Sentinta civila nr.836

DOSAR NR.15422/3/2007

ROMANIA

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A IV A CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.836 SEDINTA PUBLICA DE LA 06.06.2007

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PRESEDINTE ANCA MAGDA VLAICU

GREFIER DANIELA GEORGIANA COSTACHE

Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, str Nicolae Iorga nr 29, sector 1 in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, domiciliata in orasul Bragadiru, Sat Bragadiru, str Florilor nr 5, bl P 13, sc 1, ap 2, Judet Ilfov, avand ca obiect - limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate -.

La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta partile.

Din partea Ministerului Public - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti se prezinta procur Udangiu Razvan.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefiera de sedinta, dupa care,

Reprezentantul Parchetului, avand cuvantul, arata ca nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.

Tribunalul deliberand, avand in vedere ca nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Reprezentantul Parchetului, avand cuvantul, pune concluzii de admitere a actiunii asa cum a fost formulata.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de fata:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucure§ti sub nr. 15442/3/2007 la data de 4.05.2005, reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PA§APOARTE a solicitat, in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna restrangerea dreptului la libera circulatie al paratei, pentru o perioada de eel mult 5 ani, fara cheltuieli de judecata.

In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca parata a fost rerurnata din Italia, la data de 4.04.2006, in baza acordului dintre cele doua state privind readmisia persoanelor aflate in situatia ilegala.

Reclamanta a mai aratat ca, In conformitate cu Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, modificata s.i

completata cu OG nr. 5/2006, masurile de suspendare a dreptului de a folosi pasaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. 1 lit. e, înceteaza de drept, cu exceptia celor dispuse cu privire la cetatenii români returnati în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care ramân în vigoare pentru o perioada de 6 luni, putând fi transformate înainte de expirarea acestui termen în masuri de restrângere a dreptului la libera circulatie în strainatate

Totodata, reclamanta a aratat ca, în vederea integrarii în Uniunea Europeana, România trebuie sa-si probeze capacitatea de a stopa migratia ilegala, iar prezenta pârâtei fara respectarea conditiilor legale de intrare si sedere pe teritoriul unor state ale Uniunii Europene ar dovedi contrariul.

In drept, au fost invocate dispozitiile art. 38, 40, 42 si art. 39 din Legea nr. 248/2005 si art. 242 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa timbru în cuantum de 8,00 RON si timbru judiciar de 0,15 RON.

In dovedirea cererii, s-au depus la dosar : talonul de returnare din data de 06.09.2006, declaratia pârâtei Hotaran Adelina Stefania si sentinta civila nr. 1022/24.08.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti- Sectia a IlI-a Civila în dosarul civil nr. 25055/3/2006.

Parata, legal citata, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat probe in aparare.

Pe fondul cauzei, analizând probatoriul administrat, Tribunalul apreciaza ca actiunea nu este întemeiata si o va respinge, pentru urmatoarele considerente :

In cadrul dreptului intern, sediul materiei în discutie îl reprezinta Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, astfel cum a fost completata si modificata prin OG nr. 5/2006, cu relevanta în speta prin prevederile art. 38 lit. a si art. 39, Tribunalul apreciind însa ca dispozitiile legii interne mentionate anterior sunt contrare libertatii de circulatie a persoanelor si dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 ( libera circulatie a persoanelor ) si art. 43-48 ( dreptul de stabilire a persoanelor ) din TCE (legislatie comunitara primara) si Directivei 2004/3 8/CE a Parlamentului European si Consiliului Uniunii Europene ( legislatie comunitara secundara ), pentru motivele pe care le va expune mai jos, consecinta fiind aceea a înlaturarii de la aplicare a legii interne contrare dreptului comunitar si aplicarii directe a acestuia din urma ( conform principiilor stabilite prin hotarârile Curtii de Justitie a Comunitatii Europene Flaminio Costa v. Enel si Amministrazionne della Finanze dello Stato c. Simmenthal ).

Sub acest aspect, trebuie precizat ca sfera beneficiarilor libertatii de circulatie si dreptului de stabilire, care cuprindea initial doar lucratorii si liber-profesionistii, a fost extinsa progresiv, pentru a include membrii familiilor lucratorilor, studentii, pensionarii si cei care si-au încetat activitatea profesionala, precum si cei carora dreptul comunitar le confera drept de rezidenta, indiferent de cetatenia acestora; în prezent, dreptul de libera circulatie

se aplica tuturor cetatenilor Uniunii Europene, care se muta sau îsi au resedinta într-un stat membru, altul decât cei ai carui resortisanti sunt.

Pe de alta parte, legislatia comunitara aratata anterior prevede restrictii ale libertatii de circulatie doar pentru doua situatii, strict delimitate si constituind exceptii de la regula mentionata anterior, respectiv : 1 - angajarile în serviciul public/exercitarea unor activitati care, într-un anume stat membru, sunt legate de exercitarea, chiar ocazional, a autoritatii publice ( restrictie prevazuta numai de legislatia primara, cu referire la libertatea de circulatie a lucratorilor ) si 2 - motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica ( restrictie prevazuta si de legislatia secundara).

In speta de fata, este evident ca se solicita limitarea dreptului la libera circulatie, astfel încât trebuie verificat daca masura este justificata prin încadrarea în una din cele doua situatii de exceptie mentionate anterior.

In acest sens, se observa ca reclamanta a indicat ca motiv al limitarii necesitatea stoparii migratiei ilegale, motiv care în mod evident nu se încadreaza în sfera de aplicare a primei exceptii si nici în ultima teza a celei de a doua exceptii ( sanatatea publica ); în consecinta, ramâne a se analiza în ce masura limitarea solicitata s-ar putea încadra ca motiv de ordine si securitate publica.

Sub acest aspect, în literatura de specialitate ( bazata pe jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene ), s-a aratat ca masurile constând în limitarea libertatii de circulatie trebuie sa se bazeze exclusiv pe conduita personala a individului în cauza ( care trebuie sa prezinte o amenintare reala, prezenta si suficient de serioasa la adresa unui interes fundamental al societatii ), nefîind acceptate justificari care nu iau în considerare particularitatile cazului sau care se bazeaza pe considerente de prevenire generala.

S-a subliniat în consecinta ca masurile luate trebuie sa respecte principiul proportionalitatii care, dupa cum s-a aratat, se analizeaza întotdeauna prin raportare la conduita personala a individului în cauza ( în cauza C 348/1996, Proceduri penale c. Donatella Calfa, C.J.C.E. a aratat ca nici macar condamnarile penale anterioare nu pot constitui, doar prin ele însele, un motiv de limitare justificat din punctul de vedere al dreptului comunitar al libertatii de circulatie).

Totodata, în cauza C 36/75, Roland Rutili c. Ministerul Afacerilor Interne, aceiasi instanta comunitara a subliniat ca, desi statele membre continua, în principiu, sa fie libere sa îsi determine cerintele ordinii publice prin prisma propriilor interese nationale, conceptul de ordine publica trebuie interpretat cu strictete, mai ales acolo unde este folosit pentru a justifica derogari de la libertatea de circulatie, astfel încât trebuie acordata atentie, atât regulilor de drept material, cât si normelor de procedura prin care statele membre îsi exercita prerogativele; s-a subliniat în consecinta ca nu pot fi impuse restrictii privind dreptul unui cetatean al oricarui stat membru de a intra pe teritoriul oricarui alt stat membru, de a locui acolo si de a se muta în orice loc, cu exceptia cazului în care prezenta sau comportamentul  sau constituie  o amenintare

adevarata si suficient de serioasa la adresa ordinii publice statului respectiv, astfel încât statele membre au obligatia de a-si întemeia deciziile pe evaluarea fiecarui caz în parte a unei persoane aflate sub protectia legislatiei comunitare, iar nu pe consideratii generale.

Or, raportând aceste considerente teoretice la situatia spetei de fata, se observa ca dreptul intern contravine dreptului comunitar, impunând aplicarea unei restrictii bazate pe exclusiv pe consideratii de ordin general ( stoparea migratiei ), fara luarea în considerare a nici unui motiv referitor la conduita individuala a persoanei cu privire la care se solicita aplicarea restrictiei ( în conditiile în care, dupa cum s-a aratat anterior, nici macar condamnarile penale anterioare nu pot justifica prin ele însele aplicarea limitarii).

Pe de alta parte, se observa ca legea interna nu acorda importanta cuvenita regulilor de procedura impuse în solutionarea acestui gen de cauze, întrucât, conform art 38 alin 3 din Legea nr 248/2oo5, cu modificarile ulterioare, instanta care solutioneaza cauza in fond trebuie sa se pronunte asupra cererii in termen de 5 zile de la primirea solicitarii, iar instanta care judeca in calea de atac trebuie sa se pronunte in termen de 3 zile de la primirea cererii, fiind astfel încalcate prevederile art 114/1 alin 3 cod pr civila (pentru considerentele care vor fi detaliate mai jos ), iar instanta fiind practic obligata sa solutioneze cauza la primul termen de judecata, în consecinta persoana cu privire la care se solicita aplicarea limitarii neavând posibilitatea din punct de vedere procedural sa invoce în apararea sa aspecte privind comportarea sa individuala, de natura a duce la înlaturarea posibilitatii de limitare a dreptului sau la libera circulatie.

Fata de considerentele aratate, constatând ca legea interna contravine legislatiei comunitare, iar situatia spetei de fata nu se încadreaza nici în situatiile de exceptie care reglementeaza ca justificate limitarile dreptului la libera circulatie, Tribunalul apreciaza ca cererea de chemare în judecata nu poate fi primita (sub acest aspect, se impune si sublinierea faptului ca legislatia comunitara a fost avuta in vedere la solutionarea cauzei intrucat, indiferent de data savasirii faptei care a generat introducerea prezentei cereri de chemare in judecata, analiza aplicarii/neaplicarii sanctiunii limitarii dreptului la libera circulatie se analizeaza ulterior aderarii României la Uniunea Europeana).

Pe de alta parte, Tribunalul apreciaza ca cererea de chemare în judecata nu poate fi primita nici prin raportare la prevederile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Protocoalelor Aditionale, pentru considerentele care urmeaza.

In cadrul dreptului intern, sediul materiei în discutie îl reprezinta Legea nr. 248/20.07.2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, astfel cum a fost completata si modificata prin OG nr. 5/2006, cu relevanta în speta prin prevederile art. 38 lit. a si art. 39.

Acest act normativ trebuie coroborat cu prevederile constitutionale, respectiv art. 25, „Libera circulatie", conform caruia : „1.Dreptul la libera circulatie, în tara si în strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile

exercitarii acestui drept. 2.Fiecarui cetatean îi este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta în orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni în tara".

Totodata, se impune a fi avute în vedere si dispozitiile art. 20 din Constitutie, text constitutional potrivit caruia: "/.Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. 2.Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile".

Conform art. 2 para. 2-4 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, prin care se recunosc anumite drepturi si libertati, altele decât cele care figureaza deja în Conventie si în primul Protocol aditional la Conventie, " 2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa; 3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora; 4. Drepturile recunoscute în para. 1, pot, de asemenea, în anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrângeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratica".

Rezulta deci ca, si prin prisma Protocolului nr. 4 la Conventie, drepturile care compun libertatea de circulatie pot cunoaste anumite limitari în cazurile si conditiile prevazute de dispozitiile art. 2 para. 3 si para. 4, respectiv: limitarile acestor drepturi trebuie sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim ( identificat în prevederile art. 2 para. 3 din Protocol ) si sa fie necesare într-o societate democratica, necesitate analizata prin prisma raportului de proportionalitate între scopul urmarit prin aplicarea unei limitari a drepturilor individului si mijloacele folosite pentru realizarea lui.

In speta, Tribunalul constata în primul rând ca dispozitiile cuprinse în art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, privind restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie pe o perioada de cel mult trei ani sunt de natura a restrânge dreptul la libera circulatie al individului, garantat de Protocolul nr. 4 aditional la Conventie ( ceea ce constituie o ingerinta în sensul Conventiei).

In consecinta, va analiza în ce masura aceasta ingerinta se încadreaza în prevederile de exceptii ale art. 2 para. 3 si 4 din Protocol, respectiv respectarea principiului legalitatii, în ce masura scopul urmarit se regaseste în prevederile art. 2 para. 3 din Protocol si în ce masura a fost respectat principiul proportionalitatii între interesul individului al carui drept ce cere a fi restrâns si interesul general al societatii.

Fata de prevederile exprese ale art. 38 lit. a si art. 39 din Legea nr. 248/2005, Tribunalul constata ca masura solicitata are o baza în dreptul intern, fiind astfel respectat principiul legalitatii, restrângerea fiind ca atare prevazuta de lege.

In ceea ce priveste scopul urmarit printr-o asemenea restrângere, Tribunalul constata însa ca masura restrângerii dreptului la libera circulatie în conditiile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 ( pentru o persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie ) nu se regaseste în prevederile art. 2 para. 3 din Protocol, astfel încât urmeaza a se analiza în ce masura sunt respectate exigentele impuse de art. 2 para. 4 din acelasi Protocol, respectiv în ce masura restrângerea dreptului la libera circulatie este justificata de interesul public într-o societate democratica, cu alte cuvinte, în ce masura restrângerea este proportionala cu scopul urmarit prin adoptarea ei.

Sub acest aspect, Tribunalul apreciaza ca dispozitiile pertinente ale legii în discutie sunt redactate în termeni generali, în cuprinsul art. 38 lit. a si art. 39 din Legea nr. 248/2005 stabilindu-se ca restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult trei ani, instanta competenta fiind Tribunalul Bucuresti, cererea solutionându-se cu celeritate, în termen de 5 zile de la primirea solicitarii de catre instanta de fond si in termen de 3 zile de la primirea cererii de catre instanta investita cu solutionarea caii de atac.

Singurele elemente clar definite sunt deci cele referitoare la categoriile de persoane carora li se poate aplica masura în discutie, ca si cele referitoare la aspecte procedurale, legiuitorul neprecizând însa motivele pentru care aceasta masura ar fi necesara într-o societate democratica, legea fiind redactata astfel în termeni generali, care nu corespund exigentelor Conventiei ( redactarea în termeni generali a legii interne fiind de altfel sanctionata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Rotam contra României).

Tribunalul apreciaza totodata ca, prin modalitatea de reglementare in dreptul intern a masurii limitarii dreptului la libera circulatie a persoanelor, raportul de proportionalitate intre interesul general al societatii ( invederat in cererea de chemare in judecata ca fiind stoparea migratiei ilegale ) si interesul particular al persoanei supuse masurii de limitare a dreptului de libera circulatie nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt.

Astfel, dupa cum s-a aratat si anterior, conform art 38 alin 3 din Legea nr 248/2oo5, cu modificarile ulterioare, instanta care solutioneaza cauza in fond trebuie sa se pronunte asupra cererii in termen de 5 zile de la primirea solicitarii, iar instanta care judeca in calea de atac trebuie sa se pronunte in termen de 3 zile de la primirea cererii.

In aceste conditii, având in vedere ca aceste cauze se judeca cu citarea pârtilor, conform regulii generale prevazute de art 85 cod pr civila ( legea speciala nedispunand solutionarea fara citare ), rezulta ca, in mod evident, procedura de citare a paratului nu se poate îndeplini cu respectarea art 114/1 alin 3

cod pr civila ( are prevede ca primul termen de judecata va fi stabilit astfel incat, de la data primirii citatiei, paratul sa aiba la dispozitie cel putin 5 zile pentru a-si pregati apararea in procesele urgente - cum este cazul celui de fata).

Mai mult, fata de prevederile legii speciale aratate mai sus referitoare la termenul impus pentru solutionarea cererii, rezulta ca, desi prevederile art 114/1 alin 3 cod pr civila nu pot fi respectate, instanta nici nu are posibilitatea sa amâne cauza pentru acordarea unui termen in vederea pregatirii apararii paratului, fiind practic obligata sa solutioneze cauza de la primul termen de judecata ( neputand fi respectate, de altfel, nici prevederile art 156 alin 1 cod pr civila).

In aceste conditii, Tribunalul apreciaza ca in mod evident, atât timp cat dispozitiile procedurale cuprinse in legea speciale impun practic limitarea dreptului la libera circulatie a persoanelor, fara a le da insa acestora posibilitatea sa isi faca orice aparari, justul echilibru intre interesul general si interesul particular nu este respectat, masura restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie al acestora fiind disproportionata în raport cu scopul urmarit prin adoptarea acestei masuri, cu consecinta constatarii încalcarii dispozitiilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, aplicata cu prioritate fata de dreptul intern, conform art. 20 din Constitutie ( trebuie precizat in acest sens ca faptul ca legea interna acorda instantei de judecata posibilitatea de a aprecia asupra duratei limitarii nu poate duce la concluzia ca justul echilibru ar putea fi realizat in acest fel intrucat, mergând pe linia acestui rationament, se constata ca se pleaca de la premisa ca, in orice situatie, dreptul la libera circulatie ar trebui restrâns de plano, variind doar durata restrângerii, ceea ce duce la concluzia ca, in realitate, justul echilibru este respectat doar formal).

Tribunalul subliniaza totodata ca pe acest aspect trebuie avute în vedere si solutiile jurisprudentiale ale organelor Conventiei generate de acestea, indiferent daca ele au fost pronuntate în cauze privitoare la România sau, de cele mai multe ori, în cauze privitoare la celelalte state parti la Conventie.

Practica organelor Conventiei în privinta aplicarii dispozitiilor para. 2 al art. 2 din Protocolul nr. 4 este însa foarte restrânsa, în speta o anumita relevanta prezentând numai cauza Peltonen împotriva Finlandei si cauza K.S. împotriva Finlandei. In aceasta cauza, fosta Comisie a decis ca libertatea de a parasi orice tara implica dreptul pentru cel interesat de a pleca, la alegerea sa, în orice tara dispusa sa-1 primeasca. De aceea, ea a apreciat refuzul autoritatilor finlandeze de a elibera un pasaport unui cetatean finlandez ce locuia în Suedia constituie o atingere adusa libertatii acestuia de a-si parasi tara, independent de acordul de libera circulatie în vigoare între tarile nordice, ca si refuzul de a elibera un pasaport unei persoane cu motivarea ca solicitantul nu si-a efectuat în întregime serviciul militar.

Pe de alta parte, în subsidiar, apare si problema în ce masura dispozitiile cuprinse în dreptul intern prezentate anterior respecta exigentele art. 6 para. 1 din Conventie privind dreptul la un proces echitabil, în situatia în care

legea prevede termen foarte scurte de 5 zile, respectiv 3 zile în fata instantelor judecatoresti, ceea ce face ca, practic, pârâtul sa nu îsi poata organiza o aparare eficienta.

In baza principiului disponibilitatii, Tribunalul va lua act ca parata nu solicita cheltuieli de judecata.

Vazând si dispozitiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 248/2005,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Respinge cererea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, cu sediul in Bucuresti, str Nicolae Iorga nr 29, sector 1 in contradictoriu cu parata Hotaran Adelina Stefania, domiciliata in orasul Bragadiru, Sat Bragadiru, str Florilor nr 5, bl P 13, se 1, ap 2, Judet Ilfov, ca nefondata.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 28,.03.2007.

PRESEDINTEGREFIER

A.M. VlaicuD.G.Costache

Red. AMV Thred. EP 5 ex

Domenii speta

Spete similare