Instanţa din oficiu a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată

Sentinţă civilă 1889 din 20.09.2021


În fapt, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. ....... din data de 06.10.2017 pronunţată în dosarul nr. ...../324/201.... al Judecătoriei Tecuci a fost respinsă cererea pârâtei, iar aceasta a declarat apel împotriva sentinţei, care a fost soluţionat de Tribunalul Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 815/19.06.2018 instanţa de apel a respins apelul şi ca urmare sentinţa civilă nr. 2031/06.10.2017 a rămas definitivă.

Reclamanta a mai arătat faptul că prin sentinţa menţionată, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, fiind în culpă procesuală, iar în condiţiile în care pârâta a piedut irevocabil procesul, solicită obligarea acesteia la plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat, conform ordinului de plată nr. ..../............2017 şi a contractului de asistenţă juridică nr. ....../.......2017.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 453 şi art. 451 Cod proc. civ.

În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care, anexat cererii de chemare în judecată, a depus la dosar, în copie, contract de asistenţă juridică, ordin de plată, notificare, sentinţa civilă nr. 2031 din data de 06.10.2017 pronunţată în dosarul nr. 5887/324/2016 şi decizia civilă nr. 815/19.06.2018.

Cererea, în temeiul art. 30 alin. (1) Cod proc. civ., a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pârâta T C a depus întâmpinare prin care a solicitat încetarea acţiunii întrucât a rămas fără obiect.

În motivare, pârâta a arătat faptul că a achitat cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei din dosarul nr. 5887/324/2016 al Judecătoriei Tecuci, depunând dovada plăţii prin chitanţa nr. 8475/01.07.2021.

La termenul de judecată din data de 23.08.2021, instanţa a pus în vedere reclamantei să precizeze dacă s-a efectuat plata de către pârâtă şi dacă mai insistă în judecata cererii.

Reclamanta, prin răspunsul depus la data de 13.09.2021, a precizat că pârâta a făcut plata conform chitanţei nr. 8475/01.07.2021 şi prin urmare nu mai insistă în judecata cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 20.09.2021, instanţa din oficiu a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei.

Analizând  excepţia invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta T C a achitat pretenţiile solicitate de către reclamantă, respectiv suma de 1000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. 5887/324/2016 al Judecătoriei Tecuci.

De asemenea, instanţa reţine faptul că reclamanta a precizat că pârâta a făcut plata conform chitanţei nr. 8475/01.07.2021 şi prin urmare nu mai insistă în judecata cererii de chemare în judecată.

Conform art  248 alin. (1) Cod proc. civ. instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Faţă de dovada îndeplinirii obligațiilor în timpul procesului de către pârâtă, instanţa apreciază că excepţia invocată din oficiu este întemeiată, urmând a fi admisă, motiv pentru care cererea formulată urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect, motiv pentru care nu va mai fi cercetat fondul cauzei.

Instanţa va lua act de faptul că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.