Ordonanţă de plată

Sentinţă civilă 1973 din 13.03.2019


Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect „ordonanţă de plată”, formulată de creditoarea AAA, cu sediul în procesual ales la Top Factoring SA, Clădirea Euro Tower Bucuresti, str. Dinu Vintilă, nr.11, et. 1 şi 2, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea BBB, cu domiciliul în comuna Gherghiţa, sat Gherghiţa, nr. 70, judeţul Prahova.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns debitoarea prin curator Mitroiu Mircea, lipsă fiind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după  care,

Instanţa pune in discuţie excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, formulată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către debitoare prin curator.

Debitoarea prin curator, având cuvântul, solicită anularea cererii de chemare în judecată având în vedere că aceasta a fost introdusă de către o persoana juridică care în conformitate cu dispoziţiile legale nu poate să reprezinte o societate comercială sau o altă persoană juridică. Aceasta reprezentare se poate face numai prin avocat ori prin consilier juridic.

Instanţa respinge excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiata, având în vedere că cererea a fost introdusă de reprezentant legal şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.194 C:pr.Civ.

Instanţa pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare.

Debitoarea prin curator, având cuvântul, solicită admiterea excepţiei învederând instanţei că ultimul contract de cesiune de creanţă a fost încheiat chiar între CCC si DDD.De asemenea, nu s-a făcut dovada că între DDD şi AAA s-ar fi încheiat un alt contract de cesiune.

Instanţa respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, având în vedere înscrisul aflat la fila 53 dosar, încheiat între CCC si AAA, coroborat cu înscrisul aflat la fila 59 dosar, ce emană de la Registrul Comerţului.

Instanţa acordă cuvântul cu privire la probatoriu.

Debitoarea prin curator, având cuvântul, solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

În temeiul art.258 raportat la art.255 N.C.P.C. instanţa încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind ca fiind utilă soluţionării cauzei.

Instanţa acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Debitoarea prin curator, având cuvântul, învederează instanţei că astfel cum s-a arătat, se contestă întreaga sumă ce a fost solicitată de către creditoare, avându-se în vedere si Sentinţa civilă nr. 8254/2015 a Tribunalului Bucureşti, cu privire la despăgubirile privind rezilierea contractului de telefonie mobila, solicitând în acest sens respingerea cererii de chemare în judecată formulată.

Nemaifiind împrejurări de fapt şi temeiuri de drept ale cauzei, de lămurit, instanţa o va reţine în vederea soluţionării şi rămâne în pronunţare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.09.2018 pe rolul acestei instanțe creditoarea AAA în contradictoriu cu debitoarea BBB a solicitat instanței pronunțarea unei ordonanțe de plată prin care aceasta să fie obligată la plata sumei de 1772,73 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 596,81 lei, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 886,45 lei, reprezentând despăgubiri pentru rezilierea contractului înainte de expirarea perioadei minime.De asemenea creditoarea a solicitat obligarea debitoarei și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea a încheiat cu Vodafone România SA contractul de prestări servicii nr....şi nr....... în baza cărora au fost emise facturi în valoare de 1772,73 lei, pe care debitoarea nu le-a achitat la scadență, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 0,5% din suma datorată.

Creditoarea a susţinut că despăgubirile pentru încetarea contractului înainte de expirarea perioadei contractuale sunt în valoare de 886,45 lei.

S-a precizat de creditoare că la data de 17.11.2016 a operat cesiunea de creanță între Vodafone România SA și CCC cu privire la creanța existentă împotriva debitoarei, iar la data de 19.04.2017 CCC a transmis creanța către AAA.

Creditoarea a arătat că are împotriva debitoarei o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi că sunt îndeplinite prevederile art.1014 din Codul de Procedură Civilă pentru emiterea unei ordonanţe de plată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1014 și următoarele C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 6 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Deşi legal citat, debitoarea a nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege în acest sens și nu s-a prezentat în fața instanței, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la cererea creditoarei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, debitoarea a încheiat cu Vodafone România SA contractele de prestări servicii nr. 10748302/30.09.2011, 22511114_22511090/14.09.2014 şi 13053899/02.09.2013, în baza cărora au fost emise facturi în valoare de 1772.73 lei, pe care debitoarea nu le-a achitat la scadență, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 596,81 lei.

Vodafone România SA a încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 2016 MA 007655/17.11.2016 cu CCC prin care a fost cesionată creanță deținută împotriva debitoarei, iar la data de 19.04.2017 CCC a încheiat contractul de cesiune cu AAA.

În drept, pentru ca instanţa să emită o ordonanţă de plată împotriva debitorului trebuie să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1014 din Cod de procedură civilă, respectiv „creanţele să fie certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris, ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.”.

Astfel, din textul legal menţionat, rezultă că procedura ordonanţei de plată presupune, pe lângă condiţiile generale pentru exercitarea oricărei acţiuni în justiţie, îndeplinirea anumitor cerinţe speciale.

În primul rând, creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii, fiind însă necesar ca această obligaţie să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.

Instanţa reţine că pretenţiile creditoarei se întemeiază pe contractele de prestări servicii nr....şi nr......,fiind incidentă procedura specială a ordonanței de plată reglementată de Codul de procedură civilă, fiind vorba despre un contract.

În al doilea rând, creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, în sensul art. 663 alin. (1), (2) şi (3) Cod de procedură civilă, respectiv existenţa ei să fie neîndoielnică şi să rezulte din actul încheiat între părţi, obiectul ei  să fie determinat, sau cel puţin determinabil şi obligaţia debitorului  să fie ajunsă la scadenţă, sau debitorul  să fie decăzut din beneficiul termenului de plată.

Examinând cererea creditoarei pe baza actelor depuse la dosar, instanţa constată că aceasta are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Aşadar, apreciază ca întemeiate  pretenţiile creditoarei şi cu privire la plata penalităţilor, motiv pentru care urmează să dispună obligarea debitoarei la plata către creditoare a acestora în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere calculate de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Potrivit art. 4 din contract – clauze contractuale principale partea a II-a „clientul va plăti, la termenul de plată sau în avans, prețul serviciilor cuprinse în facturile emise de Vodafone […]. Termenul de plată este de maxim 14 zile de la data emiterii facturii. În cazul depășirii acestui termen se aplică penalități de întârziere conform TCG”.

Art. 6.1 din Termenii și Condițiile Generale prevede că „pentru facturile neplătite la termen clientul va plăti penalități de întârziere în decontare de 0,5%/zi, cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume. […] Totalul penalităților de întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra cărei sunt decontate”.

Potrivit art. 9.2 din  Termenii și Condițiile Generale reclamanta poate înceta contractul din motive imputabile clientului cu o notificare scrisă adresată cu 15 zile înainte de data încetării în cazul în care clientul nu își respectă în mod repetat obligația de plată a sumelor datorate.

Conform art. 10.3 din Termenii și Condițiile Generale în cazul în care clientul solicită încetarea contractului înainte de durata minimă, acesta datorează o despăgubire egală cu valoarea prejudiciului cauzat, iar art. 5 din Clauze contractuale principale partea a II-a contractul încetează la cererea clientului printr-o notificare adresată Vodafone, caz în care acesta este obligat să plătească toate datoriile scadente și o despăgubire în cazul încetării contractului înainte de durata minimă, iar Vodafone poate suspenda furnizarea serviciilor sau poate rezilia contractul în cazul în care clientul nu își respectă obligațiile.

Instanța constată că în cauza de față creditorul a susținut că Vodafone a reziliat contractul încheiat cu debitoarea înainte de expirarea perioadei minime contractuale ca urmare a neplății la termen a facturilor emise.

Având în vedere dispozițiile contractuale prezentate anterior, instanța apreciază că se poate solicita obligarea la plata despăgubirii pentru încetarea contractului înaintea expirării duratei minime numai în cazul în care clientul este cel care solicită încetarea contractului.

În cauza de față, creditorul a susținut că prestatorul a fost cel care a notificat rezilierea contractului, caz în care potrivit dispozițiilor acestuia debitoarea nu poate fi obligată la plata despăgubirii pentru încetarea contractului înainte de expirarea duratei minime.

De asemenea, instanța reține că creditorul nu a făcut dovada rezilierii contractului.

În consecință, instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata sumei de 886,45 lei, reprezentând despăgubiri ca urmare a rezilierii contractului înainte de termen, ca neîntemeiată.

Faţă de cele arătate instanţa urmează să admită în parte cererea şi va ordona debitoarei ca în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, să plătească creditoarei suma de 1772,73 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate şi suma de 596,81 lei penalităţi de întârziere.

În baza art.1025 C.pr.civ instanța va pronunța o hotărâre executorie.

În temeiul art. 453 Cpc., instanța va obliga debitorul să îi plătească creditoarei suma de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de creditoarea AAA, cu sediul în procesual ales la Top Factoring SA, Clădirea Euro Tower Bucuresti, str. Dinu Vintilă, nr.11, et. 1 şi 2, sector 2 în contradictoriu cu debitoarea BBB, cu domiciliul în comuna Gherghiţa, sat Gherghiţa, nr. 70, judeţul Prahova.

Obligă debitoarea să îi plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii suma de 1772,73 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate si neachitate şi suma de 596,81 reprezentând contravaloarea penalităţilor de întârziere.

Respinge cererea în rest.

Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea în anulare se depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 13.03.2019.

Preşedinte, Grefier,