CIVIL.Proces-Verbal atacat în lipsa unor dovezi clare privind nivelul alcoolemiei

Sentinţă civilă 7 din 10.10.2022


Proces-Verbal atacat în lipsa unor dovezi clare privind nivelul alcoolemiei

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 21.07.2022, și înregistrată sub numărul de dosar: .../200/2022, petentul ACP  a solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție seria: PBZX număr: ... din data de 09.07.2022 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.

În fapt, petentul a arătat că  procesul verbal atacat este nelegal şi netemeinic, având în vedere că nu a consumat alcool. A arătat, în fapt, că la data de 09.07.2022 se deplasa cu autoturismul Ford cu nr. de înmatriculare ... la domiciliul său pe ... din Mun. Buzău către centrul oraşului şi a fost oprit de un echipaj de poliţie care după ce i-a solicitat documentele, l-au întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice. A menţionat petentul că a arătat agenţilor constatări că nu a consumat băuturi alcoolice şi că doreşte să fie testat. În continuare, a arătat că aparatul etilotest a indicat valoarea de 0, 03 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a solicitat să i se recolteze probe de sânge ceea ce a menţionat şi în procesul verbal. A precizat că i s-a încheiat procesul verbal, cu toate că a solicitat recoltarea de probe de sânge.

În drept,  cererea de chemare în judecată a fost motivată cu O. G. nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, cu suma de 20 lei,  potrivit înscrisului doveditor de plată constând în chitanța din data de 20.07.2022, conform disp. art. 19 din O.U.G. 80/2013 ( fila 7 d.).

În data de 18.08.2022, după comunicarea plângerii contravenționale, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea plângerii contravenţionale formulate cu consecinţa anulării procesului verbal contestat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petentul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 195/2002, faţă de aceea că, la data de 09.07.2022 a condus autoturismul marca ... cu nr. de înmatriculare ... pe Aleea ... din Buzău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind testat cu aparatul Drager care la poziţia 28, a indicat valoarea de 0,03 mg/l alcool în aerul pur expirat.

 Intimata a arătat că la 20 de minute de testarea cu aparatul etilotest, rezultatul probelor biologice recoltate a indicat o valoare de 0 grame la mie alcool pur în sânge contrazicând rezultatul alcooltestului

A arătat că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că a recunoscut pretenţiile petentului la primul termen de judecată acordat.

În drept,  întâmpinarea nu a fost motivată din punct de vedere substanţial.

În probaţiune, au fost depuse înscrisuri.

La primul termen de judecată acordat în cauză, și anume 19.09.2022, în baza art. 255 coroborat cu art. 258 alin (1) C. proc.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea, apreciindu-le admisibile și concludente în soluționarea cauzei. Totodată, a reţinut cauza spre deliberare şi pronunţare.

Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza susținerilor părților și a materialului probator administrat în cauză, instanța reține  următoarele considerente:

În fapt, prin procesul-verbal seria : PBZX număr: ... din data de 09.07.2022 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, petentul ACP a fost sancționat contravențional cu avertisment și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, reținându-se că au fost încălcate prevederile art. 102 alin 3 lit. a din OUG nr. 195/2002,  și anume că în data de 09.07.2022, în jurul orei 07.25 petentul a condus autoturismul marca ... pe Aleea ... în mun. Buzău, având nr. de înmatriculare ...  aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice , fiind testat cu aparatul etilometru seria Drager, 7510  care la pozitia 28 a indicat o valoare de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În procesul verbal contestat, petentul a arătat că doreşte recoltare de probe biologice şi că nu a consumat alcool( fila 8 d.).

Având în vedere că prezenta plângere contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 21.07.2022, în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin (1) din O.G. nr. 2/2001, petentul luând cunoştinţă de existența procesului-verbal de contravenție  la data de 09.07.2022 prin semnarea procesului-verbal, conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să cerceteze legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și să hotărască asupra sancțiunii.

În virtutea art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăşte asupra sancţiunii aplicate de agentul constatator.

Potrivit art. 102 alin 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a)conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

Potrivit art. 98 alin 4 lit.  d din OUG nr. 195/2002, pentru contravenția săvârșită se aplică între 9 și 20 de puncte amendă.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenţie, instanţa va verifica îndeplinirea cerinţelor legale în raport cu forma procesului-verbal, precum şi pe cele în raport cu fondul acestuia, potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001.

Procedând, în prealabil, la examinarea procesului-verbal contestat din prisma art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ce consacră în mod limitativ cazurile de nulitate necondiţionată ale actului de constatare şi sancţionare contravenţională, care trebuie invocate din oficiu, instanţa constată că în cuprinsul procesului-verbal supus analizei se regăsesc numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi domiciliul contravenientului, codul numeric personal al acestuia, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

În ceea ce priveşte motivele de nulitate relativă, instanţa reţine că petentul nu a invocat în cauză lipsa niciunei menţiuni dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 alin 1 din O.G. nr. 2/2001.

Față de cele arătate, se poate concluziona că informațiile esențiale cu privire la această faptă, precum și identificarea ei legală, prin trimiterea făcută de agentul constatator la textul legal care o incriminează, sunt suficiente pentru a concluziona că din punct de vedere al modului de descriere al situației de fapt raportat la încadrarea juridică, procesul-verbal de contravenție este legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie,  nu corespunde realităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 88 din OUG nr. 195/2002 „ Stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (...) Stabilirea concentratei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. ”

Raportat la specificul faptei contravenţionale reţinută în sarcina petentului, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 185 alin.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice potrivit căreia „constatarea contravenţiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (2) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie li se recoltează obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când: a) rezultatul testării arată o concentraţie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, conform art. 192 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: (1) Conducătorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, i se reţine permisul de conducere dacă valoarea concentraţiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, dacă nu doreşte recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în condiţiile stabilite la art. 194 alin. (1). (2) Când conducătorul vehiculului solicită recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însoţit de poliţistul rutier la cea mai apropiată instituţie medicală autorizată sau instituţie medico-legală. (…).

În cauză, instanţa constată că la data de 09.07.2022, ora 07:25, petentul a fost testat cu aparatul Drager alcooltest 7510 care a indicat la poziţia 28 o valoare de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat ( fila 19 d. ). Ca urmare a acestei împrejurări, petentul a adus la cunoştinţa agentului constatator că doreşte recoltarea de probe biologice şi că nu a consumat alcool, aşa cum reiese şi din cuprinsul procesului verbal de contravenţie.

Instanţa constată că în cazul contravenţiilor privind nivelul de alcoolemie şi conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, constatarea şi sancţionarea acestor fapte, în cazul în care este contestat consumul de alcool se efectuează în două etape, în prima fază se constată concentraţia de alcool în aerul expirat, iar ulterior la solicitarea persoanei în discuţie, se recoltează probe biologice de sânge, pentru a se evita eventuale erori în ceea ce priveşte mijloacele tehnice certificate de măsurare a nivelului de alcool în aerul expirat. Pe cale de consecinţă, odată negat consumul de alcool şi la solicitarea petentului, agentul constatator avea obligaţia de a conduce pe acesta către o unitate specializată în vederea recoltării de probe biologice, ceea ce s-a şi întâmplat conform susţinerilor părţilor. 

 Din buletinul de analiză toxicologică –alcoolemie întocmit de  Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău nr. .../513/.../13.07.2022, întocmit la data de 14.07.2022, reiese că probele biologice au fost recoltate la data de 09.07.2022, primite la laborator la data de 13.07.2022 şi prelucrate la data de 14.07.2022, ocazie cu care s-a constatat că la data recoltării şi anume 09.07.2022 ora 07:45, petentul avea o alcoolemie de 0,00 g/l în sânge( fila 17 d. ).

Cu toate acestea, în lipsa prelucrării probelor biologice, după recoltare, agentul constatator  a încheiat la ora 08.05 procesul verbal de contravenţie, în lipsa unor dovezi clare privind nivelul de alcoolemie. Este cert că încheierea procesului verbal de contravenţie, în cazul în care au fost recoltate probe de sânge ar fi trebuit să aibă loc după primirea rezultatului afirmativ din partea SJML Buzău, şi nu înainte de aceasta, fiind în discuţie chiar temeinicia procesului verbal încheiat.

Instanța reține că încheierea procesului verbal în condiţiile arătate, denotă dezinteres faţă de vătămarea ce se poate produce unei persoane, în condiţii specifice, având în vedere că în aceste situaţii se dispune reţinerea permisului de conducere, conform art. 111 alin 1 lit. c OUG nr. 195/2002. În acest sens, intimatul are responsabilitatea de a proceda la asigurarea unei continue formări a agenţilor constatatori, în vederea evitării sau a limitării erorilor ce pot exista în cadrul desfăşurării activităţii profesionale.

Pe cale de consecinţă, întrucât din probele administrate rezultă că procesul verbal întocmit este netemeinic, urmează a admite plângerea contravenţională. Va anula procesul verbal de contravenţie seria PBZX nr. .../09.07.2022 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, ca netemeinic.