Sentinţa civilă

Sentinţă civilă 4063 din 20.09.2010


Dosar nr. 4990/94/2010

ROMÂNIA

JUDECATORIA BUFTEA, SECTIA CIVILA

JUDETUL ILFOV

SENTINTA CIVILA NR. 4063

Sedinta publica din data de 20.09.2010

PRESEDINTE – DUMITRESCU ALINA

GREFIER – DUMITRACHE CARMEN

Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale având ca obiect cererea de pretentii formulata de reclamantul MDM,cu domicilil ales în ...în contradictoriu cu pârâtul GM,cu domiciliul ales în ....

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta pârâtul personal si asistat de avocat ....,lipsa fiind reclamantul.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

Grefierul de sedinta expune referatul cauzei, în cadrul caruia învedereaza urmatoarele:

-s-a dispus citarea reclamantului cu mentiunea de a achita taxa judiciara de timbru de 5761,52 lei si timbru judiciar de 5 lei, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata, iar aceasta obligatie nu a fost îndeplinita;

-la adta de 16.09.2010 pârâtul a depus la dosar,prin Serviciul Registratura,întâmpinare si înscrisuri.

Aparatorul pârâtului invoca exceptia de netimbrare a cererii de chemare în judecata si solicita admiterea acesteia.

Instanta retine cauza în pronuntare spre solutionarea exceptiei de netimbrare a cererii de chemare în judecata.

I N S T A N T A

Deliberând asupra exceptiei de netimbrare invocata de catre pârât, instanta constata urmatoarele:

 Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 26.05.2010, reclamantul MDM a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul GM,obligarea acestuia din urma la plata sumei de ...de euro,cu cheltuieli de judecata.

Cererea nu a fost timbrata motiv pentru care, prin rezolutia judecatorului din data de 26.05.2010, s-a dispus citarea reclamantului cu mentiunea sa achite, taxa judiciara de timbru de 5761,52 lei si timbru judiciar de 5 lei, sub sanctiunea sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata (fila 1).

La termenul de azi,20.09.2010,pârâtul a invocat exceptia de netimbrare a actiunii.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997, „taxele judiciare de timbru se platesc cu anticipatie”, instanta neputând discuta nicio alta problema mai înainte de legala sa învestire sub aspectul platii taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

Conform art. 20 alin. 2 din acelasi act normativ, daca taxa judicara de timbru nu a fost platitita în cuantumul legal la momentul introducerii cererii de chemare în judecata, instanta va pune în vedere reclamantului sa o achite pâna la primul termen de judecata, neîndeplinirea acestei obligatii pâna la termenul astfel stabilit conducând la anularea cererii.

 Instanta constata ca, desi prin rezolutia judecatorului din data de 20.05.2010 s-a dispus citarea reclamantului cu mentiunea sa achite taxa judiciara de timbru de 5761,52 lei si timbru judiciar de 5 lei, sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata,(fila 1),totusi aceasta obligatie nu a fost îndeplinita de catre reclamant, în cauza devenind incidente prevederile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997.

Fata de cele expuse anterior, în baza art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, instanta va admite exceptia de netimbrare a cererii, invocata din oficu, si va anula cererea ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

 Admite exceptia de netimbrare a cererii, invocata de catre pârât..

Anuleaza ca netimbrata cererea formulata de reclamantul MDM în contradictoriu cu pârâtul GM.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronuntata în sedinta publica azi,20.09.2010.

PRESEDINTE GREFIER

Red. Judecator DA

Thn.red.grefier DC 4 ex/22.09.2010.

Domenii speta