Cheltuieli de judecată - apel dosar

Sentinţă civilă 722 din 09.09.2022


Prin  cererea  înregistrată  pe rolul Judecătoriei F. la data de  30.03.2022 sub număr  de dosar X/230/2022, reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâţii B. R. şi B. L. C., pentru  a fi  obligaţi în solidar să îi  plătească  suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli  de judecată  efectuate de acesta în faza  de  apel  a cauzei ce a constituit obiectul  dosarului  nr. X/230/2017 al Tribunalului D..

In motivarea  cererii, reclamantul  a arătat că, prin cererea de chemare in judecată depusă la Judecatoria F. si înregistrată la nr. dosar X/230/2017, a formulat mai multe capete de cerere, prin care a solicitat granituirea, anume stabilirea liniei de hotar dintre proprietatea sa si a paratilor, precum desfiintarea parţială a unor constructii.

Prin sentinta civila nr. X/15.01 .2021 , actiunea a fost admisa in parte si au fost obligati paratji sa îi plateasca cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte, a declarat apel, deoarece se omisese desfiintarea unei portiuni din acoperisul unei constructii a paratilor si cheltuielile de judecata fusesera gresit stabilite, motiv pentru care a solicitat recalcularea acestora.

A mai  arătat  reclamantul că , prin decizia civila nr. X/10.12.2021 , apelul a fost admis in totalitate, fiind obligati pârâţii să desfiinţeze construcţia C3 corespunzător suprafeţei ocupate de 0,39 mp precum şi să îi plătească suma de 3626 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial în cuantum de 2000 lei, onorariu expertiză 1500 lei, cheltuieli cu transportul 46 lei şi taxă de timbru în cuantum de 80 lei.

De asemenea, s-a luat act că apelantul - reclamant a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a apelului pe cale separată.

A învederat că pentru pregătirea apărării in apel, a angajat avocat achitând suma de 2100,00 lei achitand si taxa judiciara de timbru in sumă de 20,00 lei.

In consecintă, a solicitat obligarea paratilor la plata sumei de 2120,00 lei reprezentand cheltuieli de judecata in faza de apel a dosarului nr. X/230/2017 si la plata cheltuielilor de judecata din prezenta cauza constând in onorariu de avocat si taxa judiciara de timbru.

In dovedirea  cererii,  reclamantul  a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat în copie, Sentinţa Civilă nr.  X/2021 din data de  15 ianuarie 2021 pronunţată  de Judecătoria  F. în dosarul nr. X/230/2017, Încheierea  din camera  de consiliu  de la 12 martie 2021 pronunţată în  dosarul nr. X/230/2017 şi Decizia  Civilă nr.  X/2021 pronunţată  de Tribunalul  D. în dosarul nr. X/230/2017, precum şi ataşarea dosarului nr. X/230/2017.

Cererea  de chemare în judecată  a fost  timbrată  cu taxă judiciară  de  timbru în cuantum  de 153,4 lei.

La data de 06.06.2022 , pârâţii  B.  R. şi  B.L.C. au  formulat întâmpinare prin care au  solicitat  în principal, respingerea  acţiunii iar în subsidiar,  admiterea în parte  a  acţiunii  respectiv reducerea onorariului  pentru  asistenţă  juridică.

In motivare, au  arătat  pârâţii  că, prin sentinţa X/2021 a Judecătoriei F. au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2796 lei din care 2000 lei reprezentând onorariu avocat.

Au menţionat faptul că judecata s-a desfăşurat pe parcursul a 33 de termene de judecată şi, că împotriva sentinţei reclamantul a formulat apel acesta având o formulare simplistă referitoare la desfiinţarea unei construcţii în suprafaţă de 0,39 mp şi adăugarea la plata cheltuielilor de judecată a taxei de timbru în suma de 80 lei, plătită de reclamant la judecarea fondului.

Au  arătat pârâţii că judecata în apel a avut un singur termen la care nu a fost depusă chitanţa de plată a onorariului motivat de faptul că aceasta nu a fost efectuată până la terminarea judecării apelului şi a dosarului în general,

Această plată a fost făcută după încheierea dezbaterilor în apel şi a procesului în general.

Au mai învederat pârâţii că, apelantul împreună cu avocatul au stabilit un onorariu împovărător care nu reflectă în niciun fel volumul de muncă real al avocatului, respectiv formularea unor motive de apel sumare şi aproape insignifiante în desfăşurarea procesului şi prezentarea la un singur termen de judecată

Astfel s-a ajuns la situaţia hilară şi contradictorie în care la judecata de fond care s-a desfăşurat pe parcursul a 33 de termene a fost achitat un onorariu de 2 000 lei iar la judecata în apel care a avut un singur termen a fost achitată suma de 2.100 lei, această manoperă fiind până la urmă un abuz judiciar.

Au arătat că în raport  de  motivele prezentate mai  sus, solicită respingerea  acţiunii cu motivarea că aceasta constituie un abuz iar în subsidiar să se dispună micşorarea onorariului la suma de 300 lei.

Prin  rezoluţia  din 07.06.2022, s-a fixat primul termen de judecată la data de  07.09.2022 şi  s-a dispus citarea părţilor.

La data de  12.07.2022, reclamantul  M.  I. a formulat  răspuns la întâmpinarea formulată  de pârâţi, arătând că  apărările  acestora sunt  neîntemeiate având în vedere că apărările pârâtilor se întemeiază pe o premisă greşită, anume aceea ca onorariul de avocat ar fi determinat in exclusivitate de numărul de termene de judecata acordate in litigiul respectiv.

A susţinut reclamantul că, într-adevăr, este adevărat ca si aceasta constituie un criteriu in justa evaluare a onorariului de avocat însă, acest criteriu nu este nici pe departe unicul in aprecierea rezonabilităţii onorariului de avocat şi că esential este gradul de complexitate al lucrărilor necesare bunei administrări a serviciului de asistenţă juridică prestat de avocat, grad de complexitate dat de complexitatea înseşi a cauzei, care nu este generată in mod obligatoriu de durata mare a desfaşurării procesului putând impune un efort intelectual deosebit in pregătirea apărării, conceperea actiunilor si diverselor cereri, cum ar fi cererile de declarare si motivare a cailor de atac, ca in speta de fata.

 A arătat că din această perspectivă, este un fals argument cel invocat de pârâţi, cum că, dacă in faza de fond a litigiului au fost 33 de termene si onorariul de avocat a fost 2000 lei, ar fi nejustificat onorariul de 2100 lei in faza de apel, care s-a soluţionat la un singur termen, iar regula de trei simplă nu funcţionează in aceste circumstanţe, deoarece astfel cum au arătat mai sus , gradul de dificultate a apărării in cele 33 de termene nu poate fi comparat cu cel dintr-o alta faza procesuală.

A mai  arătat  reclamantul că, în primul rând, cea mai mare parte a termenelor de judecată la fond au fost acordate pentru lipsa raportului de expertiză, altele pentru lipsa apărării etc, cazuri in care volumul de muncă a apărătorilor a fost minim.

Pe de alta parte, in faza de fond apărătorul reclamantului a fost angajat după aproape doi ani de la începerea procesului iar la alte termene a fost lipsă astfel că, în concluzie, acest argument folosit de pârâţi nu poate fi luat in considerare la aprecierea cuantumului onorariului de avocat.

In consecinţă,  a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 2120,00 lei reprezentând cheltuieli de judecata in faza de apel a dosarului nr. X/230/2017 si la plata cheltuielilor de judecata din prezenta cauza constând in onorariu de avocat si taxa judiciară de timbru.

In dovedire,  a depus la dosar , în original,  chitanţa nr.  317/09.08.2021 şi chitanţa nr. 336/17.03.2022.

Instanţa a încuviinţat şi  a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările  dosarului  instanţa constată şi  reţine:

Reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâţii B. R. şi B. L. C., pentru  a fi  obligaţi în solidar să îi  plătească  suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli  de judecată  efectuate de acesta în faza  de  apel  a cauzei ce a constituit obiectul  dosarului  nr. X/230/2017 al Tribunalului D.

Potrivit art. 451 al. (2) Cod pr. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Potrivit art. 453 al. 1 şi 2 Cod pr. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Instanţa reţine că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei în faza apelului în dosarul nr. 1048/230/2017 al Tribunalului D. Ca urmare a admiterii apelului, reclamantul este îndreptăţit la restituirea cheltuielilor de judecată. În ceea ce priveşte cuantumul onorariului de avocat în sumă de 1500 lei, instanţa apreciază că acesta este disproporţionat având în vedere faza procesuală, complexitatea motivelor de apel invocate, precum şi numărul de termene.

Prin urmare, instanţa va admite în parte cererea având ca obiect "pretenţii", formulată de reclamantul M.I., împotriva pârâţilor B. R. şi B. L. C.

Va obliga pârâţii să îi plătească reclamantului suma de 1520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. X/230/2017, în faza apelului.

Având în vedere că se va admite în parte capătul principal de cerere, instanţa, conform art. 453 al. 2 Cod pr. civ., va obliga pârâţii la plata către reclamant a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.

Domenii speta