Obligatia de a face

Hotărâre 1940 din 16.06.2021


Document finalizat

Dosar nr.Cod operator 2926

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA LUGOJ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1940/2021

Şedinţa publică din 16 iunie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE: XXX

Grefier: XXX

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul XXX, pe pârâtul XXX şi pe pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor XXX, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. XXX pentru reclamantul lipsă, lipsă fiind pârâţii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care a arătat că pricina se află la primul termen, cererea de chemare în judecată și întâmpinarea fiind comunicate în etapa scrisă a procesului civil, conform art. 201 C.pr.civ., după care:

Instanţa pune în discuţie aspectul prealabil privind competenţa Judecătoriei Lugoj din punct de vedere general, material şi teritorial pentru soluţionarea prezentului litigiu și durata estimativă a procesului.

Av. XXX consideră Judecătoria Lugoj competentă să soluţioneze prezenta cauză şi estimează durata procesului la un termen.

Instanţa constată că este competentă să judece prezenta cauză, având în vedere că în această cauză necompetenţa instanţei este de ordine privată şi nu a fost invocată de nicio parte.

Instanța, potrivit prevederilor art. 238 alin. (1) C.pr.civ., estimează durata procesului la un termen.

Av. XXX solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanţa, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 7, art. 255 și art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Av. XXX arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, instanţa acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Av. XXX solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, urmând ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de consimţământ al pârâtului la radiere şi transcriere. În subsidiar se solicită ca pârâtul să fie îndrituit să realizeze radierea şi transcrierea pe baza hotărârii. Totodată, se solicită ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 125 lei reprezentând contravaloarea amenzii acordate pentru lipsa rovinietei.

Av. XXX solicită cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe data de 22.03.2021 sub nr. XXX reclamantul XXX, în contradictoriu cu pârâții XXXși Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor XXX, a solicitat instanței obligarea pârâtului XXX să își exprime consimțământul și să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca XXX, tipul XXX, înmatriculat sub numărul XXX, având număr de identificare XXX, serie motor XXX, serie carte de identitate XXX, de pe numele reclamantului pe numele său, iar în caz de refuz hotărârea instanței să țină loc de consimțământ. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului XXX la plata sumei de 125 lei reprezentând contravaloarea amenzii primite pentru lipsa rovinietei.

În motivare, reclamantul a arătat că în data de 17.10.2020 a vândut pârâtului autoturismul ce face obiectul cererii, predându-i actele și posesia mașinii.

Potrivit art. 11 alin. (4) di O.U.G. nr. 195/2002, pârâtul, în calitate de proprietar, avea obligația de a cere radierea autoturismului de pe numele vânzătorului și înmatricularea acestuia pe numele său, însă nu și-a îndeplinit această obligație iar amenzile pentru contravențiile rutiere săvârșite de pârât sunt primite de reclamant.

În drept, reclamantul a invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 și art. 1349, art. 1381 și art. 1385 C.civ. iar pentru dovedirea susținerilor a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând cererii înscrisurile de la filele 5-9.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, potrivit art. 3 alin. (1) și art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 14).

Pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor XXX a formulat întâmpinare la data de 16.04.2021, solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.

În motivare, acesta a arătat că odată cu implementarea conceptului de înmatriculare continuă a fost scoasă din lege posibilitatea radierii de către fostul proprietar (în cazul vânzării-cumpărării) a vehiculului deținut. În cazul vânzări-cumpărării, radierea de pe fostul proprietar se face doar concomitent cu înmatricularea vehiculului pe noul proprietar.

Pârâtul a mai solicitat instanței să aibă în vedere faptul că dacă în dispozitivul sentinței se va dispune radierea vehiculului și înscrierea acestuia pe noul proprietar, această operațiune, care implică eliberarea certificatului de înmatriculare, efectuarea mențiunii la rubrica „deținător” în cartea de identitate și eventuala eliberare a celor două plăci cu număr de înmatriculare, va putea fi efectuată de către SPCRPCÎV XXX numai dacă se intră în posesia tuturor documentelor prevăzute la art. 8 alin. (1) din O.M.A.I. nr. 1501/13.11.2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, ceea ce implică costuri (achitarea taxelor de înmatriculare, inclusiv achitarea timbrului de mediu, deplasarea autoturismului la reprezentanta RAR în vederea obținerii certificatului de autenticitate etc.), activități ce nu intră în competența Serviciului (depistarea și identificarea autoturismului în trafic, intrarea în posesia cărții de identitate, a certificatului de înmatriculare și a plăcilor cu număr de înmatriculare).

În lipsa tuturor documentelor legale cerute, autoritatea competentă nu poate radia din circulație autovehiculul în cauză, decât dacă instanța de judecată competentă dispune expres acest lucru. Nu este culpa instituției faptul că reclamantul nu a reușit până în prezent operațiunea legală de radiere a autoturismului în discuție.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 11 și art. 17 din O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 14/2017, O.U.G. nr. 69/2007, O.U.G. nr. 63/2006 și Ordinul M.A.I. nr. 1501/13.11.2006.

Pârâtul XXX nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 16.06.2021 reclamantul a precizat că dorește obligarea pârâtului XXX la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul XXX, în calitate de vânzător, și pârâtul XXX, în calitate de cumpărător, s-a încheiat la data de 17.10.2020 un contract de vânzare având ca obiect autoturismul marca XXX, tipul XXX, înmatriculat sub numărul XXX, având număr de identificare XXX, serie motor XXX, serie carte de identitate XXX (f. 8).

Cu toate că dreptul de proprietate asupra autoturismului a fost transmis la momentul încheierii contractului, reclamantul XXX figurează și în prezent ca proprietar în evidențele Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor XXX.

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria XXX nr. XXX întocmit la data de 03.02.2021 de C.N.A.I.R. reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250, reținându-se că la data de 13.11.2020, ora 15:36, autovehiculul cu număr de înmatriculare XXX a circulat pe DN6, km 618, XXX, jud. XXX, fără a deține rovinietă valabilă (f. 9).

În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Conform art. 1178 C.civ., contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă. Dispoziții speciale cu privire la forma contractului de vânzare a unui autovehicul nu erau prevăzute de legislația în vigoare la data de 17.10.2020, astfel încât instanța reține că încheierea contractului a avut loc prin simplul acord de voințe al părților.

Având în vedere cele arătate mai sus și ținând seama de prevederile citate, instanța constată că pârâtul XXX a dobândit, în baza contractului de vânzare încheiat la data de 17.10.2020, dreptul de proprietate asupra autoturismului marca XXX, tipul XXX, înmatriculat sub numărul XXX, având număr de identificare XXX, serie motor XXX, serie carte de identitate XXX.

În soluționarea cauzei, instanța mai reține că, potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Astfel, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorității competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare ale vehiculului respectiv sau, după caz, ale proprietarului, în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit schimbarea. 

În același sens, instanța are în vedere și prevederile art. 24 alin. (2) lit. d) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 din 13 noiembrie 2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

În baza art. 25 din același act cu caracter normativ, radierea se face pe baza depunerii certificatului de înmatriculare sau de înregistrare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare ori de înregistrare, după caz, a cărții de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele înmatriculate după 1 iulie 1993), a fișei de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorității administrației publice locale, stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit trecerea vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.

Transpunând dispozițiile mai sus menționate la speța de față, instanța reține că pârâtul XXX, în calitate de cumpărător și nou proprietar al autoturismului, avea obligația de a cere transcrierea dreptului de proprietate de pe numele vânzătorului pe numele său ulterior încheierii contractului.

Astfel, conform dispozițiilor art. 11 alin. (2), (4) și (10) din O.U.G. nr. 195/2002, înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație, și presupune inclusiv operațiunea privind transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul înmatriculat, datele noului proprietar urmând să se înscrie în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.

Sintetizând și dispozițiile citate anterior, rezultă că obligația ce incumbă deținătorului unui autovehicul supus regimului înmatriculării decurge din lege și se transmite odată cu bunul, noul proprietar devenind, prin efectul legii, și debitor al obligației accesorii de solicitare a transcrierii dreptului de proprietate.

Având în vedere aceste considerente, instanța reține că pârâtului XXX îi revenea sarcina efectuării formalităților în vederea înscrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra autoturismului dobândit. Faptul că acesta nu a efectuat demersurile necesare înmatriculării pe numele său nu poate atrage menținerea în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor XXX a reclamantului XXX câtă vreme acesta nu mai este proprietar al autoturismului iar situația scriptică nu mai corespunde realității, fără vreo culpă a vânzătorului.

Prin urmare, instanța îl va obliga pe pârâtul XXX să își exprime consimțământul și să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca XXX, tipul XXX, înmatriculat sub numărul XXX, având număr de identificare XXX, serie motor XXX, serie carte de identitate XXX, de pe numele reclamantului pe numele său, în caz de refuz prezenta hotărâre urmând să țină loc de consimțământ.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului XXX la plata sumei de 125 lei reprezentând contravaloarea amenzii aplicate reclamantului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria XXX nr. XXX întocmit la data de 03.02.2021 de C.N.A.I.R., instanța reține că temeiul juridic invocat de reclamant este răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului.

Potrivit art. 1349 alin. (1) C.civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Art. 1357 C.civ. prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Prin urmare, pentru a se antrena răspunderea delictuală pentru fapta proprie a pârâtului este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 1349 și 1357 C.civ., și anume: (1) existența unei fapte ilicite, (2) existența unui prejudiciu, (3) legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și (4) vinovăția autorului faptei ilicite.

(1) În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta este reprezentată de omisiunea pârâtului de a solicita în termenul prevăzut de lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autoturismului având număr de înmatriculare XXX de pe numele reclamantului pe numele său, urmată de circularea cu acest autoturism la data de 13.11.2020, ora 15:36, pe DN6, km 618, XXX, jud. XXX, fără a deține rovinietă valabilă.

(2) Prejudiciul constă în diminuarea patrimoniului reclamantului cu suma de 125 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii aplicate.

(3) Legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu rezultă din materialul probatoriu administrat în cauză, amenda contravențională aplicată reclamantului fiind urmarea directă și imediată a faptelor pârâtului.

(4) În ceea ce privește vinovăția pârâtului, forma de vinovăție incidentă în speță este culpa cu prevedere, astfel cum este aceasta definită de art. 16 alin. (3) C.civ. Pârâtul, circulând pe un drum național cu un autovehicul pentru care nu deține rovinietă valabilă, în condițiile în care nu solicitase transcrierea dreptului de proprietate pe numele său, a prevăzut rezultatul faptei sale, și anume posibilitatea ca reclamantului să i se aplice o amendă contravențională, dar a socotit fără temei că acesta nu se va produce, astfel încât nu se poate reține lipsa vinovăției la săvârșirea faptei.

Fiind întrunite în speță toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instanța va obliga pârâtul XXX la plata către reclamant a sumei de 125 lei, sumă reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a faptelor pârâtului.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtului XXX pentru promovarea prezentului litigiu, instanța îl va obliga pe acesta la plata către reclamant a sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru (f. 14).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul XXX, având ...., jud. XXX, în contradictoriu cu pârâții XXX, având ....și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor XXX, cu sediul în .....

Obligă pârâtul XXX să își exprime consimțământul și să îndeplinească formalitățile necesare în vederea transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca XXX, tipul XXX, înmatriculat sub numărul XXX, având număr de identificare XXX, serie motor XXX, serie carte de identitate XXX, de pe numele reclamantului pe numele său, în caz de refuz prezenta hotărâre urmând să țină loc de consimțământ.

Obligă pârâtul XXX la plata către reclamant a sumei de 125 lei cu titlu de despăgubire.

Obligă pârâtul XXX la plata către reclamant a sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Lugoj.

Pronunțată astăzi, 16.06.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier,

XXX XXX

Red. A.D.C./ Tehnored. A.D.C. - D.M.C.

23 iunie 2021

Ex. 4

Com. 2