Legea nr.10/2001. Imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974. Restituire în natură

Decizie 10/A din 24.01.2006


Având în  vedere că din actele dosarului rezultă că ”preţul” stabilit de stat nu a fost încasat de foştii proprietari , iar decizia administrativă de predare  a imobilului nu le-a fost comunicată acestora, pentru a putea fi cenzurată de instanţele judecătoreşti se constată că preluarea acestuia s-a făcut în mod abuziv şi fără titlu valabil, lipsind elementul esenţial de “ despăgubire rezonabilă” acordată de sat şi care să justifice dreptul de proprietate al acestuia , astfel că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a  imobilului .

Dispoziţiile H.G. nr. 498/2003 prin care s-au probat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind un act normativ de putere inferioară legii nu pot modifica dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi trebuie interpretate în sensul explicitării modului de aplicare a legii

Prin acţiunea înaintată la 11 octombrie 2004 la Tribunalul Mureş, contestatorul K. M., domiciliat în Germania, a solicitat în contradictoriu cu Primăria mun. Sighişoara, anularea dispoziţiei nr.1379/8 septembrie 2004, prin care i s-a respins cererea pentru restituirea în natură a apartamentului nr.V din imobilul situat în Sighişoara str.Gării nr.17 înscris în CF 3077/1/b/V Sighişoara. Totodată, reclamantul a solicitat instituirea unui drept de folosinţă specială asupra terenului aferent în suprafaţă de 170 mp, întrucât are cetăţenia germană, solicitare întemeiată pe prevederile art.2 din OUG nr.184/2002.

Prin sentinţa civilă nr.1231/26 septembrie 2005 a Tribunalului Mureş, s-a admis contestaţia formulată de reclamant şi s-a anulat dispoziţia administrativă atacată, dispunându-se restituirea în natură a imobilului din litigiu şi instituirea în favoarea reclamantului a unui drept de folosinţă special, pentru terenul aferent de 170 mp, cu obligarea intimatei la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Impotriva sentinţei civile menţionat, Primăria mun. Sighişoara a înaintat în termen legal apel, conform art.284 C.pr.civ., solicitând schimbarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi respingerea ca nefondată a contestaţiei introductive de instanţă, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept.

Imobilul revendicat a fost trecut în proprietatea statului cu plată şi ca atare nu poate fi restituit şi nici nu se puteau acorda despăgubiri civile conform HG nr.498/2003 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001. In opinia apelantei, preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv ci cu respectarea strictă a dispoziţiilor Decretului nr.223/1974, persoana îndreptăţită fiind îndestulată rezonabil din preţul primit de la stat sau având vocaţia de a fi îndestulată în aceiaşi măsură, dacă înstrăina imobilul înainte de materializarea intenţiei de a părăsi ţara. Cele de mai sus reglementează tratamentul juridic al imobilelor preluate de stat contra plată şi care este diferit faţă de cele preluate fără despăgubiri, ce pot fi restituite în natură în măsura în care nu au fost înstrăinate legal. Raportat la cele de mai sus, apelanta învederează că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia dedusă judecăţii.

Apelul declarat de către Primăria mun. Sighişoara este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Imobilul din  litigiu a constituit proprietatea reclamantului şi soţiei acestuia, şi în anul 1975 a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr.223/1974. Conform deciziei nr.490/1975 a fostului Consiliul popular al judeţului Mureş, imobilul a fost preluat de către stat contra plată, urmând ca valoarea despăgubirilor cuvenite proprietarilor să fie stabilită de comisia de evaluare, iar terenul a fost preluat fără plată.

Art.1 din Lege nr.10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, iar în articolul următor printre actele normative enunţate ca fiind abuzive se încadrează şi Decretul nr.223/1974, care încălca prevederile Constituţiei de la acea dată şi a tratatelor internaţionale la care România era parte.

In pofida menţionării făcute în actele de preluare, potrivit cărora persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri civile, se constată din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, că “preţul” stabilit de stat nu a fost încasat de foşti proprietari iar decizia administrativă de preluare nu le-a fost comunicată, pentru a putea fi cenzurată de către instanţele judecătoreşti, pe calea contenciosului administrativ. In atare situaţie, este fără dubiu că preluarea imobilului de la foştii reclamanţi s-a făcut în mod abuziv şi fără titlu valabil, lipsind elementul esenţial de “despăgubire rezonabilă” acordată de stat şi care să justifice dreptul de proprietate al acestuia.

Dispoziţiile HG nr.498/2003 invocate de apelantă, ca act normativ de putere inferioară legii, nu pot modifica dispoziţiile cuprinse în Legea nr.10/2001 şi trebuie interpretate în sensul explicitării modului de aplicare a legii.

Prezintă relevanţă în domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001 şi respectarea art.1 din Protocolul adiţional la Convenţie, potrivit căruia orice persoană fizică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi principiile de drept internaţional.

Ca atare, din coroborarea dispoziţiilor art.1 şi 2 lit.g din Legea nr.10/2001, rezultă că reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a imobilului (construcţie) în condiţiile în care preluarea acestuia s-a făcut abuziv şi fără titlu valabil iar persoana îndreptăţită nu a încasat de la stat o despăgubire rezonabilă.

Având în vedere că reclamantul are cetăţenie străină, prima instanţă în mod corect a reţinut faptul că potrivit art.2 din OUG nr.184/2002, nu i se poate restitui în natură terenul aferent construcţiei, fiind doar beneficiarul unui drept de folosinţă specială, care îi conferă toate atributele dreptului de proprietate, mai puţin acela de dispoziţie.

Pentru considerentele expuse, se apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi drept consecinţă se va respinge ca nefondat apelul declarat de către pârâta Primăria municipiului Sighişoara.