Contestaţie act administrativ fiscal

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2021:………

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ Dosar nr. ……………

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 98/2021

Şedinţa publică din 12 februarie 2021

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ………………..

GREFIER: …………….

Pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii în Contencios administrativ şi fiscal privind pe contestatoarea S.C. ………….. S.R.L., în contradictoriu cu intimata U.A.T. ………….., având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 5 februarie 2021, iar apoi pentru astăzi, 12 februarie 2021, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

I. Prin acţiunea formulată la data de 25 mai 2020 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. ……… reclamanta ………… S.R.L. a chemat în judecată pârâta COMUNA ………. prin Primar solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună următoarele:

•anularea Deciziei de impunere nr. 63136/07.02.2019 emisă de pârâtă,

•anularea actului de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 2254/26.02.2020 emis de pârâtă,

•anularea Deciziei de impunere nr. 69505/03.02.2020 emisă de pârâtă;

•obligarea paratei să emită o decizie care sa reflecte suma corecta datorata de reclamantă.

În motivarea acţiunii se arată că deciziile atacate sunt lovite de nulitate absolută având în vedere că nu au fost comunicate potrivit prevederilor legale, fiind necesar ca transmiterea actului să se facă de asemenea manieră încât "să se asigure confirmarea primirii acestuia", deci nu formal, astfel că ultima opţiune  - comunicarea prin publicitate - este cea care se aplică după epuizarea celorlalte, daca acestea nu vor fi fost posibile. Or, în speţă, nu este incidentă o astfel de situaţie, motiv pentru care deciziile sunt lovite de nulitate absolută, în contextul necomunicării conforme cu legea aplicabilă în materie.

Pe fond, se arată că organul fiscal a procedat la aplicarea unor sarcini fiscale nedatorate, întrucât clădirea pentru care s-a stabilit suma de datorat nu este finalizată în sensul legii, nici în anul 2018, dată la care s-a depus raportul de evaluare nr. 25 întocmit de expert R. E. în 18.01.2018.

Astfel, clădirea asupra căreia s-au calculat debite şi penalităţi, mult anterior anului 2020, nu a fost finalizată în sensul arătat de art. 11 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare ale Legii nr. 227/2015.

Chiar şi în anul 2018, arată reclamanta, an în care a şi depus expertiza de evaluare, al cărei obiectiv era „înscriere in vederea impozitării", clădirea era „în curs de finalizare", aceste aspecte nefiind contestate niciodată de către pârâtă, neaducându-i-se la cunoştinţă, cel puţin ulterior depunerii evaluării, că datorează anterior 2018 impozit şi în ce bază legală.

De asemenea, se arată că accesoriile au fost calculate de o manieră excesivă faţă de debitul stabilit.

În drept, se invocă art. 75 şi 281 Cod procedură fiscală.

II. În apărare, pârâta COMUNA ……. prin Primar a depus la dosar la data de 26 iunie 2020 întâmpinare (fila 34) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că, în fapt, în ceea ce priveşte Decizia de impunere nr.  63136/07.02.2019 se arată că reclamanta figurează în evidenţele fiscale cu următoarele debite:

•în anul 2010 debitorul figurează în evidentele fiscale cu terenuri pentru care îşi achită integral toate obligaţiile fiscale.

•în anul 2011 debitorul figurează în evidentele fiscale cu clădire şi teren pentru care îşi achită integral toate obligaţiile fiscale.

•în anul 2012 debitorul figurează în evidenţele fiscale cu 2 clădiri şi teren pentru care îşi achită parţial din obligaţiile fiscale, rămânându-i un rest de 2.970,19 lei.

•în anul 2013 debitorul figurează în evidenţele fiscale doar cu o clădire (una o vinde) şi teren pentru care îşi achită parţial din obligaţiile fiscale, rămânându-i un rest de 4.629,78 lei.

•în anul 2014 figurează în evidentele fiscale cu clădire şi terenuri pentru care îşi achită parţial din obligaţiile fiscale, rămânându-i un rest de 4.239 lei.

•în anul 2015 debitorul figurează în evidenţele fiscale cu clădire şi terenuri pentru care nu achită nicio sumă din obligaţiile fiscale, înregistrând astfel o datorie de 32.177 lei la care se adaugă 4.239 lei debit restant, debitul total fiind de 36.416 lei la care încep sa se adauge majorări.

•dat fiind faptul că debitorul …………. S.R.L. nu şi-a reevaluat clădirea, acesta va înregistra în cursul anului 2016 un debit de 47.629 lei din care nu achită nimic, iar pentru clădirea neevaluata i se aplică o cotă de impozit de 5%.

•în cursul anului 2017 debitorul figurează în evidenţele fiscale cu o clădire şi teren pentru care nu-şi achită nimic din obligaţiile fiscale, înregistrând astfel un debil de 59.803 lei, iar pentru clădirea neevaluata i se aplică o cotă de 5%.

•în cursul anului 2018 debitorul figurează în evidenţele fiscale cu o clădire şi teren pentru care nu-şi achită nimic din obligaţiile fiscale, înregistrând un debit de 67.257 lei, iar pentru clădirea cu evaluare i se aplică o cotă de impozit de 0,9% nerezidenţial şi de 0,2% rezidenţial; pârâta arată că la data de 22.01.2018 debitorul a depus la sediul Primăriei …… un "Raport de evaluare" nr. 25/18.01.2018 întocmit de expert evaluator R. E., document înregistrat sub nr. 608/22.01.2018.

•în cursul anului 2019 debitorul figurează în evidentele fiscale cu o clădire şi teren pentru care nu-şi achită nimic din obligaţiile fiscale, înregistrând un debit de 74.443 lei, iar pentru clădirea cu evaluare i se aplică o cotă de impozit de 0,9% nerezidenţial şi o cotă de impozit de 0,2% rezidenţial.

În continuare, pârâta arată că în toată această perioada toată corespondenţa poştală transmisă de reclamantă către debitorul ………….. S.R.L. s-a returnat cu menţiunea avizat/reavizat pe considerentul că adresa sediului debitorului este eronată ori nu există sau nu desfăşoară activitate comercială la acea adresă ori nu locuieşte nimeni la acea adresă, situaţie faţă de care pârâta a fost obligată a proceda la comunicarea prin publicitate a tuturor actelor de executare silită în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, respectiv a Deciziei de impunere nr. 63136/07.02.2019.

În ceea ce priveşte raportul de evaluare la care reclamanta face vorbire se arată că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată probabil prin faptul că aceasta ar fi fost luată în evidenţă fiscală de către subscrisa U.A.T. Comuna ………… numai la data de 18.01.2018, conform declaraţiei din 21.12.2017 şi Raportului de evaluare nr.25/18.01.2018, însă fără ca reclamanta să facă vorbire despre faptul că nu şi-a reevaluat imobilul conform Legii nr. 571/2003  la nivelul anului 2015.

Se arată că Raportul de expertiză depus de reclamantă la dosarul cauzei nu a fost depus şi la Primăria ......., astfel că aceasta nu îl deţine, pentru a se putea pronunţa asupra lui.

În ceea ce priveşte Decizia de impunere nr. 69505/03.02.2020 se arată că prin raportare la art. 453 Cod fiscal şi punctului 2.1 din Normele metodologice, luând în considerare declaraţia fiscală depusă de debitoarea ………….. S.R.L. prin care declara clădirea de la adresa ........ str. ……. nr. …, în vederea impozitării precum şi raportul de evaluare nr 25/78.01.2018 (Raport de evaluare în vederea impozitării) debitoarea a luat la cunoştinţă că pentru acel imobil aceasta datorează impozit. De asemenea, în data de 09.09.2011 ca urmare a cererii depuse de către debitoare acesteia i s-a eliberat un certificat de urbanism pentru dare în folosinţă si intabulare. Conform certificatului de urbanism eliberat se considera că lucrările sunt finalizate, iar clădirea se poate da în folosinţă şi se poate întabula, iar faptul că până la data prezentei, imobilul în cauză nu este intabulat, nu îl scuteşte pe proprietar de plata impozitelor şi taxelor locale datorate bugetului local.

Pârâta arată că în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.

Conform art. 253 din Legea nr. 571/2003 -  art. (6) Lege în vigoare în anul 2015 -  în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri se stabileşte de consiliul local între 10% şi 20% pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referinţă, astfel că prin H.C.L. nr. 61/23,12.2014 cota de impozitare pentru o clădire nereevaluată a fost stabilită la cota de 20%.

Pentru anii 2016 şi 2017 cota de impozitare pentru stabilirea impozitului datorat de persoanele juridice de 5% pentru clădirile nereevaluate, s-a stabilit conform H.C.L. nr, 75725.11.2015 si H.C.L. nr. 44/22.12.2016 respectând prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte majorările pentru debitul datorat se arată că acestea au fost calculate conform CAP. III art. 183 din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

În drept, se invocă art.205 Cod procedură civilă.

III. În conformitate cu art. 131 alin.1 NCPC. instanţa a constatat la primul termen la care părţile au fost legal citate competenţa generală, materială şi teritorială a Tribunalului Covasna de soluţionare a pricinii, pentru considerentele cuprinse în încheierea interlocutorie pronunţată la data de 17 septembrie 2020 (fila 107).

IV. În dovedirea acţiunii şi respectiv în apărare instanţa a încuviinţat în cauză proba cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar actele administrative atacate – Decizia de impunere nr. 63136/07.02.2019 emisă de pârâtă (fila 8), contestaţia formulată de reclamantă (fila 27), actul de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 2254/26.02.2020 emis de pârâtă (fila 25), Decizia de impunere nr. 69505/03.02.2020 emisă de pârâtă (fila 11),  în conformitate cu art. 13 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora, fiind depuse Declaraţia fiscala depusă de ………. SRL (fila 79), Certificatul de urbanism pentru dare în folosinţa si intabulare nr.279/09.09.2011 (fila 80), Raportul de evaluare imobil  fila 87 şi următoarele, Dovada comunicării prin publicitate a tuturor actelor fiscale si de executare silită (fila 39 şi următoarele). Totodată, la solicitarea instanţei, au fost depuse la dosar de către pârâtă note de şedinţă cu privire la modul de calcul al sumelor stabilite cu titlu de obligaţii fiscale în sarcina reclamantei - fila 115 şi următoarele.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

V. În fapt, reclamanta deţine în proprietate imobilul situat în ......., strada ….. nr. …, aceasta depunând la organul fiscal declaraţia fiscală semnată de reprezentantul societăţii O. I. în vederea stabilirii impozitului pe clădiri în cazul contribuabili persoane juridice (fila 79) prin care a declarat că imobilul de mai sus a fost dobândit la data de 9 septembrie 2011 având valoarea de 139.263 lei, ataşat fiind la dosar certificatul de urbanism pentru dare în folosinţă şi întabulare nr. 279/09.09.2011 (fila 80) potrivit căruia construcţia a fost edificată pe terenul din comuna ....... strada ….. nr….. judeţul Braşov.

Se reţine că imobilul a cărui valoare declarată iniţial la nivelul anului 2011 a fost de 139.263 lei, a fost reevaluat de reclamantă în anul 2018, la data de 22 ianuarie 2018 societatea --- depunând la organul fiscal Raportul de evaluare nr. 25/18.01.2018 întocmit de expert evaluator R. E. (fila 87), document înregistrat sub nr.608/22.01.2018, potrivit căruia clădirile aflate în proprietatea reclamante iau următoarele valori:

•clădiri nerezidenţiale – sediu de firmă – în valoare de 152.838 lei:

•clădiri rezidenţiale – locuinţă rezidenţială – în valoare de 141.834 lei.

În continuare, tribunalul reţine că la data de 7 februarie 2019 pârâta a emis Decizia de impunere pentru anul 2019 nr. 63136/07.02.2019 (fila 8) prin care a stabilit în sarcina reclamantei impozitul pe clădiri aferent anului 2019 în sumă totală de 1659 lei şi impozitul pe terenul intravilan în sumă de 204 lei, specificându-se totodată în decizia de impunere că reclamanta înregistrează rămăşiţă din anii anteriori în sumă totală de 46.572 lei – impozit pe clădiri şi 346,60 – impozit pe teren intravilan, la care au fost calculate accesorii  până la data de 7 februarie 2019 în sumă de 20.344,31 lei şi respectiv 346,55 lei.

De asemenea, se reţine că la data de 3 februarie 2020 pârâta a emis Decizia de impunere pentru anul 2020 nr. 69505/03.02.2020 prin care a stabilit în sarcina reclamantei impozitul pe clădiri aferent anului 2019 în sumă totală de 1.659 lei şi impozitul pe terenul intravilan în sumă de 204 lei, specificându-se totodată în decizia de impunere că reclamanta înregistrează rămăşiţă din anii anteriori în sumă totală de 48.231 lei – impozit pe clădiri şi 1085,60 – impozit pe teren intravilan, la care au fost calculate accesorii până la data de 3 februarie 2020 în sumă de 26.065,70 lei şi respectiv 468,67 lei.

Împotriva acestor acte administrativ fiscale reclamanta a formulat contestaţie administrativă prealabilă (fila 25), aceasta fiind respinsă prin actul emis de pârâtă cu nr.  ---- , sens în care, la data de 25 mai 2020 reclamanta a formulat în conformitate cu art. 281 Cod procedură fiscală prezenta acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea celor două decizii de impunere, acţiunea fiind fundamentată pe trei motive, respectiv necomunicarea actelor administrative, nelegalitatea obligaţiilor principale şi caracterul excesiv al sumelor stabilite cu titlu de accesorii.

VI. Soluţionând acţiunea în ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă, tribunalul constată că acesta nu poate fi reţinut pentru următoarele considerente.

Astfel, tribunalul va avea în vedere că în conformitate cu art. Cu art. 49 Cod procedură fiscală –„(1) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:

a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 46 alin. (6), precum şi organul fiscal emitent;

c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa;

d) organul fiscal nu prezintă argumentele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă emisă în scris sau soluţia adoptată de organul fiscal sau de instanţa de judecată potrivit art. 6 alin. (1), în cazul în care contribuabilul/plătitorul a prezentat organului fiscal anterior emiterii actului administrativ-fiscal respectiva opinie/soluţie;

e) organul fiscal nu respectă considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei în cazul emiterii noului act administrativ-fiscal potrivit art. 279 alin. (3);

f) emiterea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impunere de către organul de inspecţie fiscală după încetarea inspecţiei fiscale potrivit art. 126 alin. (2), respectiv emiterea raportului de verificare şi a deciziei de impunere de către organul fiscal după încetarea verificării situaţiei fiscale personale potrivit art. 140 alin. (6) coroborat cu art. 147 şi art. 126 alin. (2), fără ca acestea să fie reluate, potrivit legii;

g) organul fiscal emite raport de inspecţie fiscală/de verificare a situaţiei fiscale personale şi decizie de impunere/decizie de modificare a bazelor de impozitare/decizie de nemodificare a bazelor de impozitare/decizie pentru regularizarea situaţiei ori decizie de încetare a procedurii de verificare a situaţiei fiscale personale, în situaţia în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare/valorii în vamă care fac obiectul inspecţiei fiscale/controlului vamal, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132.”

Ca atare, instanţa reţine că neîndeplinirea condiţiilor legale privind comunicarea actului administrativ nu constituie o cauză de nulitate a acestuia, în condiţiile în care comunicarea reprezintă o operaţiune ulterioară emiterii actului, iar nulitatea reprezintă o sancţiune ce survine pentru neîndeplinirea unor condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.

În acest sens, instanţa va avea în vedere că potrivit art. 48 alin.1 Cod procedură fiscală „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”, alineatul 2 stipulând că „Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.”

Raportat la aceste considerente, instanţa reţine că necomunicarea actului administrativ în condiţii legale nu atrage nulitatea actului, acesta nefiind opozabil şi neproducând efectele în vederea cărora a fost emis înainte de comunicarea sa, actul fiind însă apt a fi opozabil şi a produce efecte din momentul în care are loc o comunicare legală, considerente faţă de care motivul de nulitate invocat de reclamantă nu poate fi reţinut.

VII. În ceea ce priveşte legalitatea obligaţiilor stabilite prin cele două decizii de impunere, se constată că în speţă reclamanta nu contestat modul de calcul al sumelor, respectiv algoritmul matematic de calcul, procentele aplicate şi baza de impozitare, invocând însă faptul că nu datorează impozit pe clădirile impozitate pe considerentul că acestea nu sunt finalizate şi nu sunt întabulate în cartea funciară, acest motiv neputând fi reţinut de instanţă pentru următoarele considerente.

Astfel, în drept, instanţa va avea în vedere că în conformitate cu art.455 Cod fiscal – „Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.”

Se va avea în vedere că, în conformitate cu art. 453 alin. 1 litera b), noţiunea de clădire este definită astfel: b) orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi fundaţiile acestora”, iar potrivit art. 461 alin.14 Cod fiscal – „Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară”.

Raportat la aceste norme legale instanţa reţine că toţi proprietarii clădirilor – în sensul dat acestei noţiuni de norma legală de mai sus – au obligaţia de a achita impozitul pe clădiri, fiind lipsit de relevanţă dacă respectiva construcţie este sau nu înscrisă în cartea funciară or, în cauza de faţă, reclamanta deţine în mod efectiv în proprietate clădirile impozitate, existenţa acestora rezultând nu doar din certificatul de urbanism pentru dare în folosinţă definitivă şi întabulare în cartea funciară emis în anul 2011, dar fiind reflectată chiar de raportul de evaluare întocmit la solicitarea societăţii reclamante şi invocat chiar de aceasta în cadrul acţiunii, fiind totodată esenţial a se reţine că reclamanta a depus la organul fiscal declaraţia fiscală prin care a arătat că deţine în proprietate respectivele construcţii, declaraţia fiind depusă în vederea impozitării acestora şi indicând drept moment al dobândirii anul 2011, considerente faţă de care nu poate fi reţinută aserţiunea reclamantei conform căreia construcţiile nu sunt finalizate în anul 2019, susţinere ce este contrazisă, de altfel, atât de certificatul de urbanism arătat cât şi de raportul de expertiză de care chiar reclamanta s-a prevalat.

În sensul celor de mai sus, nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei invocată în cursul procesului referitoare la neefectuarea de către organul fiscal a unei cercetări locale, sub acest aspect instanţa urmând avea în vedere că în conformitate cu art. 65 Cod procedură fiscală organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, efectuarea unei cercetări constituind o facultate pentru organul fiscal, iar nu o obligaţie legală, or, în cauza de faţă, având în vedere că existenţa imobilului şi configuraţia acestuia rezultă din certificatul de urbanism arătat cât şi de raportul de evaluare analizate anterior.

VIII. În ceea ce priveşte modul de stabilire a obligaţiilor fiscale, se constată că, astfel cum s-a reţinut, reclamanta nu contestă întinderea obligaţiilor fiscale, ci contestă însăşi existenţa obligaţiilor, arătând i-au fost impuse sarcini fiscale nedatorate, iar în condiţiile în care aceste motive nu pot fi reţinute, se constată că totodată, că obligaţiile aferente anilor 2019 şi 2020 au fost în mod corect stabilite de organul fiscal, după cum urmează:

Pentru anul 2019 impozitul a fost stabilit similar anului 2018, în sumă totală de 1.659 lei (fila 8 şi 116), respectiv:

•pentru  clădirea  nerezidenţială  în  valoare  de 152.838 lei conform Raportului  de

evaluare nr. 25/18.01.2018 întocmit de expert evaluator Ruxandra Enescu, document înregistrat sub nr.608/22.01.2018, impozitul s-a stabilit prin aplicarea unei cote de 0,9%, suma fiind de 1.375 lei;

•pentru  clădirea  rezidenţială  în  valoare  de  141.834  lei  conform  Raportului  de

evaluare impozitul s-a stabilit prin aplicarea unei cote de 0,2%, impozitul fiind de 283,66 lei.

În anul 2020, impozitul a fost stabilit similar anului 2018, în sumă totală de 1659 lei (fila 11), respectiv:

•pentru  clădirea  nerezidenţială  în  valoare  de  152.838 lei conform Raportului de

evaluare impozitul s-a stabilit prin aplicarea unei cote de 0,9%, suma fiind de 1.375 lei;

•pentru  clădirea  rezidenţială  în  valoare  de  141.834  lei  conform  Raportului  de

evaluare impozitul s-a stabilit prin aplicarea unei cote de 0,2%, impozitul fiind de 283,66 lei.

Pe de altă parte, în contextul în care în cele două decizii de impunere sunt menţionate şi rămăşiţele aferente anilor anteriori, respectiv obligaţiile fiscale stabilite pentru perioade anterioare ce nu au fost executate de contribuabil, instanţa constată că la dosarul cauzei a fost depus un calcul detaliat cu privire la modul de stabilire a acestora, calcul ce indică în detaliu modul de stabilire a sumelor ce compun restanţele pentru anii anteriori –  fila 116-117, instanţa urmând a reţine, în contextul în care reclamanta nu a contestat modul de calcul, arătând doar că nu datorează niciun fel de impozit, că în anii 2011, 2012, 2013 şi 2014 impozitul pe clădiri a fost stabilit în conformitate cu art. 253 din Legea 571/2003, baza de calcul constituindu-o valoarea de 139.263 lei declarată de reclamantă prin declaraţia fiscală. Totodată,  în anii 2015, 2016 şi 2017 impozitul a fost stabilit majorat în conformitate cu art. 253 alin.6 litera a din Legea 571/2003 şi în conformitate cu HCL 61/2014, HCL 75/2015 şi HCL 44/2016 prin aplicarea unui procent de 20% şi respectiv 5% la aceeaşi valoare de impozitare de 139.263 lei, organul fiscal luând în considerare faptul că debitorul ……. S.R.L. nu a procedat la reevaluarea clădirii în intervalul legal de 3 ani prevăzut de art. 253 alin. 6 punctul a din Legea 571/2003, iar în anul 2018 organul fiscal a luat în considerare valorile indicate în Raportul de evaluare nr. 25/18.01.2018 întocmit de expert evaluator R. E., document înregistrat sub nr.608/22.01.2018, astfel că, în condiţiile în care s-a procedat la reevaluarea construcţiilor, impozitul pentru anul 2018 a fost stabilit în sumă totală de  1.659 lei (fila 116), diferenţiat pentru clădirea nerezidenţială şi respectiv pentru cea rezidenţială, algoritmul de calcul fiind identic pentru anii 2019 şi 2021, potrivit celor reţinute anterior.

În ceea ce priveşte accesoriile, se constată, de asemenea, că reclamanta nu a indicat motive de nelegalitate pe acest aspect, în speţă fiind stabilite de către organul fiscal majorări de întârziere în conformitate cu art. 183 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit căruia (1) Prin excepţie de fa prevederile art. 173 şi 176 pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere. (2) Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv."

Având în vedere considerentele expuse, reclamanta având obligaţia de a plăti impozitul pe clădiri, iar în cauză nefiind incident niciunul dintre cazurile de scutire prevăzute de art. 456 Cod fiscal aprobat prin Legea 227/2015, instanţa constată că obligaţiile fiscale au fost în mod corect stabilite în sarcina reclamantei, fiind de observat că în ceea ce priveşte impozitul pe teren intravilan nu au fost invocate motive de nelegalitate, astfel că cele două decizii de impunere emise de pârâtă pentru anii 2019 şi 2020 au fost emise în mod legal, cu respectarea normelor legale analizate anterior, totodată în mod corect fiind respinsă contestaţia administrativă prealabilă formulată de reclamantă, astfel că, în conformitate cu art. 281 Cod procedură fiscală acţiunea formulată de reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta ………. S.R.L., cu sediul în ………….., CIF RO ………., reprezentata O. I., în calitate de administrator - cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în …………………, reprezentat prin avocat …………. a chemat în judecată pârâta COMUNA .......  prin Primar, cu sediul în ......., strada ……. nr. 1, judeţul …….

Cu drept de recurs care se va depune la Tribunalul Covasna în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi  - 12.02.2021.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare