Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Încălcarea dreptului la apărare
Procedură civilă şi penală
Decizia nr. 698/3 martie 2009
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din data de 04.08.2008 pronunţat în dosarul de urmărire penală nr. 192/P/2006 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei S. T., fiica lui I. şi M., născută la xx.xx.xxxx în comuna Iveşti, jud. Galaţi, cu domiciliul în satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen., comisă prin aceea că, la data de 07.10.2005, inculpata în calitate de administrator la S.C. T. T. S.R.L. a indus în eroare S.C. S. S.A. Botoşani, reprezentată de A. A. cu prilejul încheierii unui contract prin care a achiziţionat maşini şi utilaje în valoare de 136.255 RON, pentru care a emis trei bilete la ordin, ştiind că nu are disponibil în cont.
Cauza a fost înregistrată la instanţă sub nr. 7718/193/2008 din 07.08.2008 iar la primul termen de judecată cu procedura completă din 29.10.2008 inculpata, prin apărător a invocat nulitatea absolută a rechizitoriului şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, invocând că nu i s-a respectat dreptul la apărare şi că nu a fost asistată de un avocat, instanţa punând în discuţia părţilor această excepţie.
Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa penală nr. 2645 din 31 octombrie 2008, în temeiul art. 6 şi art. 197 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a constatat nulitatea absolută a rechizitoriului nr. 192/P/2006 din 04.08.2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, privind pe inculpata S. T..
În temeiul art. 332 alin. 2 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor art. 6 şi art. 69-73 C. proc. pen. şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul art. 192 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză s-au încălcat dispoziţiile art. 6 alin. 4 C. proc. pen., potrivit căruia, „Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în cursul procesului penal” şi că inculpata, la data când a fost audiată în calitate de făptuitoare, 01.06.2006, deşi a declarat că nu ştie să scrie şi să citească şi deci nu poate să-şi scrie singură declaraţia, împrejurare consemnată în procesul verbal de la fila 29, cu toate acestea nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, aşa cum prevede art. 171 alin. 2 teza penultimă Cod proc. penală, inculpata nefiind în măsură să-şi facă singură apărarea.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că au mai fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că „Orice acuzat are în special dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt,într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa” şi cum în speţa de faţă inculpatei nu i s-au adus la cunoştinţă în mod amănunţit faptele de care este învinuită, aceasta echivalează cu lipsa de apărare a acesteia.
Practic, la dosarul cauzei nu există nicio declaraţie a inculpatei dată după momentul începerii urmăririi penale, când inculpata a dobândit calitatea de învinuită.
Deşi inculpata a fost ascultată înainte de începerea urmăririi penale în calitate de făptuitoare, pe această declaraţie consemnată de organul de cercetare penală nu s-a arătat în amănunţit faptele de care este acuzată, cel puţin la nivelul la care au fost descrise în procesul verbal de începere a urmăririi penale şi rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale, astfel că dreptul la apărare al inculpatei să fi fost efectiv şi nu doar formal.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că după începerea urmăririi penale (04.08.2006) inculpata a fost citată la data de 09.06.2008 pentru a fi prezentă la audierea din data de 10.06.2008 la Postul de Poliţie Ciurea, jud. Iaşi (fila 145 dosar urmărire penală), la data de 20.06.2008 pentru a fi prezentă la 21.06.2008 la acelaşi post de poliţie (fila 146 dosar urmărire penală) şi la data de 09.07.2008 pentru a fi prezentă la 10.07.2008 la acelaşi post de poliţie (fila 147 dosar urmărire penală), procesele verbale de citare fiind semnate de rude ale inculpatei sau afişate, precum şi că a fost citată o singură dată la sediul I.P.J. Botoşani în data de 02.12.2007 pentru data de 05.12.2007, procesul verbal de citare fiind de asemenea semnat de o rudă a inculpatei.
Astfel, prima instanţă a apreciat că nu există dovezi că inculpata s-a sustras urmăririi penale, atâta vreme cât nu a fost încunoştinţată personal pentru a se prezenta la audieri şi nu s-a dispus citarea cu mandat de aducere, coroborând cu împrejurarea că fiind citată cu mandat de aducere în faţa instanţei inculpata s-a prezentat însoţită de apărător ales.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi partea civilă S.C. S. S.A. Botoşani.
În recursul declarat de parchet se invocă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, întrucât în mod greşit prima instanţă a constatat nulitatea absolută a rechizitoriului ca urmare a încălcării dreptului la apărare.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, cu ocazia audierii făptuitoarei i s-a adus acesteia la cunoştinţă în mod amănunţit fapta penală pentru care este cercetată, precum şi drepturile ce-i revin. Cu aceeaşi ocazie, s-a consemnat în procesul verbal că făptuitoarea nu doreşte să fie audiată în prezenţa unui avocat şi că este de acord cu consemnarea declaraţiei sale de către organul de cercetare penală întrucât nu ştie să scrie şi să citească.
Chiar dacă făptuitoarea a precizat că nu ştie carte, atât timp cât s-a implicat în desfăşurarea unor acte comerciale în calitate de administrator şi asociat unic, încheind în nume propriu şi semnând diverse înscrisuri, a lăsat impresia că are abilităţile necesare şi capacitatea de a înţelege acuzaţiile ce i se aduc.
Se mai arată că în mod greşit instanţa a invocat din oficiu nulitatea absolută deoarece art. 197 alin. 2 Cod proc. penală sancţionează cu nulitate absolută doar nerespectarea dispoziţiilor privind asigurarea asistenţei juridice obligatori, ceea ce nu este cazul în speţă. Întrucât nerespectarea drepturilor la apărare constituie o cauză de nulitate relativă, aceasta trebuia invocată la primul termen cu procedura completă, ori inculpata a fost audiată la data de 29.10.2008, astfel că această sancţiune a fost pe deplin înlăturată.
În cursul cercetărilor, organele de anchetă au fost în imposibilitatea audierii inculpatei, în pofida tuturor demersurilor întreprinse, aceasta fiind citată procedural în repetate rânduri şi emiţându-se mandat de aducere.
În concluzie, parchetul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Judecătoria Botoşani pentru soluţionarea fondului.
În motivarea recursului declarat de partea civilă S.C. S. S.A. Botoşani se invocă comiterea unei grave erori de fapt. Astfel din analiza actelor de urmărire penală permite se constată că audierea inculpatei s-a efectuat cu respectarea tuturor normelor care reglementează dreptul la apărare. Învinuita şi-a manifestat neechivoc şi în deplină cunoştinţă de cauză voinţa de a participa la urmărirea penală fără a fi asistată de un apărător, iar organul de cercetare penală a luat măsura asigurării unui martor, care a asistat la audiere şi care poate confirma valoarea juridică a procedurii.
Deşi s-a declarat necunoscătoare de carte, învinuita a demonstrat că are capacitatea intelectuală de a înţelege semnificaţia procedurilor judiciare, a dat explicaţii coerente cu privire la principalele aspecte ale activităţii infracţionale, astfel încât nu pot fi invocate elemente obiective în sprijinul supoziţiei că nu şi-ar fi putut face singură apărarea.
Învinuita nu a probat că ar fi suferit vreo vătămare prin neasigurarea asistenţei juridice din oficiu, iar prin raportare la prevederile art. 171 alin. 3 Cod proc. penală, această vătămare nu poate fi prezumată.
În consecinţă, partea civilă solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Recursurile sunt fondate.
Prima instanţă a considerat că au fost încălcate dispoziţiile din codul de procedură penală (art. 6 alin. 4) precum şi cele ale art. 6 paragraful 3 lit. a din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, texte care consfinţesc dreptul la apărare. Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanţă a constatat că ,practic, la dosar nu există nici o declaraţie a inculpatei dată după momentul începerii urmăririi penale, iar în declaraţia dată în calitate de făptuitoare, nu s-au arătat în mod amănunţit fapte de care este acuzată, astfel ca dreptul la apărare al inculpatei să fi fost efectiv şi nu formal. Din acest punct de vedere consemnările în mod generic cuprinse în această declaraţie, nu întrunesc cerinţele textelor arătate mai sus.
Mai reţine prima instanţă că, deşi inculpata a arătat că nu ştie să scrie şi să citească nu i s-a desemnat un apărător din oficiu, aşa cum prevede art. 171 alin. 2 teza penultimă, C. proc. pen., inculpata nefiind în măsură să-şi facă singură apărarea.
De asemenea după începerea urmăririi penale, inculpata nu a fost încunoştinţată personal pentru a se prezenta la audieri şi nu s-a dispus citarea cu mandat de aducere, împrejurări care coroborate cu aceea că fiind citată cu mandat de aducere în faţa instanţei inculpata s-a prezentat însoţită de avocat ales, arată că inculpata nu s-a sustras urmăririi penale.
În ce priveşte dispoziţiile menţionate de prima instanţă se observă că acestea consacră un drept la apărare şi nu o obligaţie pentru organele judiciare de a asigura asistenţă juridică din oficiu sau prezenţa celor acuzaţi în lipsa unor date certe privind imposibilitatea acestora de a-şi realiza apărarea. În cazul de faţă, deşi inculpata a arătat că nu ştie carte, a declarat în mod amănunţit şi coerent despre faptele pentru care este cercetată. Conţinutul acestei declaraţii, coroborat cu activitatea comercială desfăşurată anterior de inculpată demonstrează că aceasta, deşi nu ştie carte, are o reprezentare suficient de precisă şi clară asupra realităţii şi asupra activităţilor care au dus la formularea unei acuzări împotriva sa. În cunoştinţă de cauză, inculpata a arătat că este de acord cu audierea sa fără a fi asistată de un apărător ales, astfel încât nu exista nici un motiv ca organele judiciare să prezume că aceasta ar fi fost în imposibilitate de a se apăra.
Deşi consemnările generice cuprinse în partea introductivă a declaraţiei inculpatei într-adevăr nu satisfac cerinţele convenţiei, în schimb, cuprinsul declaraţiei demonstrează fără putinţă de tăgadă că inculpata a cunoscut amănunţit împrejurările cauzei şi faptele pentru care este acuzată, astfel încât a fost în măsură să-şi precizeze la rândul ei detaliat şi la obiect punctul de vedere.
Referitor la neprezentarea inculpatei în faţa organelor judiciare după începerea urmăririi penale, se constată că art. 6 din convenţie se referă la un moment al punerii sub acuzare, la formularea unei acuzaţii, şi nu la momentul începerii urmăririi penale sau la un alt moment din cursul procedurilor. În cauză s-a putut vorbi de aducerea unei acuzaţii împotriva inculpatei mai înainte de începerea urmăririi penale şi, după cum s-a arătat mai sus, respectiva acuzare i-a fost adusă la cunoştinţă într-o modalitate care să-i permită să se apere. Prin urmare, nu era necesară prezenţa inculpatei în faţa organelor judiciare, din procesele verbale depuse la dosarul de urmărire penală reieşind că, deşi membrii familiei sale au luat cunoştinţă de termenele fixate pentru audiere, inculpata a refuzat să se prezinte. De altfel, inculpata a fost căutată la domiciliu de organele de cercetare penală (procesul verbal de la filele 175-176), ocazie cu care soţul acesteia a luat la cunoştinţă termenul stabilit pentru audiere, respectiv 21.03.2008 orele 10,00, respectiv 11,00.
Pentru aceste considerente se constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat ca nul absolut rechizitoriul întocmit în cauză. În consecinţă, vor fi admise recursurile şi casată sentinţa cu trimiterea cauzei la Judecătoria Botoşani pentru continuarea judecăţii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. 3 Cod proc. penală,
5
Curtea de Apel Oradea
DREPT PROCESUAL CIVIL. Soluţie de respingere a excepţiei privind tardivitatea apelului, legală din perspectiva dispoziţiilor art.284 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care procedura de comunicare a hotărârii apelate s-a realizat
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. INADMISIBILITATEA RECURSULUI DECLARAT ÎMPOTRIVA UNEI DECIZII PRONUNŢATE ÎN RECURS. REGULA UNICITĂŢII CĂII DE ATAC.
Curtea de Apel București
Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă de la 1865 şi ale Legii nr.85/2006 în forma anterioară modificărilor prin Legea nr. 76/2012.
Curtea de Apel Galați
Lipsa calităţii procesuale pasive a cumpărătorului imobilului retrocedat pentru plata cheltuielilor privind îmbunătăţirile aduse acestuia.
Tribunalul Bacău
Apărări noi în recurs