Civil.cerere de valoare redusă – relaţii comerciale de prestări servicii transport marfă

CERERE DE VALOARE REDUSĂ – RELAŢII COMERCIALE DE PRESTĂRI SERVICII TRANSPORT MARFĂ

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.08.2021 sub nr. ..../200/2021 reclamanta  S.C. G... S.R.L. a declanşat procedura cu privire la cererile de valoare redusă în contradictoriu cu pârâta NDE S.R.L., prin administrator DNA, prin completarea formularului de cerere şi înaintarea acestuia la Judecătoria Buzău, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 900 euro, echivalentul a 4.440 lei, la data formulării cererii, reprezentând debit restant,  precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale de prestări servicii conform comenzii de transport nr. 1553 din data de 20.08.2020, încheiată între reclamantă în calitate de transportator și pârâtă, în calitate de expeditor, aceasta din urmă beneficiind de servicii de transport. În baza comenzii pârâtei, reclamanta a arătat că a efectuat un transport internațional de mărfuri pe ruta Iași-România în Svitavy-Cehia, în schimbul unui preț al transportului de 1800 euro.

De asemenea, a arătat că în data de 26.01.2021, pârâta debitoare a achitat parțial factura emisă, achitând suma de 900 euro, însă diferenţa de 900 euro nu a fost achitată, motiv pentru care a introdus cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, a menţionat faptul că aceasta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în valoare de 4.440 lei  la data sesizării instanței, pârâtei revenindu-i obligaţia de a achita preţul serviciilor prestate acestuia.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1026 şi urm. C.proc.civ., art. 1170 și 1270 şi urm. C. civ., precum și Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele din 19.05.1956.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, a solicitat încuviinţarea şi administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Acţiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, potrivit art. 6 alin.1 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru (f. 25 d.).

În temeiul art. 1028 Cod procedură civilă, instanţa a verificat formularul de cerere de valoare redusă înaintat de reclamantă, constatând că este completat corect şi conţine informaţiile necesare soluţionării cererii şi a înaintat pârâtei formularul de răspuns însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă.

Deşi i-a fost comunicată anexa nr. 3 din Ordinul MJ nr.359/C/2013 - formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantei şi cu înscrisurile doveditoare, pârâta nu a înţeles să completeze formularul de răspuns şi nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretenţiile reclamantei.

La termenul de judecată din data de 26.11.2021, instanța a dispus citarea pârâtei la punctul de lucru, așa cum s-a evidențiat prin extrasul ONRC depus la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 25.01.2022, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în baza art. 255 și 258 alin 1 C. proc.civ., apreciind că sunt admisibile și concludente în soluționarea cauzei. De asemenea, a reținut cauza spre deliberare și pronunțare. 

Analizând  actele și lucrările dosarului, pe baza ansamblului probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele considerente:

Între reclamanta S.C. G... S.R.L, , în calitate de transportator și pârâta NDE S.R.L, în calitate de expeditor, s-au desfășurat relații comerciale de prestări servicii conform comenzii de transport nr. 1553 din data de 20.08.2020 ( fila 12  verso d.), prin care cea dintâi s-a angajat să presteze în favoarea pârâtei, servicii de transport marfă, cu două camioane complete, din Iași, Calea Chișinăului nr. 29 până în Cehia în localitatea SvitavyTjekkiet, Factory 1, Prumyslova 2. Pentru serviciile  de transport, părțile au convenit un pret de 1800 euro, echivalentul în lei 35364, 24 lei, la data emiterii facturii emisă de reclamantă la data de 25.08.2020.

În Anexa facturii emise de reclamantă, s-a stabilit  că plata se va efectua la data de 45 de zile de la primirea documentelor în original( filele 12-15 d.).

În data de 21.08.2020 a fost încheiat avizul de însoțire a mărfii, semnat și ștampilat de societatea GF Internațional S.A ( fila 16 d.), iar la dosarul cauzei au fost atașate CMR-urile aferente mărfii transportate de reclamantă. Din analiza acestor înscrisuri, instanța reține că marfa  a fost transmisă la destinație în data de 25.08.2020( filele 16-17 d.).

Prin ordinul de plată din data de 26.01.2021( fila 17 verso), pârâta a achitat către reclamantă prin intermediul serviciilor bancare suma de 900 euro, în care s-a menționat să se achită parțial factura nr. 298.

Instanța constată că potrivit art. 1 din Condițiile atașate comenzii de transport,  termenul de plată al prețului aferent serviciilor de transport realizate de reclamantă, a fost stabilit de părți ca fiind de 45 de zile de la prezentarea în original a documentelor de livrare și CMR-ul în original.

În data de 27.05.2021, a fost emisă de către societatea reclamantă notificarea cu nr. 24, prin care pârâta a fost somată ca, în termen de 15 zile de la primirea notificării să achite debitul restant în valoare de 900 euro, rezultat în urma desfășurării relațiilor contractuale, conform facturii nr. 298 din data de 25.08.2020.  Odată cu notificarea comunicarea pârâtei, reclamanta a comunicat și  factura nr. 298/25.08.2020, comanda de transport nr. 1553 din data de 20.08.2020, CMR-urile și avizele de primire a mărfii aferente și fișa de client conținând verificările din evidențele reclamantei.

Cu titlu preliminar, cu privire la aplicabilitatea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1026 alin. (1) C.proc.civ., aceasta se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 de lei la data sesizării instanţei. Din analiza cererii de chemare în judecată se observă faptul că debitul are valoarea de 4.440 lei la data cererii de chemare în judecată, situându-se astfel sub plafonul impus de art. 1026 alin. (1) C.proc.civ. Totodată, cererea formulată nu priveşte niciuna dintre materiile arătate în art. 1026 alin. (2) şi alin. (3) C.proc.civ. care fac inaplicabilă procedura cu privire la cererile de valoare redusă, motiv pentru care instanţa va soluţiona cererea de chemare în judecată potrivit procedurii speciale cuprinsă în art. 1026- art. 1033 C.proc.civ.

Instanța apreciază că in speță, se solicită  de către reclamantă executarea silită a obligației de a achita prețul lucariilor executate, așa cum s-a convenit prin contractul încheiat între părți. 

În vederea aprecierii temeiniciei pretențiilor deduse judecății, instanța apreciază că trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții prevăzute de lege:

-între părți să se fi încheiat un contract în mod valabil;

-reclamanta să fi făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații asumate prin contractul încheiat între părți;

-pârâta să nu îşi fi îndeplinit propriile obligații stabilite prin contract;

-parata să fie în întârziere cu privire la executarea obligațiilor contractuale sau să fi fost pusă în întârziere;

-pârâtă să nu fi făcut dovada unei cauze justificative de neexecutare a obligației.

În drept, în ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, potrivit art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, creditorul având dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, potrivit art. 1516 alin. 1 Cod civil.

Conform art. 1350 alin. 2 Cod civil, atunci când persoana nu-şi îndeplineşte fără nicio justificare obligaţiile pe care le-a contractat, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată la repararea acestui prejudiciu, astfel că reclamantul care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să facă dovada existenţei obligaţiei şi a temeiului juridic al acesteia, iar pârâtul care pretinde că a executat obligaţia asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege, potrivit art. 249 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit art. 1178 C. civ., contractul se încheie prin simplul acord de voințe al porţilor, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă. Totodată, potrivit art. 1182 alin 1 C. civ., contractul se încheiere prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.

În cauză, instanța reține că în cauză, s-au desfășurat raporturi juridice contractuale între profesioniști, contractul considerându-se încheiat în momentul întrunirii acordului de voinţă al părților,  ca urmare a lansării comenzii de către pârâtă, data la care reclamanta a încărcat marfa, această operaţiune fiind dovada acceptării de către reclamantă a comenzii pârâtei. Prin urmare, data încheierii contractului este data de 20.08.2020.

Pentru a reține existența raporturilor contractuale între părți, în formă simplificată, se are în considerare corespondența purtată între părțile contractului de transport( fila 12 d.), pârâta fiind cea care a stabilit condițiile contractului și a comunicat reclamantei condițiile necesare efectuării transportului, care au fost acceptate prin semnătură și ștampila transportatorului( filele 13-15 d.), precum și factura emisă  la data de 15.08.2020( fila 12 d.).

Instanța apreciază că reclamanta a făcut dovada derulării raporturilor contractuale între părți, cu mențiunea că, deși factura nu este însușită de către societatea pârâtă, aceasta din urmă a achitat parțial suma datorată în temeiul facturii emise, la data de 26 ianuarie 2021, așa cum rezultă din ordinul de plată depus la dosarul cauzei( fila 17 verso).

În acest sens, sunt și disp. art. 277 alin 2 și 3 C. proc.civ., care prevăd că  înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic. Chiar dacă factura emisă nu face probă pentru emitent, din toate înscrisurile atașate la dosarul cauzei, instanța reține că situația raporturilor contractuale dintre părți este conformă cu cea expusă de reclamant în cererea de chemare în judecată.

De asemenea, în acord cu mențiunile reclamantei, în cauză este aplicabilă Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele din 19.05.1956, care reglementează în art. 1 că actul se aplică se aplica oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii si locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate in contract, sunt situate in doua tari diferite, dintre care cel puţin una este tara contractanta, independent de domiciliul si de naţionalitatea participanţilor la contract.

De asemenea, potrivit art. 4 corob. cu art. 9 din Convenție, proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsura, iar până la proba contrarie, a condiţiilor contractului si a primirii mărfii de către transportator.

Potrivit disp. art.  1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante, astfel că fiecare dintre acestea este ţinută de îndeplinirea obligațiilor asumate.

Conform dispart. 1350 C.civ., orice persoană trebuie să iși execute obligațiile pe care le-a contractat, in caz contrar, atunci când fără justificare nu îşi îndeplineşte aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celelalte părți și este obligată să îl repare, in condițiile legii.

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii propriei obligației ce îi revenea în temeiul  contractului, și anume executarea lucrărilor menționate în contract, în sensul disp. art. 249 C.proc. civ., prin depunerea  la dosarul cauzei a CMR-urilor și a devizelor de însoțire a mărfii, așa cum au fost detaliate anterior, care au fost comunicate pârâtei, prin scrisoare recomandată la data de 02.06.2021( fila 11 d.).

Instanța apreciază că potrivit art. 1 din condițiile comunicate de reclamantă pârâtei în vederea efectuării transportului cuvenit, reclamanta avea obligația de a comunica în original, dovezile de livrare a mărfii, obligație îndeplinită de reclamantă, conform celor arătate anterior.

Prin plata parțială efectuată de pârâtă și recunoscută de reclamantă, în ceea ce privește suma de 900 euro, pentru factura nr. 298/25.08.2020( fila 17 verso), instanța este îndreptățită să considere că, deși nu a procedat la semnarea facturii, pârâta a înțeles să își îndeplinească parţial obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă.

În ceea ce privește plata parțială, aceasta reprezintă din punct de vedere legal o recunoaștere tacită a faptului că datorează reclamantei suma aferentă facturii emise, având în vedere și mențiunea numărului pe ordinul de plată.

Instanța apreciază că deși în contract, părțile  nu au stabilit că însușirea facturilor se va face prin semnătură, aceasta a recunoscut tacit executarea obligației de către reclamantă, prin plata parţială efectuată.

Potrivit art. 1504 alin (2) teza finală C.civ., confirmarea în scris a efectuării plătii prin virament de către debitor, emisă de instituția de credit a creditorului, face dovada plății, or, extrasul de cont a fost depus în dovedire chiar de reclamanta creditoare în cauză.

Instanţa reţine că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii propriei obligaţii şi nici a unei cauze exoneratoare de răspundere, fiind prezumată a fi în culpă pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, în sensul disp. art. 1548 C.civ.

 Conform art. 1516  alin (1) C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei asumate. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care fără justificare, debitorul nu îşi execută la timp obligaţia şi se află în întârziere, creditorul poate la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune- interese, daca i se cuvin, să ceară sau, după caz să treacă la executarea silită a obligaţiei.

Totodată, art. 1527 alin (1) C.civ. statuează regula executării în natură a obligaţiei, numai daca aceasta este posibilă, iarîn cauză, nu se poate reține că obligația de a plăti o suma de bani nu poate fi executată, întrucât aceasta poate fi întotdeauna executată în natură, iar disp. art. 1488 alin (1) C.civ. prevede că „debitorul unei sume de bani, este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate”.

Referitor la condiția punerii în întârziere în executarea obligațiilor, instanța reține că părțile nu au stabilit prin contract că în cazul în care una din părți nu își îndeplinește obligațiile la scadentă, aceasta s-ar afla de drept în întârziere, în sensul disp. art. 1523 alin (1) C.civ. Reclamanta a făcut dovada conținutului și comunicării notificării, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei ( fila 10-11 d.).Față de notificarea emisă de reclamantă și comunicată pârâtei în data de 02.06.2021, instanța constată că la acest moment, în acord cu mențiunea pârâtei din condițiile atașate comenzii, aceasta este în întârziere cu privire la obligația de plată la expirarea termenului de 45 de zile de la data comunicării notificării.

In ceea ce privește aceasta condiție, instanța are în considerare disp. art. 1522 alin (1) și (2 ) C.civ. care sunt în sensul că „punerea în întârziere se face de către creditor, prin notificare scrisă în sensul solicitării executării obligației, care se va comunica debitorului fie prin executor judecătoresc, fie prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării”.

Față de toate considerentele expuse anterior, instanța urmează a admite cererea de chemare în judecată, sens în care va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4.440 lei, reprezentând contravaloare factură neachitată parțial.

Ca şi consecinţă a admiterii a cererii de chemare în judecată, instanţa va admite şi cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei și onorariul de avocat în cuantum de 1000 lei, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 451, 452 şi 453 C. proc.civ., iar în cauză s-a făcut dovada întinderii și existenței acestora, conform înscrisurilor în dovedire atașate la dosarul cauzei ( filele 8-9 și 25 d.).  Prin urmare, va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare