Art. 64 lit. a oug nr. 23-2008

Sentinţă penală 5893/256/2020 din 22.02.2021


DOSAR NR. 5893/256/2020

Sent.pen.nr.424/22.02.2021

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă:

Prin Rechizitoriul nr. 715/P/2019 din 25.08.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului BM pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, prev. de art. 64 lit. a din OUG nr. 23/2008, şi pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate, prev. de art. 64 lit. l din OUG nr. 23/2008.

 În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 27.02.2019 a fost surprins pescuind pe fluviul Dunărea, la km 295, în dreptul localităţii .........., folosind o barcă fără licenţă de pescuit şi o unealtă neautorizată de pescuit comercial.

Prin încheierea din 546/20.10.2020 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Medgidia a constatat că Judecătoria Medgidia este competentă material, după calitatea persoanei şi teritorial să soluţioneze cauza, constatând, totodată, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se, pe cale de consecinţă, începerea judecăţii cauzei.

 La termenul de judecată din 26.01.2021, inculpatul, prezent personal în instanţă, a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în condiţiile prevăzute de art. 374 alin. 4 C.proc.pen. rap. la art. 375 C.proc.pen., declarând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcină.

Apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 374 alin. 4 rap. la art. 349 alin. 2 C.proc.pen., respectiv inculpatul a recunoscut faptele aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare a instanţei, există manifestarea expresă de voinţă din partea acestuia de a continua desfăşurarea procesului în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar faptele ce fac obiectul inculpării nu sunt pedepsite cu detenţiunea pe viaţă, instanţa a admis cererea inculpatului BM de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Situaţia de fapt

 Având în vedere solicitarea inculpatului de a uza de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, instanţa va reţine aceeaşi situaţie de fapt cu cea descrisă în rechizitoriul nr. 715/P/2019 din 25.08.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

La data de 27.02.2019, la ora 09.40, lucrătorii Postului de Poliţie T.N. C............ l-au surprins în flagrant pe BM, pescar autorizat în cadrul O.P.P............ care pescuia pe fluviul Dunărea km 295, zona localităţii ......, folosind o barcă fără licenţă de pescuit unealtă neautorizată de pescuit comercial.

Expunerea probelor administrate în cauză şi în baza cărora se reţine situaţia de fapt:

Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante rezultă că în data de 27.02.2019, la ora 09.40, lucrătorii Postului de Poliţie T.N. Cernavodă au observat pe braţul drept al Fluviului Dunărea la km 295, în zona localităţii ....., o barcă de culoare albastră, în care se afla o persoană de sex bărbătesc care scotea din apă o setcă.

După ce această persoană a terminat activitatea de scoatere a setcii din apă, organele de poliţie i-au solicitat acestuia documentele pentru activitatea de pescuit şi de legitimare, stabilind că acesta se numeşte BM, pescar autorizat în cadrul O.P.P ................

De asemenea, numitul BM a prezentat permisul de pescuit comercial seria 000192 din 20.04.2012 cu valabilitate până în perioada de prohibiţie a anului 2019, autorizaţia de pescuit comercial nr. CT0039/2018 pentru ambarcaţiunea de pescuit nr. 34016CT cu aceeaşi valabilitate şi licenţa de pescuit CT 0016/06.06.2018 pentru barca 34016CT.

Din explicaţiile oferite de către BM rezultă că acesta recunoaşte că a folosit la pescuit comercial barca sa neînregistrată, precum şi unealtă de pescuit comercial, tip setcă compusă din nylon.

Din procesul-verbal întocmit de către organele de cercetare penală rezultă că unealta de pescuit comercial folosită de către BM este de tip setcă compusă (cu sirec) din nylon în 6 fire, în lungime de 50 m, înălţime 4,2 m, cu latura ochiului plasei de 60 mm.

Din procesul-verbal întocmit de către organele de cercetare penală rezultă că din verificările efectuate în baza de date a ANPA, BM este operator pescar comercial în cadrul ...... dar era autorizat să pescuiască doar cu barca nr. 34016CT, aparţinând numitului NA aşa cum rezultă din adresa ANPA Constanţa nr. 1455/2019, poziţia nr. 26 din tabel.

Potrivit art. 13 alin. 1 din O.U.G. 23/2008 „Licenţa de pescuit este un document netransmisibil, emis de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, care dă dreptul unei nave/ambarcaţiuni să desfăşoare activitatea de pescuit comercial, în conformitate cu normele aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Rezultă că, pescuitul în scop comercial se poate realiza doar folosind o ambarcaţiune cu licenţă valabilă, în cauză BM nu a folosit ambarcaţiunea licenţiată înscrisă în fişierul navelor cu nr. ..... ci a folosit barca personală, nelicenţiată  pentru această activitate.

 Setca deţinută şi folosită la pescuit în cauza de faţă este o unealtă de pescuit comercial deoarece întruneşte condiţiile generale în ceea ce priveşte confecţionarea acesteia dar nu îndeplineşte toate condiţiile particulare privind admiterea la pescuitul comercial, astfel cum sunt prevăzute în tabelul cap. IV lit. a nr. crt. 6 din ordinul M.A.D.R. nr. 1369 din 12 septembrie 2018  privind caracteristicile tehnice, condiţiile şi metodele admise la pescuit comercial în apele continentale. În acest sens, setca compusă folosită de către inculpat nu corespunde ca lungime în raport cu înălţimea posădită, aceasta având lungimea de 50 m faţă de maximul prevăzut de 37,5 m iar înălţimea posădită de 4,2 m, faţă de maximul prevăzut respective 3,10 m.

Rezultă că, ori de câte ori pescuitul se realizează cu o setcă simplă ori compusă care nu îndeplineşte toate criteriile corespunzătoare prevăzute în tabelul indicat mai înainte, setca în cauză este o unealtă neautorizată la pescuit. 

Fiind audiat în calitate de suspect, BM a declarat că este pescar autorizat în cadrul OPP........... şi este operator la PFA ............. pe barca lui NA din loc. .....

În data de 26.02.2019 a luat barca lui NA care se afla pe canalul tehnologic la staţia de pompare ...........i. A luat de acasă o setcă pe care a băgat-o la stanoagă la km 295.

În dimineaţa zilei de 27.02.2019 în jurul orei 08:00a mers la ........... când a vrut să ia barca cu care a introdus setca în apă, aceasta avea multă apă în ea şi întrucât se grăbea să plece la muncă a luat barca sa, cu care a mers să scoată setca din apă.

În momentul în care scotea setca din apă a fost surprins de către organele de poliţie, care după ce au verificat documentele au stabilit că barca nu era licenţiată, iar setca nu era conformă dimensiunilor stabilite de ordinul MADR 1369/2008.

Mai arată BM că recunoaşte şi regretă cele întâmplate şi că şi-a refăcut toate setcile conform ordinului.

Fiind audiat în calitate de inculpat, BM şi-a menţinut declaraţia susţinută în calitate de suspect şi a arătat faptul că iniţial nu şi-a dat acordul pentru muncă în folosul comunităţii, nu din rea-voinţă ci din cauza faptului că a crezut că îşi va pierde locul de muncă.

De asemenea, arată inculpatul că a fost conştient că o pedeapsă i se va aplica, însă s-a gândit că aceasta va fi sub formă de amendă.

Situaţia de fapt, mai sus expusă, se probează cu următoarele mijloace de probă:

-proces-verbal de constatare a infracţiunii

-înscrisuri

-proces-verbal de verificare în baza de date a ANPA

-proces-verbal de determinare a mărimilor setcii

-copie a tabelului din ordinul M.A.D.R. nr. 1369 din 12 septembrie 2018, cap. IV lit. a nr. crt. 6 

-dovada nr. CT-628762 emisă de Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Constanţa

-declaraţie suspect BM

-declaraţie inculpat BM

-fişă cazier judiciar BM

-Încadrarea juridică

 În drept, fapta inculpatului BM care, la data de de 27.02.2019 a fost surprins pescuind pe fluviul Dunărea, la km 295, în dreptul localităţii............., folosind o barcă fără licenţă de pescuit şi o unealtă neautorizată de pescuit comercial,

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, prev. de art. 64 lit. a din OUG nr. 23/2008.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că elementul material se realizează prin desfăşurarea de către inculpat a activităţii de pescuit de tip comercial sau sportiv fără a deține licenţă sau autorizație de pescuit.

 Urmarea imediată constă în punerea în pericol a relaţiilor sociale vizând conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole. Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine ca formă a vinovăţiei intenţia indirectă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta inculpatului BLAJ MARCEL care, la data de de 27.02.2019 a fost surprins pescuind pe fluviul Dunărea, la km 295, în dreptul localităţii .........., folosind o barcă fără licenţă de pescuit şi o unealtă neautorizată de pescuit comercial,

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate, prev. de art. 64 lit. l din OUG nr. 23/2008.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii, instanţa reţine că elementul material se realizează prin desfăşurarea activităţii de pescuit prin intermediul unor unelte neautorizate.

 Urmarea imediată constă în punerea în pericol a relaţiilor sociale vizând conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole. Legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

 Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine ca formă a vinovăţiei intenţia indirectă, în sensul art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., apreciind că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Instanţa reţine că faptele pentru care inculpatul BM a fost trimis în judecată există, sunt prevăzute de legea penală şi au fost săvârşite de acesta cu vinovăţia cerută de lege. Totodată, instanţa reţine că nu există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

În consecinţă, urmează a fi antrenată răspunderea penală a inculpatului pentru fapte.

Individualizarea pedepsei

Potrivit art. 74 C.pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; modul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

 Prin urmare, pentru stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, va avea în vedere toate circumstanţele reale si personale în care au fost săvârşite faptele.

 Astfel, instanţa are în vedere următoarele: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime, conform art. 396 alin. 10 C.proc.pen., modul şi împrejurările de săvârşire a faptelor, valorile sociale lezate şi ocrotite de normele penale, respectiv relaţiile sociale ce vizează conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole, urmările produse, impactul social negativ la comiterea unor astfel de fapte, care atrag în mod necondiţionat oprobriul public, şi impun, corelativ, o reacţie fermă de reprimare şi sancţionare din partea autorităţilor judiciare, dar şi datele personale ale inculpatului, care este în vârstă de 38 de ani, a absolvit 8 clase, este căsătorit, nu a satisfăcut stagiul militar, lucrează ca şofer în cadrul S.C. .............. SRL, posedă permisul de pescuit comercial seria 000192/20.04.2012 cu valabilitate până în perioada de prohibiţie a anului 2019, autorizaţia de pescuit comercial nr. CT0039/2018 pentru ambarcaţiunea de pescuit înmatriculată sub nr. ................. cu aceeaşi valabilitate, şi licenţa de pescuit CT .......... pentru respectiva barcă, nu are antecedente penale, şi pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând săvârşirea faptelor.

Având în vedere aceste criterii, instanţa apreciază că infracţiunile săvârşite prezintă o gravitate redusă, iar, raportat la persoana inculpatului, la vârsta acestuia şi la lipsa antecedentelor penale, consideră că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia, astfel, reţine că sunt întrunite condiţiile art. 80 C.pen. şi, pe cale de consecință, va renunţa la aplicarea pedepsei faţă de acesta.

În baza art. 81 C.pen., va avertiza inculpatul asupra motivelor de fapt care au determinat instanţa să renunţe la aplicarea pedepsei şi îl va atenţiona pe acesta ca pe viitor să nu mai săvârşească alte infracţiuni, în caz contrar expunându-se unei posibile condamnări.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. şi art. 66 alin. 1 din OUG nr. 23/2008, va dispune confiscarea uneltei de pescuit tip setcă ridicată de la inculpat şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanţa potrivit dovezii seria CT nr. 628762/12.04.2019.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., instanţa va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 64 alin. 1 lit. a din OUG nr. 23/2008 rap. la art. 80 C.pen. şi art. 396 alin. 1, 3 şi 10 C.proc.pen.

Renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul BM, fiul lui ..........şi ............, născut la data de ............ în ..........., Jud. ..........., cu domiciliul în ..................., CNP ..............., pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit (faptă săvârșită la data de 27.02.2019).

În baza art. 64 alin. 1 lit. l din OUG nr. 23/2008 rap. la art. 80 C.pen. şi art. 396 alin. 1, 3 şi 10 C.proc.pen.

Renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul BM, pentru săvârşirea infracţiunii de pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate (faptă săvârșită la data de 27.02.2019).

În baza art. 81 C.pen. aplică inculpatului un avertisment, atenționându-l asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. şi art. 66 alin. 1 din OUG nr. 23/2008 şi art. 404 alin. 4 lit. d C.proc.pen.

Confiscă unealta de pescuit tip setcă ridicată de la inculpat şi depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Constanţa potrivit dovezii seria .......... nr. ............

 În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen.

 Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

 Cu apel în 10 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.02.2021.

PREŞEDINTE,

  CAT GREFIER,

BMV