Contestaţie decizie de pensionare

Sentinţă civilă 492/2019 din 28.06.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2019:010.000492

Cod operator 2442/2443

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 492/2019

Şedinţa publică de la 28 Iunie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta C.A.în contradictoriu cu pârâta C....

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta C.A., personal şi asistată de M.C. – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România – Filiala Tg-Jiu, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic C.V..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;

Fiind primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, instanţa în baza dispoziţiilor art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă va proceda la verificarea competenţei.

Procedând la verificarea competenţei, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza de faţă,  în temeiul  dispoziţiilor art. 269 alin.1 şi 2  din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art.2 din Codul de procedură civilă.

La interpelarea instanţei, reclamanta C.A. învederează, prin limbajul mimico – gestual, că doreşte să fie reprezentată de M.C. – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România – Filiala Tg-Jiu.

M.C. depune la dosarul cauzei legitimaţia nr.101 GJ emisă de Asociaţia Naţională a Surzilor din România – Filiala Tg-Jiu, precum şi legitimaţia din care rezultă calitatea acestuia de traducător în limbajul mimico – gestual.

La interpelarea instanţei, consilier juridic C.V. învederează că nu a fost emisă o decizie de acordare a pensiei minim garantate.

Tribunalul acordă părţilor cuvântul pe probatoriul invocat.

Reprezentantul convenţional al reclamantei solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi a probei cu înscrisuri noi, respectiv adresa nr.... privind cererea reclamantei de suspendare a deciziei emise de C..., adeverinţa nr.... emisă de Ministerul Afacerilor Interne şi adresa nr... emisă de C.N.A.S. a Republicii Moldova din care rezultă că reclamanta nu beneficiază de prestaţii sociale prin intermediul sistemului public de asigurări sociale al Republicii Moldova.

Consilier juridic C.V. solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, învederând, totodată, că nu solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse de către reclamantă.

M.C. – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România – Filiala Tg-Jiu învederează că nu se opune încuviinţării probei cu înscrisurile depuse de către pârâtă.

În temeiul art.258 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin. 1 Cod procedură civilă şi art.292 Codul de procedură civilă, instanţa încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părţi şi proba cu înscrisurile depuse în şedinţă publică.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Consilier juridic C.V., pentru pârâtă, având cuvântul, solicită respingerea acţiunii conform motivelor invocate prin întâmpinare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin contestația înregistrată sub nr...., contestatoarea C.A. a formulat contestație împotriva deciziei nr.... din .... emisă de C..., pe care o consideră nelegală și netemeinică, admiterea contestației, anularea deciziei mai sus menționate, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din bugetul de stat.

În baza art.411 alin.2. C.P.Civila a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În fapt, a arătat contestatoarea următoarele:

Este o persoană cu deficiență de auz şi cu cetățenie străină ( din Republica Moldova ) și s-a căsătorit cu C.N.D., cetățean român conform certificatului de căsătorie nr. .... ..

În urma căsătoriei s-a prezentat la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu grad de handicap – permanent.

La C... a fost înregistrată în sistem în urma încheierii contractului de asigurări sociale nr...., ulterior s-a prezentat la Comisia de Expertiza Medicală a Capacității de Muncă Gorj, unde i-a fost emisă decizia medicală nr.... conform căreia i s-a aprobat pensie de invaliditate.

Consideră că decizia pe care o contestă este nelegală și netemeinică, deoarece în perioada 26.07.2018-31.01.2019, a avut permis de şedere valabil în România, contract de asigurări sociale tot valabile pe această perioadă deci ea a dobândit legal această sumă şi nu trebuie să fie obligată să o restituie.

Se consideră îndreptățită de a primi aceleași drepturi ca un cetățean roman deoarece este căsătorită cu un cetățean roman şi are permis de ședere valabil pe o perioadă de 5 ani, aspect care nu i s-a luat în considerare deoarece primul permis a fost valabil un an de zile cu drept de prelungire, prelungire pe care a şi făcut -o.

De asemenea,ea face dovada șederii în Romania pe toată perioada cât a primit această pensie de invaliditate.

Față de cele arătate, a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei privind restituirea sumelor încasate.

Alăturat a depus: decizia nr.... din 02.04. 2019, cererea adresată la 5.04.2019 la C..., cu procedura  prealabila, contract de asigurări sociale, copie permis de ședere în Romania, certificat de căsătorie, decizie asupra capacității de muncă nr/. ..., decizie nr.. din .., certificat de handicap.

Legal citată, în condițiile art.205 C.pr.civ. și următoarele din C.pr.civ. intimata Casa Județeană de Pensii a formulat întâmpinare în dosarul nr...., ce are ca obiect acțiunea numitei C.A. împotriva deciziei de debit nr. ....

În fapt, prin decizia de pensie nr.... a fost admisă cererea petentei privind acordarea pensiei de invaliditate, drepturile de pensie de asigurări sociale de stat corespunzător stagiului de cotizare realizat ca urmare a contractului de asigurare socială încheiat cu instituția pârâtă, a fost stabilit la suma de 1 leu, beneficiind şi de indemnizație socială conform art. 2 alin. ( l) din OUG nr. 6/2009.

Ulterior, prin decizia nr..... s-a constituit în sarcina petentei un debit în sumă de 3958 lei ca urmare a faptului că pe perioada 26.07.2018-31.01.2019 petenta a încasat necuvenit indemnizație socială.

Conform prevederilor art. 2 din OUG nr. 6/2009 beneficiază de pensia socială minimă garantată, pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în Romania, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau anual în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.

Din actele depuse la dosarul de pensie petenta nu a făcut dovada domiciliului în Romania în condițiile OUG nr.94/2002 si OUG nr.97/2005, respectiv dovada reședinței ( locului de ședere permanent) în condițiile Regulamentelor (CE) nr. 883/2004 si nr. 987/2009.

Având în vedere considerentele de mai sus, în raport de situația de fapt şi de drept arătată, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi au fost solicitate relaţii de la pârâtă, răspunsul regăsindu-se la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea C.A. a formulat contestație împotriva deciziei nr…. privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din bugetul de stat, emisă de C.. în sarcina sa, solicitând anularea acesteia.

Instanţa reţine că, prin decizia  nr. …., emisă de C.. .. (fila 5 din dosar), titlu executoriu în baza art. 179 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, s-a constituit în sarcina contestatoarei un debit în sumă de 3958 lei, potrivit buletinului de calcul de la fila 5 verso din dosar, reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, evidenţiindu-se ca drepturi cuvenite în perioada 26.07.2018-31.01.2019, pensia în cuantum de 7 lei; ca drepturi încasate, un cuantum total de 3965 lei din care 7 lei pensie şi 3958 lei pensie socială şi diferenţe de restituit, pensie socială în cuantum de 3958 lei. Astfel, în cuprinsul deciziei contestate s-a menţionat că, în perioada 26.07.2018-31.01.2019 contestatoarea a încasat necuvenit suma totală de 3958 lei, plata fiind generată de acordarea indemnizaţiei sociale în mod eronat, în această perioadă. Temeiul emiterii deciziei  nr. …, consemnat în conţinutul său, îl reprezintă art. 179 alin. 1,2,3 din Legea nr. 263/2010.

Prin decizia nr.... emisă de C..., (fila 14 din dosar) a fost admisă cererea de pensionare formulată de Ciobanu Ana, stabilindu-i-se acesteia o pensie de asigurări sociale de invaliditate de 1 lei, plata drepturilor de pensie de asigurări sociale, urmând a se face începând cu data de 26.07.2018.

Din buletinul de calcul înaintat de pârâtă la dosar coroborat cu susţinerile pârâtei (fila 33), reiese că reclamanta a beneficiat de pensie socială în baza OUG nr. 6/2009, ulterior, prin decizia  nr….., constatându-se că aceasta a fost încasată necuvenit, dispunându-se recuperarea cuantumului încasat de reclamantă cu acest titlu.

Conform art. 2 din OUG nr. 6/2009 (1) Beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari.(2) Pensia socială minimă garantată se determină ca diferenţă între nivelul prevăzut la art. 1 şi nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată, stabilit în conformitate cu Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.4 din acelaşi act normativ dispune că drepturile acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă cu titlu de pensie socială minimă garantată se stabilesc şi se plătesc de către C.N.P.A.S. şi A.D.A.S, prin casele teritoriale de pensii, şi se evidenţiază distinct pe talonul de pensie. 

Instanţa a solicitat pârâtei să înainteze în copie conform cu originalul, dosarul de pensionare al contestatoare. Răspunsul a fost înaintat, actele regăsindu-se la filele 25-59 din prezentul dosar.

Observând actele înaintate la dosar de către pârâta C..., se constată că în privinţa pensiei sociale încasată de reclamantă, cu privire la care s-a emis decizia nr…. de recuperare, nu a fost emisă o decizie de suspendare a plăţii sau de încetare, aşa cum prevăd disp. art. 116 din Legea nr. 263/2010. De altfel, nu a fost emisă nici o decizie de stabilire a unei astfel de pensii aşa cum prevede art. 4 din  OUG nr. 6/2009.

Ori, art. 5 din OUG nr. 6/2009 dispune că, „ Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Aşadar, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se completează cu cele ale legii pensiilor în vigoare în prezent şi aplicabilă cauzei, respectiv Legea nr. 263/2010, indicată şi în cuprinsul deciziei de recuperare contestată, ca temei al emiterii acesteia, Legea pensiilor nr. 19/2000 fiind abrogată de Legea nr. 263/2010.

Ori, dispoziţiile de principiu ale art. 1 şi art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd, în mod explicit, că dreptul la asigurări sociale se exercită, în condiţiile acestei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, respectiv că pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condiţiile prevăzute de legea menţionată.  În egală măsură trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 263/2010, conform cărora încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

Astfel, dispoziţiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 pot constitui temei juridic pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, numai în contextul coroborării lor cu dispoziţiile art.114 şi art.116 din Legea nr. 263/2010, ceea ce presupune emiterea prealabilă sau concomitentă a unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie. Aceasta întrucât raporturile de asigurări sociale se nasc, se modifică şi se sting (o astfel de definiţie pe deplin acceptată este inerentă oricărui raport juridic, public sau privat) în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale (din această perspectivă, raportul juridic capătă specificitate), în condiţiile strict prevăzute de lege. Odată constituit dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale (şi, corelativ, obligaţia instituţiei de asigurări de a o plăti), de principiu, acesta nu poate fi modificat decât tot printr-o decizie, prin care să se dispună asupra dreptului de pensie - încetarea, suspendarea etc. plăţii pensiei - şi doar în mod subsecvent se va proceda la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale. În acest sens a reţinut ÎCCJ prin decizia nr. 12/2017 pronunţată în recurs în interesul legii, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din acelaşi act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale este condiţionată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii. Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Faţă de considerente arătate, reţinând, în raport de situația de fapt expusă și de dispozițiile legale enunţate, că decizia nr….. privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din bugetul de stat, emisă de C… este nelegală, în codiţiile inexistenţei unei decizii de suspendare sau încetare a plăţii pensiei, instanța va admite contestația la executare formulată de către contestatoarea C.A. şi va dispune anularea actelor de executare întocmite de intimată, respectiv decizia nr.... privind recuperarea sumelor încasate necuvenit din bugetul de stat.

 Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta încheiere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoare A.C., CNP -... domiciliată în com...., sat ., nr...., jud...  în contradictoriu cu intimata C..., cu sediul în .., str. ..., bl..., .., jud....

Dispune anularea actelor de executare întocmite de intimată, respectiv decizia nr.... privind recuperarea sumelor încasate necuvenit  din bugetul de stat.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.06.2019 la Tribunalul Gorj.

.

.