Despăgubiri

DESPAGUBIRI

Prin actiunea civila formulata reclamantii T. V. si T. V. în contradictoriu cu pârâtii : N. G- B; Municipiul Sibiu reprezentat prin Primar; SC Urbana SA; Statul Român  prin Ministerul Finantelor Publice; Ministerul Justitiei; C. I. , T. I., T. S. si Consiliul Superior al Magistraturii,  solicitau ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna:

-obligarea Municipiului Sibiu si a lui N. G. B. la plata sumei de 50.000 RON – reprezentând contravaloarea îmbunatatirilor aduse imobilului din Sibiu, str. T. nr.40;

-obligarea Municipiului Sibiu în solidar cu Ministerul Finantelor la plata sumei de 2560 RON reactualizata în raport de indicele de inflatie – reprezentând pretul achitat pentru imobilul sus mentionat conform contractului de vânzare-cumparare din1997;

-obligarea Municipiului Sibiu în solidar cu Statul Român la plata sumei de 460.000 lei - reactualizata în raport de rata cresterii preturilor la imobile în perioada 1990-2006, reprezentând diferenta dintre despagubirea de 40.000 lei si pretul real platit de noi pentru imobilul din str. 11 Iunie, nr.46, expropriat de stat de la reclamanti;

-obligarea Municipiului Sibiu sa puna la dispozitie un teren în intravilanul municipiului Sibiu, în suprafata de 438 mp – în amplasament similar ca pozitie si pret/mp cu cea avuta ( 11 Iunie, nr.46) întrucât pentru terenul aferent imobilului expropriat nu am primit nicio despagubire – iar în cazul în care nu are în proprietate privata un astfel de lot, obligarea la plata a 480.000 RON;

-obligarea Municipiului Sibiu în solidar cu SC Urbana SA la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune morale cauzate de neîntabularea imobilului din str. T. nr.40, pe numele reclamantilor ;

-obligarea Statului Român – reprezentat de Ministerul Finantelor, în solidar cu Ministerul Justitiei la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale ;

-obligarea pârâtilor C. I., T. S. si T. I., în solidar cu Consiliul Superior al Magistraturii la plata sumei de 450.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decizia aberanta pronuntata .

-stabilirea unui drept de retentie asupra imobilului din Sibiu, str. T. nr.40 pâna la achitarea despagubirilor solicitate la punctele 1-4 din prezenta cerere;

-obligarea pârâtilor reconventionali la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii reclamantii aratau, în esenta ca au cumparat în anul 1980 un imobil situat în Sibiu care le-a fost expropriat.

În anul 1990 le-a fost închiriat imobilul din str. T. nr.40 pe care l-au cumparat în temeiul Legii nr.112/1995 în anul 1997. Acest imobil a fost revendicat de fostul proprietar N. G. B. care a obtinut în justitie restituirea imobilul si anularea contractului lor de vânzare-cumparare.

.

Din actele dosarului tribunalul a retinut urmatoarele:

Reclamantii au cumparat în anul 1980 un imobil situat în Sibiu. Potrivit contractului de vânzare-cumparare pretul imobilului a fost de 65.000 lei.

În anul 1988 imobilul a fost expropriat de catre Statul Român reclamantii primind o despagubire de 40.000 lei. La data de 3.12.1990 reclamantilor le-a fost închiriat imobilul din str. T. nr.40 care ulterior le-a fost vândut în temeiul Legii nr.112/1995. Contractul de vânzare-cumparare încheiat între reclamanti si pârâta SC Urbana SA nu a fost întabulat în cartea funciara.

Acest imobil fusese la rândul lui preluat de catre Statul Român, în temeiul Decretului nr.223/1974, de la pârâtul N. G. B.

Prin sentinta Judecatoriei Sibiu s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei administrative de preluare a imobilului precum si a încheierii de întabulare nr.2036/1976 prin care s-a întabulat dreptul de proprietate al statului si s-a dispus restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, proprietarul imobilului redevenind N. G. B.

Prin decizia  Curtii de Apel Alba Iulia s-a constatat si nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare încheiat între reclamantii si SC Urbana SA.

Reclamantii au depus în termenul legal notificare în temeiul Legii nr.10/2001 prin care au solicitat acordarea despagubirilor pentru imobilul expropriat si demolat situat în Sibiu, pâna la data pronuntarii hotarârii notificarea nefiind solutionata de catre Primarul Municipiului Sibiu.

Din cele ce preced se constata ca actiunea este partial fondata.

Astfel, prin primul capat de cerere reclamantii au solicitat obligarea pârâtilor Municipiul Sibiu si N. G. B. la plata contravalorii îmbunatatirilor aduse imobilului situat în Sibiu, str. T. nr.40.

Potrivit art.48 alin.1 din Legea nr.10/2001 chiriasii au dreptul la despagubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatie de locuinta prin îmbunatatirile necesare si utile.

Cum contractul de vânzare-cumparare al reclamantilor a fost declarat nul se constata ca acestia nu au avut niciodata calitatea de proprietari ai imobilului fiindu-le aplicabile asadar dispozitiile textului legal susmentionat, contrar sustinerilor pârâtului Municipiul Sibiu.

Prin decizia Curtii de Apel Alba Iulia s-a stabilit cu puterea lucrului judecat ca imobilul a fost preluat fara titlu valabil, în aceasta situatie obligatia de despagubire revenindu-i Municipiului Sibiu dupa cum stipuleaza art.48 alin.3 din acelasi act normativ.

Pentru aceste considerente a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre pârâtul Nurberger cu privire la acest petit si, pe cale de consecinta, a fost respinsa actiunea formulata în contradictoriu cu acesta.

În vederea stabilirii cuantumului despagubirii au fost efectuate doua lucrari de expertiza tehnica . Cea întocmita de catre expertul H. V. a apreciat valoarea de circulatie a lucrarilor de investitii executate de catre reclamanti la 30.000 lei . Lucrarea întocmita de catre expertul consultant C. G. a apreciat valoarea lucrarilor de investitii la suma de 67.380 lei.

Tribunalul a luat în considerare aceasta din urma valoare pentru urmatoarele motive:

Expertul H. a folosit un coeficient de depreciere de 24% considerând ca lucrarile au fost efectuate în perioada 1991-1994.

Martorii audiati în cauza au relatat ca reclamantii au efectuat lucrarile dupa cumpararea imobilului în perioada anilor 1997-2000, aceasta împrejurare fiind confirmata de adresele emise de SC Urbana SA ( filele 443-444 dosar).

Expertul C. a avut în vedere aceasta vechime a lucrarilor de investitii pe care le-a si identificat mai complet folosind o metodologie mai complexa de evaluare.

Asa fiind, pârâtul Municipiul Sibiu va fi obligat la plata sumei de 67.380 lei reprezentând contravaloarea îmbunatatirilor aduse imobilul din Sibiu, str. Timisoara, nr.40.

Au solicitat reclamantii si obligarea pârâtilor Municipiul Sibiu în solidar cu pârâtul Ministerul Finantelor Publice la plata pretului actualizat platit pentru acel imobil.

De mentionat ca dupa promovarea actiunii, în temeiul HG nr.386/2007, Ministerul Finantelor Publice a fost reorganizat preluând si activitatea din domeniul economiei de la Ministerul Economiei si Comertului si fiindu-i schimbata denumirea în Ministerul Economiei si Finantelor.

Întrucât reclamantii nu si-au precizat actiunea în acest sens tribunalul va folosi în continuare vechea denumire fiind evident aceeasi institutie publica parte în cauza.

Art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 stipuleaza ca restituirea pretului actualizat platit de chiriasi ale caror contracte de vânzare-cumparare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabil, se face de catre Ministerul Finantelor Publice.

Prin urmare a fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pentru acest capat de cerere, invocata de catre pârâtul Municipiul Sibiu, pretul actualizat trebuind sa fie restituit de catre Ministerul Finantelor Publice.

Reclamantii au platit pentru imobilul din Sibiu, str. T. nr.40 suma de 2560 lei a carei valoare actualizata este, conform expertizei contabile efectuate în cauza de 9.937,4 lei.

Legea nr.10/2001 stabileste obligatia de restituire a acestui pret numai în sarcina Ministerului Finantelor Publice neexistând nici un temei legale pentru despagubirea acestuia de catre Municipiul Sibiu si SC Urbana SA nici macar pentru diferenta dintre pretul platit de catre reclamanti si pretul actualizat. Pentru acest considerent cererea de chemare în garantie formulata de catre pârâtul Ministerul Finantelor Publice urmeaza a fi respinsa.

Prin cel de-al treilea capat de cerere s-a solicitat obligarea Municipiului Sibiu în solidar cu Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata sumei de 460.000 lei reprezentând diferenta dintre despagubirea de 40.000 lei si pretul ral platit pentru imobilul din Sibiu, str. 11 Iunie, nr.46 care a fost expropriat .

Urmatorul capat de cerere viza obligarea Municipiului Sibiu sa le puna la dispozitie reclamantilor un teren în suprafata de 438 mp similar ca amplasament si pozitie cu terenul aferent imobilul expropriat.

Ulterior, prin precizarea depusa la fila 82 dosar, reclamantii au aratat ca petitele 3 si 4 din actiune vizeaza obligarea Municipiului Sibiu si a  Statului Român l plata despagubirilor banesti pentru imobilul expropriat în conformitate cu art.11 alin.6 din Legea nr.10/2001.

O prima chestiune care se impune a fi lamurita este aceea a reprezentarii Statului Român în prezentul litigiu. În acest sens potrivit HG nr.386/2007 Ministerul Economiei si Finantelor reprezinta Statul, ca subiect de drepturi si obligatii, în fata instantelor ( art.3 pct.48 ).

A doua chestiune este aceea a admisibilitatii solicitarii despagubirilor cuvenite în temeiul Legii nr.10/2001 pe calea unei actiuni de drept comun si fara a urma procedura prevazuta de acest act normativ si de Legea nr.247/2005.

Dupa cum aratam anterior reclamantii au depus la data de 5.11.2001 notificare în temeiul Legii nr.10/2001 ( fila 87 dosar) prin care au solicitat acordarea despagubirilor pentru imobilul expropriat  situat în str. 11 Iunie, nr.48, notificare nesolutionata pâna la momentul pronuntarii hotarârii.

Cu privire la acest aspect în jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului ( cauzele Florescu, Horia Jean Ionescu, Brazda si Malita, Popescu si Drasoveanu contra României) s-a statuat pe de o parte ca procedura prevazuta de Legile nr.10/2001 si 247/2005 nu a dovedit caracterul sau efectiv iar pe de alta parte ca lipsa totala a unei despagubiri timp de mai multi ani i-a facut pe reclamanti sa sufere o povara disproportionata si excesiva incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art.1 din Protocolul nr.1.

În speta de fata reclamantii nu au primit raspuns la notificare si au fost lipsiti de despagubirea cuvenita pentru imobilul expropriat timp de 7 ani împrejurare care, în lumina jurisprudentei CEDO sus-amintite, face ca actiunea sa fie admisibila si, pe cale de consecinta, exceptia inadmisibilitatii acestui capat de cerere invocata de catre pârâtul Municipiul Sibiu urmeaza a fi respinsa.

Se mai impune a fi clarificata si situatia terenului aferent imobilului expropriat. Astfel, prin contractul de vânzare-cumparare nr.1891/24.09.1980 ( fila 85 dosar judecatorie) reclamantii au cumparat de la sotii Porumb cota de ½ parte din constructii si le-a fost transmisa cota de ½ parte din dreptul de folosinta pe durata existentei constructiilor din cota de 8% din întreg terenul cladit si necladit.

Prin urmare reclamantii nu au cumparat nicio cota parte din terenul aferent imobilului, acesta nu le-a fost expropriat, ceea ce înseamna ca nici nu aveau dreptul la acordarea despagubirilor în temeiul Legii nr.10/2001.

Cum nu au avut niciodata dreptul de proprietate asupra terenului nu se poate considera ca reclamantii aveau un „ bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 sau cel putin o speranta legitima de a li se recunoaste un drept de proprietate asupra acestuia.

Pentru aceste motive cererea privind acordarea despagubirilor si pentru terenul aferent imobilului expropriat va fi respinsa.

În ceea ce priveste constructiile tribunalul apreciaza ca valoarea de 95.000 euro stabilita prin suplimentul la expertiza efectuata de expertul H. este cea corecta fiind stabilita prin metoda comparatiei cu alte imobile similare. Expertiza efectuata în acest sens de catre expertul consultant nu poate fi însusita de instanta întrucât aceasta a avut în vedere si terenul ( atât cel de sub constructie cât si cel aferent acesteia) ori dupa cum aratam mai sus reclamantilor nu le-a fost expropriat si terenul.

Concluzionând, pentru considerentele de fapt si de drept ce preced, Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice a fost obligat la plata catre reclamanti a unei despagubiri banesti, calculate conform criteriilor stabilite de art.11 alin.6 din Legea nr.10/2001, reprezentând diferenta dintre valoarea de piata a imobilului expropriat – 95.000 euro – si valoarea actualizata a despagubirii de 40.000 lei primita pentru acesta.

Au solicitat reclamantii si obligarea Municipiului Sibiu în solidar cu SC Urbana SA la plata sumei de 250.000 lei  reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin neîntabularea contractului de vânzare-cumparare.

Pârâta SC Urbana SA a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pentru acest petit exceptie care urmeaza a fi respinsa pentru urmatoarele considerente.

Desi a sustinut ca nu exista nici o dispozitie legala sau contractuala  prin care sa fie obligata sa efectueze întabularea locuintelor cumparate în temeiul Legii nr.112/1995 este evident ca pârâta SC Urbana SA efectua aceste operatiuni având angajati care se ocupau în mod expres de aceste operatiuni – vezi fisa postului numitei Hodoroaga Petria fila 92 dosar – folosind cereri tipizate completate de catre cumparatori si percepând o taxa pentru acest serviciu ( fila 89 dosar).

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat ca fosta angajata a pârâtei H. P. nu a respectat sarcinile de serviciu prevazute în fisa postului omitând sa efectueze formalitatile de întabulare a contractului de vânzare-cumparare al reclamantilor desi acestia formulasera cerere în acest sens înca de la data de 2.11.1998 ( fila 89 dosar).

Asa fiind înseamna ca exista o fapta ilicita savârsita cu vinovatie de catre aceasta pârâta ( ca si comitent al lui H. P.) exista si un prejudiciu evident suferit de catre reclamanti prin anularea contractului de vânzare-cumparare dar lipseste legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu situatie în care nu poate fi angajata raspunderea pârâtei în conditiile art.1000 alin.3 C.civ.

Astfel, în considerentele deciziei Curtii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumparare, s-a retinut ca imobilul nu putea fi vândut conform Legii nr.112/1995. Asadar si în ipoteza în care contractul de vânzare-cumparare ar fi fost întabulat s-ar fi dispus si anularea încheierii de întabulare solutia data de Curte fiind aceeasi. Municipiul Sibiu nu avea nici o obligatie sau atributie în ceea ce priveste întabularea contractului de vânzare-cumparare.

Pentru considerentele aratate acest capat de cerere a fost respins.

Capatul de cerere nr.7 viza obligarea pârâtilor C. I., T. S. si T. I. în solidar cu Consiliul Superior al Magistraturii la plata daunelor morale pentru decizia, considerata aberanta de catre reclamanti, pronuntata în dosarul nr...

Pârâtii au invocat exceptia inadmisibilitatii unui astfel de demers exceptie care va fi respinsa fata de prevederile art.6 pct.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Actiunea îndreptata împotriva acestora este însa nefondata si urmeaza a fi respinsa întrucât potrivit art.96 alin.1 din Legea nr.303/2004 Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Aliniatul 4 al aceluiasi text legal stipuleaza de asemenea ca dreptul persoanei vatamate la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotarâre definitiva, raspunderea penala savârsita în cursul judecatii procesului si daca aceasta fapta este de natura sa determine o eroare judiciara.

Din cele ce preced rezulta pe de o parte ca pârâtii nu pot fi actionati direct în judecata de catre reclamanti în calitatea lor de judecatori iar pe de alta parte acestia nu au fost sanctionati penal sau disciplinar pentru vreo fapta savârsita în cursul judecatii procesului reclamantilor nefiind dovedita savârsirea vreunei erori judiciare.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive. Pentru considerentele aratate mai sus la care se adauga si acela ca într-adevar nu exista nici o dispozitie legala care sa prevada raspunderea solidara a acestei institutii împreuna cu judecatorii pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, exceptia urmeaza a fi admisa iar actiunea formulata în contradictoriu cu acest pârât va fi respinsa.

Prin petitul nr.6 s-a solicitat obligarea în solidar a Statului Român si a Ministerului Justitiei la plata daunelor morale pentru proiectele de legi si hotarâri care încalca Constitutia si trasaturile statului de drept si pentru adoptarea de legi si hotarâri care aduc prejudicii drepturilor si intereselor legitime ale cetatenilor.

Asa cum mentionam mai sus este evident ca reclamantii au suferit si un prejudiciu moral cauzat de stresul, tensiunea nervoasa si incertitudinea creata prin modul cum au decurs litigiile pe care le-au purtat în decursul atâtor ani. Martorii D. I. si P. A. au relatat cum pe fondul acestor suferinte reclamantilor li s-au agravat alte afectiuni medicale pe care deja le aveau, reclamantul pierzându-si chiar toata dantura si ca ambii au devenit foarte nervosi si s-au retras din cercul de prieteni pe care îl frecventau.

În cauza Paduraru împotriva României Curtea Europeana de Drepturilor Omului a subliniat în acest sens ca lipsa de coerenta pe plan legislativ si divergentele de jurisprudenta din domeniul nationalizarii imobilelor erau susceptibile sa creeze un climat general de incertitudine si nesiguranta juridica si ca statul român nu si-a îndeplinit obligatia sa pozitiva de a reactiona în timp util si cu coerenta în fata chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de nationalizare.

Fiind dovedita producerea unui prejudiciu moral este evident ca, în temeiul art.998-999 C.civ. acesta trebuie reparat. Obligatia de reparare îi revine însa, asa Cum a retinut si CEDO Statului Român si nu Ministerul Justitiei fata de care actiunea va fi respinsa.

Cuantumul daunelor morale solicitat de reclamanti de 500.000 lei era însa prea mare aceeasi Curte Europeana statuând în jurisprudenta sa ca acordarea daunelor morale nu trebuie sa constituie un prilej de îmbogatire ci o reparatie a statului pentru teama, neplacerile si incertitudinile care rezulta din încalcarea prevederilor conventiei ( cauza Brazda si Malitia împotriva României, Elena si Nicolae Ionescu împotriva României).

Asa fiind, raportat la cuantumul daunelor acordate de CEDO în spete similare pentru prejudiciul moral, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice, a fost obligat la plata catre reclamanti a sumei de 10.000 euro , echivalentul în lei ( câte 5000 euro pentru fiecare reclamant) cu titlu de daune morale.

Domenii speta

Spete similare