Contractele de credit sunt titluri executorii

„Contractele de credit sunt titluri executorii în baza OUG NR. 99/2006 atribut care se răsfrânge şi asupra contractelor accesorii de garanţie, fie ele de fidejusiune  sau ipotecă.

Contrar susţinerilor apelanţilor, încheierea de încuviinţare a executării silite este temeinică şi legală, constatând o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, decurgând dintr-un titlu executoriu cu regim bancar”.

Prin sentinţa civilă nr. 10091 din 17.12.2020 Judecătoria Baia Mare a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a BEJ MVVD, a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul C V M, în contradictoriu cu intimaţii B T S.A, C S.R.L, prin lichidator judiciar CII A L, C A şi a respins cererea de suspendare a executării silite.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Între contestatorul B T SA şi C SRL, în calitate de împrumutat şi C V M şi C A M, în calitate de garanţi a fost încheiat contractul de credit nr. 30 din 01.04.2009, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare prin care a fost acordată acesteia din urmă un credit, cu destinaţia capital de lucru-finanţarea producţiei agricole, în sumă de 350.000 lei, pe o perioadă de 360 de zile. (f. 328-346 dosar de fond). La data de 25.10.2010 între B T S.A., în calitate de creditor  şi C V M şi C A M, în calitate de fidejusori, s-a încheiat contractul de fidejusiune nr. 30, având ca obiect garantarea de către fidejusori a obligaţiilor de către debitoarea Caraintertrans SRL derivând din contractul de credit nr. 30 din 01.04.2009. (f. 344-345 )

Prin încheierea civilă nr. 11167/30.10.2019 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 30 din 01.04.2009, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/28.12.2009, nr. 2/30.06.2010, nr. 3/25.10.2020 şi de contractul de fidejusiune nr. 30 din 25.10.2010, la cererea creditorului B T S.A. În dosarul execuţional nr. 3974/2019 al BEJ MVVD s-a început, la solicitarea creditoarei executarea silită faţă de debitorii C V M şi C A M în baza titlurilor executorii anterior menţionate.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a BEJ MVVD, instanţa de fond a admis-o reţinând în cadrul contestaţiilor la executare faptul că litigiul se poartă doar între părţile din cadrul executării silite, în speţa de faţă între creditor şi debitor, biroul executorului judecătoresc neavând calitate procesuală pasivă în astfel de cauze, în cadrul cărora se contestă actele de executare întocmite.

Pe fondul cauzei în ceea ce priveşte apărarea formulată de contestator referitoare la lipsa personalităţii juridice a B T instanţa de fond a reţinut că este cert, faţă de calitatea intimatei de sucursală, că în condiţiile art. 43 alin. 1 ale Legii nr. 31/1990, nu are personalitate juridică, neavând deci capacitate de exerciţiu şi de folosinţă, reprezentarea sau mandatarea fiind necesară în vederea întocmirii, în mod legal, a unor acte juridice, specifice obiectului de activitate. Ceea ce este important de relevat este faptul că drepturile şi obligaţiile contractuale nu se manifestă faţă de mandatar ci faţă de mandant, fiind deci fără relevanţă faptul că sucursala, neavând personalitate juridică, nu ar putea contracta în nume propriu, atât timp cât actele juridice în cauză nu au fost încheiate în nume propriu, ci în baza competenţelor acordate (nu pentru sine ci pentru al reprezenta). A arătat că nici contractele în cauză şi nici textele legale incidente, analizate anterior nu permit concluzia că pentru contractul de fidejusiune (subsecvent raportului juridic principal - cel de credit) sucursala ar fi acţionat în nume propriu, fără mandat de reprezentare din partea societăţii mamă.

Cu privire la alegaţia contestatorului referitoare la lipsa autorizării intimatei de către Banca Naţională a României în vederea încheierii contractului de credit instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3 din OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în vigoare la momentul încheierii contractelor de credit, „instituţiile de credit, persoane juridice române, se pot constitui şi funcţiona, cu respectarea dispoziţiilor generale aplicabile instituţiilor de credit şi a cerinţelor specifice prevăzute în partea a II-a a prezentei ordonanţe de urgenţă, în una din următoarele categorii:

a) bănci;

b) organizaţii cooperatiste de credit;

c) bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ;

d) bănci de credit ipotecar”, iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ „instituţiile de credit pot desfăşura, în limita autorizaţiei acordate, următoarele activităţi: (...) b) acordare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetare”.

Faţă de textele legale anterior menţionate, instanţa de fond a respins apărarea contestatorului în sens contrar, reţinând că intimata este autorizată să desfăşoare activităţi de acordare a creditelor.

Cu privire la lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de credit instanţa de fond a reţinut că efectuarea executării silite a fost încuviinţată prin încheierea civilă nr. 11167/30.10.2019 pronunţată de Judecătoria Baia Mare, prin încheiere constatându-se caracterul de titlu executoriu al contractul de credit nr. 30 din 01.04.2009, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/28.12.2009, nr. 2/30.06.2010, nr. 3/25.10.2020 şi al contractului de fidejusiune nr. 30 din 25.10.2010, la cererea creditorului B T SA. Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii conform art. 120 din OUG 99/2006. Executarea silită împotriva contestatoarei a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu.

În ceea ce priveşte apărarea formulată de contestator conform căreia cuantumul creanţei nu este detaliat sub aspectul modalităţii în care au fost calculate debitul principal şi penalităţile calculate, instanţa de fond a respins-o reţinând că acestea sunt detaliate în graficul de rambursare care face parte integrantă din contractul de credit şi actele adiţionale ulterioare, înscrisuri însuşit de debitor prin semnătură.

Cu privire la cuantumul diferit al sumei pentru care a fost declanşată executarea silită împotriva contestatorului faţă de suma solicitată debitorului principal instanţa de fond a reţinut că prin fidejusiune contestatorul s-a obligat în solidar cu debitorul faţă de creditorul acestuia, intimata din prezenta cauză, să execute obligaţia asumată de debitor pentru cazul când acesta nu-şi va executa el însuşi obligaţia la care s-a îndatorat. Principiul care domină raporturile dintre creditor şi fidejusor este acela că, în caz de neexecutare din partea debitorului, creditorul poate să urmărească direct pe fidejusor, pentru executarea creanţei, fără ca această urmărire să fie condiţionată de o prealabilă urmărire a debitorului principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 1662 Cod Civil anterior.

Prin contractul de fidejusiune încheiat la data de 25.10.2010 fidejusorii C V M şi C A M au garantat pentru suma de 297.500 lei, conform dispoziţiilor art. 2.3 din contract, renunţând în mod expres la beneficiul de discuţiune şi diviziune, potrivit art. 4.1 din contract.

În ceea ce priveşte suma pentru care a fost declanşată procedura executării silite, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea civilă nr. 11167/30.10.2019 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. 30 din 01.04.2009, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale nr. 1/28.12.2009, nr. 2/30.06.2010, nr. 3/25.10.2020 şi de contractul de fidejusiune nr. 30 din 25.10.2010, la cererea creditorului Banca Transilvania S.A., pentru suma de 264.840,12 lei, reprezentând debit neachitat, iar prin somaţia emisă la data de 21.11.2019, debitorul principal şi garanţii  au fost somaţi să achite suma pentru care s-a încuviinţat executarea silită, respectiv 264.840,12 lei şi 9.718,12 lei, reprezentând cheltuieli de executare. (f. 230 )

Astfel, faţă de cele anterior expuse a respins alegaţia contestatorului conform căruia au fost solicitate sume având cuantum diferit debitorului principal faţă de cea solicitată fidejusorilor.

Cu privire la caracterul nelegal al popriri înfiinţate, cu depăşirea pragului prevăzut de dispoziţiile art. 729 alin. 2 Cod proc. civilă instanţa de fond a reţinut că prin încheierea din data de 05.08.2020 executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi fără somaţie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile urmăribile pe care debitorii C V M şi C A M le au sau le vor avea de primit de la angajatorul A P C S.R.L., până la concurenţa sumei de 274.558,24 de lei, reprezentând debit neachitat şi cheltuieli de executare. Reţinându-se că debitorii au conturi deschis la unităţile bancare, prin încheierile din data de 21.11.2019 s-a dispus înfiinţarea popririi fără somaţie asupra tuturor conturilor pe care debitorii le au deschise la BRD G S G S.A. şi C B S.A. până la încasarea sumei totale de 274.558,24 de lei, reprezentând debit neachitat şi cheltuieli de executare.

Terţului poprit i s-au pus în vedere obligaţiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească în acord cu prevederile art.786 Cod. Proc. civilă, respectiv să procedeze la consemnarea sumelor de bani pe care acesta le datorează şi pe care le va datora în viitor debitorului cu titlu de salariu, fiind atenţionat cu privire la interdicţia prevăzută de art. 782 alin. 2 şi art. 783 Cod pr. civilă.

Din analiza încheierilor anterior menţionate şi ale prevederilor legale instanţa a reţinut că au fost respectate dispoziţiile legale anterior menţionate, astfel încât urmează a respinge apărarea debitorului în sens contrar

În privinţa cuantumului onorariului executorului judecătoresc, instanţa de fond a reţinut că prin încheierea nr. 3974 din data de 21.11.2019 în dosarul de executare silită nr. 3974/2019 executorul judecătoresc a stabilit în sarcina debitorilor cheltuieli de executare în cuantum total de 9718,12 lei reprezentând: 7.948,40 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, 86,47 lei reprezentând cheltuieli de comunicare a actelor de procedură, 95 lei, cheltuieli cu executarea actelor de executare silită ( birotică, papetărie, copiere documente), 3 lei taxă furnizare informaţii evidenţa populaţiei, 4 lei taxă judiciară de timbru. (f. 231 dosar de fond ). Conform art. 670 Cod procedură civilă (2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit (…). De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Potrivit art. 39  alin. 1 din Legea 188/2000 „executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: „d) pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.”

În speţa dedusă judecăţii, creanţa care face obiectul dosarului de executare este de 274.558,24 lei, încadrându-se deci în limitele stabilite de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Cu privire celelalte stabilite cu titlu de cheltuieli necesare desfăşurării executării silite, instanţa constată că acestea se circumscriu cheltuielilor de executare, astfel cum sunt ele definite de art. 670 alin. 3 pct. 5 şi 7 Cod procedură civilă. Aceste cheltuieli sunt necesare pentru declanşarea şi efectuarea executării silite, respectiv redactarea şi imprimarea încheierilor şi proceselor verbale tipizate, efectuarea comunicărilor, comunicarea adreselor de înfiinţare a popririi sau a adreselor către diverse instituţii.

Faţă de cele expuse, instanţa de fond a constatat că nu se impune cenzurarea acestor cheltuieli şi, pe cale de consecinţă va respinge petitul formulat de contestator privind anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa reţinând că în speţă s-a demarat procedura executării silite împotriva contestatorului în temeiul unui titlu executoriu care îndeplineşte cerinţele legii pentru a putea fi pus în executare silită, respectiv având ca obiect o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, a respins contestaţia la executare astfel cum a fost formulată de contestator, şi, pe cale de consecinţă şi cererea de suspendare a executării silite, reţinând totodată că, deşi a fost citat cu menţiunea de a achita cauţiunea, contestatorul nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 719 alin. 2 Cod proc. Civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petentul C V M prin care a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, casarea hotărârii pentru considerentele care justifică această sancțiune juridică iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost precizată ca temeinică și legală.

Apelantul şi-a întemeiat cererea de apel în baza următoarelor motive:

În primul rând apelantul a invocat faptul că în mod eronat instanţa de fond a stabilit lipsa calității procesuale pasive a BEJ MVVD, în condițiile în care contestaţia la executare a fost formulată în contradictoriu cu executorul judecătoresc MVVD.

Cu privire la acest aspect apelantul a învederat că în cauză instanța de fond s-a pronunțat în afara limitelor investirii, hotărârea fiind supusă casării atâta timp cât instanța s-a pronunțat pe ceva ce nu s-a cerut. A subliniat că este adevărat că executorul judecătoresc a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorului Judecătoresc, numai că nu există vreo cerere a apelantului prin care să cheme în judecată vreun Birou al Executorului Judecătoresc. Faptul că pe actele de procedură emise de executorul judecătoresc apare mențiunea dosarului de executare al Biroului Executorului Judecătoresc nu atrage calitatea de parte a Biroului Executorului Judecătoresc în lipsa oricărei cereri formulate de părți sau de instanța privind introducerea acestuia în cauză.

A arătat că de principiu, cadrul procesual este stabilit de către reclamant prin cererea introductivă. Cadrul procesual poate fi extins prin introducerea altor persoane în cauză la cererea părților sau a instanței. În lipsa oricărei cereri a părților sau a instanței, în mod eronat, s-a apreciat că BEJ MVVD nu ar avea calitate procesuală în cauză în condițiile în care acesta nu a fost nici un moment pane în litigiul dedus judecății.

De asemenea a invocat că inclusiv practicaua hotărârii apelate menționează părțile din litigiul dedus judecății, iar în practicaua hotărârii se menționează că litigiul se judecă în contradictoriu cu executorul judecătoresc și nu cu Biroul Executorului Judecătoresc, cum eronat se menționează în motivarea hotărârii apelate. Atât normele Vechiului Cod de procedură civilă, cât și cele ale Noului Cod de procedură civilă, recunosc calitatea executorului judecătoresc de participant la procedura de executare silită. Ori, atâta timp cât executorul judecătoresc este participant la procedură este obligatorie citarea acestuia în cadrul contestației la executare. În acest sens, art. 644 din Noul Cod de procedură civilă.

Pe de altă parte, conform jurisprudenței obligatorii a Înaltei Curți de Casație și Justiție executorul judecătoresc are calitate procesuală în contestațiile la executare care vizează refuzul întocmirii unui act executare. Cu atâț mai mult în litigiile în care se invocă nelegalitatea și netemeinicia unor acte de procedură întocmite de executorul judecătoresc acesta are calitate procesuală. Până la urmă. executorul judecătoresc ca participant al procedura de executare silită are o răspundere personală a actelor de procedură întocmite.

De asemenea, art. 153 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă subliniază faptul că: „(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel”.

Aceste norme legale existau și în Vechiul Cod de procedură civilă. Normele conținute în art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă au caracter imperativ și nu dispozitiv. Nestabilirea corectă a părților raportului procesual face imposibilă și nelegală administrarea probațiunii.

Nu întâmplător legiuitorul a prevăzut în art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă sancțiunea casării pt. nerespectarea normelor care prevăd sancțiunea nulității. Ori normele referitoare la citarea părților și stabilirea cadrului procesual sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Prin urmare, prin extinderea cadrului procesual în afara limitelor investiri, instanța de fond a apreciat că BEJ MVVD nu ar avea calitate procesuală în cauză în lipsa oricărei cereri a vreunei părți sau a instanței de introducere a acestuia în cauză. Mențiunile din cererea introductivă sunt explicite referitoare la citarea executorului judecătoresc și nu a Biroul Executorului Judecătoresc.

În al doilea rând apelantul a semnalat nelegalitatea hotărârii apelate prin lipsa oricărei analize a cererilor formulate de acesta în fața instanței de fond.

Astfel, a arătat că, atributul judecătorului de a spune dreptul (jurisdictio) nu este unul absolut, legea de procedură prevăzând expres limitele în care se exercită dreptul instanței de a spune dreptul. În acest sens. art. 425 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă precizează că hotărârea judecătorească trebuie să conțină: „b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis. cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

Obligația instanței de a motiva admiterea sau respingerea cererilor, apărărilor și excepțiilor părților este prevăzută de norme cu caracter imperativ. În acest sens, există jurisprudență bogată a CEDO, Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curților de Apel.

Ori, a evidenţiat acesta că, reproducerea aproape mot a mot a susținerilor Băncii Transilvania și ale executorului judecătoresc fără a indica argumente de fapt și de drept care justifică aceste susțineri, precum și cele pentru care s-au Înlăturat cererile contestatorului apare ca fiind nelegală.

Aşadar, a precizat că modul în care trebuie respectate obligațiile și exigența motivării unei hotărâri (conținutul considerentelor) a fost tratat de nenumărate ori în doctrină și jurisprudență, invocând totodată conţinutul Deciziei nr. 1664/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în s-a arătat că: „Ipoteza care se regăsește în cauza supusă judecății are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanță nu a realizat o minimă examinare a motivelor de nelegalitate pe care reclamanta le-a invocat în susținerea cererii de anulare a deciziei emise de autoritatea pârâtă, limitându-se la a relua, neconvingător, argumentele pârâtei. O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigentelor impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 paragraf I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată. Principiul general consacrat de an. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanțe obligația de motivare a hotărârii pronunțate, în sensul de prezenta -motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Or, în speță, reluarea exclusiv a argumentelor uneia dintre părți, fără a le însoţi de analiza proprie a aspectelor de fapt și de drept relevante. nu corespunde exigentelor textului legal sus-citat. Nemotivarea hotărârii pronunțate este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Pentru aceste motive a solicitat casarea hotărârii apelate cu consecința restituirii acesteia instanței de fond, pentru a beneficia de dublul grad de jurisdicție prevăzut în materie.

Apelantul a mai criticat hotărârea apelată, rezultat al poziţiei de parţialitate a judecătorului fondului, invocând că motivarea este o reiterare copy paste, fapt care conduce la  încălcarea dreptului contestatorului de acces la o instanţă independentă și imparțială:

Astfel, apelantul a învederat că lecturarea hotărârii apelate demonstrează o poziție părtinitoare a instanței de fond prin neanalizarea nici măcar incidentală a cererilor, excepțiilor și probelor depuse de către subsemnatul contestator în fața acesteia. În acest sens, a arătat că s-a admis apărarea executoriului legată de lipsa calității procesuale a Biroului Executorului Judecătoresc în lipsa oricărei excepții sau cereri vizând această problemă, instanța de fond pronunțându-se pe ceea ce nu s-a cerut.

Totodată, a susţinut că reproducerea similară a susținerilor Băncii Transilvania și căutarea de argumente în susținerea unei poziții ce nu are legătură cu legalitatea în favoarea acestui creditor este, de asemenea nelegală.

Cu titlu exemplificativ, a subliniat faptul că din lecturarea hotărârii apelate aflăm că o persoană, în speță o societate bancară, poate da mandat unui dezmembrământ al acestei societăți, dezmembrământ fără personalitate juridică, să întocmească acte juridice —De principiu. un desmembrământ fără personalitate juridică nu este persoană și nu poate primi mandat, aptitudinea de a fi părți ale unui contract de mandat presupune statutul de persoane al părților, în lipsa calității de persoană nu poate exista contract de mandat.

În doctrina juridică a fost tratată problema parțialității și a consecinței incompatibilității ca efect al lipsei de imparțialitate.

Cu privire la acest aspect apelantul a redat în cuprinsul cererii de apel părţi din articolul Discuţii în legătură cu unele aspecte specifice privitoare la abţinerea şi recuzarea judecătorilor de Ion Popa în revista Dreptul nr. 3/2011, pag. 159-169: „reglementările europene mai vechi sau mai noi nu s-au limitat la a prevede doar obligaţia de imparţialitate a judecătorului, ci au inclus clauze exprese referitoare la percepţia publică a prestaţiei magistratului, dezvoltând teoria aparenţei de imparţialitate, ca element fundamental al credibilităţii judecătorului şi implicit a activităţii sale.

S-a mai arătat în cuprinsul aceloraşi documente că nu este suficient ca un judecător să fie liber de orice relaţii, părtinire ori influenţă inadecvată, ci trebuie de asemenea să pară astfel în fata unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în justiţie putând fi subminată (pct. 12 din Opinia nr. 1/2001 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni).

În cauza Hauschildt contra Danemarcei, Curtea a considerat că: imparțialitatea trebuie să fie apreciată potrivit unui demers subiectiv, încercând să se determine convingerea personală a judecătorului, dar și a unui demers obiectiv care să conducă la asigurarea că judecătorul oferă garanții suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă. În acest context, Curtea a reţinut că: Imparțialitatea jurisdicțiilor competente putea sa pară un subiect de îndoială, temerile petiționatului în această privinţă fiind justificate în mod obiectiv și a decis ca in speță au fost încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un tribunal imparțial.

Într-o alta cauză (Piersack contra Belgiei), Curtea a reținut că: chiar și aparentele puteau îmbrăca o anumita importantă și fiecare judecător despre care exista temerea legitimă a lipsei de imparțialitate trebuie să se recuze (n.n. este vorba de fapt despre abținere).

S-a mai reţinut încălcarea art. 6 din Convenție. în sensul neîntrunirii condiției unui tribunal imparțial și în alte hotărâri ale Curții, reținându-se de fiecare dată că: simpla îndoială, oricât de puţin justificată ar părea ea, este suficientă pt. a altera imparțialitatea tribunalului (Cauza Porcola contra Luxemburg) și că aparentele pot căpăta și ele importantă (Cauza Belilos contra Elvetiei).

Din exemplele citate s-a constatat că atât la nivel normativ al instituțiilor europene, cât și la nivelul aplicativ al jurisprudenței Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost promovat constant principiul aparentei de imparțialitate, conform căruia esențial in derularea unui proces echitabil nu este credinţa în imparțialitate a celui care judecă, ci percepţia în acest sens a celui judecat.”

Pentru aceste considerente apelantul a considerat că rezultă că judecătorul fondului nu și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii apelate, preluând într-o manieră copy-paste mențiunile din actele de procedură depuse de către executorul judecătoresc și B T.

Pentru aceste ipoteze a solicitat casarea hotărârii apelate.

Apelantul a mai criticat hotărârea apelată prin prisma stabilirii eronate a legii de procedură incidentă.

În acest sens a semnalat că motivarea are în vedere dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, în condițiile în care executarea silită a fost pornită (nefiind anulate actele de executare) în temeiul aceluiași titlu executoriu și sub imperiul acțiuni în timp a normelor Vechiului Cod de procedură civilă.

A precizat că în răspunsul la întâmpinare și cererea reconvențională a arătat că, după cum precizează chiar B T în întâmpinare, în cauză, în baza actelor juridice încheiate între părți (același titlu executoriu - contractul de credit și de fideiusiune nr. 30/2009) a fost începută executare silită Tn dosarul de executare nr. 372/2012 al executorului judecătoresc V M. Acest dosar de executare este deschis sub imperiul acțiunii în timp a Vechiului Cod de procedură civilă.

În dosarul de executare nr. 372/2012 al executorului judecătoresc V M, s-a întocmit la data de 09.09.2019 un proces verbal de încetare a executării silite în baza art. 371 indice 5 lit. b din Vechiul Cod de procedură civilă. Creditoarea B T SA a apreciat că poate formula o nouă cerere de executare silită în temeiul dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă. Ori, dispozițiile art. 371 indice 6 din Vechiul Cod de procedură civilă prevăd, în cazul prevăzut de art. 371 indice 5, posibilitatea creditorului de a formula cerere de reluare a executării silite.

În cauză, prin nesocotirea normelor legale conținute în art. 371 indice 6 din Vechiul Cod de procedură civilă, creditorul B T SA a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a formula o nouă cerere de executare silită în temeiul Noului Cod de procedură civilă. Prin acest artificiu s-a încercat atragerea incidenței dispozițiilor Noului Cod de procedură civilă, în condițiile în care actele de procedură din dosarul de executare 372/2012 al executorului Vasile Marian nu au fost anulate. De principiu, nu pot exista două urmăriri în temeiul aceluiași titlu executoriu împotriva acelorași persoane, efectuate de doi executori judecătorești diferiți. De asemenea, art. 24 din Noul Cod de procedură civilă. exclude aplicabilitatea în cauză a normelor Noului Cod de procedură civilă.

S-a arătat că, în realitate, în cauză există mai multe urmăriri în temeiul acelorași titluri executorii deschise. Ori formularea din nou a unei noi cereri de încuviințare a executării silite, în condițiile în care executarea silită anterioară a fost doar oprită și nu anulată este abuzivă. Consecința fiind nulitatea întregii proceduri de executare silită demarată din nou, având același obiect și aceleași părți, dar fiind formulată o cerere nouă și demarată o procedură nouă de investire a aceluiași titlu executoriu și fiind solicitate din nou alte cheltuieli de executare.

Revenind la legea de procedură incidentă a subliniat faptul că în conformitate cu art. 24 din Noul Cod de procedură civilă legea nouă de procedură civilă se aplică numai executării silite și proceselor pornite după intrarea ei în vigoare. A subliniat că legiuitorul a exclus executările silite pornite anterior intrării în vigoare a legii noi de procedură de la aplicarea legii noi de procedură şi că aceste norme nu au fost respectate în cauză.

Apelantul a susţinut că instanța de fond a apreciat că un creditor are la dispoziție alegerea legii de procedură aplicabile. Ori o astfel de interpretare este străină normelor Codului de procedură civilă și legalității.

A arătat că aplicarea legii de procedură incidente în cauză este guvernată de norme imperative și nu dispozitive, legiuitorul nelăsând la îndemâna părților alegerea legii de procedură incidente. Astfel încât trimiterea la normele Noului Cod de procedură civilă este eronată. În lipsa stabilirii corecte a legii de procedură incidente, a cadrului procesual și a soluționării tuturor capetelor de cerere hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegată.

În ceea ce priveşte temeinicia contestaţiei la executare, apelantul a învederat instanţei de apel că, întrucât prin hotărârea apelată instanța fondului nu a analizat decât parțial motivele expuse în contestația ta executare, inclusiv cele din precizarea de acțiune, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, înțelege să aducă în fața instanței de apel următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie ale executării silite dispuse în cauză:

Lipsa caracterului de titlu executoriu a contractelor de credit anexate de către creditoare cererii de executare silită rezultată din lipsa capacității juridice și lipsa personalităţii juridice a Băncii Transilvania SA Sucursala Baia Mare cu sediul în Baia Mare și lipsa calității acesteia de Bancă autorizată de Banca Naţională a României în vederea prestării serviciului de acordare a creditelor:

Cu privire la acest aspect a arătat că din analiza înscrisurilor comunicate de către executorul judecătoresc odată cu Somația și celelalte înscrisuri anexate rezultă că raportul juridic în baza căruia s-a solicitat și încuviințat executarea silită este născut în baza contractului de credit nr. 30/01.04.2009 astfel cum a fost modificat prin actele adiționale încheiat între Banca Transilvania Sucursala Baia Mare, C SRL, Carabăț Ancuța și apelantul, precum și a actelor subsecvente, în speță fiind vorba de contractele de fidejusiune și contract de ipotecă. De principiu, întrucât actul juridic primar (contractul de credit) este întocmit în perioada activității Vechiului Cod civil, în cauză aceste norme sunt incidente în ceea ce privește interpretarea și efectele contractului, chiar dacă aceste norme sunt la acest moment abrogate ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod civil. În acest sens, condițiile esențiale de validitate ale contractului la momentul încheieri acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 948 din Vechiul Cod civil:

„Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenții sunt:

1. capacitatea de a contracta;

2. consimţământul valabil al părții ce se obliga;

3. un obiect determinat;

4. o cauza licită.”

Totodată, în ceea ce privește capacitatea de a contracta art. 949 din Vechiul Cod civil precizează: „Poate contracta orice persoană ce nu este declarata necapabilă de lege.”

Din lecturarea contractului de credit, rezultă că în partea introductivă a acestor acte juridice apare mențiunea că are calitatea de creditor B T SA. De principiu, activitatea instituțiilor financiare bancare era reglementată la momentul acordării creditului de Legea nr. 31/1990 (dată fiind organizarea băncii ca societate pe acțiuni) și normele emise de BNR.

Apelantul a precizat că nu există și nu existat niciodată o bancă B T SA, ceea ce se poate verifica foarte ușor cu o interogare a portalului ONRC și a paginii de internet a Ministerului Finanțelor Publice www.mfinante.ro.

A existat și există și la acest moment B T SA sau alte dezmembrăminte ale B T SA această sucursală sau dezmembrământ al B T SA nu au avut niciodată personalitate juridică pentru a putea fi subiect de drept și pentru a avea calitatea de creditor. Nu în ultimul rând, art. 949 din Vechiul Cod civil precizează că poate contracta ori persoană.... Lipsind calitatea de persoană implicit nu se poate contracta. În doctrină - Noul Cod civil comentariu pe articole, de colectiv de autori coordonați de F.L. Baias, E Chelaru, R. Constantinovici, l. Macovei, Editura C.H. Beck, București 2012. pag. 1235 - s-a arătat referitor la art. 1180 din Noul Cod civil, normă care reproduce dispozițiile art. 949 din Vechiul Cod civil: „pentru ca acordul de voinţe să poată conduce la încheierea valabilă a unui contract, consimţămăntul fiecărei părţi trebuie să emane de la o persoană care are capacitatea de a contracta. Această capacitate este, în baza an. 1179 NCC, o condiție de fond, esențială șl de validitate a contractului, iar prin ea se înțelege aptitudinea izvorâtă din lege a subiectului de drept de a deveni titular de drepturi șl obligaţii prin încheierea de acte juridice bilaterale (contracte)(a se vedea G. Boroi ș.a., Drept civil, Partea generală, p. 123-126)."

Prin urmare. atâta timp cât sucursalele, unitățile, agențiile, și celelalte dezmembrăminte nu au personalitate juridică nu pot fi parte într-un raport juridic și implicit nu pot avea calitatea de creditor.

S-a arătat că în cuprinsul hotărârii apelate, în mod superficial se apreciază că simpla înscriere în registrul comerțului a sucursalei bancare echivalează implicit cu posibilitatea acordării unui mandat de la societatea bancară la sucursala acesteia. Această ipoteză este rezultatul unei interpretări superficiale a normelor legale incidente, neexistând nicio o normă legală care să prevadă această posibilitate juridică. Prin urmare, a opinat apelantul că susținerile instanței de fond sunt eronate si se impune admiterea cererii de apel.

Un alt aspect reclamat de apelant are în vedere lipsa oricărui înscris care să ateste existenta unui debit pentru contractul de credit invocat si momentul naşterii acestui debit, precum şi a modului de calcul a eventualei dobânzi solicitate neîndeplinirea caracterului cert, lichid și exigibil a creanței solicitate.

Astfel, s-a arătat că de principiu, strict teoretic contractul de credit poate constitui actul juridic în baza căruia s-a născut un drept de creanță. Totuși acest act juridic nu poate permite determinarea modului în care s-a ajuns la creanța solicitată de creditoare în procedura de executare silită. Apelantul a susţinut că în măsura în care creditorul prezenta în scris modul în care s-a ajuns la determinarea sumei pentru care s-a solicitat și s-a obținut abuziv încuviințarea executării silite ar fi aflat data la care debitul a devenit scadent și de la care ar curge termenul de prescripție. De asemenea, dacă s-ar cunoaște data de la care debitorul nu a mai efectuat plăți ar putea cunoaște modul în care s-au calculat eventualele dobânzi asupra debitului. În lipsa prezentării de către executorul judecătoresc a oricărui înscris care să permită stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil al creanțe solicitate precum și modul în care s-a ajuns la suma solicitată a apreciat că acestea au fost determinate abuziv în afara oricăror dispoziții legale. Atât executorul judecătoresc, cât și instanța de executare erau obligate să verifice dacă creanța solicitată este certă, lichidă și exigibilă și dacă modul de determinare a sumei solicitate corespunde contractului încheiat între părți. Ori în lipsa prezentării de către creditoare a oricărui înscris care să permită stabilirea dacă și în ce măsură suma solicitată este certă, lichidă și exigibilă nu se poate verifica îndeplinirea acestor condiții de creanța solicitată.

Referitor la consecinţele juridice ale încălcării normelor legale de către creditoare în ceea ce privește validitatea titlurilor executorii anexate cererii de executare silită și caracterul nelegal a hotărârii de încuviințare a executării silite apelantul a precizat:

Principial după cum s-a arătat atâta timp cât contractele întocmite sunt lovite de nulitate absolută, pentru considerentele expuse pe larg mai sus, instanța de executare prin nesocotirea caracterului obligatoriu și nu facultativ a normelor legale evocate trebuia să respingă cererea de executare silită. În lipsa unei analize a caracterului actelor prezentate de către creditoare și executorul judecătoresc și a lipsei de validitate a acestor acte juridice instanța trebuia să respingă cererea de executare silită. În lipsa caracterului de titlu executoriu a contractului de credit astfel cum a fost modificat prin acte adiționale și a contractelor de fidejusiune rezultă că în cauză a fost încuviințată executarea silită în baza unor înscrisuri care nu aveau calitatea de titlu executoriu. În lipsa calității de titlu executoriu a înscrisurilor menționate executarea silită este lovită de nulitate. Nulitatea hotărârii de încuviințare a executării silite are ca efect anularea tuturor actelor de executare subsecvente, respectiv a tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc în baza acestor acte. Luând în considerare lipsa caracterului de titlu executoriu a contractelor de credit si actelor subsecvente rezultă că instanța trebuia să respingă cererea de încuviințare a executării silite. 

Apelantul a invocat şi lipsa caracterului cert lichid și exigibil a creanței pentru care s-a obținut încuviinţarea executării silite și a fost demarată executarea silită. Cu privire la acest aspect s-a susţinut că executarea silită poate fi pornită doar în temeiul unor creanțe certe, lichide și exigibile. Acesta a arătat că creditoarea nu a anexat cererii sale nici un înscris care să permită stabilirea modului în care s-a ajuns la determinarea sumei pentru care s-a solicit executarea silită a contestatorului.

În ceea ce priveşte solicitarea pe calea executării silite a unor sume superioare faţă de cele solicitate debitorului principal C SRL. Apelantul a arătat că, contractul de credit și actele adiționale la acesta au fost încheiate în scopul realizării obiectului de activitatea al societății C SRL. Cu toate acestea, creditoarea a solicitat acestei societăți, care este debitorul principal, o sumă de 191.136 tei, în condițiile în care doar în acest dosar de executare 3974/2019 i se solicită plata unei sume de 274.558,24 lei. Astfel, în conformitate cu tabelul definitiv consolidat de creanțe care conține, conform dispozițiilor legale, totalitatea creanțelor născute anterior deschiderii procedurii de insolvență și cele născute în cursul procedurii, creditoarea Banca Transilvania figurează cu o creanță de 191.136 lei. În măsura în care creditoarea nu a înțeles să solicite debitorului principal totalitatea sumei pentru care a demarat executarea silită împotriva subsemnatului apreciază că ne aflăm în prezența unei conduite nelegale, care trebuie cenzurată de instanța de judecată. Aceiași creanță nu poate avea valori diferite, în funcție de calitatea debitorului: debitor principal sau garant. decât în măsura în care legea permite o astfel de situație juridică. Tot astfel, un garant nu poate fi executat silit peste nivelul creanței solicitate debitorului principal. Aşadar s-a apreciat că în cauză este vorba de o conduită nelegală a creditoarei, consecința juridică fiind anularea executării silite.

O altă neconcordanţă semnalată de apelant vizează nulitatea executării silite ca rezultat a conflictului de competență motivat de existența mai multor dosare de pornite în temeiul aceluiași titlu executoriu atât pe Vechiul Cod de Procedură civilă cât și pe Noul Cod de procedură civilă. A arătat că din lecturarea titlului executoriu, respectiv al titlului executoriu menţionat în cuprinsul actelor de executare rezultă că este vorba de un titlu executoriu a cărei obligație este prescrisă sau perimată şi se naște firesc întrebarea dacă executarea obligației din cuprinsul acestuia nu este prescrisă.

De asemenea a subliniat că aceasta nu este prima executare silită demarată în temeiul acestui titlu executoriu. Astfel, a existat anterior o executare silită pornită în dosarul de executare nr. 372/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc V M, dosar în care la data de 09.09.2019 s-a dispus încetarea executării silite în temeiul art. 371 indice 5 lit. b din Vechiul Cod de procedură civilă. Din acest punct de vedere creditorul urmăritor avea la dispoziție art. 371 indice 6 din Vechiul Cod de procedură civilă, respectiv o cerere de reluare a executării silite. Ori formularea din nou a unei noi cereri de încuviințare a executării silite, în condițiile în care executarea silită anterioară a fost doar oprită și nu anulată este abuzivă. Consecința fiind nulitatea întregii proceduri de executare silită demarată din nou, având același obiect și aceleași părți, dar fiind formulată o cerere nouă și demarată o procedură nouă de investire a aceluiași bilet la ordin și fiind solicitate din nou alte cheltuieli de executare.

În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură ci-vilă „(1) Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competentă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condițiile prevăzute de lege.” De principiu, competența și existența unor eventuale incompatibilități ale judecătorului care soluționează cauze erau prevăzute sub sancțiunea nulității în Vechiul Cod de procedură civilă, fiind considerate pe drept cuvânt, norme de ordine publică. Vechiul Cod de procedură civilă nu cuprindea norme referitoarea la incompatibilitatea și abținerea executorului judecătoresc. Totuși aceste norme referitoarea la competență, incompatibilitate și recuzare se aplică și executorului judecătoresc atâta timp cât art. 10 din Legea nr. 188/2000 care reglementează activitatea executorilor judecătorești prevede posibilitatea recuzării executorului judecătoresc. Totodată, este de observat că atât art. 373 indice 1 alin. 4 pct. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, cât și art. 666 alin. 5 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă prevăd posibilitatea respingerii cererii de încuviințare a executării silite în cazul în care executarea este de competența altui organ de executare.

Apelantul a susţinut că aceste norme nu au fost respectate în prezenta cauză și duc la nulitatea executării silite atâta timp cât noul executor nu are competența de a executa din nou, pentru aceeași creanță pentru care a fost deja încuviințată executarea silită, o nouă executare silită. De asemenea, art. 704 din Noul Cod de procedură civilă precizează: „Nerespectarea dispozițiilor privitoare la însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător”. Ori, în lipsa stabilirii competenței executorului s-a produs o hotărârea judecătorească de încuviințare a executării silite (hotărârea contestată în prezenta cauză) în contradicție cu normele legale evocate și se impune anularea acesteia. Intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă presupune o creștere a rigorii. Rigoare necesară respectării obligațiilor asumate prin intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului incumbă din partea statului semnatar al acestei convenții două obligații fundamentale: o obligație negativă de a nu aduce atingere drepturilor ocrotite prin intermediul Convenției Europene și o obligație pozitivă ce presupune demersuri în vederea garantării drepturilor recunoscute în convenţie. În acest sens, a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă. care a preluat o parte din normele ce apară drepturile recunoscute în Convenția Europeană. Spre exemplificare. art. 6 din Noul Cod de procedură civilă recunoaște și apară o parte a drepturilor recunoscute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tot astfel, spre deosebire de normele Vechiului Cod de procedură civilă, Noul Cod de procedură civilă, obligă instanța ca la primul termen, prealabil oricăror discuții sau excepţii să își verifice competența în soluționarea cauzei deduse judecății. De principiu, după cum s-a menționat în doctrina juridică procesul civil cuprinde două faze: judecata și executarea silită. Apelantul a susţinut faptul că aceste norme nu au fost respectate în cauză, atâta timp cât executorul judecătoresc odată ce primește cererea de executare silită trebuie să își verifice competența, tocmai pentru a preîntâmpina o executare silită abuzivă. Aceste norme nu au fost respectate în cauză și duc la nulitatea executării silite

Apelantul a mai învederat nulitatea executării silite consecință a exercitării de către creditorul urmăritor a drepturilor procesuale cu rea credință, formularea unei noi cereri de executare silită în temeiul aceluiași titlu executoriu anterior investit cu formulă executorie și pentru care s-a deschis dosar de executare silită  art. 138 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă și art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești:

Prin Hotărârea CSM nr. 829/2011 a fost completat art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, prin introducerea unui nou aliniat la acest articol, respectiv aliniatul I Indice I cu următorul cuprins: „Persoana desemnată cu repartizarea aleatorie a cauzelor, primind dosarul, verifică în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, întocmește un referat în care menționează rezultatul verificării și n atașează la dosarul nou format."

Ori, s-a arătat că în cauză există o executare silită anterioară între aceleași persoane și având același obiect. Este adevărat ultima cerere de încuviințare a executării silite a fost formulată de alt executor judecătoresc, numai că normele procesul civile prevăd că executorul judecătoresc nu are calitatea de parte a litigiului ci aceea de participant. Executorul judecătoresc având calitatea de parte doar în litigiile care privesc refuzul de a întocmi acte de executare sau cele în care se solicită anularea actelor sale.

Prin urmare, în cauză, atâta timp cât există o Hotărâre a CSM nr. 829/2011, anterioară demarării primei executări silite pornite în temeiul aceluiași act juridic, se impunea verificarea acestei situații juridice, respingerea acestei cererii și atașarea celei de a doua cererii de încuviințare a executării silite la prima cerere. S-au menționat existența normelor care obligă instanța la verificarea competenței şi că aceste norme trebuie interpretate cu celelalte norme ale Noului Cod de procedură civilă, inclusiv cele ale art. 138 alin. 1.

Art. 138 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă precizează: „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanţe, prin cereri distincte." Norma legală introduce o interdicție de a formula mai multe cereri distincte intre aceleași părți și având același obiect. Aceste norme legale nu au fost respectate de către creditoare și executorul judecătoresc și duc la nulitatea hotărârii de încuviințare a executării silite pronunțate în cauză.

Apelantul a solicitat judecarea cererii şi în eventualitatea lipsei de la dezbateri în temeiul dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă.

La data de 16.03.2021 intimata B T a depus la dosarul cauzei întâmpinare. 

Prin întâmpinare a solicitat instanţei de apel ca, pe cale de excepţie să dispună respingerea apelului formulat ca urmare a admiterii excepţiei netimbrării/insuficientei timbrări a apelului, iar pe fond să dispună respingerea ca nelegal și netemeinic a apelului formulat şi pe cale de consecinţă să menţină dispoziţiile sentinţei civile nr 10091/2020 si implicit să menţină actele de executare silită desfăşurate în dosarul execuţional nr 3974/2019 de BEJ MVVD. Totodată, prin întâmpinare s-a cerut să se dispună respingerea cererii de obligare a băncii la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata şi-a motivat întâmpinarea arătând că împotriva contestatorului C V M s-a hotărât începerea executării silite în baza Contractului de fideiusiune nr. 30/FID/01/-25.10.2010, prin care aceasta a garantat restituirea creditului în suma de 297.500 lei, acordat prin contractul de credit nr. 30/01.04.2009 (valoare iniţială de 350.000 lei) societăţii debitoare SC C SRL, reprezentată de C V în calitate de administrator statutar şi prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvență A L. Conform cererii de executare silită nr. 8555/29.06.2012 B T a solicitat BEJ V M executarea contestatorului în baza contractului de credit şi de fideiusiune nr. 30/2009 pentru suma de 256.093.61 lei, în cadrul dosarului execuţional nr. 372/2012. Așadar, începând cu 26.04.2012 s-a desfăşurat executarea silită de executorul judecătoresc V M, iar în data de 09.09.2019 a emis ultimul act execuţional în dosar procesul verbal din 09.09.2019 prin care BEJ M dispune în temeiul art. 371 5 lit. b, CPC încheierea executării urmare a constatării lipsei bunurilor urmăribile/imposibilitatea de valorificare a bunurilor urmăribile, raportat la cererea de executare şi la stăruinţa creditorului.

Cu această ocazie s-au predat titlurile executorii în original creditorului, astfel că în temeiul art. 705 rap la art. 703 alin. 1 pct. 2 CPC B T SA a formulat o nouă cerere de executare silită nr 1266396/17.10.2019 către BEJ M, prin care a solicitat executarea silită a contractului de fideiusiune pentru recuperarea creanţei de 264.840.12 lei. Având în vedere ca executarea silita desfăşurată de executorul judecătoresc V M în dosarul nr 372/2012 nu a fost contestată şi anulată, aceasta rămâne valabilă, astfel că ultimul act execuţional în dosar este Procesul verbal de insolvabilitate din data de 09.09.2019. BEJ M a solicitat încuviinţarea executării silite Ia Judecătoria Baia Mare în dosarul 12902/182/2019 si s-a dispus admiterea cererii formulate si executarea silită a fideiusorului contestator prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.

S-a arătat că în data de 21.11.2019 BEA a emis poprirea în dosarul execuţional nr 3974/2019 , care s-a înregistrat la locul de munca al contestatorului şi la adresa acesteia in 28.11.2019.

Prin hotărârea atacată instanţa de fond a dispus admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a BEJ MVVD, respingerea contestației la executare formulată de contestatorul C V  M, în contradictoriu cu intimații B T S.A, C S.R.L, prin lichidator judiciar CII A L, și C A şi a respins cererea de suspendare a executării silite.

Cu privire la excepţia netimbrării/ insuficientei timbrări, intimata a învederat faptul că, din cuprinsul cererii de apel și al înscrisurilor anexate şi comunicate acesteia și de pe site-ul instanței, nu reiese achitarea de către apelantul-contestator a taxei de timbru datorate în speță, calculată potrivit disp. art. 23 , art. 3 alin. 1 lit. e) coroborat cu art. 10 alin 3 din OUG nr. 81/2013. Așa fiind, intimata a opinat că obligația de timbrare a apelului există în sarcina apelantului-contestatorului şi trebuie stabilită prin raportarea prevederilor art. 3 alin. 1, la valoarea sumei contestate înscrisă în actele execuţionale care se contestă, așa cum în mod expres dispune art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, diminuată la jumătate (aşa cum prevede art.23 alin i din OUG nr. 80/2013). Prin urmare, a solicitat instanţei de apel să verifice în ce măsură au fost respectate de către apelant prevederile imperative ale legii privitoare la timbrarea apelului și, în măsura în care se va constata neîndeplinirea acestora, să respingă apelul ce formează obiectul prezentului dosar ca fiind netimbrat sau, după caz, insuficient timbrat. În cazul în care instanţa va trece peste excepţia invocată sau se va dovedi achitarea taxei de timbru stabilită de lege, a solicitat respingerea apelului, pe fond pentru motivele reţinute în întâmpinarea depusă de intimată în faţa instanţei de fond şi a celor relevate în cuprinsul prezentei întâmpinări.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a BEA, intimata a apreciat că în mod legal instanţa a admis excepţia invocată de BEJ şi a respins acţiunea formulată împotriva sa, BEJ fiind un participant la procedura de executare silită şi nu o parte în cadrul contestaţiei la executare aşa cum este definită calitatea procesuală de art. 36 CPC, prin raportare la prevederile art.645 CPC privind părţile din procedura executării silite. Aşa cum prevede art. 644 şi 652 CPC executorul judecătoresc este un participant la executarea silită investit de lege cu competenţa de a aduce la îndeplinire obligaţiile stabilite prin titlurile executorii.

Intimata a subliniat că prin apelul formulat s-a învederat instanţei că nu există o cerere de chemare în judecată a BEJ, ori este evident din preambulul contestaţiei formulate şi din petitul de anulare a încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată că, contestaţia formulată viza direct şi BEJ, motiv pentru care a şi fost menţionat în calitatea de pârât de rang 2 în acţiune.

Pentru aceste motive intimata a învederat ca nelegale alegaţiile apelantului privind faptul că instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra unui petit inexistent in acţiune, prin urmarea  solicitat respingerea petitului din apelul formulat cu acest obiect.

În ceea ce priveşte motivul de apel care vizează nelegalitatea hotărârii apelate ca urmare a lipsei oricărei analize a cererilor formulate de acesta în fata instanţei de fond a solicitat respingerea lui. Astfel, a arătat că potrivit art. 425 alin. I lit. b) C.pr.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motive de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Exigenta motivării în drept este esenţială la administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indica motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format în fapt şi în drept convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 4 alin. I lit. b) C.pr.civ.

În sprijinul susţinerilor sale, intimata a redat interpretarea reţinută de Curtea Europeana a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Conform acesteia dreptul la un proces echitabil este legat, pe de o parte de dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în fata instanţei şi pe de altă parte, art. 6 par 1 impune oricărei instanţe obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi. După cum s-a arătat în jurisprudenţa europeană şi în doctrina internă, Convenţia impune obligaţia oricărei instanţe de a indica suficient de clar motivele pe care s-a sprijinit pentru tranşarea litigiului, iar motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare şi accesibilă.

Aşadar a arătat intimata că din analiza soluţiei apelate nu se poate reţine cu temei lipsa motivării soluţiei pronunţate de instanţă asupra fiecărui petit formulat de contestator, astfel încât să se admită cu succes ideea lipsei motivării sau existenţa unei motivări succinte sau necorespunzătoare care, în raport de complexitatea cauzei să echivaleze, practic, cu inexistenţa motivării .

S-a arătat că în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte De Casație şi Justiție Secția a II-a civilă prin Decizia nr. 2394/2019 pronunţată în şedinţă publică din data de 19 decembrie 2019: Însușirea de către instanță a tezei expuse în sprijinul poziţiei sale procesuale de către una dintre părți nu este de natură prin ea însăși să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menționate la art. 425 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare nu se poate reţine teza că instanța de apel ar fi omis să analizeze fiecare din apărările invocate de pârâtă, câtă vreme instanța are posibilitatea de a răspunde grupat argumentelor invocate de către părți, nefiind obligată a răspunde tuturor argumentelor invocate dată fiind complexitatea litigiului, cerința esențială fiind ca instanța să fi examinat în mod real apărările anterior menționate.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea apelului formulat cât priveşte cererea de casare cu  a cauzei in vederea rejudecării .

În ceea ce priveşte motivul de apel privind nulitatea contractului de credit executat, urmare a lipsei capacităţii juridice şi a personalităţii juridice a B T SA, intimata a solicitat respingerea lui în condiţiile în care contrar susţinerii contestatorului, S B M este înregistrată la Registrul Comerţului, aşa cum rezultă din Certificatul constatator şi din Certificatul de înregistrare seria B nr 1011310 emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, prin care a fost înregistrată S B M încă din 31.01.1996.

Legat de acest aspect intimata a invocat Decizia nr. 2394/2019 prin care Înalta Curte De Casație Justiție a arătat că: „În esenţă, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 31/1990 nu sunt în contradicție cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., intimata reclamantă fiind o entitate fără personalitate juridică. Excepția reglementată de art. 56 alin. (2) C. proc. civ. sc referă la entitățile fără personalitate juridică dar care sunt constituie potrivit legii. Este (Ic observat că reclamanta beneficiază de autonomie atât la nivel funcțional, cât și decizional, putând să desfășoare activitățile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a) - n) din O.U.G. nr. 99/2006, motiv pentru care se înscrie in excepția reglementată de art. 56 alin. (2) C. proc. civ. și beneficiază de capacitate procesuală de folosinţă. Reclamanta beneficiază de autonomie la nivel funcțional și decizional, cât și la nivelul răspunderii pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate și a cerinţelor impuse de lege, astfel încât qfirmaţia recurentei-pârâte potrivit căreia acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar reprezintă o operaţiune ce nu are legătură cu obiectul de activitate al societăţii mamă este neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 1528 din 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.”

Pentru aceste motive învederate intimata a solicitat respingerea apelului formulat cât priveşte lipsa caracterului de titlu executoriu a contractelor anexate de creditoare pentru executarea silită desfăşurată.

În privința cererii de anulare a tuturor actelor de executare în dosarul execuţional 3974/2019 intimata a susţinut netemeinicia ei motivat de următoarele motive:

Astfel, s-a invocat lipsa caracterului executoriu a contractului de credit si de garanţie (fidejusiune) puse în executare de bancă, dar apelantul a omis a analiza prevederile legale în materie, respectiv art. 632 NCPC care prevede că: (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Cu privire la alte titluri executorii intimata a arătat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 638, alin. l NCPC, art. 640 NCPC și ale art. 120 din OUG 99/2006, care prevăd:

Art. 638 NCPC: (1) Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită

1. încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice;

3. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

Art. 640 NCPC: Cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială.

Art. 120 din OUG 99/2006 : Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.

Intimata a invocat faptul că în legea specială la care face trimitere codul de procedură civilă este prevăzut caracterul de titlu executoriu al contractului de fideiusiune, astfel că alegaţiile apelantului sunt neîntemeiate pe acest motiv şi nu pot atrage anularea executării silite. Prin urmare nu pot fi primite alegaţiile apelantului nici sub acest aspect al lipsei titlului executoriu nici a motivării aplicării prevederilor legate ale Noului Cod de Procedura Civilă în soluţionarea acestei contestaţii .

S-a solicitat să se aibă în vedere faptul că executarea silită din acest dosar execuţional reprezintă o executare silită nouă, nu o continuare a celei vechi, desfăşurată de BEJ M în dosarul nr. 372/2012, pentru că B T a formulat o cerere de executare silită şi nu o cerere de continuare a executării silite din dosarul nr. 372/2012.

În dovedirea celor susţinute, intimata a redat în cuprinsul întâmpinării cererea de executare silită.

În continuare a susţinut că apelantul recunoaşte faptul că pașii procedurali au fost urmați în executarea inițială, închisă în dosarul execuţional nr 372/2012 urmare a constatării lipsei bunurilor urmăribile/imposibilitatea de valorificare a bunurilor urmăribile şi dat fiind faptul că nu a formulat nici o contestație la executare legată de actele de executare întocmite de BEJ M, opinează că actele de executare sunt legal întocmite.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului potrivit cărora suma garantată prin contractul de fideiusiune nu trebuia să depăşească valoarea creanţei din cererea de creanţă şi că nu există nicio justificare pentru care suma executata să aibă valoarea menţionată în poprire sunt nelegale. nedovedite şi cirscumstanţiale.

Intimata a evidenţiat că apelantul, în contestaţia formulată şi acum în apelul depus, a avansat alegaţii legate de faptul că ar fi garantat altă valoare a creditului acordat prin contractul de credit nr. 30, dar atrage atenţia că acestea sunt simple alegaţii nesprijinite de o probă din care să rezulte plata debitului sau să precizeze care este valoarea reală a debitului executat. Totodată, intimata a semnalat că aceste susţineri nu au niciun fundament legal sau contractual pentru că dacă ar fi fost altfel, apelantul ar fi pretins instanţei efectuarea unei expertize contabile de specialitate care să determine valoarea debitului pe care care Banca Transilvania poate să-l pretindă de la acesta.

De asemenea, intimata a opinat că în lipsa oricărei încercări de dovedire a susţinerilor sale, şi câtă vreme legiuitorul a stabilit că contractele de credit şi de garanţie sunt titluri executorii, şi în dosarul de insolvenţă a debitoarei creanţa băncii are caracter determinat şi recunoscut de administratorul judiciar, astfel încât apreciază că apelantul are obligaţia garantării debitului înregistrat de debitoarea principală în legătură cu creditul nr. 30 în suma stabilită prin prevederile contractului de credit.

Intimata a mai arătat că aşa cum a reţinut şi instanţa garanţii fideiusori în general, şi pe contestatorul în special, au/are un raport juridic distinct cu creditorul, o altă obligaţie independentă de cea născută între debitorul persoană juridică falită şi creditor, astfel că pot fi urmăriţi separat de creditor, chiar în ipoteza intrării debitorului în insolvenţă, în baza titlurilor pe care banca le deţine împotriva acestora contractul de credit şi contractele de fideiusiune nr 30. Mai mult, a arătat că suspendarea executării silite a debitoarei nu operează în privinţa codebitorilor şi/sau terţilor garanţi, fiind clar exprimat acest aspect în art. 36 din Legea 85/2006 şi reluat şi explicitat în Legea 85/ 2014 prin art. 75, alin. 2, lit. b), unde se precizează că nu sunt supuse suspendării de drept „b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți”. Mai mult, a arătat că teza potrivit căreia creditorul poate urmări terţii garanţi ai unui debitor - societate comercială în insolvenţă, simultan ori succesiv pentru toate sumele la care aceştia s-au obligat, rezultă şi din dispoziţiile art. 137 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 unde se statuează că „descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fideiusorului sau a codebitorului principal.”

Aşadar, a susţinut intimata că în cazul în care datoria nu este achitată, şi creanţa băncii nu a fost achitată la data declarării stării de insolvenţă a societăţii, (toată expunerea fiind declarată scadent anticipat la data de 24.04.2012, deci anterior acestui moment urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale), creditorul are dreptul să execute fideiusorii, pentru toate sumele restante, aceştia din urmă având un drept de regres împotriva debitorului principal. De asemenea, potrivit art. 1662 C. civ., fideiusorul se obliga să îndeplinească el însuşi obligaţia debitorului, daca acesta nu şi-o execută, fideiusiunea fiind în limitele obligaţiei asumate de debitor (art. 1654CCiv) ceea ce nu înseamnă, din punct de vedere material, doar creanţa la data deschiderii procedurii insolventei, ci creanţa de-a lungul întregii desfăşurări a procedurii.

Intimata a mai învederat că apelantul insistă în a susţine lipsa caracterului cert al debitului din cererea de executare, urmare a faptului ca debitul din dosarul de insolvenţă este mai mic. Cu privire la acesta aspect a subliniat că diferenţa dintre cele doua valori le-a explicat supra şi a demonstrat legalitatea pretenţiilor formulate şi cu documentele întocmite de administratorul judiciar în dosarul de insolvenţă al debitoarei principale. Mai mult, s-a arătat că în contractul de fideiusiune nr 30/FID/01/25.10.2010 încheiat cu contestatorul, la art. 2.3 se prevede expres că — Suma garantată de prezenta garanţie este de 297.500 lei plus dobânzile aferente, orice alte sume datorate în baza Documentelor financiare şi cheltuielile care potrivit Documentelor de finanţare cad în sarcina Fideiusorului. Apoi, art. 2290 C. Civ. stipulează expres că în lipsa unei stipulaţii contrare (şi în contractul de fideiusiune nu există o asemenea prevedere) fideiusiunea unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile acesteia.

Astfel, principalul efect al existentei unei solidarități pasive între debitori îl constituie obligația fiecărui codebitor de a plăti datoria, deci, deși există o pluralitate de debitori ei sunt ținuți de o prestație unică. Mai mult chiar, urmărirea unuia dintre debitori nu împiedică urmărirea și a celorlalți codebitori solidari. Astfel debitul pretins în cererea de executare nu depăşeşte ceea ce este datorat de către debitorul principal, băncii şi fondului (în baza contractului de mandat ataşat) aşa cum de altfel prevede si art. 2289 C.civ.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea acestor alegaţii în condiţiile în care, după încasarea garanţiei de la Fond contestatorul este garant al Fondului de garantare prin subrogaţia legală a acestuia în locul B T în baza celor contractului de fideiusiune semnat de domnia sa pentru garantarea creditului 30/2009 dar şi al B T pentru valoarea creditului neacoperită de garanţia achitată de Fond.

Pentru aceste motive de fapt şi de drept, intimata a apreciat că susţinerile contestatorului cu privire la faptul că suma pentru care este urmărită nu este datorată sau că suma datorată ar trebui sa fie mai mică sunt nefondate şi prin urmare a solicitat înlăturarea lor ca atare, situaţie în care a solicitat şi respingerea contestaţiei la executare formulată. De asemenea a solicitat respingerea şi a acestui motiv de apel.

Intimata a învederat instanţei că prin apelul formulat se reiau aceleaşi alegaţii nelegale referitoare la existenţa a două executări silite desfăşurate în baza aceluiaşi titlu executoriu respectiv contractul de credit şi de fideiusiune nr. 30. Astfel a arătat că pașii procedurali au fost urmați atât în executarea inițială și în noua executare, nefiind în prezenţa unei duble executări silite în fiinţă în baza aceluiaşi titlu executoriu, aşa cum eronat susţine apelantul contestator, ci a două executări silite succesive, realizate în temeiul art. 705 raportat la art. 703 alin 2 CPC.

Potrivit art. 703 alin. (1) C. proc. civ.: „Executarea silită încetează dacă:

„2. nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile sau a imposibilității de valorificare a unor astfel de bunuri;

3. creditorul a renunțat Ia executare".

Conform art. 705 alin. (1) C. proc. civ.: „În cazurile prevăzute la art. 703 alin. (1) pct. 2 se poate cere reluarea executării silite, înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită".

De asemenea, art. 708 alin. (1) C. proc. civ: „Cursul prescripției se suspendă:

3. cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmărire".

În conformitate cu art. 709 alin. (1) C. proc. civ.: „Cursul prescripției se întrerupe:

4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol: „Prescripția nu este întreruptă dacă executarea silită a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".

Intimata a învederat că actele de executare silită efectuate într-un dosar execuțional în cadrul căruia s-a dispus încetarea executării silite potrivit art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., au aptitudinea de a  întrerupe cursul termenului prescripție a dreptului de a cere executarea silită, efect întreruptiv ce poate fi valorificat ulterior dacă creditorul se adresează altui executor pentru realizarea pe cale silită a creanței sale. În primul rând, art. 709 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se referă Ia întreruperea cursului prescripției executării ca urmare a efectuării unui act de executare silită, fiind indiferent dacă acest efect întreruptiv este valorificat într-un alt dosar de executare decât cel în cadrul căruia s-a efectuat actul. Astfel, a arătat că dosarul de executare constituie cadrul formal (administrativ) de realizare a executării silite, executare care își păstrează caracterul unitar indiferent de numărul acestor dosare. Prin urmare, odată ce a operat întreruperea cursului prescripției, devine fară relevantă cadrul formal (dosarul) în cadrul căruia ea este invocată. În al doilea rând, art. 709 alin. (3) C. proc. civ. nu enumeră încetarea executării silite, ce a intervenit în condițiile art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., printre cazurile care fac ineficientă întreruperea cursului prescripției, ceea ce nu poate decât să întărească convingerea că efectul întreruptiv atașat efectuării unor acte de executare silită, atunci când executarea a încetat în condițiile articolului menționat anterior, își păstrează pe deplin eficacitatea. Astfel, opțiunea creditorului de a executa silit creanța al cărei titular este, apelând la un alt executor judecătoresc (cu urmarea constituirii unui nou dosar execuțional), nu are vocația de a exprima voința tacită a acestuia de a renunța la executarea silită. Pentru a produce efecte juridice o manifestare de voință exprimată tacit trebuie să fie neîndoielnică, Or, ceea ce transpare cu evidentă dintr-un atare comportament este, din contră, dorința subscrisei de a obține executarea pe cale silită a creanței (deci de a persevera în ideea că doar executarea silită este mijlocul de valorificare a creanței sale), cu singura deosebire că am înțeles să apelam în acest scop la un alt executor judecătoresc. Alegerea unui alt executor în vederea executării silite, nefiind așadar un act de renunțare la executarea silită, nu s-ar putea susține, în raport de art. 709 alin. (3) C. proc. civ., că întreruperea prescripției executării, ce a operat ca urmare a efectuării unor acte de executare silită în dosarul anterior, și-ar fi pierdut eficacitatea.De altfel, renunțarea la executarea silită este o cauză de încetare a ei, în condițiile art. 703 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Or, premisa unei atare manifestări este existența pendinte a unei executări, ceea ce nu se verifică în situația analizată, din moment ce ea a încetat în condițiile art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Împrejurarea dacă art. 708 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - text aplicabil neîndoielnic in situați reluării executării silite în condițiile art. 705 alin. (1) C. proc. civ. - este incident sau nu în cazul în care creditorul alege calea sesizării altui executor, ulterior încetării executării silite în temeiul art. 703 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu are nicio valoare argumentativă în contextul problemei aici discutate, care vizează efectul întreruptiv al prescripției executării atașat actelor de executare silită efectuate în dosarul anterior și nu pe aceea a suspendării cursului prescripției executării silite.

În concluzie, intimata a susţinut că actele de executare silită, efectuate în dosarul execuțional nr. 372 al BEJ M, în cadrul căruia s-a dispus încetarea executării silite pentru lipsa bunurilor in patrimoniul debitorului, au aptitudinea de a întrerupe cursul termenului prescripției dreptului de a cere executarea silită, efect întreruptiv ce poate fi valorificat ulterior, prin instituţia reluării executării silite şi prin faptul că s-a adresat unui alt executor judecătoresc pentru realizarea pe cale silită a creanței sale, nu a dat dovadă de rea-credinţă aşa cum a arătat apelantul, ci doar a dorit recuperarea unui debit restant prin mijloacele legale puse la dispoziţia creditorului de legiuitor.

În ceea ce priveşte conflictul de competenţă a BEJ şi existenţa a două dosare execuţionale în paralel, intimata a evidenţiat că sunt nişte alegaţii fără suport real şi legal, întrucât prevederile legale invocate sunt străine de instituţia conflictului de competenţă.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea motivelor de apel care susţin reaua credinţă a intimatei în exercitarea drepturilor procedurale şi inexistenţa a două executări silite paralele în baza aceluiaşi titlu executoriu.

Cu privire la solicitarea de a obliga banca Ia plata cheltuielilor de judecată, intimata a solicitat instanţei de apel respingerea acesteia dată fiind legalitatea executării silite desfăşurate în dosar şi în subsidiar a solicitat aplicarea prevederilor art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013, în cazul în care apelantul o va solicita.

În drept, intimata s-a prevalat de dispoziţiile art. 205 Cod pr. civ, precum și toate textele de lege antemenţionate iar în probaţiune de înscrisurile pe care le-a depus odată cu întâmpinarea de la judecata în fond.

Analizând apelul declarat prin raportare la considerentele de fapt şi de drept invocate şi probele administrate, Tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat exclusiv cât priveşte menţiunea din dispozitivul şi considerentele hotărârii de fond privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ MVVD.

După cum susţin apelanţii, înprocesuarea BEJ MVVD nu s-a înţeles a fi făcută, situaţie în care, instanţa fondului nu avea de ce să reţină cu plus petit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei entităţi juridice.

Sub celelalte aspecte ridicate, apelul este nefondat.

Contrar susţinerilor apelanţilor hotărârea de fond îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.

Pe de o parte, chiar şi reluarea „copy paste” a unor pasaje din apărarea unei părţi de către instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate, nu este străină de exigenţele prevederilor legale mai sus amintite. În speţă însă, instanţa fondului a făcut o analiză pertinentă a argumentelor părţilor, sub cele 6 puncte  reţinute în considerente.

Analiza detaliată a apelanţilor, legată de teoria imparţialităţii este străină de cauză, cu excepţia reţinerii punctuale a nemotivării hotărârii. Vizând nemotivarea, susţinerea este nefondată, instanţa fondului analizând şi concluzionând textual pe cele 6 argumente din contestaţia formulată de contestatorii-apelanţi.

Eroarea profundă în care se găsesc apelanţii, cu privire la starea de fond şi de drept, respectiv cu privire la exigenţele de argumentare a unui apel continuă şi cât priveşte legea de procedură aplicabilă. Astfel, contrar susţinerilor „argumentate” ale apelanţilor, executările silite demarate sunt imperiul noii legi de procedură rămân supuse acestei legi, neavând relevanţă data titlului executoriu respectiv momentul încheierii contractului de creditare devenit titlu executoriu şi pus în executare silită. Astfel, noul cod de procedură civilă, a intrat în vigoare în 2013, pe când încuviinţarea executării silite şi executarea însăşi, au demarat în 2019, prin urmare legea procedurală civilă nouă are aplicare, după cum a reţinut instanţa fondului.

Contrar susţinerilor apelanţilor, contractele de credit încheiate au caracter de titlu executoriu potrivit legii bancare, Sucursala Baia Mare a băncii având posibilitatea de a încheia legal contractul cu beneficiarii creditaţi. Argumentele instanţei de fond pe aspectul arătat sunt clare, detaliate şi legale, instanţa de control subscriind lor fără a le reitera.

Contractele de credit sunt titluri executorii în baza OUG 99/2006 atribut care se răsfrânge şi asupra contractelor accesorii de garanţie, fie ele de fidejusiune  sau ipotecă.

După cum fundamentat a reţinut judecătoria, debitul rezultă din însumarea ratei de credit, cuprinzând debit principal şi dobândă legală scadenţă.

Contrar susţinerilor apelanţilor, încheierea de încuviinţare a executării silite este temeinică şi legală, constatând o creanţa certă, lichidă şi exigibilă, decurgând dintr-un titlu executoriu cu regim bancar.

În măsura în care contestatorii înţelegeau să-şi asume serios contestarea debitului, ar fi administrat proba cu expertiza, probă care incumbă principiului disponibilităţii. Cel care face o propunere instanţei trebuie să o dovedească, prin urmare nu banca trebuie să-şi probeze debitul care rezultă implicit din scadenţarul anexat contractului de credit, ci contestatorii în măsura în care au uzat de procedura judiciară a contestaţiei la executare.

În altă ordine de idei, executarea silită poate fi pornită de nenumărate ori şi sub nenumărate dosare de executare în limitele prescripţiei dreptului de a solicita executarea.

Încetarea unei executări sau chiar constatarea nulităţii unei executări, nu împietează asupra executărilor subsecvente sub vechiul sau noul cod, în măsura în care titlurile executorii care o fundamentează subzistă, ori în speţă titlurile executorii nu au fost anulate, atât contractele de creditare, cât şi cele de garanţie fiind în fiinţă.

Domenii speta

Spete similare