Revendicare imobiliară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A- IV-A CIVILA

DECIZIA CIVILA NR.863 A

SEDINTA PUBLICA DE  LA 26.06.2007

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE:  SEMIDA POPA

JUDECATOR: LUCIA FRUNZA

GREFIER: CAMELIA PAUNEATA

Pe rol fiind solutionarea apelului civil de fata formulat de catre apelanta-pârâta Rosu Carmen Violeta Florenta, împotriva sentintei civile nr. 16512/07.11.2006, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, în dosarul nr. 29117/299/2005 (nr. vechi 28666/2005), în contradictoriu cu intimatul-reclamant Preda Mihai, având ca obiect-revendicare imobiliara.

Dezbaterile în fond si sustinerile orale ale partilor au avut loc în sedinta publica din data de 19.06.2007 fiind consemnate în încheierea de la acea data care face parte integranta din prezenta, când tribunalul,  având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise, a amânat pronuntarea la data de 26.06.2007 când a pronuntat urmatoarea hotarâre:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 22.11.2005, reclamantul, Preda Mihai, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Rosu Carmen Violeta Florentina, obligarea acesteia sa îi lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sectorul 1, precum si evacuarea pârâtei din acest imobil.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca este proprietarul întregului imobil în care este situat apartamentul revendicat, dobândindu-l prin cumparare de la numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela, care, la rândul lor, au fost proprietarele acestui imobil, asa cum reiese din sentinta civila nr.5368/24.04.1997, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 5941/1997.

Reclamantul a mai aratat ca titlul pârâtei este reprezentat de contractul de vânzare-cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, încheiat cu Primaria Municipiului Bucuresti, prin mandatar SC Herastrau Nord SA, care, la acel moment, nu avea calitatea de proprietar. Prin urmare, titlul care emana de la autorii reclamantului este preferabil în raport cu cel al pârâtei.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 480 si urm. C.civ., ale Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 114/1996.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata, aratând ca, în calitate de chirias al apartamentului revendicat, în temeiul si cu respectarea Legii nr. 112/1995, a cumparat acest imobil la data de 05.12.1996, fiind încheiat contractul de vânzare-cumparare nr. 1976/25411. A precizat ca, anterior cumpararii, a obtinut de la Primaria sectorului 1 Bucuresti adresa nr. 16621/28.11.1996, în care se specifica faptul ca pentru imobilul respectiv nu exista solicitari din parte vreunei persoane, aspect ce dovedeste buna credinta avuta la momentul cumpararii apartamentului.

A mai aratat pârâta ca, prin sentinta civila nr. 10117/09.11.1997 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti a fost constatata nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare respectiv, fara însa ca aceasta sa fie pronuntata în contradictoriu si cu cumparatorii, astfel ca aceasta nu îi este opozabila.

Cu privire la compararea titlurilor, pârâta a aratat ca a achizitionat imobilul de la adevaratul proprietar, întrucât statul român a preluat imobilul de la vechiul proprietar cu titlu, autorii reclamantului nefacând parte din categoriile exceptate de la nationalizare în baza Decretului nr. 92/1950, în timp ce, în ceea ce priveste titlul reclamantului, acesta cuprinde o serie de concordante în raport cu actele autorilor sai. Prin urmare, titlul pârâtei este mai caracterizat, actiunea în revendicare fiind neîntemeiata.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 C.proc.civ., ale Legii nr. 112/1995, precum si celelalte dispozitii legale mentionate în cuprinsul întâmpinarii.

Pârâta a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare întemeiata pe dreptul comun fata de existenta unei legi speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv, exceptie pe care instanta a respins-o, motivarea fiind cuprinsa în încheierea  din data de 19.09.2006.

Prin sentinta civila nr. 16512/07.11.2006, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a admis în parte cererea formulata de reclamantul PREDA MIHAI, în contradictoriu cu pârâta ROSU CARMEN-VIOLETA-FLORENTA, a obligat pârâta sa lase reclamantului în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4 din imobilul situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 17, sectorul 1 si a respins cererea privind evacuarea pârâtei ca neîntemeiata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a  retinut ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 854 din 12.03.1998 la BNP Dobrican Gheorghe, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sectorul 1, din care face parte si apartamentul nr. 4, a carui revendicare face obiectul prezentei cauze, de la numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela. Autoarele reclamantului dobândisera dreptul de proprietate asupra imobilului de la tatal lor, Alfred Bunger, conform actului de partaj de ascendent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 7216 din 17.02.1945. Acesta, la rândul sau, dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului prin cumparare de la Banca Taraneasca SA, conform actului de vânzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 3837 din 19.05.1925. Imobilul a fost nationalizat de statul român prin Decretul nr. 92/1950.

Prin sentinta civila nr. 5368/1997, definitiva si irevocabila prin neapelare, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 5941/1997, s-a admis actiunea în revendicare formulata de autoarele reclamantului în contradictoriu cu CGMB, constatându-se ca aceste sunt proprietarele imobilului din Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18 si fiind obligat pârâtul sa-l lase în deplina proprietate si posesie reclamantelor.

Prin contractul de vânzare-cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, pârâta a cumparat de la SC Herastrau Nord SA, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 4 situat în imobilul din str. Brezoianu nr. 18, având anterior încheierii contractului - calitatea de chirias.

Prin sentinta civila nr. 10117/1997, pronuntata de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 14373/1997, a fost admisa actiunea autoarelor reclamantului în contradictoriu cu SC Herastrau Nord SA si cu CGMB, constatându-se nulitatea absoluta a 16 contracte de vânzare-cumparare a unor apartamente situate în imobilul din str. Brezoianu nr. 18, printre care si apartamentul nr. 4, obiect al cauzei de fata. Hotarârea anterior mentionata nu a fost pronuntata în contradictoriu si cu pârâta din prezenta cauza si nici cu ceilalti cumparatori, parti în contractele de vânzare¬-cumparare a caror nulitate a fost constatata.

Astfel, instanta a constatat ca ambele parti din prezenta cauza invoca titluri de proprietate asupra aceluiasi imobil, urmând a le compara, pentru a stabili care dintre ele este preferabil.

În ceea ce priveste titlul reclamantului, acesta este reprezentat de contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 854 din 12.03.1998 la BNP Dobrican Gheorghe, autoarele sale transmitând un drept de proprietate dobândit prin actul de partaj de ascendent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 7216 din 17.02.1945 de la tatal lor, care, la rândul sau, dobândise acest drept prin cumparare de la Banca Taraneasca SA, conform actului de vânzare-cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat la nr. 3837 din 19.05.1925.

Referitor la titlul pârâtei, acesta este reprezentat de contractul de vânzare-¬cumparare nr. 1976/25411 din 05.12.1996, prin care aceasta a cumparat de la SC Herastrau Nord SA apartamentul nr. 4 din imobilul situat în str. Brezoianu, nr. 18. Acesta din urma a fost nationalizat de stat prin Decretul nr. 92/1950. În ceea ce priveste valabilitatea titlului statului, acesta se determina prin verificarea respectarii, de catre actul de nationalizare, a Constitutiei în vigoare la data respectiva, a tratatelor internationale la care România era parte, precum si a legilor în vigoare la data preluarii bunului.

Potrivit Constitutiei din 1948, în vigoare la data adoptarii Decretului nr. 92/1950, proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege. De asemenea, conform aceluiasi act normativ, pot fi facute exproprieri pentru cauza de utilitate publica pe baza unei legi si cu o dreapta despagubire stabilita de justitie. Potrivit art. 3 din Decretul nr. 92/1950, imobilele nationalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fara nicio despagubire si libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel. Prin urmare, în întregul sau, acest act normativ a fost contrar Constitutiei în vigoare la acea vreme, dar si Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care în art. 17 prevede ca orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât si în asociatie cu altii si ca nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Instanta a constatat ca dreptul de proprietate asupra imobilului în cauza nu a iesit niciodata din patrimoniul autoarelor reclamantului, chiar daca, în materialitatea sa, bunul a fost preluat de catre stat. Sustinerile pârâtei, în sensul ca imobilul a intrat în proprietatea statului în mod valabil întrucât fostii proprietari nu faceau parte din categoriile exceptate de la nationalizare sunt lipsite de relevanta, din moment ce Decretul nr. 92/1950 este lipsit de valabilitate în sine, asadar este inutila verificarea valabilitatii preluarii în raport cu dispozitiile acestuia.

De asemenea, nu au relevanta sustinerile pârâtei referitoare la faptul ca hotarârea prin care s-a constatat nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare a apartamentului sau nu îi este opozabila, din moment ce, chiar daca titlul sau este valabil, acesta nu este apt sa produca efectul transmiterii dreptului de proprietate, care nu se gasea în patrimoniul vânzatorului.

In consecinta, instanta a apreciat ca titlul reclamantului este preferabil în raport de cel al pârâtei, astfel ca a admis actiunea si a obligat pârâta sa lase reclamantului în deplina proprietate si posesie imobilul situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, apartamentul 4.

Fata de faptul ca intrarea în posesie a reclamantului urmeaza sa se faca în temeiul admiterii actiunii în revendicare, instanta a constatat ca cererea de evacuare a pârâtei este neîntemeiata, urmarind acelasi rezultat, respectiv predarea imobilului de catre pârâta.

 Impotriva acestei sentinte a declarat apel pârâta ROSU (casatorita STOIAN) CARMEN VIOLETA FLORENTA, cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a Civila sub nr. 29117/299/2005, la data de 12.03.2007, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei atacate, în sensul, în principal, a respingerii ca inadmisibila a actiunii în revendicare formulata de reclamant, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata efectuate în prima instanta si în apel.

In motivarea apelului s-a aratat ca în mod gresit instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii în revendicare întemeiata pe dreptul comun, retinând ca în cauza dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile.

Astfel, la data de 14.02.2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989• Odata cu intrarea în vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intra sub incidenta ei, persoanele îndreptatite pot obtine masuri reparatorii, respectiv restituirea în natura numai în conditiile acestei legi speciale. Astfel, asa cum s-a aratat si în practica judiciara în aceasta materie, o data cu aparitia Legii nr. 10/2001 dreptul comun a fost înlocuit de aceasta lege care cuprinde norme speciale de drept substantial si o procedura administrativa obligatorie, prealabila sesizarii instantelor de judecata.

Mai multe decizii ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca „aceasta reglementare care intereseaza ordinea publica este de imediata aplicare, solutia fiind consacrata legislativ si prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care prevede ca bunurile preluate de stat fara titlu valabil pot fi revendicate de fostii proprietari, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie”.

În acest sens potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 „Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fosti proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie”.

Astfel, o actiune în revendicare de drept comun nu mai poate fi admisa în conditiile existentei unor norme speciale cu caracter reglementar imperativ, dispozitiile art. 18, art. 20 si art. 45 ale Legii nr. 10/2001 conferind un nou criteriu de comparare a titlurilor de proprietate asupra imobilelor la care se refera. Prin urmare, atât timp cât reclamantul avea la îndemâna Legea nr. 10/2001, respectiv dreptul de a formula notificare prin care sa solicite restituirea în natura a imobilului sau despagubiri, dar nu si-a exercitat acest drept, actiunea în revendicare pe dreptul comun nu mai este admisibila. Mai mult, este lipsit de îndoiala ca nu se poate formula actiune în revendicare decât potrivit dispozitiilor Legii nr. 10/2001 si numai dupa ce, ca o conditie obligatorie, s-ar constata nulitatea contractului de vânzare-cumparare a persoanei devenita proprietar în baza Legii nr. 112/1995.

În consecinta rationamentul instantei de fond este gresit având în vedere faptul ca prin sentinta civila nr. 5447/12.06.2002 ramasa irevocabila, Judecatoria Sectorului 1 a respins cererea reclamantului Preda Mihai de anulare a contractului de vânzare-cumparare al apelantei, constatându-se astfel ca apartamentul a fost înstrainat legal catre apelanta în temeiul Legii nr. 112/1995.

În esenta, instanta de fond constatând ca o astfel de actiune este admisibila a încalcat dreptul apelantei în calitate de subdobânditoare de buna-credinta a imobilului în litigiu, care are dreptul, conform legii în vigoare, sa pastreze imobilul dobândit prin acte valabil încheiate, conform art. 18 lit. c. si art. 45 din Legea 10/2001.

Mai mult chiar, instantele au retinut ca respingerea actiunii în revendicare ca inadmisibila nu reprezinta o încalcare a prevederilor Conventiei Drepturilor Omului sau ale Constitutiei, deoarece reclamantul are acces liber la justitie, dar, evident, în baza legii care îi confera acest drept si care este valabila pentru toti cetatenii, în speta Legea nr. 10/2001.

În concluzie, intimatul reclamant nu are deschisa optiunea între cele doua cai (actiunea în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480-481 din Codul civil si mijloacele de restituire stabilite prin Legea nr. 10/2001), fiind practic limitat prin dispozitiile art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 sa recurga la procedura speciala reglementata de Legea 10/2001.

O alta critica adusa sentintei se refera la faptul ca în mod gresit, instanta de fond procedând la compararea titlurilor de proprietate a acordat preferinta titlului de proprietate al reclamantului, având în vedere aplicabilitatea în cauza a dispozitiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, la compararea titlurilor, instanta ar fi trebuit sa aplice, cu precadere, dispozitiile art. 45 al. (2) teza ultima si al. (5) din Legea nr. 10/2001, republicata (fost art. 46 al. 2 si 5), potrivit carora actele juridice de înstrainare a imobilelor preluate fara titlu valabil se mentin daca au fost încheiate cu buna-credinta. Legea 10/2001 este aplicabila si în cazul actiunii în revendicare din prezenta cauza. Aceasta înseamna ca sunt aplicabile în cauza inclusiv prevederile art. 45 (fost art. 46) al. (2) teza ultima, potrivit carora actele juridice de înstrainare a imobilelor preluate fara titlu valabil se mentin daca au fost încheiate cu buna-credinta.

Potrivit art. 45 al. (5), dreptul la actiune în anularea actelor de înstrainare se prescrie într-un termen de 1 an de la data intrarii în vigoare a Legii 10/2001, termen care a fost prelungit succesiv, prin OUG 109/2001 si OUG 145/2001, pâna la data de 14.08.2002. Dupa aceasta data deci, actele de înstrainare neatacate cu actiune în anulare s-au consolidat, ramânând valabile.

Trebuie însa admis ca aceste acte de înstrainare ramân valabile nu doar într-o actiune în anulare introdusa ulterior datei de 14.08.2002, ci si într-o actiune în revendicare introdusa dupa aceasta data, prin care se solicita compararea titlului proprietarului initial al imobilului cu titlul de proprietate al actualului detinator, fost chirias în imobil. A admite ca dispozitiile art. 45 s-ar aplica numai în materia nulitatii, nu si în materia revendicarii, sunt lipsite de temei real. Legiuitorul nu face distinctie cu privire la valabilitatea acestor acte, dupa cum aceasta este analizata într-o cauza având ca obiect nulitatea sau într-o cauza având ca obiect revendicarea. Aplicând vechiul principiu, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, rezulta ca dispozitiile art. 45 capata aplicare întotdeauna. A nu admite ca, procedând la o astfel de comparare a titlurilor, instanta este obligata sa acorde preferinta titlului actualului proprietar, echivaleaza cu lipsirea de eficienta a art. 45 (fost art. 46) al. 2 din Legea 10/2001.

Într-adevar, daca s-ar admite ca titlul reclamantului, a carui actiune în anulare a actului de înstrainare catre fostul chirias a fost respinsa irevocabil, are întâietate fata de acesta intr-o actiune în compararea titlurilor, înseamna a contesta de fapt aplicabilitatea art. 45 al. 2 din Legea 10/2001.

Cu alte cuvinte, daca s-ar considera ca acesta nu se aplica decât într-o actiune în anularea actului de înstrainare, dar nu si într-o actiune în revendicare, întemeiata pe compararea de titluri, care ar mai fi justificarea adoptarii art. 45 al. 2, chestiune ca care instanta de fond nu a raspuns.

Prin urmare, s-a solicitat sa se constate ca, potrivit art. 46 din Legea 10/2001, aplicarea acesteia este obligatorie în speta, inclusiv a art. 45 al. (2), astfel ca prima instanta era obligata sa acorde preferinta contractului de vânzare-cumparare încheiate cu buna-credinta de apelanta, în caz contrar, art. 45 al. 2 din Legea 10/2001 nu ar mai avea nicio finalitate, din moment ce titlul sau, desi valabil, ar fi inutil.

Apelanta-pârâta a aratat ca titlul sau este caracterizat ca fiind preferabil titlului reclamantului, astfel ca în mod gresit instanta de fond a ignorat faptul ca titlul acestea este mai bine caracterizat în conditiile în care în favoarea sa care are posesia bunului functioneaza o prezumtie simpla de proprietate care îi ofera pozitia unui beatus possidens.

Pe de alta parte sa poate observa ca a achizitionat imobilul de la Primaria Municipiului Bucuresti care a devenit proprietar în urma preluarii sale de catre Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, unde imobilul se afla printre cele mentionate în anexa. Prin urmare, în mod valabil si cu îndeplinirea în totalitate a conditiilor actului normativ de preluare, imobilul în speta a intrat în proprietatea Statului, fostii proprietari nefacând parte din categoria celor exceptati de la nationalizare deoarece foloseau imobilul în scopul obtinerii de venituri prin închiriere.

Desi preluarea imobilului de catre Stat a fost facuta cu titlu, instanta de fond în solutionarea cauzei retine total gresit ca aceste aspecte sunt lipsite de relevanta din moment ce Decretul nr. 92/1950 este lipsit de valabilitate. Rationamentul instantei de fond este cel putin curios în conditiile în care, reclamantul în cursul acestei proceduri judiciare nu a contestat niciun moment faptul ca imobilul în discutie a fost preluat cu titlu.

De asemenea instanta de fond a omis un alt aspect inedit, ce diferentiaza prezenta cauza de o actiune în revendicare „clasica”, astfel în cauza actiunea în revendicare nu a fost promovata de fostul pretins proprietar si nu s-au comparat titlurile de proprietate ale fostilor proprietari.

Astfel titlul reclamantului (care nu este fostul pretins proprietar) consta într-un contract de vânzare-cumparare încheiat între reclamant în calitate de cumparator si între Mateescu Monica Virginia si Straja Evelyn Michaella în calitate de vânzatoare la data de 12.03.1998 pentru o parte din imobilul în litigiu. Mai mult în cuprinsul contractului Mateescu Monica Virginia si Straja Evelyn Michaella, arata ca au dobândit proprietatea în baza sentintei civile nr. 5368124.04.1997 ramasa definitiva prin neapelare, sentinta care nu este opozabila apelantei.

De asemenea, în cuprinsul contractului vânzatoarele atrag atentia intimatului reclamant din prezenta cauza ca un numar de 16 apartamente din imobil au fost vândute de catre Primaria Municipiului Bucuresti catre fostii chiriasi.

Este evident ca reclamantul cunoaste ca a obtinut prin cumparare un titlu asupra imobilului în conditiile în care vânzatoarele nu erau proprietarele celor 16 apartamente si cunoscând ca sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 nu este opozabila celor 16 proprietari între care si apelanta.

Însa instanta de fond solutionând cauza a ignorat în mod gresit acest aspect, desi în chiar titlul intimatului, vânzatoarele au tinut sa precizeze ca „în rest, vânzatoarele asiguram pe cumparator ca blocul de locuinte nu este supus niciunei alte evictiuni”.

În concluzie, solutia instantei de fond este esentialmente gresita în conditiile în care intimatul reclamant în chiar titlul sau opus compararii în prezenta cauza admite ca nu cumpara întregul imobil.

Apelanta a mai sustinut ca instanta de fond nu a avut în vedere gravele inadvertente cuprinse în titlul reclamantului si în actele de proprietate ale autoarelor sale, astfel: în actul de partaj de ascendent se precizeaza ca imobilul de locuinte din str. Brezoianu nr. 18 este compus din 6 etaje în timp ce în titlul reclamantului se face vorbire de un imobil compus din 7 etaje; în cadrul sentintei civile nr. 5368/24.04.1997 se restituie autoarelor reclamantului imobilul format din 4 etaje, 25 apartamente, subsol, garaj si centrala termica la care se adauga terenul aferent, în timp ce în titlul reclamantului, vânzatoarele vând 7 etaje si 27 apartamente; în cadrul titlului reclamantului, vânzatoarele arata ca imobilul a fost afectat de bombardamentul din 25.08.1944, în timp ce în actul de partaj ascendent se arata la art. 5 ca fostul proprietar Alfred Bunger avea doar 65% din imobilul afectat de bombardament si nu întreaga proprietate; în cadrul actului de partaj de ascendent Alfred Bunger (art. 4) îsi rezerva pentru sine proprietatea asupra parterului si subsolului imobilului.

Toate aceste inadvertente arata ca instanta de fond nu a clarificat pe de o parte cum au putut vânzatoarele sa vânda un bun care nu era în totalitate al lor, iar pe de alta parte puteau vânzatoarele sa înstraineze catre reclamant mai mult decât mostenisera si le fusese „recunoscut” prin sentinta civila nr. 5368-24.04.1997. Astfel, reclamantul nu putea si nici titlul lui de proprietate nu îi confereau dreptul de a revendica apartamentele care nu îi fusesera vândute.

În aceste conditii, în mod gresit instanta de fond a retinut ca titlul intimatului reclamant este preferabil în raport de titlul apelantei-pârâte.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urm. C.proc.civ. si Legea nr. 10/2001 (art. 18, 45, 46).

Prin întâmpinarea formulata la data de 18.05.2007, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat. In motivarea întâmpinarii s-a aratat ca dispozitiile Legii 10/2001 instituie o procedura administrativa de restituire a proprietatii preluate de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989. atunci când imobilele se afla în posesia statului. Neexercitarea acestei proceduri în termenul prevazut de lege, nu conduce implicit la admisibilitatea caii judiciare, Legea 10/2001 neprevazând nici o interdictie în acest sens. De asemenea, nu exista niciun argument de text legal susceptibil sa creeze un tratament discriminatoriu în ceea ce priveste posibilitatea introducerii actiunii în revendicare de catre persoanele care au promovat astfel de cereri dupa intrarea în vigoare a Legii 10/2001. In acest sens, s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie în numeroase decizii de speta.

Prin instituirea Legii 10/2001 nu s-a impus fostilor proprietari un regim de revendicare exclusiv în temeiul acestui act normativ, permitându-se în continuare si revendicarea întemeiata pe dreptul comun. In acest sens, Decizia nr. 145/2004 a Curtii Constitutionale prevede: „în considerarea argumentelor prezentate, Curtea considera ca art. 46 alin 2 teza a II-a din Legea 10/2001, recunoscând validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de buna-credinta, nu a înteles însa sa consacre si prevalenta acestuia fata de titlul proprietarului initial, care, potrivit aceleiasi legi, nu a încetat niciun moment sa existe. Textul de lege criticat nu transeaza, asadar, conflictul de interese legitime între proprietarul initial si dobânditorul de buna-credinta al bunului sau, prin efectul înstrainarii consimtite de o alta persoana, litigiu care consta în coexistenta a doua titluri de proprietate având aceiasi obiect, deci contradictorii si excluzându-se reciproc.”

De asemenea, asupra admisibilitatii actiunilor în revendicare dupa intrarea în vigoare a Legii 10/2001, s-a pronuntat, în raport de specificitatea fiecarei cauze, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cauze în care Curtea a stabilit ca desfiintarea unei hotarâri judecatoresti de restituire pe motiv ca reclamatii trebuiau sa ceara restituirea bunului pe cale administrativa reprezinta un refuz al instantei de a se pronunta asupra temeiniciei cererii, încalcându-se dispozitiile art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului („orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil de catre o instanta care va hotarî asupra întinderii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil”)

A admite ca actiunea în revendicare întemeiata pe dreptul comun este inadmisibila dupa aparitia Legii 10/2001 ar însemna sa li se permita instantelor judecatoresti sa limiteze accesul la justitie, acces la justitie pe care legiuitorul nu si-a permis sa-l limiteze în mod expres în cuprinsul Legii 10/2001.

La data aparitiei Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu nu se afla, nici macar partial, în posesia statului, fiind, deja, restituit adevaratilor proprietari, autoarele reclamantului Straja Evelyn Michaela si Mateescu Monica¬ Verginia dispozitiile acestei legi neputând fi aplicabile retroactiv, unor raporturi de drept consumate anterior aparitiei acestei legi, potrivit principiului „tempus regit actum”.

Privitor la criticile aduse sentintei civile nr. 16512/07.11.2006 referitoare la modul de solutionare al fondului cauzei, s-a aratat ca prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 1 Bucuresti, sub nr. 29117/299/2005, reclamantul a solicitat instantei de judecata ca prin sentinta ce va pronunta sa oblige pe pârâta Rosu Carmen Violeta Florenta sa-i lase în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr. 4, situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, et. 1, sector 1. In drept cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ.

Parata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata, sustinând în esenta ca este proprietara apartamentului în litigiu în temeiul contractului de vânzare-cumparare nr. 1976/25411/05.12.1996 încheiat cu P.M.B. prin mandatar S.C. Herastrau Nord S.A., în temeiul Legii nr. 112/1995. Astfel, ambele parti exhiba titluri scrise de proprietate asupra aceluiasi imobil, titluri provenind de la autori diferiti. In aceasta ipoteza mijlocul juridic prin care instanta analizeaza temeinicia sustinerilor fiecareia dintre parti este compararea titlurilor autorilor reclamantului si pârâtului dând prioritate acelui titlu care provine de la autorul care ar fi triumfat în ipoteza în care procesul s-ar fi purtat între acestia autorii.

In speta, titlul autoarelor reclamantului este reprezentat de actul de partaj de ascendent din 17.02.1945, autentificat sub nr. 7216 de Sectia Notariat a Tribunalului Ilfov, prin care numitul Alfred D. Bunger si-a împartit averea între cele doua fiice ale sale, Mateescu Monica Verginia si Bunger Evelyn Mihaela  (casatorita Straja). La rândul sau Alferd D. Bunger dobândise dreptul de proprietate asupra întregului imobil din Bucuresti, str. Brezoianu, nr. 18, sector 1, prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3837 din 19.05.1925 de  Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat. In anul 1950, în temeiul Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost nationalizat de la cele doua autoare ale reclamantului. Prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, în dosar nr.5941/1997, dreptul de proprietate asupra imobilului din Bucuresti, str. Brezoianu, nr. 18, sector 1, a fost reconfirmat în patrimoniul numitelor Mateescu Monica Verginia si Bunger Evelyn Mihaela, iar prin Dispozitiile Primarului General al Municipiului Bucuresti nr. 839 I 24.06.1997 si 1726/31.10.1997 si prin procesul-verbal de punere în posesie din data de 08.07.1997 li s-a restituit acestora posesia asupra întregului imobil.

La data de 12.03.1998, între reclamantul Preda Mihai (în calitate de cumparator) si numitele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Mihaela, în calitate de vânzatoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 854 la B.N.P - Dobrican Gheorghe având ca obiect imobilul ce le fusese restituit. Astfel, rezulta ca reclamantul a facut dovada modalitatii de transmitere a dreptului de proprietate din anul 1925 si pâna în anul 1998, o adevarata probatio diabolica.

In ceea ce priveste dreptul de proprietate al autorului pârâtei, statul român, acesta este reprezentat de nationalizarea imobilului în temeiul Decretului nr. 92/1950, masura neconstitutionala în raport de dispozitiile Constitutiei din 1948, în vigoare la acea data, prin care dreptul de proprietate privata era recunoscut si garantat. Decretul de nationalizare nu poate constitui un temei al dobândirii dreptului de proprietate de catre statul român acesta nefiind în concordanta cu legea suprema a statului român din anul 1950, si nu poate legitima posesia exercitata vreme de jumatate de secol asupra unui imobil în privinta caruia statul român nu a avut nicio contributie, cu exceptia colectarii impozitelor de la proprietarii acestuia pâna la momentul nationalizarii.

In sensul preluarii fara titlu valabil a imobilului s-a pronuntat instanta prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997, definitiva si irevocabila.

Pârâta a invocat, în sensul respingerii cererii reclamantului, buna-credinta la încheierea contractului de vânzare-cumparare. Buna-credinta nu reprezinta o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, aceasta fiind reflectarea unei situatii de fapt, atitudinea subiectiva a partilor la încheierea contractului de vânzare-cumparare fiind irelevanta sub aspectul valabilitatii dreptului intrat în patrimoniu. Buna sau reaua-credinta a pârâtei cu prilejul cumpararii apartamentului în litigiu are relevanta mai ales în privinta raporturilor dintre acestia si vânzator, neavând în niciun caz efect constitutiv de drepturi reale. Trebuie facuta o distinctie neta între titlu ca act juridic si dreptul propriu zis.

Astfel contractul de vânzare-cumparare reprezinta un acord de vointa între doua parti prin care vânzatorul se obliga sa transmita cumparatorului dreptul de proprietate, iar cumparatorul se obliga sa plateasca pretul.

Rezulta deci ca singura obligatie pe care si-o asuma vânzatorul este aceea de a transmite dreptul de proprietate, iar faptul transmiterii efective a acestui drept reprezinta practic executarea obligatiei, deci executarea contractului. In cazul vânzarii de catre un neproprietar a bunului altuia, vânzatorul se obliga sa transmita dreptul de proprietate, dar acest efect nu se produce pentru simplul motiv ca dreptul nu apartine vânzatorului si, deci, nu poate fi transmis de catre acesta.

In mod constant în practica judecatoreasca s-a statuat ca vânzarea lucrului altuia este neproducatoare de efectul transmiterii dreptului de proprietate. In aprecierea bunei-credinte a pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumparare având ca obiect imobilul în litigiu se poate observa ca aceasta cunostea ca imobilul a fost solicitat în natura de catre autoarele reclamantului, în temeiul Legii nr. 112/1995, iar cererea acestora nu fusese înca solutionata.

Existenta acestei cereri, facea ca vocatia chiriasului la a cumpara apartamentul sa nu fie una concreta, urmând ca ea sa se nasca dupa solutionarea cererii de restituire.

De asemenea contractul de vânzare-cumparare dintre pârâta si P.M.B., prin mandatar S.C. Herastrau S.A., este încheiat pe riscul pârâtei, aceasta renuntând la garantia contra evictiunii din partea vânzatorului.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 115-118 C.proc.civ.

Analizând sentinta civila apelata,  prin prisma  motivelor  de apel formulate , in raport de prevederile art. 295 C.p.c. si având în vedere si apararile intimatului reclamant, tribunalul constata ca  apelul este nefondat  pentru urmatoarele motive: 

Primul motiv de apel se refera la modul în care instanta de fond a procedat la solutionarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele Cod civil fata de dispozitiile Legii speciale 10/2001 invocata de catre pârâta . Se constata ca instanta de fond s-a pronuntat asupra acestei exceptii si a motivat solutia data prin incheierea de sedinta din data de 19.09.2006- filele 175-176 dosar de fond.

Pentru a analiza acest motiv de apel, tribunalul a retinut ca reclamanta a învestit instanta de fond cu o cerere de chemare în judecata ce are ca obiect revendicare imobiliara întemeiata pe dispozitiile art. 480 C.civ., prin  comparare de titluri si s-a solicitat obligarea pârâtei de a-i lasa în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul situat în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, ap. 4, sector 1.

Pârâta a dobândit apartamentul revendicat de reclamant printr-un contract de vânzare-cumparare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu vânzatoarea Primaria Municipiului Bucuresti.

Critica este nefondata. Nu putem considera ca  actiunea în revendicare formulata împotriva chiriasilor-cumparatori dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este inadmisibila, întrucât procedura prealabila si obligatorie prevazuta de Legea nr. 10/2001 este aplicabila doar în cazul în care imobilul revendicat se mai  afla în patrimoniul statului sau al persoanei  juridice detinatoare,  situatie in care persoana indreptatita poate obtine restituirea in natura  a imobilului ce face obiectul notificarii.

 Intr-adevar Legea nr. 10/2001 reprezinta un act normativ special, care reglementeaza toate situatiile referitoare la imobilele preluate abuziv  de stat si implica  o procedura speciala administrativa  obligatorie pentru  restituirea  în natura a imobilelor  care cad sub incidenta sa, dar care se afla in detinerea statului  sau a unitatii detinatoare si doar intr-o astfel de situatie  persoana indreptatita ar putea obtine masuri reparatorii prin  restituirea in natura a imobilului; in situatia in care imobilul ar fi instrainat anterior intrarii in vigoare a acestui act normativ nu s-ar mai putea obtine decit  masuri reparatorii prin  echivalent, si doar pentru acordarea acestora procedura prealabila prevazuta de Legea10/2001  ar fi obligatorie, dupa cum rezulta din interpretarea disp. art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 nu prevede o interdictie privind formularea actiunii în revendicare de catre adevaratul proprietar împotriva cumparatorului de la stat, în baza Legii nr. 112/1995, chirias cumparator care este detinatorul actual al imobilului. Prin urmare, aceasta actiune în revendicare a proprietarului deposedat împotriva posesorului neproprietar ramâne supusa dreptului comun prevazut de Codul civil, Legea nr. 10 având în realitate un alt obiect. Legea nr. 10/2001, asa cum am mai mentionat mai sus, reglementeaza masurile reparatorii ce vor fi acordate fostilor proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat prin raportare la organele si unitatile detinatoare ale administratiei publice, regii autonome sau societati cu capital de stat si organizatii cooperatiste. Acest act normativ nu vizeaza raportul juridic direct dintre adevaratul proprietar si cumparatorul persoana fizica de la stat, raport care nu poate fi rezolvat decât în actiunea în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 si urmatoarele ale Codului civil. Singurul articol care se refera la acest raport direct între fostul proprietar si actualul proprietar posesor persoana fizica este art. 46 care vizeaza însa valabilitatea titlului cumparatorului, demers necesar într-o actiune în nulitatea actului juridic încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, si nu intr-o actiune in revendicare.

 Deci, Legea 10/2001 nu abroga prevederile art. 480 C.civ  si nici nu  reglementeaza prin vreo dispozitie legala  asupra inadmisibilitatii actiunii in revendicare a fostului proprietar de la care imobilul s-a preluat in mod abuziv de catre stat impotriva cumparatorului imobilului de la stat.

Se poate vorbi de o inadmisibilitate a actiunii in revendicare in situatia in care bunul  revendicat se afla in posesia  statului, iar persoana indreptatita nu a urmat procedura administrativa obligatorie prevazuta de Legea 10/2001, caz in care se retine si incidenta  dipoz art. 6 al. 2 din Legea 213/1998 care prevede ca „bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.

Actiunea în revendicare este un mijloc procedural prin care o persoana cere în justitie sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedata, solicitând restituirea lui în natura. Ingradirea exercitiului acestei actiuni reprezinta o încalcare a însusi dreptului de proprietate si a principiului liberului acces la justitie, neexistând o alta actiune în justitie pentru apararea dreptului de proprietate si pentru restituirea în natura al imobilului deposedat. Actiunea în revendicare introdusa la instanta de reclamant întemeiata pe  dispoz. Codului civil, art. 480, este menita sa probeze inexistenta din punct de vedere legal a titlului de proprietate al statului, si decurge din dreptul de proprietate si sanctioneaza incalcarea dreptului de proprietate, iar promovarea aceteia nu poate fi conditionata  in nici un fel de constatarea nulitatii contractului de vinzare-cumparare incheiat de subdobinditor cu statul.

Dreptul de proprietate nu este  supus prescriptiei extinctive, asa  încât acesta poate fi protejat oricând prin promovarea actiunii în revendicare , iar potrivit art.  2 lin. 2 din Legea nr. 10/2001 persoanele ale caror imobile  au fost preluate fara titlu  valabil îsi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii.

Pe de alta parte, nu se poate vorbi nici de o inadmisibilitate a actiunii în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, întemeiata pe dreptul comun, intrucit in situatia imobilelor instrainate nu se pot propune decit masuri reparatorii prin echivalent potrivit dispoz. art. 18 lit c din Legea 10/2001 pe când prin formularea actiunii în revendicare se urmareste de catre fostul proprietar ca  în urma compararii titlurilor de proprietate  sa  obtina redobândirea posesiei în natura a imobilului trecut în proprietatea statului fara titlu valabil.

Cercetarea de fata trebuie sa aiba în vedere si art. 44 din Constitutia României si art. 1 din Primul Protocol aditional la conventia aratata privind dreptul fundamental la proprietate precum si art. 20 din Constitutia României conform carora în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv al legii fundamentale, trebuie sa respecte conventiile internationale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conforma acestor norme internationale, în caz de conflict având prioritate norma internationale, precum si prevederile art. 21 din Constitutia României

Fata de cele aratate, tribunalul apreciaza ca actiunea în revendicare este admisibila în conditiile art. 480 Cod civil astfel cum a considerat si prima instanta, urmând a înlatura acest motiv de apel.

Cu privire la al doilea motiv de apel referitor la faptul ca titlul apelantei este mai bine caracterizat deoarece a fost de buna credinta la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare, tribunalul retine ca aceste sustineri nu pot fi luate in seama deoarece acest principiu apara pe cumparator intr-un proces prin care s-a solicitat nulitatea contractului de vanzare cumparare, iar dupa cum se observa actiunea formulata de intimatul reclamant s-a referit la obligarea paratei sa-i lase in deplina proprietate si posesie imobilul in litigiu, prin compararea titlului. Reaua credinta sau buna credinta  era necesar a se  dovedi numai in cazul in care reclamantul solicita constarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare.

Tribunalul considera ca in speta de fata nu sunt aplicabile dispozitiile art. 45 al. 2 teza ultima si al. 5 din Legea 10/2001 intrucat aceste prevederi  devin incidente numai in situatiile in care se solicita constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare cumparare incheiate intre stat si  fostii chiriasi.

Sustinerile apelantei in sensul ca titlul sau este mai caracterizat fiind mai preferabil, titlul intimatului reclamant,  nu sunt retinute de tribunal,  deoarece  se retine ca in speta de fata s-a solicitat revendicarea imobilului , iar in cazul unei astfel de actiuni, in situatia in care partile litigante au titluri provenind de la autori diferiti se procedeaza la compararea nu a titlurilor partilor insisi ci la compararea titlurilor autorilor partilor, urmand a se da castig de cauza aceluia care a dobandit de la autorul cu un drept preferabil. Deci, nu intereseaza daca contractul de vanzare cumparare incheiat  intre stat si apelanta parata a fost valabil incheiat , ci intereseaza daca statul  care a instrainat imobilul avea un drept de preferinta fata de autorii intimatului reclamant.

Literatura de specialitate a concretizat cateva principii  care se aplica in solutionarea cazurilor de speta privind revendicarea imobiliara. Astfel s-a apreciat ca in situatia in care ambele parti au titluri de proprietate care provin de la autori diferiti, trebuie sa se recurga la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele 2 titluri, urmand sa castige acelei parti care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil, sarcina probei ca autorul sau a avut un drept preferabil revenind reclamantului.

In speta de fata, reclamantul a dovedit ca a cumparat imobilul de la Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela in baza contractului de vanzare cumparare  autentificat prin incheierea nr. 854/12.03.1998 de BNP  Buftea, transcris in registrul de Transcriptiuni sub nr. 3590/17.03.1998, iar acestea au dobandit dreptul de proprietate  asupra imobilului de la tatal lor –Alfred Bunger, conform actului de partaj de ascedent autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat sub nr. 7216/17.02.1945 si transcris sub nr. 1841/1945, iar acesta dobandise dreptul de proprietate asupra imobilului prin cumparare de la Banca Taraneasca SA in baza contractului de vanzare cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia Notariat sub nr. 3837/19.05.1925 , iar autorii sai  au avut un drept preferabil,  in timp ce titlul de proprietate al paratilor provine de la un neproprietar, respectiv  de la  SC Herastrau Nord Sa, in calitate de mandatar al P.M.B. care nu a avut titlu valabil de proprietate, potrivit sentintei  civile nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997 . Sentinta mentionata mai sus  subliniaza lipsa titlului statului asupra imobilului in litigiu,  iar calitatea de proprietar a reclamantului a fost constata retroactiv, considerandu-se ca dreptul real nu a iesit niciodata din patrimoniul titularului , transmitandu-se pe cale succesorala din patrimoniul proprietarilor initiali si nici nu a apartinut vreodata statului. Dreptul real astfel constat pe cale judecatoreasca este opozabil erga omnes, inclusiv chiriasilor cumparatori ai locuintei in litigiu. Instrainarea  locuintelor catre chiriasi echivaleaza cu o vanzare a lucrului altuia

Mai mult tribunalul  constata ca  titlul paratilor –contractul de vanzare cumparare nr. 1976/25411/05.12.1996 nu a fost pana in prezent transcris sau intabulat ( nu s-a facut acesata dovada ), in timp ce titlul reclamantului este transcris in acelasi timp, iar titlurile autorilor sai sunt autentice si transcrise, devenind prin aceasta procedura opozabil erga omnes.

Tribunalul apreciaza  ca autoritatea administrativa locala a transmis un drept pe care nu il avea ea insasi, aceasta insemnand nevalabilitatea actului juridic si totodata ca imobilul in cauza se a fost preluat fara titlu valabil  neputand fi instrainat chiriasilor in conditiile Legii 112/1995 .

Se observa ca prin sentinta  civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997, ramasa definitiva prin neapelare,  s-a cercetat  valabilitatea titlului statului, instanta  constatand ca imobilul în litigiu a fost preluat abuziv deoarece încalca în mod flagrant dispozitiile Constitutiei vremii, actele normative interne în vigoare la acea data si tratatele internationale la care România era parte. Astfel, s-a  mentionat ca s-a încalcat Constitutia din anul 1948 care garanta si ocrotea dreptul de proprietate privata, cu singura limitare a exproprierii pentru utilitate publica cu dreapta si prealabila despagubire însa. De asemenea, Codul Civil ocrotea dreptul de proprietate privata conform dispozitiilor art. 480 si urm., cu aceeasi limitare a exproprierii. Totodata, nationalizarea a  încalcat si Declaratia Universala a Drepturilor Omului semnata în anul 1948 si la care România era parte sub aspectul garantarii dreptului de proprietate privata ca drept fundamental.

Referitor la sustinerile  legate de  identitatea imobilului detinut în proprietate cu cel revendicat in sensul ca in actul de partaj de ascendent  imobilul este compus din 6 etaje iar in titlul reclamantului se mentioneaza un imobil de 7 etaje, se retine ca :

In actul de partaj voluntar din 17.02.1945-fila 17 dosar fond  se mentioneaza ca imobilul era compus din 6 etaje, subsol, parter si mezanin.

Prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul  nr. 5941/1997, ramasa definitiva prin neapelare –fila 54 dosar de fond , s-a constatat ca reclamantele Mateescu Monica Verginia si Straja Evelyn Michaela sunt proprietarele imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din constructie de 6 etaje, subsol, parter si mezanin, centrala termica si terenul aferent si anexa.

Prin Dispozitia nr. 839/24.06.1997 –fila 60 dosar de fond, s-a dispus restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din constructie de 6 etaje, subsol, parter, garaj, centrala termica si  anexa.

Prin Dispozitia  nr. 1726/31.10.1997 –fila 61 dosar de fond, s-a modificat Dispozitia nr. 839/24.06.1997, in sensul ca s-a dispus restituirea imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din teren,  constructie  cu 7  etaje, subsol, parter si mezanin, centrala termica si  anexa.

Prin contractul de vanzare cumparare  autentificat prin incheierea nr. 854/12.03.1998 de BNP  Buftea, transcris in registrul de Transcriptiuni sub nr. 3590/17.03.1998, intimatul reclamant a dobandit proprietatea imobilului situat in Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, sector 1, compus din  constructie  cu 7  etaje, subsol, parter si mezanin,  insumand 27 de apartament, teren in suparafata  ca nu intereseaza cate etaje are imobilul in prezentde 510 mp  si constructie  anexa alcatuita din subsol, parter si 5 etaje.

Dupa cum se observa din mentionarea actelor de mai sus, rezulta cu claritate ca imobilul  in litigiu se situeaza la etajul nr. 1 si  a facut parte din imobilul revendicat, chiar daca au existat unele neconcordante cu privire la numarul etajelor, intrucat acestea s-au numerotat in functie de configuratia actuala.  Din analiza actelor depuse  la dosar rezulta clar ca apartamentul nr. 4 s-a situat la et. 1 al imobilului restituit, astfel  ca nu intereseaza cate etaje are imobilul in prezent. Se punea aceasta problema daca apartamentul nr. 4 se afla situat la etajul 7 al imobilului, insa intre  etajul 1 al imobliului  din actul de partaj de ascendent si acelasi etaj al imobilului astfel cum este configurat in prezent exista identitate .

Mai mult,  apelanta mentioneaza ca prin sentinta civila nr. 5368/24.04.1997 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti s-a dispus restituirea imobilului format din 4 etaje din 25 de apartamente, insa aceste  mentiuni nu apar  nici in considerente nici in dispozitivul sentintei. Apelanta se afla in eroare, intrucat  nu se mentioneaza nicaieri in sentinta din cate apartamente este compus imobilul, iar in dispozitivul sentintei respective se specifica ca imobilul are 6 etaje.

Fata de cele expuse mai sus, tribunalul apreciaza ca al doilea motiv de apel  cu  cu cele trei subpuncte este neantemeiat.

Avand in vedere ca motivele de apel nu au fost primite de tribunalul, se va respinge apelul formulat ca nefundat.

Se va lua cat ca intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâta ROSU (casatorita STOIAN) CARMEN VIOLETA FLORENTA, domiciliata în Bucuresti, str. Brezoianu nr. 18, et. 1, ap. 4, sectorul 1 si cu domiciliul ales în Bucuresti, str. Serdarului nr. 13, bl. 48, sc. A, et. 5, ap. 28, sectorul 1, împotriva sentintei civile nr. 16512/07.11.2006, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr. 29117/299/2005 (numar în format vechi 28666/2005), în contradictoriu cu intimatul-reclamant PREDA MIHAI, cu domiciliul ales la avocat Elena Stoian, în Bucuresti, Piata Natiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B1, sc. A, et. 5, ap. 22, sectorul 4.

Ia act ca intimatul nu solicita cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 26.06.2007.

PRESEDINTE JUDECATOR GREFIER

S.Popa L.Frunza  C.Pauneata 

Red. LF

Thred. PI/ 6 ex

J.S. 1 – jud. I.Anton

Domenii speta

Spete similare