Contencios administrativ. Anulare act administrativ decizie referitoare la obligaţii. de plată accesorii.

Pe rol se află judecarea cauzei  de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta SC D SRL şi pe pârâta UAT T, având ca obiect anulare act administrativ decizie referitoare la oblig. de plată accesorii.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2019 sub nr -/99/2019 pe rolul Tribunalului Iași  reclamanta S.C. D S.R.L, reprezentată de către administrator SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta UAT T ca prin hotărârea ce se va pronunța  să se dispună anularea Decizieinr. 757/6J03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă de către pârâtă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că la data de 26.03.2019, cu scrisoarea recomandată cu confirmare de primire nr. AR 79877268235 din 15 martie 2019, au fost comunicate următoarele acte de executare emise de către pârâtă:

-somaţia de executare nr. 757 din 06 martie 2019, în cuprinsul căreia se menţionează că a fost emisă în dosarul de executare nr. 470 din 18 noiembrie 2015, somaţie prin care s-a pus în vedere plata sumei de 6029 lei cu titlul de accesorii - majorări de întârziere calculate asupra unui debit principal nespecificat -, invocându-se titlul executoriu nr. 757;

-titlul executoriu nr. 757 din 06 martie 2019, ce menţionează debitul de, 6029 lei cu titlul de accesorii - majorări de întârziere calculate asupra unui debit principal nespecificat, pentru că la rubrica „Natura obligaţiei fiscale" este o menţiune improprie „Centrala termică", urmată de contul de trezorerie al intimatei -;

-procesul-verbal nr. 757/6 martie 2019 privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu, ce redă aceleaşi elemente din titlul executoriu cu acelaşi număr; şi

-Decizia nr. 757/6.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, despre care se arată în conţinutul său, că este „Conform titlului executoriu: 757/6.03.2019", act care are un conţinut de-a dreptul absurd:. Accesoriul creanţei fiscale - Centrala Termică; Titlul executoriu nr. / data - 30.12.1899;Perioada pentru care ş-a calculat accesoriul;Cuantumul sumelor calculate (lei) - 6.029,00.

Reclamanta a susținut faptul că Decizia de impunere nr. 757/6.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii este emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, pentru următoarele motive:

1.Lipsa calităţii de titlu executoriu. Necomunicarea deciziilor de impunere în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

 În acest sens, s-a arătat că au fost încălcate dispozițiile art .44 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 29/2011 ( conform căruia  "Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire"  ) atâta timp cât pentru eventualul debit principal asupra căruia au fost calculate accesoriile, nu s-a făcut comunicarea deciziei/deciziilor de impunere.

Conform dispoziţiilor art. 226 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, reglementarea procesual fiscală în vigoare, se păstrează regula conform căreia, pentru a deveni titluri executorii, titlurile de creanţă trebuie comunicate debitorului în condiţiile legii.

Conform art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, comunicarea actului administrativ fiscal are loc în modul următor:

„(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat în situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică

contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă

se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu

scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3)Actul admimstrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.

(4)în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate ".

Nefiind comunicat în mod legal actul prin care ar fi fost determinat debitul principal, în mod nelegal s-a procedat la emiterea unei decizii de impunere pentru accesorii - majorări de întârziere -.

2. A mai invocat reclamanta şi faptul că  decizia de impunere pentru debitul cu titlul de accesorii ale unei creanţe fiscale nu a fost emisă şi nu a fost comunicată în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, anterior emiterii titlului executoriu.

 În acest sens, reclamanta a precizat că dispoziţiile art. 183 alin. (1) C.pr.fiscală arată că în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale, pentru neachitarea la termen, se datorează majorări de întârziere, al căror cuantum, conform alineatului (2) al aceluiaşi articol, este de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Dispoziţiile art. 183 alin. (3) C.pr.fiscală arată că prevederile art. 173-180 şi 180 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător. Or, dispoziţiile art. 173 alin. (5) sunt în sensul că accesoriile unei creanţe se stabilesc prin decizie de impunere, iar conform 47 din acelaşi cod, text citat anterior, actul administrativ fiscal - decizie de impunere - trebuie comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

A mai arătat reclamanta că potrivit dispoziţiilor articolului 226 C.pr.fiscală cu nota marginală „Titlul executoriu si condiţiile pentru începerea executării silite ": (1)Executarea silita a creanţelor fiscale se efectuează in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silita competent potrivit art. 30. ( 2) In titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silita prevăzut laalin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale si accesorii, neachitate la scadenta, stabilite si individualizate in titluri de creanţa fiscala întocmite si comunicate in condiţiile legii, precum si creanţele bugetare individualizate in alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite in absenta unui titlu de creanţa fiscala emis si comunicat in condiţiile legii sau a unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.(3) Executarea silita a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează in baza hotărârii judecătoreşti sau a altui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".

Este de observat că organul administraţiei publice locale a inversat total ordinea lucrurilor pentru că mai întâi a emis titlul executoriu, apoi a emis decizie de impunere pretinzând că decizia de impunere este emisă pe baza titlului executoriu. Prin urmare, decizia de impunere este lovită de nulitate şi se impune a fi desfiinţată.

3.Inexistenţa debitelor pentru care s-a emis decizia de impunere. Nelegalitatea stabilirii de debite prin act admistrativ-fiscal. Prescripţia dreptului de a constata şi de a executa pretinsa creanţă fiscală.

În susţinerea acestui motiv, reclamanta a arătat că decizia de impunere este nelegală şi se impune a fi desfiinţată, dat fiind că priveşte un debit neexistent.

Societatea contestatoare nu are nici un debit principal faţă de UAT T, astfel încât în lipsa acestuia nu pot  fi generate debite cu titlul de accesorii - majorări de întârziere , precizând, totodată, că în situaţia în care pârâta pretinde că debitul ar izvorî dintr-un raport juridic ce a fost derulat între părţi, în mod nelegal s-a procedat la stabilirea creanţei fiscale prin act administrativ-fiscal, pe de-o parte, iar accesoriile au fost calculate asupra unui debit în privinţa căruia s-a împlinit prescripţia extinctivă, pe de altă parte.

A mai învederta reclamanta că în perioada 2010-2011 s-a derulat un contract în temeiul căruia contestatoarea a executat în beneficiul UAT T o instalaţie de încălzire la o construcţie utilizată de către organele administraţiei publice locale. Dacă se pretinde că la acel contract ar exista vreun debit în sarcina contestatoarei, nelegal s-a procedat la stabilirea creanţei fiscale prin act administrativ-fiscal (decizie), dat fiind că prevederile art. 226 alin. (3) C.pr.fiscală sunt categorice în sensul că executarea silita a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează in baza hotărârii judecătoreşti.  A menţionat reclamanta că în prezenţa unui raport contractual, având în vedere regula egalităţii părţilor raportului juridic civil, este exclusă soluţia stabilirii unilaterale prin act de autoritate a creanţei de către autoritatea administraţiei publice locale, iar între părţi trebuie să aibă loc o judecată înaintea instanţelor judecătoreşti pentru stabilirea existenţei şi întinderii creanţei bugetare.

Alt aspect de nelegalitate este dat de faptul că pentru una şi aceeaşi creanţă, organul administrativ a întocmit şi proces-verbal cu invocarea prevederilor art. 227 alin. (8) din Codul de procedură fiscală, şi decizia contra căreia se îndreaptă contestaţia.

Reclamanta a invocat şi intervenirea prescriptiei extinctive, având în vedere momentul la care se poate pretinde că s-ar fi născut debitul principal (asupra căruia se pretinde că s-au calculat majorări de întârziere), termenul de 5 ani începând  să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în cursul căruia s-ar fi născut obligaţia fiscală. A menţionat reclamanta şi faptul că în mod eronat în decizie a fost indicată drept cale de atac calea contestaţiei la executare reglementată de dispoziţiile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015.

4.Inexistenţa debitelor pentru care s-a emis decizia de impunere. Compensaţia legală. Chiar dacă s-ar putea reţine că s-ar fi născut debitele menţionate în decizia contestată, acestea nu mai există la data emiterii deciziei, dată fiind intervenţia compensaţiei legale.

Astfel, în temeiul contractului nr. 1/01.01.2015, înregistrat la pârâtă cu nr. 1681/14.01.2015, societatea reclamantă a asigurat servicii de mentenanţă a sistemului de alarmă.

Pârâta a refuzat să plătească majoritatea facturilor emise în temeiul acestui contract, la data de 31.12.2017 figurând cu un sold de 12.913,04. Reaua-credinţă s-a manifestat atât de profund, că a refuzat chiar primirea facturilor, astfel că societatea reclamantă a fost nevoită să comunice facturile prin intermediul notificărilor expediate prin intermediul unui executor judecătoresc (notificările nr. 124/2017, nr. 151/2017 şi nr. 192/2017 comunicate de către BEJ A).

Dat fiind că atât decizia contestată cât şi facturile privesc acelaşi subiect, fiind vorba despre creanţe băneşti reciproce, a intervenit compensaţia legală la data naşterii ultimei creanţe reciproce.

5.Nu în ultimul rând, reclamanta a învederat că a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 268-270 din Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015) contestaţie fiscală, care  a fost înaintată pârâtei cu notificarea nr. 23/2019 comunicată de către BEJ A. Prin adresa nr. 3562/10.04.2019 emisă de către pârâtă, aceasta pretinde că ar fi răspuns la contestaţia fiscală, dar  în realitate, nu a emis actul prevăzut de Codul de procedură fiscală, pe de-o parte, şi nu a analizat nici unul din motivele contestaţiei fiscale, pe de altă parte.

În drept acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015), precum şi pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în dovedire  reclamanta solicitând proba cu înscrisuri, anexând la cererea formulată următoarele: plicul scrisorii recomandate cu confirmare de primire nr. AR 79877268235 din 15 martie 2019; somaţia de executare nr. 757 din 06 martie 2019, titlul executoriu nr. 757 din 06 martie 2019;procesul-verbal nr. 757/6 martie 2019 privind calculul sumelor prevăzute prin titlul executoriu; Decizia nr. 757/6.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, contractul nr. 1/01.01.2015, înregistrat la pârâtă sub nr 1681/14.01.2015; facturile emise de către reclamantă IS DSC SEC nr. 0140/31.03.2017, nr. 0163/30.06.2017 şi nr. 0184/04.10.2017; dovezile de înmânare pentru notificările nr. 124/2017, nr. 151/2017 şi nr. 192/2017 comunicate de către BEJ A, lista clienţilor neîncasaţi la 31.12.2017; fişa analitică partener CIF XXX , notificarea nr. 23/2019 comunicată de către BEJ A, cu dovada de comunicare, adresa nr. 3562/10.04.2019 emisă de către pârâtă, prin care pretinde că ar fi răspuns la contestaţia fiscală.

 Cererea a fost legal timbrată, reclamanta solicitând judecarea cauzei în lipsă.

 Pârâta UAT T a formulat în termen legal întâmpinare , soliictând respingerea acţiunii ca nefondată.

 A învederat pârâta că pe rolul Judecătoriei Iaşi se află dosarul cu nr. X/245/2019, cauză în care instanţa, prin încheierea pronunţată la data de 10.07.2019 , dosar ce a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate sub nr Y/245/2019, solicitând instanţei să dispună conexarea celor două cauze , cu trimiterea  dosarului instanţei mai întâi învestite.

 Pe fondul cauzei, pârâta a arătata că prin Procesul verbal de constatare nr. 8366 din 09.12.2012 (pct. 10, pag. 33-34), Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Iaşi a constatat următoarele:

"Plata unor elemente de cheltuieli de deviz (materiale şi cheltuieli de transport) la preţuri superioare celor din oferta tehnică şi financiară.

Valoarea plăţilor nelegale a fost estimată la suma de 21.531 lei şi este aferentă elementelor de cheltuieli de deviz înscrise în situaţiile de lucrări facturate de SC D SRL  privind realizarea unor lucrări de reparaţii la sistemul de termoficare conform contractului de lucrări nr. 4612/2010. În timpul controlului, societatea, a emis, în mod voluntar, în roşu, în vederea stomării obligaţiilor de plată, factura nr. DSC IS/00001/2011 în valoare de 21.531 lei"

A mai arătat pârâta că aspectele constatate prin Procesul verbal nr. 8366/09.12.2012 au făcut obiectul Deciziilor nr. 76/2012, 5/2013 şi nr. 8/2014, a Raportului din data de 13.10.2017 şi a Notei de relaţii nr. 2214 din 06 02 2019 ale Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Iaşi

 Pârâta a mai precizat că s-au solicitat relaţii de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Iaşi  cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurilor ce le-a dispus, prin Deciziile nr. 76/2012, 5/2013 şi 8/2014 precizând că:

"La măsura 2.4 care prevede Înregistrarea în contabilitate şi recuperarea integrală, a tuturor plăţilor efectuate fără respectarea cadrului legal privind modul de atribuire şi de administrare a contractelor de achiziţii publice, de angajare, lichidare şi ordonanţare a cheltuielilor şi de efectuare a plăţilor împreună cu foloasele nerealizate, majorărilor şi/sau daunelor interese după caz, actualizate la data încasării efective, reprezentând:

c) pentru plata unor elemente de cheltuieli de deviz (materiale şi cheltuieli de transport) facturate de SC D SRL laşi la preţuri superioare celor din oferta tehnică şi financiară, în sumă de 21.531 lei achitate de SC D SRL Iaşi către UAT T dar la care nu s-au calculate majorări la data de 18.04.2013 s-a înaintat înştiinţarea de plată nr. 66 prin care s-au făcut cunoscute majorările în sumă de 6.029 lei."

A învederat pârâta că prin Dispoziţia nr. 453/30.05.2014, Primarul Comunei T, având în vedere Procesul verbal nr. 1636/2013 al Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Iaşi, a dispus:"Art 2. Punerea în aplicare a tuturor măsurilor pentru recuperarea prejudiciilor: Măsura 2. c dispusă prin Decizie: Recuperarea integrală, a tuturor plăţilor împreună cu foloasele nerealizate, majorărilor şi/sau daunelor interese după caz, actualizarea la data încasării efective, a plăţilor nelegale efectuate aşa cum s-a solicitat la pct. 2.4 al Deciziei 76/2012"

 Pârâta a precizat că reclamanta nu face dovada şi nici din conţinutul contestaţiei la executare nu rezultă că aceasta ar fi restituit imediat suma de 22. 051, lei, primită nelegal la data de 25.07 2012, ori că ar fi achitat suma de 6.029 lei reprezentând plăţile accesorii (dobânzi, penalităţi, majorări) pentru imobilizarea sumei datorate în perioada 25.07.2012 - 18.04.2013. Susţinerile reclamantei nu combat dispoziţiile Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Judeţeană Iaşi din actele mai sus menţionate şi nici cele dispuse în mod legal de UAT T prin actele contestate. Toate actele contestate de către reclamantă au fost emise de UAT T cu respectarea întocmai a tuturor prevederilor legale în vigoare şi au fost comunicate, la adresa indicată de această, în termenul prevăzut de lege.

 Deşi pârâta  a întreprins de mai multe ori măsuri de recuperare a debitului stabilit de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi  Judeţeană Iaşi, reclamanta SC D SRL. a tratat cu dispreţ orice demers făcut de intimata UAT T, judeţul Iaşi.

 În drept, au fost invocate  disp. art. 205-208 C.p.c., iar  în temeiul art. 223 alin. (3) şi art. 583 C.p.c. pârâta a solicitat judecata chiar şi în lipsă.

Reclamanta a formulat şi depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătata că, în mod tendenţios,  pârâta mistifică obiectul acţiunii, considerând că în acest dosar ar fi solicitată nu numai anularea Deciziei nr. 757/06.03.2019 referitoare la obligaţii de plată accesorii, ci şi a altor acte emise de către pârâtă. De la această încercare de inducere a confuziei asupra obiectului pricinii, decurg cererile absurde pe care pârâta le formulează în întâmpinare. A precizat reclamanta că obiectul prezentei cauze este cât se poate de clar: acţiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (Legea 207/2015), precum şi pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndreptată numai împotriva Deciziei nr. 757/6.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă de către pârâtă. "

Referitor la cererea pârâtei de  conexarea prezentei cauze la dosarul nr. 10230/245/2019 al Judecătoriei laşi, reclamanta a arătat că acel dosar  are ca obiect contestaţie la executare, fiind inadmisibil a se  dispune conexarea unei acţiuni în contencios administrativ-fiscal, acţiune ce este de competenţa tribunalului, la o contestaţie la executare ce este de competenţa judecătoriei.

Un alt motiv de respingere a cererii de conexare îl constituie împrejurarea că, astfel cum arată şi pârâta în întâmpinare, în dosarul nr. Y245/2019 al Judecătoriei laşi a fost dispusă suspendarea judecăţii până la soluţionarea unui alt dosar (format în urma unei disjungeri operată în dosarul menţionat); conexarea poate avea loc numai între cauze ce sunt în curs de judecare, iar nu în ce priveşte cauze a căror judecată este suspendată.

 Asupra fondului, reclamanta a arătata că invocarea de către pârâtă a proceselor-verbale de control, a adreselor şi a dispoziţiilor emise de către Curtea de Conturi a României, nu înlătură motivele de nelegalitate a emiterii deciziei de impunere ce au fost prezentate în cererea de chemare în judecată. Faptul că pârâta nu a uzat de căile legale de atac împotriva proceselor-verbale de constatare şi împotriva dispoziţiilor curţii de conturi pentru a se stabili adevărata situaţie a raporturilor juridice dintre reclamantă şi pârâtă, nu are cum să se răsfrângă asupra reclamantei; în acelaşi timp, refuzul pârâtei de a primi şi înregistra facturile ce constată creanţele reclamantei împotriva pârâtei şi care intră în compensare cu factura de storno (aspect pe care ar fi trebuit să-l valorifice pârâta în cursul auditului desfăşurat de curtea de conturi) nu are cum să asigure pretinsa legalitate şi temeinicie a emiterii deciziei de impunere ce a fost contestată.

În cursul judecăţii, instanţa a respins excepţia de conexitate invocată de pârâtă ( fila 38), încuvinţând proba cu înscrisuri părţilro, pârâta înaintând la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii deciziei nr 757/06.03.2019  ( ataşată la f 40-96 dosar).

Analizând coroborat ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de contencios administrativ reţine următoarele:

  La nivelul anului 2012 Curtea de Conturi a României a desfăşurat un audit financiar la UAT T, ocazie cu care au fost constatate o serie de nereguli în ceea ce priveşte contul anual de execuţie bugetară aferent anului 2010, astfel cum rezultă din Decizia nr 76/2012 emisă de Curtea de Conturi  ( având la bază raportul de audit financiar şi procesul verbal de constatare nr 8366/09.12.2012), decizie ataşată al filele 77-95 dosar.

Printre aceste nereguli se numără şi cea constând în plata unor elemente de cheltuieli de deviz ( materiale şi cheltuieli de transport) la preţuri superioare celor din oferta tehnică şi financiară , conform punctului 10.4 din decizia sus-menţionată.

Astfel, în acest sens s-a reţinut de către Curtea de Conturi  că s-au efectuat plăţi nelegale în sumă de 21.531 lei , aferentă elementelor de cheltuieli de deviz înscrise în situaţiile de lucrări facturate de SC D SRL privind  realizarea unor lucrări de reparaţii la sistemul de termoficare , conform contractului de lucrări nr 4612/2010.

S-a mai reţinut şi faptul că în timpul controlului societatea a emis, în mod voluntar, în roşu, în vederea stornării obligaţiilor de plată, factura DSC IS/00001/2011 în valoare de 21.531 lei. ( fila 83 ds).

Mai reţine  instanţa, astfel cum rezultă din susţinerile pârâtei coroborate cu aspectele menţionate în cuprinsul Raportului privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia Cameei de Conturi a judeţului Iaşi nr 76/2012 (fila 70 ds.) că pârâta a calculat şi înregistrat în evidenţa contabilă majorări în sumă de 6.029 lei,  conform borderoului de debite nr 52/23.03.2015, acest din urmă înscris nefiind însă depus la dosarul cauzei.

La data de 06 martie 2019 pârâta UAT T emite Decizia de impunere nr 757 referitoare la obligaţiile de plată accesorii , anexată la fila 12 dosar, decizie contestată de reclamantă în cauza de faţă.

Din susţinerile pârâtei şi din înscrisurile analizate anterior ar rezulta că această decizie de impunere pentru plată accesorii ar fi fost emisă în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi în urma auditului financiar desfăşurat la UAT T , conform Deciziei nr 76/2012.

Prin întâmpinare pârâta a arătat că suma de 6.029 lei reprezintă accesorii ( dobânzi, penalităţi, majorări) pentru imobilizarea debitului datorat de 21.531 lei în perioada 25.07.2012-18.04.2013.

În drept  instanţa reţine incidenţa în speţă a următoarelor texte de lege:

Art. 95 – din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

 Decizia de impunere

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.

(2) Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii.

(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impozitare potrivit art. 99.

(4) Declaraţia de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.

(5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia de impunere este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.

(6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.

Art. 97 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Forma şi conţinutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Art. 98 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind soluţionarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind soluţionarea cererilor de restituiri de creanţe fiscale;

b) deciziile referitoare la bazele de impozitare;

c) deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;

d) deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare.

Art. 100 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - Decizii privind stabilirea unor creanţe bugetare

(1) Creanţele bugetare reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autorităţile competente, în măsura în care legea specială nu prevede altfel.

(2) Decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanţă bugetară potrivit art. 1 pct. 38 şi poate fi contestată potrivit prezentului cod. Contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă. Dispoziţiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art 330 din Codul fiscal:

Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se efectuează astfel: a) în cazul în care factura nu a fost transmisă către beneficiar, aceasta se anulează şi se emite o nouă factură; b) în cazul în care factura a fost transmisă beneficiarului, fie se emite o nouă factură care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din factura iniţială, numărul şi data facturii corectate, valorile cu semnul minus sau, după caz, o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative, iar, pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite o nouă factură conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite o factură cu valorile cu semnul minus sau, după caz, cu o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative, în care se înscriu numărul şi data facturii corectate.

(2) În situaţiile prevăzute la art. 287 furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi, cu valorile înscrise cu semnul minus sau, după caz, o menţiune din care să rezulte că valorile respective sunt negative când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus sau fără menţiunea din care să rezulte că valorile respective sunt negative, dacă baza de impozitare se majorează, care se transmit şi beneficiarului, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 287 lit. d).

(3) Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal şi au fost constatate şi stabilite erori în ceea ce priveşte stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecţie conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face menţiunea că sunt emise după control şi vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 297-302.

În cauza de faţă, în ceea ce priveşte debitul principal în sumă de  21.531 lei (sumă încasată de societatea reclamantă  în temeiul contractului de lucrări 4612/2010 încheiat cu pârâta şi în privinţa căreia Curtea de Conturi a constatat că a fost plătită în mod nelegal  acesteia, impunându-se a fi restituită-fila 62 dosar), Tribunalul reţine că societatea reclamantă a emis chiar în timpul controlului, în mod voluntar, în roşu, în vederea stornării obligaţiilor de plată, factura DSC IS /00001/2911 în valoare de 21.531 lei, conform art 330 alin.3 din Codul fiscal.

Instanţa a reţinut acest aspect pe baza menţiunilor din cuprinsul deciziei nr 76/2012 a Curţii de Conturi, precum şi documentaţia aferentă acesteia, menţiuni necontestate de reclamantă prin acţiunea de faţă.

Prin urmare, instanţa apreciază că plata voluntară efectuată de reclamantă reprezintă o recunoaştere a debitului datorat, astfel cum a fost acesta constatat de Curtea de Conturi.

 Mai reţine instanţa că pârâta a emis Decizia nr 757/06 martie 2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii, pentru suma menţionată şi în constatările Curţii de Conturi, de 6.029 lei.

Pretinde pârâta prin întâmpinare  că suma de 6.029 lei menţionată în decizia sus-arătată ar reprezenta accesorii la debitul principal reţinut de Curtea de Conturi în sarcina reclamantei, de 21.531 lei, accesorii calculate pentru perioada 25.07.2012-18.04.2013 , respectiv pentru imobilizarea sumei datorate în această perioadă ( fila 28 dosar).

 Analizând decizia de impunere contestată , instanţa observă că aceasta are un conţinut necorespunzător , în cuprinsul actului nefiind menţionate denumirea creanţei principale  la care se referă, perioada  pentru care s-au calculat sumele de plată şi  titlul executoriu care a stat la baza acestei decizii.

În acest sens, se observă  că la rubrica Accesoriul creanţei fiscale  este menţionat centrală termică, la rubrica Titlul executoriu nr./data se menţionează 30.12.1899 , la rubrica Perioada pentru care s-au calculat accesoriile nu este făcută nicio menţiune, iar la rubrica finală, cuantumul sumelor calculate ( lei) este menţionată suma de 6.029 lei  .

Tribunalul apreciază că decizia sus-menţionată nu a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, având în vedere faptul că, astfel cum s-a argumentat mai sus, din cuprinsul acesteia nu rezultă elemente esenţiale  în ce priveşte suma pretinsă a fi datorată de reclamantă  cu acest titlu, respectiv nu se  precizează denumirea creanţei fiscale principale la care se referă, perioada pentru care s-au calculat sumele şi nici titlul executoriu  aflat la baza emiterii acestei decizii ( la rubrica anume destinată acestuia fiind menţionat 30.12.1899), iar la rubrica accesoriul creanţei fiscale menţionându-se centrală termică.

Or, faţă de considerentele expuse, Tribunalul apreciază că Decizia contestată de reclamantă nu a fost motivată . 

Subliniază instanţa că  cerinţa motivării actului administrativ este de esenţa dreptului administrativ, pentru că acesta reprezintă o punere în executare a legii, decizia atacată fiind astfel nelegală şi creând un prejudiciu reclamantei pentru că, în lipsa motivării, aceasta este împiedicată să-şi exercite dreptul la apărare recunoscut de Constituţie şi de CEDO, în ceea ce priveşte accesoriile imputate acesteia.

Prin urmare, având în vedere considerentele sus-expuse, apreciază că se impune anularea deciziei contestate , ce formează obiectul cauzei de faţă.

Tribunalul subliniază, în continuare, că , în ceea ce priveşte debitul principal reţinut de Curtea de Conturi în sarcina reclamantei nu se impunea emiterea unei decizii de plată ( astfel cum a susţinut reclamanta prin acţiune) , în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, chiar la momentul controlului efectuat de Curtea de Conturi reclamanta a emis în mod voluntar, în roşu, în vederea stornării obligaţiilor de plată, factura DSC IS /00001/2911 în valoare de 21.531 lei, conform art 330 alin.3 din Codul fiscal.

Astfel, instanţa reţine că reclamanta a recunoscut, prin plata voluntară efectuată,  debitul datorat conform constatărilor Curţii de Conturi, astfel încât pârâta nu a mai procedat la emiterea unei decizii de stabilire a creanţei bugetare, în conformitate cu dispoziţiile art 100 din Codul de procedură fiscală.  Sub acest aspect, susţinerile reclamantei vizând nelegalitatea emiterii deciziei privind accesoriile în lipsa titlului de creanţă privind debitul principal apar ca nefondate.

Nefiind emisă o astfel de decizie ( pentru considerentele arătate), instanţa apreciază că nici accesoriile constând în dobânzi şi penalităţi nu puteau să curgă, debitoarea reclamantă achitând integral debitul principal chiar la momentul la care încasarea acestuia a fost constatată ca nelegală de către Curtea de Conturi.

Astfel, susţinerea pârâtei în sensul că accesoriile au fost calculate începând de la data de 25.07.2012 şi până la data de 18.04.2013 nu are nicio  justificare legală. Mai mult decât atât, există contradicţii între susţinerile pârâtei din întâmpinare referitor la perioada pentru care au fost calculate aceste accesorii şi menţiunile din somaţia nr 757/06 .03.2019 emisă în temeiul deciziei având acelaşi număr şi dată , în sensul că din somaţie rezultă că accesoriile au fost calculate până la data de 06.03.2019 ( fila 9 dosar).

Având în vedere că debitul constatat de Curtea de Conturi a fost achitat integral de către reclamantă  la nivelul anului 2012, astfel cum rezultă din extrasul de cont  de la fila 53 ds, perceperea de accesorii de către pârâtă apare ca nelegală.

Dacă pârâta avea pretenţii suplimentare de la reclamantă  cu privire la cuantumul sumei totale de restituit, atunci aceasta avea deschisă calea acţiunii în justiţie pentru stabilirea pe cale judecătorească a eventualelor sume  datorate, în speţă aflându-ne în prezenţa unei creanţe bugetare şi nu fiscale .

Nu se pune problema prescripţiei dreptului de a constata şi de a executa creanţa , astfel cum a invocat reclamanta, având în vedere recunoaşterea debitului şi achitarea acestuia de către societatea reclamantă la nivelul anului 2012, astfel cum s-a argumentat anterior.

Nici motivul invocat de  reclamantă  în sensul că decizia de impunere accesorii nu a fost comunicată anterior emiterii titlului executoriu ,  în conformitate cu prevederile  art 47 din Codul de pr.fiscală, organul administraţiei publice locale emiţând mai întâi titlul executoriu şi apoi decizia de impunere nu este de natură a atrage nulitatea, având în vedere că  decizia de impunere accesorii , titlul executoriu şi somaţia au fost emise de pârâtă la aceeaşi dată, 06.03.2019, au fost comunicate cu scrisoare recomandată reclamantei, care a avut posibilitatea de a le contesta , nefiindu-i produsă nicio vătămare.

Dat fiind că Tribunalul a reţinut că Decizia nr 757/06.03.2019 emisă de UAT T nu a fost emisă conform dispoziţiilor legale, impunându-se anularea acesteia, nu se va  mai analiza ultimul motiv invocat de reclamantă vizând operarea compensaţiei legale în cauză.

Pentru toate considerentele de fapt şi de drept sus-expuse , instanţa va admite cererea formulată de reclamanta S.C. D S.R.L. şi va anula Decizia nr 757/06.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă de pârâtă.

 În temeiul art. 453 alin.1 din CPC, faţă de soluţia ce va fi dispusă în cauză, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru ( conform chitanţei de la fila 5 dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. D S.R.L, reprezentată de către administrator SA în contradictoriu cu pârâta UAT T.

Anulează  Decizia nr 757/06.03.2019 referitoare la obligaţiile de plată accesorii emisă de pârât UAT T.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs ce se depune la Tribunalul Iaşi în termen de 15 zile de la comunicare.

Domenii speta

Spete similare