Anulare act notarial

Decizie 1506 din 11.05.2021


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta ********** şi pe intimaţii ********** şi **********, având ca obiect anularea unui act notarial .

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa din data de 06.04.2021,  susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru data de 13.04.2021, 20.04.2021, 27.04.2021 şi apoi pentru astăzi, când;

INSTANŢA

Asupra cererii de apel  de faţă , tribunalul reţine urmatoarele:

Prin sentinţa civilă nr. **/27.11.2019 Judecătoria Paşcani a dispus în sensul că: a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele **********, şi **********, în contradictoriu cu pârâta **********  şi a constatat nulitatea absolută a contractului de împrumut autentificat sub nr. ****/23.11.2016 la B.I.N. **********.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 8713,24 lei către reclamante, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:

Pârâta ********** a avut o strânsă relaţie de prietenie cu **********, tatăl reclamantelor.

Din coroborarea materialului probator, respectiv a declaraţiilor martorilor cu răspunsul la interogatorii, instanţa nu a fost în măsură să constate existenţa între aceste persoane a unei relaţii de concubinaj,  **********  fiind căsătorit, nefiind dovedită existenţa vreunei despărţiri în fapt de soţia acestuia, nefiind dovedită nici existenţa gospodăririi în comun a celor două persoane, respectiv a pârâtei cu numitul **********.

Cu toate acestea, reţine instanţa că între pârâtă şi numitul **********a existat o relaţie de prietenie destul de strânsă, bazată pe încredere reciprocă şi planuri de viitor comune. Că este astfel, rezultă inclusiv din propriile susţineri ale pârâtei care s-a angajat în susţinerea diferitelor proiecte de afaceri ale numitului **********, precum şi de grija arătată de pârâtă privitor la starea de sănătate a acestuia şi timpul liber petrecut împreună (martorii, chiar şi cei ai pârâtei, arătând că erau deseori văzuţi împreună).

Reţine instanţa că în perioada octombrie 2013-iunie 2016 pârâta ********** a efectuat mai multe plăţi în contul numitului **********, cât şi a PFA ********** sau a persoanei fizice Mandache Alexandra Alina (filele 71-131 vol I. dosar). Apreciază instanţa ca nefiind important în analiza temeiniciei acţiunii dacă reclamanta ********** cunoştea într-adevăr că plăţile erau făcute de reclamantă.

Instanţa mai reţine şi implicarea pârâtei în afacerile derulate sau iniţiate de către numitul **********, astfel cum rezultă din achitarea diverselor facturi (filele 132-154 vol I dosar) emise de diferite unităţi specializate în vânzarea de piese şi reparaţii (**********), facturi achitate pe numele pârâtei, în anul 2015.

În lipsa vreunor înscrisuri din care să rezulte calitatea în considerarea căreia au fost făcute aceste plăţi (co-administrator, împrumutant), din contextul arătat, rezultă că relaţiile de prietenie ale numitului ********** cu pârâta au stat la baza suportării de către aceasta din urmă a respectivelor cheltuieli. De asemenea, reţine instanţa, privitor la aceste aspecte, că nu s-a pus între aceste persoane (nici cu ocazia judecării prezentului litigiu) problema imposibilităţii morale de a preconstitui un înscris probator privitor la sumele avansate de pârâtă.

Prin urmare, nu este cert dacă la momentul avansării respectivelor sume de bani de către petentă aceasta avea reprezentarea faptului că sumele îi voi fi restituite de către numitul **********. De altfel, însăşi pârâta a arătat în cuprinsul întâmpinării că ********** nu obţinea venituri suficiente, de natură a crea premizele restituirii sumelor.

De asemenea, reţine instanţa că pârâta a suportat şi diferite cheltuilei de spitalizare şi servicii medicale efectuate în cadrul Spitalului Monza (facturi şi chitanţe de plată aflate la filele 149-165 vol. I dosar), de care a beneficiat numitul **********în aceeaşi perioadă 2015-2016, împrejurare de natură a întări convingerea instanţei că toate aceste cheltuieli avansate de către pârâtă s-au făcut în considerarea relaţiei de prietenie dintre cei doi.

Este de notorietate a arăta că relaţiile de prietenie presupun diferite manifestări specifice, inclusiv ajutorul financiar, iar, spre exemplu, restituirea sau nu a sumelor de bani ce au constituit acest ajutor se raportează la viziunea fiecărui individ  asupra a ceea ce presupune o astfel de rrelaţie de prietenie. Apare astfel ca fiind rezonabil a aprecia că sumele de bani puteau constitui donaţii, în condiţiile în care nu rezultă nici din înscrisuri, nici din atitudinile părţilor la acele momente că natura juridică a plăţilor ar fi fost alta.

Plecând de la acest aspect, se pune problema în ce măsură, la momentul avansării fiecărei cheltuieli, pârâta şi numitul ********** aveau reprezentarea faptului că toate acele sume vor fi şi restituite de către cel din urmă. Aşa cum s-a arătat, nu exista nicio convenţie între părţi, fie ea scrisă sau verbală.

Despre existenţa unei convenţii între cele două persoane, privitoare şi la relaţiile financiare, vorbeşte pentru prima oară, şi pentru singura dată, Contractul de împrumut autentificat  sub nr. **********la data de 23.11.2016 la BNP **********.

Potrivit clauzelor din acest contract, pârâta **********declară că împrumută pe **********cu suma de 40.000 euro, reprezentând echivalentul sumei de 180.412,00 lei, sumă ce urmează a fi restituită până cel mai târziu la data de 23.11.2019. Împrumutul se face fără dobândă.

Instanţa va analiza, în continuare, contextul în care a fost încheiat acest contract de împrumut, raportat la istoricul medical al numitului **********.

La data de 19.07.2016, în urma unei simptomatologii specifice, numitul ********** se internează la Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor dr. N. Oblu Iaşi (fila 22 vol. I dosar), suferind la data de 22.07.2016 o intervenţie chirurgicală de extirpare a unui hematom intracerebral acut.

La data de 02.08.2016 pacientul este externat, urmând un program special de recuperare neurologică.

La data de 15.11.2016 pacientul se prezintă la spital pentru control, fiind constatat de către medicul curant, urmare a consultului psihologic, că ********** este dezorientat temporal şi parţial autopsihic, funcţii cognitive diminuate, memorie de lucru uşor diminuată, deficit mnezic de fixare(deficit grav al funcţiei integrative a memoriei), disfuncţie cognitivă moderată. Din formularul feedback (fila 17 vol I. dosar) întocmit cu prilejul acestei consultaţii se observă existenţa unui scor foarte scăzut al funcţiilor cognitive.

La data de 9.12.2016 numitul ********** este din nou internat(fila 31 vol- I dosar), constatându-se agravarea stării de conştienţă şi cu  hemiplegie stângă (paralizei a părţii din stânga a corpului), suferind o nouă intervenţie chirurgicală de extirpare a hematoamelor intracraniene. Pacientul este externat la 12.01.2017, având o evoluţie lent favorabilă, cu menţinerea deficitului motor.

În conitnuare, pacientul a urmat un program special de recuperare neuro-motorie, cu evoluţie nesatisfăcătoare, fiind internat începând cu data de 05.04.2017 (fila 36 vol- I dosar) în cadrul Secţiei Îngrijiri Paleative din cadrul Spitalului Sf. Sava Iaşi.

La data de 04.07.2017 numitul ********** decedează.

Anterior intervenţiilor chirurgicale şi complicaţiilor date de numeroasele hematoame intracerebrale, numitul ********** a suferit şi alte complicaţii medicale şi intervenţii chirurgicale, în cadrul Spitalului Monza, în perioada 2015-2016, cheltuielile de spitalizare fiind achitate pe numele pârâtei.

Aşa cum s-a arătat, contractul de împrumut a fost încheiat la data de 23.11.2016, în condiţiile în care numitul ********** suferise deja o intervenţie chirugicală de extirpare a unui hematom intracranian, respectiv în condiţiile în care evaluarea medicală psiho-neuronală a acestuia din data de 15.11.2016 (cu câteva zile înainte de încheierea contractului) indica un scor scăzut al funcţiilor cognitive.

Momentul ales de părţi, respectiv de pârâtă, în încheierea contractului de împrumut nu poate fi scos din întregul context medical în care se afla defunctul **********. Instanţa nu poate face speculaţii privitor la motivele intime pentru care pârâta ar fi ales să încheie cu defunctul respectivul contract de împrumut, fiind însă cert că acest contract s-a încheiat într-un moment în care, având în vedere experienţa de viaţă ce se presupune că o aveau ambele părţi contractantante, se putea trage concluzia că ********** nu mai avea posibilitatea abordării unui stil de viaţă normal, cu stabilirea unor ţeluri pe termen mediu, nefiind în măsură, astfel, să garanteze continuarea afacerii şi obţinerea unui eventual profit (în cazul în care pârâta ar fi acţionat, la momentul efectuării plăţilor, în ideea recuperării sumelor ca urmare a îmbunătăţirii afacerii defunctului).

În altă ordine de idei, raportat la cele expuse de către însăşi pârâtă, încheierea contractului de împrumut s-a făcut în considerarea returnării tuturor sumelor avansate de către pârâtă în beneficiul defunctului în perioada 2013-2016. Nu a existat, astfel, nicio sumă de bani care să fie predată în fizic împrumutatului, contractul fiind încheiat fictiv, în considerarea unor diferite plăţi efectuate de pârâtă în trecut, plăţi ale căror regim juridic nu poate fi cunoscut, conform celor anterior arătate.

În drept, instanţa are în vedere că potrivit disp. art. 1179 Cciv, pentru încheierea valabilă a unui contract sunt necesare îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind capacitatea, consimţământul, obiectul determinat şi licit şi cauza licită şi morală.

Potrivit disp. art. 1204 Cciv, consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză, iar potrivit disp. art. alin.1 1205 Cciv, este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.

Noţiunea de consimţământ, ca element al voinţei juridice, semnifică hotărârea de a te obliga juridiceşte şi manifestarea ei exterioară, iar pentru a fi valabil el trebuie să emane de la o persoană având capacitate de exerciţiu şi, în orice caz, discernământ, iar dacă această condiţie a consimţământului nu există, actul juridic este nul absolut. Prin urmare, dacă la momentul încheierii contractului de împrumut, în formă autentică, partea contractantă, aflată într-o perioadă în care funcţiile conginitive erau diminuate, nu se poate aprecia dincolo de orice îndoială că ********** nu ar fi avut  capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi a consecinţelor care rezultă din semnarea actului. Instanţa nu a fost în măsură să constate  că  la momentul încheierii contractului,  consimţământul era total abolit, întrucât doar în aceste condiţii s-ar constata lipsa consimţământului.

De asemenea, din declaraţiile martorilor nu rezultă existenţa unor fapte ale pârâtei sau ale vreunui terţ care să constituie dol sau violenţă în scopul obţinerii consimţământului defunctului.

Însă, în continuare, instanţa are în vedere că actul de împrumut este un act consensual care se naşte în mod valabil doar prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, fiind un act real pentru valabilitatea căruia se impunea remiterea materială a bunului (a sumei de bani) care face obiectul contractului.

Lipsa predării efective a sumei împrumutate va avea relevanţă juridică şi asupra analizei cauzei, respectiv a scopului pentru care s-a încheiat contractul de împrumut, verificându-se în acest sens dacă, la data actului, părţile au urmărit încheierea unui contract de împrumut cu consecinţele juridice specifice şi dacă scopul urmărit nu este contrar legii, respectiv regulilor de convieţuire socială.

Potrivit disp. art. 1235 şi art. 1236 alin.1 Cciv, ca o condiţie esenţială a valabilităţii contractului, cauza reprezintă motivul ce determină fiecare parte contractantă să încheie contractului, trebuind să existe, să fie licit şi moral.

În doctrină se subliniază constant faptul că în structura cauzei actului juridic civil intră două elemente :scopul imediat și scopul mediat.

Scopul imediat ,numit și scopul obligației ,este stabilit pe principalele categorii de acte civile ,în cazul actelor juridice reale (cum este și împrumutul ) acesta constând în prefigurarea remiterii bunului. Când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat (  în cazul actelor reale fiind exemplificată lipsa predării bunului ) atunci lipsește un element esențial al actului juridic iar ,,lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat ,lăsându-l fără suport juridic ,astfel că sancțiunea va fi nulitatea absolută.

În speță ,este evident că ,în ceea ce-l privește pe **********, căruia nu i-a fost remisă suma de bani obiect al contractului, actul nu a avut un scop imediat și, implicit,nici scop mediat, lipsind în consecință cauza ,ca și condiție esențială de validitate a oricărui act juridic civil. Pe de altă parte ,nu se poate vorbi de o cauză licită şi morală a actului încheiat în cauză în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, împrejurările în care s-a încheiat actul, respectiv starea precară de sănătate a împrumutatului şi perioada de 3 ani stabilită pentru restituire, reprezenta, mai degrabă, obligarea eventualilor moştenitori la restituirea unui împrumut datorat unor relaţii apropiate dintre defunctul autor şi pârâtă.

Pârâta a pretins defunctului **********  semnarea unui contract de împrumut, ştiind că nu i-a predat nici-o sumă de bani în ziua autentificării actului, scopul urmărit de pârâtă fiind acela de a-şi asigura restituirea sumelor achitate în beneficiul defunctului, în perioada 2013-2016, deşi la momentul avansării respectivelor sume nu s-a făcut dovada că respectivele sume aveau să fie restituite.

În altă ordine de idei, în condiţiile în care pârâta a avansat acele sume de bani în considerarea relaţiilor de prietenie cu defunctul, apare ca fiind contrar eticii ca, pe de o parte, să se solicite restituirea sumelor desi initial ar fi îmbrăcat forma unor donaţii, iar pe de altă parte pârâta şi-a asumat posibilitatea de a nu-şi putea recupera sumele de bani, în condiţiile în care nu a înţeles să preconstituie probe în acest sens.

Cu alte cuvinte, pârâta a avansat diferite sume de bani în beneficiul defunctului, în considerarea relaţiilor de prietenie ale acesteia cu defunctul -  momente la care nu s-a pus problema recuperării respectivelor sume -, iar perspectiva îmbolnăvirii grave a defunctului nu ar fi trebuit să fie de natură a schimba, retroactiv, cauza pentru care s-au avansat în trecut diferitele sume de bani, împrejurare apreciată de instanţă ca fiind imorală.

În orice caz, existenţa între părţi a unor raporturi juridice în virtutea cărora pârâta ar fi făcut plăţile, nu justifică înlăturarea sancţiunii nulităţii absolute a contractului ce face obiectul acţiunii  de faţă

Prin urmare, instanţa va admite acţiunea de faţă şi va constata nulitatea absolută a contractului, pentru lipsa cauzei, făcând totodată şi aplicarea disp. art. 453 CPC,

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  **********  prin care a solicitat admiterea apelului , schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt , apelanta a motivat că sentinţa este netemeinică şi nelegală.  A arătat că s-au încălcat disp. art. 1011 alin 1  iar instanţa nu a luat în considerare elementele cheie în materia încheierii unei donaţii . În esenţă a arătat că legea nu prezumă că existenţa unei relaţii de prietenie impune cu necesitate ca orice sumă de bani cheltuită în interesul celeilalte părţi reprezintă o donaţie. Donaţia este un contract solemn  care se încheie prin act autentic  iar în cauza de faţă instanţa a invocat în mod arbitrar o prezumţie a avansăiii sumelor  cu titlu de donaţie deşi acest lucru nu a fost pus în discuţia părţilor. Aspectele reţinute de către instanţă nu sunt susţinute de probatoriul administrat, având parţial caracter contradictoriu. Arată că deţine documente justificative prin care dovedeşte că a plătit acele sume de bani. A mai precizat că relaţiile de afecţiune dintre apelantă şi defunctul **********  au determinat-o să îl ajute în dezvoltarea livezii cât şi în suportarea cheltuielilor de spitalizare. Investirea în livadă s-a bazat şi pe faptul dezvoltării afacerii, a perspectivei dezvoltării fermei  şi obţinerii de venituri din această investiţie care i-ar fi permis recuperarea  banilor. Arată că cheltuielile s-au efectuat treptat , nu a întocmit niciun înscris dar a ţinut evidenţa banilor cheltuiţi. A mai arătat că sumele cheltuite au fost substanţiale şi deşi au existat relaţii de prietenie acestea nu au fost făcute sub forma unei donaţii. A fost un sprijin financiar  fără a se cere restituirea imediată şi perceperea de dobânzi. A prezentat apelanta teoria încheierii contractului de împrumut  arătând că deşi sumele au fost remise la date diferite şi nu în ziua încheierii contractului,  nu este interzisă încheierea unui singur instrumentum , aspect care ţine exclusiv de voinţa părţilor. Aceste aspecte nu echivalează cu lipsa cauzei  sau cu existenţa unei cauze ilicite sau imorale.

Arată că nu a avut în vedere obligarea moştenitorilor  la restituirea unui eventual împrumut , că nu a putut fi constatată lipsa discernământului la momentul încheierii contractului , pentru că defunctul nu era pus sub interdicţie. De la atacul cerebral din anul 2016 şi până în anul 2017 defunctul a avut o evoluţie medicală bună  şi nu era lipsit de discernământ.  Termenul de 3 ani stabilit pentru restituirea împrumutului a avut la bază perioada în care afacerile  defunctului s-ar fi dezvoltat . Potrivit martorilor aceştia l-au perceput ca ducând o viaţă normală cu funcţii cognitive şi motorii. Apelanta nu a avut reprezentarea că defunctul va mai suferi un atac de cerebral în cursul anului 2017 care va duce la înrăutăţirea stării sale de sănătate şi ulterior la deces. Remiterea sumei de bani este dovedită şi recunoscută de către reclamante ; a fost înţelegerea şi acordul părţilor să încheie contractul în formă autentică , acesta reprezintă voinţa lor. A invocat şi dip. art. 288 NCPC  ; a arătat că defunctul a înţeles să recunoască un debit preexistent , acesta s-a prezentat personal la notar astfel că nu se poate reţine lipsa sa de consimţământ  şi nici nu s-a făcut dovada cauzei imorale /ilicite. Reclamantele nu au probat existenţa unei donaţii sau lipsa cauzei contractului de împrumut ori imoralitatea cauzei . În esenţă a arătat că instanţa a reţinut doar existenţa unei relaţii de prietenie între pârâtă şi defunct  şi nu s-au putut dovedi existenţa unor mijloace dolosive la momentul încheierii contractului. În mod eronat instanţa nu  a analizat apărarea pârâtei privind remiterea sumelor de bani; apelanta arată că  păstrat chitanţe din anii 2013 când defunctul era perfect sănătos ceea ce denotă că a dorit recuperarea banior şi nu a efectuat o donaţie către defunct. Părţile au avut în vedere returnarea sumelor de bani care au fost avansate cu titlu de împrumut. 

În drept a invocat disp. art. 466 NCPC şi a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimaţii **********şi **********au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului. Au arătat în esenţă că sumele de bani din litigiu au fost date de către pârâtă cu titlu de dar manual, donaţie deghizată, pe fondul unei relaţii de profunda prietenie şi afecţiune  dintre pârâtă şi defunctul **********. Între părţi nu a fost nicio înţelegere privind restituirea unei sume de bani iar banii din contractul de împrumut nu au fost remişi în momentul încheieriii contractului. Au motivat în sinteză intimatele că împrumutul este lipsit de cauză şi contrar normelor de conduită morală , şi nu are la bază buna credinţă, încrederea şi respectul dintre părţi. 

În drept, au invocat intimatele dispoziţiile art. 471 Cod procedură civilă.

În apel  nu au fost administrate probe noi.

Analizând  actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate şi raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, astfel că îl va respinge, pentru considerentele ce succed:

Prin contractul de împrumut autentificat sub nr. ********** incheiat intre autorul reclamantelor, **********, si parata **********, ********** a împrumutat de la  parata  ********** suma de 40.000 euro, reprezentând 180.412 lei cu dată de restituire 23.11.2019.

**********  a decedat la data de 4.07.2017 potrivit  înscrisurilor de la dosar.

Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, circumstanţele încheierii acestui contract de împrumut nu pot fi scoase din contextul factual raportat la istoricul medical al numitului **********.

Acesta a fost minuţios prezentat de către instanţa de fond ,reţinându-se în esenţă că,j de la data de 19.07.2016 când **********  a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui hemataom intracerebral acut, pacientul a avut o evoluţie nesastifăcătoare cu mai multe internări şi evaluări nefavorabile ale stării de sănătate, culminând cu internarea sa la data de  data de 05.04.2017 în cadrul Secţiei Îngrijiri Paleative din cadrul Spitalului Sf. Sava Iaşi şi apoi cu  decesul acestuia la data de 04.07.2017.

Contractul de împrumut a fost încheiat la data de 23.11.2016, în condiţiile în care numitul ********** suferise deja o intervenţie chirugicală de extirpare a unui hematom intracranian, respectiv în condiţiile în care evaluarea medicală psiho-neuronală a acestuia din data de 15.11.2016 (cu câteva zile înainte de încheierea contractului) indica un scor scăzut al funcţiilor cognitive. Astfel, potrivit biletului de ieşire din spital eliberat de Spitalul Clinic de Neurochirurgie Iaşi, la consultul psihologic s-a constatat că pacientul este dezorientat temporal şi parţial autopsihic, cu funcţii cognitive diminuate, memorie de lucru uşor diminuată , sever deficit mnezic de fixare, deficit prosexiic , funcţii executive diminuate , insomnii, disfuncţie cognitivă moderată cu recomandarea de consult psihiatric. I s-a recomandat pacientului efectuarea unui consult psihiatric

Peste 8 zile la data de 23.11.2016 a fost încheiat contractul de împrumut a cărui anulare se solicită în cauza de faţă. Nu reiese că pacientul ********** a urmat recomandarea medicului neurochirurg privind efectuarea unui consult psihiatric .

În perioada 9.12.2016 -12.01.2017 ********** a fost din nou internat la Spitalul Clinic de Neuorochirurgie Iaşi ca urmare a agravării stării de conştienţă şi hemiplegiei stg. Ulterior starea sa de sănătate s-a agravat fiind internat pentru îngrijiri paliative la spitalul Sf Sava Iaşi începând cu data de 5.04.2017. Deşi apelanta susţine cu insistenţă că starea de sănătate a împrumutatului ********** era una bună, fără afectarea discernământului şi funcţiilor cognitive, actele medicale reflectă o altă evidenţă care arată că acesta era afectat de boală şi de consecinţele acesteia.  Aşa cum s-a arătat mai sus ********** nu a urmat recomandarea medicului neurochirurg din data de 15. 11 2016 privind efectuarea unui consult psihiatric iar împrejurarea că acesta s-a prezentat personal la notar şi a semnat actul nu este de natură să contracareze recomandările şi constatările medicului specialist. Nu au absolut nicio relevanţă nici declaraţiile martorilor privitor la faptul că defunctul se simţea bine şi conducea maşina aşa cum susţine pârâta. Instanţa nu analizează în această cauză realitatea împrumuturilor dintre părţi asupra cărora apelanta realizează o mare dezbatere considerându-se profund îndreptăţită la restituirea acestei sume de bani ci motivul de nulitate prezentat de către moştenitorii defunctului ********** şi analizat  judicios de către instanţa de fond respectiv exprimarea unui consimţământ diminuat , lipsa cauzei şi lipsa scopului mediat şi imediat al contractului. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond exista de mult timp o relaţie de afecţiune şi prietenie dintre părţi (recunoscută de însăşi pârâtă) pe fondul căreia pârâta ar fi investit în afacerea defunctului şi l-ar fi creditat pe acesta cu diferite sume de bani. Nu reiese de nicăieri termenul de returnare al acestor sume de bani pârâta vorbind de perspectiva dezvoltării fermei  şi obţinerii de venituri din această investiţie care i-ar fi permis recuperarea  banilor. Cert este că eventualele aşteptări ale pârâtei de recuperare a banilor în maniera arătată nu s-au mai putut realiza din cauza îmbolnăvirii grave a defunctului, boala sa având din păcate un traiect agravant bine cunoscut de către pârâtă. În mod judicios a reţinut instanţa de fond că nu se poate vorbi de o cauză licită şi morală a actului încheiat în cauză în condiţiile în care împrejurările încheierii  actului de împrumut , respectiv starea precară de sănătate a împrumutatului şi perioada de 3 ani stabilită pentru restituire, reprezenta, mai degrabă, obligarea eventualilor moştenitori la restituirea unui împrumut datorat unor relaţii apropiate dintre defunctul autor şi pârâtă.

Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul ca vădit nefondat  şi va păstrat sentinţa Judecătoriei Paşcani care este temeinică şi legală.

 PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de ********** împotriva sentinţei civile nr. **********/27.11.2019 pronunţată de Judecătoria Paşcani, pe care o păstrează.

Definitivă

Pronunţată azi 11.05.2021 şi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.