Pretentii

Document finalizat

Cod ECLIECLI:RO:JDBRLD:2022:001.000511

Dosar nr. 1708/189/2018

R O M A N I A

JUDECATORIA BARLAD

JUDB

SENTINTA CIVILA Nr. 511/2022

Sedinta publica de la 22 Martie 2022

Instanta constituita din:

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Princerereade chemare in judecata inregistrata perolulacesteiinstante la data de 21.03.2018 sub numarul X, reclamantul MUNICIPIUL BARLAD prin PRIMARUL MUNICIPIULUI BARLAD a chemat in judecata pe parata Societatea X S.R.L., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 12,464,8 lei reprezentand chirie restanta calculata pentru perioada ianuarie 2012 (diferenta) – mai 2013, 17.859,6 lei reprezentand majorari de intarziere la plata chiriei, calculate pentru perioada mai 2011 – februarie 2018, 2.914,4 lei reprezentand daune constand in contravaloarea lipsei de folosinta a stalpilor de energie electrica pentru perioada iunie 2013 – iulie 2013, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a aratat, in esenta, ca intre Municipiul Barlad, reprezentat prin primar si S.C. X SRL. s-a incheiat contractul de inchiriere nr.X, prin care locatorul a inchiriat stalpii de energie electrica pentru amplasarea de cabluri ce sunt folosite de catre societatile comerciale pentru transmiterea de programe T.V., internet si telefonie pe un numar de 76 stalpi, ce apartin municipiului Barlad. Termenul de inchiriere a stalpilor pentru amplasarea cablurilor a fost cu incepere de la 28.05.2010 si a fost prelungit pana la data de 27.05.2013, potrivit actului aditional nr. X din 09.06.2011 si actului aditional nr.X din 18.07.2012. Potrivit art.2.4. din contract, plata chiriei se face lunar pana la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioara. Valoare chiriei va fi actualizata anual in functie de coeficientul de majorare aprobat prin hotarari ale consiliului local.

De asemenea, s-a sustinut ca potrivit art.6.3, intarzierea la plata chiriei se sanctioneaza cu perceperea de majorari de intarziere conform legislatiei in vigoare. Potrivit reclamantului, parata figureaza in evidentele contabile cu debit incepand cu luna mai 2011 si desi a fost somata, parata a refuzat sa achite debitul restant.

Reclamantul a mentionat ca ultimele plati au fost efectuate la data de 14.07.2016, potrivit chitantei nr. X si, anterior, la data de 23.10.2015 potrivit chitantei nr. X.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 969-970 Vechiul Cod civil si pe contractul de inchiriere.

In dovedire, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a depus la dosar un set de inscrisuri.

Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru, in conformitate cu dispozitiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

La data de 15.05.2018, parata Societatea X S.R.L. a formulat intampinare, potrivit art. 205 Cod procedura civila, prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, ca neintemeiata.

In motivarea in fapt a intampinarii, parata a aratat in esenta, ca prin cererea de chemare in judecata a fost indicat ca temei de drept de catre reclamant art. 969- 970 Cod civil 1864. Intr-adevar temeiul cererii este contractul nr. X incheiat sub incidenta codului civil din 1864. Termenul pentru care a fost incheiat contractul de inchiriere este de numai 1 an. La expirarea termenului de inchiriere se incheia, in fiecare an un act aditional la contractul de inchiriere. Din cererea de chemare in judecata rezulta daca debitul pretins nu provine din executarea contractului initial, ci din cea a actelor aditionale, acte aditionale incheiate sub incidenta noul cod civil, cu exceptia actului aditional incheiat la data de 09.06.2011. Modificarea contractului stabileste si data de inceput a „inchirierii stalpilor”. Prinurmare, incepand cu anul 2012 fata de formularea „termenul de inchiriere a stalpilor pentru amplasarea cablurilor este cu incepere de la 28.05.2012 pana la 27.05.2013”. Astfel legea aplicabila contractului este reprezentata de noul cod civil.

Parata a sustinut ca se impune respingerea actiunii ca nefondata pentru perioada mai 2012 – mai 2013 avand in vedere intemeierea actiunii pe prevederile codului civil de la 1864.

Parata a considerat ca este prescrisa creanta solicitata de reclamant avand in vedere ca cererea de chemare in judecata se refera la debite din perioada ianuarie 2012 - mai 2013. Atat conform prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/7958 cat si in conformitate cu prevederile art. 1517 N. C. Civ. termenul de prescriptie este de 3 ani. Nu exista nici o cauza de intrerupere a prescriptiei nici raportat la prevederile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 si nici la prevederile art. 2538 noul cod civil.

Parata a mai aratat ca platile la care se refera reclamanta nu sunt sub nici o forma expresia vreunei recunoasteri a altui debit decat cel platit.

Parata a mentionat ca pentru capatul 3 al cererii de chemare in judecata care reprezinta un prejudiciu de 2914,44 lei aferent unei fapte prejudiciabile ce se afirma a fi savarsita de parata in perioada iunie – iulie 2013 nici nu se poate face in necunoasterea acestuia vreun act de recunoastere. Debitul solicitat de catre reclamant este nedovedit. Cea mai mare parte a pretentiilor este reprezentata de majorari de intarziere inclusiv la debite de 0 lei. Nu exista nici o logica a acestora si este de neinteles perioada la care sunt aplicate, care este temeiul lor, pe ce baza au fost aplicate mai ales ca in contract nu este stipulata valoarea majorarii de intarziere. Si nici faptul generator al prejudiciului solicitat in capatul 3 de cerere nu este dovedit.

In drept, intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 205 Cod procedura civila.

In sustinere, a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

La data de 05.06.2018 reclamantul a formulat raspuns la intampinare, potrivit art. 201 alin. 2 Cod procedura civila prin care a aratat, in esenta, ca, contractul de inchiriere nr.X a fost incheiat sub incidenta vechiului cod civil, motiv pentru care prin actiune au fost invocate prevederile acestuia. Avand in vedere faptul ca parata invoca aplicabilitatea Noului Cod Civil in cauza, reclamantul a aratat ca intelege sa completeze temeiul de drept al actiunii si cu dispozitiile Noului Cod Civil.

Reclamantul a mnetionat ca sumele de bani solicitate prin actiune nu sunt prescrise, asa cum sustine parata. Parata a efectuat plati care au condus la intreruperea termenului de prescriptie. Au fost depuse chitante in acest sens la dosar si copii ale de pe O.P. nr.6 din 16.03.2012 si nr.50 din 17.01.201 1, prin care s-au efectuat plati in baza aceluiasi contract de inchiriere. De asemenea, pe numele paratei au fost emise somatii, instiintari de plata, notificari cu privire la debitul restant, care au fost depuse la dosar.

Cu privire la capatul 3 de cerere, reclamantul a precizat ca parata a semnat factura nr.X din 14.06.2013, privind suma de 792,91 lei, si factura nr.176450 din 22.07.2013, privind suma de 782,39 lei, prin urmare nu poate sustine ca nu cunoaste provenienta debitului. Mai mult, desi a folosit stalpii inchiriati in baza contractului de inchiriere, parata nu i-a predat la data incetarii contractului de inchiriere, ci a continuat sa-i foloseasca.

A mai aratat reclamantul ca, in ceea ce priveste majorarile de intarziere calculate, acestea au fost prevazute in contractul de inchiriere. Potrivit art.2.4. din contract, plata chiriei se face lunar pana la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioara. Valoare chiriei va fi actualizata anual in functie de coeficientul de majorare aprobat prin hotarari ale consiliului local. Potrivit art.6.3, intarzierea la plata chiriei se sanctioneazacu perceperea de majorari de intarziere conform legislatiei in vigoare.

La termenul de judecata din 07.11.2018 instanta a pus in discutie exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de catre parata prin intampinare, exceptie pe care a unit-o cu fondul cauzei potrivit art. 248 alin. 4 Cod procedura civila.

Sub aspectul probatoriului, instanta, conform art. 258 si art. 255 Cod procedura civila, a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei si proba cu expertiza tehnica in specialitatea contabilitate, apreciind aceste probe ca fiind legale, pertinente si de natura sa duca la solutionarea cauzei.

Analizand cererea de chemare in judecata prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat si a dispozitiilor legale aplicabile, instanta retine urmatoarele:

Cu titlu prealabil, analizand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata prin intampinare de parata Societatea X S.R.L., potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, instanta retine urmatoarele:

Raportat la aplicarea in timp a dispozitiilor legale privind prescriptia extinctiva, instanta retine faptul ca art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Noului Cod civil, cat si art. 6 din Noul Cod civil, dispune faptul ca prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a Noului Cod civil raman si sunt supuse dispozitiilor legale care le-au instituit. Prin urmare, legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele (inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte), este legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga. Astfel, raportat la prezenta cauza in care este vorba de obligatia de a da o suma de bani nascuta ulterior datei de 01.10.2011, rezulta faptul ca sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod civil.

In acest sens sunt si dispozitiile deciziei pronuntate in recursul in interesul legii nr. 1/2014 din data de 17.02.2014, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 283 din 17/04/2014, in sensul ca ,,In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011”.

Instanta retine ca prescriptia extinctiva este acea sanctiune de drept civil indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului subiectiv civil care consta in stingerea dreptului respectiv ori a „dreptului la actiune” neexercitat in termenul prevazut de lege.

Conform art. 2500 alin. 1 Cod civil, dreptul material la actiune se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Asa cum rezulta din art. 2501 alin. 1 Cod civil, drepturile la actiune avand un obiect patrimonial sunt supuse prescriptiei extinctive, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel. Astfel, avand in vedere ca prezenta cerere are ca obiect un drept patrimonial, instanta constata ca aceasta este supusa prescriptiei extinctive in conditiile Codului civil.

Instanta retine ca reclamantul si-a intemeiat pretentiile pe contractul de inchiriere nr. 238 din 15.06.2010 modificat prin actele aditionale nr. X si nr. X, reprezentand contravaloarea chiriei restante si aferenta perioadei ianuarie 2012-mai 2013.

Potrivit art. 2517 Cod civil, termenul prescriptiei este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen. Referitor la momentul la care incepe sa curga termenul de prescriptie, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor 2524 Cod civil, in cazul obligatiilor contractuale de a da sau de a face prescriptia incepe sa curga de la data cand obligatia devine exigibila si debitorul trebuia astfel s-o execute, iar potrivit art. 2503 alin. 2 Cod civil ”In cazul in care un debitor este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebita, chiar daca debitorul continua sa execute una sau alta dintre prestatiile datorate.”

Analizand inscrisurile depuse la dosar, instanta retine ca, pentru fiecare prestatie la care parata s-a obligat in virtutea acestui contract – chiria lunara – a curs un termen de prescriptie distinct guvernat de dispozitiile legale mai sus mentionate. De asemenea, asa cum rezulta din cuprinsul contractul de inchiriere nr. 238 din 15.06.2010 modificat prin actele aditionale nr. X si nr. X pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, aceasta trebuia achitata la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioara (art. 2.4 din conventie).

Cu toate acestea, dispozitiile art. 2537 pct. 1 Cod civil prevad un caz de intrerupere a termenului de prescriptie al dreptului material la actiune, si anume ca prescriptia se intrerupe printr-un act voluntar de executare.

Din cuprinsul chitantelor depuse la dosar de catre reclamant (filele 21-26; 49 vol. I) coroborate cu concluziile raportului de expertiza in specialitate contabilitate fata de care partile nu au formulat obiectiuni (filele 2-17 vol. II) rezulta ca parata a efectuat plati partiale ale chiriei datorate cu mentiunea „chirii stalpi”, astfel ca imputatia platii s-a realizat conform art. 1509 alin. 1 lit. a) Cod civil. Asadar, aceste plati realizate la data de 16.03.2012, 07.05.2015, 08.05.2015, 11.05.2015, 29.05.2015, 23.10.2015, 14.07.2016 au stins debite anterioare pentru care se implinise termenul de prescriptie, dar au avut si semnificatia unei recunoasteri a dreptului pentru debitele ulterioare fata de care nu s-a implinit termenul de prescriptie, plati care intrerup cursul prescriptiei dreptului material la actiune, astfel ca de la data intreruperii cursului prescriptiei dreptului material la actiune a inceput sa curga un nou termen de prescriptie de 3 ani. Avand in vedere data ultimei plati partiale a chiriei, 14.07.2016, instanta apreciaza ca la data introducerii cererii de chemare in judecata, 21.03.2018, termenul de prescriptie al dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei ianuarie 2012 – mai 2013 nu era implinit.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata prin intampinare de parata Societatea X S.R.L., ca neintemeiata.

Pe fond, instanta retine in fapt ca intre Municipiul Barlad reprezentanta prin Primar, in calitate de locator si Societatea X S.R.L., in calitate de locatar, a fost incheiat contractul de inchiriere nr. X pentru stalpii de energie electrica ce apartin domeniului public al municipiului Barlad in vederea amplasarii de cabluri pentru transmiterea de programe T.V., internet si telefonie, in urma licitatiei publice din data de 25.05.2010 (filele 5-6 vol. II).

Din cuprinsul conventiei coroborat cu procesul-verbal din data de 14.05.2010 (fila 55 vol. I) partile au convenit incheierea contractului pentru perioada 28.05.2010 - 27.05.2011 si transmiterea folosintei a 76 de stalpi electrici pentru o chirie lunara de 152/euro lunar, achitata in lei la cursul BNR din ziua facturarii, iar plata chiriei sa fie scadenta la data de 15 a lunii curente pentru luna anterioara. Totodata, conform art. 6.3 din contract, partile au stabilit ca in cazul depasirii termenului de achitare a chiriei se vor percepe majorari de intarziere conform legislatiei in vigoare.

Ulterior, prin actele aditionale nr. X si nr. X (filele 7-8 vol. I) partile au modificat succesiv clauza din contractul nr. X privind durata termenului inchiriere, astfel ca au prelungit termenul initial pana la data de 27.05.2012, iar ulterior pana la data de 27.05.2013.

In drept, sub aspectul legii substantiale aplicabile in timp, fata de dispozitiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009, potrivit caruia contractul ramane supus normelor in vigoare la data incheierii sale in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, executarea, efectele si incetarea sa si avand in vedere data incheierii contractului pe care reclamantul isi intemeiaza pretentiile, respectiv data de 15.06.2010, instanta va analiza temeinicia primului capat de cerere privind obligarea la plata chiriei prin raportare la dispozitiile Codului civil din 1864.

Art. 969 alin. 1 Cod civil 1864 reglementeaza principiul fortei obligatorii a contractului, iar art. 1073 prevede dreptul creditorului de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei si, in caz contrar, dreptul la dezdaunare. Art. 1082 Cod civil 1864 instituie o prezumtie de culpa in sarcina debitorului care nu si-a executat obligatia, fiind necesara numai dovada existentei raportului juridic obligational.

Totodata, instanta retine ca obligatia de a plati o suma de bani constituie o obligatie de a face, al carei creditor, in vederea obtinerii executarii acesteia prin intermediul unei actiuni in justitie, in materia raspunderii civile contractuale, nu-i revine decat sarcina de a proba existenta contractului si executarea propriilor obligatii, urmata de afirmarea neexecutarii obligatiei de catre debitor, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi faptul ca intre cele doua parti nu mai exista nicio obligatie valabila, aceasta fiind stinsa anterior prin plata.

Aplicand aceste dispozitii legale la situatia de fapt retinuta in cauza, instanta constata ca parata nu si-a indeplinit obligatia contractuala de a achita chiria pentru folosinta a 76 de stalpi, fapta ilicita care a cauzat reclamantului un prejudiciu, lipsind-o de sumele de bani ce i se cuveneau.

Intre fapta ilicita savarsita de parata si prejudiciul incercat de reclamant exista legatura cauzala directa si neconditionata, iar vinovatia paratei este prezumata, conform art. 1082 Cod civil de la 1864.

Cum reclamanta a facut dovada existentei, continutului si intinderii raportului juridic stabilit intre parti prin contractul de inchiriere, in baza caruia poate fi retinuta obligatia paratei de a achita contravaloarea chiriei, iar parata nu a facut dovada stingerii propriei obligatii in urma executarii acesteia sau in urma intervenirii vreunui alt eveniment exonerator de raspundere, instanta retine ca paratei ii revine obligatia de plata a sumei de 12.464,77 lei reprezentand chiria pentru 76 de stalpi aferenta perioadei ianuarie 2012-mai 2013, conform raportului de expertiza contabila.

Asadar, instanta va admite acest capat de cerere in parte si va dispune obligarea paratei la plata sumei de 12.464,77 lei cu titlu de debit principal, reprezentand contravaloarea chiriei aferenta perioadei ianuarie 2012-mai 2013 si va respinge in rest debitul solicitat cu titlu de chirie restanta, ca neintemeiat.

Cu privire la capatul de cerere constand in obligarea paratei la plata sumei de 17.895,6 lei, instanta retine ca potrivit art. 1082 Cod civil din 1864 „Debitorul este osandit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea-credinta din parte-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza straina, care nu-i poate fi imputata”, iar conform art. 1084 din acelasi act normativ „Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de exceptiile si modificarile mai jos mentionate.”

Totodata, conform art. 1084 Cod civil din 1864 „Cand conventia cuprinde ca partea care nu va executa va plati o suma oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte parti o suma nici mai mare nici mai mica.”

In cauza, in art. 6.3 din contract partile au prevazut o clauza penala potrivit careia neplata chiriei la termenele scadente atrage majorari de intarziere conform legislatiei in vigoare, evaluand astfel conventional prejudiciul incercat prin executarea obligatiei cu intarziere.

Potrivit raportului de expertiza in specialitatea contabilitate administrat in prezenta cauza (filele 2-17 vol. II) si fata de care partile nu au inteles sa formuleze obiectiunile cuatumul majorarilor de intarziere aferente perioadei mai 2011-februarie 2018 sunt in cuantum de 17.882,81 lei.

Imprejurarea ca aceste daune moratorii au fost calculate prin raportare la cuantumul majorarilor de intarziere in cazul obligatiilor fiscale datorate bugetelor locale, astfel cum acestea sunt reglementate de Codul de procedura fiscala din 2003, respectiv de art. 183 Cod procedura fiscala din 2015, nu determina concluzia ca acestea sunt creante fiscale si astfel nu pot fi solicitate in prezenta cauza.

Asa cum corect a sustinut parata prin notele de concluzii, chiria ce decurge din contractul de inchiriere nr. X nu este de natura fiscala si, deci, nici accesoriile lor nu pot fi asimilate obligatiilor fiscale, insa reclamantul nu a solicitat majorari de intarziere in temeiul dispozitiilor Codului fiscal si ale Codului de procedura fiscala, ci daune moratorii in temeiul conventiei partilor care au fost evaluate prin raportare la majorarile de intarziere ce se aplica creantelor fiscale.

Art. 969 alin. 1 Cod civil 1864 reglementeaza cu caracter general principiul fortei obligatorii a conventiilor valabil incheiate, astfel ca actul juridic legal incheiat se impune autorilor sai intocmai ca legea, fundamentat pe necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate de actele juridice civile. Prin urmare partile unui contract sunt tinute sa-si execute cu buna credinta obligatiile ce iau nastere in patrimoniul lor, in baza manifestarii de vointa liber exprimata la incheierea acestuia.

Pe cale de consecinta, in temeiul clauzei penale si al prevederilor art. 969, art. 1073 si art. 1087 Cod civil din 1864, observand ca parata nu a facut dovada faptului ca a executat in termenele stabilite obligatia de a achita suma de bani reprezentand chirie pentru 76 de stalpi, instanta urmeaza sa admita si acest capat de cerere in parte si sa dispuna obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 17.882,81 lei, reprezentand majorari calculate conform contractului de inchiriere nr. 238 din 15.06.2010 modificat prin actele aditionale nr. X si nr. X, pentru plata cu intarziere a chiriei datorate pentru perioada mai 2011-februarie 2018 si va respinge in rest acest capat de cerere ca neintemeiat.

Referitor la capatul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 2.914,4 lei reprezentand contravaloare lipsa de folosinta pentru perioada iunie 2013-iulie 2013, instanta retine aplicabile dispozitiile Noului Cod civil fata de prevederile art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 conform carora „obligatiile nascute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor legii in vigoare la data producerii ori, dupa caz, a savarsirii lor”.

Astfel, cu privire la acest capat de cerere sunt incidente prevederile art. 1349 alin. 1 din Codul civil, in conformitate cu care orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, precum si cele ale alin.2, care dispune ca cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral.

Totodata, art. 1357 alin. 1 din Codul civil stabileste ca acela care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare, iar alin. 2 prevede ca autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa.

Aplicand aceste dispozitii legale in speta, instanta constata ca sunt indeplinite cumulativ in persoana paratei conditiile generale ale raspunderii civile delictuale, respectiv, existenta unui prejudiciu cert si nereparat inca, a unei faptei ilicite, a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si a vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul.

Astfel, fapta ilicita a paratei consta in ocuparea fara drept a 76 de stalpi aflati in proprietatea reclamantului, a fost savarsita cu vinovatie, intrucat a cunoscut incetarea contractului de inchiriere si a avut drept consecinta producerea unui prejudiciu in patrimoniul proprietarului, constand in pierderile suferite datorita imposibilitatii de a exercita toate prerogativele dreptului de proprietate.

Prejudiciul este cert si a fost evaluat de reclamant prin raportare la chiria determinata conform contractului de inchiriere nr. X si a daunelor moratorii prevazute la art. 6.3 din conventie. Conform raportului de expertiza, pentru perioada iunie 2013-iulie 2013 inclusiv, parata datoreaza cu titlu de contravaloare lipsa folosinta 76 de stalpi suma de 1.339,11 lei, astfel ca acest capat de cerere va fi admis in parte, urmand ca parata sa fie obligata la plata sumei de 1.339,11 lei, cu consecinta respingerii in rest a pretentiilor cu titlu de lipsa de folosinta ca neintemeiate.

Avand in vedere solutia de admitere in parte a cererii de chemare in judecata, tinand cont de valoarea pretentiilor constatate ca fiind intemeiate, in temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedura civila, instanta urmeaza sa oblige parata la plata catre reclamant a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu expert partial.

Pagina 6 din 6

Domenii speta

Spete similare