Divorţ – obligaţie pensie întreţinere în natură.

Sentinţă civilă 1283 din 28.06.2019


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 03.10.2018 cu nr. 6026/866/2018, reclamanta-pârâtă ..................., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant ......................, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între soţi din culpa exclusivă a pârâtului, autoritatea părintească asupra minorului ............................., născută la data de ..............., să fie exercitată în comun de ambii părinţi, locuinţa minorului să fie la mamă, pârâtul să fie obligat la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului prin raportare la veniturile realizate, precum şi revenirea la numele avut anterior căsătoriei, respectiv ...................... Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că relaţiile de familie sunt grav vătămate  ca urmare a comportamentului pârâtului, în principal, pe fondul consumului excesiv de alcool, care a dus la răcirea relaţiilor şi care a făcut imposibilă continuarea căsătoriei.

În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 373,  art. 383, art. 400 , art. 402, art. 529 C.civ. şi pe prevederile Legii nr. 272/2004.

În dovedire, reclamanta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă socială şi proba testimonială.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei, în conformitate cu prevederile art. 15 lit. a) din OUG nr. 80/2013.

Pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului......................., născută la data de ................ să revină în comun ambilor părinţi, stabilirea locuinţei la tată iar în subsidiar, dacă va fi stabilită locuinţa minorului la mamă, încuviinţarea unui program de vizită în favoarea sa, reclamanta- pârâtă să fie obligată la plata unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului prin raportare la veniturile realizate, precum şi revenirea reclamantei- pârâte la numele avut anterior căsătoriei, respectiv ........... Au fost solicitate, de asemenea, cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâtul arată că deşi relaţia dintre soţi a fost la început una normală, bazată pe respect reciproc, în timp, relaţia s-a răcit pe fondul comportamentului de înstrăinare din partea reclamantei.

În drept, întâmpinare şi cerere reconvenţională au fost întemeiate pe disp. art. 373, art. 400 , art. 401, art. 529 C.civ., art. 194 şi 915 C.proc.civ. şi pe prevederile  art. 2,7,30-33 din Legea nr. 272/2004.

În dovedire, pârâtul a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă socială  şi proba testimonială.

Cererea reconvenţională a fost legal timbrată.

La data de 23.11.2018, reclamanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională şi a  solicitat respingerea cererii reconvenţionale arătând că nu este de acorde cu stabilirea locuinţei minorului la tată, iar divorţul nu se poate pronunţa din culpa sa pentru că nu se face vinovată de separaţia în fapt.

În şedinţa publică din data de 20.06.2019, părţile au depus la dosarul cauzei o declaraţie comună prin care au arătat că au căzut de acord cu privire la divorţ şi celelalte capete de cerere, astfel că înţeleg să îşi modifice acţiunile în sensul că solicită desfacerea căsătoriei prin acord, fără analiza culpei, fără motivarea hotărârii, autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi, locuinţa minorului să fie la mamă, obligaţia de întreţinere  să fie executată în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, de către ambele părți, fără a fi stabilit un cuantum procentual, reclamanta să revină la numele avut anterior căsătorie. De asemenea, s-a arătat că s-a ajuns la un consens şi cu privire la programul de legături personale după cum urmează:

a) în fiecare sfârșit de săptămână, de vineri, ora 14.00, până duminică, ora 20.00, cu luarea minorului la locuința pârâtului-reclamant și readucerea acestuia la locuința mamei;

b) jumătate din fiecare vacanță școlară, iar în ceea ce privește vacanța de vară, în funcție de programarea concediului fiecăreia dintre părți, să poată fi luat minorul de către subsemnatul pârât-reclamant la locuința mea și pentru petrecerea vacanțelor, respectiv concediilor;

c) de ziua onomastică și de naștere a copilului pârâtul-reclamant să poată petrece patru ore împreună doar cu copilul;

d) să fie informat cu privire la starea de sănătate a copilului, situația sa școlară, despre activitățile sale școlare și extrașcolare, despre orice demers întreprins în numele și pentru copil și care vizează interesul superior al acestuia, fără cheltuieli de judecată.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 22.08.2010, aşa cum rezultă din certificatul de căsătorie anexat cererii. Pe parcursul căsătoriei, părţile au avut un copil, pe minorul ..............., născută la data de ..............................

Conform art. 373 alin. 1 lit. a) C.civ., divorţul poate avea loc prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ.

Potrivit art. 374 alin. 1 şi 2 C.civ.,  divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii  minori rezultaţi din căsătorie, iar divorţul prin acordul soţilor nu poate fi admis dacă unul dintre soţi este pus sub interdicţie.

În temeiul art. 927 C.proc.civ., hotărârea prin care se pronunţa divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.

Faţă de poziţia procesuală a părţilor, exprimată prin declaraţia comună depusă la dosarul cauzei la data de 20.06.20219, semnată în faţa instanţei, privind desfacerea căsătoriei prin acord, fără reţinerea culpei vreunuia dintre soţi, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 373 alin. 1 lit. a) şi art. 374 C.civ. şi văzând şi dispoziţiile art. 929 şi urm. C.proc.civ., instanţa urmează a admite cererea de divorţ formulată de reclamanta-pârâtă, astfel cum a fost modificată, dar şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant, astfel cum a fost modificată şi a declara desfăcută prin acord căsătoria încheiată între părţi la data de 22.08.2010 şi înregistrată în Registrul Stării Civile al Comunei Mogoşeşti-Siret, jud. Iaşi, cu nr. 18 din data de ................, potrivit acordului intervenit, fără motivarea culpei.

Conform art. 383 alin. 1 - 3 C.civ., la desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.

Faţă de cererea expresă a reclamantei-pârâte, va dispune ca  aceasta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv ...................

Potrivit art. 931 alin. 1 teza finală C.proc.civ., prin aceeaşi hotărâre, instanţa va lua act de învoiala soţilor cu privire la cererile accesorii, în condiţiile legii.

Instanţa constată că părţile au convenit şi asupra cererilor accesorii.

Având în vedere acordul expres al părţilor, instanţa va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului .............................,născut la data de .............. să revină în comun ambilor părinţi şi va stabili ca locuinţa minorului ............. să fie la mamă.

Potrivit art. 529 C.civ., întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Cu privire la obligaţia de întreţinere, având în vedere acordul părţilor, instanţa stabileşte să fie executată în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, de către ambele părți, fără a fi stabilit un cuantum procentual.

Instanţa va lua act şi de acordul părţilor cu privire la următorul  program de legături personale în favoarea tatălui pârât-reclamant stabilit de comun acord de către părinţi: a) în fiecare sfârșit de săptămână, de vineri, ora 14.00, până duminică, ora 20.00, cu luarea minorului la locuința pârâtului-reclamant și readucerea acestuia la locuința mamei;

b) jumătate din fiecare vacanță școlară, iar în ceea ce privește vacanța de vară, în funcție de programarea concediului fiecăreia dintre părți, să poată fi luat minorul de către subsemnatul pârât-reclamant la locuința mea și pentru petrecerea vacanțelor, respectiv concediilor;

c) de ziua onomastică și de naștere a copilului pârâtul-reclamant să poată petrece patru ore împreună doar cu copilul;

d) să fie informat cu privire la starea de sănătate a copilului, situația sa școlară, despre activitățile sale școlare și extrașcolare, despre orice demers întreprins în numele și pentru copil și care vizează interesul superior al acestuia.

Ia act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 931 alin. 4 teza I C.proc.civ., prezenta hotărâre va fi definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamanta-pârâtă ..................., ................, cu domiciliul în ....................., jud. Iaşi, (la familia .............) astfel cum a fost modificată şi acceptată de pârâtul-reclamant ................,...................., cu domiciliul în ................., jud. Iaşi.

Admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant ................, astfel cum a fost modificată şi acceptată de reclamanta-pârâtă ..................

Declară desfăcută prin acord căsătoria încheiată între părţi la data de 22.08.2010 şi înregistrată în Registrul Stării Civile al Comunei Mogoşeşti-Siret, jud. Iaşi, cu nr. 18 din data de ....................

Dispune ca reclamanta-pârâtă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv ...................

Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului ......................,................, născut la data de ......................, să revină în comun ambilor părinţi.

Stabileşte ca locuinţa minorului .............................. să fie la mamă în mun. Paşcani. 

Stabileşte ca obligația de întreținere să fie executată în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, de către ambele părți, fără a fi stabilit un cuantum procentual.

Ia act de acordul părţilor cu privire la următorul program de legături personale în favoarea pârâtului-reclamant:

a) în fiecare sfârșit de săptămână, de vineri, ora 14.00, până duminică, ora 20.00, cu luarea minorului la locuința pârâtului-reclamant și readucerea acestuia la locuința mamei;

b) jumătate din fiecare vacanță școlară, iar în ceea ce privește vacanța de vară, în funcție de programarea concediului fiecăreia dintre părți, să poată fi luat minorul de către subsemnatul pârât-reclamant la locuința mea și pentru petrecerea vacanțelor, respectiv concediilor;

c) de ziua onomastică și de naștere a copilului pârâtul-reclamant să poată petrece patru ore împreună doar cu copilul;

d) să fie informat cu privire la starea de sănătate a copilului, situația sa școlară, despre activitățile sale școlare și extrașcolare, despre orice demers întreprins în numele și pentru copil și care vizează interesul superior al acestuia.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.06.2019.

Preşedinte,Grefier,

Dan-Marius Armaşu  Carina Leleu