Judecata. Pretenţii proprii ale pârâtului . Lipsa cererii reconvenţionale

Mijlocul procedural prin care pârâtul poate să formuleze pretenţii proprii faţă de reclamant este cererea reconvenţională, obiectul acestei cereri neputând fi invocat numai prin întâmpinate şi concluzii scrise.

Întrucât doar cererea reconvenţională investeşte instanţa cu judecarea pricinii, în absenţa uneia astfel de cereri reclamanta nu poate fi obligată la plata de despăgubiri în favoarea pârâtului

Prin sentinţa civilă nr.220/16.02.2005 a Tribunalului Mureş s-a admis acţiunea introdusă de reclamanţii L. G., C.J., I. M., K. .K. , N. E., N. F., N. A. şi L. R., împotriva R.N.P. - Direcţia Silvică Târgu-Mureş, pentru restituire imobil preluat abuziv şi în consecinţă s-a dispus restituirea în natură a imobilelor teren şi construcţii înscrise în CF nr.1864 şi CF nr.803 Eremitu reprezentând complexul păstrăvăriei şi au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 626.726.521 lei fără TVA reprezentând diferenţa de valoare dintre construcţiile edificate după preluarea în anul 1949 şi valoarea construcţiei demolate, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii reclamanţii L. G., C.J., I. M., K. .K. , N. E., N. F., N. A. şi L. R, cât şi pârâta RNP – Direcţia Silvică Tg.-Mureş.

Reclamanţii au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, modificarea sentinţei în sensul eliminării obligaţiei la plata sumei de 626.726.512 lei şi respingerea ca nefondat a apelului intimatei, cu cheltuieli de judecată.

Prin apelul declarat, pârâta a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării reclamanţilor intimaţi la plata sumei de 3.087.000 lei ce reprezintă despăgubirea pentru construcţiile şi amenajările pisciocole edificate după preluarea în anul 1949 a Păstrăvăriei Câmpul Cetăţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi în virtutea efectului devolutiv al apelului prev. de art.295 C.pr.civ., instanţa constată următoarele:

Din extrasele de CF nr.3194/5198 şi CF nr.3198 Miercurea Niraj, transcrise în CF nr.1864 Miercurea Niraj rezultă că imobilele-teren şi păstrăvărie au constituit proprietatea tabulară în cotă de 1/1, dobândită în anul 1943, a numiţilor L. G. şi a soţiei H. K., în prezent ambii decedaţi.

Din certificatul de moştenitor nr.801/1973 şi certificatul de calitate de moştenitor nr.10/2003 rezultă că moştenitorii defuncţilor sunt reclamanţii.

Prin “contractul de donaţie” şi “procesul-verbal nr.1595 din 1.07.1949” încheiat între Ocolul Silvic Sovata ca primitor şi L. G. şi soţia L. K. ca predător s-a donat imobilul în suprafaţă de 2,5 ha şi alte loturi mai mici, împreună cu cele 27 lacuri şi bazine anexe şi canale de alimentare în suprafaţă de 11.000 mp.

Prin sentinţa civilă nr.107 din 27.04.2001 a Tribunalului Mureş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.20/A din 28.03.2002 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, această donaţie a fost anulată.

Prin notificarea înregistrată sub nr.1390/13A din 19.03.2001, precizată ulterior prin anexa la notificare înregistrată la pârâtă sub nr.6238 din 2.08.2002, reclamanaţii au solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului în litigiu revendicat.

Prin adresa nr.2353 din 29.093.2001 pârâta RNP a arătat, ca răspuns la notificare, că restituirea în natură a păstrăvăriei în temeiul art.9 al.2 şi art.10 din lege nu se poate face, deoarece construcţiile vechi au fost demolate şi construite altele, la fel şi amenajările piscicole au fost refăcute.

Pârâta, în final, nu a soluţionat cererea de restituire a imobilului în litigiu.

Din raportul de expertiză specialitatea construcţii, precum şi din completările acestui raport efectuat de către exp.B. G., rezultă că imobilul în litigiu există în natură şi el poate fi restituit.

Din declaraţiile martorului N. D.L.  rezultă că imobilul în litigiu a constituit proprietatea antecesorilor reclamanţilor, a fost menţinută destinaţia economică de către intimată, imobilul a fost exploatat ca pescărie şi intimata şi-a însuşit fructele acesteia din 1949 până azi.

Faţă de această stare de fapt şi de drept, cererea reclamanţilor de restituire în natură a imobilului este fondată.

Aceasta deoarece, prin anularea donaţiei imobilul a revenit în proprietatea respectiv masa succesorală a foştilor proprietari defuncţi, iar reclamanţii având calitatea de moştenitori sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului, în baza art.480 C.civ.

De altfel şi Legea nr.10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, în art.2 lit.c prevăzând că prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg imobilele donate statului sau altor persoane juridice dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Prin interogatoriul luat, pârâta a fost de acord cu restituirea în natură a imobilului, însă cu condiţia plăţii valorii investiţiilor de către reclamanţi.

Însă mijlocul procedural prin care pârâta poate să formuleze pretenţii proprii faţă de reclamant este cererea reconvenţională.

Obiectul cererii reconvenţionale nu poate fi invocat numai prin întâmpinare şi concluzii, deoarece cererea reconvenţională se deosebeşte de o simplă apărare.

Fără o cerere reconvenţională instanţa nu poate obliga pe reclamant la efectuarea unei prestaţii faţă de pârât.

Fără a fi investită cu o cerere reconvenţională instanţa nu poate din oficiu să oblige pe reclamant în propria lui acţiune.

Aceasta deoarece, cererea reconvenţională are natura juridică a unei adevărate cereri de chemare în judecată şi trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată – art.119 C.pr.civ.

De altfel, niciodată nu a fost precizată cu exactitate câtimea obiectului pretenţiei pârâtei, care fixează limitele judecăţii.

Astfel, doar acţiunea reconvenţională investeşte instanţa cu judecarea pricinii, activitatea jurisdicţională nu poate fi declanşată din propria iniţiativă a instanţei pentru stabilirea unei situaţii juridice, determinarea cadrului procesual atât din punctul de vedere al părţilor cât şi din punctul de vedere al obiectului cererii.

Aşadar, în absenţa unei cereri reconvenţionale prima instanţă nu putea obliga reclamanta la plata sumei de 626.726.521 lei reprezentând despăgubiri.

Aceasta însă nu o împiedică pe reclamantă să formuleze cerere de chemare în judecată pentru pretenţiile mai sus arătate.

Faţă de cele ce preced, în baza art.296 C.pr.civ., curtea a admis apelul reclamanţilor;  a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că  va înlătura obligaţia reclamanţilor la plata unor despăgubiri.

S-au menţinut  restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.

S-a respins ca nefondat apelul pârâtei RNP – Direcţia Silvică Tg.-Mureş.

În baza art.274 C.pr.civ. pârâta a fost  obligată să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată efectuate în faţa instanţei de fond şi apel.

Domenii speta

Spete similare