Plângere contravenţională

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea contravenţională, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia, la data de ______, sub nr. ______, petentul I.A.V a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria PPHX nr. ______.

În motivare, a arătat că prin manevra de depăşire a evitat producerea unui accident cu autovehiculul care circula în faţa sa, acesta din urmă frânând nejustificat pentru a face poze peisajului de pe drum.

În drept, a invocat prevederile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, dovada achitării acesteia fiind ataşată la dosar, la fila 3.

La data de 10.01.2022, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale, ca nefondată.

În motivare, a arătat că la data de 16.12.2021, în jurul orei 09:53, petentul a condus autoturismul marcă Mercedes-Benz, cu nr. de înmatriculare ______, pe DN1 către Ploieşti, în localitatea Buşteni, iar la km. 127+850 a efectuat manevră de depăşire, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers.

A susţinut că procesul-verbal este legal şi temeinic, fiind încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului de poliţie, petentului revenindu-i sarcina de a proba o altă situaţie de fapt.

În drept, a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 şi O.U.G. nr. 195/2002.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PPHX nr. 546193/16.12.2021 (f. 4), petentul a fost sancţionat contravenţional, în temeiul art. 120 alin. (1) lit. h) şi i) din H.G. nr. 1391/2006 rap. la art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 580 lei (4 puncte-amendă), fiindu-i aplicată şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

S-a reţinut că în data de 16.12.2021, ora 09:53, petentul a condus autoutilitara Mercedes-Benz, cu nr. ______, pe DN1, din direcţia Braşov către Ploieşti şi, în localitatea Buşteni, la km. 127+880 m a efectuat manevră de depăşire neregulamentară a autovehiculului care circula în faţa sa, în zona de acţiune a indicatorului Depăşirea interzisă şi încălcând marcajul axial continuu, circulând în totalitate pe sensul opus.

Examinând procesul-verbal prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanță din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, întrucât cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele persoanei sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ” acuzație în materie penală ”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Fapta de care a fost „acuzat” petentul prin procesul-verbal de contravenţie poate fi considerată ca având un caracter „penal” în sensul autonom pe care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului îl acordă acestei noţiuni, având în vedere că, pe de o parte, interdicţia instituită prin textul legal încălcat se adresează tuturor persoanelor şi că, pe de altă parte, scopul sancţiunii este acela de a pedepsi şi a preveni săvârşirea în viitor a unor fapte similare (Hotărârea CEDO din 4 octombrie 2007 Anghel c. României).

În consecință, având în vedere în special hotărârea pronunțată de Curte în cauza Anghel contra României, se constată că instanța trebuie să respecte garanțiile cuprinse în art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acestea se referă în principal la respectarea prezumției de nevinovăție de către instanță, care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate. De asemenea, în toate cazurile trebuie să fie incident principiul in dubio pro reo, ceea ce înseamnă că orice îndoială existentă în cauză trebuie interpretată exclusiv în favoarea persoanei sancționate contravențional. Pe de altă parte, tot din jurisprudența CEDO rezultă că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă că reflectă adevărul, însă numai în condițiile în care actul de constatare a fost încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator. Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient. Prin urmare, actul constatator va fi anulat numai în situațiile în care agentul constatator nu a fost de față la săvârșirea contravenției, dacă acesta nu poate proba cele afirmate în actul de constatare și sancționare.

În prezenta cauză, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie, acesta fiind încheiat în baza constatărilor personale ale agentului de poliţie, care a fost de faţă în momentul comiterii faptei de către petent.

Prin urmare, revine petentului sarcina de a proba o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Petentul nu a negat manevra de depăşire. În schimb a afirmat că manevra de depășire a fost impusă de frânarea bruscă a autovehiculului ce circula în fața sa.

În ceea ce privește apărarea petentului, instanța reține, în primul rând, că nu și-a probat susținerile, deși, raportat la art. 249 C.proc.civ. îi revenea această sarcină.

În al doilea rând, instanţa reţine că nu sunt îndeplinite condițiile vreunui caz dintre cele prevăzute de art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.

Instanţa apreciază că petentul, prin afirmațiile sale nu face decât să îşi invoce propria culpă decurgând din nepăstrarea distanţei pentru a înlătura răspunderea contravenţională.

Având în vedere că din probele administrate nu rezultă o situaţie de fapt contrară celei reţinute în procesul-verbal, prezumţia de validitate de care se bucură acest act nu a fost răsturnată, iar fapta petentului care face obiectul prezentei plângeri constituie contravenţie.

Analizând individualizarea sancţiunilor aplicate, instanţa reţine dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 conform cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Raportat la circumstanţele concrete ale producerii faptei analizate mai sus, sancţiunea contravenţională aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi se justifică în raport de persoana contravenientului şi în raport de modalitatea de săvârşire a faptei. În acest cadru, instanța reamintește, referitor la individualizarea sancţiunii, că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancţionator, proporţional cu gradul de pericol al faptei săvârşite, petentului fiindu-i aplicat chiar minimul prevăzut de lege (4 puncte amendă).

Manevrele neregulamentare precum cele din prezenta cauză săvârșite de petent sunt apte să conducă la consecinţe grave, iar nesancţionarea acestor fapte considerate minore de către participanții la trafic contravenienți și recurente în traficul rutier din România poate genera accidente rutiere grave. Pericolul rezultă din atât din conduita petentului (de nerespectare a regulilor privind depăşirea), cât și din rezultatul care s-ar fi putut produce, în contextul unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a participanților la trafic și cu avarii aduse autoturismelor.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa consideră că agentul constatator a aplicat în mod corect sancţiunea amenzii contravenţionale.

Cu privire la  măsura suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, potrivit art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depăşirea.

Din textul de lege mai sus amintit reiese că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile se aplică automat, în virtutea legii, nefiind la latitudinea agentului constatator. Agentul constatator a aplicat în mod corect petentului această sancţiune având în vedere că a reţinut efectuarea manevrei de depăşire cu încălcarea marcajului continuu.

De asemenea, instanța nu este abilitată să modifice sau să înlăture sancțiunea contravențională complementară, a suspendării permisului de conducere pe o durată de 30 de zile, întrucât aceasta se aplică automat, în condițiile comiterii unei fapte contravenționale, fără a exista o marjă de apreciere a agentului constatator pe criterii de oportunitate, nefiind prevăzut un minim și maxim al zilelor de suspendare a permisului de conducere, precum în cazul amenzii contravenționale.

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanţa și a stabilit că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101  alin.  (3),  art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier  ori  tramvai,  nu  are  posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare”.

În aceste condiţii, întrucât petentul nu a făcut dovada unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, prezumţia de temeinicie şi veridicitate a procesului-verbal nefiind înlăturată, instanţa urmează să respingă plângerea contravenţională în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare