Pretentii

Cod ECLI

Dosar nr.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECŢIA II-A CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. xxxx/xxxxx

 Şedinţa publică de la xx.xx.xxxx

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE xxxxx xxxxxx

Grefier xxxxx xxxxxxx

Pe rol judecarea cauzei Minori şi familie privind pe reclamant A.B. şi pe pârât C.D., având ca obiect pretentii

 Dezbaterile au avut loc în şedinţa  publică de la data de 30.09.2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera,  a dispus amânarea pronunţării, pentru astăzi xx.xx.xxxx când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.03.2019, sub numărul xxxx/xxx/xxxx, reclamantul A.B. a chemat în judecată pe pârâta C.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 26.934,01 lei, reprezentând sumele de bani trimise de reclamant în perioada aprilie 2016-aprilie 2018.

În motivare, reclamantul a menţionat că în perioada 2010-2018 a avut o relaţie cu pârâta şi au ajuns să fie foarte ataşaţi unul de celălalt, astfel încât îşi făceau planuri pentru un viitor comun.

A menţionat că, începând cu luna aprilie 2016, a desfășurat activitate într-o altă ţară, unde a realizat venituri. Pentru că părţile îşi făceau planuri pentru viitor, au convenit să facă economii pentru familia ce urmau să o întemeieze împreună, astfel încât reclamantul, ori de câte ori avea posibilitatea, îi transmitea diverse sume de bani pârâtei pentru ca aceasta să îi economisească, astfel că, în perioada aprilie 2016 – aprilie 2018, i-a transmis suma totală de 26.934,01 lei.

A precizat că, ulterior, relaţiile dintre părţi s-au răcit, motiv pentru care au ajuns la concluzia că ar fi mai bine să pună punct relaţiei lor, fiecare alegând să meargă pe un alt drum.

A mai arătat reclamantul că, la data despărțirii, a încercat să discute cu pârâta, cerându-i să îi înapoieze banii pe care îi transmisese în cont, însă aceasta ar fi refuzat categoric.

Având în vedere faptul că suma de bani a fost transmisă de reclamant din veniturile personale, în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit, iar pârâta a  refuzat să îi restituie suma încasată, a precizat că sunt îndeplinite condiţiile pentru restituirea sumei de bani.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1635 alin. 2 C. civ., art. 1636 C. civ., art. 1345-1348 C. civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorii E.F. şi G.H..

Pârâta a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a susţinut că starea de fapt prezentată este parţial adevărată, în sensul că într-adevăr au avut o relaţie de lungă durată, bazată pe sentimente de ataşament reciproce, sentimente ce i-au determinat să îşi facă planuri de viitor, precum şi faptul că în perioada aprilie 2016-martie 2018  reclamantul a lucrat în străinătate şi a virat în contul pârâtei suma de 26.934,01 lei.

Cu toate acestea, pârâta a menţionat că sumele de bani nu au fost transmise cu titlu de economii, cum în mod total nereal afirmă reclamantul, ci în virtutea sentimentelor de afecţiune pe care i le purta.

Astfel, a menţionat că dacă reclamantul ar fi vrut să facă economii, nimic nu îl împiedica să strângă el însuşi banii, precum şi faptul că nu i-a cerut reclamantului, ci acesta a decis să îi pună în cont suma de 50 lire/săptămânal, cu titlu de cadou, pentru ca pârâta să îşi acopere cheltuielile săptămânale şi să îşi cumpere ce doreşte.

A mai arătat că reclamantul îi vira în cont, în principiu, săptămânal, contravaloarea a 50 de lire, bani care erau scoşi periodic de către pârâtă (nu economisiţi), iar din ei îi achita şi reclamantului, lunar, contravaloarea abonamentului de telefonie.

În ceea ce privesc transferurile care depăşesc suma de 50 lire (300 lire, 250 lire, 100 lire), a arătat că au fost făcute în următoarele împrejurări/scopuri: reclamantul şi-a manifestat dorinţa să se ducă la el în vizită şi i-a pus în cont suma necesară cumpărării biletelor de avion; reclamantul urma să vină în ţară şi, cum conturile lui erau poprite, a pus banii necesari cheltuielilor ce urma să le facă în ţară, în contul pârâtei, fiind daţi/restituiţi reclamantului când a ajuns în ţară.

În acest sens, a menţionat că anexează întâmpinării dovada existenţei popririi pe conturile reclamantului, cât şi chitanţa nr. xx/xx.xx.xxxx prin care reclamantul a achitat BEJ suma de 2626,68 lei cu titlu de debit şi cheltuieli de executare, banii provenind din transferurile făcute de reclamant în contul său, fiind scoşi de pârâtă din cont şi restituiţi reclamantului la venirea în ţară.

A mai supus atenţiei instanţei pârâta faptul că, atunci când venea în ţară, reclamantul stătea cu chirie, iar banii trimişi în conturile sale, pe care îi scotea şi îi restituia când venea în ţară, erau folosiţi pentru cheltuielile cu şederea acestuia în România: chirie, mâncare, transport, consultaţii medicale, stomatolog, datorii la diverse persoane fizice etc.

Totodată, pârâta a subliniat că despărţirea s-a produs în luna martie 2018, dar nu din cauza răcirii relaţiilor dintre părţi, ci din cauza infidelităţii reclamantului, acesta fiind şi motivul pentru care cauza viitoare (căsătoria) nu s-a mai înfăptuit, fiind ruptă logodna din culpa sa. 

Pe cale de excepţie, pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea având ca obiect restituirea darurilor pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei, în baza art. 268-270 C. civ.

În susţinerea excepţiei, a precizat că cererea a fost înaintată la data de 21.03.2019, iar despărţirea s-a produs în luna martie 2018, anterior datei de 21 martie.  În acest sens, a arătat că ultimul transfer a avut loc în data de 09.03.2018, ziua de naştere a reclamantului (18 martie 2018) nu a fost petrecută împreună, în data de 20 martie 2018 reclamantul a plecat din ţară, iar în data de 21 martie 2018 a purtat o discuţie prin mesaje cu o prietenă, din al căror conţinut rezultă că erau deja despărţiţi.

În continuare, pârâta a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în vederea restituirii darurilor pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei, arătând că suma de 50 lire trimisă săptămânal se circumscrie noţiunii de dar obişnuit şi nu este suspusă restituirii, în lumina dispoziţiilor art. 268 alin. 1 C. civ.

În plus, a precizat că nu sunt întrunite nici condiţiile instituite de art. 268 alin. 2 C. civ., în sensul ca darurile se restituie doar în măsura îmbogățirii, aşa cum respectiva sumă nu a dus la îmbogăţirea pârâtei, ci a fost cheltuită pentru acoperirea cheltuielilor sale curente, precum şi pentru plata abonamentului de telefonie al reclamantului.

Referitor la art. 1635 alin. 2 C. civ. indicat de către reclamant, a arătat că reclamantul i-a fost infidel, motiv pentru care este evident că acesta a împiedicat cu știință realizarea cauzei viitoare (căsătoria).

Cu privire la dispoziţiile referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză pe care şi-a întemeiat cererea reclamantul, a subliniat că îmbogăţirea este justificată, atât timp cât cele 50 de lire/săptămână i-au fost trimise cu intenţia de o gratifica.

În aceeaşi ordine de idei, a subliniat că, în opinia sa, suma de 50 lire/săptămână, cât şi sumele mai mari trimise pentru a-şi cumpăra biletul de avion pentru a-l vizita pe reclamant, se circumscriu noţiunii de act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

A mai precizat că restituirea nu este datorată, atât timp cât aşa zisa îmbogăţire nu subzistă la data sesizării instanţei, banii trimişi de reclamant fiind scoşi periodic şi folosiţi, astfel cum a arătat deja, fie pentru cumpărarea biletelor de avion, fie pentru acoperirea cheltuielilor sale curente sau pentru acoperirea unor cheltuieli ale reclamantului, fie parte din ei au fost restituiţi reclamantului la întoarcerea acestuia în ţară, dovada urmând să o facă cu extrase de cont.

În drept, a invocat art. 205 C. pr. Civ., art. 266, art. 267, atr. 268 C. civ., art. 270 C. civ., art. 1345-1348 C. civ., art. 1635 alin. 2 C. civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, martorii I.J., K.L.

Prin încheierea din 04.12.2019 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a completului de judecată civil şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unui complet specializat în soluţionarea cauzelor de minori şi familie.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.05.2019, sub numărul xxxxx/xxx/xxxx, reclamantul A.B. a chemat în judecată pe pârâta C.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 26.934,01 lei, reprezentând sumele de bani trimise de reclamant în perioada aprilie 2016-aprilie 2018.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 1635 alin. 2 C. civ., art. 1636 C. civ., art. 1345-1348 C. civ.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorii E.F. şi G.H.

Pârâta a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Pe cale de excepţie, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la art. 268-270 C. civ.

În drept, a invocat art. 205 C. pr. Civ., art. 266, art. 267, atr. 268 C. civ., art. 270 C. civ., art. 1345-1348 C. civ., art. 1635 alin. 2 C. civ.

În dovedirea, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, martorii I.J., K.L.

Prin încheierea nr. xxxx/10.11.2020, pronunţată de Judecătoria xxxxx în dosarul nr. xxxxx/xxx/xxxxx, s-a admis excepţia litispendenţei, invocată din oficiu, şi s-a dispus trimiterea dosarului nr. xxxx/xxx/xxxxx la completul iniţial învestit – xxxx pe rolul căruia se află dosarul nr. xxxx/xxx/xxxx. 

La termenul de judecată din data de xx.09.2021, reclamantul a precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată ca fiind art. 1635 alin. 2, art. 1636 C. civ., arătând că cererea are ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză şi restituirea sumei de bani trimise în scopul economisirii pentru o cauză viitoare. A menţionat că nu înţelege să invoce ca temei de drept instituţia ruperii logodnei.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa a pus în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a dispus unirea acesteia cu fondul cauzei.

După închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, reclamantul şi pârâta au formulat concluzii scrise.

În cadrul concluziilor scrise, reclamantul a reiterat faptul că sunt îndeplinite condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire, respectiv: să existe o îmbogăţire a unei persoane, prin mărirea patrimoniului sau prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani sau a unei creanţe; să existe o însărăcire a reclamantului, prin micşorarea patrimoniului său, ca o consecinţă a măririi altuia; existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt.

De asemenea, s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire, respectiv: absenţa unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia; absenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperare, de către cel care şi-a micşorat patrimoniul a pierderii suferite.

A arătat că obligaţia de restituire în materia îmbogăţirii fără justă cauză este afectată în toate cazurile de două limite care pot rezulta din următoarele: debitorul obligaţiei va restitui numai în măsura îmbogăţirii patrimoniului său; nu se poate solicita mai mult decât diminuarea patrimoniului, momentul la care se determină valoarea îmbogăţirii-sărăcirii fiind data introducerii acţiunii.

În ceea ce ţine de invocarea art. 1635 alin. 2 C. civ., a învederat faptul că încheierea căsătoriei reprezintă o cauză viitoare.

Referitor la excepţia invocată, a solicitat respingerea, având în vedere că ultima sumă de bani a fost trimisă în luna martie 2018, iar cererea a fost formulată la data de 21.03.2019, în termenul prevăzut de art. 270 C. civ.

În cadrul concluziilor scrise formulate de către pârâtă, s-a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de chemare în judecată, precizată, şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată: onorariu de avocat de 800 lei, depus în dosar nr. xxx/xxx/xxxx, şi onorariu de avocat de 1800 lei, depus în dosar nr. xxxxx/xxx/xxxx.

În dezvoltarea solicitărilor, pârâta a reiterat, în mare parte, apărările formulate în cadrul întâmpinării.

În plus, pârâta a menţionat că decizia de a pleca a fost luată, în principal, din necesitatea ca reclamantul să îşi achite datoriile pe care le avea la mai multe persoane fizice şi juridice (instituţii bancare), urmând ca ulterior să întemeieze o familie.

A precizat că suma de 50 lire depusă săptămânal pare modică pentru economie în comparaţie cu suma pe care reclamantul ar fi putut să o economisească raportat la venitul lui de 2500 lire pe lună.

A mai precizat că despărţirea părţilor a avut loc în data de 17.03.2018, din cauza infidelităţii reclamantului.

Instanţa a administrat proba cu interogatoriul reclamantului (f. 114), interogatoriul pârâtei (f. 110), proba testimonială cu martorii G.H. şi E.F., înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, reţine următoarele:

În fapt, între părţi a existat o relaţie de lungă durată în perioada anilor 2010-2018, iar în perioada aprilie 2016 -9 martie 2018, reclamantul a virat în contul pârâtei mai multe sume de bani, aspect susţinut de către ambele părţi.

Deliberând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 C. pr. civ. cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, strict prin raportare la dispoziţiile art. 270 C. civ., instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. 4 şi 6 C. pr. Civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, urmând ca judecătorul să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Conform art. 270 C. civ., dreptul la acţiune întemeiat pe dispoziţiile art. 268 şi 269 (ruperea logodnei) se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

La termenul de judecată din 30.09.2021, când ambele părţi au beneficiat de asistență juridică calificată, reclamantul a precizat în mod expres că nu înţelege să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile care reglementează instituţia logodnei, iar pârâta a arătat că nu solicită un alt termen pentru formularea de apărări în cauză.

Cum în temeiul principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. pr. Civ., reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuind să se pronunţe asupra cererilor formulate, se constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 266-269 C. civ., astfel încât nu este incident termenul special de prescripţie prevăzut de art. 270 C. civ.

Fiind interpelată în mod expres cu privire la faptul dacă a înţeles să invoce excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la îmbogăţirea fără justă cauză, pârâta, prin apărător ales, a menţionat că nu.

De altfel, din conţinutul cererilor de chemare în judecată, rezultă fără echivoc faptul că reclamantul nu şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile legale din materia logodnei, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fiind invocată, în aceste condiţii, cu privire la o instituţie ce nu este incidentă în cauză.

Având în vedere aspectele menţionate anterior, instanţa urmează să respingă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

În drept, potrivit art. 1345 C. civ. cel care în mod neimputabil s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ţinut dincolo de limita propriei sale îmbogăţiri.

Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi acţiunea în restituire să fie admisă, art. 1345 C. civ. a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii.

Din analiza textului art. 1345 C. civ. rezultă că, pentru ca să fim în prezenţa îmbogăţirii fără justă cauză şi creditorul să aibă dreptul la acţiunea în restituire, care să fie admisibilă, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: condiţii materiale şi condiţii juridice.

Condiţiile materiale alcătuiesc şi explică mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză, care constă în trecerea unei valori economice din patrimoniul însărăcitului în cel al îmbogăţitului, şi sunt următoarele: să existe o îmbogăţire a pârâtului; să existe o însărăcire a reclamantului; între îmbogăţirea unuia şi însărăcirea celuilalt să existe o corelaţie sau legătură necesară, directă sau indirectă, în sensul că au una şi aceeaşi cauză. 

Condiţiile juridice de admisibilitate  acţiunii sunt următoarele: îmbogăţirea şi însărăcirea corelative să fie lipsite de o cauză justă; îmbogăţirea să nu fie imputabilă îmbogăţitului; însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva îmbogăţitului.

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a probat că a avut loc o îmbogăţire a pârâtei, respectiv mărirea patrimoniului acesteia cu sume de bani, prin înscrisurile ce atestă transferurile bancare efectuate de către reclamant în contul pârâtei, aspect necontestat de către aceasta din urmă (f. 16-78 dosar nr. xxxxx/xxx/xxxx).

Este adevărat că existenţa şi întinderea obligaţiei de restituire trebuie să se raporteze la data sesizării instanţei, caz în care dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat anterior acestui moment, nu va mai fi obligat la restituire. Cu toate acestea, instanţa menţionează că dispoziţiile legale se interpretează în sensul că, pentru a fi scutit de obligaţia de restituire, pârâtul trebuie să probeze că îmbogățirea nu subzistă din motive independente de voinţa sa. Or, în cazul de faţă pârâta a arătat în mod constant că a retras sumele de bani din contul său şi le-a folosit în interes personal, pentru achiziţionarea mai multor bunuri, astfel încât îmbogăţirea nu a subzistat prin propria-i voinţă.

Aşadar, instanţa reţine că îmbogăţirea pârâtei a rezultat din faptul că aceasta a folosit banii trimişi de către reclamant pentru satisfacerea unor nevoi curente, pentru care, în lipsa banilor transferaţi de către reclamant, ar fi folosit propriile venituri sau s-ar fi împrumutat. Prin urmare, graţie reclamantului, a fost evitată o cheltuială pe care, de altfel, pârâta era obligată sau de bună voie a înţeles să o suporte.

În concluzie, fie că  plăţile efectuate de către pârâtă din banii trimişi de către reclamant  erau necesare sau voluptuare, a avut loc o  îmbogăţire a pârâtei, ce constă, fie în mărirea activului său patrimonial, fie în menţinerea valorii acestuia, neavând relevanţă aspectul dacă banii se mai aflau în contul pârâtei sau nu la momentul introducerii acţiunii,

Dat fiind că sumele de bani au fost transferate de către reclamant, din veniturile sale salariale, respectiv din patrimoniul său, instanţa reţine că a avut loc o diminuare a patrimoniului acestuia echivalentă cu valoarea sumelor date pârâtei, astfel încât a avut loc o însărăcire a reclamantului aflată în legătură de conexitate directă cu îmbogăţirea pârâtei. 

Relativ la condiţia juridică constând în lipsa unei cauze juste, art. 1346 C. civ. prevede, cu caracter exemplificativ, trei cazuri în care îmbogăţirea este considerată cu justă cauză, atunci când rezultă: din executarea unei obligaţii valabile; din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit; dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenţia de a gratifica.

Se impune a se menţiona aici şi faptul că termenul de "cauză" în această materie nu se confundă cu cauza actului juridic, privită ca o condiţie esenţială de validitate a acestuia (motivul care determină pe fiecare parte să încheie un act juridic), ci cauza eficientă, adică calea sau mijlocul juridic de dobândire a unui avantaj de către o persoană (act juridic, hotărâre judecătorească, dispoziţie legală).

În acelaşi sens, instanţa arată că termenul de cauză nu trebuie să fie confundat cu termenul de cauză prevăzut la art. 1635 alin. 2 C. civ. (cauză viitoare ce nu s-a înfăptuit), indicat drept temei juridic de către reclamant, şi care este echivalentul unei condiţii rezolutorii, modalitate a contractului juridic (prevăzută expres sau subînţeleasă, cum ar fi caducitatea donaţiilor, vânzarea unor bunuri viitoare).

Or, în prezenta acţiune reclamantul indică drept izvor al obligaţiei de restituire un fapt juridic licit – îmbogăţirea fără justă cauză, instituţie ce nu se circumscrie rapoartelor avute în vedere de dispoziţiile art. 1635 alin. 2 C. civ.

În cadrul întâmpinării formulate, pârâta a arătat că îmbogăţirea sa a fost una justificată de intenţia reclamantului de a o gratifica, precum şi de îndeplinirea unor acte în interesul personal şi exclusiv al reclamantului.

Având în vedere durata relaţiei dintre părţi, de aproximativ 8 ani de zile, natura relaţiei dintre aceştia, precum şi cuantumul sumelor de bani trimise de către reclamant prin raportare la câştigul realizat lunar de către acesta (2000-2500 lire/lună), instanţa apreciază că se poate deduce cu titlu de prezumţie judiciară, faptul că sumele de bani în valoare de 30 - 300 lire (preponderent în valoare de 50 lire/săptămână) au fost trimise cu intenţia de a o gratifica pe pârâtă (pentru achiziţionarea celor necesare traiului zilnic, cât şi pentru vizitele acesteia la reşedinţa din străinătate a reclamantului). Nu în ultimul rând, intenţia de gratificare transpare şi prin prisma faptului că, deşi reclamantul susţine că ar fi solicitat în mod expres pârâtei restituirea banilor, nu depune la dosarul cauzei o astfel de dovadă, la fel cum nu depune nicio corespondenţă purtată între părţi pe parcursul relaţiei avute, din care să rezulte scopul efectuării transferurilor bancare, astfel cum avea obligaţia conform art. 249 C. pr. Civ.

Intenţia de gratificare a reclamantului rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi. În acest sens, instanţa reţine că niciunul dintre cei doi martori audiaţi nu au avut cunoştinţă despre o eventuală înţelegere anterioară a părţilor privind efectuarea unor economii şi, cu toate că au declarat că părţile îşi doreau să întemeieze o familie împreună, au precizat că nu exista o dată certă stabilită în vederea celebrării căsătoriei.

În plus, martorul propus spre audiere de către reclamant, cu care are o relaţie foarte apropiată, a arătat că a aflat despre suma pretinsă în acţiunea dedusă judecăţii după ce s-au despărţit, la aproximativ jumătate de an.

Mai mult decât atât, pare a fi greu de crezut că, în timp ce reclamantul deţinea o sumă de bani considerabilă (fie ea şi în contul pârâtei) s-ar fi împrumutat de la martorul G.H. la începutul anului 2018 cu suma de 2500-3000 lei în vederea stingerii unei datorii scadente. 

În aceeaşi ordine de idei, sunt plauzibile şi susţinerile pârâtei privind plata anumitor creanţe de către aceasta în numele reclamantului, în interesul său exclusiv. Pentru a stabili astfel, instanţa are în vedere chitanţa în valoare de 2626,68 lei emisă de BEJ la data de 08.02.2018 (f. 157 dosar nr. xxxx/xxx/xxxx), depusă în original de către reclamantă, şi care atestă stingerea unei obligaţii personale ale reclamantului, coroborată cu transferurile bancare efectuate de către reclamant în perioada proximă, la distanţe de timp relativ scurte faţă de celelalte transferuri (31.01.2018-06.02.2018 – f. 73-75) şi care au ca obiect sume de bani ce depăşesc cuantumul celor trimise cu regularitate (250, 300 şi 100 lire).

Nu în ultimul rând, prin natura relaţiei dintre părţi, apar ca fiind dovedite şi susţinerile pârâtei, în sensul că anumite viramente bancare, ce depăşesc suma de 50-100 lire, au fost efectuate cu scopul ca pârâta să achiziţioneze bilete de avion pentru a-l vizita pe reclamant, respectiv tot în scopul gratificării, în condiţiile în care pârâtul a recunoscut că a suportat aceste cheltuieli, iar apărarea reclamantului, în sensul că a plătit contravaloarea biletelor în numerar pârâtei, cu ocazia ajungerii acesteia la destinaţie, apare ca fiind nesinceră, în contextul numeroaselor transferuri bancare desfăşurate cu regularitate între părţi.

Nici cea din urmă condiţie de admisibilitate, prevăzută de art. 1348 C. civ. privind caracterul subsidiar al cererii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză de inexistenţa altor acţiuni, nu apare ca fiind dovedită.

Or, atât timp cât reclamantul are la dispoziţie o altă acţiune bazată pe contract, pe gestiunea de afaceri, pe o faptă ilicită ori alt izvor de obligaţii, recurgerea la acţiunea în restituire fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu se justifică.

 În privinţa acestei condiţii cumulative, instanţa reţine că, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat scopul predării sumelor de bani către pârâtă, respectiv acela de a face economii în vederea întemeierii unei familii.

Prin urmare, reclamantul recunoaşte însuşi încheierea unui contract de depozit, având la îndemână o acţiune specifică întemeiată pe raporturi contractuale. Este irelevant, sub aspectul validităţii, existenţa contractului în forma scrisă, contrar susţinerilor apărătorului reclamantului de la ultimul termen de judecată.

Faţă de toate aspectele menţionate anterior, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză,  motiv pentru care va respinge acţiunea formulată de reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâta C.D., ca neîntemeiată.

Cu privire la celelalte dispoziţii legale indicate cu titlu de temei de drept (art. 1635 alin. 2 şi art. 1636 C. civ.), instanţa menţionează că aceste prevederi sunt incidente în cazul în care există o cauză (fapt, contract juridic sau dispoziţie legală) ce dă naştere unei obligaţii de restituire a prestaţiilor  şi nu poate constitui temei juridic de sine stătător, iar căsătoria ar fi putut fi privită drept cauză viitoare valabilă (condiţie ca modalitate a actului juridic), eventual, în contextul prevederilor art. 1030 C. civ., aspect neinvocat în cauză.

În baza dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C. pr. Civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Cheltuielile efectuate de către pârâtă constau în onorariu de avocat în cuantum total de 2.600 lei, cheltuieli pe care instanţa le apreciază ca fiind justificate, necesare şi rezonabile, astfel încât îl va obliga pe reclamant să plătească pârâtei această sumă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A.B., CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în xxxxxx, str. xxxxx, nr. x, bl. xx, sc. x, ap. xx, jud. xxxxxx,  în contradictoriu cu pârâta Mirea Ela Olivia, CNP xxxxxxxxxxxxxxx, domiciliată în xxxxxx, str.  xxxxxx  nr.  xx, jud. xxxxx, ca neîntemeiată.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 2.600 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la xxxxxxx

Pronunţată astăzi xxxxxxxx, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte, Grefier,

Red.

Tehnored

4 ex.

Domenii speta

Spete similare