Raporturi de muncă

Personal militar. Acţiune privind plata diurnei pentru participarea la misiuni internaţionale de menţinere a păcii în afara teritoriului României întemeiată pe HG nr. 1086/2004, act militar, nepublicat în Monitorul Oficial şi care nu a fost comunicat pe cale oficală reclamantului.

Stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă. 

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 13.01.2022

Prin cererea adresată la data de 21.02.2020 și înregistrată pe rolul instanței Secţia CAF sub nr.xxx/xxx/2020, reclamantul ECM a chemat în judecată pe pârâţii MAI şi IGJR pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- admiterea cererii de repunere în termen a solicitării privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, respectiv a diurnei în valută conform art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004;

- obligarea pârâţilor MAI şi IGJR, să-i plătească contravaloarea diurnei în valută de 35 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenite în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art.3 din H.G. nr. 1086/2004, la cursul B.N.R., în urma participării sale la Misiunea de menţinere a păcii sub egida ONU în teatrul de operaţiuni Y, în perioada 20.02.2003-20.02.2004 (pe funcţie de subofiţer);

- obligarea pârâţilor MAI şi IGJR, să-i plătească contravaloarea diurnei în valută de 40 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenite în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, la cursul B.N.R., în urma participării sale la Misiunea de menţinere a păcii sub egida xxxx în teatrul de operaţiuni Y, în perioada 20.12.2009-24.06.2010 (pe funcţie de ofiţer), şi în perioada 21.07.2014-07.02.2015, Misiunea de menţinere a păcii sub egida NATO în teatrul de operaţiuni W (pe funcţie de ofiţer);

- plata dobânzii legale calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că are calitatea de ofiţer activ în cadrul IJJM, subordonat IGJR, iar în perioadele: 20.02.2003-20.02.2004; 20.12.2009-24.06.2010; 21.07.2014-07.02.2015, a participat la misiuni internaţionale de menţinere a păcii în afara teritoriului României.

Mai arată că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată (H.G.1086/2004), pentru perioadele menţionate mai sus, fără norma de hrană, pârâţii trebuiau să-i plătească contravaloarea diurnei în valută de 35 respectiv 40 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, şi a 1 dolar SUA/fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, obligaţie de care nu s-au achitat, despre care reclamantul nu a avut cunoştinţă întrucât actul are „caracter militar", nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă printr-o procedură administrativă.

Se mai susţine că, la data de 15 iulie 2019, SIPOL a publicat pe pagina oficială de facebook a acestuia un articol conform căruia cei care au participat la misiuni internaţionale ar fi trebuit să primească pentru fiecare zi petrecută în misiune anumite sume de bani: „în opinia noastră (şi a unei curţi de apel, până în prezent) se aplică prevederile acesteia pentru toţi cei care au participat la misiuni internaţionale după data aprobării H.G. nr.1086/2004. concret asta înseamnă 40 USD/zi/participant (ofiţeri) sau 35 USD/zi/participant (alte categorii) plus 1 USD/zi/participant pentru fiecare zi de participare efectivă la misiune. Later edit: încercăm să obţinem o versiune certificată conform cu originalul şi să o postăm pentru a fi folosită de cei care au de recuperat restanţe, acolo unde este cazul.”

Norma legală care naşte acest drept salarial este H.G. nr. 1086/2004, act normativ nepublicat în M Oficial şi care nu i-a fost comunicat niciodată.

Acest document, H.G. nr. 1086/2004 este un act normativ „cu caracter militar", nefiind clasificat „Secret" sau „Secret de serviciu", ci doar nepublic. Acest act produce efecte juridice chiar dacă nu este publicat în M Oficial, nepublicarea acestei hotărâri fiind justificată de caracterul militar al acesteia, fiind însă obligatorie instituţiilor interesate, respectiv fiind obligatorie pentru pârât, care trebuia să o pună în aplicare şi să-i plătească la timp drepturile salariale.

Astfel, reclamantul consideră că termenul de prescripţie nu a început să curgă decât începând cu data de 15 iulie 2019 când a cunoscut naşterea dreptului material la acţiune, respectiv când a aflat de existenţa acestor drepturi salariale prevăzute în H.G.1086/2004, Hotărâre de Guvern cu caracter militar, nepublicată în Monitorul Oficial şi care nici nu i-a fost comunicată vreodată printr-o procedură administrativă. În aceste condiţii solicită instanţei să constate introducerea cererii de chemare în judecată în termenul de prescripţie de 3 ani care a început să curgă începând cu data de 15 iulie 2019, nemaifiind nevoie de admiterea cererii de repunere în termen, întrucât termenul de prescripţie nu s-a împlinit, în cauză fiind incidente prevederile art. 2523 Cod civil, care prevede, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să, cunoască naşterea lui.”

Potrivit disp. art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român "în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare şi hrană ale personalului militar şi civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d), precum şi ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune."

Astfel, prin H.G.1086/2004 s-au prevăzut următoarele:

Art. 1 alin. (l) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii:

a) ofiţerii - 40 dolari SUA/zi/persoană;

b) alte categorii de personal - 35 dolari SUA/zi/persoană.

Potrivit disp. art. 3 din H.G.1086/2004 „Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.”

În dovedirea celor afirmate înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

În conformitate cu disp. art. 451- 453 Cod procedură civilă, solicită plata cheltuielilor de judecată ce le va face cu acest proces.

Acţiunea este scutită de taxa de timbru (art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013).

În drept, şi-a întemeiat cererea pe disp. art. 194-195 Cod proc. civ., art. 2523 Cod civil, Legea nr. 42/2004, Legea nr. 121/2011, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/2009, Legea nr. 218/2002, Legea nr. 550/2004, H.G. 1086/2004, O.G. 13/2011, Decizia nr. 10/2018 a ÎCCJ.

În conformitate cu disp. art. 411 alin. (1) pct. 2 NCPC, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

A depus la dosar, următoarele înscrisuri: C.I. în copie certificată, dovada participării la misiuni Adeverinţa nr.xxxx/xx.xx.2020 în copie certificată, practică judiciară: extras portalul instanţelor de judecată, împuternicire avocaţială.

La data de 08.04.2020 pârâtul IGJR (U.M. xxx B), a depus întâmpinare, solicitând instanței să rețină, să examineze și să se pronunțe cu privire la următoarele excepții:

1. A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IGJR, pentru următoarele considerente:

Potrivit literaturii de specialitate, condiţiile necesare pentru ca o persoană să dobândească calitatea de parte în procesul civil sunt: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenţii și justificarea unui interes.

În acest sens, pentru ca o parte să aibă calitate în justiţie este necesar ca acea parte să fie obligată potrivit legii să răspundă faţă de pretențiile ridicate împotriva sa.

Legitimarea procesuală reprezintă o condiţie ce trebuie îndeplinită în orice proces civil, indiferent de obiectul acestuia.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită în principal plata unor drepturi băneşti potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1086/2004, aferente misiunilor internaţionale desfășurate de către acesta în perioadele:

-20.02.2003 - 20.02.2004 ( xxxx - Y);

-20.12.2009 - 26.06.2010 (xxxx-Y);

-21.07.2014-07.02.2015 (NATO TM -W - NTM A).

În acest sens, învederează faptul că, pentru misiunea internațională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004, detaliază cronologic următoarele:

- pentru a putea participa la misiune reclamantul a fost mutat prin xxxx comandantului CNJ nr.xxxx din xx.xx.2003 de la CJJT la BSIJ. Prin Ordinul comandantului BSIJ nr. xxxx din xx.xx.2003 reclamantului i-au fost stabilite drepturile salariale aferente funcţiei, respectiv subofiţer operativ principal I.

Pentru misiunea internaţională din perioada 20.12.2009 - 26.06.2010, detaliază cronologic următoarele:

- în această perioadă, pentru a putea participa la misiune reclamantul a fost mutat prin xxxx inspectorului general al JR nr.xx/xxxx din xx.xx.2009 de la IJJM la BSIJ. Prin xxxxx comandantului BSIJ nr.xx/xxxxx din xx.xx.2009 reclamantului i-au fost stabilite drepturile salariale aferente funcţiei, respectiv comandant grupă. De asemenea prin xxx comandantului BSIJ nr. xx/xxxx din xx.xx.2009, reclamantului i-a fost acordat sporul lunar de până la 100% pentru participarea la misiuni internaţionale. Prin xxxx inspectorului general al JR nr. x/xxx din xx.xx.2010, reclamantul a fost mutat de la BSIJ la IJJM.

În ceea ce priveşte participarea reclamantului la misiunea internaţională din perioada 21.07.2014 - 07.02.2015, detaliază cronologic următoarele:

- în această perioadă, întrucât nu exista Statul „S", reclamantul a fost detaşat prin xxxx inspectorului general al JR nr. xxxx din xx.xx.2014, iar actele administrative/anexele acestora prin care i-au fost stabilite drepturile salariale, corespunzătoare funcţiei de comandant detaşament, de care a beneficiat reclamantul, în ţară, au fost emise de către IJJM, respectiv xxx inspectorului şef al IJJM nr. xxxx din xx.xx.2014. De asemenea, prin xxxx inspectorului şef al IJJM nr.xxxxx din xx.xx.2014, reclamantului i-a fost acordat sporul lunar de până la 100% pentru participarea la misiuni internaţionale. Prin xxxxx inspectorului general al JR nr. xxx din xx.xx.2015 a încetat detaşarea reclamantului în misiunea respectivă.

De asemenea, precizează faptul că, prin ordinele de detaşare nu sunt stabilite drepturi salariale, prin acestea fiind stabilită doar situaţia juridică a reclamantului.

Potrivit art. 6 alin. (4) teza a II a din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea JR: „Unităţile din subordinea Inspectoratului General, ai căror comandanţi au calitatea de ordonator terţiar de credite, sunt stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, au personalitate juridică şi utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate”, astfel comandantul BSIJ, respectiv, inspectorul şef al IJJM au calitatea de ordonator de credite, iar unităţile în cauză au personalitate juridică, pe cale de consecinţă fiind titulare de drepturi şi obligaţii, putând sta în instanţă în nume propriu.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, „Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale".

În acest sens, apreciază că, în cazul admiterii acţiunii reclamantului, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti se va face numai de către BSIJ, respectiv IJJM şi nu de către IGJR.

Potrivit disp.art. 62 alin. (8) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, (act normativ abrogat la data de 01.07.2017, de art. 44 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice): „Solda funcţiei de bază şi alte drepturi salariale pentru personalul militar detaşat la alte unități în vederea îndeplinirii atribuţiilor unor funcţii sau a unor misiuni se stabilesc şi se plătesc de unităţile de la care acesta este detaşat”, aşadar obligaţia legală de a-i acorda drepturile salariale a aparţinut BSIJ, respectiv IJJM şi nu de către IGJR - U.M. xxxx B.

De asemenea, invocă şi Decizia nr. 13 din 13.06.2016 (recurs în interesul legii) prin care ÎCCJ a statuat că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unitățile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

În cazul în care reclamanţii înţeleg să acţioneze în justiţie pentru recunoaşterea și valorificarea drepturilor sale atât instituţia/autoritatea publică angajatoare, cât şi autoritatea publică centrală, în considerarea calităţii acesteia de ordonator principal de credite, determinarea calităţii procesuale pasive presupune identificarea subiectului pasiv al raportului juridic dedus judecaţii, respectiv titularul obligaţiei de plată a drepturilor salariale.

Un argument suplimentar din perspectiva analizată este reprezentat de disp. art. 222 din Codul civil, sub denumirea marginală "Independenţa patrimonială", care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel. Aşadar, independent de existenţa din punct de vedere juridic a unei relaţii de subordonare între două persoane juridice, legea opreşte confuziunea patrimonială între acestea şi, în consecinţă, interzice răspunderea reciprocă a celor două persoane juridice pentru obligaţiile proprii".

Prin urmare, consideră că, acelaşi raţionament poate fi reţinui şi în prezenta cauză, I.G.J.R. în calitatea de ordonator secundar de credite, neputând avea calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa.

Aşadar, având în vedere obiectul dosarului, în raport de prevederile art. 78 C.pr.civ., coroborat cu prevederile art. 16˄1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pentru asigurarea contradictorialității, apreciază că se impune introducerea în cauză şi a BSIJ, respectiv Inspectoratul de JJM.

Precizează că, potrivit principiului relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, hotărârea care va fi pronunţată în prezenta cauză va produce efecte şi va fi opozabilă numai faţă de cei care au fost parte în proces.

Din momentul introducerii în cauză a unităţii sus menţionate, toate actele de procedură vor fi efectuate şi faţă de terţi, aceştia vor putea fi în măsură să-şi formuleze apărările şi să solicite administrarea de probe corespunzătoare, hotărârea ce se va pronunța urmând să le fie, pe cale de consecinţă, opozabilă.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției și, pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantului față de IGJR ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. De asemenea, invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte solicitările reclamantului din cererea de chemare în judecată, apreciază că, raportat la data introducerii acţiunii, 21.02.2020 şi potrivit prevederilor art. 2500, art. 2501, art. 2517 și art. 2523 din C. Civ. drepturile solicitate de către reclamant sunt prescrise pentru perioada anterioară termenului general de prescripţie.

Menţionează că, actualele prevederi ale Codului civil privind termenul general de prescripţie se regăsesc şi în legislaţia anterioară, respectiv Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aplicabil până la data de 01.10.2011, abrogat de art. 230 din Legea nr. 71 din 03.06.2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Totodată, solicită instanței să aibă în vedere şi Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 a ÎCCJ conform căreia „În interpretarea şi aplicarea disp. art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse disp.art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încăt atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după l octombrie 2011".

Astfel, potrivit art. 2522 din Codul civil „(1) Cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la acţiune supus prescripţiei poate cere organului de jurisdicţie competent repunerea în termen şi judecarea cauzei.

(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripţie."

Referitor la cererea de repunere în termen formulată în cauză apreciază că aceasta este neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art.2522 din Codul civil, motivul invocat de către reclamant în acest sens neputând fi primit de către instanţă, acesta neinvocând care sunt motivele temeinice justificate pentru care solicită repunerea în termenul de prescripţie, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nefiind identificat nici un argument care să ateste faptul că reclamantul nu avea cunoştinţă de existenţa H.G.1086/2004 anterior datei indicate de către acesta, şi anume, 15 iulie 2019, aşa cum precizează în acţiune.

Referitor la curgerea termenului pentru repunerea în termen, aceleaşi prevederi legale au fost reglementate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, unde la art. 19 alin. (2) era stipulat: „cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie".

Aşadar, în cazul în care dispoziţiile legale referitoare la exercitarea dreptului la acțiune într-un anumit termen sunt „accesibile şi previzibile", necunoaşterea acestora sau înţelegerea lor greşită, nu justifică repunerea în termen, aceeaşi fiind situaţia prezentată de reclamant prin acţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, în acest sens, pârâta urmează a demonstra ca reclamantul cunoştea sau cel puţin trebuia să cunoască despre existenţa acestui act normativ, cu mult timp anterior datei mai sus menţionate.

Pe de altă parte, necunoaşterea legii nu poate constitui un motiv pentru repunerea în termen, fiind obligaţia exclusivă a reclamantului să cunoască acele acte normative aplicabile cadrelor militare care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, obligaţie asumată de către acesta anterior plecării în misiune.

În acest sens, învederează că, potrivit art. 3 alin. (2) din Normele Metodologice DGMRU - DAERI nr. xxxxx/xxxxx/2001 privind selecţionarea, pregătirea, încadrarea şi trimiterea în misiuni internaţionale a personalului MAI: „Selecţionarea personalului pentru participarea la misiuni internaţionale în afara teritoriului naţional se face cu acordul acestuia, prin semnarea la depunerea candidaturii şi la plecare în misiune a unui raport.". De asemenea, în cadrul aceloraşi Norme Metodologice, la art. 40 este prevăzut în mod clar faptul că „Pe timpul cât se află la misiune în străinătate, personalul va beneficia de drepturile băneşti corespunzătoare, potrivit reglementărilor în vigoare."

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantului referitoare la necunoaşterea acelor acte normative care îi erau aplicabile pe durata desfăşurării misiunii în discuţie, în speță H.G. 1086/2004, arată că, potrivit principiului „Nemo censetur ignorare legem (jus)" nimeni nu se poate scuza invocând necunoaşterea legii, acesta având posibilitatea obiectivă să ia cunoştinţă despre existența respectivului act normativ, anterior împlinirii termenului general de prescripţie.

În acest sens, învederează faptul că la data de 27.07.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. 582/2015 pentru modificarea şi completarea HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care la art. I pct. 11 face trimitere la H.G. 1086/2004, rezultând în mod neechivoc faptul că reclamantul nu s-a aflat în imposibilitatea de a cunoaşte despre existenţa H.G. 1086/2004, astfel cum acesta susţine, ci a ales să rămână în pasivitate.

De asemenea, precizează că, la data de 23.12.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. nr. 999/2015 pentru modificarea HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, iar în cuprinsul Notei de Fundamentare a acestui act normativ, publicată pe site-ul Guvernului României în aceeași dată, se face trimitere la H.G. 1086/2004.

Mai menționează pârâtul că, deşi H.G. 1086/2004 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, fiind incidente prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, în vigoare la acea dată, (a se vedea şi Decizia nr. 449 din data de 29.01.2009 a ÎCCJ potrivit căreia: „Instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toţi cetăţenii nu se justifică decât atunci când actul normativ are aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public.") aceasta a fost difuzată structurilor M.A.I., inclusiv JR, putând fi consultată la sediul acestora.

Totodată precizează că, H.G. 1086/2004 a fost modificată şi completată prin H.G. nr.S xxx din 18.06.2008, forma actualizată a actului normativ în discuţie având caracter clasificat, putând fi consultată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informaţiilor clasificate şi ale H.G. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, de asemenea relatând faptul că reclamantul îşi desfăşura activitatea în cadrul JR, în calitate de militar activ, având acces la astfel de acte normative, clasificate sau neclasificate.

În acest sens, cu titlu de exemplu arată că, în perioada 31.07 - 01.08.2004, ministrul administraţiei şi internelor de la acel moment, a efectuat o vizită în Y, unde a purtat discuţii cu reprezentanţii M.A.I. din teatrul de operaţii, care au ridicat diverse probleme, inclusiv cu trimitere la H.G. 1086/2004, aspect ce reiese din Raportul nr. xxx din xx.xx.2004 (lit. c pag. 4 şi pct. 4 pag. 6).

De asemenea, ca urmare a unor sesizări formulate în anul 2006, de către un subofițer participant în cadrul misiunii internaţionale din Y "Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a promovat în vederea susţinerii intereselor personalului un proiect de H.G. pentru modificarea H.G. nr. 1086/2004 (...)" (Raportul nr.xxxx/2006, Adresa nr. xxxx/2006 a DB contabilitate din cadrul I.G.J.R., Raportul nr. xxxx/2007, Adresa nr. xxxx/2007 a SJC din cadrul I.G.J.R., Nota de Prezentare nr. xxxx/2007), aspect care a fost adus şi la cunoştinţa comandantului B.S.I.J., precum și a militarului în cauză (Adresa nr.xxxxx/2007 a DC din cadrul I.G.J.R.).

Tot cu titlu de exemplu, în ceea ce priveşte cunoaşterea prevederilor actului normativ supus atenţiei, subliniază faptul că, potrivit adresei nr.xxxxx/2008 a BSIJR, participanţilor la misiunea din Y li s-a adus la cunoştinţă despre modificările şi completările aduse H.G. 1086/2004, cu precizarea că, adresa în discuţie urmează a fi depusă la dosarul cauzei odată ce va fi obţinută de la emitentă.

Mai arată că, după cum se poate observa, prevederile H.G. 1086/2004 erau cunoscute participanților la misiuni internaţionale, aceştia sesizând aspecte referitoare la modul de aplicare al acesteia, atât conducerii M.A.I., cât şi conducerii JR.

Faţă de cele mai sus prezentate, arătă că, reclamantul cu bună-ştiință a ignorat obligaţia de a cunoaşte legea, obligaţie care incumbă tuturor cetăţenilor, cu atât mai mult în situaţia în care era interesul tuturor celor care participă la misiuni internaţionale să cunoască o hotărâre care se referă la drepturile lor.

Faţă de cele arătate mai sus, solicită admiterea excepției invocate și pe cale de consecință să se constate că, raportat la data introducerii acțiunii, 21.02.2020, drepturile băneşti solicitate de către reclamant sunt prescrise pentru perioada anterioară cu 3 ani înregistrării cererii de chemare în judecată şi să se respingă acţiunea ca prescrisă.

3. Totodată, înţelege să invoce excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit disp.art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare „(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (l), se soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h)."

Totodată, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. (h) din acelaşi act normativ, „Nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen ".

De asemenea, în conformitate cu disp.art. 11 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:(...)

(c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii (...)”.

Astfel, acesta a înţeles să sesizeze instanţa de judecată la data de 21.02-2020 fără a transmite mai întâi către I.G.J.R. petiţia formulată, nerespectând prevederile mai sus menţionate.

Având în vedere cele de mai sus, precizează că, după sesizarea instanţei de judecată în data de 21.02.2020, petiţia reclamantului referitoare la drepturile prevăzute de H.G. 1086/2004, a fost transmisă şi înregistrată la nivelul unităţii pârâte abia la data de 25.02.2020.

Prin urmare, solicită instanței să observe faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată prematur în raport de prevederile legale mai sus invocate.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea excepției invocate şi, pe cale de consecinţa, să se anuleze cererea de chemare în judecată ca prematur introdusă.

4. Totodată, a invocat excepţia inadmisibilității acţiunii în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal, ţinând cont de următoarele aspecte:

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Astfel, legiuitorul a înţeles să stabilească, în sarcina persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, obligaţia de a formula plângere prealabilă anterior învestirii instanţei cu soluţionarea cererii de anulare a actului contestat, îndeplinirea întocmai a acestei obligaţii fiind una dintre condiţiile sine qua non ale admisibilităţi în principiu a acţiunii. „Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că sesizarea autorităţii publice emitente sau a autorităţii ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanţei de contencios, reprezentând o cerinţă pentru sesizarea instanţei care se adaugă celorlalte condiţii de exercitare a acţiunii, fiind o condiţie specială care atunci când nu este îndeplinită în termenul legal, soluţia care se impune este respingerea acţiunii cu inadmisibila astfel cum s-a statuat atât de practica judiciară în materie cât și în doctrină ". (Decizia Î.C.C.J. nr. 231/18.01.2011).

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor imperative ale art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează obiectul acţiunii judiciare în această materie, „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparaţii pentru daune morale".

Aşadar, persoana care se consideră vătămată trebuia să formuleze în termen plângerea prealabilă anterior învestirii instanţei pentru a avea posibilitatea legală de a deduce judecăţii cererea vizând anularea sau emiterea unui act administrativ, obligaţie pe care reclamantul nu a îndeplinit-o.

În acest sens, învederează faptul că, reclamantul avea la dispoziţie un termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă în mod real despre existenţa H.G. 1086/2004 pentru a înainta instituţiei o solicitare referitoare la acordarea drepturilor băneşti prevăzute de acest act normativ, acestea fiind acordate prin efectul legii ca urmare a participării reclamantului la misiunile internaţionale în discuţie.

Astfel cum a arătat în cadrul prescripţiei dreptului material la acţiune data de la care reclamantul a luat cunoştinţă despre existenţa H.G. 1086/2004 este cu mult anterioară datei indicate de către acesta.

În concluzie, articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ”prevede ca o condiţie obligatorie, anterior introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile administrative, urmărindu-se astfel evitarea unor litigii prin posibilitatea pentru emitentul actului de a-l revoca dacă va considera că este nelegal şi încă nu a intrat în circuitul civil, iar pentru destinatarul actului de a aprecia, după ce primeşte răspuns de la autoritatea publică respectivă, dacă se mai impune promovarea unei acţiuni în justiţie". (Decizia Î.C.C.J. nr. 994/15.02.2007) şi că „sub acest aspect, sunt şi dispoziţiile prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condiţiile stabilite de acea lege." (Decizia Î.C.C.J. nr. 39/07.01.2011).

Având în vedere faptul că excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile în termenul legal este o excepţie de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepţie peremptorie, dirimantă, apreciază că, singura soluţie posibilă în prezenta cauză este respingerea acţiunii ca inadmisibilă, cercetarea în fond a pricinii devenind astfel inutilă.

5. De asemenea, invocă excepţia inadmisibitităţii acţiunii în ceea ce priveşte misiunea internaţională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004 (xxx -Y), ţinând cont de următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte misiunea internaţională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004 (xxxxx - Y), reclamantul solicită drepturi băneşti în baza H.G. 1086/2004, astfel încât precizează că această solicitare este inadmisibilă deoarece actul normativ supus atenţiei şi-a produs efecte începând cu data de 01 ianuarie 2005, ulterior încheierii misiunii internaţionale, aşa cum este stipulat la art. 7 din hotărârea mai sus menţionată: ”(1) Pentru anul 2004, prevederile prezentei hotărâri se aplică numai în măsura în care finanţarea participării la misiuni nu a fost reglementată prin alte hotărâri ale Guvernului.

(2) Începând cu data de 01 ianuarie 2005, finanţarea participării la misiuni în afara teritoriului statului roman se asigură în conformitate cu prevederile cap V din Legea nr. 42/2004 şi ale prezentei hotărâri, iar orice alte dispoziţii contrare se abrogă ".

Totodată, precizează că acesta a beneficiat de drepturile bănești potrivit actelor normative în vigoare la acel moment, astfel la art. 4 alin. (2) din HG nr. 132 din 14 februarie 2002 privind finanţarea participării unui contingent de jandarmi la Misiunea O.N.U. din Y (xxx) în anul 2002 este prevăzut: „Pe perioada îndeplinirii misiunii externe personalul beneficiază de o diurnă în valută, de 40 dolari S.U.A./zi pentru ofiţeri şi de 30 dolari S.U.A./zi pentru maiştri militari, subofiţeri și ceilalţi militari, care se calculează în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional pentru deplasarea în zona de operaţii şi până la data intrării in ţară, după încheierea misiunii", aceleaşi dispoziţii legale fiind prevăzute, în continuare, la art. 3 alin. (2) din HG nr. 278 din 13 martie 2003 privind asigurarea continuităţii cadrului organizatoric şi a condiţiilor necesare participării României cu un contingent de jandarmi la Misiunea O.N.U. din K (xxxx), până la sfârşitul misiunii.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției invocate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în raport de misiunea internațională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004 (xxxxx-).

II. În situaţia în care se vor respinge excepţiile anterior invocate, în ceea ce priveşte fondul cauzei, precizează următoarele:

În perioada 2002-2008 JR a desfășurat misiuni în Y, în baza Memorandumului de Înţelegere convenit între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a NU din Y, publicat în Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2002 şi în conformitate cu:

1. Hotărârea Parlamentului nr. 2/2002 privind participarea României în cadrul forţei speciale de poliţie a NU din Y cu o subunitate de jandarmi, publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 15 februarie 2002;

2. Hotărârea Guvernului nr. 132/2002 privind finanţarea participării unui contingent de jandarmi la Misiunea ONU din Y (xxxxx) în anul 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 21 februarie 2002;

3. Legea 350/2002 privind aprobarea OUG nr. 14/2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a NU din Y, semnat la New York la 11 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 425 din 18 iunie 2002;4. HG nr. 278/2003 privind asigurarea continuităţii cadrului organizatoric şi a condiţiilor necesare participării României cu un contingent de jandarmi la Misiunea ONU din Y (xxxx), până la sfârşitul misiunii, publicată în Monitorul Oficial nr. 184 din 25 martie 2003.

Mai susține că, JR a desfăşurat în perioada 2008 - 2012 misiuni în Y, în conformitate cu:

1. Hotărârea CSAT nr. xxx din 38 decembrie 2007, privind aprobarea participării României cu 115 jandarmi şi 60 de poliţişti la misiunea UE din Y, până la încheierea mandatului acesteia;

2. Acţiunea comună xxxx/xxx/PESC a Consiliului UE din 4.02.2008 pentru Misiunea Uniunii Europene de Sprijinire a Supremaţiei Legii în Y – xxxxx Y;

3. Condiţiile de desfăşurare ale misiunii au fost reglementate prin Acordul tehnic între MAI si Reformei Administrative din România şi Misiunea UE pentru Stat de Drept în Y - xxxx asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul unităţii integrate de poliţie dislocate în Y, semnat la P pe data de 1 decembrie 2008.

În ceea ce priveşte misiunea NATO TM - W (NTM-W) perioada 2011- 2015, JR a desfăşurat misiuni în conformitate cu:

1. Memorandumului nr. DSN x - xxxx din 2011 privind aprobarea paticipării României cu 66 de jandarmi la misiunea N.A.T.O. TM -W, pană la încheierea acesteia şi pentru punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii C.S.A.T. nr.xx/2011.

2. Nota de prezentare a acordului tehnic privind susţinerea şi suportul logistic al MAI în dislocarea forţelor MAI în W din 2011.

3. Acord tehnic privind susţinerea şi suportul logistic al MAI din R în dislocarea forţelor MAI în W din R în W.

Astfel, reclamantul, în calitate de militar activ, a participat în cadrul următoarelor misiuni internaţionale:

- 20.02.2003 - 20.02.2004 ( xxxx - Y);

- 20.12.2009-26.06.2010 (xxxxx-Y);

- 21.07.2014 - 07.02.2015 (NATO TM -W - NTM- W).

Se mai susține că, potrivit cererii de chemare în judecată, acesta solicită acordarea unor drepturi băneşti prevăzute în H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ adoptat de Guvernul României în temeiul art. 108 din Constituţia României şi al art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, opinează că reclamantul avea obligaţia legală de a arăta care este valoarea lui precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii, respectiv de a face dovada în acest sens, aşa cum este prevăzut la art. 194 alin. 1 lit. c din Codul de Procedură Civilă: „obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare". Aşadar, legea consacră principiul potrivit căruia evaluarea obiectului cererii dc chemare în judecată revine reclamantului, iar din conţinutul acţiunii nu rezultă care este pretenţia concretă a acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului roman (abrogată de art. 29 din Legea nr. 121/15 iunie 2011): „Personalul militar şi civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) şi f) beneficiază, pe durata acestora, de:

a) un concediu de odihnă suplimentar, de 2,5 zile pentru fiecare lună de prezenţă în zona de operaţii; acordarea şi efectuarea concediului de odihnă suplimentar se fac potrivit normelor stabilite de MAN;

b) drepturi salariale asigurate de MAN, conform reglementărilor în vigoare, precum şi, în cazul participării la misiuni de apărare colectivă şi la cele tip coaliţie, stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale, de un spor de campanie de 100% din solda lunară/salariul de bază;

c) decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur, de către MAN, la fiecare 6 luni de misiune."

De asemenea, în continuarea dispoziţiilor legale, sunt incidente şi prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 121/15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului roman: „Personalul militar şi civil participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) beneficiază, pe durata acestora, de:

a) un concediu de odihnă suplimentar, de 2,5 zile pentru fiecare lună de prezenţă în zona de operaţii, cu posibilitatea de a fi efectuat şi pe timpul executării misiunii, în ţara de dislocare, în zona de dislocare sau în România, în funcţie de situaţia de securitate din zonă; acordarea şi efectuarea concediului de odihnă suplimentar se fac potrivit normelor stabilite de MAN;

b) drepturi salariale asigurate potrivit prevederilor legale în vigoare;

c) decontarea cheltuielilor de transport pentru o călătorie în ţară şi retur, la fiecare 6 luni de participare la misiune sau operaţie, cu excepţia cazurilor în care cheltuielile au fost suportate de către organismele internaţionale sub egida cărora se execută misiunea sau operaţia respectivă.

În ceea ce priveşte drepturile de diurnă, cazare şi hrană ale personalului participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) arată că, potrivit art. 26 din Legea nr. 42/2004 acestea vor fi stabilite de către Guvernul României în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune.

În acest sens, arată că, potrivit art. 1 alin.(l) lit. a) şi b) din H.G. 1086/2004: ”Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută care nu include cheltuieli de hrană (...) astfel:

a) ofiţerii - 40 de dolari SUA/zi/persoană;

b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană"

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 3 din acelaşi act normativ: „Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar/SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere. "

Totodată precizează că, H.G. 1086/2004 a fost modificată şi completată prin H.G nr. S-xxx din 18.06.2008.

Dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004, anterior enunţate, au rămas aplicabile şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, care a abrogat Legea nr. 42/2004.

Totodată, a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român: „Forțele armate pot participa la misiunile prevăzute la art. 2 al aceluiaşi act normativ în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale la care este parte", iar potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului roman: „Forţele armate pot participa la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate".

Se mai susține că, din analiza H.G. nr. 1086/2004 reiese faptul că, diurna vizată de acest act normativ presupune o sumă zilnică, în vederea acoperirii cheltuielilor mărunte uzuale şi alte cheltuieli, în afara celor de cazare şi hrană, pentru zona de misiune/operaţie în care îşi desfăşoară activitatea personalul M.A.I., sens în care, sumele acordate reclamantului au avut această destinaţie, reprezentând drepturile prevăzute de actul normativ mai sus menţionat.

În acest context, subliniază că, acordarea unor drepturi băneşti având aceeaşi destinaţie, de către două instituţii diferite nu poate duce decât la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.

Potrivit acestui raţionament, legiuitorul a reglementat această situaţie prin modificările şi completările aduse H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, respectiv art. 9˄1, potrivit căruia „Personalul Ministerului Afacerilor Interne care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă, cazare şi hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 decembrie 2009, potrivit legislaţiei aplicabile forţelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în lipsa acordării acestor drepturi de către aliațiii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile."

În ceea ce priveşte misiunea internaţională din perioada 20.02.2003 -20.02.2004 (xxxx – Y), reclamantul solicită drepturi băneşti în baza H.G. 1086/2004, astfel încât precizează că această solicitare este inadmisibilă în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 01.01.2005 (aşa cum a invocat în cadrul excepţiei), deoarece actul normativ supus atenţiei şi-a produs efecte începând cu data de 01 ianuarie 2005, aşa cum este stipulat la art. 7 din hotărârea mai sus menţionată.

Totodată, precizează că acesta a beneficiat de drepturile băneşti potrivit actelor normative în vigoare la acel moment, astfel la art. 4 alin. (2) din HG nr. 132 din 14 februarie 2002 privind finanţarea participării unui contingent de jandarmi la Misiunea O.N.U. din Y (xxxx) în anul 2002 este prevăzut: ”Pe perioada îndeplinirii misiunii externe personalul beneficiază de o diurnă în valută, de 40 dolari S.U.A./zi pentru ofiţeri şi de 30 dolari S.U.A./zi pentru maiştri militari, subofiţeri şi ceilalţi militari, care se calculează în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional pentru deplasarea în zona de operaţii şi până la data intrării în ţară, după încheierea misiunii", aceleaşi dispoziţii legale fiind prevăzute, în continuare, la art. 3 alin. (2) din HG nr. 278 din 13 martie 2003 privind asigurarea continuităţii cadrului organizatoric şi a condiţiilor necesare participării României cu un contingent de jandarmi la Misiunea O.N.U. din Y (xxxxx), până la sfârşitul misiunii.

Referitor la misiunea internaţională din perioada 20.12.2009 - 26.06.2010 (xxxxx - Y), subliniază că potrivit art. 3 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului roman: „Forţele armate pot participa la misiunile prevăzute la art. 2 al aceluiaşi act normativ în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale la care este parte”,(în vigoare în perioada de referinţă).

Astfel, drepturile solicitate de către reclamant, prevăzute de H.G. nr. 1086/2004 au fost acordate de către organismul internaţional, în conformitate cu „Acordul tehnic între MIRA din România şi Misiunea pentru stat de drept în Y - xxxx asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul UIP dislocate în Y", încheiat în data de 1 decembrie 2008.

- Conform pct. 3 - Facilităţi, alin. (3) din „Acordul tehnic între MIRA din România şi Misiunea pentru stat de drept în Y - xxxxx asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul UIP dislocate în Y", încheiat în data de 1 decembrie 2008 „xxxxx va oferi cazare personalului IPU în cadrul LBC, inclusiv asigurarea următoarelor articole: furnizare de energie şi apă, servicii de curăţenie, strângerea şi transportarea gunoiului, sistem de canalizare, aer condiţionat şi încălzire, mobilă, spălarea lenjeriei de pat şi schimbarea săptămânală a cearceafurilor şi a feţelor de perne, întreţinerea clădirilor. ", iar potrivit alin. (8) al aceluiaşi pct. „În conformitate cu Declaraţia Financiară a xxxxx Y (doc. xxxx/x/08), diurna stabilită va fi plătită membrilor individuali ai IPU şi vor fi furnizate asigurări de risc înalt (care cuprind atât sănătatea, cât şi viaţa). "

- În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Acţiunea comună 2008/124//PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Y, xxxxxx Y „ (...) Fiecare stat membru sau instituţie UE suportă cheltuielile corespunzătoare personalului detaşat de aceasta/acesta, inclusiv cheltuieli de călătorie înspre/dinspre locul de detaşare, salarii asigurări medicale şi indemnizaţii, altele decât diurnele, sporuri pentru condiţii dificile de lucru şi risc. "

Acest aspect este precizat în mod clar şi în cuprinsul Adresei nr. xxxx/2008 a B.S.I.J., la lit. E.7 - Drepturi băneşti, şi anume „Pentru personalul angajat cu acordul guvernelor naţionale salarizarea va fi asigurata de Guvern. Misiunea xxxxxx va plăti o diurnă de risc şi o diurnă de autosusţinere în valoare de 100 Euro/zi/persoană, virată în conturi personale deschise la xxxx Y. (...) "

Astfel, pentru participarea la „Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Y" (xxxx) în perioada 20.12.2009-26.06.2010, potrivit Capitolului 3 – facilităţi, alin. (8) din „Acordul tehnic între MIRA din România şi Misiunea pentru stat de drept în Y – xxxx asupra modalităţilor privind cazarea şi sprijinul acordat personalului din cadrul UIP dislocate în Y", încheiat în data de 1 decembrie 2008 şi în conformitate cu Declaraţia Financiară a xxxxx Y (doc. xxxx/x/08), diurna în valoare de 100 Euro/zi/persoană a fost plătită de către x xxxx direct în contul reclamantului.

În ceea ce priveşte, ultima misiune internaţională - NATO TM din W - 21.07.2014 - 07.02.20/5, drepturile băneşti prevăzute de H.G. 1086/2004 anterior menţionate, au fost acordate acestuia de către M.A.I. - JR, astfel cum reiese din - NR nr. xxxx/2014 privind participarea a 23 reprezentanţi ai JR şi a unui reprezentant al PR în cadrul operaţiunii ISAF din A, precum şi încheierea turului de serviciu a 14 reprezentanţi ai JR, în cuprinsul căreia se precizează faptul că: „Transferul sumelor înaintate de SUA pentru plata diurnelor cadrelor nominalizate să execute misiune în cadrul misiunii ISAF să se deruleze prin conturile în valută ale IGJR, eventualele taxe şi comisioane fiind suportate din bugetele instituţiilor”, „Reprezentanţii MAI să beneficieze pe toată durata misiunii de drepturile prevăzute de drepturile legale în vigoare”, „ Completarea formularului CC 35 Form necesar asigurării plăţii diurnelor cuvenite personalului dislocat, precum şi asigurării necesarului de materiale folosite pentru desfăşurarea misiunii".

Pentru gestionarea situaţiei şi proiectarea măsurilor necesare dislocării contingentelor de jandarmi români în A, s-a semnat Acordul Tehnic privind relaţiile operaţionale dintre MAI şi CC din cadrul DA al SU. Conform acestui acord tehnic, susţinerea şi suportul logistic acordat MAI din România, în mod direct sau indirect, s-a asigurat de către CC al SU, precum şi de către structurile logistice subordonate acestuia, în cadrul participării la operaţiile desfăşurate în A. Astfel, prin CC din cadrul DA al SU, s-au asigurat transportul în/din teatrul de operaţii, suportul logistic necesar susţinerii contingentului român în teatrul de operaţii (vehicule de patrulare, hrănire, cazare, asistenţă medicală ş.m.a.d.) şi diurna zilnică (100 Euro/zi/persoană), MAI din România revenindu-i ca obligaţii dotarea individuală a efectivelor şi pregătirea efectivelor participante la misiune. Pentru acordarea diurnei, MAI din România prin IGJR transmitea cereri Ambasadei SU la B, conform cerinţelor din reglementările US CS.

Aşadar, după cum se poate observa din art. (3) „Finanţare si Sprijin Logistic” la Acordul tehnic privind susţinerea şi suportul logistic al MAI din România în dislocarea forţelor MAI din România în W: „Fondurile destinate FS A, până la finele anului financiar 2012, vor face subiectul disponibilităţii, pentru a fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor cu diurnele FR. Valoare diurnei nu va depăşi 100 Euro pentru fiecare instructor pe zi”, aşadar se poate observa că solicitarea reclamanţilor este lipsită de obiect, întrucât aceştia au beneficiat de drepturile băneşti solicitate.

Astfel, pentru participarea la „Misiunea NATO TM-W" (xxxx-x) în perioada 21.07.2014-07.02.2015, potrivit Acordului Tehnic privind relaţiile operaţionale dintre MAI şi CC din cadrul DA al SU, reclamantul a beneficiat de o diurnă în valoare de 100 Euro/zi, plătită de către IGJR din contul în valută deschis la BP, sursa de finanţare fiind de la partenerul extern (Guvernul S.U.A.) Suma totală plătită reclamantului pentru perioada de referinţă a fost de 20.100 Euro.

Reclamantului i-au fost acordate, pe perioada misiunilor internaţionale la care a participat, drepturile salariale conform Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, ale O.M.A.I. nr.xxx/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar şi civil din MI, cu modificările şi completările ulterioare, ale Anexei IV/5 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de drepturile băneşti prevăzute la art. 77 alin. (1) lit. b) şi c) din Capitolul II al Anexei nr. VII a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale O.M.A.I. nr. x/xxx/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi personalului civil din M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.

Reiterează faptul că drepturile în discuţie se acordă de MAI doar în situaţia în care nu sunt asigurate de către aliaţii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile, aspect sesizat şi în cuprinsul Deciziei nr. 30 din 15 mai 2017 a ÎCCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), referitoare la interpretarea şi aplicarea disp. art. 77 alin. (2) din anexa nr. VII a Legii nr. 284/2010, raportate la prevederile art. 2 şi 6 din H.G. nr. 1.086/2004 şi la disp. art. 6, art. 13 şi art. 15 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 310/2009, sens în care apreciază că, în lipsa documentelor justificative, solicitarea reclamantului nu are un fundament legal, acesta neputând fi remunerat de două ori pentru aceeaşi muncă prestată.

Faţă de cele de mai sus şi raportat la solicitările reclamantului formulate în baza art. 1 alin. (1), respectiv art. 3 din H.G. 1086/2004, arată că acesta a beneficiat de drepturile băneşti prevăzute în actul normativ anterior menţionat, ţinându-se cont atât de tipul misiunilor la care a participat -„xxxx - Y", „xxxxx - Y", respectiv „Misiunea NATO TM-W" (xxxx-W), cat şi de calitatea sa de subofiţer, respectiv ofiţer (pentru ultimele 2 misiuni), cu aplicarea întocmai prevederilor legale incidente din H.G. 1086/2004.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamatului: „plata dobânzii legale calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective", aceasta este o cerere subsidiară capătului principal de cerere, totodată precizând că întârzierea în plată reprezintă daune moratorii, obligaţii prevăzute la articolul 1535 alineatul (1) Cod Civil, această cerere fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:

- potrivit articolului 1535 alineatul (1) Cod Civil, „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic”.

În acest sens, prevederile mai sus menţionate nu sunt aplicabile, motivat de faptul că, nu poate fi vorba de nicio scadenţă a unor plăţi datorate.

Cu privire la capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecata, solicită să se constate faptul că reclamantul nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli. Dacă însă, pe parcursul judecării cauzei, reclamantul va depune documente din care să rezulte efectuarea unor astfel de cheltuieli, iar unitatea pârâtă va cădea în pretenţii, solicită instanţei să dispună ca eventualele cheltuieli reprezentând onorariu de avocat să fie proporţionale cu munca îndeplinită, conform dispoziţiilor art. 451 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Având în vedete obiectul cauzei deduse judecăţii, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă: „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (... )”, sens în care, arată că, prezentul litigiu nu este un veritabil conflict de muncă având în vedere calitatea reclamantului de cadru militar, fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ (cu trimitere la Decizia 10/2018 a ÎCCJ), motiv pentru care sarcina probei incumbă acestora.

De asemenea, precizează că, la nivelul instituţiei nu au fost înregistrate sesizări ale reclamantului, prin care să fi semnalat IGJR probleme pe perioada misiunilor referitoare la condiţiile oferite şi drepturile achitate de partenerul extern sau de către instituţie, care să vizeze hrănirea, cazarea sau alte alocaţii.

Referitor la jurisprudenţa invocată de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată arată că aceasta nu prezintă relevanţă în prezenta cauză, având în vedere că aceasta se referă la situaţia poliţiştilor şi nu la cea a cadrelor militare, care, încă de la începutul acestor misiuni internaţionale a fost reglementată în mod clar, astfel cum a fost prezentată în cuprinsul întâmpinării.

În concluzie, având în vedere argumentele menţionate mai sus, solicită respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În probaţiune: a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv alte înscrisuri care vor fi utile soluţionării cauzei.

Totodată, a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu interogatoriul propus, anexat întâmpinării.

De asemenea, apreciază ca fiind utilă soluţionării prezentei cauze înaintarea unei adrese de către instanţă, către organismul internaţional în sensul de a comunica toate drepturile de care a beneficiat reclamantul din partea acestuia, respectiv cuantumul acestora şi ce reprezintă.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile următoarelor acte normative: Codul civil; Codul de procedură civilă; Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului roman; Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii (în vigoare în perioada efectuării misiunilor în discuţie); Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (în vigoare în perioada efectuării misiunilor în discuţie); Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (în vigoare în perioada efectuării misiunilor în discuţie).

A depus la dosar înscrisuri.

La data de 14.04.2020 pârâtul MAI a depus întâmpinare.

A solicitat instanţei să constate şi să se pronunţe cu privire la următoarele excepţii:

I.1. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAI, pentru următoarele considerente:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este o excepţie de ordine publică deoarece este sancţionată de norme de procedură imperative referitoare la calitatea părţilor şi aptitudinea lor de a sta în proces, impunând verificarea cu prioritate a cadrului procesual, întrucât, dacă persoana chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, adică nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, aceasta nu poate figura în calitate de pârâtă şi nici nu poate fi obligată la respectarea sau realizarea dreptului, neavând nicio legătură cu raportul juridic dedus judecăţii.

A susţinut că, reclamantul, în perioadele 20.02.2003 – 20.02.2004, 20.12.2009 -24.06.2010, 21.07.2014 - 07.02.2015, a participat în calitate de militar la misiunile internaţionale precizate mai sus, fără însă să aibă un raport dc serviciu cu MAI.

Aşadar, MAI nu deţine calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecăţii, raportul juridic din perioadele indicate derulându-se între reclamant şi IGJR, respectiv BSIJ R.

Prin urmare, în speţa de faţă, unitatea care poate fi obligată în raportul juridic dedus judecaţii este fie BSIJ R, unitate cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea JR, cu modificările şi completările ulterioare, şi care are calitate de ordonator terţiar de credite potrivit Ordinului m.a.i. nr. x/xxx/12.09.2016 privind exercitarea calităţii de ordonator de credite în MAI, cu modificările şi completările ulterioare, fie IGJR, unitate cu personalitate juridică, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea JR, cu modificările şi completările ulterioare, şi calitatea de ordonator secundar de credite potrivit ordinului menţionat mai sus.

Astfel, învederează instanţei faptul că stabilirea şi acordarea diferitelor drepturi băneşti, aferente unui raport de serviciu, constituie un atribut exclusiv al angajatorului, subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii, care are obligaţia verificării condiţiilor de acordare şi de stabilire a drepturilor băneşti solicitate.

Prin urmare, instituţia pârâtă nu poate dispune cu privire la plata unor drepturi băneşti pentru angajaţii unei alte instituţii cu personalitate juridică.

Învederează în acest sens, Decizia nr. 13 din data de 13.06.2016 (recurs în interesul legii), în cuprinsul căreia ÎCCJ a statuat că „Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

Decizia mai sus menţionată este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti, potrivit disp. art. 517 alin. (4) Cod procedură civilă.

In decizia menţionată, instanţa suprema reţine, la pct. 50, că „interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii".

Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 222 din Codul civil „persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Pe cale de consecinţa, solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată şi respingerea acţiunii faţă de MAI, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

I.2. Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în considerarea următoarelor aspecte:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti pentru participarea la misiunea internaţională în perioadele 20.02.2003 - 20.02.2004, 20.12.2009 - 24.06.2010, 21.07.2014 – 07.02.2015, drepturi care, potrivit dispoziţiilor invocate se acordă pe fiecare zi.

Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată vizează şi drepturi băneşti neacordate pentru perioada 2003 - 2010, referirile la noul Cod civil, invocate de către reclamant, nu pot fi primite de către instanţă, faţă de disp. art. 6 alin. (4) din Codul civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime suspuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 (actualul art. 2.517 din Codul civil) şi ale art. 171 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, „dreptul la acţiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".

Totodată, potrivit art. 67 din Anexa VII la Legea-cadru nr. 284/2010 „drepturile neachitate personalului militar, poliţiştilor, (...), nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu; dispoziţiile fiind menţinute şi de Legea nr. 153/2017 care, la art. 62, prevede că „Drepturile neachitate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu."

Aşadar, momentul de început al termenului de prescripţie, de la care începe să curgă prescripţia extinctivă este stabilit cu exactitate de textul legal ca fiind "data la care drepturile respective erau datorate”/”data când trebuiau plătite" (un moment obiectiv, care poate fi stabilit cu certitudine) şi nu este lăsat la latitudinea persoanei în defavoarea căreia curge.

Contrar susţinerilor reclamantului, prescripţia extinctivă nu a început să curgă de la data la care reclamantul a cunoscut existenţa H.G. 1086/2004, ci de la data la care drepturile trebuiau achitate.

Din susţinerile reclamantului, rezultă că acesta, în mod eronat, se raportează la prevederile legale din Codul civil, care la art. 2.523 stabilesc că prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui, în dispreţul reglementărilor exprese care stabilesc începutul prescripţiei extinctive în materia drepturilor salariale.

Instanţa este obligată să aibă în vedere si să aplice aceste dispoziţii legale imperative.

În ceea ce priveşte nepublicarea H.G. nr. 1086/2004 în Monitorul Oficial, precizează că art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, în vigoare la data emiterii ordinului, stabilea că „nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”.

Modificările ulterioare intervenite asupra cadrului normativ incident în această materie, respectiv dispoziţiile Legii nr. 194/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care au instituit în mod explicit în Legea nr. 24/2000 excepţiile privind nepublicarea unor acte normative, au condus la asigurarea de către M.A.I. a publicităţii actelor normative emise cu începere de la intrarea în vigoare a acestor prevederi. În acest context, trebuie precizat faptul că dispoziţiile normative anterior menţionate se aplică de la data intrării în vigoare a Legii 194/2007, pentru situaţii apărute sub imperiul noii reglementări.

În altă ordine de idei, raţiunea nepublicării H.G. nr 1086/2004 este legată şi de domeniul de reglementare limitat, fiind aplicabil doar unei categorii profesionale delimitate, şi anume personalului M.A.I., situaţie în care nu se impunea să fie aduse la cunoştinţa tuturor cetăţenilor prin publicare în Monitorul Oficial.

De asemenea, menţionează că, actul în discuţie a fost difuzat structurilor M.A.I., acesta putând fi consultat la sediul acestora.

Mai mult decât atât, precizează faptul că la data de 27iulie 2015, H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, a fost modificată, fiind introdus de pct. 11 al art. I din H.G. nr. 582/2015, art. 9^1, potrivit căruia „Poliţiştii care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/1004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare."

Aşadar, drepturile reclamate au fost prevăzute şi de un act publicat în Monitorul Oficial, în cuprinsul acestuia fiind menţionată si H.G. nr. 1086/2004.

Prin urmare, starea de pasivitate a reclamantului în promovarea unei acţiuni nu poate fi întemeiată pe motive justificate.

II. Analizând cererea de chemare în judecată, se observă că reclamantul solicită repunerea în termenul de prescripţie.

Reclamantul susţine că a luat cunoştinţă de existenţa H.G. nr. 1086/2004 la data de 15.07.2019, fără a aduce vreo probă în acest sens şi îşi justifică pasivitatea pe faptul că actul normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi nici nu a fost adus la cunoştinţa acestuia.

Referitor la acest aspect, solicită instanţei să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca o atare cerere să poată fi admisă. Astfel, din economia art. 19 din Decretul nr. 167/1958 (actualmente art. 2522 Noul Cod civil), pentru ca cererea de repunere în termen să fie admisă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- existenţa unor motive întemeiate care au dus la neexercitarea dreptului la acţiune în termen;

- obligaţia solicitantului de a înregistra cererea înaintea expirării termenului de o lună (30 de zile) de la data la care a cunoscut, sau după caz trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului.

Cu privire la prima condiţie, solicită a se observa că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, faptul că reclamantul susţine că nu a avut cunoştinţă de existenţa H.G. nr.1086/2004, act normativ în temeiul căruia este formulată prezenta acţiune, acesta nefiind publicat în Monitorul Oficial nu justifică solicitarea sa de repunere în termenul de prescripţie, nefiind un motiv întemeiat în sensul avut în vedere de legiuitor.

Referitor la problema repunerii în termen, în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat numeroase situaţii privind considerarea unor împrejurări ca fiind sau nu „temeinic justificate" în sensul dispoziţiilor legale.

Astfel, menţionează faptul că s-a considerat că motivează repunerea în termen:

a) existenţa unor împrejurări speciale în care s-a găsit moştenitorul, care l-au împiedicat să afle de deschiderea unei succesiuni la cate era chemat (necunoaşterea decesului autorului datorită faptului că ceilalţi moştenitori i-au ascuns cu rea-credinţă moartea acestuia; necunoaşterea existenţei unui testament întocmit în favoarea sa);

b) spitalizarea îndelungată sau repetată a mamei împreună cu copilul în numele căruia urma să introducă acţiunea în stabilirea paternităţii;

c) aflarea despre unele fapte stabilite de organul de urmărire penală numai după împlinirea termenului de prescripţie.

În schimb, s-a considerat că nu justifică repunerea în termenul de prescripţie extinctivă împrejurări precum:

a) necunoaşterea legii sau eroarea de drept;

b) legătura de rudenie dintre soţi;

c) absenţa ori aglomerarea cu probleme a conducătorului persoanei juridice sau a juristului acesteia;

d) boala juristului persoanei juridice.

Analizând cererea de chemare în judecată, pârâtul a susţinut că, se constată faptul că  solicitarea reclamantului de repunere în termen se întemeiază pe împrejurarea că acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa H.G. nr. 1086/2004, or, astfel cum s-a conturat şi în doctrină, dar şi în jurisprudenţa instanţelor, necunoaşterea legii nu constituie nu motiv temeinic, în sensul avut în vedere de legiuitor.

Mai mult decât atât, la data de 27 iulie 2015, H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, a fost modificată, fiind introdus de pct. 11 al art. 1 din H.G. nr. 582/2015, art. 9^l, în cuprinsul căruia a fost menţionată şi H.G. nr. 1086/2004.

Prin urmare, starea de pasivitate a reclamantului în promovarea unei acţiuni nu poate fi întemeiată pe motive justificate, care să îi fundamenteze acestuia repunerea în termen.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, solicită instanţei să constate că nici aceasta nu este îndeplinită.

Menţionează faptul că şi în situaţia în care ar fi de acord cu raţionamentul nepublicării H.G. nr. 1086/2004, apreciază că de la data de 27 iulie 2015, data modificării legislative mai sus menţionate, reclamantul ar fi trebuit să cunoască încetarea aşa-ziselor motive justificative.

Ca atare, pentru ca o potenţială repunere în termen să fie admisibilă, reclamantului îi revenea obligaţia ca în termen de cel mult 30 de zile de la 27.07.2015, să intenteze acţiune în justiţie.

Dat fiind faptul că termenul în care reclamantul trebuia să introducă prezenta acţiune s-a împlinit la data de 27.08.2015, solicită să se constate că cererea de repunere în termen este neîntemeiată.

În aceste împrejurări, raportat la faptul că reclamantul solicită plata unor drepturi de natură patrimonială pentru perioadele 20.02.2003 - 20.02.2004, 20.12.2009 - 24.06.2010, 21.07.2014 - 07.02.2015, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de prescripţie, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind prescrisă.

În acelaşi sens, au reţinut şi instanţele de judecată în dosarele civile nr. xxx/x/2019, xxxx/xxx/2019, xxxx/xxx/2019.

III. Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

III.1 În primul rând, precizează faptul că reclamantul solicită plata unor drepturi băneşti având în vedere participarea sa la misiunea internaţională de menţinere a păcii sub egida ONU - xxxx, în Y, în perioada 20.02.2003 - 20.02.2004.

Astfel, subliniază faptul că pentru perioada 20.02.2003 - 20.02.2004, solicitarea reclamantului privind plata drepturilor băneşti în temeiul unui act normativ adoptat ulterior de Guvernul României, respectiv în data de 08 iulie 2004 - HG nr. 1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.

Faţă de aceste aspecte, solicită respingerea pretenţiilor reclamantului ca fiind neîntemeiate.

III.2. În al doilea rând, arată că cererea de chemare în judecată a reclamantului este una neîntemeiată, care nu are în vedere cadrul legal aplicabil participării personalului la misiuni internaţionale, solicitările acestuia conducând de altfel la o îmbogăţire fără justă cauză.

Mai arată că, acţiunea trebuie analizată din perspectiva legislaţiei aplicabile la nivelul organizaţiei internaţionale sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea, cât şi la nivelul României.

Astfel, în ceea ce priveşte existenţa unor acorduri sau înţelegeri tehnice încheiate de către România cu organizaţia internaţională sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea din perioada 20.12.2009 - 24.06.2010, respectiv Uniunea Europeană, menţionează faptul că semnarea Tratatului de Aderare a României la UE reprezintă acordul general de participare a României la misiunile de pace desfăşurate sub egida Uniunii Europene.

Aderarea la această organizaţie reprezintă acordul general de participare a României la misiunile desfăşurate sub egida Uniunii Europene.

 De asemenea, menţionează că, pentru stabilizarea situaţiei conflictuale şi a evenimentelor dramatice care au apărut în procesul scindării fostului spaţiu iugoslav, a fost adoptată Rezoluţia xxxa Consiliului de Securitate al ONU prin care a fost instituită, la 1999, misiune internaţională de menţinere a păcii din Y (xxxxxx).

Începând cu luna decembrie 2008, Uniunea Europeană a preluat Misiunea ONU - xxxxx din Y, operând un transfer de autoritate între cele două organizaţii internaţionale, UE asumându-şi responsabilitatea pentru continuare procesului de pace în această zonă, prin misiunea xxxx.

Potrivit dispoziţiilor Tratatului privind Uniunea Europeană, Cap. II Dispoziţii speciale privind politica externă şi de securitate comună, art. 41 alin. (2) cheltuielile operaţionale determinate de punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene sunt acoperite de bugetul Uniunii, cu excepţia cheltuielilor legate de operaţiile având implicaţii militare sau din domeniul apărării, precum şi în cazurile în care Consiliul adoptă în unanimitate o altă decizie.

Condiţiile financiare de care beneficiază personalul detaşat în cadrul misiunii din Y sunt reglementate prin ACŢIUNEA COMUNĂ 2008/124/PESC A CONSILIULUI din  2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Y, xxxxx Y, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, s-a reglementat atât mandatul general al misiunii, precum şi aspecte de ordin financiar şi al resurselor umane.

În acest sens, la art. 9 alin. (2) s-au dispus următoarele: „ xxxxx K este compusă în principal din personal detaşat de statele membre şi instituţiile UE. Fiecare stat membru sau instituţie UE suportă cheltuielile corespunzătoare personalului detaşat de acesta/aceasta, inclusiv cheltuieli de călătorie înspre şi dinspre locul de detaşare, salarii, asigurări medicale şi indemnizaţii altele decât diurnele, sporuri pentru condiţii dificile de lucru şi de risc".

Astfel, în sarcina Statului Român nu se regăseşte obligaţia de a plăti diurna pe care o solicită reclamantul, aceasta fiindu-i asigurată de către organizaţia internaţională.

Potrivit Deciziei Consiliului Europei nr. 7291/09, daily allowance reglementată de textul invocat mai sus, era şi este menită să acopere costurile personalului participant la misiunile UE, reflectate în cazare, hrană, cheltuieli de transport şi costuri legate de telecomunicaţii.

Per diem (latină), daily allowance (engleză) sau diurnă (română) este o sumă specifică de bani pe care o organizaţie o acordă unui individ, de multe ori un angajat, pe zi pentru a acoperi cheltuielile de viaţă atunci când călătoreşte pentru muncă - definiţie dată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Din modalitatea de formulare a cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul pretinde să îi fie plătită o sumă de bani cu titlul de diurnă, deşi acesta a beneficiat de aceste sume de bani din partea organizaţiei.

Astfel cum a arătat, atât la nivelul României, cât şi la nivelul Uniunii Europene, legislaţia aplicabilă statuează drepturile de care personalul care participă la misiuni internaţionale poate beneficia şi că acesta nu poate primi o dublă compensare, respectiv finanţarea de către ambii parteneri.

Participarea personalului MAI la misiunea din Y a fost aprobată prin Hotărârea CSAT nr. xxxx/2007 privind aprobarea participării României cu 60 de poliţişti şi 115 jandarmi la misiunea UE din Y până la încheierea mandatului acesteia.

În continuare, s-a mai arătat că împrejurările şi condiţiile de participare a efectivelor de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Române au fost reglementate prin Acordul tehnic între MAI şi Misiunea UE pentru Stat de drept în Y - xxxx, prin acesta organizaţia internaţională asumându-şi responsabilitatea acordării drepturilor băneşti solicitate de către reclamant.

Potrivit art. 3 alin. (8) din Acordul tehnic încheiat, în conformitate cu Declaraţia Financiară a xxxxxx Y (doc. xxxxx/x/08), diurna stabilită va fi plătită membrilor individuali ai IPU şi vor fi furnizate asigurări de risc înalt (care cuprind atât sănătatea, cât şi viaţa).

Pe plan intern, pentru participarea la misiunea xxxxx, a fost întocmită de către IGJR şi aprobată de către ministrul de interne, Nota raport nr.xxxx/2008 privind încetarea mandatului Detaşamentului român de jandarmi în cadrul misiunii xxxxx şi subordonarea operaţională a unităţii către Misiunea xxxxxx Y începând cu 02 decembrie 2008.

Din aceste înscrisuri rezultă că responsabilitatea asigurării costurilor privind diurna revine organizaţiei internaţionale, iar MAI, prin IGJR îi revin cheltuielile referitoare la salariile din ţară.

În concluzie, printre obligaţiile instituite în sarcina Statului Român nu se numără şi suportarea contravalorii sumelor aferente drepturilor solicitate prin prezentul demers judiciar.

III.3. În ceea ce priveşte existenţa unor acorduri sau înţelegeri tehnice încheiate de către România cu organizaţia internaţională sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea din perioada 21.07.2014 - 07.02.2015, respectiv N.A.T.O. menţionează faptul că, prin aderarea la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord la data de 29 martie 2004, România a achiesat la scopurile N.A.T.O., aderarea în discuţie reprezentând acordul general de participare a României la misiunile sub egida N.A.T.O.

Aderarea la această organizaţie reprezintă acordul general de participare a României la misiunile desfăşurate sub egida N.A.T.O.

În plan intern, în ceea ce priveşte misiunea ce face obiectul prezentei acţiuni, precizează faptul că s-a semnat Memorandumul nr. xxxx/2010 pentru aprobarea participării României cu 66 de jandarmi la misiunea de instruire N.A.T.O. în W, misiune aprobată prin Hotărârea CSA  nr.xx/2011.

Totodată, urmare a propunerii ministrului afacerilor interne, prezentată în Memorandumul nr. xxxx/2012, prin Hotărârea CSAT nr.xx/2012 a fost aprobată suplimentarea participării României cu 56 de jandarmi la misiunea de instruire N.A.T.O. în W, până la încheierea acesteia.

De asemenea, precizează că, un alt document cu relevanţă pentru soluţionarea cauzei, este reprezentat de Acordul Tehnic privind susţinerea şi suportul logistic al MAI din România în dislocarea forţelor MAI din România în W, semnat prin corespondenţă la data de xxx.2011 de către un reprezentant din conducerea M.A.I., respectiv de un reprezentant al Departamentului Apărării din S.U.A.

Menţionează că temeiul de drept pe care reclamantul îşi întemeiază cererea de chemare în judecată constituie art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004, potrivit căruia personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2604 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii (...).

În ceea ce priveşte misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004, solicită să se constate că acestea sunt misiuni în sprijinul păcii şi de asistenţă umanitară, or, misiunea la care a participat reclamantul, astfel cum reiese din cele două Memorandumuri încheiate la nivel naţional, s-a desfăşurat strict în contextul activităţii de instruire a PA, fără a avea caracterul unei misiuni operative de luptă, de menţinere a păcii sau umanitară.

De asemenea, supune analizei instanţei şi aspecte cuprinse în Acordul Tehnic indicat, menite să conducă la concluzia că, în speţă, misiunea la care a participat reclamantul nu este o misiune în sprijinul păcii sau umanitară, conform art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004, astfel încât petentul să fie beneficiarul disp. art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004.

Aşadar, potrivit scopului enunţat în documentul de referinţă, forţele M.A.I. au fost dislocate în A, în scopul desfăşurării pregătirii FNPA, termenul de „forţe române" referindu-se la dislocarea de instructori jandarmi români în W, în sprijinul misiunii FIASM NATO de PA.

În concluzie, având în vedere tipul de misiune în care a fost plecat reclamantul şi specificul acesteia, prin raportare la prevederile legale menţionate, rezultă că petentul îşi întemeiază pretenţiile pe un temei de drept care nu îi este aplicabil.

Trecând peste problematica incidenţei în cauză a disp. art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004, chiar şi în situaţia în care se acceptă că misiunea la care a participat reclamantul se încadrează în cele 2 tipuri de misiune prevăzute de textul de lege, solicitarea reclamantului este neîntemeiată, întrucât acesta a beneficiat deja de drepturile care fac obiectul prezentului demers judiciar.

În concret, astfel cum reiese din Memorandumul nr. xxxx/2012, SUA sunt responsabile pentru asigurarea costurilor privind transportul din România în W şi retur pe toată durata misiunii, suportul logistic necesar susţinerii contingentului român în teatrul de operaţii (hrănire, cazare, facilităţi, servicii de întreţinere, transport în interiorul teatrului, asistenţă medicală) şi diurna zilnică în cuantumul convenit prin Acorduri Tehnice între Părţi.

Conform aceluiaşi înscris, MAI îi revin cheltuielile referitoare la salariile din ţară şi asigurările de viaţă.

În concluzie, printre obligaţiile instituite în sarcina Statului Român nu se numără şi suportarea contravalorii sumelor aferente drepturilor solicitate prin prezentul demers judiciar.

Potrivit Acordului Tehnic privind susţinerea şi suportul logistic al MAI din România în dislocarea forţelor MAI din România în W, semnat prin corespondenţă la data de xxx2011 de către un reprezentant din conducerea M.A.I., respectiv de un reprezentant al DA din S.U.A., valoarea diurnei nu va depăşi 100 euro/zi, iar rambursările vor fi făcute direct către MAI (în speţă, IGJR), care va fi responsabil pentru plăţile ulterioare cuvenite forţelor sale dislocate.

Aşadar, solicită să se constate că reclamantului i-au fost plătite toate drepturile reglementate de prevederile legale în vigoare. În plus, acesta a beneficiat, din partea organizaţiilor de un cuantum de privilegii economice, între care şi cele ce fac obiectul prezentei acţiuni.

Prin modul în care este motivată cererea de chemare în judecată se conturează dorinţa de îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului şi nu corectarea unei nedreptăţi, întrucât nu i s-a creat acestuia niciun prejudiciu de către structurile MAI pentru perioadele în care a participat la misiunile internaţionale, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu se încadrează, astfel cum a demonstrat, în cele două situaţii enumerate de art. 1 din H.G. nr. 1086/2004.

În acelaşi context, apreciază că pe fondul problematicii supuse atenţiei, în ceea ce priveşte diurna în valută solicitată de reclamant se impune a se avea în vedere şi Decizia nr. 30/2017 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă prin care s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea disp. art. 77 alin. (2) din anexa nr. VII a Legii nr.284/2010, raportate la prevederile art. 2 şi 6 din H.G. nr. 1086/2004 şi la dispoziţiile art. 6, art. 13  şi art. 15 alin. (2) din OMAI nr. 310/2009, personalul care participă la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român, căruia i-au fost acoperite cheltuielile cu hrana, nu beneficiază de contravaloarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.

În considerentele hotărârii mai sus menţionate, ÎCCJ a reţinut că „un argument în plus în susţinerea faptului că aceste cheltuieli aferente drepturilor de care beneficiază personalul român trimis în străinătate sunt suportate de statul român numai în măsura în care nu sunt achitate de partenerii externi îl constituie disp. art. 6 alin. (2) din HG nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că, în situaţia în care partenerii externi rambursează delegaţilor, parţial sau integral, cheltuielile prevăzute la alin.(l) al aceluiaşi articol, în care sunt incluse şi cheltuielile aferente drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) din hotărârea menţionată, aceştia au obligaţia ca la întoarcerea din deplasare să depună în contul unităţilor trimiţătoare sumele primite, dar nu mai mult decât nivelul sumelor avansate sau suportate de către aceste unităţi."

Totodată, relevant este că în ţară, reclamantului i s-au asigurat drepturile băneşti (salariale) de care beneficiază militarii care desfăşoară misiuni în străinătate.

În considerarea celor menţionate, apreciază că atât timp cât personalul trimis în misiuni, delegaţii, activităţi protocolare, precum şi la stagii de pregătire peste hotare a beneficiat deja de sume de bani, pe baza regulamentelor organizaţiilor internaţionale sub egida cărora s-a desfăşurat misiunea, nu mai beneficiază de drepturile de natura celor solicitate prin prezentul demers judiciar, sens în care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

IV. În ceea ce priveşte probatoriul, s-a solicitat  administrarea provei cu înscrisuri .

O altă solicitare pe care o apreciază foarte importantă pentru ca instanţa să se edifice cu privire la cele arătate, este ca reclamantul să precizeze ce sume de bani a primit pe perioada derulării misiunii, pe lângă drepturile salariale primite în ţară.

De asemenea, menţionează că structura de specialitate din cadrul MAI, în speţă IGJR de asemenea parte în dosar, a întreprins măsurile necesare pentru a identifica înscrisuri doveditoare şi necesare unei juste soluţionări cauzei, cu privire la drepturile acordate reclamantului - diurna zilnică).

Invocă, cu titlu de jurisprudenţă, Decizia civilă nr. xxx/19.112019, pronunţată de CA B în dosarul civil nr. xxxx/x/2018.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiilor şi apărările de fond invocate de IGJR şi MAI, prin întâmpinare, ca neîntemeiate, pentru următoarele motive:

1. Cu privire la excepţiile invocate de IGJ R.

a) Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate, solicită respingerea acestei excepţii întrucât diurna trebuia plătită de către IGJR, fapt ce rezultă şi din întâmpinarea depusă de acesta şi nu de BSIJ sau IJJ M, care sunt unităţi din subordinea acestuia.

b) Cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune, solicită respingerea excepţiei invocate întrucât consideră că termenul de prescripţie nu a început să curgă decât de la data de 15 iulie 2019, când reclamantul a aflat de pe o pagină de facebook a SIPOL care într-un articol prezenta drepturile salariale prevăzute în H.G. 1086/2004, conform căreia cei care au participat la misiuni internaţionale ar fi trebuit să primească pentru fiecare zi petrecută în misiuni anumite suine de bani: „în opinia noastră (şi a unei curţi de apel, până în prezent) se aplică prevederile acesteia pentru toţi care au participat la misiuni internaţionale după data aprobării H.G. 1086/2004. Concret asta înseamnă 40 USD/zi/participant (ofiţer) sau 35 USD/zi/participant (alte categorii) plus 1 USD/zi/participant pentru fiecare zi de participare efectivă la misiune''.

HG nr. 1086/2004 act normativ nepublicat în M.Of. care nu a fost comunicată vreodată printr-o procedură administrativă reclamantului. Acest document H.G. nr. 1086/2004 este un act normativ „cu caracter militar” neavând însă caracter „Secret de serviciu sau Secret", ci doar nepublic.  H.G. nr. 1086/2004 produce efecte juridice chiar dacă nu este publicată în M. Of. nepublicarea acestei hotărâri fiind justificată de caracterul militar al acesteia, fiind însă obligatorie instituţiilor interesate, respectiv fiind obligatorie pârâtului care trebuia să pună în aplicare şi să-i plătească la timp drepturile salariale.

Termenul de prescripţie nu a început să curgă decât începând cu data de 15 iulie 2019 când a cunoscut naşterea dreptului material la acţiune, respectiv când a aflat de existenţa acestor drepturi salariale prevăzute în H.G. nr 1086/2004, Hotărâre de Guvern cu caracter militar, nepublicată în M. Of. şi care nici nu i-a fost comunicată vreodată reclamantului  printr-o procedură administrativă. În aceste condiţii solicită instanţei să constate introducerea cererii de chemare în judecată în termenul de prescripţie de 3 ani care a început să curgă începând cu data de 15 iulie 2019, nemaifiind nevoie de admiterea cererii de repunere în termen, întrucât termenul de prescripţie nu s-a împlinit. În cauză devin incidente prevederile art. 2523 Cod civil, care prevede „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

c) Cu privire la excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată, solicită respingerea acestei excepţii întrucât a îndeplinit şi procedura prealabilă cu pârâţii, răspunsul acestora anexându-l alăturat.

d) Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de neîndeplinirea  procedurii prealabile în termen legal, solicită respingerea şi a acestei excepţii întrucât a îndeplinit şi procedura prealabilă cu pârâţii, răspunsul acestora anexându-l alăturat.

Cu privire la apărările de fond invocate de IGJR, susţine următoarele:

Potrivit art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român „în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile din diurna cazare şi hrană ale personalului militar şi civil participant la misiunile prevăzute la  art. 2 lit. a)-d), precum şi ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune". Astfel, prin H.G. nr. 1086/2004 s-au prevăzut următoarele: „Art. 1 alin. (l). Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional si până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii - 40 dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal -35 de dolari SUA/zi/persoană”. Totodată precizează că potrivit art. 3 din H.G. nr. 1086/2004: „Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere".

De asemenea, reclamantul arată că revine asupra capătului de cerere şi solicită ca pentru perioada 20.02.2003-20.02.2004 drepturile de diurnă să îi fie acordate doar pentru lunile ianuarie şi februarie 2004, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din HG nr. 1086/2004 alin. (1) care prevede că: „pentru anul 2004, prevederile prezentei hotărâri se aplică numai în măsura în care finanţarea participării la misiuni nu a fost reglementată prin alte hotărârii ale guvernului", iar H.G. nr.132 din 14 februarie 2002 prevede o diurnă în valută de 30 dolari SUA/zi/pentru maiştri militari şi subofiţeri diurnă care nu poate acoperii cheltuielile de hrană prevăzute de HG 1086/2004 fapt din care reiese că diurna acordată de organizaţiile internaţionale nu include cheltuieli de hrană şi facilitarea legăturii cu familia, ce îl asimilează şi misiunilor executate în 2010 şi 2014.

În perioada 20.12.2009-24.06.2010, menţionează că suma de 100 Euro/zi plătită de către xxxx direct în contul personal deschis la PCBK este pentru participarea sa la misiune în baza ordinului de numire pe funcţie şi nu absolvă JR să îi plătească contravaloarea diurnei în valută de 40 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenită în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/ fiecare zi, reprezentând costurile pentru cheltuieli hrană respectiv facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr 1086/2004 deoarece în toată această perioadă a plătit cheltuielile pentru hrană în regie proprie. Consideră că dacă diurna pentru misiune nu a acoperit şi cheltuielile pentru hrană respectiv facilitarea legăturii cu familia deoarece aceste cheltuieli era normal să se oprească direct din diurna de 100 Euro/zi virată în cont, lucru care nu s-a întâmplat.

Privind perioada 21.07.2014-07.02.2015, menţionează că suma de 100 Euro/zi plătită de către IGJR, sursa de finanţare fiind partenerul extern (Guvernul SUA), este pentru participarea sa la misiune în baza ordinului de numire pe funcţie şi nu îl absolvă pe acesta să îi plătească contravaloarea diurnei în valută de 40 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenită în temeiul art. 1 alin. (l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/ fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004.

Mai arată că, în adresa nr. 120878 din 11.05.2020 a IGJR specifică faptul că la art.9 alin. 1 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi ale personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare, în care prevede că „Personalul MAI care a participat la misiuni şi operaţii în afara statului român în comun cu forţele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, pentru forţele armate, beneficiază de diurnă, cazare şi hrană care se stabilesc în raport cu nivelul acestora utilizat la data de 31 Decembrie 2009, potrivit legislaţiei aplicabile forţelor armate care participă la misiuni în afara teritoriului statului român, în lipsa acordării acestor drepturi de către aliaţii, partenerii sau organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunile şi operaţiile” dar nu face dovada că organizaţiile internaţionale au asigurat cele solicitate în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) şi art. 3 din H.G. nr. 1086/2004 respectiv cheltuieli de hrană calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară şi facilitarea legăturii cu familia.

2. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de MAI, a arătat că lasă la aprecierea instanţei de judecată.

3. Cu privire la jurisprudenţa invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, consideră că este întemeiată având în vedere că H.G. 1086/2004 la art. 1 coroborat cu Legea nr. 42/2004 art. 2 lit. b) şi c) care se referă la participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi nu se referă la situaţia poliţiştilor participanţi la misiuni internaţionale.

Faţă de considerentele de mai sus solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu menţiunea că diurna solicitată este reprezentată de cheltuieli de hrană calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară şi facilitarea legăturii cu familia.

În conformitate cu disp. art. 451- 453 Cod procedură civilă, solicită plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.

În drept, şi-a întemeiat prezenta cerere pe disp. art. 201 alin. (2) Cod procedura civilă, art. 2523 Cod civil, Legea nr. 42/2004, H.G. nr. 1086/2004, Legea nr. 121/2011, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/2009, Legea nr. 218/2002, Legea nr. 550/2004, H.G. 1086/2004, O.G. 13/2011, Decizia nr. 10/2018 a ICCJ.

A anexat: răspunsul la procedura prealabilă primit de MAI, în copie certificată; răspunsul la procedura prealabilă primit de IGJR, în copie certificata; dovada procedurii prealabile cu I.G.J.R., în copie certificată; chitanţa nr. xxx/2020, onorariu avocat, în original.

La data de 11.06.2020 pârâtul IGJR (U.M. xxxxx B) a depus note scrise, arătând următoarele:

1. Referitor la misiunea internaţională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004 (xxxxx -Y) pentru care reclamantul solicită acordarea drepturilor băneşti în baza prevederilor H.G. 1086/2004, reiterează în a face precizarea că această solicitare este inadmisibilă (aşa cum a invocat în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei), deoarece actul normativ supus atenţiei şi-a produs efecte începând cu data de 01 ianuarie 2005.

De asemenea, precizează faptul că, în perioada 2002-2008 JR a desfăşurat misiuni în Y, în baza Memorandumului de Înţelegere convenit între Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a NU din Y, publicat în M.Of. nr. 140 din 22 februarie 2002 şi în conformitate cu:

1. Hotărârea Parlamentului nr. xx/2002 privind participarea României în cadrul forţei speciale de poliţie a NU din Y cu o subunitate de jandarmi, publicată în M. Of. nr. 125 din 15 februarie 2002;

2. HG nr. 132/2002 privind finanţarea participării unui contingent de jandarmi la Misiunea ONU din Y (xxxxx) în anul 2002, publicată în M.Of. nr. 137 din 21 februarie 2002;

3. Legea 350/2002 privind aprobarea OUG nr. 14/2002 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi ONU privind contribuţia cu resurse la unitatea specială de poliţie a Monitorul Oficial nr. 425 din 18 iunie 2002;

4. Hotărârea Guvernului nr. 278/2003 privind asigurarea continuităţii cadrului organizatoric şi a condiţiilor necesare participării României cu un contingent de jandarmi la Misiunea ONU din Y (xxxxx), până la sfârşitul misiunii, publicată în M.Of. nr. 184 din 25 martie 2003.

2. În ceea ce priveşte misiunea internaţională - NATO TM din W - 21.07.2014-07.02.2015, precizează următoarele:

Potrivit art.  1  din Hotărârea C.S.A.T. nr. xx/2011 a fost aprobată participarea României cu 66 de jandarmi la misiunea de instruire NATO în W, până la încheierea acesteia, conform propunerii ministrului administraţiei şi internelor, prezentată în Memorandumul nr. xxxxx din 30.11.2010 (respectiv nr. DSN x -xxx din 2011).

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 5 din Hotărârea C.S.A.T. nr. xx/2011, "Fondurile financiare necesare participării României la această misiune sunt asigurate de către SUA, conform acordurilor tehnice dintre părţi, şi de către MAI, în ceea ce priveşte salariile din ţară şi asigurările de viaţă.”

De asemenea, conform Memorandumului nr. xxxxx/.2010 (respectiv nr. DSN -xxx/2011), mai sus amintit. "Statele Unite ale Americii sunt responsabile pentru asigurarea costurilor privind transportul din România în A şi retur pe toată durata misiunii, suportul logistic necesar susţinerii contingentului român în teatrul de operaţii (hrănire, cazare, facilităţi, servicii de întreţinere, transport în interiorul teatrului, asistenţă medicală) si diurna zilnică în cuantumul convenit prin Acorduri Tehnice între Părţi.

Totodată, în  NR nr.xxx/2014 privind participarea a 23 reprezentanţi ai JR şi a unui reprezentant al PR în cadrul operaţiunii ISAF din W, precum şi încheierea turului de serviciu a 14 reprezentanţi ai JR (depusă la dosarul cauzei), este stipulat faptul că: „Respectarea prevederilor anexei 6 din Ordinul MAI nr. 1120/2006, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii internaţionale."

Aşadar, potrivit Anexei nr. 6 a O.M.A.I. nr. 1120/2005 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii internaţionale (în vigoare pană la data de 08.12.2015, când fost abrogat prin OMAI nr. 143/2015): „Personalul MAI care participă la activităţi de relaţii internaţionale este obligat: a) să-şi însuşească şi să respecte prevederile actelor normative care reglementează diferite aspecte ale relaţiilor internaţionale, potrivit caracteristicilor şi specificului activităţii respective (...);

b) să cunoască şi să respecte prevederile instrumentelor juridice internaţionale (tratate, acorduri, convenţii, înţelegeri etc.) pe baza cărora se desfăşoară activitatea la care participă”.

A anexat: Hotărârea C.S.A.T. nr.xx/.2011; Memorandumul nr. xxxx /2010 (respectiv nr. DSN x -xxxx/2011); Nota de prezentare nr. xxxx/2011.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 18 iunie 2020 TM a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MAI, şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul ECM împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins excepţia prescripţiei, calităţii procesuale pasive, inadmisibilităţii şi prematurităţii invocate de pârâtul IGJR.

A fixat termen pentru soluţionarea pe fond a cauzei la 16 iulie 2020, ora 8,55, dată la care părţile au fost citate, pârâta IGJR cu menţiunea de a depune la dosar H.G. nr. 1086/2004.

Prin sentinţa nr. xxxx/2020 pronunţată de TM în dosar nr. xxxx/xxx/2020 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul ECM în contradictoriu cu pârâtul IGJR.

A fost obligat pârâtul IGPF să plătească reclamantului contravaloarea diurnei în valută de 40 dolari/fiecare zi şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere de 1 dolar/fiecare zi echivalent în lei, conform cursului BNR de la data plăţii efective cuvenite reclamantului în temeiul art. 1 alin. 1 lit. a şi art. 3 din HG nr. 1086/2004, în urma participării acestuia în cadrul misiunii în Y în perioada 20.12.2009-24.06.2010, respectiv în W în perioada 21.07.2014-7.02.2015, sume actualizate cu dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

S-a respins în rest acţiunea.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la xx 2020 pronunţată de TM s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul ECM, în contradictoriu cu pârâtul IGJR.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr.xxxx/2020 pronunţată de TM în dosarul nr.xxxx/xxx/2020, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului „IGJR”, iar nu „IGPF”, cum eronat s-a menţionat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut cu privire la misiunea efectuată în perioada 20.02.2003-20.02.2004, în teatrul de operaţiuni Y, având în vedere că actul normativ în baza căruia solicită drepturile băneşti, respectiv H.G. 1086/2004, a intrat în vigoare ulterior acestui moment şi anume la data de 8.07.2004, neavând efect retroactiv, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiat acest petit.

Referitor la celelalte 2 misiuni, instanţa reţine că potrivit art. 1 din Legea  nr.42/2004, (în vigoare în perioada menționată în acțiune, abrogată ulterior prin Legea nr. 121/2011) prezenta lege reglementează condiţiile în care forţele armate ale României participă la misiuni în afara teritoriului statului român. Conform art. 2 din același act normativ, misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă;  b) în sprijinul păcii; c) de asistenţă umanitară; d) tip coaliţie; e) exerciţii comune; f) individuale; g) ceremoniale.

 Art. 26 din Legea nr.42/2004 statuează că ”în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va stabili sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare şi hrană ale personalului militar şi civil participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) - d), precum şi ale celui care execută controale, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune.”, iar art.27 prevede că ”Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Competenţele ministrului apărării naţionale, stabilite prin prezenta lege, sunt îndeplinite, după caz, de conducătorii instituţiilor respective.”Potrivit art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1086/2004 adoptată în executarea Legii nr. 42/2004 (forma în vigoare la momentul naşterii drepturilor), personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii - 40 dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal - 35 de dolari SUA/zi/persoană." Astfel, cum reclamantul a participat la o misiune în sprijinul păcii în afara teritoriului statului român, iar pârâtul face parte din instituțiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, față de dispozițiile legale sus-menționate, se apreciază că acesta era îndreptățit să beneficieze de diurna în valută reglementată de art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1086/2004.

Nu poate fi reținut argumentul pârâtului în sensul că drepturile bănești ale polițiștilor care desfășoară misiuni în străinătate erau reglementate exclusiv în Anexa nr. 3 din O.G. nr. 38/2003 și OMAI nr. 132/2004 în condițiile în care chiar cuprinsul prevederilor indicate de pârât, la lit. b), se menționează că polițiștii care desfășoară misiuni în străinătate în cadrul forțelor de menținere a păcii sub egida ONU, NATO sau a altor organizații internaționale beneficiază de indemnizațiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare. În ceea ce privește dispozițiile art. 77 din Anexa VII din Legea nr. 284/2010 care, de altfel, au o formulare similară dispozițiilor cuprinse în Anexa nr. 3 din OG nr.38/2003, se reține că acestea au intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care se solicită acordarea diurnei în valută în prezenta acțiune.

Pârâtul a mai invocat faptul că până la data intrării în vigoare a prevederilor art. 9 ind.1 din HG nr. 518/1995 (27 iulie 2015) poliţiştii care participau în misiuni similare celor prevăzute în Legea nr. 121/2011 nu beneficiau de drepturile aplicabile forțelor armate, potrivit legislaţiei în vigoare, aspect cuprins în Nota de fundamentare a HG nr. 582 din 15 iulie 2015 pentru modificarea si completarea HG nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni eu caracter temporar.

Instanța reține însă că prevederile HG nr. 518/1995 nu sunt incidente în cauză întrucât reclamantul nu a participat la o misiune cu caracter temporar, astfel cum sunt acestea descrise la art. 1 din această hotărâre de guvern, ci într-o misiune cu caracter permanent, iar pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, art.27 din Legea nr.42/2004 prevedea că dispoziţiile acesteia se aplică în mod corespunzător şi celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.Contrar susținerilor pârâtului nu se poate reține că "diurna în valută" a fost achitată reclamantului de statul român sau de organizaţiile internaţionale, acestea din urmă nevând obligația de a plăti acest drept salarial întrucât nu era reglementat de acordurile/ înțelegerile tehnice internaţionale, fiind reglementat doar de norma naţională, respectiv H.G. nr.1086/2004.Referitor la Decizia nr. 30/2017 pronunţată de Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. 4151/1/2016, se reține că în considerentele acesteia s-a arătat că ,,în cazul în care personalul care participă  la misiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului statului român a primit din partea organizaţiei internaţionale sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea o sumă de bani în valută destinată cheltuielilor legate de întreţinere (cazare şi hrană), acesta nu are dreptul la valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană.”

Deși problema de drept analizată este diferită de cea din prezenta cauză se apreciază că aspectele reținute în considerente sunt relevante în sensul că reclamantul are dreptul la plata diurnei în valută în condițiile în care nu a fost plătită de organizaţiei internaţionale sub egida căreia s-a desfăşurat misiunea. Or, din probele administrate nu a rezultat că diurna în valută, reglementată la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1086/2004 a fost achitată reclamantului de către organizaţia internaţională.În concluzie, reclamantul are dreptul să beneficieze de drepturile prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. a din HG nr. 1086/2004 astfel că revine pârâtului obligaţia de a achita aceste sume către reclamant. Pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat prin lipsirea reclamantului de sumele de bani ce i se cuveneau se apreciază că se impune acordarea dobânzii legale aferente datorată în temeiul O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Împotriva încheierilor din data de xx 2020 şi xx 2020, precum şi sentinţei nr. xxx/ 2020 pronunţate de TM în dosar nr.xxx/xxx/2020  a formulat recurs pârâtul IGJR ( U.M xxxx B).

CAC prin Decizia nr.xxxx/2021 a admis recursul formulat de pârâtul IGJ  ( U.M xxxx B)  împotriva sentinţei nr. xxxx/2020, încheierii din data de xxx 2020, încheierii din data de xx 2020 şi încheierii de îndreptare eroare materială din data de xx 2020 pronunţate de TM în dosar nr. xxxx/xxx/2020 în contradictoriu cu  intimatul reclamant ECM şi intimatul pârât MAI, având ca obiect obligaţia de a face, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre soluţionare la TM - Secţia CMAS.

Pentru a se pronunţa astfel, C a reţinut că:

Prin cererea înregistrată la data de data de 21.02.2020, pe rolul TM, sub nr. xxxx/xxx/2020, reclamantul ECM a chemat în judecată pârâţii MAI şi IGJR  (UM xxxx B), solicitând admiterea cererii de repunere în termen a solicitării privind obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, respectiv a diurnei în valută conform art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004; obligarea pârâţilor MAI şi IGJR, să-i plătească contravaloarea diurnei în valută de 35 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenite în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, la cursul B.N.R., în urma participării sale la Misiunea de menţinere a păcii sub egida ONU în teatrul de operaţiuni Y, în perioada 20.02.2003-20.02.2004 (pe funcţie de subofiţer); obligarea pârâţilor MAI şi IGJR, să-i plătească contravaloarea diurnei în valută de 40 de dolari SUA/fiecare zi echivalent în lei, cuvenite în temeiul art. 1 alin.(l) lit. a) din H.G. nr. 1086/2004 şi a 1 dolar SUA/fiecare zi, reprezentând costurile pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, conform art. 3 din H.G. nr. 1086/2004, la cursul B.N.R., în urma participării sale la Misiunea de menţinere a păcii sub egida xxxxx în teatrul de operaţiuni Y, în perioada 20.12.2009-24.06.2010 (pe funcţie de ofiţer), şi în perioada 21.07.2014-07.02.2015, Misiunea de menţinere a păcii sub egida NATO în teatrul de operaţiuni W (pe funcţie de ofiţer) precum şi la plata dobânzii legale calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajat ca ofiţer activ în cadrul IJJM, subordonat IGJR. În perioadele 20.02.2003 - 20.02.2004; 20.12.2009-24.06.2010; 21.07.2014-07.02.2015, a participat la misiuni internaţionale de menţinere a păcii în afara teritoriului României. 

În esenţă, reclamantul a susţinut că aceste drepturi salariale nu au fost acordate conform legislaţiei în vigoare.

În cauză, trebuie stabilită norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei materiale funcţionale de soluţionare a cauzei, raportat la calitatea reclamantului.

În considerentele Deciziei nr. 10/ 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 536 din 28 iunie 2018, s-au reţinut următoarele: „91. Doar personalul militar care are şi statutul de cadru militar şi căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 are statutul de funcţionar public, astfel încât litigiile privind raporturile de serviciu, deci şi cele privitoare la plata unor drepturi de natură salarială aparţin competenţei instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât, pe baza definiţiei din art. 2 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia funcţionarul public este o persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, şi a prevederilor art. 1 şi art. 4 - 6 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare - ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, indiferent de apartenenţa instituţională (Ministerul Apărării Naţionale, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţile subordonate) - sunt persoane numite într-o funcţie publică, deci o varietate a funcţionarilor publici, iar prevederile Legii nr. 188/1999 le sunt aplicabile, cu titlu de reglementare generală, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ. 92. Faptul că Statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) nu îi denumeşte ca atare, nu poate constitui un argument suficient pentru ca militarii să nu fie consideraţi funcţionari publici, întrucât nici pentru alte categorii de personal reglementările statutare ale acestora nu utilizează termenul de funcţionari publici (cum este cazul personalului de specialitate al instanţelor şi parchetelor, funcţionarii publici ai Corpului diplomatic şi consular guvernaţi de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare).”

Însă, potrivit art. 597 alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2020 privind Codul administrativ, publicată în M.Of. Nr. 555 din 5 iulie 2019, „(2) La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă: (...); b) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 20, 201 - 2010, ale art. 60 alin. (3), ale art. 601 - 604, 621 - 6213 şi ale anexei nr. 2 care se aplică pentru realizarea evaluării performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici pentru activitatea desfăşurată în anul 2019;”

Iar potrivit art. 382 din Codul Administrativ, adoptat prin OUG nr. 57 din 03 iulie 2019, din Titlul II: Statutul funcţionarilor publici „Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (...); h) personalul militar;”

Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, „(1) Personalul Ministerului Apărării Naţionale este format din personal militar şi personal civil.”

 Potrivit art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare „(1) Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau subofiţer, în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, în condiţiile prevăzute de lege.”

Personalul militar este format din corpul subofiţerilor, corpul maiştrilor militari şi corpul ofiţerilor, potrivit gradelor pe care le au, aşa cum rezultă din art. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Ca urmare, devin aplicabile prevederile art. 1 alin. 2 din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, în conformitate cu care: „Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.”

Nu există vreo prevedere derogatorie în Legea nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, care să reglementeze o jurisdicţie derogatorie sau un statut special, exclus de la aplicarea prevederilor codului muncii sub aspectul jurisdicţiei instanţelor de dreptul muncii.

În cauză sunt incidente prevederile art. 278 din Codul muncii, potrivit cărora: „(1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile. (2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.”

Litigiul se poartă asupra unor drepturi băneşti din perioadele 20.02.2003 - 20.02.2004; 20.12.2009-24.06.2010; 21.07.2014-07.02.2015, când reclamantul a participat la misiuni internaţionale de menţinere a păcii în afara teritoriului României, drepturi de natură salarială.

Întrucât data introducerii acţiunii este ulterioară intrării în vigoare a Codului administrativ, problema efectelor deciziei Î.C.C.J. este lămurită.

Curtea a menţionat că prin Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 872 din 16 octombrie 2018, s-a statuat că, „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.”

În considerentele acestei decizii (paragrafele 16-18), s-a arătat că, în cadrul competenţei jurisdicţionale, trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale. În cauză, este necesar a stabili dacă, în cazul competenţei specializate, compunerea/constituirea completului de judecată este subsecventă stabilirii competenţei primei instanţe în condiţiile art. 130 alin. 2 şi art. 131 C.proc.civ. Cu alte cuvinte, dacă prin neinvocarea în condiţiile legii a excepţiei de necompetenţă, completul respectiv devine competent să soluţioneze cauza şi nu se mai poate vorbi de o nelegală compunere/constituire care să ducă la nulitatea hotărârii.

În dezlegarea acestei probleme de drept, trebuie avute în vedere paragrafele nr. 19-21 din considerentele Deciziei nr. 17/2018 pronunţată de Î.C.C.J., Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a statuat că dispoziţiile art. 35 alin. 2 şi ale art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 sunt în primul rând norme de organizare judiciară, iar abia în al doilea rând norme de competenţă de ordine publică, care reglementează competenţa unei secţii sau a alteia (respectiv complet specializat) de la nivelul unei instanţe (în sens funcţional - judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcţie de natura litigiului dedus judecăţii. Aşadar, normele care reglementează instanţele/completurile specializate au o natură duală, ce determină un tratament juridic specific în cazul încălcării acestora.

Este posibil ca, urmare a greşitei calificări a naturii juridice a litigiului, acesta să fie soluţionat de un complet necompetent şi, totodată, nelegal compus sub aspect calitativ, greşita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetenţa.

În materia competenţei specializate, regimul de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate anihila natura primordială a normelor de organizare judiciară, în sensul ignorării aspectului alcătuirii instanţei din perspectiva specializării judecătorilor.

Reglementând excepţia de necompetenţă şi delimitând necompetenţa de ordine publică de cea de ordine privată, art. 129 din Codul de procedură civilă nu se referă şi la competenţa materială procesuală (specializată). Astfel, trebuie observat că necompetenţa unui complet/secţii specializate nu poate fi încadrată în clasificarea cuprinsă în art. 129. Deşi este o „necompetenţă de ordine publică”, elementele definitorii ale acesteia nu se regăsesc la art. 129 alin. 2 pct. 1 - 3 din Codul de procedură civilă, ci în Legea nr. 304/2004.

Ca urmare, din perspectiva normelor de organizare judiciară, nelegala compunere/constituire poate fi invocată pe calea unei excepţii de procedură, dilatorii şi absolute, în orice stare a procesului, inclusiv de instanţă din oficiu, conform art. 247 alin. 1 C.proc.civ. (în acest sens s-a pronunţat şi Î.C.C.J., Secţia a II-a civilă, prin Decizia nr.xxx din 7 noiembrie 2018).

În cauză, Secţia de CAF trebuie să învestească în primă instanţă secţia specializată în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale, întrucât nu sunt deduse judecaţii raporturi juridice de drept public, administrativ, ci raporturi juridice de dreptul muncii.

Trebuie menţionat şi faptul că prin Decizia nr. 19/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. 1922/1/2021, s-a statuat că „În interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competența materială procesuală de soluționare în primă instanță a cauzelor având ca obiect obligarea instituțiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparține secțiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.”

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul TM – Secţia CMA  sub nr.xxx/xxx/2020*  la data de 16.11.2021.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa constată şi reţine următoarele:

Conform art.248 alin.1  instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de Procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori, după caz, cercetarea în fond cauzei.

Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MAI invocată de acest pârât, instanța reține că excepția este întemeiată.

Reclamantul este ofițer activ în cadrul IJJM, subordonat IGJR și obiectul litigiului de față constă în drepturi bănești (diurnă)  pentru perioadele 20.02.2003 - 20.02.2004, 20.12.2009 - 24.06.2010, 21.07.2014 - 07.02.2015  când reclamantul a participat la misiuni internaționale de menținere a păcii în afara teritoriului României, drepturi de natură salarială.

Așa cum a reţinut și CAC în Decizia nr.xxxx/2021  de trimitere spre rejudecare,  devin aplicabile dispozițiile art.1 alin.2 din Codul Muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003  în conformitate cu care: "Prezentul cod se  aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".

Fiind un litigiu de muncă, conform art.267 Codul Muncii,  părțile conflictului de muncă sunt salariații și angajatorii, în speță între reclamant și pârâtul MAI neexistând raporturi de serviciu, acesta fiind angajatul IJJM.

Astfel, stabilirea și acordarea diferențelor drepturi bănești aferente unui raport de serviciu,  constituie atributul exclusiv al angajatorului, subiectul pasiv al raportului obligațional de dus judecății, care are obligația verificării condițiilor de acordare și de stabilire a drepturilor bănești solicitate.

Ca atare acest pârât nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, fiind aplicabilă pe deplin Decizia nr.13/2016  pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de ÎCCJ în care a statuat că „Ministerul Afacerilor Interne în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dintre angajați și instituțiile/ unitățile cu personalitate juridică aflată în subordinea ta, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială”.

Pentru aceste motive va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MAI și în consecință va respinge acțiunea față de acest pârât.

Pentru argumentele arătate mai sus, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului IGJR, așa cum s-a  arătat raporturile juridice au fost derulate pe perioada în litigiu, între reclamant și acest pârât, care emis ordinele de detașare pe perioada  în litigiu în ceea ce îl privește pe reclamant stabilind situația juridică a reclamantului în baza căruia acesta pretinde diurna, diurnă care trebuie stabilită și plătită în consecință de acest pârât.

Totodată, chiar acest pârât invocă în apărare ordinele de salarizare emise de acesta, care fac obiectul litigiului de față.

Cu privire la excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii invocate tot de acest pârât, instanța urmează să le respingă.

Aceste excepții sunt întemeiate pe dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004  privind contenciosul administrativ, vizând neparcurgerea de către reclamant a procedurii prealabile anterior sesizării instanței, or  obiectul cauzei de față reprezintă un conflict de muncă, plata unor drepturi bănești pentru care nu este reglementată vreo procedură prealabilă.

Totodată, în speță nu se contestă, nu se solicită anularea unor acte administrative, de salarizare emise de ordonatorul de credite, ci recunoașterea și plata drepturilor, fiind pe deplin aplicabile și considerentele Deciziei (RIL) nr.9/2017  prin care ÎCCJ a reținut că, în litigiile având ca obiect obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, art.34 din Legea nr.330/2009, art.30 din Legea nr.284/2010, art.7 din Legea nr.285/2010, art.11 din O.U.G. nr.83/2014  trebuie interpretate în sensul că nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește misiunea internațională din perioada 20.02.2003 - 20.02.2004 (xxxx- Y)  pentru care reclamantul a solicitat drepturi bănești în baza H.G. nr.1086/2004, or  actul normativ și-a produs efecte începând cu data de 01.01.2005,  reclamantul beneficiind de drepturile bănești potrivit actelor normative în vigoare în acel moment - H.G. nr.278/2003 și H.G. nr.132/2002, instanța reține că, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul revenind și arătând că își restrânge pretențiile pentru această perioadă, solicitând drepturile de diurnă pentru lunile ianuarie și februarie 2004, conform art.7 alin.1 din H.G. nr.1086/2004 iar inadmisibilitatea invocată nu este o veritabilă excepţie ci în speţă, vizează o apărare de fond.

Astfel, excepția inadmisibilității acțiunii, a unei cereri de chemare în judecată este o excepție de procedură care intervine  pentru cauze extrinseci cererii de chemare în judecată astfel încât, în cazul în care o normă legală imperativă reglementează exercitarea unei acțiuni civile, în mod expres  sau implicit sau impune respectarea unei condiții de exercitare a căii procedurale aleasă de parte și nu sunt respectate aceste condiții pentru exercitarea acțiunii, atunci intervine sancțiunea inadmisibilității, având ca efect contestarea dreptului părții interesate de  a sesiza instanța.

Având în vedere, obiectul prezentei cauze -  recunoașterea și plata unui drept salarial, a diurnei -  nu se poate susține existența vreunui fine de neprimire a acțiunii în fața instanței, neexistând nicio neregularitate care privește exercițiul dreptului la acțiune pentru a fi primită excepția inadmisibilității cererii introductive la instanță, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

 Totodată față de argumentele expuse de către pârât prin întâmpinare în susținerea acestei excepții, se reține că  acesta confundă sancțiunea inadmisibilității cu lipsa de temei a acțiunii, care presupune analizarea pe fond a pretențiilor formulate.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța constată că este întemeiată pentru următoarele argumente:

Acțiunea reclamantului, înregistrată la instanță la data de 21.02.2020 ,precizată, aşa cum s-a arătat mai sus, vizează plata diurnei pentru perioadele ianuarie 2004 - 20.02.2004, 20.12.2009 - 24.06.2010, 21.07.2014 - 07.02.2015,  reclamantul arătând la termenul de judecată din 12.01.2022  că nu mai susține cererea sa de repunere în termenul de prescripție formulată prin acțiunea introductivă, solicitând respingerea excepției, arătând că a luat cunoștință de existența drepturilor salariale prevăzute de H.G.nr.1986/2004  abia la data de 15.07.2019,  așa cum a arătat în acțiune, sens în care nu era îndeplinit termenul de prescripție de 3 ani.

Problema litigioasă, invocată de reclamant drept cauză a depășirii termenului de prescripție constă în împrejurarea că H.G. nr.1086/2004,  care stă la baza pretențiilor sale este act militar și care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, fiind declarată „act nepublic” și care nici nu i-a fost comunicată pe cale oficială,  ca atare consideră practic că acest termen de prescripție nu a început niciodată să curgă.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța reține  că în primul rând ca fiind incidente dispozițiile Codului Muncii, adoptat prin Legea nr.53/2003,  dispozițiile art.268 alin.1 lit.c Codul Muncii  instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, dispoziții care se completează cu cele din Codul Civil.

Totodată, având în vedere, perioada în litigiu, instanța reține că potrivit art.6 alin.4 Cod Civil 1865,  prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime suspuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Totodată, se va  ține seama de cele statuate prin Decizia nr.1/2004  pronunțată în recurs în interesul legii de ÎCCJ, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 şi art.223 din Legea nr.71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și art.6 alin.4, art.2512 și art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil,  respectiv că prescripțiile exclusive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân nesupuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958,  privitor la prescripție  extinctivă, republicat.

Ca atare, față de aceste dispoziții incidente, se reține că termenul de prescripție este de 3  ani și el curge de la data nașterii dreptului material la acțiune care în coincide cu data la care s-a  încheiat fiecare din misiunile internaționale.

Cu privire la problema de drept  invocată de reclamant, aceea că actul în care sunt prevăzute drepturile solicitate și cu cuantumul concret al sumelor de bani la care acesta este îndreptățit, respectiv H.G. nr.1086/2004,  nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,  aceasta a făcut obiectul sesizării ÎCCJ -  completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de către CAC - Secția CAF în dosarul nr.xxx/xxx/2020,  în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Prin Decizia nr.18/2021,  publicată în M.Of. nr.931/2021,  ÎCCJ a respins sesizarea ca inadmisibilă, reținând că nu este vorba de o sesizare care să privească dezlegarea unei probleme de drept, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau a conținutului norme juridice, ci se are în vedere aplicarea normei în scopul de a identifica soluția ce trebuie dispusă în cauză.

În argumentarea deciziei se găsesc o serie de considerente privind stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripție, astfel:

„78. Procedând la verificarea primului aspect, anume dacă întrebarea formulată are natura unei probleme de drept, se reţine că, potrivit art. 2.523 teza a doua din Codul civil: "Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune (...), după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

79. Reiese cu evidenţă, din conţinutul normei juridice enunţate, că determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune trebuia să cunoască naşterea dreptului subiectiv reclamat se face după împrejurări, aceasta însemnând că, de la caz la caz, este necesar să se verifice dacă şi în ce măsură titularul dreptului concret pretins trebuia să cunoască faptul că dreptul său la acţiune a luat naştere.

80. În condiţiile în care legea nu instituie reguli după care să se procedeze la evaluarea capacităţii unei persoane de a cunoaşte naşterea dreptului prescriptibil şi nici repere orientative pentru o asemenea evaluare, concluzia care se poate deduce este aceea că legiuitorul a lăsat judecătorului deplina putere de a aprecia, în fiecare dintre situaţiile particulare ce formează obiectul unei proceduri judiciare contencioase, dacă părţile interesate demonstrează că a fost manifestată o conduită rezonabil de diligentă spre a se cunoaşte existenţa dreptului subiectiv în coordonate adecvate pentru a fi exercitată o acţiune în justiţie validă.

81. Or, o asemenea evaluare poate fi realizată în modalitatea specifică fiecărei proceduri judiciare contencioase, şi anume analizând probatoriul pe care părţile pot să îl furnizeze - corespunzător poziţiei procesuale adoptate şi obligaţiei ce rezultă din art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, conform căruia "Părţile au obligaţia (...) să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia" - spre a justifica încadrarea ori neîncadrarea demersului judiciar al reclamantului în termenul de prescripţie.

82. Prin urmare, din conţinutul regulii generale consacrate cu valoare de principiu în art. 2.523 din Codul civil trebuie desprinsă concluzia că, pentru stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripţie, se impune verificarea unor aspecte de fapt ale litigiului în care se iveşte o atare problemă.

83. Relaţionarea pe care instanţa de trimitere a făcut-o între prevederile art. 2.523 din Codul civil, pe de o parte, şi prevederile HG nr. 582/2015 şi ale HG nr. 1.086/2004, pe de altă parte, nu este de natură să conducă la o concluzie diferită de cea expusă în precedent pentru că menţionatele hotărâri de Guvern nu conţin vreo dispoziţie derogatorie de la regulile generale ale prescripţiei extinctive, după cum nu conţin vreo dispoziţie neclară ori lacunară referitoare la aceeaşi materie a prescripţiei. Trimiterea pe care HG nr. 582/2015 o face la drepturile de natură salarială reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi împrejurarea că acest din urmă act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, constituie repere obiective care se cer a fi avute în vedere în demersul de evaluare a conduitei reclamantului, respectiv a diligenţei pe care acesta trebuia să o manifeste spre a cunoaşte naşterea dreptului litigios.

84. Se impune a fi menţionat şi că nepublicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a HG nr. 1.086/2004 are ca aparentă justificare faptul că aceasta reprezintă un act normativ ce reglementează drepturi şi obligaţii specifice unor raporturi juridice generate de participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român şi, din acest motiv, se circumscrie excepţiei permise de teza finală a art. 108 alin. (4) din Constituţie şi de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000. În cadrul procedurii pendinte, analiza va avea ca premisă regularitatea acestei calificări a respectivului act normativ şi, implicit, a caracterului de a fi nesusceptibil de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin actul de sesizare nefiind evidenţiată vreo problemă de interpretare din această perspectivă.

85. Astfel, deşi din principiul general de drept "nemo censetur ignorare legem" decurge prezumţia de cunoaştere a legii, aceasta nu poate opera în privinţa Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru că prezumţia este într-o necesară şi directă relaţie cu aducerea la cunoştinţă a actului normativ prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Neavând regimul juridic de act normativ publicat pe această cale căreia legiuitorul, prin art. 108 alin. (4) din Constituţie şi art. 11 din Legea nr. 24/2000, îi conferă valoarea de unică sursă de aducere la cunoştinţa generală a informaţiilor privind conţinutul actelor normative, în privinţa hotărârii de Guvern în discuţie nu poate opera prezumţia de cunoaştere menţionată anterior.

86. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că nici în lege, nici în principiile generale de drept consacrate doctrinar şi jurisprudenţial nu se regăseşte suportul necesar spre a deduce o prezumţie legală de necunoaştere a legii în cazul în care este vorba de textul unui act normativ nepublicat în modalitatea specifică menţionată anterior. O asemenea reglementare trebuie privită ca orice act juridic care produce efecte faţă de destinatarii drepturilor şi obligaţiilor pe care le instituie, iar în situaţiile în care se ivesc litigii cu privire la aceste drepturi şi obligaţii se impune a se verifica în concret dacă respectivii destinatari au avut acces la informaţii suficiente spre a lua cunoştinţă de conţinutul actului ce li se adresează.

87. Aşadar, este necesar a se stabili, în fiecare litigiu în parte, dacă şi în ce măsură destinatarul unui act normativ nepublicat a avut posibilitatea de a afla despre existenţa lui, spre a solicita să i se asigure accesul la textul respectivului act şi dacă acesta a fost împiedicat să cunoască reglementările relevante, în pofida demersurilor utile şi adecvate pe care le-a întreprins pentru o atare finalitate. Într-un context particular precum cel din litigiul aflat pe rolul instanţei de trimitere trebuie verificat şi dacă regulile de funcţionare internă ale instituţiei deţinătoare obligă la informarea persoanei interesate cu privire la conţinutul actului normativ nepublicat care priveşte statutul său profesional, ţinându-se cont inclusiv de încadrarea sau neîncadrarea acestui act în categoria celor secretizate.”

Având în vedere toate argumentele de mai sus şi analizând susţinerea reclamantului că termenul de prescripţie nu a început să curgă decât începând cu data de 15 iulie 2019 când a cunoscut naşterea dreptului material la acţiune, respectiv  de existenţa drepturilor salariale prevăzute în H.G. nr.1086/2004, instanţa constată că este neîntemeiată.

Drepturile solicitate de reclamant au fost stabilite prin Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, conform art.27 din acest act normativ, actul nepublic la care se face referire fiind dat numai în executarea şi punerea în aplicare a legii, după cum se menţionează la art.26.

Astfel, potrivit art.26 din Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritorului statului român, s-a prevăzut că, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Guvernul va stabilit sporurile specifice, drepturile de diurnă, cazare şi grană ale personalului militar şi civil participant la misiunile prevăzute la art.2 lit.a – d (misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară, tip coaliţie). Punerea în aplicare a acestor prevederi a fost realizată prin H.G. nr.1086/2004.

Deci, actul normativ care a stat la baza reglementării drepturilor pretinse de reclamant, respectiv Legea nr.42/2004, a fost publicat în M.Of. nr.242/18 martie 2004, reclamantul putând şi trebuind să cunoască existenţa dispoziţiilor art.26 şi în consecinţă, având posibilitatea de a face demersuri în sensul solicitării de a i se comunica dacă aceste drepturi au fost stabilite, cu atât mai mult cu cât, de la intrarea în vigoare a Legii nr.42/2004 şi până la plecarea în misiunile următoare a trecut o durată de timp considerabilă.

Conform înscrisurilor depuse de pârât, reclamantul cel puţin trebuia să cunoască despre existenţa acestui act normativ anterior datei introducerii acţiunii.

Astfel că, prin ordinul IGJR nr.xxx/2007 pentru aprobarea „Manualului de proceduri scrise (formalizate) de operare/intervenţie şi control, pentru structurile JR”, intrat în vigoare la data de 01.07.2007, lucru confirmat prin „Lista unităţilor, direcţiilor, serviciilor unde s-a distribuit Ordinul IGJR nr.xx/.2007”.

Aşadar, potrivit art.3 alin.2 din Normele Metodologice DGRMU – DAERI nr.xxxx/xxxxx/2001 privind selecţionarea, pregătirea, încadrarea şi trimiterea în misiuni internaţionale a personalului MAI: „Selecţionarea personalului pentru participarea la misiuni internaţionale în afara teritoriului naţional se face cu acordul acestuia, prin semnarea la depunerea candidaturii şi la plecare în misiuni a unui raport”. De asemenea, în cadrul aceloraşi Norme Metodologice, la art.40 este prevăzut în mod clar faptul că „Pe timpul cât se află la misiune în străinătate, personalul va beneficia de drepturi băneşti corespunzătoare, potrivit reglementărilor în vigoare.”

În acelaşi context, potrivit Anexei nr.6 a O.M.A.I. nr.1120/2005 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de relaţii internaţionale (în vigoare până la data de 08.12.2015, când a fost abrogată prin OMAI nr.143/2015), Personal MAI care participă la activităţi de relaţii internaţionale este obligat: a) să-şi însuşească şi să respecte prevederile actelor normative care reglementează diferite aspecte ale relaţiilor internaţionale, potrivit caracteristicilor şi specificului activităţii respective(...);

b) să cunoască şi să respecte prevederile instrumentelor juridice internaţionale (tratate, acorduri, convenţii, înţelegeri etc.) pe baza cărora se desfăşoară activitatea la care participă”.

La data de 27.07.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. nr.582/2015 entru modificarea şi completarea HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care la art.I pct.11 face trimitere la H.G. nr.1086/2004, rezultând în mod neechivoc că reclamantul nu s-a aflat în imposibilitatea de a cunoaşte despre existenţa H.G. nr.1086/2004, astfel cum acesta susţine, ci a ales să rămână în pasivitate.

De asemenea, la data de 23.12.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României H.G. nr.999/2015 pentru modificarea HG nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, iar în cuprinsul Notei de Fundamentare a acestui act normativ, publicată pe site-ul Guvernului României în aceeaşi dată, se face trimitere la H.G. nr.1086/2004.

Referire la prevederile actului normativ – H.G. nr.1086/2004, au fost făcute exclusiv, odată cu publicarea în M.Of. nr.509 din 3 iulie 2017 a Deciziei nr.30 din 15 mai 2017 a ÎCCJ (completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.77 alin.2 din anexa nr.VII a Legii nr.284/2010, raportate la prevederile art.2 şi 6 din H.G. nr.1.086/2004 şi la dispoziţiile art.6, art.13 şi art.15 alin.2 din O.M.A.I. nr.310/2009.

Având în vedere atât faptul că în Legea nr.42/2004 şi legea nr.121/2011 au fost prevăzute drepturile care fac obiectul prezentului litigiu, precum şi că prin H.G. nr.582/2015 şi H.G. nr.999/2015 s-a făcut trimitere expresă la H.G. nr.1086/2004, reclamantul a avut în repetate rânduri posibilitatea obiectivă de a afla despre existenţa H.G. nr.1086/2004.

Totodată, reclamantul a luat cunoştinţă de prevederile H.G. nr.1086/2004 chiar în virtutea funcţiei pe care o ocupă, cu precizarea că, fără a avea acces la documente clasificate acesta nu ar fi putut să exercite atribuţiile funcţiei respective.

Ca atare, o serie de acte normative publicate în Monitorul oficial au făcut referire la H.G. nr.1086/2004.

Astfel, la data de 27.07.2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 558/27 iulie 2015, H.G. nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, care a modificat H.G. nr. 518/1995, introducând un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins:

„Polițiștii care participă la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român în comun cu forțele armate ale României sau similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, pentru forțele armate, beneficiază de diurnă şi cazare cu aplicarea dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările şi completările ulterioare.”

În expunerea de motive a H.G. nr. 582/2015 s-a arătat că „Prin Legea nr. 121/2011 privind participarea forțelor armate la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român se stabilesc condițiile în care forțele armate ale României participă la misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, precum şi anumite drepturi de care beneficiază.

Potrivit art. 26 Legea nr. 121/2011, drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiunile şi operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi ale celui care execută misiuni în zona de operații, în sprijinul forțelor armate dislocate, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune sau operație, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Această dispoziție a fost preluată din Legea nr.42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român în cuprinsul căreia la art. 26 se regăsește o normă asemănătoare. În baza art. 26 din Legea nr.42/2004 a fost emisă Hotărârea Guvernului nr.1086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare.

HG nr.1086/2004 stabilește inclusiv diurnele în valută, alocațiile valorice de hrană şi acordarea unor sume pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.

În prezent, polițiștilor care participă în misiuni similare celor prevăzute în Legea nr.121/2011 nu beneficiază de drepturile aplicabile forțelor armate, ci de drepturile prevăzute de HG nr. 518/1995, inclusiv sub aspectul cuantumului diurnei.

Astfel, se creează o situație de discriminare în privința drepturilor de diurnă de care beneficiază polițiștii trimiși în misiuni similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr.121/2011, pentru forțele armate.”

Având în vedere prevederile explicite din H.G. nr. 582/2015 şi din H.G. nr. 518/1995, instanţa  reţine că reclamantul avea posibilitatea de a cunoaște existența drepturilor conferite prin H.G. nr.1086/2004 începând de la data de 27.07.2015.

În același sens, instanţa mai observă că dispozițiile H.G. nr. 1086/2004 au format şi obiectul examinării instanţei supreme, în Decizia ÎCCJ nr. 30/2017 , pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 509 din 3 iulie 2017.

În considerentele acestei decizii, instanţa supremă a reținut următoarele:

„Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 121/2011: "Drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiunile şi operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi ale celui care execută misiuni în zona de operații, în sprijinul forțelor armate dislocate, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune sau operație, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

 70. Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, în cadrul misiunilor şi operațiilor la care participă forțelor armate în afara teritoriului statului român, sunt incluse şi misiunile de pace.

 71. Textul de lege menționat este similar reglementării anterioare, cuprinsă în art. 26 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forțelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român.

 72. În temeiul art. 26 din Legea nr. 42/2004 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, care, la art. 2 alin. (1) prevede că personalul participant la misiuni în sprijinul păcii în afara teritoriului statului român, beneficiază gratuit de drepturi de hrană şi cazare.

 73. Conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) şi alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, hrănirea şi cazarea personalului se asigură în conformitate cu prevederile acordurilor/înțelegerilor tehnice încheiate pentru participarea la misiune, iar, în lipsa unor acorduri/înțelegeri tehnice, personalul beneficiază de o alocație valorică de hrană de 20 de dolari SUA/zi/persoană şi de cazare, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 518/1995, cu modificările şi completările ulterioare.”

Referitor H.G. nr. 1086/2004, tot în considerentele Deciziei nr. 30/2017 (paragraful 62), instanţa supremă a arătat că „Această hotărâre de guvern nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, considerându-se, probabil, că prin reglementarea unor probleme privind forțele armate, conține informații clasificate. Nu constituie obiectul prezentei sesizări determinarea dacă a fost încadrată sau nu corect în această categorie această hotărâre de guvern, astfel că argumentele reclamanților formulate în cadrul punctului de vedere la raport în acest sens sunt neavenite.”

În mod similar, nici în prezenta speță nu s-a contestat legalitatea declarării H.G. nr. 1086/2004 ca act conținând informații clasificate, ci doar pretinsa imposibilitate a reclamantului de a cunoaște existența acestui act.

Or, având în vedere atât prevederile explicite din H.G. nr. 582/2015 – inclusiv expunerea de motive a acestui act normativ – cât şi cele din H.G. nr. 518/1995, instanţa reţine că reclamantul avea posibilitatea de a cunoaște existența drepturilor conferite prin H.G. nr. 1086/2004 începând de la data de 27.07.2015, tot din acest moment având posibilitatea de a solicita studiul conținutului H.G. nr. 1.086/2004.

Instanţa admite că respectivele referire nu echivalau cu accesul la conținutul H.G. nr. 1.086/2004, însă reclamantul nu are nicio a justificare pentru faptul că nu a solicitat – după data de 27.07.2015, când existența H.G. nr. 1.086/2004 a fost menționată în cuprinsul unui text publicat în Monitorul Oficial – accesul la dispozițiile H.G. nr. 1.086/2004.

Prin urmare, reținând că reclamantul avea posibilitatea de a cunoaște existența drepturilor conferite prin H.G. nr.1086/2004 începând de la data de 27.07.2015, nu se poate reţine încălcarea dispozițiilor art. 2532 alin. 5 din noul Cod civil, conform cărora: ”prescripția nu începe să curgă iar dacă a început să curgă, ea se suspendă cât timp debitorul, în mod deliberat ascunde creditorului existența datoriei sau exigibilitatea acesteia.” Chiar admițând o astfel de ascundere a existenței obligațiilor stabilite prin H.G. nr. 1.086/2004 până la data de 27.07.2015, ulterior acestei date reclamantul avea posibilitatea de a solicita accesul la dispozițiile H.G. nr. 1.086/2004, în speță nefiind dovedit un refuz al autorității pârâte de a permite un astfel de acces.

În privința dispozițiilor art. 2523 din noul Cod civil, potrivit cărora: „prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.”, instanţa reţine – în acord cu aspectele constatate mai sus – că reclamantul trebuia să cunoască nașterea dreptului său la sumele reglementate prin H.G. nr. 1.086/2004 tot din momentul publicării în Monitorul Oficial, Partea I a prevederile explicite din H.G. nr. 582/2015, respectiv la data de 27.07.2015.

Prin urmare, chiar făcând abstracție de faptul că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 121/2011 prevedeau că "Drepturile de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport ale personalului militar şi civil participant la misiunile şi operațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi ale celui care execută misiuni în zona de operații, în sprijinul forțelor armate dislocate, în conformitate cu specificul fiecărui tip de misiune sau operație, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului." – şi care permiteau reclamantului să solicite accesul la acea hotărârea de Guvern ne circumstanțiată prin indicarea numărului şi anului emiterii – instanţa consideră întemeiată opinia conform căreia drepturile invocate de către reclamant au fost reglementate prin Legea nr. 42/2004, respectiv Legea nr. 121/2011, iar cel mai târziu la data de 27 iulie 2015, la data intrării în vigoare a HG nr. 582/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, reclamantul ar fi putut cunoaște fără niciun dubiu drepturile bănești care i se cuvin şi solicita recunoașterea lor. Chiar în ipoteza în care s-ar admite că termenul de prescripție ar începe să curgă de la această dată, s-ar fi împlinit la data de 27 iulie 2018, pentru drepturile anterioare datei de 27.07.2015.

În ceea ce priveşte lipsa dovezii aducerii la cunoştinţă reclamantului a dispoziţiilor H.G. nr.1086/2004 de către autoritatea pârâtă, acestea nu au releveanţă în rapprt cu data obiectivă identificată de la care reclamantul putea cunoaşte existenţa H.G. nr.1086/2004.

Luând în considerare toate cele de mai sus, va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi va respinge în consecinţă acţiunea ca fiind prescrisă.

Această sentinţă a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului formulat de  reclamant ca nefondat şi  a respingerii ca lipsit de interes a apelului incident formulat de pârâtul  Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin Decizia nr. 1547/14.06.2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Domenii speta

Spete similare