Revendicare imobiliară - admisă

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 13.08.2020, reclamanţii: V. R.-C., D. O.-G., V. C.şi V. D.-M. au chemat în judecată pe pârâta T.R. M. C. S.A, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 592,6 mp situat în extravilanul oraşului Filiaşi, jueţul Dolj, care face parte dintr-un teren  în suprafaţă totală de 51.145 mp situat în tarlaua 83, Parcela 212, având numărul cadastral 32767 şi înscris în cartea funciară a localităţii Filiaşi nr. 32767, teren aflat în proprietatea reclamanţilor, dar pe care pârâta îl ocupă în mod abuziv precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii terenului  în suprafaţă totală de 51.145 mp situat în Tarlaua 83, Parcela 212, având numărul cadastral 32767 şi înscris în cartea funciară a localităţii Filiaşi nr. 32767, teren dobândit prin moştenire legală de la autorul V. G., decedat la data de 02.06.2012, conform certificatului de moştenitor nr. X din 14.06.2013 încheiat la BNP P. A.D. din Craiova.

Reclamanţii au precizat faptul că, terenul revendicat face parte din această suprafaţă de teren moştenită de reclamanţi şi înscrisă în cartea funciară, dar se află în posesia pârâtei care exercită această posesie fără niciun titlu, afectând dreptul de proprietate al reclamanţilor. S-a arătat că, iniţial, terenul a făcut parte din cartea funciară nr. 31196 a localităţii Filiaşi, având nr. cadastral 1518/1 şi avea suprafaţa totală de 51645 mp, dar având inttenţia de a înstrăina o suprafaţă de 502 mp au solicitat dezmembrarea terenului şi au rezultat 2 terenuri: unul cu suprafaţa de 502 mp având CF 32768 care nu face obiectul prezentei cereri şi cel de-al doilea cu suprafaţa de 51145 mp, având CF 32767 şi care face obiectul prezentului dosar, terenul revendicat regăsindu-se în acest teren mai mare.

De asemenea, au arătat reclamanţii că, autorul lor a acţionat în justiţie aceeaşi pârâtă pentru obligaţia de a face, plată despăgubiri şi ridicare construcţii, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. X/230/2011, dosar soluţionat de Judecătoria Filiaşi şi Tribunalul dolj, in timpul acestui proces autorul reclamanţilor decedând, astfel că reclamanţii au intrat în proces iar hotărârile le sunt opozabile..

Au precizat reclamanţii că în anul 2001 autorul lor, V. G. a încheiat cu pârâta o convenţie prin care s-au înţeles cu privire la amplasarea a doi stâlpi de energie, a unui cablu subteran şi amenajarea unui drum de acces de către pârâtă pe terenul ce face obiectul revendicării, înţelegere ce s-a încheiat la BNP E. D. sub nr. X/28.05.2001  pentru o perioadă de 10 ani, până la data de 28.05.2011, fiind denumită "declaraţie". După această  dată, pârâta a refuzat un dialog serios cu autorul reclamanţilor, respectiv cu reclamanţii, cu privire la prelungirea duratei de folosire a terenului pe care îl ocupă din terenul reclamanţilor. Mai mult, au arătat reclamanţii că, în urma acţionării în instanţă, pârâta a tergiversat soluţionarea procesului, a introdus o altă acţiune până la soluţionarea căreia a fost suspendată judecarea cererii introdusă de autorul reclamanţilor.

Reclamanţii au mai arătat că încă din anul 2011, de când au încetat efectele înţelegerii dintre autorul reclamanţilor şi pârâtă cu privire la folosirea de către aceasta a terenului ce face obiectul revendicării, pârâta posedă fără niciun drept acest teren. Atunci când pârâta a construit o staţie pe acel teren precum şi anexe, a obţinut o autorizaţie de construire, dar pentru un alt teren, iar nerespectarea autorizaţiei de construire reprezintă un element de rea – credinţă, ceea ce face ca pârâta să fie în culpă încă de la edificarea obiectivelor pe terenul reclamanţilor.

S-a mai arătat că, faptul că autorul reclamanţilor a fost de acord cu folosirea terenului de către pârâtă pentru o perioadă de 10 ani, au transformat reaua – credinţă a pârâtei în bună – credinţă, ci a reprezentat doar o acceptare a unei stări de fapt vremelnice.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 563 din Codul civil şi art. 194 şi următoarele din Codul de proc. civ., iar în dovedirea cererii  a solicitat ataşarea dosarului nr. 1494/230/2011, proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică  în specialitatea topografie  pentru identificarea şi individualizarea terenului revendicat, întocmirea unei schiţe topo şi stabilirea vecinătăţilor şi proba cu interogatoriul pârâtei pentru a dovedi faptul posesiei în prezent. iar susţinere au anexat următoarele înscrisuri: certificatul de moştenitor nr. X din 14.06.2013 încheiat la BNP P. A.D., Titlul de proprietate nr. X – 59485 eliberat la data de 07.09.2020 pe numele autorului V. G.; declaraţia autentică a autorului V. G. nr. X din 28.05.2001 încheiată la BNP E. D.; certificatul de atestare fiscală eliberat de UAT  Filiaşi la data de 03.08.2020 şi extrasul de carte funciară pentru informare nr. 32767 Filiaşi.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 213 lei conform chitanţei aflată la fila nr. 3 din dosar

La data de 17.09.2020 pârâta T. R. M. C.S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată precizând că îşi rezervă dreptul de a solicita, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată.

A arătat pârâta în fapt că, la data de 12.02.2001 s-a încheiat între numita S.C. şi pârâtă contractul de închiriere nr. 2526/2011 având a obiect închirierea unei suprafeţe de 215 mp situată în extravilanul oraşului Filiaşi, Tarlaua 83, Parcela 197, pentru construirea în operarea unei antene de telefonie mobilă, pentru o durată de 10 ani. La data de 12.02.2011 între T.şi numitul S.N., noul proprietar al terenului respectiv, a fost încheiat contractul de locaţiune nr. CR 2526 SA din data de 12.02.2011, depus la Anexa nr. 1, având ca obiect închirierea aceleiaşi suprafeţe, precum şi închirierea unei suprafeţe adiţionale, de 10 mp pentru acces.

Pârâta a mai menţionat că în data de 25.04.2001 a obţinut Autorizaţia de construire nr. 67 emisă de Primăria Filiaşi pentru amplasarea unei staţii fixe de emisie – recepţie, construcţia fiind amplasată pe terenul ce făcea obiectul contractului de închiriere anterior menţionat. În urma finalizării lucrărilor, pârâta a fost contactată de defunctul V. G., autorul reclamanţilor, care i-a pus în vedere pârâtei faptul că ar fi depăşit  suprafaţa de teren asupra căreia avea dreptul de a construi, o parte din lucrări fiind amplasate pe terenul acestuia, motiv pentru care, pentru a se evite orice fel de diferend, întemeiat sau nu,, s-a decis despăgubirea numitului V.G. cu suma de 25.000.000 ROL şi un pachet Cosmorom cu telefon Motorola inclus, în sumă de 875 USD, astfel cum rezultă din declaraţia autentică nr. X/28.05.2001 (Anexa Nr. 2), prin care defunctul V.G.a arătat că este de acord să se permită accesul pârâtei şi cp nu mai are niciun fel de pretenţii pentru o perioadă de 10 ani.

S-a mai precizat în întâmpinare faptul că, s-au purtat discuţii cu autorul reclamanţilor  în vederea stabilirii termenilor prelungirii acestei convenţii, însă autorul reclamanţilor a avut pretenţii nejustificate.

Cu privire la Hotărârea nr. X/2018 din data de 30.05.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. X/230/2011( Anexa nr. 3), irevocabilă, a arătat că instanţa a admis recursul T. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi, fără a se pronunţa asupra motivelor referitoare la suprafeţele de teren ocupate de construcţiile ridicate.

A invocat pârâta excepţia prescripţiei achizitive, arătând că echipamentele au fost instalate în anul 2001, iar T. beneficiază de dreptul de acces pe proprietatea reclamanţilor în condiţiile prevăzute de dispoziţiile vechiului Cod civil, respectiv art. 577, precizând că dreptul de servitute dobândit prin uzucapiune s/a constituit în temeiul Autorizaţiei de construire nr. X emisă de Primăria Filiaşi, şi, concomitent, prin acordul autorului reclamanţilor.

A invocat pârâta dispoziţiile Legii nr. 74/1996 în vigoare la data amplasării echipamentelor de telecomunicaţii şi care stabiulea condiţiile în care operatorii de reţea destinată serviciilor de telecomunicaţii puteau să efectueze lucrări de instalare cu privire la proprietate, precizând că exercitarea dreptului de acces devine, în principiu, obligatorie la solicitarea furnizorului de reţele de comunicaţii electronice, ca efect al legii, în considerarea necesităţii de a crea condiţiile furnizării unui serviciu de interes public, iar căile de comunicaţii asigură satisfacerea interesului public.

În consecinţă, a solicitat respingerea acţiunii şi să se constate că, în favoarea pârâtei, a intervenit prescripţia achizitivă a unei servituţi legale.

Cu privire la caracterul netemeinic şi nedovedit al acţiunii, a arătat pârâta că sunt neprobate susţinerile reclamanţilor că pârâta ar fi construit staţia şi ar fi amplasat echipamentele pe terenul acestora, acest aspect nefiind tranşat în mod definitiv prin hotărârea nr. X/2018 din 30.05.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. X/230/2011, întrucât reclamanţii, în sprijinul acţiunii formulate, nu aduc decât înscrisuri din care să reiasă faptul că aceştia sunt proprietarii unui teren, însă nu dovedesc şi faptul că echipamentele ar fi amplasate pe acel imobil.

 Pârâta a arătat că, în opinia sa, în situaţia în care nu se va da curs excepţiei prescripţiei achizitive a dreptului de servitute legală în favoarea sa, se impune efectuarea în cauză a unei expertize topografice din care să rezulte, în primul rând, realitatea situaţiei faptice, respectiv dacă pârâta are într-adevăr echipamente amplasate pe terenul reclamanţilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 158, art. 205 din Codul de proc. civ., art. 577 din vechiul Cod civil, art. 756 din Codul civil republicat şi actele normative sus – arătate, iar în probaţiune a solicitat proba cu înscrisurile arătate în cuprinsul întâmpinării în anexele ataşate.

La data de 01.10.2021 reclamanţii, prin avocat R. M., au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat să se verifice dacă sunt îndeplinite disp. art. 201 şi art. 151 din codul de proc. civ. şi au invocat excepţia netimbrării  cererii pârâtei de a se constata intervenită prescripţia achizitivă a dreptului de servitute, solicitând să se pună în vedere pârâtei să timbreze această cerere, sub sancţiunea anulării.

Cu privire la excepţia prescripţiei achizitive , respectiv dobândirea servituţii pe calea uzucapiunii, au arătat reclamanţii că, în cazul de faţă este vorba despre o posesie "forţată", viciată sub multiple forme, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat pârâtei dintotdeauna să plătească contravaloarea  folosirii terenului proprietatea reclamanţilor.

Au mai arătat reclamanţii că, posesia pârâtei este viciată sub multiple forme, începând cu momentul în care pârâta nu a respectat autorizaţia de construire care fusese dată pentru un alt teren şi continuând cu procesele în care pârâta a fost parte împotriva reclamanţilor sau a autorului acestora. De la expirarea termenului menţionat în declaraţia dată de autorul reclamanţilor, respectiv din anul 2011 au existat permanent litigii între părţi, astfel încât nu poate fi vorba espre protecţia legii în cazul pârâtei, în sensul că aceasta nu poate invoca protecţia unui drept în condiţiile în care este în culpă şi este de rea – credinţă cu privire la toate aspectele care decurg din situaţia prezentată.

Cu privire la temeiul juridic invocat de pârâtă, respectiv art. 577 din Codul civil, reclamanţii au arătat că pârâta  nu interpretează corect această normă juridică, iar cu privire la susţinerile pârâtei că acţiunea are un caracter netemeinic şi nedovedit, au solicitat reclamanţii să se aibă în vedere probele prin care se va dovedi că echipamentele, construcţiile pârâtei se află pe terenul lor.

Pe parcursul judecăţii, instanţa a încuviinţat pentru părţi şi a administrat proba cu înscrisuri, iar pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtei (filele nr. 85 şi 86).

La solicitarea reclamanţilor, s-a ataşat spre observare dosarul nr. 1494/230/2011.

Instanţa a respins proba cu expertiza de specialitate solicitată de reclamanţi, apreciind că nu este utilă soluţionării cauzei, faţă de mijloacele de probă administrate în cauză şi în dosarul ataşat.

La data de 18.03.2021 pârâta T. R. M. C. SA  a depus la dosar concluzii scrise şi cerere de repunere pe rol în vederea administrării unui probatoriu mult mai complex,.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Cu privire la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâta T.R.M.C. S.A. instanţa o va respinge, apreciind că s-a pronunţat cu privire la toate probele solicitate de părţi şi a administrat probele încuviinţate, considerându-se pe deplin lămurită, nefiind necesară administrarea unui probatoriu suplimentar.

Pe fondul cauzei instanţa reţine că prin Sentinţa civilă nr. X/2017 pronunţată la data de 18 Decembrie 2017 definitivă prin DECIZIA CIVILĂ nr. X/2018 din data de 30 Mai 2018, în dosarul nr. X/230/2011, Judecătoria Filiaşi a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că prin Declaraţia  nr X/28.05.2001, reclamantul iniţial, V. G., proprietarul terenului conform TDP nr X/07.09.2000, a primit despăgubiri pentru stricăciunile provocate pe terenul său constând  amenajarea unui drum de acces  pe o lungime de 170 m şi o lăţime de 2,5 m, montarea a doi stâlpi de  energie electrică şi a unui cablu subteran de 50 m, existenţa unui taluz rezultat din construcţia staţiei fixe de emisie recepţie. Prin aceeaşi declaraţie  proprietarul şi-a exprimat acordul în sensul de a permite accesul persoanelor împuternicite de C.(antecesorul pârâtei)  pe terenul său  în vederea tranzitării către staţia de emisie recepţie, învederând că timp de 10 ani de la data autentificării declaraţiei nu va mai avea nici o pretenţie pentru despăgubirile suferite. Ulterior, după expirarea termenul stipulat în declaraţie, la data de 20.07.2011, a fost încheiat procesul verbal de conciliere între pârâta SC C.R. M.T. SA şi reclamantul V.G., prin care a fost respinsă oferta  de preţ oferită cu titlu de despăgubiri aferente unui nou termen de 10 ani pentru aceleaşi stricăciuni consemnate în declaraţia iniţială.

Deşi cererea din dosarul nr. X/230/2011 a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, considerentele instanţei prezintă relevanţă şi în prezenta cauză şi se bucură de putere de lucru judecat. Astfel, instanţa a mai reţinut că pârâta nu a avut vreun drept de folosinţă asupra terenului reclamanţilor situat în oraşul Filiaşi, T83, P 212, reţinând calitatea sa de constructor de rea credinţă, prin edificarea construcţiei şi pe terenul proprietatea pârâţilor. De altfel, s-a reţinut că pârâta nu a negat situaţia de fapt în sensul inexistenţei construcţiei, criticile sale vizând măsura în care construcţia este amplasată şi pe terenul reclamanţilor. Pentru a clarifica acest aspect instanţa a  ordonat efectuarea unei expertize specialitatea  topografie  şi ale cărei concluzii au fost în sensul că: staţia GSM ocupă 5 mp din terenul reclamantului,  stâlpii de beton ocupă suprafaţa de 1,6 mp , taluzul staţiei GSM , este construit pe o suprafaţă de 62 mp pe terenul reclamantului, iar drumul de acces la staţia GSM străbate terenul reclamantului pe o suprafaţă de 524 mp. Reţinând că proprietarul  terenului, potrivit dispoziţiilor art. 480 Cod civil, trebuie să se bucure de toate prerogativele dreptului de proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte calitatea de constructor de rea credinţă a pârâtei,  instanţa  a dispus obligarea pârâtei la demontarea  şi  ridicarea  elementelor staţiei  GSM amplasată pe terenul  reclamanţilor, identificat în tarlaua 83 parcela 212, oraşul Filiaşi, judeţul Dolj. De asemenea s-a mai reţinut că întrucât nu a avut folosinta terenului pe care este amplasată parţial staţia GSM şi elementele necesare exploatării (taluzul , drumul de acces), fiind lipsit astfel de una din prerogativele esentiale a dreptului sau de proprietate,  va reţine instanţa că reclamanţilor li  s-a produs un prejudiciu constând din lipsa de folosinţa a acestui teren, prejudiciu de care este responsabilă pârâta. Fiind în culpă,  cu reţinerea relei credinţe în mod definitiv, potrivit  sentinţei  civile  nr 7220/29 mai 2015,  pârâta a devenit proprietara  unei construcţii care ocupă o parte din terenul reclamanţilor, situaţie ce echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate al acestora din urmă.

Aceste aspecte reţinute de prima instanţă în dosarul nr. X/230/2011 nu au fost contrazise de instanţa de control judiciar, motivul admiterii recursului fiind legat de modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la primul capăt de cerere privind demolarea construcţiilor - demontare şi ridicare elemente staţie GSM amplasată pe terenul reclamanţilor (obligaţie de a face), excepţie invocată de către pârâtă în cadrul dosarului de fond, instanţa de control judiciar reţinând că acest motiv este întemeiat, motiv pentru care Tribunalul a admis această excepţie şi a respins capătul de cerere vizând demolarea construcţiilor demontare şi ridicare elemente staţie GSM amplasată pe terenul reclamanţilor (obligaţie de a face), ca fiind prescris. 

În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, Tribunalul a statuat că prejudiciul invocat de către reclamanţii intimaţi nu are un caracter cert, deoarece acesta nu este sigur în privinţa existenţei lui. În al doilea rând, tribunalul a reţinut existenţa faptei ilicite săvârşite de pârâta recurentă, respectiv edificarea staţiei GSM pe o parte a terenului deţinut în proprietate de către reclamanţii intimaţi.

Astfel, Tribunalul a reţinut, la fel ca şi prima instanţă, că pârâta a edificat staţia GSM şi drumul de acces şi pe terenul reclamanţilor, această împrejurare dobândind putere de lucru judecat, astfel încât într-un nou proces instanţa de judecată nu poate ajunge la o concluzie contrară, în sensul că pârâta nu a edificat construcţiile şi pe terenul reclamanţilor. În concluzie, a reţinut Tribunalul că, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 998, 999 din vechiul Cod civil, în sensul că lipseşte condiţia existenţei unui prejudiciu cert şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă, tribunalul apreciază că nu poate fi decât respins capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, ca neîntemeiat, având în vedere toate considerentele legale expuse în precedent.

Analizând cele două hotărâri menţionate precum şi mijloacele de probă administrate, instanţa reţine că s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că pârâta T.R.M.C. S.A. a edificat staţia GSM şi drumul de acces pe terenul reclamanţilor. A statuat instanţa cu titlu definitiv că pârâta nu a avut vreun drept de folosinţă asupra terenului reclamanţilor situat în oraşul Filiaşi  T83, P 212, reţinând calitatea sa de constructor de rea credinţă, prin edificarea construcţiei şi pe terenul proprietatea reclamanţilor. Această împrejurare reţinută de prima instanţă nu a fost contrazisă în niciun fel de instanţa de control judiciar, astfel încât a dobândit putere de lucru judecat.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa reţine că pârâta a edificat  o parte din  staţia GSM (având şi stâlpi de beton şi un taluz) şi drumul de acces la staţia GSM pe terenul proprietatea reclamanţilor, aspect ce rezultă şi din raportul de expertiză întocmit în dosarul menţionat. Contrar susţinerilor pârâtei, reclamanţii nu au anexat cererii de chemare în judecată un raport de expertiză dintr-un alt dosar, aceştia solicitând ataşarea dosarului nr. X/230/2011 în vederea observării raportului de expertiză din acest dosar. Autorul reclamanţilor a fost despăgubit de pârâtă pentru prejudiciul suferit ca urmare a edificării construcţiilor pe terenul său, conform declaraţiei  nr. X/28.05.2001,  fiind evident faptul că dacă aceste construcţii ar fi fost edificate pe terenul unei alte persoane, conform susţinerilor din întâmpinare, pârâta nu ar fi avut niciun motiv să îl despăgubească pe acesta şi nici să poarte discuţii în vederea prelungirii înţelegerii cu autorul reclamanţilor. 

Instanţa a respins solicitarea pârâtei de efectuare a unei noi expertize, ca nefiind utilă soluţionării cauzei deoarece niciuna din părţi nu a susţinut prin cererea de chemare în judecată, respectiv, prin întâmpinare şi răspunsul la întâmpinare, că s-ar fi schimbat amplasamentul construcţiilor sau al drumului de acces de la data efectuării expertizei în dosarul menţionat.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune în justiţie prin care reclamantul, care pretinde că este proprietarul unui bun individual determinat, solicită obligarea pârâtului, să îi recunoască dreptul de proprietate şi să îi restituie bunul. În literatura de specialitate se spune că acţiunea în revendicare este acea acţiune prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului de la posesorul neproprietar, însă această afirmaţie nu este riguros exactă, deoarece, aşa cum rezultă în mod expres din art. 563 alin. (1) C.civ., acţiunea în revendicare poate să fie exercitată împotriva posesorului sau a oricărei alte persoane care deţine bunul fără drept (de exemplu, detentorul care refuză restituirea bunului). Acţiunea în revendicare este o acţiune reală, putând fi exercitată împotriva oricărei persoane care deţine bunul sau, cum se mai spune relativ impropriu, dar foarte sugestiv, acţiunea urmăreşte bunul, iar nu o anumită persoană. Acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie, deoarece prin intermediul ei se urmăreşte însăşi apărarea unui drept real, mai exact, acţiunea în revendicare tinde să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului.

Instanţa reţine că reclamanţii au făcut dovada faptului că sunt proprietarii terenului situat în T83 P212, aspect ce rezultă din extrasul de Carte Funciară nr. 32767 Filiaşi şi din certificatul de moştenitor nr. 35/16.06.2013. Împrejurarea că pârâta ocupă fără drept o parte din terenul reclamanţilor rezultă din cele reţinute cu putere de lucru judecat în Sentinţa civilă nr. X/2017 pronunţată la data de 18 Decembrie 2017  şi în DECIZIA CIVILĂ nr. X/2018 din data de 30 Mai 2018, în dosarul nr. X/230/2011, precum şi din raportul de expertiză în specializarea topografie realizat de expert I. A. I., care a concluzionat că staţia GSM a pârâtei ocupă 5 mp din terenul reclamanţilor, suprafaţa totală ocupată de stâlpii de beton este de 1,6 mp, suprafaţa ocupată de taluzul staţiei GSM construit pe terenul reclamanţilor este de 62 mp, iar suprafaţa drumului de acces la staţia GSM este de 524 mp. Astfel, instanţa reţine că pârâta ocupă fără drept o suprafaţă de 592,60 m.p. din terenul proprietatea reclamanţilor, astfel cum a fost identificată această suprafaţă în raportul de expertiză în specializarea topografie realizat de expert I. A. I. .

În ceea ce priveşte apărarea de fond a pârâtei privind dobândirea unui drept de servitute prin uzucapiune, instanţa reţine că pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale privind uzucapiunea. Pârâta a susţinut că a dobândit dreptul de servitute prin autorizaţia de construire nr. 67 şi prin acordul autorului reclamanţilor, dar autorizaţia de construire invocată se referă la alt teren decât cel care face obiectul prezentei cauze, iar din declaraţia autorului nu rezultă că s-a stabilit un drept de servitute în favoarea pârâtei. În orice caz, uzucapiunea presupune o posesie continuă, neviciată pentru cel puţin 30 de ani, iar pârâta prin întâmpinare a arătat că echipamentele au fost instalate în anul 2001, nefiind împlinit termenul de 30 de ani. 

Având în vedere cele de mai sus, instanţa reţine că reclamanţii au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului, precum şi faptul că pârâta T.R. M.C. S.A. ocupă fără drept o parte din acest teren. Prin urmare, instanţa va admite în parte cererea de chemare în judecată, având ca obiect "revendicare imobiliară”, formulată de reclamanţii: V. R.-C., D. O.-G., V. C. şi V. D.-M. în contradictoriu cu pârâta T. R. M. C. S.A. şi o va obliga pe pârâta T. R.M. C. S.A. să lase reclamanţilor V.R.-C., D. O.-G., V. C.şi V.D.-M. în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 592,60 m.p., situată în extravilanul oraşului Filiaşi, care face parte din suprafaţa de teren situată în T83 P212, înscrisă în Cartea Funciară nr. 32767 Filiaşi.

Va obliga pârâta T. R. M. C. S.A. la plata către reclamanţi a sumei de  3213 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, privind acordarea cheltuielilor de judecată "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.", iar potrivit dispoziţiilor art. 451 alin 2 C. proc. civ. "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

În ce priveşte onorariul de avocat, instanţa îl va reduce, de la suma de 7200 lei la suma de 3000 lei, având în vedere gradul de complexitate al prezentei cauze, urmând ca în final, să fie obligată pârâta la plata sumei de 3213 lei, din care 3000 lei reprezintă onorariu de avocat, astfel cum a fost cenzurat şi 213 lei – taxă judiciară de timbru, în favoarea reclamanţilor.

Domenii speta

Spete similare