Civil.termenul in care se poate invoca neregularitatile executarii silite insasi

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei civile de faţa constata următoarele:

Prin cererea înregistrată  la data  de 03.11.2020 pe rolul  Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2020 contestatorul M.I. a  formulat,  în contradictoriu cu  intimata

INVESTCAPITAL LTD, contestație la executare, solicitând anularea încheierii de încuviințare a actelor de executare și a executării silite înseși în dosarul de executare nr. x/2019 al B.E.J. , cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul a învederat că prin contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 17.05.2007, a împrumutat de la creditoarea C.E.C. S.A. o suma mai mare de bani, nu  îşi mai aminteşte cu exactitate cât, contractul urmând să se deruleze pe o perioada de 5 ani conform clauzei înserate în contract.

Precizează că prin adresa emisă la data de 05.10.2020, BEJ a început executarea silită împotriva sa, până la concurența sumei de 10.431,91 lei, reprezentând credit restant și cheltuieli de executare, aşa cum  rezultă din actele adiacente comunicate.

Potrivit înscrisurilor anexate de executorul judecătoresc, titlul executoriu în temeiul căruia a fost demarată executarea silită este contractul de credit de nevoi personale nr. x din 17.05.2007, însă creditoarea este intimata INVESTCAPITAL LTD.

A solicitat să se observe că executarea silită este lovită de nulitate absolută, având în vedere prescripția dreptului de a obține executarea silită și totodata faptul că nu datorează intimatei nici o sumă de bani, având  în vedere că a achitat voluntar creditul contractat până în anul 2009-2010 după care nu a mai avut posibilităti financiare şi nu a mai putut achita ratele, însa creditorul nu a întreprins nici o acţiune împotriva sa pentru recuperarea sumelor rămase restante.

Potrivit art. 712 alin. C.pr.civ, „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare". În mod evident, apreciază că este vătămat prin executarea silită întreprinsă, rațiune pentru care prezentul demers este deplin întemeiat. Conform art. 715 alin. 1 pct. 1 CPC, termenul pentru formularea contestației este de 15 zile de la luarea la cunoștință de actul de executare contestat. Având în vedere că a fost informat de actele de executare prin adresa transmisă de către executorul judecătoresc, susţine că prezenta cerere este formulată în termenul procedural.

Subliniază că în susținerea prezentului argument, care este primordial în soluționarea contestației la executare, porneşte de la o premisă determinată exclusiv de practica recentă a băncilor și a instituțiilor financiar nebancare, de a cesiona creanțele deținute împotriva debitorilor lor, precum și de faptul că intimata este o persoană juridică obișnuită a achiziționa asemenea creanțe și a le pune în executare. Premisa vizează cesionarea creanței pe care CEC BANK o deținea împotriva sa către intimată, cesiune ce nu i-a fost niciodată notificata.

Prin probabilul contract de cesiune s-a cesionat către intimată creanța rezultată din contractul de credit de nevoi personale nr. x din 17.05.2007, încheiat de contestator cu creditoarea CEC BANK SA împreună cu accesoriile ei.

Potrivit dispozițiilor art. 632 alin. 1 CPC, „Executarea silită se poate face numai în temeiul  unui titlu executoriu".

Probabilul contract de cesiune de creanțe încheiat între CEC BANK SA și intimata nu constituie titluri executoriu, deoarece legea nu îi conferă acest caracter.

Potrivit art. 120 din O.U.G. 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de instituțiile de credit constituie titluri executorii. Așadar, valoarea de titlu executoriu al unui înscris, altul decât o hotărâre judecătorească, trebuie expres statuată de legiuitor.

Însă, ca instrument juridic care conferă calitatea de creditor al obligației pecuniare, contractul de cesiune de creanță nu are natura juridică a unui contract de garanţie (reală sau personală) în sensul celor arătate mai sus. Ca urmare, nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art. 120 din OUG 99/2006 în privința contractului de cesiune de creanţă (Decizia civilă nr.x/2014 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/211/2012).

Precizează că este adevărat că cesiunea de creanță implică transmiterea creanței împreună cu accesoriile și garanțiile sale, potrivit ar. 1396 din vechiul Cod civil, aplicabil illo tempore, în noţiunea de creanță, de garanții, de accesorii privește materialitatea, substanţa dreptului dedus judecății, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual (Decizia civilă nr. 96/2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/211/2012).

De asemenea, precizează că legiuitorul a înțeles să confere caracter de titlu executoriu contractului de credit în considerarea persoanei creditorului, respectiv a instituției de credit care acordă împrumutul bancar, titlul executoriu fiind raportat strict cu privire la obiectul său: debitul principal și accesoriile, precum și la subiectele sale, instituția de credit și debitorul.

Așadar, nu se poate interpreta că transferul creanței implică și transmiterea valorii de titlu executoriu a contractului de credit, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanței nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres pentru acest contract.

Față de aceste considerente, susţine că intimata nu deține un titlu executoriu împotriva sa și se impune anularea executării silite întreprinse.

De asemenea, precizează că executarea silită este nulă, întrucât nu datorează nimic intimatei, precum și pentru că dreptul de a obține executarea silită este prescris.

Mai întâi, potrivit art. 1.578 NCC, debitorul este ținut să plătească creditorului cesionar în condițiile în care debitorul acceptă cesiunea sau în care cesiunea de creanță i-a fost notificată.

În cauză, susţine  contestatorul că nu a fost informat asupra cesiunii de creanță și nici nu a emis un act de acceptare a acestei cesiuni, aflând de pretențiile intimatei numai ulterior comunicării actelor de executare.

În lipsa comunicării sau acceptării cesiunii de creanță, aceasta produce efecte numai între părțile contractului, nefiind opozabilă contestatorului, care este un terț specific al cesiunii de creanță  şi este îndreptățit să se comporte ca și cum cesiunea nu ar exista, putând opune intimatei inexistența obligației sale de plată a debitului pretins.

Pentru acest motiv, rezultă că intimata nu se poate erija în creditoarea sa, iar executarea silită demarată este lovită de nulitate absolută.

Apoi, potrivit art. 706 alin. 1 CPC, „Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel”. Textul de lege corespunde dispozițiilor art. 405 teza întâi CPC 1865, aplicabile illo tempore.

Susţine contestatorul că  a efectuat acte de plata voluntara pana în 2009-2010, că nu are cunoștință de data declarării scadenței anticipate a contractului de credit sau de data cesionării creanței către intimată, rațiune pentru care prezentul argument urmează a fi completat după ce intimata depune înscrisurile privitoare la cesionarea creanței și la declararea scadenței anticipate.

Totuși, apreciază că în perioada 2009-2020 s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de obține executarea silită. Efectul împlinirii termenului de prescripție este reglementat de art.70 alin. 2 CPC, corelativ dispozițiilor art. 405 teza finală CPC 1865, stingându-se dreptul de a obţine a executarea silită, iar titlul pierzându-și puterea executorie.

Pentru aceste argumente, solicită anularea actelor de executare și a executării silite înseși întreprinse împotriva sa; anularea încheierii de încuviințare, a actelor de executare și a executării silite înseși întreprinse împotriva lui în dosarul de executare nr. x/2019 al BEJ şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În probaţiune, contestatorul a  solicitat proba  cu înscrisuri, precum și orice alte probe utile justei soluționări a pricinii. În cadrul probei cu înscrisuri, solicită ca instanța să pună în vedere BEJ să depuna dosarul de executare.

A  solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă.

În  probaţiune contestatorul a anexat înscrisurile  anexate  la filele 8-13 dosar.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care  solicită respingerea  ca  nelegală şi  neîntemeiată a contestaţiei la executare, având  în vedere  următoarele:

În fapt, la data de 17.05.2007, a fost încheiat Contractul nr. x, între banca, în calitate de împrumutant şi contestatorul din prezenta cauza în calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acestuia din urma un împrumut.

Precizează că între instituţia bancara si GROUPAMA ASIGURARI S.A. a fost încheiat un Contract de asigurare privind riscul de neplata a creditelor acordate persoanelor fizice, în baza căruia GROUPAMA ASIGURARI S.A. a despăgubit Banca cu debitele restante, urmând ca ulterior să recupereze aceste creanţe, ce includ creditul restant, dobânzi restante şi penalizatoare, alte comisioane, pe baza contractului de cesiune creante.

Întrucât debitorul a încetat să mai achite ratele, instituţia financiar bancară a declarat creditul scadent anticipat şi ulterior a cesiona întreaga creanţa către subscrisa. Totodata, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe în Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare în conformitate dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr.x

Încercările creditorului de a oferi consiliere şi posibilitatea rambursării creanţei în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de catre contestator, motiv pentru care s-au inceput formalităţile de executare silita prin intermediul T.D.

 Toate cererile si susţinerile debitorului sunt însa neîntemeiatecu consecinţa respingerii în totalitate a cererii sale, dupa cum întelege sa demonstreze în continuare.

Se invocă exceptia netimbrarii actiunii: În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. 6 NCPC, cererile adresate instanşelor judecatoreşti se timbrează. Aceste dispoziţii legale sunt completate de prevederile art. 197 NCPC, care instituie regula conform căreia, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii.

Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata.

 Prezentele dispoziţii legale se completează cu cele ale articolului 1 OUG 80/2013.

Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 32, 33 si 34 OUG 80/2013: Art. 32

Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât si pentru exercitarea cailor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Solicită admiterea prezentei excepţii si anularea cererii formulate de catre contestator, în cazul in care nu au fost respectate dispozitiile legale privind timbrarea cererii de chemare .

Precizează  că o copie certificată pentru conformitate cu originalul a pretinsei dovezi de achitare a acestor taxe nu va fi acceptata de către instanţă.

Se mai invocă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, faţă de prevederile art. 715 alin. (1) NCPC.

Se poate aşadar observa faptul ca termenul de 15 zile în care se poate introduce contestaţia la executare diferă după cum obiectul acesteia este reprezentat de un act de executare, ipoteza în care termenul curge de la data care contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contesta, respectiv după cum este vorba de contestarea executării însăşi, ipoteza în care termenul curge fie de la data de la care debitorul a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare în cazul în care acesta nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.

Termenul de 15 zile prevăzut in art. 715 alin. (1) NCPC este un termen imperativ, a cărei nerespectare duce la respingerea cererii ca tardiv introdusa. Cu privire la acest aspect, in literatura juridica de specialitate s-a reţinut faptul ca „normele care reglementează termenul de formulare a contestaţiei la executare au caracter imperativ, iar nerespectarea acestora poate fi invocata pe calea excepţiei tardivităţii ,exceptie de procedura, absoluta si peremptorie” .

Mai mult, în doctrina s-a subliniat faptul ca „in faza de executare silita, toate nulităţile, indiferent ca sunt absolute sau relative, pot fi invocate, sub sancţiunea decăderii, numai in termenul în care poate fi exercitată contestaţia la executare".

Practic, ulterior expirării termenului de 15 zile prevăzut la art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, indiferent de motivul de nulitate invocat, legalitatea executării silite însăşi nu mai poate fi analizată în cadrul contestaţiei la executare.

 Pentru a eluda aplicarea acestor prevederi legale, este posibila formularea unei contestaţii la executare împotriva unui act de executare pentru care termenul de 15 zile nu a expirat înca, invocând însa motive de nelegalitate care, de fapt, reprezintă motive de nelegalitate a însăşi executarii silite.

Cu toate acestea, apreciază ca şi în acest caz se impune respingerea contestaţiei la executare ca tardiv introdusa, întrucât în aceasta ipoteza instanţa poate proceda, în temeiul art. 152 NCPC, la punerea în discuţia părţilor a recalificării contestaţiei la executare îndreptata împotriva unor acte de executare ca fiind contestaţie împotriva executării silite însăşi.

 Apreciază că recalificarea contestaţiei la executare se impune tocmai pentru a nu permite contestatorului să se sustragă termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru contestarea executării silite însăşi prin invocarea motivelor de nulitate ale acesteia din urma ca pretinse motive de nelegalitate a unor acte de executare îndeplinite la un moment ulterior al executării silite.

În acest sens face referire la Decizia civila din data de 2 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Argeş, irevocabila: „în speta, Tribunalul retine ca, desi intimata-contestatoare si-a intitulat contestatia la executare ca vizand anumite acte de executare, respectiv somaţia din data de 16 februarie 2011, se invoca în esenta critici de nelegalitate vizând executarea in întregul ei, iar nu critici de forma privind nelegalitatea somaţiei din data de 16 februarie 2011, astfel ca Tribunalul apreciază ca în prezenta speţă este vorba de contestaţie la executare ce vizează executarea însăşi.O asemenea soluţie este justificată de faptul ca potrivit art. 84 NCPC, caracterizarea acţiunii o face instanţa, iar nu partea care a formulat-o, orientandu-se nu după sensul literal al termenilor, ci dupa natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii (în acelasi sens: TS, s. civ., dec. nr. 434/1982, în I. Mihuta, Repertoriu IV,  p. 243).” Raţionamentul instanţei este aplicabil şi în contextul actualului Cod de Procedura Civila, deoarece art. 152 NCPC reia prevederile art. 84 CPC, pe care se întemeiază soluţia instanţei.

În acelaşi sens, în doctrina, s-a reţinut faptul că „aşadar, când pe calea contestaţiei la executare debitorul invoca nulitatea executării silite sau intervenţia altor impedimente la executare, precum lipsa titlului executoriu, prescripţia dreptului de a obţine executarea silita etc., contestând însăşi executarea silita declanşată împotriva sa, este obligat sa formuleze contestaţia la executare în condiţiile arătate mai sus,în caz contrar, aceste chestiuni nu mai pot fi invocate ulterior, iar instanţa nu le mai poate analiza în cadrul contestării ulterioare a unui alt act de executare silita".

În prezenta cauza, ţinând cont de faptul că executarea a început in anul 2019 şi actele de executare au fost comunicate debitorului în cursul anului 2019, iar contestaţia la executare a fost formulata şi depusă în anul 2020, depăşind astfel termenul de 15 zile prevăzut de lege în vederea efectuării contestatiei la executare.

 Ca urmare a calificării contestaţiei la executare ca fiind contestaţie împotriva executării silite însăşi, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 715 alin. (1) pct. 3 NCPC, fiind posibilă în acest context respingerea contestaţiei la executare ca tardiv introdusa.

Se mai invocă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 83 lin. 1 teza 1 NCPC „În faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau mandatar.” Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art.8 NCPC,care prevăd la alin. 3 faptul că  împuternicirea de a reprezenta o persoana fizica dată unui avocat se dovedeşte prin înscris potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei.” În prezenta cauza nu li s-a comunicat dovada calităţii de reprezentat a contestatoarei în persoana avocatului reprezentant convenţional, prin împuternicire avocaţială pe care avea obligaţia să o emită şi sa o depună odata cu cererea de chemare în judecata.

Faţă de aceste aspecte solicită admiterea  prezentei excepţii şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei la executare pentru nedovedirea calităţii de reprezentant a contestatoarei în cazul în care până la primul termen de judecata la dosarul cauzei nu se regăseşte împuternicirea avocaţială în original. Face precizarea că o copie certificata pentru conformitate cu originalul a pretinsei împuterniciri avocaţiale nu va fi acceptata de către instanţa.

Pe fondul cauzei, învederează că dreptul de a se cere executarea silita a contestatorului nu este prescris.

 Faţă de susţinerea debitorului prin care acesta afirma faptul că „solicit să se constate prescris dreptul creditoarei de a solicita  executarea silită”, menţionează următoarele:

În temeiul art.249 NCPC (Cel care fac o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.), debitorul are obligaţia ca în momentul în care afirmă acest lucru să probeze prin ataşarea unui document, deoarece instanţa nu poate aprecia în funcţie de simpla afirmaţie a acestora astfel încât să dispună admiterea unei asemenea contestaţii la executare. Luarea în considerare a acestei afirmaţii fără a fi probată ar conduce la o deliberare în mod eronat din partea instanţei.

În acest context solicită instanţei ca în temeiul art. 22 NCPC care prevede „Judecătorul are îndatorirea sa stăruie prin toate mijloacele, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauza” să pună în vedere debitoarei să facă dovada celor afirmate.

Astfel, prezentei cereri nu i-a fost ataşată niciun document care să ateste acest lucru (ex: extras de cont eliberat de banca prin care să fie evidenţiată ultima plata efectuata în contul acesteia).

Mai mult, conform art.708 Cod de procedura civila, cursul prescripției se întrerupe „pe data depunerii cererii de executare, însoțit de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent. Astfel la data 20.06.2019 s-a încuviinţat executarea silita si astfel formându-se dosarul de executare nr. 668/2019 pe rolul biroului executorului T.D.I. Ulterior depunerii cererii de executare silita şi până în prezent, executorul judecătoresc întreprinde în mod continuu acte de executare silita în formele prevăzute de lege, acte care de asemenea întrerup cursul prescripţiei extinctive conform prevederilor legale in vigoare.

 Arată ca nu se impune termenului de prescripţie de 3 ani, debitorul este în eroare judiciara văzându-se clar lipsa de interes în ceea ce priveşte verificarea legislaţiei in vigoare, realizând o contestaţie în vederea întârzierii executării silite în mod abuziv şi nejustificat, prin simplul motiv că în toata aceasta perioada debitorul s-a sustras de la plata debitului.

Referitor la invocarea de către contestator a lipsei calităţii de creditor a sa, învederează că potrivit Deciziei nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casatie si Justitie „banca poate efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizaţia acordata, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza şi în contracte de cesiune de creanta prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante.”

Cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în forma convenţională, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţa a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul.

Instituţia financiar bancara poate cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract, astfel consideră că atât cesionarul cât şi cedentul nu au încălcat nicio clauza contractuala astfel încât, consideră că cesiunea a acoperit toate cerinţele Legii şi prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de ei în atenţia contestatorului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 şi in antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii noastre, inclusiv denumire, adresa, CUI, cât şi faptul ca societatea lor este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care au fost autorizaţi să prelucreze date cu caracter personal.

Ca orice contract, cesiunea de creanţă trebuie sa îndeplinească condiţiile generale de validitate ale oricărui contract, de fond si de forma. Cesiunea de creanţă, fiind un contract, trebuie sa îndeplinească atât condiţiile de fond pentru validitatea oricărui contract (capacitatea de a contracta, capacitatea părţilor, obiect si cauza), cat si unele condiţii specifice operaţiunii juridice realizate de părţi prin cesiune, cum ar fi: vânzare, donaţie, schimb, etc. Pentru încheierea valabila a contractului este necesar doar consimţământul părţilor, adică a cedentului si a cesionarului. În actuala reglementare, debitorul cedat având calitatea de terţ faţă de acest contract, pentru validitatea cesiunii nu se cere consimţământul acestuia. Prin urmare, se poate spune ca cesiunea de creanţă este o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, ea producându-şi efectele si asupra debitorului cedat, care nu participa la încheierea convenţiei.

Potrivit Deciziei nr. x/2008 data de Înalta Curte de Casatie si Justitie de alta parte nu exista nicio prevedere legala sau reglementata care sa instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care sa excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţă, astfel încât creditorul, indiferent ca este sau nu o banca, poate recurge la orice modalitate legala de încasare/recuperare a creanţei sale."

Legislaţia în vigoare prevede că cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanta unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aduce în sprijinul celor de mai sus şi Decizia nr. x/10.10.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în care instanţa a apreciat ca ”Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în forma convenţională prin care un creditor - numit cedent - transmite o creanţă a sa unei alte persoane - numit cesionar - debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar odată cu îndeplinirea formalităţilor de o opozabilitate a acestei operaţiuni fară a i se cere consimţământul” prevederi ce se regăsesc în cuprinsul dispoziţiilor art. 1566 - 1586 NCC. 

În condiţiile în care operaţiunea de cesiunea de creanţă nu este prohibita nici de lege  si nici de contractul din care rezulta creanţa deţinută împotriva contestatorului, iar condiţiile de forma si de fond sunt îndeplinite, nu vede niciun motiv de fapt şi de drept care să afecteze contractul de cesiune a cărui valabilitate este contestata de către debitor.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin Decizia nr. /2012 din data de 17.12.2012, a statuat ca dreptul creditorului de a cesiona creanţa nu poate fi considerat abuziv, întrucât una din condiţiile esenţiale pentru stabilirea caracterului abuziv a unei clauze este ca acea clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile partilor. „Or, prin cesionarea creanţei, se schimba doar titularul dreptului de a cesiona creanţa si nicidecum drepturile si obligaţiile debitorului.”

Având în vedere toate aceste aspecte, care da dreptul băncii să încheie orice acte considera de cuviinţă pentru recuperarea creanţelor rezultate din contractele neperformante, deci inclusiv contracte de cesiune, nu are absolut nicio relevanta daca cesionarul are sau nu sediul in Romania, convenţiile putând fi liber încheiate între entităţi juridice aflate în Romania si străinătate. Mai mult, actualul cesionar are si un reprezentant convenţional în Romania, respectiv în cazul de faţă avocatul semnatar al contractului de asistenta juridica.

Solicită să constate că prin contract s-au stabilit anumite drepturi si obligaţii intre părtile semnatare, iar una dintre obligaţiile prevăzute în condiţiile generale ale contractelor este: „Daca, în termen de 30 de zile de la data scadentei, împrumutatul şi/sau coplătitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asiguratorii saua oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului şi/sau coplatitorilor/garantiilor.”

Prin contractul de cesiune de creanţe cedentul a cesionat, transmis şi vândut către actualul creditor un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea până la acel moment împotriva debitorului sau printre care se afla si creanţa deţinuta împotriva debitorului contestator, împreună cu toate drepturile principale si accesorii pe care legea si contractul le ofereau creditorului iniţial.

Potrivit legislaţiei in vigoare, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanţă unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a încasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aduce în sprijinul celor de mai sus şi Decizia nr. /10.10.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, menţionată anterior.

Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţa al părţilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte în contractul de cesiune,contractul fiind valabil încheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezulta si din dispoziţiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora „la strămutarea unei creante ... predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului”.

Efectul cesiunii de creanţă între părţi este transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului.

Chiar daca contractul de cesiune depus la dosar nu este însoţit de anexa 1 menţionată sau de procesul-verbal de predare primire, înscrisuri de care se face vorbire in contract, transferul de creanţe dintre banca si actualul creditor poate fi probat prin copia contractului de cesiune existenta, la care se adaugă menţiunile din extrasul din Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobilare în care se face referire şi la debitorul cedat din cauza de faţă conchizându-se ca aparenta posesiei legitime a titlului executoriu invocat a fost dovedita.

Cesiunea de creanţă a fost notificata astfel cum este prevăzut de art. 1393 Cod Civil, trimiţând către debitorul contestator notificări privind încheierea contractului de cesiune între părţi folosind înscrisuri ce vor fi anexate prezentei.

Mai mult de atât, cesiunea de creanţe a fost înscrisă în Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile Titlului VI — „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare” - din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, sub nr., cesiunea drepturilor fiind definitivă si irevocabilă.

Conform notificării cesiunii de creanţe, a fost adus la cunoştinţa debitorului cedat faptul că ”actualul creditor, are toata puterea si autoritatea de a emite notificări, care vor fi obligatorii, si nu se va solicita nici o aprobare, confirmare, de instruire sau de orice alta natură din partea cedentului sau al oricărei alte persoane” întrucât Cedentul a cedat Cesionarului creanţa deţinuta împotriva sa împreuna cu toate drepturile prezente si viitoare, dobânzile şi beneficiile rezultate din contractul scadent anticipat, efect al nerespectării clauzelor acestuia de catre debitor.

Cu privire la necomunicarea notificării privind încheierea contractului de cesiune între părţi si inopozabilitatea contractului de cesiune, a invocat următoarele:

Cu toate că cesiunea de creanţa îşi produce efectele între cedent şi cesionar, din momentul încheierii contractului de cesiune de creanţa, pentru opozabilitatea faţă de terţi trebuie îndeplinite anumite formalităţi de publicitate. Publicitatea cesiunii poate fi făcuta prin notificarea cesiunii către debitor sau prin acceptarea cesiunii de către debitor. Prin notificarea către debitor a cesiunii se aduce la cunoştinţă debitorului persoana noului creditor si clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.

Notificarea debitorului a fost impusa de legiuitor în scopul de a-l înştiinţa pe acesta despre creditor şi de faptul că cedentul nu mai este proprietarul creanţei şi deci plata datoriei urmează sa o facă noul creditor. Prin urmare pentru a invoca lipsa notificării debitorul cedat trebuie să justifice un interes în sensul că neştiind de cesiune a plătit primului creditor - cedentul plata care în aceste condiţii apare ca perfect valabila.

În condiţiile în care debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil să conducă

la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru  a paraliza procedura de executare silita declanşata de cesionarul devenit creditor, pentru că nu ar justifica existenta vreunui interes legitim în derularea unui astfel de demers şi ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care şi-a asumat-o faţă de creditorul iniţial.

Faţă de toate aceste aspecte, solicită  să se  constate faptul ca prezentul contract de cesiune între institutia financiar bancara şi actualul creditor este perfect valabil si opozabil faţă de debitorul rău-platnic, solicitând respingerea excepţiei invocate de către acesta.

Solicită ca în cauză să se reţină că nu se poate pune problema inopozabilităţii contractului de cesiune ca motiv pretins a anula executarea silită şi însaşi dreptul creditorului de a executa silit debitorul, ţinand cont de faptul că lipsa notificării nu afectează cu nimic drepturile cesionarului, cu atât mai mult cu cât se face dovada înregistrării cesiunii în AEGRM.

Mai mult,a rată că a comunicat notificarea privind cesiunea de creanţă, debitorul semnând dovada de comunicare, în data de 15.01.20218, astfel ca susţinerile acestuia sunt neîntemeiate:

  Cu privire la pretinsa pierdere a calităţii de titlu executoriu a Contractului de credit după momentul cesiunii să se constate că executarea silita are la baza un titlu executoriu, acesta fiind reprezentant de contractul de credit nr.X / 17.05.2007, încheiat de contestator cu C.E.C. BANK S.A., asigurat de către GROUPAMA ASIGURARI S.A. creanţă ce a fost cesionata către subscrisa. Ca urmare, nu contractul de cesiune constituie titlul executoriu, ci contractul de credit.

În ceea ce priveşte cesiunea creanţei a cărei executare s-a urmărit în dosarul execuţional, intervenită prin contractul de cesiune şi înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, să se va reţină că, poziţia pe care se afla cesionarul este aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia toate drepturile pe care cedentul le avea in legătura cu creanţa, motiv pentru care modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu; solutia transferului catre cesionar a tuturor drepturilor pe care cedentul le are in legatură cu creanta cedata, incluzand actiunile al caror titular era cedentul până la momentul cesiunii, a fost prevăzută expres şi de Noul Cod civil, în art. 1.568 alin. 1 pct. 1, o opţiune similara a legiuitorului regăsindu-se şi în legea procesuala,care permite transmiterea cu titlu particular a calităţii de creditor în procedura executarii silite - art. 644 alin. 2 NCPC.

Cu privire la susţinerea contestatorului cu referire la faptul că sa nu are calitate de instituţie de credit, mentionează: Conform Legii nr. 93 din 8 aprilie 2009 privind Instituţiile Financiare Nebancare, în vigoare la data încheierii contractului de cesiune de creanţe: „Art. 2 alin (3) Achizitionarea portofoliilor de credite, cu excepţia situaţiei în care creditele sunt încadrate în categoria pierdere, conform reglementarilor în materia clasificarii creditelor, sau a cazului in care portofoliile achiziţionate sunt afectate garantării emisiunii de instrumente financiare securizate, este permisa doar entitaţilor prevazute la alin. (1).”

Din aceasta prevedere rezulta capacitatea de a cumpăra creanţe neperformante de către orice entitate, indiferent dacă aceasta este o instituţie sau nu.

Susţinerile contestatorului în sensul ca împrejurarea că actuala creditoare nu este o instituţie de credit/financiar-bancar afectează cesiunea de creanţă nu sunt fondate.

Astfel, acesta face confuzie între activitatea de creditare, specifica instituţiilor de credit sau financiar-bancare, pentru care este necesara îndeplinirea unor condiţii si autorizări specifice şi care se afla sub controlul BNR şi activitatea de recuperare de creanţe neperformante, specifica instituţiilor de tipul intimatei.

6. Referitor la solicitarea contestatorului de anulare a actelor de executare silita efectuate în dosarul execuţional, precizează ca:

Executarea silită însăşi, cât si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond şi de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse în conformitate cu prevederile legii, motiv pentru care anularea acestora este lipsita de temei legal, iar  contestatorul prin contestaţia formulată doreşte să se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silita a început întrucât contestatorul nu a dorit în niciun fel să-şi achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului.

Faţă de cele expuse mai sus, solicită a se constata nelegalitatea şi netemeinicia contestaţiei la executare formulată de contestator şi pe cale de consecinţă să se respingă  acţiunea, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu invocă şi nu probează în niciun fel  nelegalitatea  actelor  de executare.

La  solicitarea  instanţei, prin  serviciului registratură  B.E.J.  T.D.I. a înaintat  copia certificată a dosarului execuţional nr.x/2019, anexat la filele 29-140 dosar.

Instanţa a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între CEC S.A, în calitate de împrumutător şi M.I, în calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr. 41447x din data de 17.05.2007, prin care s-a acordat un credit în valoare de x lei pe o durată de creditare de 10 ani (filele 32 -38).

Urmare a neplăţii ratelor conform graficului convenit cu debitorul, CEC S.A a valorificat asigurarea pe care o încheiase cu privire la contractul de credit nr. x din data de 17.05.2007, primind de la asigurătorul SC ASIBAN SA ASIGURARE REASIGURARE (GROUPAMA ASIGURĂRI S.A), la data de 22.01.2009, o despăgubire pentru lichidarea creditului în sumă de x lei. ( dosar de daună nr. x  - fila 60, ordin de plată -fila 61).

La data de 31.12.2017, (GROUPAMA ASIGURĂRI S.A) a cedat creanţa decurgând din contractul de împrumut nr. x din data de 17.05.2007 către INVESTCAPITAL LTD. (contract achiziţie creanţe – filele 44 -54, extras arhivă electronică de garanţii reale mobiliare –fila 59).

Cesiunea creanţei a fost comunicată debitorului cedat M.I la data de 15.01.2018. (filele 55 -58).

La data de 10.06.2019, INVESTCAPITAL LTD a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului M.I, în vederea recuperării debitului restant în cuantum de x lei aferent contractului de credit nr. x din data de 17.05.2007. Cererea a fost înregistrată sub nr. x/10.06.2019 pe rolul B.E.J., solicitându-se  încuviinţarea executării silite (fila 31).

Prin încheierea din data de 20.06.2019, Judecătoria Buzău a încuviinţat executarea silită în dosarul  înregistrat  sub nr. x/200/2019 împotriva debitorului MI, pentru recuperarea sumei de x lei, creanţă ce derivă din contractului de credit nr. x din data de 17.05.2007, la care se adaugă cheltuielile de executare (fila 99).

La data de 30.07.2019 executorul judecătoresc a emis: încheierea de stabilire cheltuieli de executare silită în sumă de x lei, adresă  către Primăria Mun. Buzău pentru identificare bunuri impozabile, somaţie mobiliară, înştiinţare privind executarea silită și adrese de înfiinţare a popririi, pentru suma de x lei, compusă din x lei debit principal şi x lei cheltuieli de executare (filele 108 -113).

Somaţia, înştiinţarea privind executarea silită, încheierea de stabilire cheltuieli executare silită, titlul executoriu şi încheierea de încuviinţare a executării silite au fost comunicate la adresa de domiciliu a debitorului la data de 09.08.2019, prin depunere la cutia poştală (fila 114).

La data de 31.01.2020 a fost emis procesul verbal de sechestru nr. x/2020, comunicat contestatorului la data de 07.02.2020 (filele 124 -124).

La data de 05.10.2020, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare suplimentare în sumă de x lei reprezentând taxe poştale,  emiţând o nouă adresă de înfiinţare a popririi către angajatorul debitorului, ML, pentru suma de x lei, compusă din x lei debit principal şi x lei cheltuieli de executare (fila 135).

Adresa de înfiinţare a popririi din 05.10.2020 a fost comunicată la data de 12.10.2020 la adresa debitorului, care a formulat prezenta contestaţie la 27.10.2020. (fila 15 – data depunerii corespondenţei la serviciul de curierat).

În drept, instanţa reţine, în analiza contestaţiei la executare, dispoziţiile codului de procedura civilă  din 2013 având în vedere disp. art. 24 C.proc.civ. potrivit căruia dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare dar şi faptul că executarea silită a început la data depunerii cererii de executare, respectiv 10.06.2019.

Cu privire la excepția tardivității contestației la executare invocată de către intimată, prin întâmpinare, instanţa reţine că, potrivit dispozițiilor art.715 alin.1 pct.2 din C.proc.civ., „daca prin lege nu se prevede altfel, contestaţia privitoare la executarea silita propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data când:1) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă;2) cel interesat a primit comunicarea ori, dupa caz, înştiintarea privind înfiinţarea popririi. Daca poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor, începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; 3)debitorul care contestă executarea însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării sau somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviinţare a executării şi nici somaţia sau executarea se face fără somaţie.”

În speţă, deşi i-au fost comunicate la data de 09.08.2019, prin depunere la cutia poştală, somaţia, înştiinţarea privind executarea silită, încheierea de stabilire cheltuieli executare silită, titlul executoriu şi încheierea de încuviinţare a executării silite, iar la data de 07.02.2020 i s-a comunicat procesul verbal de sechestru nr. x/ 31.01.2020, debitorul a formulat contestaţie la executare abia la data de 27.10.2020, cu depăşirea termenului de 15 zile de la data primirii înscrisurilor menţionate mai sus.

Din aceste considerente, instanţa va admite excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de intimată, în ceea ce priveşte actele de executare întocmite în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2019 de către B.E.J. , cu excepţia adresei de înfiinţare a popririi emisă la 05.10.2020.

În consecință, va respinge contestaţia la executare, în ceea ce priveşte actele de executare întocmite în cadrul Dosarului execuţional nr. x/2019 de către B.E.J. (cu excepţia adresei de înfiinţare a popririi emisă la 05.10.2020), ca tardiv formulată.

În ceea ce priveşte actul de executare reprezentat de adresa de înfiinţare a popririi emisă la 05.10.2020, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de intimată, întrucât contestaţia la executare a fost formulată în interiorul termenului de 15 zile de la comunicare (12.10.2020), respectiv la data de 27.10.2020.

Instanţa constată că aspectele invocate de contestator privind prescripţia dreptului de a obține executarea silită, lipsa comunicării cesiunii de creanţă, demararea executării silite în lipsa unui titlu executoriu deţinut de intimată reprezintă pretinse neregularităţi ale executării silite însăşi ce putea fi invocate în termenul prevăzut de lege, respectiv în 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea silită însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării și somaţia.

Or, contestaţia la executare este tardivă prin raportare la data la care i-au fost comunicate primele acte de executare (09.08.2019): somaţia, încheierea de stabilire cheltuieli executare silită, titlul executoriu şi încheierea de încuviinţare a executării silite.

Astfel, instanța nu va analiza aceste pretinse neregularităţi, invocate de contestator întrucât deși acestea privesc executarea silită însăși, nu au fost invocate în termenul legal.

Cu privire la adresa de înfiinţare a popririi emisă la 05.10.2020, se constată că a fost emisă cu respectarea prevederilor legale incidente iar procentul din venitul net lunar urmărit conform adreselor din dispoziţiile de poprire este cel prevăzut de art. 729 alin 1 lit. b din C.pr.civ (până la o treime din venit) respectiv art. 729 alin 2 C. pr. civ. (până la jumătate din venitul lunar net, în ipoteza mai multor urmăriri asupra aceleiaşi sume).

Din aceste considerente, instanța va respinge contestaţia la executare, în privinţa actului de executare reprezentat de adresa de înfiinţare a popririi emisă la 05.10.2020, ca neîntemeiată.

Faţă de soluţia la care a ajuns instanţa în urma deliberării, cu privire la capătul principal de cerere, conform art. 453 alin 1 C pr civ, instanţa va respinge ca neîntemeiat şi capătul de cerere accesoriu privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, conform art. 717 alin 2 C pr civ, instanţa va obliga contestatorul să achite în contul B.E.J. suma de x lei reprezentând cheltuieli xerocopiere dosarului execuţional nr. x/2019.

Domenii speta

Spete similare