NU creeaza, in principiu, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract in detrimentul consumatorului, in contradictie cu cerinta de buna credinta."

In consecinta, raportat la considerentele CJUE, pentru ca o clauza sa fie redactata intr-un limbaj „clar si inteligibil", nu este necesar ca Banca sa detalieze toate serviciile furnizate in schimbul sumelor percepute, atata timp cat in contract sunt prevazute: i) cuantumul comisionului; (ii) metoda de calcul si (iii) data exigibilitatii, conditii indeplinite in prezenta cauza, astfel cum vom demonstra subsecvent.

In speta data, obligatia de transparenta, vizand reglementarea de clauze contractuale clare, a fost indeplinita. In documentatia aferenta creditului care face obiectul analizei in prezentul dosar, obligatia de plata a comisioanelor a fost in mod clar si transparent exprimata. Astfel, optiunea reclamantului de a contracta a fost libera, perfect constienta si cu reprezentarea corecta a consecintelor actului juridic pe care il va semna, din moment ce au fost indeplinite cumulativ cerintele prevazute in Cauza C-621/17, respectiv:(i)comision de administrare a creditului;(ii)data exigibilitatii; comision de administrare a creditului - lunar, la data exigibilitatii fiecarei rate.

In acest sens, banca nu a recurs la termeni echivoci, ambivalenti sau tehnici pentru intelegerea carora ar fi fost necesare cunostinte de specialitate. Mai mult, clauzele cuprind cifre si procente exprimate matematic in modul cel mai simplu si concis.

Asadar, modul de formulare al costurilor contestate permite, evaluarea consecintelor economice ale perceperii acestora, fiind indicate clar si transparent, atat in oferta inaintata clientilor, cat si contractul propriu-zis si graficul de rambursare, fiind precizate inclusiv valorile efective atat lunare, cat si totale ale comisioanelor cu respectarea exigentelor impuse de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Astfel, ICCJ a retinut in Decizia nr. 288/2012 urmatoarele: „comisionul de administrare si de acordare a creditului nu incalca nicio norma de ordine publica".

Aceeasi instanta s-a pronuntat prin Decizia nr. 2186/2014 ca acest comision de administrare nu este abuziv, tinand cont de scopul instituirii sale (monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat).

In acelasi sens, Curtea de Apel Timisoara, prin Decizia nr. 699/A/2014 a stabilit ca acest tip de comision nu are caracter abuziv si pe cale de consecinta nu se poate dispune anularea lui.

Tot cu privire la ratiunea perceperii acestui comision, s-a retinut in practica judiciara nationala si faptul ca „administrarea creditului are in vedere toate acele operatiuni bancare (in sensul ca sunt efectuate de lucratori ai banei/ pentru banca - profesionist al creditului) care sunt desfasurate pentru 'intreaga durata a creditului pentru corecta si la timp parcurgere a tuturor etapelor creditului. Aceste operatuni tin, toate, strict de relatia contractuala dintre banca si imprumutat".

Cu alta ocazie, s-au precizat ca, „Comisionul de administrare este definit prin chiar denumirea acestuia, fiind perceput asadar pentru administrarea creditului pe durata de derulare a contractului (monltorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre banca in scopul utilizarii/rambursarii creditului), aspect cunoscut de catre reclamanta care, prin cuantumul fix Indicat ca atare in contract, a avut posibilitatea de a prefigura conditiile de percepere a acestui comision. Faptul ca in contract nu a fost definita notiunea de administrare nu confera clauzei caracter abuziv atata timp catavreme scopul pentru care este perceput se justifica si termenul de „administrare" este un termen uzual, pentru intelegerea sa nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In plus perceperea comisionului de administrare ca si procent calculat la valoarea initiala a creditului nu este de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in conditiile in care activitatea bancara implica, de la momentul incheierii contractului pana la rambursarea integrala a creditului, efectuarea unor activitati specifice-monitorizarea, inregistrarea si efectuarea de operatiuni in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat reclamantilor."

In ceea ce priveste perceperea comisionului de gestionare riscuri solicita sa se constate ca lipsa din contract a detalierii motivului perceperii comisionului de urmarire riscuri nu a avut nicio influenta asupra deciziei reclamantei de a incheia contratul. Imprumutatul a contractat creditul in virtutea cuantumului dobanzii si al comisioanelor, si nu pentru ca ar fi tinut cont de motivul perceperii comisioanelor. De altfel, acest cuantum a fost clar prevazut in cuprinsul art. 9 din Contractul de credit, dar mentionat si in cadrul art. 6, referitor la Dobanda Anuala Efectiva, care, conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004 (aplicabila Contractului de credit), reprezinta costul total al creditului la consumator.

Comisionul de gestionare riscuri prevazut in contract si perceput de institutia financiar bancara are drept scop asigurarea impotriva riscului de neplata la scadenta a ratelor convenite, risc care s-a si produs intrucat creditul a fost declarat scadent anticipat ca urmare a neachitari la scadenta a ratelor. Scopul perceperii unui astfel de comision este cu atat mai justificat cu cat creditul contractat nu a fost garantat cu nicio garantie personala si/sau reala, singura garantie fiind reprezentata de stipularea acestui tip de comision.

Comisionul de urmarire riscuri este stabilit in cuantum lunar matematic exprimat in mod clar, clauzele contractuale fiind sub acest aspect cat se poate de clare, iar acesta este perceput exclusiv pentru creditele acordate fara garantii reale mobiliare/imobiliare sau personale. In contextul inexistentei unor elemente suplimentare (garantii) care sa confere imprumutatorului confortul unei satisfaceri cat mai cuprinzatoare a creantei sale, scopul perceperii acestui comision apare ca fiind evident si anume prevenirea unor riscuri de colectare cu intarziere/necolectare a sumelor ce trebuie platite bancii de catre titularul de credit.

Ratiunea economica care justifica solicitarea comisionului de risc este existenta riscului creditului, un element de care institutia financiar bancara este obligata sa tina cont si sa incerce sa-l acopere. Prin dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. g) Normele Bancii Nationale Romane (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul este definit ca fiind „riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia".

Riscul este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului si a soliditatii

garantiilor - reale sau personale - pe care acesta le prezinta, in momentul in care se acorda un

credit, o institutie financiar bancara este nevoita sa analizeze riscurile pe care le poate avea prin acordarea acestuia.

In acest sens, potrivit practicilor comune din sectorul financiar - bancar in perioada 2005-2007, pentru astfel de credite de nevoi personale, negarantate, Banca si-a asigurat pe piata asigurarilor impotriva riscului de neplata intreg portofoliul de credite fara garantii. In mod evident, costul asigurarii, respectiv costul cu riscul de neplata era reflectat corespunzator in pretul creditelor, fiind suportat de imprumutat, cu titlu de comision de urmarire riscuri. Odata ce pe piata asigurarilor s-a renuntat la astfel de produse de asigurare, Banca a internalizat riscul de neplata aferent portofoliilor de credite, costul cu riscul de neplata fiind reflectat in continuare in pretul creditelor.

Contraprestatia Bancii in schimbul careia se percepe comisionul de urmarire riscuri este reprezentata de efectuarea operatiunilor care implica gestiunea riscului de credit, cum ar fi cele de colectare realizate de catre Banca sau societati specializate asupra portofoliului de credite care inregistreaza 'ntarzieri la plata creditelor. In acelasi timp, acest comision reflecta si costul cu riscul de neplata in integralitate pentru intregul portofoliu de credite de acest tip.

Banca a procedat in permanenta in conformitate cu reglementarile BNR. Astfel, Norma nr. 17/2003 - privind organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor de credit, obliga institutiile de credit sa ia masuri in vederea administrarii si gestionarii riscurilor de credit (riscul de credit este definit la art. 3 lit. g din aceasta norma, ca reprezentand riscul, inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii, profiturilor estimate, ca urmare a neindeplinirii de catre contrapartida a obligatiilor contractuale). Totodata, art. 50 din aceeasi norma obliga institutiile de credit ca la elaborarea politicilor privind gestionarea riscului de credit sa aiba in vedere „toate activitatile acestora si trebuie sa aiba in vedere atat credite la nivel individual, cat si intregul portofoliu".

Mai mult decat atat, in ceea ce priveste modalitatea de stabilire a cuantumului acestui comision, invederam Onoratei Instante ca aceasta s-a realizat tot in conformitate cu prevederile normei BNR mai sus amintite. Astfel, art. 51 alin. (2) din aceasta norma prevede faptul ca „in ceea ce priveste cadrul contractual, Institutiile de credit trebuie sa aiba in vedere cel putin urmatoarele: a) natura specifica a creditului; b) clauzele contractuale aferente creditului; c) profilul expunerii pana la scadenta prin prisma evolutiilor potentiale ale pietei; d) existenta garantiilor reale sau personale; e) probabilitatea nerespectarii obligatiilor contractuale, stabilita pe baza unui sistem intern de rating".

Asadar, principala activitate pe care o are o institutie financiar bancara, in momentul si ulterior acordarii unui imprumut, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate. De asemenea, in tot acest timp, institutia financiar bancara are obligatia raportarii periodice a situatiei creditului la Centrala Riscului de Credit, in functie de gradul de risc in care se incadreaza acel credit la fiecare moment de raportare.

In consecinta, perceperea acestui comision se face pentru acoperirea acestor servicii prestate de institutia financiar bancara. Asa fiind, justetea perceperii acestui comision nu poate fi contestata, ea fiind de altfel recunoscuta inclusiv de ANPC.

Cu privire la clauzele referitoare la dobanda contractuala dupa cum a mentionat si mai sus, art. 4 alin. (6) Legea 193/2000 se opun analizarii prevederilor contractuale referitoare la pretul contractului, care intr-un contract bancar este insasi dobanda.

Acest aspect se regaseste si in cuprinsul art. 4 al Directivei 1993/13 CEE (pentru transpunerea careia a fost adoptata Legea 193/2000) si a fost detaliat in Considerentul 19, astfel: in sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate. Aplicarea prioritara a normelor comunitare fata de normele de drept interne este prevazuta in mod expres in art. 148 Constitutia Romaniei si face obiectul unei jurisprudente bogate a Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Sustine ca,rata dobanzii contractului reprezinta pretul acestuia si este contraprestatia datorata de clientii institutiei financiar bancare pentru serviciile sale, iar pretul contractului nu se rezuma numai la dobanda, ci cuprinde toate costurile contractuale percepute clientului ca urmare a serviciilor prestate de catre institutia financiar bancara.

Articolele invocate de reclamant sunt in realitate redactate intr-un mod clar si inteligibil, cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la clauzele abuzive, imprumutatul, reclamantul din prezenta cauza, neavand nevoie de cunostinte de specialitate pentru a intelege intinderea obligatiilor sale. Astfel, modalitatea de stabilire si calculare a dobanzii este prevazuta in procente.

Pe de alta parte, nicio lege nu prevede obligatia comerciantilor de a le explica clientilor sai ratiunile economice sau tehnice pentru care se stabileste un anumit pret, ci impun ca modul in care este prevazut pretul sa fie inteligibil, clar, usor de inteles si care sa nu dea nastere la interpretari, pentru ca acestia din urma sa cunoasca existenta si intinderea obligatiei pe care si-o asuma.

Astfel, institutia financiar bancara a fost de buna credinta si a precizat in contract toate elementele pe care le cunostea la data acordarii imprumutului, reclamantul acceptand faptul ca elementele din care este alcatuita dobanda pot varia in functie de evolutia pietei financiare, independent de vointa sau posibilitatea de influentare a institutiei financiar bancare a unor astfel de varianta.

Tot in acest sens este de mentionat faptul ca la baza stabilirii ratei dobanzii exista factori obiectivi, cum ar fi indicele de referinta ROBOR/DAE, costul cu rezerva minima obligatorie si costurile de lichiditate, motiv pentru care dobanda curenta nu variaza in mod discretionar, in functie de vointa institutiei financiar bancare, ci in mod obiectiv de factori precum cei aratati anterior, care sunt in acord cu principiul bunei credinte.

Dincolo de orice dubiu este faptul ca reclamantul a acceptat ca nivel minim si obligatoriu de pornire al dobanzii cuantumul prevazut initial in contract, cunoscand totodata ca exista posibilitatea ca pe perioada derularii contractului dobanda de referinta administrata sa sufere modificari cauzate de factori obiectivi legati de evolutia pietei financiare, imposibili de identificat si precizati in contract, dupa cum solicita reclamantul.

Toate clauzele contractuale au fost acceptate si asumate de catre reclamant, care a avut posibilitatea efectiva nu doar de a studia clauzele contractuale, ci si de a solicita modificarea sau negocierea clauzelor propuse de institutia financiar bancara. Reclamantul nu a solicitat insa negocierea dispozitiilor contractuale si a semnat varianta initiala de contract propusa de institutia financiar bancara, fara macar sa ceara explicatii sau lamuriri suplimentare cu privire la continutul acestuia, ceea ce a echivalat cu acordul sau expres cu privire la toate prevederile incluse in conventie, inclusiv cele referitoare la modalitatea de calcul a dobanzii.

Reclamantul nu a depus la dosar vreo notificare scrisa adresata Institutiei financiar bancare inainte sau dupa semnarea contractului, prin care sa solicite modificarea sau negocierea clauzelor contractuale. Prin urmare, acesta nu poate sustine ca nu cunostea clauzele contractuale sau ca dorea negocierea acestora, din moment ce a semnat contractul. Reclamantul a fost perfect de acord cu intregul continut al contractului si nu a facut niciun pas in sensul modificarii clauzelor acestuia timp de 12 ani, ceea ce dovedeste pe deplin pasivitatea in care s-a aflat fata de angajamentele sale juridice, pe care a inteles fie sa le incalce, fie sa le ignore.

Mai mult, reclamantul nu doar ca avea la indemana negocierea directa cu institutia financiar bancara in tot acest timp, ci si beneficiul de a alege la data semnarii contractului dintre numerotare optiuni: pe piata activeaza un numar foarte mare de institutii financiar bancare, iar fiecare in parte propune potentialilor clienti diverse tipuri de contracte, din care acestia isi pot alege varianta cea mai avantajoasa.

Pe cale de consecinta, reclamantul nu poate invoca lipsa de negociere a contractului cat timp el insusi nu a facut niciun demers in sensul acesta, semnand varianta de contract astfel cum a fost propusa de institutia financiar bancara. In cererea de chemare in judecata, reclamantul se prevaleaza astfel de propria sa culpa atunci cand afirma ca dobanda nu a fost negociata, cat timp el insusi s-a aflat intr-o permanenta pasivitate si nu a initiat niciun demers in sensul negocierii clauzelor contractuale.

In acelasi sens se pronunta si jurisprudenta, din analiza careia se desprinde concluzia ca simplul fapt ca o clauza contractuala nu a fost negociata direct si in mod individual cu consumatorul nu conduce automat la concluzia ca aceasta ar fi abuziva.

Prin Decizia 110 din data de 21.01.2014, ICCJ a retinut ca afirmatia ca o clauza este abuziva intrucat este prevazuta intr-un contract standard preformulat nu este suficienta pentru declararea acesteia ca fiind abuziva, ci este necesar ca o atare clauza, prin ea insasi sau coroborata cu alte prevederi din contract, sa creeze, in detrimentul consumatorului sau contrar bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ Intre drepturile si obligatiile partilor contractante.

In completarea celor de mai sus, reclamantul nu a inteles nici sa faca dovada concreta a existentei dezechilibrului intre drepturile si obligatiile contractuale, astfel incat instanta sa fie in masura sa aprecieze caracterul abuziv al clauzelor referitoare la modalitatea de stabilire a dobanzii prevazuta in contractul.

Dimpotriva, o decizie de eliminare a acestor dispozitii contractuale ar determina un dezechilibru in defavoarea institutiei financiar bancare, din moment ce duce la acordarea unui imprumut cu un alt pret, in defavoarea persoanei care imprumuta.

Doctrina este unanima in a considera existent „dezechilibrul semnificativ" numai in situatia absentei unor prestatii echivalente ca urmare a executarii obligatiilor contractuale de catre parti.

Pornind de la art. 4 Legea 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE care prevad notiunea de „dezechilibru semnificativ" - doctrina a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala". Partea care reclama repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie sa arate ca acesta a ramas lipsit de utilitate in ceea ce-l priveste sau ca a fost astfel reglementat inca de la data incheierii contractului.

Asa cum s-a statuat in jurisprudenta franceza: "Simplul fapt ca o clauza figureaza intr-un contract de adeziune nu este suficienta pentru a demonstra ca ea fusese impusa printr-un abuz de putere economica".

Or, in speta, reclamantul nu a sustinut niciodata lipsa utilitatii contractului, in conditiile in care a obtinut prin acest contract sume de bani care-i erau necesare pentru Indeplinirea unui obiectiv de finantare de care era interesata. Reclamantul invoca dispozitiile Legť 193/2000 nu ca urmare a unul dezechilibru contractual (care ar fi putut fi remediat pe alte caii, ci profita de prevederile acestei legi in vederea evitarii consecintelor atrase de propriile fapte culpabile in fata subscrisei - ca si creditor al sau, precum si in vederea evitarii oricarei raspunderi pentru neexecutarea contractului.

Ca atare, in lipsa indicarii unei surse reale a dezechilibrului contractual invocat, ne rezumam la a arata instantei faptul ca atat dobanda, cat si comisioanele au fost stipulate in deplina concordanta cu dispozitiile legale in vigoare la momentul incheierii contractului, asa cum de altfel este si firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile in timp.

Pentru a retine un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei obligatii/prestatii a institutiei financiar bancare fata de obligatia reclamantului de a achita dobanda si comisioanele aferente sumei imprumutate, ori o astfel de sustinere nu poate fi primita intrucat dobanzile si comisioanele reprezinta contraprestatia datorata de imprumutat pentru suma avansata de imprumutator, reprezentand asadar insusi pretul contractului, unul dintre elementele esentiale ale oricarui contract oneros. Eliminarea dispozitiilor referitoare la aceste aspecte, cu atat mai mult cu cat in cazul de fata sunt exprimate In mod clar, transparent si inteligibil, schimba insusi obiectul contractului si ?1 transforma intr-un contract cu titlu gatuit, de natura a crea un dezechilibru semnificativ in defavoarea institutiei financiar bancare si de a obliga o astfel de entitate juridica sa realizeze o activitate cu titlu gratuit, contrar obiectului sau de activitate.

Intr-o decizie recenta, Judecatoria Ramnicu Valcea a mentionat, in Sentinta nr. 3531 din data de 21.05.2015 ca plata dobanzilor si comisioanelor intr-un contract de imprumut este de esenta acestuia, astfel incat solicitarea reclamantului de eliminare a acestor clauze este prin ea insasi abuziva, in conditiile in care in lipsa acestora (pretul contractului), acesta nu ar mai putea continua.

In acest sens se pronunta si ICCJ, care prin Decizia nr. 2450 din data de 22.06.2011 a stabilit ca in aprecierea dezechilibrului semnificativ instantele trebuie sa aiba in vedere obiectul contractului care il constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumita perioada de timp in schimbul pretului, care in cauza este format din dobanda si comision.

Curtea Suprema a mai retinut in aceeasi cauza ca dispozitiile referitoare la dobanda sunt elemente care determina costul total al creantei si impreuna cu marja de profit q institutiei financiar bancare formeaza pretul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul t adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil - asa cum rezulta in cauza in acest sens fiind dispozitiile art. 4 alin, (6) ale Legii 193/2000 care au transpus Directiva 93/13/CEE.

Ultima conditie pe care o clauza trebuie sa o indeplineasca pentru a fi catalogata drept „abuziva", respectiv reaua credinta a institutiei financiar bancare, nu poate fi la randul ei retinuta; pornind de la prevederile Codului Civil, buna credinta a fost conturata in doctrina ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumata de lege, pe care cocontractantul trebuie sa o aiba la momentul incheierii si pe parcursul executarii contractului, iar notiunea a fost clarificata prin dispozitiile Legii 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi inselatoare sau agresive.

Dispozitiile art. 4-7 Legea 363/2007, de natura a contura conduita consumatorului mediu, sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii 193/2000, astfel incat instanta urmeaza a analiza conform criteriul bunei credinte conduita subscrisei prin raportare la intelesul notiunilor de practici comerciale inselatoare conform dispozitiilor art. 6 Legea 363/2007.

In mod traditional si necontestat, pentru institutia financiar bancara, cauza unui contract este aceea de a obtine un profit ca urmare a desfasurarii activitatii economice de creditare. Prin punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, institutia financiar bancara nu urmareste, si nici nu ar putea urmari o cauza ilicita, fiind tinuta atat de specificul contractului, cat si de specialitatea de folosinta a persoanelor juridice, care nu, pot incheia acte cu titlu gratuit.

Mai mult, de la data semnarii contractului, in cursul anului 2008 si pana in prezent, reclamantul nu a adresat institutiei financiar bancare nicio cerere, prin care sa solicite negocierea, anularea sau macar explicatii suplimentare cu privire la clauzele pe care le contesta. Cu alte cuvinte, institutia financiar bancara s-a achitat integral de obligatiile sale de informare completa si corecta a clientului sau si nu ii poate fi imputata pasivitatea sau lipsa acestuia de diligenta.

Concluzionand, dispozitiile din contract referitoare la modalitatea de stabilire a dobanzii sunt legale si ca atare se impune mentinerea lor. In acest sens mentionam si practica actuala a ICCJ cu privire la dobanda perceputa de institutia financiar bancara, care prin Decizia nr. 608 din data de 23.03.3016, pronuntata intr-un dosar colectiv intentat de un grup de clienti, a retinut ca este incorecta echivalarea "dobanzii de referinta variabile" cu rata EURIBOR, iar instantele nu pot Ignora termenii contractului dintre clienti si institutia financiar bancara. Interpretand gresit sau atribuind alt inteles angajamentului contractual al partilor. Instanta suprema a mai retinut si faptul ca dispozitiile contractuale sunt clare si exprima vointa reala a partilor, care au agreat modul de calcul a dobanzii variabile si pe cale de consecinta nu se poate dispune eliminarea sau modificarea acestora.

Avand in vedere cele expuse mai sus, solicita sasa constate netemeinicia solicitarii de constatare ca abuziva a clauzelor referitoare la dobanzile percepute de institutia financiar bancara si, pe cale de consecinta, sa dispuna respingerea acestui capat de cerere.

Prin cererile sale, reclamantul mentioneaza ca institutia financiar bancara ar fi stabilit in mod unilateral si abuziv nivelul dobanzii si modul de stabilire al acesteia.

De asemenea, reclamantul intelege sa conteste si dispozitiile contractuale referitoare la dobanda majorata, datorata pentru sumele datorate si neplatite la scadenta. Cu alte cuvinte, reclamantul solicita practic instantei de judecata sa elimine orice prevedere care i-ar impune plata unor penalitati de intarziere pentru neachitarea la timp a propriilor sale obligatii contractuale. Acest lucru contravine dispozitiilor art. 1531 NCC, care prevad ca, in cazul neexecutarii obligatiilor debitorului sau, creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit, prejudiciu ce cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

Cu referire la obligatii in general, indiferent de izvorul lor, asadar si la cele asumate prin semnarea unui contract, art. 1516 alin. (1) NCC ofera dreptul creditorului „la 'indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiilor", iar art. 1350 acelasi act normativ stabileste in alin. (1) ca „orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe care le-a contractat". !

Dreptul institutii financiar bancare de a percepe dobanzi penalizatoare in cazul sumelor datorate si neplatite la scadenta este prevazut si in art. 36 alin. (1) OUG 50/2010, care stabilesc ca, pentru sumele care ii sunt datorate, creditorul poate percepe dobanda penalizatoare.

Exonerarea debitorului de la plata acestor despagubiri nu poate fi asadar primita, cu atat mai mult in cazul de fata in care debitorul chiar s-a dovedit a fi de rea-credinta, intelegand sa se sustraga de la plata de buna voie a propriilor sale obligatii, fiind in prezent in plin proces de executare silita. Acest lucru justifica perceperea unei dobanzi majorate, menite sa acopere toate prejudiciile suferite de creditor prin faptul neexecutarii la timp a obligatiilor sale de plata.

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamant, arata ca in mod ideal, cheltuielile de judecata din procesul civil ar trebui sa reprezinte dovada elocventa a faptului ca dreptul este arta binelui si a echitatii -jus est ars boni et aequi. Prin simplul fapt al confirmarii argumentelor sale, partea ce a castigat procesul primeste nu numai realizarea dreptului sau, ci si rambursarea cheltuielilor efectuate in acest scop, care vor reveni, spre viitoare „indreptare", in sarcina partii ce a cazut in pretentii. In practica, insa, nu de putine ori interpretarea si aplicarea normelor referitoare la cheltuielile de judecata, in general, si onorariile avocatiale, in special, comporta nuante diferite. Astfel, daca dispozitiile reglementarii anterioare presupuneau, prin formularea lapidara si desueta, interpretari tot mai abstracte, Nout Cod de procedura civila aduce binemeritate completari si lamuriri ce au menirea de a clarifica un subiect controversat.

In privinta taxei judiciare de timbru, pentru care instanta poate dispune restituirea prin hotarare ce urmeaza a fi pronuntata, precizeazafaptul ca aceasta nu se va achita de catre intimata, ci in temeiul dispozitiilor art. 45 alin. (1) pct. f) din OUG nr. 80/2013, cand contestatia la executare a fost admisa, Iar hotararea a ramas definitiva, trebuie adresata o cerere de restituire instantei judecatoresti la care s-a introdus actiunea sau cererea.

Dupa ce o cerere de restituire este solutionata de instanta de judecata, aceasta trebuie depusa (in vederea restituirii) la unitatea administrativ-teritoriala/institutia financiar bancara la care taxa a fost achitata.

Dreptul de a solicita restituirea sumelor poate fi exercitat in maximum un an de la data nasterii acestuia.

In concluzie, solicita respingerea cererii de chemare in judecata in baza exceptiilor invocate mai sus, sau, daca se va proceda la judecarea fondului, sa se dispuna respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

In drept a invocat disp. art. 205 Cod porcedura civila.

La data de 31.08.2020a fost inregistrat la dosarraspunsul la intampinareformulat de reclamant prin care a solicitat respingerea exceptiilor si apararilor ca fiind neintemeiate.

Referitor la exceptia lipsei de interes, arataca reclamantul are un interes determinat, legitim, personal, nascut si actual in a formula o cerere de chemare in judecata precum cea introductiva de instanta.

In acest sens, arata faptul ca dezechilibrul economic pe care il sufera reclamantul ca urmare a inserarii de clauze abuzive in contractul de credit incheiat cu entitatea XSA justifica formularea unei cereri in justitie cu scopul de a-i fi restabilit echilibrul economic, dar si cel moral.

In plus, referitor la sustinerile paratei referitoare la indicele EURIBOR, arata caacest indice are, de asemenea, un caracter variabil, consumatorul nu are niciun mijloc de a controla evolutia acestuia. Indicele EURIBOR este determinat de multi alti factori independenti de vointa sau situatia consumatorului si, astfel, este inechitabil si contrar exigentelor impuse de buna-credinta ca debitorul sa fie obligat sa suporte variatiile acestuia.

Analizand definitia EURIBOR rezulta caacesta reprezinta "rata dobanzii la care bancile care contribuie la calcularea acestui indice suni dispuse sa ofere imprumuturi sub forma de depozite in lei celorlalte banci contribuitoare. Cu alte cuvinte, EURIOBOR este rata cu care o banca este dispusa sa imprumute alte banci".' Se poate observa cu usurinta faptul ca indicele EURIBOR priveste mai mult relatiile dintre o institutie de credit cu alte institutii de credit, iar nu relatiile dintre o institutie de credit si un consumator. Or, profesionistul (in speta, XSA), trebuie sa depuna toate diligentele in vederea mentinerii creditelor la un nivel optim si care sa nu ingreuneze situatia debitorului, iar in situatia in care apar diverse riscuri (EURIBOR creste semnificativ), sa isi asume, alaturi de consumator, aceste riscuri, asa cum este firesc si echitabil sa procedeze orice partener contractual.

Sustine casi alte doua caracteristici ale clauzei criticate prin intermediul actiunii de fond (alaturi de lipsa caracterului negociat, faptul ca acea clauza referitoare la caracterul variabil al dobanzii este contrara exidentelor impuse de buna-credinta si ca are aptitudinea de a creeain detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor) si care permit interventia instantei in cea ce priveste restabilirea echilibrului contractual:

a) Clauza nu se circumscrie notiunii de "obiect principal al contractului" astfel ca permite interventia instantei in ceea ce priveste restabilirea echilibrului contractual. In acest sens, invocam Hotararea CJUE pronuntata in cauza INVITEL- 26 aprilie 2012: "Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii "obiectul contractului" si "caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate, pe de alta parte" nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, dar ca revine instantei de trimitere sarcina sa verifice acesta calificare a clauzelor contractuale mentionate, avand in vedere natura, economia generata si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si/actual in care se inscriu acestea.".

b). Limbajul utilizat la redactarea clauzelor criticate nu este un limbaj clar si accesibil. Sintagmele "rata de referinta", "marja bancii" si altele utilizate de catre institutia de1 credit nu reprezinta de cat niste formulari pline de echivoc, formulari pe care un consumator mediu informat si diligent nu are posibilitatea sa le inteleaga deoarece sunt extrem de specifice domeniului financiar bancar. Ba mai mult, chiar si in situatia in care instanta ar concluziona ca o anumita clauza dintre cele criticate in prezenta actiune ar face parte din notiunea de "obiect principal al contractului", dat fiind faptul ca modul in care a fost redactata clauze nu este unul transparent, intr-un limbaj accesibil unui consumator mediu informat, aceasta poate interveni in ceea ce priveste restabilirea echilibrului contractual si respectarea dezideratului prevazut de Directiva 93/13/CEE, Legea 193/2000, Legea 296/2004 si OUG 21/1992. Si CJUE in cauza RWE VERTRIEB - 21 martie 2013, a analizat importanta utilizarii unui limbaj clar si fara echivoc in contractele incheiate cu consumatorii, coreland aceasta obligatie cu obligatia de informare a consumatorului, in cele din urma statuand: "Aceste cerinte stricte cu privire la obligatia de informare a consumatorului, atat in stadiul incheierii unui contract, cat si in timpul executarii acestuia, in ceeea ce priveste dreptul vanzatorului sau furnizorului de a modifica unilateral conditiile 'acestuia, corespund unei echilibrari a intereselor celor doua parii. Interesului legitim al vanzatorului sau furnizorului de a-si lua masuri de precautie impotriva unei schimbari a imprejurarilor ii corespunde interesul la fel de legitim al consumatorului, pe de o parte, de a cunoaste si, asadar, de a putea sa prevada consecintele pe care o astfel de schimbare le-ar putea avea in viitor in privinta sa si, pe de alta parte, de a dispune, intr- o astfel de ipoteza, de informatii care sa ii permita sa reactioneze in modul cel mai adecvat la noua situatie".

3. In ceea ce priveste sustinerile paratei Xconform carora Decizia pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul civil nr. Xar avea putere de lucru judecat, arataca este o sustinereinadmisibila intrucat contractul de credit incheiat intre reclamant si institutia bancara nu a facut obiectul analizei realizate de ANPC, iar parata nu a depus nicio dovada a sustinerilor sale, astfel incat considera ca a inteles sa invoce, cu rea-credinta, respectiva decizie.

A invocat exceptia lisei calitatii de reprezentant a persoanei care a semnat intampinarea formulata de XSAavand in vedere canu a depus dovada calitatii, motiv pentru care solicita anularea partiala a intampinarii sub aspectul emitentilor, iar in subsidiar invoca exceptia tardivitatii formularii intampinarii de catre XSA si respingerea exceptiilor invocate, ca tardive.

Prin Incheierea din data de 24.09.2020 instanta a dispus unirea cu fondul a exceptiilor invocate de parata X, precum si a celor invocate de X si XSA.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri .

Dupa analizareainscrisurilor din dosar, instanta retine urmatoarele:

La data de 01.08.2008 intre reclamantul X, in calitate de imprumutat si X ( Romania) SA a fost incheiat Contractul de credit nr. Xprin care reclamantul a beneficiat de un imprumut de 6.695 Euro pentru o durata de 120 luni de la data incheierii conventiei in scopul satisfacerii unor nevoi personale nenominalizate.

Reclamantul a invocat prin cererea de chemare in judecata caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit incheiat la data de 01.08.2008, astfel:

- clauza contractuala prevazuta de art. 4, pct.3 din Contractul de credit potrivit careia:” Creditorul va avea dreptul, fara insa a fi obligat in niciun fel sa revizuiasca nivelul dobanzii dupa 12 luni de la utilizarea creditului, in functie de indicele de referinta EURIBOR 6M+ 4,5 % p.a. (...) Rata anulata a dobanzii determinata functie de prevederile acestui punct se modifica din 6 in 6 luni, execat in ziua aniversara implinirii celor 6 luni, stabilita in functie de data primei utilizari a creditului, iar valoarea indicelui de referinta EURIOBOR/ROBOR/LIBOR 6M aplicat va fi stabilitpentru cotatia de la data aniversarii/modificarii.(...)

- clauza contractuala prevazuta de art. 5.1 litera b, din Contract denumita: "costurile si comisioanele creditului, potrivit careia: costurile luate in calcul la stabilirea valorii DAE: b) comision de acordare credit 195 Euro, reprezentand 3%aplicat la suma solicitata;

- clauza contractuala prevazuta de art. 5.1 lit c din Contract potrivit careia: costurile luate in calcul la stabilirea valorii DAE: comision de administrare reprezentand 0,25 % aplicat lunar la valoarea soldului creditului.

Analizand cu prioritate exceptiile invocate, instanta retine urmatoarele:

Exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei Xeste neintemeiata urmand a fi respinsa, avand in vedere faptul ca intre X (Romania) SA cu care reclamantul a contractat si parata Xa intervenit contractul de cesiune nr. 14/28.06.2012, prin care cesionarul a dobandit creantele impreuna cu toate drepturile asociate, accesoriile, privilegiile si optiunile privind creantele, garantiile reale si garantiile personale precum si orice sume datorate cu privire la creante sau care vor deveni datorate ulterior, precum si toate avantajele si benefiicle rezultand dib acestea (art.2 ).

Cesiunea contractului consta in cedarea catre un tert a locului pe care una din parti il ocupa in cadrul raportului juridic constituit, in timpul derularii contractului. Avem in vedere dispozitiile art. 1562 C.civ. Obiectul cesiunii il formeaza toate drepturile impreuna cu toate obligatiile contractuale ale cedentului.

In aceste conditii, cedentul este liberat de obligatiile sale fata de contractantul cedat din momentul in care se incheie cesiunea contractului.

Conventia de cesiune a contractului prevede efecte intre parti dupa regulile principiului fortei obligatorii contractelor potrivit art. 1270 N.C.civ.

Astfel, contractantul cedent garanteaza cesionarului validitatea contractului initial, adica ii garanteaza acestuia ca drepturile si obligatiile ce fac obiectul conventiei sunt legal nascute.

Indiferent de data incheierii cesiunii de creanta, aceasta este o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane.

Prin urmare, dreptul transmis este acelasi cu cel dobandit de cesionar, nu isi schimba regimul juridic in raport de debitorul cedat, persoana ce poate fi constransa de noul creditor (in speta de cesionar) in aceleasi moduri in care o poate face si vechiul creditor (cedentul).

Analizand exceptia inadmisibilitatii cererii,invocata de parata X, instanta instanta urmeaza sa o respinga, ca fiind neintemeiata atat timp cat reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr. 193/2000, dispozitii ce reglementeaza si sanctioneaza caracterul abuziv al unor clauze din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, republicata, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Aceasta lege a fost adoptata pentru transpunerea in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, in cadrul negocierilor Romaniei de aderare la Uniunea Europeana.

Contractul de credit incheiat intre parti intra in campul de aplicare al Legii nr. 193/2000, fiind incheiat intre un profesionist (comerciant), in cadrul activitatii sale profesionale autorizate si un consumator care a incheiat un contract in afara activitatii sale profesionale (art. 2).

Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva Comunitatii Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii corecte si a aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei comunitare (art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a Romaniei la Uniunea Europeana), precum si de a interpreta directivele transpuse in concordanta cu deciziile Curtii de Justitiei ale Comunitatilor Europene (art. 249 alin. 3 din Tratatul Comunitatii Europene), numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale de afaceri impuse acestora.

Nu exitsa nicio conditionare cu privire la invocarea caracterului abuziv al unor clauze abuzive in raport de declararea/nu a scadentei anticipate.

Potrivit dispozitiilor art. 6 si art. 7 din Legea nr. 193/2000 caracterul abuziv si nulitatea caluzelor contractuale pe aceste temei poate fi invocat oricand.

Pentru aceleasi motive instanta va respinge si exceptia de inadmisibilitate invocata de parata X.

Analizand exceptia prescriptiei invocata de parata X, instanta retine ca aceasta este neintemeiata avand in vedere cafinalitatea constatarii clauzei abuzive este echivalenta cu nulitatea absoluta a acesteia, astfel incat nu se poate discuta despre prescriptie.

Analizand exceptia lipsei de interes invocata de parata Xinstanta retine ca este neintemeiata urmand a fi respinsa avand in vedere ca potrivit art. 32lit. d c. proc civorice cerere poate fi formulata si sustinuta numai daca autorul acesteia justifica un interes. Acesta trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual, potrivit art. 33 C. proc. civ.

Situatia invocata de parata potrivit careia clauza analizata nu si produs efecte care sa il dezavantajeze pe reclamant, in sensul ca dobanada a fost descrescatoare nu poate conduce la concluzia ca reclamantul nu are interes in a solicita anularea unei clauze considerata a fi abuziva.

Parata X(ROMANIA) LTD a invocat in cuprinsul intampinarii formulate si exceptia puterii de lucru judecat, invocand solutia pronuntata in dosarul nr. Xal Curtii de Apel Bucuresti.

Analizand aceasta exceptie instanta retine ca potrivit dispozitiilor art. 431 alin pct. 2 C. proc. civ, desi nu este necesar sa existe triapla identitate de parti, obiect si cauza, este necesar ca in cauza pendite sa fie adusa in discutie o chestiune litigioasa care sa aiba legatura cu ceea ce s-a solutionat anterior, astfel incat sa nu poata fi contrazisa.

Potrivit art. 249 C. proc. civ. cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, or, parata s-a limitat la a invoca aceste aspecte fara a depune inscrisuri in dovedirea sustinerii sale, desi se bucura de asistenta judiciara calificata.

Cu privire la fondul cauzei, instanta retine urmatooarele:

Desi este adevarat ca orice contract bancar, cum este si cel incheiat in cauza de fata, trebuie sa respecte toate conditiile de validitate ale unui contract, totusi, un contract bancar, pe langa conditiile de validitate ale oricarui contract, trebuie sa fie incheiat cu respectarea exigentelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive incheiate intre profesionisti si consumatori si ale Directivei nr. 93/13/CEE. Astfel, la incheierea acestui contract, parata a actionat ca un profesionist (comerciant - la data incheierii contractului), iar reclamantul avea calitatea de consumator, astfel incat, pe langa cerintele respectarii conditiilor de validitate ale oricarui contract (legea generala), contractul de credit trebuia sa respecte si cerintele actelor normative aratate mai sus (legea speciala), cu referire la protectia consumatorului impotriva clauzelor abuzive.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta are in vedere Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori in forma republicata in Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum, avand in vedere ca actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei.

Astfel, conform definitiei date de art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

Totodata, art. 4 alin. 2 din acelasi act normativ o clauza contractuala este considerata nenegociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, fiind enumerate contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul, potrivit aliniatului 3 nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.

De asemenea, art. 1 alin. 1 din Legea nr.193/2000 prevede ca orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

Potrivit art. 1 lit. a) din Anexa aceluiasi act normativ sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia.

Instanta retineca analizarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie sa se faca si prin raportare la limitarea instituita de art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, in virtuteaprincipiului interpretarii dreptului intern prin prisma celui european, ca urmare a efectului direct al unei directive necorespunzator transpuse la momentul incheierii contractului,principiu statuat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-106/89 Marleasing.

Astfel, potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.

Sintetizand textele legale anterior mentionate, instanta retine ca pentru a fi considerata abuziva o clauza contractuala trebuie sa intruneasca trei conditii: - sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; sa fie apta sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte;sa nu priveasca obiectul sau la pretul contractului, atunci cand acestea sunt clar si inteligibil exprimate.

In ceea ce priveste, prima conditie referitoare la caracterul negociat sau nenegociat al contractului, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, mai sus citate, sunt considerate nenegociate clauzele cuprinse in contractele standard preformulate, precum si cele care redau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. In aceste conditii, analzand clauzele contractului se remarca cu unele din clauzele acestea reprezentau conditiile generale practicate de banci pe piata creditelor de consum la momentul incheierii contractului de credit cu reclamantul, sitautie care sustine caracterul nenegociat al acestor clauze, considerate de reclamant ca fiind abuzive.

De altfel, contractele de adeziune sunt caracterizate prin existenta unei inegalitati economice intre contractanti, o parte avand o pozitie economica superioara celeilalte, precum si prin existenta unei oferte generale si abstracte (adresate tuturor potentialilor clienti), permanente (privitoare la toate contractele incheiate intr-o anumita perioada de timp) si detaliate (cuprinzand in integralitate clauzele contractelor care vor fi incheiate). Or, in cauza contractul de credit incheiat intre parti la data de 01.08.2008 imbraca trasaturile unui contract standard preformulat, in sensul art. 4 alin. 3 din Legea nr.193/2000.

In cauza, desi sarcina probei ii revenea potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, parata nu a facut insa dovada existentei unei negocieri intre parti a clauzelor criticate de reclamant, respectiv nu a probat ca imprumutatul ar fi intervenit din proprie initiativa pentru a schimba sau modifica o clauza contractuala, astfel incat aceasta sa aiba un continut diferit fata de clauzele standard cuprinse in oferta bancii la acel moment.

Pentru motivele anterior aratate, instanta retine caracterul de adeziune al contractului de creditnr. X/01.08.2008 incheiat intre parti, respectiv caracterul nenegociat al tuturor clauzelor contestate de reclamant insa pentru a fi considerate ca fiind abuzive, trebuie verificat daca sunt indeplinite si celelalte doua conditii, cu privire la fiecare clauza contestata in parte.

Referitor la cea de-a doua conditie, respectiv existenta unui dezechilibru in detrimentul consumatorului si contrar bunei-credinte, urmeaza a se retine urmatoarele:

In ceea ce priveste buna credinta, instanta are in vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credinte, trebuie acordata o atentie deosebita autoritatii pozitiilor de negociere ale partilor, daca consumatorul a fost influentat sa fie de acord cu conditia in cauza si daca marfurile sau serviciile au fost vandute sau furnizate la cererea expresa a consumatorului; intrucat conditia de buna credinta poate fi indeplinita de vanzator sau furnizor daca acesta actioneaza corect si echitabil fata de cealalta parte, ale carei interese legitime trebuie sa le ia in considerare”.

Fara a incalca prevederile legii, natura abuziva a unei clauze contractualese evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia;

b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului, potrivit art. 77 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului.

In ceea ce priveste clauzadin art. 4 pct.3 din contract referitoare la prevederea unei dobanzi revizuibile si posibilitatea modificarii acesteia in mod unilateral de catre banca, in conformitate cu politica acesteia, nu constituie in sine o clauza abuziva. De altfel, si art. 37 lit. d) din OUG nr. 50/2010 mentine o astfel de posibilitate, obligand insa la indicarea in contract a modului de calcul a dobanzii, a periodicitatii si/sau conditiilor in care survine modificarea acesteia.

Potrivit art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt abuzive clauzele care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.

Este incontestabil ca potrivit art. 4 pct. 3 din contract, parata X si-a rezervat dreptul de a revizui la 6 luni dobanda insa a precizat fara echivoc, in chiar cuprinsul clauzei contestate, motivele in care poate opera o astfel de modificare – respectiv in conformitate cu politica sa, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta (ex: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc). Acest motiv invocat de banca pentru schimbarea ratei dobanzii este intemeiat in conditiile in care pentru a obtine sumele de bani necesare pentru desfasurarea activitatii, banca se imprumuta la randul sau pe piata interbancara iar cursul pe aceasta piata este supus fluctuatiilor.

Prin urmare, atunci cand banca se imprumuta la un pret mai mare pe piata interbancara, va pretinde la randul sau propriilor clienti un pret (dobanda) superior pentru sumele de bani acordate cu titlu de imprumut, si aceasta tocmai pentru a putea onora angajamentele asumate. Derularea relatiilor contractuale in acest mod nu echivaleaza cu existenta unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

In mod legal, la data incheierii contractului de credit, nu i se putea pretinde paratei X sa detalieze suplimentar circumstantele in care poate efectua modificarea clauzei referitoare la dobanda, cata vreme art. 1 pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 impune comerciantului numai obligatia de a preciza in contract motivul pentru care opereaza schimbarea termenilor contractului iar nu si a conditiilor in care aceasta se realizeaza. Mai mult decat atat, aceasta prevedere legala stipuleaza expres ca, in anumite circumstante, sunt permise clauzele prin care un furnizor de servicii financiare, categorie din care face parte si furnizarea creditelor ipotecare, modifica, fara o notificare prealabila, rata dobanzii platibile de catre consumator, atunci cand exista un motiv intemeiat.

Este de remarcat si faptul ca aceasta clauza prin ea insasi permite schimbarea ratei dobanzii curente nu doar in detrimentul consumatorului, ci si in folosul acestuia. Intr-adevar daca piata financiar-bancara ar evolua astfel incat sa permita reducerea ratei dobanzii, respectiv in cazul in care ar exista un exces de oferta, reducerea ratei dobanzii curente ar fi reactia economica fireasca a bancii, in scopul de a-si pastra portofoliul de clienti. Fata de aceasta imprejurare nu s-ar putea sustine ca aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului.

Prin urmare, revizuirea dobanzii contractuale prin raportare la un indice de referinta (EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc) fiind de natura a satisface exigentele de claritate si minima previzibilitate in contractele incheiate cu consumatorii, revizuirea dobanzii fiind in functie de fluctuatiile unui indice de referinta verificabil si accesibil imprumutatului, disponibil in mod public si in afara controlului Bancii.

Instanta retine si ca aceasta clauza nu este abuziva deoarece sunt clauze referitoare la neindeplinirea de catre reclamant a clauzelor contractuale referitoare la rambursarea creditului, dobanzile prevazute in contract, fiind activate numai in situatia in care imprumutatul nu-si respecta obligatiile. Or, creditul a fost valorificat de imprumutat, astfel incat parata este cea care prin clauzele contractuale a urmarit sa-si asigureatat costurile cat si returnarea sumei acordate. Astfel, inscrierea unor astfel de clauze nu reprezinta rea-credinta, ci realizarea obiectului de activitate al bancii, cu atat mai mult cu cat revizuirea dobanzii este in functie de fluctuatiile unui indice de referinta verificabil si accesibil imprumutatului, disponibil in mod public si in afara controlului Bancii.

Prin urmare, instanta retine ca nu poate fi vorba despre clauze abuzive in ceea ce privesc dispozitiile art art. 4 pct. 3 contract.

In ceea ce priveste clauzele din art. 5.1 lit b si 5.1 lit c.din contract, instanta apreciaza ca prin inserarea acestora in contractul de credit nu s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, astfel incat cererea de constatare a caracterului abuziv al acestora nu este intemeiata.

Astfel, analizand continutul clauzelor criticate, instanta constata ca reclamantul a putut afla inca de la data incheierii conventiei perceperea unui comision de acordare a creditului precum sui a unuin comision de administrare, aceste prevederi contractuale fiind exprimate in mod clar si precis, nefiind necesare cunostinte de specialitate pentru a avea reprezentarea costului creditului.

Cu privire la perceperea acestor comisioane nu se poate retine existenta vreunui dezechilibru in defavoarea consumatorului, cata vreme acestor comisioane le corespund servicii prestate de catre banca referitoare la procedura verificarii si aprobarii imprumutului, a analizarii dosarului, reprezentand servicii ale bancii, iar caracterul adecvat al acestor prestatii nu poate face obiectul analizei sub aspectul caracterul disproportionat, cata vreme acest cost a fost exprimat clar si inteligibil, conform art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE. In conditiile in care reclamantul au fost pe deplin informat la momentul contractarii creditului cu privire la sumele pe care urma sa le achite, nu mai poate sustine in prezent ca unele dintre acestea sunt nejustificate. Clauzele referitoare la comisioane au fost redactate intr-o maniera clara, usor inteligibila, astfel incat reclamantul a avut posibilitatea, la incheierea contractului, sa prevada atat caracterul justificat al prestatiei bancii, cat si evolutia derularii contractului din perspectiva costului acestei prestatii. Modalitatea de redactare a clauzelor este neechivoca, fiind mentionata expres suma datorata cu acest titlu, astfel incat intinderea obligatiei este cunoscuta clar chiar din momentul incheierii contractului chiar si unei persoane fara cunostinte de specialitate.

Instanta subliniaza ca prin reglementarea interna, cat si cea europeana, desi se recunoaste o protectie sporita consumatorilor, nu se urmareste inlaturarea in totalitate a obligatiilor asumate de consumatori prin contractele incheiate cu profesionistii sau exonerarea acestora de raspundere contractuala, ci doar eliminarea clauzelor cu caracter abuziv din aceste contracte.

Prin urmare, fata de cele retinute mai sus instanta apreciaza ca nu se poate retine caracterul abuziv al clauzelor 5.1 lit b si 5.1 lit c.din contract.

In concluzie, pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus invocate, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata actiunea, astfel cum a fost modificata, formulata de reclamantul X.

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru .

1

Domenii speta

Spete similare