Revocare suspendare executare pedeapsă. Neachitarea despăgubirilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Sentinţă penală 57 din 13.03.2012


Revocare suspendare executare pedeapsă. Neachitarea despăgubirilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare

Suspendarea condiţionată

SENTINŢA PENALĂ NR.57/13 martie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 5 ianuarie 2012, petentul S. D., parte civilă în dosarul nr. xxxx/40/2010* al Tribunalului Botoşani, în care s-a dispus condamnarea inculpatului P. D. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în regim de detenţie, motivat de faptul că inculpatul nu i-a achitat despăgubirile civile în sumă de 25.000 lei, aşa cum a fost obligat prin sentinţa de condamnare.

În motivarea cererii, petentul arată că deşi inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma solicitată, pentru a beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, i-a achitat doar  suma de 6.000 lei  şi deşi au trecut mai mult de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei, petentul nu a mai primit nici o sumă de bani, dând dovadă de rea-credinţă.

Citat în instanţă, intimatul P. D. asistat de apărător ales, a arătat că nu dispune de întreaga sumă de 19.000 lei pe care i-o datorează părţii civile, însă a făcut dovada achitării sumei de 5.000 lei, consemnată la dispoziţia petentului la Banca X.

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin sentinţa penală nr. 114 din 24 mai 2011, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul P. D. pentru săvârşirea infracţiunii de “tentativă de omor calificat”, prev.şi ped. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, b şi c Cod penal, 76 alin. 2 Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

În temeiul art. 861 şi art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepselor principale şi accesorii aplicate sub supraveghere, pe timp de 6 ani, care constituie termen de încercare, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani;

- să anunţe serviciul, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice serviciului şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice serviciului informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. 3 Cod penal, s-a impus condamnatului şi respectarea următoarelor obligaţii:

a) să nu frecventeze localuri publice în care se consumă băuturi alcoolice;

b) să nu se apropie de partea vătămată S. D. sau de membrii familiei acesteia.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal rap. la art. 864 Cod penal, în sensul că nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau a obligaţiilor civile stabilite de instanţă atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea în întregime a pedepsei.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S. D. suma de 7.000 lei daune materiale şi 18.000 lei daune morale.

A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de spitalizare şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând prezenta cerere de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 84 Cod penal, care se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării sub supraveghere, dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.

Textul nu impune o anumită durată în care trebuie îndeplinite obligaţiile civile, deducându-se însă că aceasta trebuie să fie una rezonabilă, prin raportare la durata termenului de încercare şi posibilităţile de plată ale condamnatului.

În speţă, termenul de încercare este de 6 ani. În decurs de mai puţin de un an, condamnatul a achitat suma de 6.000 lei şi a consemnat la dispoziţia părţii civile suma de 5.000 lei. Din înscrisurile depuse la dosar reiese că intimatul-condamnat, în vârstă de 69 de ani, este agricultor, beneficiază de o pensie în cuantum de 533 lei şi deţine în proprietate o casă de locuit situată în comuna Tudora, un grajd pentru animale, 304 mp teren intravilan aferent acestor construcţii şi 2,30 ha teren agricol.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că intimatul şi-a îndeplinit parţial obligaţiile, în limita posibilităţilor sale materiale. Faptul că a formulat contestaţie la executarea silită nu are semnificaţia unei opoziţii la îndeplinirea obligaţiilor civile, de vreme ce respectiva contestaţie vizează calculul greşit al sumei de plată şi al costurilor de executare.

Prin urmare, prezenta cerere apare ca nefondată şi va fi respinsă ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

 

2