Litigiu de muncă. Răspunderea patrimonială a angajatului. Prejudiciu cauzat unităţii din vina şi în legătură cu munca pârâtei

Dreptul muncii

1.Litigiu de muncă. Răspunderea patrimonială a angajatului. Prejudiciu cauzat unităţii din vina şi în legătură cu munca pârâtei.

Sarcina dovedirii culpei revine angajatorului, potrivit dispoziţiilor art. 287 din Codul muncii, însă de la această regulă există unele excepţii în cazurile în care se aplică prezumţia relativă de vinovăţie şi împrejurarea cea mai frecventă în care operează această prezumţie se referă la lipa în gestiune. În acest sens, s-a reţinut că în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective legate de condiţiile precare de depozitare a mărfurilor.

Prin acţiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanta C.L. a chemat în judecată pârâta M.M.solicitând instanţei ca prin  sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2554,53 lei, cu titlu de pagube produse societăţii, din vina şi în legătură cu munca sa,

Coroborând probatoriul administrat, raportat la dispoziţiile art. 270 Codul Muncii, instanţa constată că acţiunea reclamantei este întemeiată în raport de următoarea situaţie de fapt şi de drept.

Prin Contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. Vâlcea sub nr. 167 din data de 08 ianuarie 2004, între pârâtă şi reclamantă s-au încheiat raporturi juridice de muncă pe o perioadă nedeterminată, în cadrul cărora prima parte a deţinut funcţia de lucrător - gestionar, prin exercitarea atribuţiilor prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă.

Prin Decizia nr. 3 din data de 08 ianuarie 2007 emisă de pârâtă, au încetat raporturile de muncă, în baza art. 79 Codul muncii şi s-a dispus efectuarea unor inventarieri a mărfurilor aflate la Magazinul Romaneşti, unde era gestionară reclamanta.

Expertul contabil desemnat de instanţă a verificat rapoartele de gestiune în perioada 30 noiembrie 2005- 08 ianuarie 2007 şi pentru inventarul faptic din data de 07 noiembrie 2006, a constatat o lipsă în gestiune în sumă de 13.499,19 lei,  lipsă justificată de pârâtă urmare a înstrăinării mărfurilor pe credit, fără a fi recuperate sumele respective. Ulterior, prin garanţia în numerar constituită la data de 31 decembrie 2006, în valoare de 1440 lei şi prin diversele sume de bani achitate de pârâtă la sediul societăţii, s-a acoperit parţial această lipsă în gestiune, rămânând de recuperat suma de 648,19 lei.

Pentru inventarul faptic din data de  08 ianuarie 2007, expertul contabil a stabilit că rezultă o lipsă în gestiune în sumă de 782,17 lei, datorată de pârâtă, aşa cum rezultă şi din nota explicativă luată acesteia la acea dată, prin care a precizat că această lipsă provine fie din eventualele diferenţe de preţ de la inventarul precedent şi actualul inventar, fie urmare a expirării termenului de garanţie pentru diverse mărfuri, notă explicativă în cadrul căreia şi-a asumat angajamentul de a acoperi în întregime această pagubă.

Din verificările registrelor de inventar, respectiv total intrări şi ieşiri, în perioada 01 decembrie 2005- 05 ianuarie 2007, expertul contabil a statuat că, din suma totală de 1430,36 lei , pârâta a achitat un total de 616,55 lei şi a mai rămas de recuperat suma de 813,81 lei. Acelaşi expert contabil a mai concluzionat că, pârâta a produs societăţii reclamante şi un prejudiciu în valoare de 1740,72 lei, constând în marfă degradată şi alte cheltuieli neaprobate, astfel încât, rezultă o lipsă în gestiune totală de 2554,53 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 270 din Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Aşadar, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a angajatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului săvârşită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi culpa salariatului.

Cât privesc primele patru cerinţe ale răspunderii patrimoniale, prezenta speţă nu comportă discuţii, însă, trebuie analizată distinct vinovăţia salariatei pârâte, în raport de apărările acesteia, conform cărora lipa în gestiune nu i se datorează, există o fişă de scăzământ din  data de 07 noiembrie 2006, prin care i

s-au redus din evidenţa sa mai multe mărfuri expirate, în valoare de 906,45 lei, fişă de scăzământ neînregistrată în evidenţele contabile ale societăţii.

Sarcina dovedirii culpei revine angajatorului, potrivit dispoziţiilor art. 287 din Codul muncii, însă de la această regulă există unele excepţii în cazurile în care se aplică prezumţia relativă de vinovăţie şi împrejurarea cea mai frecventă în care operează această prezumţie se referă la lipa în gestiune. În acest sens, s-a reţinut că în cazurile când se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpă pe care acesta o poate răsturna făcând dovada contrară, prin acte legale care probează inexistenţa lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective legate de condiţiile precare de depozitare a mărfurilor.

În  literatura de specialitate şi în practică s-a reţinut că, dacă lipsa la inventar depăşeşte cota de perisabilitate a mărfurilor, s-a considerat că ea este consecinţa vinovăţiei gestionarului, acesta putând face însă dovada nevinovăţiei sale. De fapt, aceste statuări decurg din prevederile art. 24 şi 25 din Legea nr. 22/1969.

În speţă, pârâta M.M. nu a dovedit că această lipsă în gestiune, astfel cum a fost cuantificată de către expertul contabil, s-a datorat unor cauze obiective, independente de voinţa sa, care ar exonera-o de răspundere patrimonială, de altfel aceasta a acoperit în mare măsură prejudiciul constatat, fiind implicit o recunoaştere tacită a culpei sale, astfel încât va fi obligată la recuperarea în întregime a pagubei. Nu poate fi scăzută suma consemnată în fişa de scăzământ din data de 07 noiembrie 2006, din valoarea totală a prejudiciului, întrucât este vizibil că acest înscris a fost efectuat pro-cauza şi expertul contabil nu a identificat originalul acestui act în evidenţa contabilă a societăţii reclamante.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 270 Codul muncii coroborat cu dispoziţiile art. 28 – 30 din Legea nr. 22/1969 s-a  admis acţiunea şi s-a dispus  obligarea pârâtei la plata sumei de 2554,53 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauza reclamantei.

Domenii speta

Spete similare